X

Prof. teolog Dimitrie Tselenghidis avertizează că recunoașterea „autocefaliei” schismaticilor din Ucraina, va duce în viitor și la acceptarea sacramentală a papismului și a altor erezii

"Este vorba despre o fărădelege bisericească evidentă, care face mântuirea imposibilă, nu numai a schismaticilor, ci și a celor care au comuniune sacramentală cu ei"

Către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei

SUBIECT: Referitor la legalizarea instituțională
a Bisericii schismatice a Ucrainei

Preafericite Președinte,
Preacinstiți Arhierei,

Cu privire la iminenta convocare a Sfântului Sinod al Ierarhiei, ca cel mai mic membru al Bisericii noastre, dar și ca Profesor de Teologie Dogmatică a Bisericii, aș vrea – cu simțul responsabilității – să vă pun și eu în vedere, cu smerenie, dimensiunile ecleziologice-dogmatice, dar și prelungirile soteriologice ale acceptării necondiționate în comuniune bisericească-sacramentală a Bisericii schismatice a Ucrainei, în cazul, desigur, unei eventuale decizii sinodale pentru recunoașterea «autocefaliei» ei.

Primul și cel mai mare subiect, în cazul cu pricina, subiectul ecleziologic, ce se referă la identitatea «constructului bisericesc» în discuție. Mai întâi, ar trebui să fie cercetat dacă acest «construct» îndeplinește condițiile unei comunități bisericești. Dacă, dimpotrivă, este recunoscută «autocefalia» lui, atunci este recunoscută automat «legalitatea» ecleziastică a Bisericii schismatice.

După cum se știe, pentru Biserica schismatică a Ucrainei a premers o condamnare panortodoxă cu caterisiri și afurisiri. Această condamnare panortodoxă nu a fost revocată. În final, prin Tomosul autocefaliei Patriarhiei Ecumenice (11-1-2019), a intervenit o depășire instituțională cu caracter duhovnicesc și ecleziologic, ce creează întrebări rezonabile despre legalitatea ei bisericească. Și aceasta deoarece nu au fost respectate – cel puțin din câte știm – condițiile fundamentale patristice și duhovnicești, lucru ce creează contestații rezonabile despre canonicitatea regulilor-condițiilor Practicii patriarhale, cât timp nu au exprimat o pocăință publică demonstrată și o dezavuare a schismei. Prin cele ce le spunem în cazul cu pricina nu înseamnă că ne îndoim de competența instituțională a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie, bineînțeles cu acordul întregului trup al Bisericii, care se exprimă sinodal. Aici se pune chestiunea condițiilor valide pentru emiterea unui astfel de Tomos.

După mărturia biblică (Mt. 4, 17, 1Cor. 5, 1-5 și 2Cor. 2, 6-8), dar și după tradiția patristică și duhovnicească a Bisericii, încadrarea sau reîncadrarea în trupul cel unul și neîmpărțit al Bisericii presupune oricum trăirea adâncă și exprimarea sinceră a pocăinței din partea membrului sau comunității mai largi supuși încadrării sau reîncadrării.

Condiția exprimării pocăinței nu este surmontată de nicio persoană instituțională sau for bisericesc instituțional. Nu există nicio iconomie a Bisericii care să poată să se substituie sau să anuleze pocăința. Pocăința în sine constituie condiția fundamentală și «cheia» duhovnicească a primirii și împroprierii iconomiei mântuirii, dar și «cheia» activării sau reactivării ei, conform mărturiei biblice: «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor!» (Mt. 4, 17).

Tocmai pentru acest motiv și schisma melitiană a fost restaurată în Biserica din vechime când a premers nu doar exprimarea pocăinței, ci și anatematizarea schismei de către schismaticii înșiși. Și, după cum semnalează în mod caracteristic Sf. Teodor Studitul, «anatematizând propria schismă, cum zic ei, sunt primiți în Biserica sobornicească» (Epistola 40 către fiul Navcratie, PG 99, 1053C). Numai atunci a urmat restabilirea panortodoxă sinodală la Sinodul I Ecumenic.

