Pomenirea Marelui Voievod, Mihai Viteazul, primul întregitor al neamului românesc

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

S-a întâmplat în 9 august 1601, 9/19: Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1600) şi al Moldovei (1600), cel care a realizat prima unire politică a celor trei ţări române, este ucis pe Câmpia Turzii din ordinul generalului Gheorghe Basta.

Cum a fost ucis mișelește domnitorul Mihai Viteazul

La aripa dreapta se aflau archebuzierii pedeştri valoni, in frunte cu capitanul Verlin de Liege, care trebuiau sa inconjoare cortul domnitorului pe la flancul stang. Manevra trebuia executata „cu toata graba”, simultan, cat mai pe ascuns  in ceea ce priveşte trupele de la cele doua aripi. Intreaga operatie era condusa de colonelul Pezzen, ale carui trupe au inconjurat într-adevar „cu mare iuteala” cortul domnului.

In acest timp, Mihai Viteazul se pregatea de plecare. Fie in acest scop, cum crede Stavrinos, fie pentru ca aflase ceva din cele ce se urzeau impotriva sa, cum afirma Szamoskozy, el a cerut sa fie adus şi pregatit langa cort calul sau alb. Izvoarele sunt de acord ca domnul avea langa dansul putini oşteni; „oştile lui, ce avea nu erau cu dansul in tabara”; „toata oastea lui Mihai era impraştiata prin tara”. Escorta de calareti sarbi şi romani care-1 aştepta s-a retras şi apoi s-a impraştiat la apropierea imperialilor, crezand probabil, cum mai credea poate şi Mihai, ca au sosit valonii ceruti de domn.
In picioare, Mihai Viteazul a intampinat prin cuvinte de bun sosit: – „Bine ati venit, vitejii mei ostaşi” – grupul de ofiteri valoni, poftindu-1 sa intre in cort, unde se aflau mai multi comandanti de haiduci [un gen de trupe neregulate, specifice Europei centrale si de est, nu haiduci cu sensul de „lotrii”]. Câţiva au intrat, iar capitanul valon Beauri, care era mai aproape de voievod, fără alte cuvinte – o somaţie era de prisos, caci interpretul lui Mihai era în tabara lui Basta -, cu un gest elocvent, a pus mana pe voevod zicand: „eşti prins! Raspunsul lui Mihai a fost la fel de iute: „Ba!” dupa care a întins mâna stângă (caci era stângaci) spre sabia sa, atârnată de stâlpul cortului. In acest moment, Beauri îi înfige vârful ascuţit al halebardei „în mijlocul pieptului” (in meso al petto) – in stomac spun alte izvoare – iar un valon işi descarcă archebuza în mana stangă a voevodului, întinsa spre sabie. [Valonul Iacob de Beauri, cel care a dat lovitura mortală marelui voievod, a fost numit mai apoi capitan al Fagaraşului şi guvernator al Braşovului].
O frumoasa gravura ce ilustraza momentul asasinarii lui Mihai Viteazul. Scena mortii a fost descrisa de mai multi martori si a devenit binecunoscuta in epoca.
Lovitura de halebarda îi provoacă moartea. Alte lovituri de săbii, intre care şi cea a căpitanului valon Rosini, se indreapta spre trupul eroului. Îndată după aceea, un căpitan de pedestraşi nemţi, foarte apreciat pentru astfel de lovituri, îi taie capul cu un cuţit – dagă (un fel de sabie scurtă, purtată de pedestraşi), iar trupul e despuiat de ucigaşi şi chiar de unii care se aflau in cortul sau (M. Peresith a luat spre „eterna amintire” surguciul de pe căciula voevodului, împodobit cu safire albastre).
În cort, au scapat putini cu viata, intre care Ludovic Rakoczi, capitanul haiducilor unguri ai lui Mihai, ranit la git. În preajma lui rasuna focuri de archebuze: sunt ucişi 16-17 sau chiar mai multi slujitori şi oşteni ai voievodului, care au pus mana pe arme. Dupa relatarea lui W. Bethlen, L. Rakoczi şi Matei Peresith, alt comandant ungur, au fost răniţi, in vreme ce loan Bekeny, comandant de lefegii unguri şi alti slujitori ai voievodului, au fost decapitati. În ciuda ordinului lui Basta, cortul eroului cazut a fost jefuit de ucigaşi (restul bunurilor lui Mihai, cai, bani, corturi etc. au fost luate de Basta), dar scrisorile acestuia au fost salvate. Ele au fost ridicate de colonelul Pezzen predate lui Basta. Pastrate intocmai şi astazi in Arhiva de razboi din Viena (Kriegsarchiv Wien), ele se refera la stapanirea domnului asupra celor trei tari romane şi la tratativele sale cu reprezentantii imparatului.
Mihai a murit in urma loviturii de halebarda primita in piept.
Odata cu moartea lui Mihai au fost prinşi, interogati şi apoi executati toti „consilierii” (boierii) domnului, in afara de trei, despre care se vorbea ca vor fi trimişi la imparat pentru explicarea „cazului”. Cei trei erau banul Mihalcea, şi albanezii Aga Leca şi Leca comisul. Ultimii doi, de acelaşi neam cu Basta, au trecut de partea acestuia şi „au marturisit tot ce ştiau despre Mihai Voda”.
Deşi batran – septuagenar -, banul Mihalcea, „cel mai insemnat sfetnic” al lui Mihai in Transilvania, vazand cele petrecute in cortul domnului, a incalecat, refugiindu-se intr-o moara „din sus de Turda”. Urmarit şi prins de valoni, a fost dus de Basta la Alba-Iulia, unde in prima jumatate a lunii septembrie 1601 a fost chinuit indelung şi in cele din urma strangulat intr-un beci, trupul fiindu-i aruncat intr-o groapa de pietre, pe câmpia de lânga cetate. Călăreţii şi pedestraşii imperiali au urmarit de altfel pe toti cei care au incercat sa-şi afle scaparea in afara taberei domneşti.
Uciderea lui Mihai Viteazul a provocat o mare framantare in tabara acestuia, potolita insa de Basta in mai putin de o ora. Faptul a fost posibil deoarece oastea domnului era formata in  exclusivitate din lefegii: putini români, majoritatea acestora fiind unguri (haiduci de peste Tisa şi mercenari din Transilvania), sarbi, cazaci şi poloni. In plus, o buna parte din romani (munteni şi moldoveni) şi sârbii devotaţi domnului erau trimişi, cum am vazut mai sus, la Alba-Iulia şi Fagaraş.
Asasinarea domnului roman a provocat nemultumirea taranilor, care in unele locuri au pus mana pe arme şi a secuilor, care il voiau pe Mihai domn. Chiar o parte.a nobilimii maghiare proimperiale judeca aspru crima ordonata de Basta.
Pictura lui Lecca, aflata la Muzeul de Arta al Romaniei, nu respecta descrierea de epoca a momentului mortii lui MV, insa a fost des reprodusa in lucrarile romanesti
Dupa asasinat, capul acestuia a fost prezentat lui Basta, şi lasat apoi sa zaca pe calul alb al voievodului, omorat cu prilejul luptelor dinaintea cortului domnesc, autorul asasinatului nepermitand ingroparea rămăşitelor lui Mihai.
Dupa moartea lui Mihai  „Turturea paharnic, el a furat capul lui şi l-a adus adus in tara, de l-a slujit şi l-a ingropat [la mănăstirea Dealu]cu multa cinste ca pe un domn „.
Aceste desene au fost realizate de artistul Carol Isler, trimis de ministerul Instructiunii condus de Odobescu sa deseneze diverse monumente istorice si artefacte afl;ate in patrimoniul bisericilor si manastirilor. Aceeasi misiune au avut-o si Henri Trenck si Szatmary. In caietul lui Isler, pastrat la Bibl Academiei Romane, se afla acest desen. Dupa cunostinta mea, este prima oara cand acest desen este reprodus intr-un loc public.

