Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, organizează luni, 26 august, la cimitirul din Valea Uzului, un eveniment la care susține că sunt așteptați 10.000 de participanți. Aici au avut loc, în luna mai, conflicte violente între români și maghiari.
„Acest eveniment se organizează de 25 de ani, în fiecare an, acum va fi a 25- a comemorare. Pentru unii de Valea Uzului au auzit acum, în 2019 sau 2018 că există, deci pentru cei care participă acolo anual la comemorare asta este o obișnuință și se ține în fiecare an în data de 26 august. Noi nu am trimis invitații special nimănui, dar am făcut acest anunț atât în limba maghiară, cât și în limba română încât dorim să fie cât mai mulți prezenți. Singurii invitați sunt un episcop și un preot catolic care vor prezenta slujba de comemorare„, a declarat pentru B1.ro Borboly Csaba, președintele CJ Harghita.
„Eu cred că organele statului vor fi mult mai prezenți și vor acționa dacă se întâmplă ceva, nu ca data trecută când au fost lăsați huliganii de la echipa de fotbal să ne atace. Noi am făcut anunțul și așteptăm să fim foarte mulți oameni, așteptăm să fim între 5.000 și 10.000 de oameni și să putem comemora eroii care sunt căzuți acolo din primul și din al doilea război mondial”, a mai spus acesta.
Și de această dată situația ar putea să fie tensionată, mai ales că oficialii maghiari se îndepărtează în declarațiile lor de statisticile oficiale. Astfel, în contextul discuției despre mitingul de luni, Borboly Csaba a declarat pentru B1.ro că cel mult un singur soldat român e îngropat la valea Uzului, contrazicând flagrant toate datele oficiale.
„S-ar putea să fie un român acolo„, a declarat textual Borboly Csaba. „Au fost soldați, de exemplu în al doilea război mondial, când în data de 26 august 1944 armata soviectică a atacat linia de front acolo au luptat băieți secui de 17 și 18 ani. Încercăm să comemorăm și să cinstim fapta tinerilor curajoși care și-au pierdut viața„, spune președintele CJ Harghita.
Acesta este contrazis flagrant de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, singura instituție abilitată să se pronunțe în această chestiune. Potrivit unui comunicat din acest an al Oficiului, în Valea Uzului sunt înmormântați cu mult mai mulți soldați români. Iată comunicatul:
„Deşi statisticile privind cimitirul eroilor de la Valea Uzului nu sunt fără echivoc, caracterul multinaţional al cimitirului este evident, în cadrul acestuia fiind centralizaţi eroi de mai multe naţionalităţi. Potrivit unei statistici din 18 ianuarie 1928, lângă mormintele celor 350 de morţi de război din 1917, Societatea a centralizat osemintele a 847 morţi de război, dintre care: 170 identificaţi nominal (unguri -108, germani – 43, români – 8, ruşi – 4, sârbi – 3, italieni – 2 şi austrieci – 2), 435 neidentificaţi nominal (unguri – 336, germani – 78, ruşi – 18 şi români – 3) şi 242 necunoscuţi.
În total, în Cimitirul de onoare din satul Valea Uzului au fost centralizate osemintele a 1.197 morţi de război (350 în anul 1917 şi 847 în perioada 1926-1927).
Potrivit documentelor întocmite de Crucea Roşie Română şi datate la nivelul anilor ’70, în anul 1944, în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului au fost înhumaţi 40 de militari germani, din care 27 identificaţi nominal şi 13 neidentificaţi nominal.
În ceea ce priveşte numărul militarilor români înhumaţi în acest cimitir, faţă de situaţia statistică din anul 1928 (când sunt menţionaţi în evidenţă 11 eroi români, dintre care 8 identificaţi nominal şi 3 neidentificaţi nominal), „Fişa de evidenţă a cimitirului” din anul 1988 (care nu menţionează nicio sursă documentară), face trimitere la 148 de morţi de război români, în contextul în care cei care au întocmit fişa din 1988 au însumat morţii de război români identificaţi nominal de la Valea Uzului (19), cu morţii de război români identificaţi nominal la Poiana Uzului (130), un alt loc de înhumare din Primul Război Mondial, desfiinţat în perioada interbelică, osemintele fiind centralizate în Cimitirul eroilor din oraşul Comăneşti, jud. Bacău.„
Citat din texttul articolului:
„Aici au avut loc, în luna mai, conflicte violente între români și maghiari…”
Chiar asa?! S-au luat la bataie? S-au omorat? A fost ca in martie 1990 la Targu Mures?
Da, iredentiștii maghiari l-au bătut pe George Simion și pe camaradul ce-l însoțea, le-au spart telefonul
https://www.facebook.com/watch/?v=339762046740107
https://www.youtube.com/watch?v=WID_0u7arQs
Da, eu as vrea sa fiu singurul roman îngropat la Valea Uzului. Mort de gat cu voi!