În cazul Bisericii schismatice a Ucrainei, după cum se pare, nu a fost cercetată și nu a fost exprimată nici o pocăință. Aici, în practică, a fost anulată pocăința, care este o poruncă expresă a Domnului și o practică de veacuri a Bisericii. De aceea nu poate să fie vreun motiv pentru iconomia bisericească. În realitate, este vorba despre o fărădelege bisericească evidentă, care face mântuirea imposibilă, nu numai a schismaticilor, ci și a celor care au comuniune sacramentală cu ei, de vreme ce și ei devin neîmpărtășiți/afurisiți (vezi Canonul 2 al Sinodului din Antiohia, care a fost validat de Sinoadele V, VI și VII Ecumenice).

Din cele de mai sus devine limpede că subiectul în cauză este în esență dogmatico-ecleziologic, cu extinderi inevitabile soteriologice, după cum a fost semnalat deja foarte corect în Epistola Părinților Aghioriți către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte (martie 2019).

De aceea este și nevoie primordial ca Sfântul Sinod al Ierarhiei să decidă asupra identității Bisericii schismatice a Ucrainei și să caute aplicarea definițiilor bisericești de veacuri a reîncadrării ei, care este pocăința și anatematizarea schismei. Responsabilitatea aceasta duhovnicească cade deplin în competența Ierarhiei cu scopul de a recunoaște «autocefalia» în cauză, care are și alți parametri canonici, câtă vreme nu ia în considerare existența Bisericii canonice din aceeași țară, de sub Mitropolitul Onufrie al Kievului, din care Biserică s-a rupt. Adică «autocefalia», în cazul de față, a fost acordată unor schismatici nepocăiți. Și acest lucru fără precedent și de neconceput logic, canonic și duhovnicește se caută să se întâmple acum și cu consimțământul Bisericii noastre.

Prin «logica» emiterii Tomosului «autocefaliei» Bisericii schismatice din Ucraina suntem în pericol în viitor să fim călăuziți – eventual – și la acceptarea sacramentală a papismului și a altor erezii, fără condiții fundamentale de pocăință și dezavuare a rătăcirilor dogmatice ale lor, lucru ce îl instrumentează astăzi ecumenismul, nu numai în teorie, ci deja și în practică. Ne întrebăm, deci, pe bună dreptate nu cumva instituțiile duhovnicești din sânul Bisericii noastre au început să «activeze» goale de fundamentul lor duhovnicesc? Ne întrebăm, nu cumva în ultimele decenii este introdus un «nou etos» prin aspirația ascunsă să devine etos-obicei și în continuare Drept instituțional, care va submina tradiția canonică a Bisericii? Istoric, cunoaștem că, atunci când s-a consolidat o astfel de mentalitate în Occident, Biserica Apuseană a fost călăuzită spre papism – cu toate devierile ei dogmatice – și a sfârșit în despărțirea de Biserica cea una și unică.

Recapitulând, semnalăm că decizia eventuală asupra «autocefaliei» Bisericii schismatice din Ucraina nu poate să fie fără condiții prealabile. Deoarece atunci – indirect, dar evident – va însemna în practică o «legalizare» instituțională nelegiuită ecleziologic a schismei inferioare, lucru ce nu are precedent istoric în tradiția patristică bisericească. Și cel mai important este că recunoașterea eventuală – fără condiții duhovnicești – lovește la timpul potrivit unitatea întregii Biserici, față de care nu este nimic mai de preț. Pericolul este văzut, adică să fie create schisme la nivelul întregii Biserici din cauza acordului Vostru eventual cu recunoașterea «autocefaliei» Bisericii schismatice a Ucrainei, lucru pe care nu ni-l dorim din inimă.

