X

Părintele Nicolae Steinhardt despre NICODIM [la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci]: Cărturăria erudită cu greu asimilează Evanghelia lui Hristos

Nicolae Steinhardt | despre NICODIM

„Lui Nicodim, Domnul îi vorbeşte ca unui om inteligent şi cult. Îl califică „învăţător al lui Israel”. Drept care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grăiri sfătoase, ci îi dezvăluie pe nepusă masă (cum ar veni) tainele finale şi principiile de căpetenie ale noii Legi.

Ca pentru o faţă bisericească şi ca pentru un profesionist, atacă nemijlocit partea practică a problemei în cauză; înseşi procedeele şi condiţiile sine quibiis nan ale mântuirii. Tonul e grav, de explicaţii lesnicioase nici pomeneală.

S-ar zice că Domnul urmează preceptul de mai târziu al lui Thomas More: I trust I make myself obscure, ce se tălmăceşte (cum mai potrivit nu se poate pentru convorbirea dintre Iisus şi musafirul său nocturn): trag nădejde că nu-s uşor de înţeles, că îţi dai seama -tu, cel căruia mă adresez – de complicaţia şi greutatea subiectului ce abordăm, de încrederea ce-ţi dovedesc expunându-ţi nu gânduri convenţionale în cuvinte oarecare, ci frământările cugetului meu celui mai intim, mai nedesluşit. Aşa şi Mântuitorul nu vrea să-l cruţe pe fariseu, să-l menajeze, să-i îndruge vorbe
degrabă inteligibile, să-l amăgească a crede că-i împărtăşeşte adevăruri simple, să-l cucerească în doi timpi şi trei mişcări.

Semne nu-i va da. Şi-i aplică regula : celui ce are mult, mult i se va cere. Domnul nu Se sfieşte a-l ului şi, oricum, nu-şi pierde vremea cu preambule şi pregătiri. Dă brânci unuia care nu ştie a înota şi-l azvârle în apă adâncă.

Parcă mai mult ca oricând Hristos Se învăluie în negură şi în mister, împrejurul Lui numai nori, apă întunecoasă şi cărbuni de foc, aidoma ca în Psalmul 17 al craiului David. Atât sunt de nepătrunse şi de zguduitoare cele pe care îi este dat lui Nicodim să le asculte.

Şi bietul om, învăţat şi doctor ce se afla, prea puţin pricepe. Iar de reacţionat reacţionează aidoma celui mai neştiutor ins şi pune întrebări vrednice de un tinerel naiv sau de chip fără de carte şi maliţie, unul dintre acei săraci cu duhul care sfinţesc locul unde hălăduiesc însă nu au nici un soi de acces la viata spirituală. Căci voitei obscurităţi a Domnului, metodei de şoc -de satori zenist – pe care o foloseşte interlocutorul său, năucitorul cărturar îi opune obiecţii de o elementaritate infantilă şi dând dovadă de o totală obtuzitate. I trust I make myself obscure: cu adevărat Domnul a izbutit să Se îmbrace în negură şi taine, cu adevărat Nicodim e ameţit şi pierdut. De unde rezultă două concluzii certe:

a) caracterul extrem de neaşteptat paradoxal şi surprinzător al învăţăturii creştine;

b) imensa dificultate pentru raţiunea comună şi cărturăria erudită de a-şi asimila arcanele acestei învăţături.

Nici nu sunt, la drept vorbind, de mirare totala neînţelegere manifestată de învăţatul fariseu ori infantilismul reacţiei sale: (cum adică? să se nască omul a doua oară şi să intre iarăşi în pântecele maică-si?) Infantilismul acesta nu-l compromite pe Nicodim ci, dimpotrivă, mărturiseşte cu totul altceva: cât de surprinzător, neaşteptat şi paradoxal e creştinismul! (Şi cât de falacioasă, urmare descoperirii manuscriselor de la Qumran, strădania universităţii din Ierusalim şi a rabinatului internaţional de a preface creştinismul într-o oarecare sectă de tip esenian.)

