Israelul provoacă fără precedent Turcia: susține independența kurzilor

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri că ţara sa sprijină independenţa kurzilor, înaintea unui referendum cheie pe acest subiect, relatează agenţia Associated Press pe pagina sa de internet.

Într-un anunţ transmis miercuri dimineaţă, cabinetul lui Netanyahu a precizat că Israelul respinge Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi îl consideră drept organizaţie teroristă.

Totuşi, în comunicat se menţionează că Israelul „sprijină eforturile legitime ale poporului kurd de a avea un stat al său”.

Kurzii din Irak intenţionează să organizeze un referendum la 25 septembrie în trei guvernorate care formează prima lor regiune autonomă, precum şi în zone disputate care sunt controlate de forţe kurde, dar revendicate de Bagdad, inclusiv provincia Kirkuk, bogată în petrol.

Israelul este un susţinător vechi al kurzilor şi devine acum prima ţară care îşi declară sprijinul pentru referendumul de independenţă al acestora.

3 thoughts on “Israelul provoacă fără precedent Turcia: susține independența kurzilor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X