În final, soluția duhovnicească a problemei ecleziologice existente este pocăința. Și, din păcate, aceasta lipsește în prezent. Totuși există speranță realistă. Cei care iubim Biserica în Hristos, să luăm noi înșine leacul curățitor și dumnezeiește lucrător al pocăinței și atunci Hristos va da celui bolnav tămăduirea, conform cu mărturia patristică (vezi Sf. Nicolae Cabasila: «…se minunează oricine de bunătatea lui Dumnezeu. Deși nimeni nu scapă de boală când altcineva bea medicamentul, dar scapă de răspundere dacă îi doare pe alții pentru el», Despre viața în Hristos, cuvântul 7, PG 150, 700C.

Cu cel mai adânc respect,
Dimitrios Tselenghidis,
Profesor al Universității din Tesalonic

Mai jos este originalul în greacă:

Categorii
Ecumenism
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

4 comentarii

  1. OFF TOPIC:

    Andrei Caramitru ne urează la mulți ani de Sfânta Maria printr-o serie de hule și blasfemii la adresa Sfintei Fecioare Maria.

    Noul Vadim Tudor al PLUSR-Rezist ne spune că Fecioara Maria nu e altceva decât cultul lui Isis, mama lui Horus, „reîncarnat” în creștinism. El își demonstrează teza elucubrantă prin două poze – una a lui Isis-Horus, și o icoană bizantină a Fecioarei Maria cu pruncul Iisus în brațe.

    – Șmecheria din spatele tezei lui Andrei Caramitru poate să fie demontată foarte ușor dacă ne uităm chiar la poza cu care își ilustrează acesta scamatoria. Statuia lui Isis-Horus seamănă cu icoana bizantină doar privită dintr-un anumit unghi; din alte unghiuri (de exemplu, din față), statuia aceea nu aduce deloc cu respectiva icoană bizantină; gestica e diferită, la fel e și poziția corpurilor personajelor, a mamei în raport cu copilul, semnificația gesturilor e cu totul alta, etc.

    – Cultul lui Isis-Horus nu are nici o legătură cu venerarea în bisericile apostolice a Fecioarei Maria. Isis îl învie pe soțul ei mort, Osiris, după ce acesta fusese tăiat în bucăți de Set; Isis este, în același timp, și fratele lui Osiris; Isis și Osiris sunt asociați cu abundența vegetației și cu fertilitatea solurilor inundate de Nil, și sunt zeități imanente, adică aparțin lumii acesteia. Horus este moștenitorul lui Osiris și rivalul lui Set. Horus ar fi rădăcina dinastiei faraonilor care au domnit în Egipt. În alte tradiții, mama lui Horus nu este Osiris, ci zeița Hathor (simbolizată printr-o vacă); zeița Hathor îi este, în același timp, și mamă, și soție lui Horus.

    – Ce legătură au aceste zeități ale vegetației, aflate în relații incestuoase unele cu altele, cu o tânără evreică fecioară și evlavioasă, aflată în rugăciune, care acceptă de bunăvoie planul și lucrarea lui Dumnezeu? Ce legătură au aceste zeități care aparțin planului imanent al lumii acesteia cu miracolul întrupării transcedentale a Celui necuprins, Acela care a făcut cerul și pământul? Ce legătură are Horus, care este strămoșul faraonilor din Egipt, cu Hristos, care spune foarte explicit că „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”? Cele două figuri sunt cum nu se poate mai diferite – în fapt, sunt radical opuse.