Botezul şi Cuminecătura sunt două soluţii întru totul extraordinare şi aproape de neconceput pentru mintea omenească normală, chiar neprevenită, neostilă, necoruptă. Cu atât mai vârtos vor fi apărut ele aşa unei minţi normale din vremea aeea: la orice nou sistem etic se putea aştepta; dar ca soluţia mântuirii să stea în stropirea cu apă şi în consumarea cărnii şi sângelui unui semen se arată dincolo de capacitatea de raţionalizare a făpturii gînditoare şi peste putinţa ei de a se dezbrăca de idei apriorice.

O doctrină morală, oricât de severă ori de rafinată, nu ar fi stupefiat, nici produs îndepărtarea. Dar naşterea de-a doua din apă şi din duh! Aşa fiind, lui Nicodim – depăşit, iritat, supărat desigur pe sine, prins ca într-o ambuscadă mintală – nu-i rămânea decât refugiul în extrema simplicitate a puterii de judecată, în perplexitate, într-o semiotică strict literală, în agăţarea de semnificant, în refuzul categoric de a trece la înfricoşăto¬rul (prin profunzime şi implicaţii) sens.

Domnul înţelegându-l, nu Se arată, El, surprins de răspunsul oaspetelui: nu Se osteneşte a-i da alte lămuriri, o tot ţine pe linia unui satori necruţător, încredinţându-se bunei voiri, bunei credinţe, bunelor intenţii ale interlocutorului care, negreşit, va sfârşi prin a pricepe.

Ceea ce s-a şi întâmplat. Nicodim va interveni pentru Hristos în faţa arhiereului şi fariseilor (Ioan 7, 51 : „Nu cumva Legea noastră judecă pe om dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut ?”). Va fi, alături de Iosif din Arimateea, unul din acei care vor îngriji de cuviincioasa înmormântare a Domnului, aducând o sută de litre dintr-un amestec de smirnă şi aloe.

Episodul Nicodim este, probabil, dovada cea mai bună a imposibilităţii culturii şi inteligenţei de a constitui singure calea către Hristos. Cultura, inteligenţa ori ştiinţa nu-s piedici, dar nici elemente ajutătoare. Iar cazul în speţă atâta chiar dovedeşte: că mintea şi învăţătura pot să nu stea în calea credinţei. (Odată omul ajuns la credinţă, cunoaşterea şi ascuţimea îi vor fi însă de folos, vor amplifica, adânci şi ageri credinţa).

Momentul Nicodim mai este – în cadrul referatelor evanghelice – şi singurul exemplu al unui fariseu luminat de credinţă. Va fi fost desigur şi pricină de mângâiere şi încredere pentru Domnul. Unul din ai Săi care-L caută, Îl recunoaşte, I se dăruie!

Nicodim e prudent (vine noaptea, intervine procedural), e un iudeu habotnic, e un fariseu, dar nu e orb; îşi dă seama că numai unul care vine de la Dumnezeu poate săvârşi ceea ce face Iisus Nazarineanul. De aceea şi merge la El. Mai târziu va fi mai puţin prudent: va interveni pentru învinuit, iscând supărarea colegilor săi (Ioan 7, 52 : „Nu cumva şi tu eşti din Galileea ?”), va purta de grijă trupului neînsufleţit al Răstignitului (Ioan 19, 39), stârnind fără îndoială mânia aceloraşi.

Nu ştim dacă Nicodim a fost ori ba mucenic. Ştim totuşi că prin el s-a arătat altceva: că, anume, la Hristos au venit nu numai vameşii, desfrânatele, păcătoşii, ci şi cărturarii.

Cazul Nicodim dovedeşte că toţi sunt chemaţi şi toţi primiţi.

Fiecare după măsura şi felul darului, pregătirii, minţii: Nicodim, aşadar, mai cu asprime şi mai cu exigenţă, ca unul învăţat ce este.

Nu numai vameşii, desfrânatele, păcătoşii – ci şi drepţii! Nicodim ni se înfăţişează ca atare, opusul fratelui celui bun din parabola fiului risipitor. Spre deosebire de acela, el – drept, cărturar, curat – intră la ospăţ, nu se sfieşte a se alătura desfrânatelor şi păcătoşilor; nici pic de orgoliu la el.

