Atacul cu drone asupra a două instalaţii petroliere din Arabia Saudită a provocat oprirea „temporară” a producţiei celor două situri, afectând aproximativ jumătate din producţia gigantului petrolier naţional Aramco.
Potrivit specialiştilor, lovitura militară a avut un impact uriaş şi pe plan economic pentru că a redus la jumătate capacitate de prelucrare a petrolului din regatul saudit, adică la 5 milioane de barili.
Asta ar însemna o scădere cu 5 procente a livării mondiale de petrol. Analiştii militari sunt de părere că, în urma acestei lovituri, tensiunile din zona Golfului Persic vor lua amploare. Şi asta mai ales pentru că rebelii din Yemen sunt susţinuţi de Iran, iar Statele Unite acuză Teheranul de organizarea atacului.
Atacul a provocat oprirea „temporară” a producţiei celor două situri. Anunțul a fost făcut sâmbătă de Ministerul saudit al Energiei, citat de AFP.
Atacul „a condus la suspendarea provizorie a producţiei la siturile Abqaiq şi Khurais”, a declarat ministrul saudit al energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, într-un comunicat dat publicităţii de agenţia de presă SPA.
Atacul a determinat întreruperea producţiei a 5,7 milioane de barili de ţiţei, circa 50% din producţia totală a Aramco, a adăugat el.
Sâmbătă, la ora 4.00 (1.00 GMT), echipele de securitate industrială Aramco au intervenit la incendii în două dintre instalaţiile sale la Abqaiq şi Khurais, în estul Arabiei Saudite, a informat SPA, precizând că „cele două incendii au fost stinse”.
Președintele SUA condamnă atacul, secretarul de stat american acuză Iranul
Preşedintele american, Donald Trump, a condamnat sâmbătă atacul cu drone, în cursul unei discuţii telefonice cu prinţul moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, secretarul de stat american, Mike Pompeo, acuzând la rândul său Iranul, transmite AFP, citată de Agerpres.
„Statele Unite condamnă cu fermitate atacul de sâmbătă împotriva unor importante infrastructuri energetice. Acţiuni violente contra unor zone civile şi infrastructuri vitale pentru economia mondială nu fac decât să agraveze conflictele şi neîncrederea”, a declarat Casa Albă, într-un comunicat, după apelul telefonic.
„Iranul a lansat un atac fără precedent împotriva aprovizionării energetice mondiale”, a afirmat, la rândul său, Mike Pompeo, pe Twitter. „Îndemnăm toate ţările să condamne public şi fără echivoc atacurile Iranului. Statele Unite vor acţiona cu partenerii şi aliaţii noştri pentru a asigura aprovizionarea pieţelor energetice şi pentru ca Iranul să dea socoteală pentru agresiunea sa”, a adăugat şeful diplomaţiei de la Washington.
Acest atac cu drone revendicat de rebelii yemeniţi houthi a fost al treilea atac de acest gen în ultimele cinci luni împotriva infrastructurilor gigantului petrolier. După atac, Riadul a fost nevoit să îşi reducă producţia de petrol la jumătate, ceea ce reprezintă aproximativ cinci milioane de barili de ţiţei pe zi, 5% din producţia mondială de petrol pe zi, potrivit cotidianului american Wall Street Journal.
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite avertizează că țara sa „vrea şi poate” răspunde la această „agresiune”
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, a afirmat sâmbătă că ţara sa are „voinţa şi capacitatea” de a riposta la atacul cu drone lansat de rebelii yemeniţi houthi asupra instalaţiilor petroliere strategice ale regatului, a transmis agenţia oficială saudită SPA, notează AFP.
„Regatul are voinţa şi capacitatea de a face faţă şi a răspunde la această agresiune teroristă”, a spus prinţul Mohammad bin Salman, în cursul unei discuţii telefonice cu preşedintele american, Donald Trump, potrivit sursei.
Emisarul ONU pentru Yemen s-a declarat „extrem de îngrijorat”
Emisarul ONU pentru Yemen, Martin Griffiths, s-a declarat „extrem de îngrijorat” după atac, informează sâmbătă AFP.
Într-un comunicat, Griffiths s-a declarat „extrem de îngrijorat în legătură cu atacurile cu drone (…) întreprinse azi (sâmbătă) împotriva a două instalaţii petroliere importante în Arabia Saudită”. El a estimat recenta escaladare militară drept „extrem de îngrijorătoare”, îndemnând toate părţile la reţinere şi cerându-le să evite să pună în pericol negocierile angajate de ONU.
ONU a mediat negocierile inter-yemenite în decembrie, în încercarea de a pune capăt conflictului, care a provocat cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit organizaţiei.
Rebelii yemeniţi houthi susțin că au avut sprijin „din regat”
Un purtător de cuvânt al rebelilor yemeniţi houthi a declarat că au folosit 10 drone în atac.
Potrivit BBC, Yahya Sarea a declarat, pentru al-Masirah TV, că noi atacuri ar putea avea loc. El a precizat că operațiunea de sâmbătă a fost una dintre cele mai mari desfășurate de forțele houthi în Arabia Saudită și că aceasta a fost posibilă „în cooperare cu oameni onorabili din regat”.
Aramco Ais nu este doar cel mai mare producător de petrol din lume, este, de asemenea, și una dintre cele mai profitabile afaceri de pe glob.
Arabia Saudită e răspunzătoare de 10% din producția de petrol globală. Reducerea la jumătate ar putea avea un efect semnificativ asupra prețurilor luni, când se deschid piețele, au avertizat specialiștii consultați de BBC.
Nu e de mirare , am privit pe youtube un video, in care se relata ca un jurnalist prin anumite surse a pus mina pe citeva documente secrete de la Casa Alba, si mai apoi le- a divulgat printr-un video pe pagina sa pe youtube, pentru care motive era amenintat si a si fost ucis pe 8 iunie. In documentele respective se vorbea de faptul ca SUA are intentie sa inceapa un conflict militar cu Iranul in octombrie , un motiv public inca nu era gasit intrucit si Iranul evita astfel de conflicte, dar pina la urma ceva ar fi fost pus la cale. De ce ? Tot acolo era scris precum ca SUA , (evreii, habadzii) , au nevoie de acest conflict ca sa puna mina pe Muntele Templului, mai bine zis ca sa distruga moscheea lui Omar, si sa inceapa cit mai curind construirea templului, unde sa fie incoronat mesia evreilor. Si pentru ca SUA nu poate sa ajunga la acest Munte direct, ca sa nu fie condamnata de intrega lume va pune la cale acest scenariu militar ,in urma caruia sa asteapta ca Iranul, stat musulman, singur din greseala, sa distruga Moscheea lui Omar, si astfel sa se poata duce la sfirsit planurile iudeilor.
Este liniștea dinaintea furtunii..