Convertirea unui arbitru, Alexandru Tudor. Mass-media de duzină îl consideră ciudat

Alexandru Tudor e conștient că oamenii sunt uimiți de comportamentul său și are convingerea că trăim vremuri în care normalii cum e el sunt considerați nebuniTudor nu va mai fi arbitru în fotbalul profesionist, a trebuit să se oprească fiindcă a atins vârsta limită, 47 de ani. Cariera lungă și bogată s-a terminat, a rămas imaginea pe care a creat-o Sandu, una surprinzător de puternică pentru un arbitru. El a fost mediatizat și discutat și datorită prestației, și din pricina religiozității pe care a etalat-o, uneori fără să vrea, și în meseria pe care a practicat-o. Un arbitru care se caza la mănăstiri, în condiții rudimentare, un om din fotbal care nu citește știri pe site-uri și nu se uită la TV. Evită presa și toată agitația de zi cu zi cu convingerea că la fericire se poate ajunge doar dacă te sustragi din agitația cotidiană.Spuneți că nu citiți presa, domnule Tudor. Nu v-au interesat nici măcar cele două pagini din Gazetă dedicate retragerii dumneavoastră?
Am văzut titlurile pe WhatsApp, mi-a arătat cineva. Pe urmă mi-a arătat nevastă-mea articolul pe calculator. Eu nu mă uit pe site-uri, ce, credeți că am eu timp de mass-media? Mintea mea trebuie să fie curată. Eu nu accept cookies, dacă e vreun site care bagă așa ceva, nu mă uit pe el! De două luni oricum n-am mai intrat pe niciun site.
Dar de ce?
Am ajuns să scriu în agendă programul, orele la care trebuie să fac anumite lucruri, fiindcă nu mai țin minte, la câte am de făcut. Bine, asta e de la bătrânețe, îți dai seama… E de lecitină.
Cu ce vă ocupați, de nu mai aveți timp?
Cu lucrarea interioară. În momentul în care vorbesc cu arbitrii trebuie să fiu foarte „clean” în gândire, pentru că toți oamenii cu care am de-a face sunt bulversați mediatic și social. Gândiți-vă cum îi vedeți pe oamenii din tramvai, se uită la voi cu privirile goale, căzute. Ei sunt setați de ceva să fie așa. Ce îi setează? Știrile de la ora 5! Eu trebuie să am puterea interioară necesară ca să-i modific. Pentru treaba asta trebuie să fiu curat pe interior, că altfel eu devin vatmanul de la tramvai! Am o responsabilitate față de copiii cu care interacționez și față de copiii mei. Fi-miu face fiecare gest pe care-l fac eu, fie-mea la fel. Dacă eu stau pe mass-media, pe site-uri, vor face și ei la fel. Nu-mi trebuie așa ceva!„Mi-e dor să-l ascult pe protopsaltul Bucă”Și ce s-ar întâmpla dacă ar imita copiii comportamentul acesta? De ce ar fi atât de rău?
Am fost recent la o întâlnire cu Sorin Mihalache, un om care se pricepe foarte bine la psihologie, la neuroștiințe. El scoate secrete sociale din lucruri pe care noi le trăim, arată mecanismele care ne influențează în luarea deciziilor. Arată și cum poți să fii curat la minte și mulțumit. Ca să te poți bucura de lucrurile pe care le faci, tu trebuie să cați starea asta de bine în mod deliberat. Că asta căutăm toți, fericirea, nu? Stăteam ieri de vorbă cu Andrei, care a jucat la Târgu Mureș și în Singapore. Îl știți?
Ciolacu?
Da. Amândoi ne gândeam: „Ce caută omul? Starea de bucurie, starea de fericire. Păi, p-asta o găsesc la știri? Sub nicio formă!”. Și atunci, nu mă droghez negativ! Acum, în decembrie, eu o să merg la concerte de colinde. Se ridică părul pe mine gând mă gândesc! Când am avut meciul de retragere, la Chiajna, a venit cel mai bun cântăreț de muzică psaltică din România, protopsaltul Mihail Bucă. Când începe ăla să cânte, se ridică părul pe tine, frate! Când îți cântă „Deșteaptă-te, române!” sau „Balada lui Iancu” sau o colindă d-aia adevărată… De așa ceva am nevoie. Și de Maramureș, de Botoșani, să simt că trăiesc. Că noi nu trăim aici, noi vegetăm! Toți! Asta e realitatea!