    – Cultul Fecioarei Maria nu a fost „inventat” de Sf. Ambrozie, așa cum scrie Calamitru Jr. Cultul Fecioarei Maria are rădăcini solide în Evnaghelii. Arhanghelul Gavriil îi aduce din cer Fecioarei Maria mesajul divin, zicându-i „bucură-te ceea ce ești plină de har!”. Elisabeta, verișoara sa, o întâmpină, la rândul ei, rostind „binecuvântată ești tu între femei!”. O femeie din popor, minunându-se de frumusețea pildelor rostite de Iisus, exclamă spontan: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii la care ai supt! Când Mântuitorul Hristos se afla pe Cruce, nu numai că Acesta nu o uită în pofida chinurilor și durerilor dramatice. Ci îi acordat o atenție specială, încredințând-o ucenicului iubit, prin cuvintele: „Fiule, iată pe mama ta!” – cu alte cuvinte, „să ai grijă de ea ca de propria mamă”. În plus, pe Fecioara Maria o regăsim în toate prorocirile mesianice ale Vechiului Testament: firul mesianic care prevestește întruparea Mântuitorului este mereu împletit cu cel care prorocește despre lucrarea Fecioarei Maria.

    – Iar Mircea Eliade nu susține perspectiva evoluționistă asupra istoriei, așa cum crede Calamitru Jr. Mircea Eliade vorbește despre mituri și miteme care se găsesc în toate culturile lumii; cum este mitul unui potop universal, care se regăsește până și la civilizațiile de aborigeni din Australia. Dar nu spune că aceste mituri și miteme „evoluează” unele din altele; ci acceptă ipoteza că ele ar putea să aibă o cauză sau o origine comună (de exemplu, chiar să fi existat un potop universal de pe urma căruia să fi rămas aceste mituri).

    – Încă o dată, acest truc „evoluționist” poate să îți iasă doar dacă privești lucrurile dintr-un anumit unghi care dă o anumită iluzie optică. Și dacă expediezi totul într-o postare de cinci rânduri, în care nu intri în nici un fel de detalii. Pentru că dacă intri fie și un pic în detalii, iluzia prestidigitatorului se prăbușește.

    În sfârșit, dacă tot vorbim de Evanghelii, aș pune mai degrabă postarea lui Andrei Caramitru pe baza acestor versete din Apocalipsa Apostolului Ioan: „Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe femeia care născuse pruncul” (11:13); „Și balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii și a pornit să facă război cu ceilalți din seminția ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Iisus.” (11.17); „Și și-a deschis [fiara] gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui și cortul Lui și pe cei ce locuiesc în cer.” (13. 6). Știm, așadar, că Fecioara Maria va fi o țintă predilectă a acestor hule, și că aceste hule vor fi pline de multă răutate și viclenie.

    Iar dacă pentru Calamitru Jr. Fecioara Maria este doar o Isis, adică o zeitate care nu există, de ce face atâtea spume la gură și se obosește atâta să o hulească? După se preface viclean că urează la mulți ani celor care îi poartă numele Sfintei Maria?

    https://www.activenews.ro/stiri-politic/Andrei-Caramitru-si-hulele-impotriva-Fecioarei-Maria-157744

  2. Asa este! Recunoașterea schismaticilor ucrainieni de către „bisericile” autocefale este începutul sfârșitului! Ortodoxia va rămâne în catacombe și se va apropia sfârșitul lumii!

  3. Deoarece tatal lui Andrei Caramitru, Ion Caramitru stie adevarul despre Revolutia din decembrie 1989, adica stie cine i-a impuscat si de ce pe martirii revolutiei, stie dar tace malc, iata ca odrasla lui ” a prins curaj” sa aduca ofensa Dumnezeirii. Parerea mea este ca acest curaj isi are „originea” in lucrurile nedrepte la care a luat tatal lui in decembrie 1989. Cine ascunde adevarul se face partas criminalilor ce au actionat in acel decembrie insangerat. Si iata si rezultatul: copilul il depaseste pe taicasu atacand Dumnezeirea. Vitejie care, dupa cum stim cu totii, nu face cinste nimanui. Dar nu se pune Domnul cu mintea slaba, caci stie Domnul cine-i in spatele lui Andrei. Dar avem sa tragem ceva invatatura de aici. Sa ne ferim de nedreptati ca nu cumva fiii nostri sa apuce pe cai gresite asa cum face Andrei Caramitru acum.
    Doamne ajuta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.