Se spune, că Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip fuseseră să propovăduiască dreapta credinţă, unul în Efes şi celălalt în Ierapole. Înainte de a pleca spre alte locuri, s-au oprit la Herotop, lîngă Colose. Atunci au prorocit că Sfîntul Arhanghel va face minuni în acel loc. Îndată după plecarea lor, a ţîşnit un izvor a cărui apă tămăduia bolnavii. Se spune că unui păgîn foarte bogat din Laodiceea, care avea o fată mută, i s-a arătat într-o vedenie Sfîntul Arhanghel Mihail, chemîndu-l la izvor. Fata s-a vindecat şi tatăl ei, drept mulţumire, a înălţat deasupra izvorului o biserică cu hramul „Sfîntul Arhanghel Mihail” şi s-a creştinat.
Păgînii din cetate erau invidioşi şi au încercat să-i facă rău preotului Arhip, slujitorul bisericii. Dar n-au reuşit, pentru că l-a păzit Sfântul Arhanghel. Atunci au abătut râul din preajmă peste biserică, să o scufunde. Dar Sfîntul Arhanghel s-a arătat şi a lovit cu un toiag piatra cea mare pe care se sprijinea altarul bisericii. S-a deschis o prăpastie fără fund, în care s-a scurs tot puhoiul. Şi de atunci apele continuă să cadă în prăpastia pe care nu o pot umple.
În popor, această zi se numeşte „Ciuda Lui Arhanghel” şi se ţinea pentru a fi protejate animalele, recoltele, pentru a nu fi ceartă în casă. Nu se cosea, pentru a nu se întîmpla rele. Prin multe sate, sărbătoarea se numeşte şi acum „Ciuda lui Arhanghel”. Chiar dacă nu ne vine să credem, acum cîteva sute de ani, cuvîntul „ciudă” avea un sens foarte frumos. El a fost împrumutat din slava veche, limba în care erau scrise cărţile sfinte şi însemna „miracol“. Numele se referă, deci la minunea făcută de Sfîntul Arhanghel la Colose. Cu timpul, oamenii au schimbat sensul cuvîntului pînă a ajuns să însemne „invidie” şi nu mai cunosc semnificaţia iniţială a sărbătorii. De aceea, au ajuns să creadă, că este o sărbătoare pe care trebuie să o ţii ca să nu fii mînios şi supărat, plin de ciudă, tot anul.