Cum adică nu trăim? Nu e tot viață și aici, în București?
Suntem niște slujbași ai ecranului negru! Trebuie să ne desprindem ca să putem fi fericiți. 
Nu există și riscul ca societatea să vă izoleze, dacă vă comportați diferit? Să vă evite?
Oricum eu sunt privit ca un nebun. Asta e realitatea! Prietenii mei spun asta despre mine! Astăzi m-am întâlnit cu doi, amândoi mă știu de când eram copii și vorbesc între ei: „Ai văzut? Nebunu’ a făcut nu știu ce”. Ei mi-au zis că Pormboiu a vorbit despre mine la nu știu care televiziune și a spus că am fost un nebun frumos. Înțelegeți? Aceeași percepție o are și Porumboiu despre mine! Plus colegii mei de generație, prietenii mei, toți mă consideră nebun. Adică altfel decât ceilalți. Și mie-mi place situația asta.Vă place să fiți considerat nebun?
Pentru că eu mă simt bine în pielea mea. Mă interesează pe mine dacă oamenii mă văd ca pe un nebun? Asta și vreau să fiu! Scrie și la Scriptură la un moment dat, nu știu dacă țineți minte treaba asta: „Vor veni vremuri când celor normali li se va spune că sunt anormali, nebuni!”. Ca să fim noi cu adevărat normali trebuie să părem nebuni pentru societatea asta în care fericirea nu este un target. Vouă vi se pare că lumea caută fericirea în jurul nostru?
Poate unii găsesc fericirea așa, în muncă, în câștiguri mai mari. Nu e posibil?
Se mint! Eu am trecut prin așa ceva, eu l-am văzut pe taică-miu. El a avut o putere financiară atât de mare, însoțită de o asemenea teamă încât mi-a spus la un moment dat: „Băi, mi-e frică să n-ajung într-o valiză aruncat pe Dâmbovița!”. Chinezii își mai tăiau rivalii din afaceri și-i băgau în valize. I-am spus „Bă, merită banii? Merită să te simți așa? Nu, trebuie să faci totul cu inima!”. Căutarea inimii e cea mai lungă cale, să ajungi să te poți bucura de chestiune mici, de întâlniri banale. „Dumnezeu lucrează pentru noi prin oameni”
La Valea Hozevei, în Israel, un loc de care fostului arbitru îi e dorAți fost mereu o persoană religioasă?
Nu, nu! La fotbal am descoperit credința. Cariera mea a fost ca o scară, dificultatea și presiunea din arbitraj m-au împins să caut ajutor. Am avut momente în care mergeam pe stradă și vorbeam de unul singur! Am avut un coleg arbitru care a albit într-o noapte! S-a trezit dimineața alb la cap! Înțelegeți?
Ați suportat o presiune la fel de mare ca a colegului care a albit?
Am simțit, da, eu am avut suspendări de patru, cinci luni. Mi se spunea „Te dau afară din arbitraj!”. Când cineva îți spune „Îți iau ce ai tu mai drag”, normal că te șochezi, umbli singur pe străzi! Lucrurile astea nu se pot povesti chiar așa, zilnic, d-aia n-am mai vorbit despre ele. Pentru mine, arbitrajul e viață, e calea către Dumnezeu, m-a forțat prin încercări diverse, trepte de urcare spre Dumnezeu, pe care trebuie să le urc chiar și atunci când nu-mi place.
Cum te-a ajutat Dumnezeu în arbitraj?
Spune-mi tu când L-ai văzut ultima oară pe Dumnezeu! Îl vezi? Îl vezi în mod real sau simți lucrările Lui? A venit un om și te-a ajutat când ai avut nevoie, a apărut cineva care ți-a dat o informație pe care o căutai. Dumnezeu lucrează prin oameni: un șef, un subaltern, un prieten, un dușman.
Nu e un paradox că v-a împins către credință fotbalul, un domeniu încărcat de agresivitate și chiar de corupție?
Fotbalul e ca societatea. Ce e anormal în fotbal față de societate? Nivelul de mediatizare mai mare. Părintele ce vrea pentru copilul lui? „Vreau și eu să apară al meu la televizor!”. Mama vrea același lucru pentru fata ei. Din cauza mediatizării, lucrurile sunt exagerate în fotbal față de alte domenii. O anumită tensiune socială există și la coadă la bilete la ITB, și într-o intersecție, și într-un tramvai. Dar într-un grad mai mic. La fotbal, există o concurență, ai întâlniri cu performeri.„Statistic, credincioșii câștigă”!Și cum vă influențează un asemenea anturaj?