Nicodim ne oferă tabloul – încântător, consolator, splendid – al cărturarului modest, al fariseului nesigur şi nedelec¬tat de sine. Iată-l acolo, şezând în faţa Domnului, biet vizitator nocturn, oarecum zăpăcit de cele ce aude, înfricoşat neîndoielnic şi de cele ce i se spun şi de perspectiva descoperirii sale de către zeloşii farisei în casa amăgitorului, căznindu-se a înţelege, afurisindu-se probabil pentru răspunsurile neroade ce singur găseşte a formula şi de a căror stupiditate nu se poate să nu-şi fi dat prea bine seama.

Iată-l plin de bunăvoinţă, curiozitate şi incertitudine, de puternica dorinţă de a înţelege şi crede, plin de admiraţie şi simpatie şi veneraţie pentru Cel care-i stă în faţă şi ale Cărui vorbe le ascultă cu nesaţ, parcă şi cu teamă dar şi stăpânit de o nădejde nebună. Cu nădejdea aceea nebună despre care Fr. Mauriac socoteşte că s-ar cădea să ne-o insufle purtarea de pe cruce a tâlharului celui bun: iată-l pe Nicodim, tâlhar în ochii colegilor săi întru fariseism, rostind parcă şi el: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta, pomeneşte-mă şi pe mine, neîndemânatecul întru taine cărturar, neştiutorul întru cele adevărate doctor.

Şi nu numai la lumina acestui biet opaiţ de pe această sărmană masă, ci şi la lumina zilei înfricoşatei Tale judecăţi, pomeneşte-mă alături de toţi cei care de-a lungul vieţii Tale pământeşti Îţi vor fi umplut ori Îţi vor umple sufletul de mângâiere şi duioşie: Prea Curata Maica Ta, iubitul Tău ucenic, înaintemergătorul Tău, Veronica, tâlharul cel bun, aprigul Petru şi toţi ceilalţi şi toate celelalte. Nu ne uita nici pe mine, ori pe Luca, ori şi pe ceilalţi puţini care adeveresc oamenilor că şi cărturarilor le este deschisă calea spre cer.

Nicodim – nădejde nebună a intelectualilor unui sfârşit de veac covârşit de tipărituri, informaţii şi servo-mecanisme, înfometat de credinţă, dibuind în lumea semnificaţiilor şi semnificatelor – urma facerilor Atotţiitorului şi a făgăduinţelor lui Hristos.”

din „Dăruind vei dobândi” , Nicolae Steinhardt despre NICODIM [la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci]

Categorii
Predici, conferințe, interviuri, sfaturi
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

8 comentarii

  1. Ajutati-ma! Am aflat despre cip-uri , acte biometrice si in ce vremuri grele traim! Am auzit de profetiile sfintilor parinti despre CNP-uri. Ajutati-ma! Am 12 ani trebuie sa rup certificatul de nastere si celelalte acte. Nu pot ramane cu parinti! Unde sa fug? Daca imi puteti spune prin zona moldovei , zona bacaului o manastire anti cip si anti ecumenista sau daca m-ar gazdui cineva va-s fii recunoscator vesnic! Daca ma intelegeti putem discuta in continuare pe email-ul meu [email protected] Multumesc!

    1. Nu rupe niciun certificat de nastere… Nu trebuie exagerat… Marii duhovnici spuneau sa nu primim noile acte, cu cipuri… E prea tarziu sa luptam contra CNP-ului care nu reprezinta semnul fiarei sau pecetea, este doar introdus pentru a ne obisnui cu idea de numar, insa nu e la fel de periculos precum actele cu cip, pe care trebuie sa te lupti sa nu le primesti, in sensul sa te descurci fara ele, oricate vitregii vei intampina…. solutii vor fi, dar nu comode cum ne-am obisnuit.