L-am întâlnit de curând pe Bilașco. El a fost campion, a fost un performer. A fost vârf! Numai cuvântul „vârf” spune ceva clar, căutați definiția! Dacă m-aș fi ocupat de vândut bilete ITB, l-aș mai fi întâlnit eu pe Bilașco? Pentru că am avut de-a face cu asemenea performeri, am putut să import din calitățile lor. Involuntar, ajungi să te comporți ca oamenii care te înconjoară. 
E adevărat că vă cazați la mănăstiri înaintea meciurilor pe care le conduceați în afara Bucureștiului?
Da, și cu colegii, nu doar eu. Am avut o experiență la Severin, am mers la mănăstire cu un asistent care nu era ortodox. Un catolic s-a simțit atât de bine la mănăstire într-un pat din ăla desfundat pe care-l primiseră oamenii milostenie, la o ciorbă pe care au făcut-o maicile acolo!! Condiții foarte modeste, dar cum s-a comportat, cum a trăit acel om! Și a avut tărie la meciul care a urmat, ceea ce mi-a confirmat: „La fiecare meci eu o să merg cu băieții la mănăstiri!”. Indiferent că ei sunt catolici sau atei, au nevoie de așa ceva!
Era normal? Poate un asistent nu era credincios și nici interesat să se cazeze la mănăstire. 
Da, asta e o chestiune care trebuie spusă! În mod statistic, oamenii cu care m-am întâlnit în biserică aveau succes. Vă dau niște exemple simple. Mă duc la Piatra Neamț și intru în biserica Sfântului Ștefan cel Mare. Când intru, toată echipa oaspete cu tot cu antrenorul! Erau pe ultimul loc, retrogradați din tur. Preotul a strigat spre mine: „Veniți încoace, că jucați împreună!”. „Aoleu! Dacă află președintele echipei gazdă că eu „joc împreună” cu oaspeții, suntem terminați toți! O să apărem în presă, peste tot! Suntem varză!…. Stai, că ăsta e duhovnicul președintelui gazdelor!”.
Cum se potrivise încurcătura asta!
Ceva incredibil! Echipa de pe ultimul loc i-a făcut praf pe nemțeni, patru le-a dat! Și erau vremurile alea istorice, în care era greu de tot s-o bați pe Ceahlăul acolo. Alt exemplu, la Tismana. O echipă, tot de la retrogradare, era în biserică. „Aoleu, am dat și de ăștia aici!”. Jucau cu Craiova, care era beton armat în momentul ăla. Le-a dat niște ștachii Alex Păcurar și au câștigat oaspeții. Se inversau ierarhiile! Cu ce? Cu ajutorul trăirilor lor. Intrau în învățăturile Bisericii, ale ortodoxiei: jertfă, mobilizare, voință. Aici se face diferența și la meserie, și la viață! Contează atitudinea cu care intri!

„Un jucător de la Chiajna, care a pierdut meciul cu Iași, mi-a spus „Băi Sandule, o să-mi lipsești!”. Asta mă bucură pe mine! Așa ceva nu se cumpără cu bani!”
Alexandru TudorTOP ALL-TIME ARBITRI ÎN LIGA 11. Alexandru Tudor 381
2. Cristian Balaj 341
3. Sebastian Colțescu 274
4. Sorin Corpodean 268
5. Nicolae Rainea 267
6. Adrian Porumboiu 239
7. Istvan Kovacs 236
8. Ovidiu Haţegan 235
9. Ioan Crăciunescu 230
10. Mircea Salomir 221”

Sunteți convins că apropierea de biserică nu e o chestiune strict sufletească, ea ajută și într-o profesie?
Nimic nu e întâmplător. În școala de arbitraj, în seria mea, eram 400 de oameni. M-am retras vinerea trecută alături de singurul care mai rămăsese în breaslă din ăștia 400. Cine e acest arbitru alături de care m-am retras? Omul care m-a dus pe mine pentru prima oară la Sfântul Munte! Sunt niște relații pe care n-ai cum să nu le observi! M-am dus la Iași acum o săptămână sau două. Singurul jucător cu care m-am întâlnit în catedrala Sfânta Parascheva a fost cel care a marcat golul pentru echipa oaspete. Și a fost declarat jucătorul etapei! Băi frate, cum se întâmplă toate astea?!