  2. Steinhardt este cumva acel mare duhovnic ecumenist? Este cel care în cartea sa Jurnalul fericirii – elogiază și promovează ecumenismul fățiș?
    La pag 82:
    ” 10-15 Martie 1960. Lecţiile de catechizare merg foarte repede; părintele Mina e îngăduitor şi nepretenţios, şi e drept că şi eu mă dovedesc a cunoaşte destul de multe. Cei trei preoţi se sfătuiesc între ei, apoi vin să mă întrebe, ce vreau să fiu, catolic sau ortodox? Le răspund tară şovăială că ortodox. Foarte bine. Mă va boteza călugărul. Dar cei doi greco-catolici vor asista la botez şi ca un omagiu pentru credinţa lor şi ca o dovadă că înţelegem cu toţii a da viaţă ecumenismului într-o vreme în care Ioan al XXIII-lea e pe tronul pontifical, voi rosti crezul în faţa preoţilor catolici. Toţi trei îmi cer să mă consider botezat în numele ecumenicitătii şi să făgăduiesc a lupta – dacă-mi va fi dat să ies din închisoare – pentru cauza ecumenismului, mereu. Ceea ce făgăduiesc din toată inima. Nu se poate şti cînd vom fi scoşi din celula 18 (e de tranzit) şi răspîndiţi pe unde s-o nimeri. Este aşadar bine să nu mai amînăm. Botezul va avea loc la cincisprezece ale lunii. Nu vor fi trecut prin Urmare nici zece zile între sosirea mea în celulă şi efectuarea botezului. N.N.P. a avut dreptate. ”

    Iar la pag 326 Steinhard afirmă: „1963 în celula 88 (dacă nu mă înşel) de la Gherla, mare şi ticsită, sunt mulţi preoţi de toate confesiunile. Ecumenismul e pus în practică, în fiecare dimineaţă, din iniţiativa unui preot dîrz şi a unor mireni inimoşi, se organizează o slujbă interconfesională. Stau laolaltă preoţi romano-catolici, uniţi, ortodocşi, pastori luterani şi calvinişti. Unul din luterani e partizan al mişcării liturgice (Berneuchncr Bewegung) din cadrul protestantismului.”

    Tot in Jurnalul fericirii – Nicolae Steinhardt mai scrie la pag 418:
    „15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Hristos, naş de botez fiind Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi catolici, doi preoţi uniţi şi unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic”.

    1. Ia uitati ce declara Gheorghe Delurintu, fostul coleg de celula al lui Steinhardt:” Chiar daca nu ne-am mai intalnit niciodata dupa aceea(dupa eliberarea din inchisoare), mi-au ramas in memorie doua idei importante pe care le-am dezbatut indelung impreuna si care ma obsedeaza si acum: in primul rand Nicu Steinhardt sustinea necesitatea de a li se petmite evreilor revenirea in Romania, la tot ce lasasera in urma prin plecarea lor fortata, adica revenirea la amintiri, oricat ar fi fost de crancene, ca si cum aici la noi ar putea fi a doua lor tara… Evreii sunt un castig pentru orice tara… In al doilea rand, marele meu prieten de la Gherla a anticipat inca din ’64 necesitatea infiintarii unei Case Comune Europene(!). Dezvolta adesea aceasta idee, preluata mai tarziu si de Mitterand, pornind de la premisa unui teritoriu in care sa traiasca laolalta, fara granite granite, toate nationalitatile, inclusiv evreii, in niste State Unite ale Europei…” (In: Nicolae Steinhardt in interviuri/ ed. ingrijita, prefata, cronobiografie si note:Florian Roatis. Craiova: Aius, 2014, p. 157)
      Se vede de aici ca Nicolae Steinhardt luase cunostinta mai inainte de a intra in inchisoare de planurile mai marilor acestei lumi si ca le disemina cu mare drag crezand in ele si asteptand cu mare nadejde implinirea lor. Iar Parintele Justin Parvu a exprimat foarte clar un mare adevar: „Intrarea in UE inseamna iesirea din Ortodoxie”. Deci ceea ce a urmarit Steinhardt nu a fost nicidecum intarirea Ortodoxiei prin largirea cercului ei de cuprindere, ci tocmai acest ecumenism de care avem parte azi fara ca unii dintre noi sa ne dorim aceasta babilonie.
      In predica de mai sus Steinhardt afirma ca toti sunt chemati si toti sunt primiti, fiecare dupa cum are darul, mintea si pregatirea lui. Desigur ca invatatura lui Hristos este pentru intreaga lume, dar primiti vor fi doar cei care renunta la credintele idolesti – cand vorbim de pagani, iar ereticii ecumenisti renunta la a mai spune hule impotriva Duhului Sfant. Aceasta n-o afirma Steinhardt fiindca el face parte din gruparea ecumenista care are interese materiale ascunse, interese care le vor aduce multa putere, bani, noi teritorii(auzi ce vor, ca Romania sa fie a doua lor tara) . De aceea zice Steinhardt in aceasta predica ca toti sunt primiti. Tehnica lui Steinhardt este una cunoscuta: amesteca adevarul cu minciuna, adica enunta urmatorul adevar chiar daca intr-o forma care sa-i convina imediat dupa zicera lui: „Toti sunt chemati”, urmand apoi cu un neadevar: ” Toti sunt primiti”. Am zis mai inainte care sunt acei „toti primiti”.
      Cititi predica cu acel tata care a venit la Hristos ca sa-i vindece copilul si care a exprimat asa: ” Cred Doamne, ajuta necredintei mele”, si sa- l vedeti pe Steinhardt ce lipsa de intelegere are referitor la aceasta exprimare.
      De la jumatatea cartii de predici catre final are foarte multe predici gresite. Intr-una din predici ne spune ca un invatator ce predica fara studii in bransa a salvat dintr-o boala sotia unui roman, acesta punandu-i la dispozitie doar numele si poza sotiei. Am zis invatator, caci nu era vorba de vreun preot ortodox.
      A incercat multe Nicolae Steinhardt, dar nu aveau cum sa-i reuseasca din moment ce el nu slujea Ortodoxiei.
      Mai sunt si alte episoade in aceasta carte de predici care nu-i aduc deloc cinste. Mai amintesc doar una g-rea de tot. In predica referitoare la „nebunii intru Hristos”, sarmanul Steinhardt neintelegandu-i, ii terfeleste la propriu de nu se vad. Si ce stim(intelegem) noi despre „nebunii in Hristos”, anume ca sunt pe cea mai inalta treapta a credintei ortodoxe, adica cei mai apropiati de Dumnezeu(a se vedea cele 20 de Fericiri intocmite de Sfantul Paisie Aghioritul, unde acesti nebuni intru Hristos sunt amintiti pe a 20-a treapa). Dar pentru neintelegerea lui Steinhardt acestia sunt demni de tot plansul.
      Imi pare rau pentru Nicolae Steinhardt. El scriitor(carturar) a fost, dar ecumensmul lui sau interesul lui ascuns l-au exclus din Ortodoxie. De altfel Sfantul Vasilie cel Mare ne si spune clar, asta ca sa nu ne amagim cumva, ca nu toti monahii se mantuiesc. Nu pentru ca n-ar vrea cineva acest lucru, ci pentru ca nu s-au angajat la jugul lui Hristos, ci….al UE!
      Doamne ajuta !

    1. Spuneti ca mergeti la biserica. E bine ca mergeti la biserica, dar la acea biserica preotul este ingradit de erezie, adica a incerat sa mai pomeneasca pe ierarhii care au semnat actele eretice de la pseudo-Sinodul din 16-26 iunie din Creta? Daca da, atunci directia dv. este buna. Daca nu, mai cercetati si alipiti-va de ortodocsii ingraditi de erezie. Cititi de pe acest site si Proorociile Sfantului Staret Nectarie de la Optina ca sa vedeti ce ne indeamna:”Tineti cu tarie Ortodoxia. (…) Eu nu spun ca nu vor mai fi biserici ortodoxe, ci ele vor mai fi, dar inainte de venirea lui Hristos Ortodoxia va mai fi reprezentata de un episcop ortodox, un preot ortodox si un laic ortodox. Asa va fi peste tot in lume”. Decisa va fie clar ca Ortodoxia cea adevarata va mai ramane doar la cei ingraditi de erezia ecumenismului. Nici din cei ingraditi de erezie nu vor rezista toti, ci uniise vor lepada de ingradire, adica vor reveni la erezie. Asa ne spune proorocia Parintelui Nectarie de la Optina.
      Aveti un pseudonim tare interesant si frumos. Pastrati-l dar ingradit de ecumenism. Cercetati cum sta astazi Ortodoxia si sariti in corabia cea mantuitoare.
      Doamne ajuta !

  3. Hai ca ati inceput! Despre Nicodim si despre ce spune este scris in papirusurile gasite la Qumran.
    [http://www.earlychristianwritings.com/text/gospelnicodemus.html]
    Apoi, mai este asta cu certificatul de nascut viu – care are tot sensul din lume. [https://www.youtube.com/watch?v=-nudXkxhOSs]
    de vazut – explica corect
    {https://www.youtube.com/watch?v=1IUIkXnNYlM}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.