Cum?
Ca să vezi lucrare de Sus… La un derby, țin minte și acum că era 17 martie, m-am rugat: „Doamne, fă Tu să fie liniște, că eu nu știu ce să fac la un asemenea meci!”. Era 17 martie, v-am zis, ziua Sfântului Alexie, Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Și m-am rugat la sfinți, la Maica Domnului, nu mai știam la cine să mă mai rog fiindcă-mi tremurau izmenele. Au înscris în meci Alexe și Andrei. Liniște și pace, niciun incident. Cine poate să facă treaba asta, să marcheze Alexe și Andrei în ziua sfinților Alexie și Andrei? Explicați-mi voi! Pot să fac eu așa ceva? Puteți voi? Asta e numai de Sus! Și mai am sute de exemple ca astea. 
Cum reacționau asistenții care se trezeau prima oară la o mănăstire? Acceptau toți?
Pentru că am eu atitudinea asta, erau „gripați” când se gândeau să mă refuze. Au mai fost cazuri în care mi-au spus cu respect: „Sandule, eu am nevoie de wireless, trebuie să lucrez pentru muncă, vreau să stau la hotel”. Dar mă trezeam pe urmă cu ei la mănăstire: „Am venit să vedem cum e”. Ce poate să te ajute mai mult decât un lucru bun, curat cum e ortodoxia? Cum e Dumnezeu, de fapt! 

„Familia se uită pe ascuns pe TV”

Nu e posibil ca în subconștient să vă fi simțit mai apropiat de clubul lui Becali, din moment ce patronul FCSB e și el religios?
Subconștientul e o chestiune pe care n-o stăpânesc. Știu la ce vă gândiți voi. Lumea are interpretări negative, în general. Cine e contra Stelei mă acuză că am fost stelist. Antidinamoviștii spun: „Tudor? Cu Dinamo, câine roșu!”. Alții: „Bă, da’ ne-ai omorât cu Rapidu’ ăsta! Iar ai fost să-i arbitrezi p-ăia, iar vorbește Pancu de bine despre tine la televizor!”. Cu cine țin? Cu nimeni, frate, mi-am făcut treaba și am vrut să fie pace pe teren. Am terminat cariera internațională cu un meci cu nouă goluri. Ultimul meci din Liga 1, nouă goluri! E ceva șocant! Sunt daruri, e clar, cadouri de la Dumnezeu! 1-8 și 3-6 au fost rezultatele. Explicația vine de Sus. 
L-ați întâlnit vreodată pe Gigi?
Da, am fost șocat, l-am văzut în strană, la 30 de centimetri de mine, venise să se împărtășească. Mă gândeam „Frate, ce fac acum? Dacă mă vede cineva aici cu el?”. Dumnezeu m-a apărat. 
Și nu ați vorbit?
Nu, unul dintre cântăreți l-a invitat pe Becali acolo și s-a așezat în stânga mea. Am zis „Bine că nu-i arbitrez pe ei în săptămâna asta!”. 
Dacă nu urmăriți presa, nici la meciuri nu vă uitați?
Nu mă uit, televizorul meu e în portbagaj, l-am luat de acasă de câteva luni. Am o mie opt sute șapte meciuri arbitrate. Văzute câte crezi că am? Îmi mai trebuie meciuri? Nu, am văzut suficiente. Am colegi care-mi zic „Băi Sandule, m-am uitat la meci. Să știi că în minutul 15 am adormit”. Vrei să ajung în situația asta?
Nici soția, copiii nu se uită?
Se uită ilegal la calculator uneori, televizorul a fost desființat de la noi din casă! Păi, ce să văd? Știri? Am treburi destule.

„Am jucat fotbal la nivel de juniori și cred că, pe criteriile mele, aș fi ajuns un jucător foarte bun. Sesizez că doar jucătorii care au ambiție până la sacrificiu ajung la performanțe. Cei cărora li se spune devreme că au talent ajung să creadă că sunt fotbaliști și nu mai sunt dispuși să se sacrifice”
Alexandru Tudor„Fiecare lucru pe care-l spun, pe care-l fac are un impact asupra celor din jur. E o responsabilitate și mai mare când am imaginea asta foarte puternică pe care mi-ați creat-o voi prin intermediul acestei trompete care este televizorul”