După asasinarea voievodului, în tabăra de la Câmpia Turzii, trupul a fost dus la Biserica Mitropolitană de la Alba Iulia (Bălgrad), unde a rămas nu se ştie pentru cât timp. În orice caz, se pare că osemintele Voievodului au dispărut de acolo înainte de desfiinţarea Mitropoliei Ardealului şi transformarea lăcaşului în biserică catolică (1701). Ultima relatare o avem în Cronica Transilvaniei, scrisă de istoricul maghiar Wolfgang de Bethlen, pe la 1650:

„După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de câini, câţiva traci l-au înmormântat din ordinul lui Basta într-o groapă, pentru ca, în cele din urmă, cu trecerea timpului, să fie adus la Alba Iulia, unde a fost înmormântat în biserica sfântă şi apoi, după o vreme, a fost dus în Valahia Transalpină”.

Dintre contemporanii care au relatat din surse directe sau indirecte despre asasinarea lui Mihai Viteazu, pot fi menționați: István Szamosközy (1570–1612) – cronicar transilvănean contemporan cu evenimentele, George Brancovici (1645-1711), Petthö Gergely (1565 – 1629) – cronicar maghiar, Hieronymus Ortelius (1543 – 1614) – istoric flamand, Jacques Augustin de Thou (1553-1617) – istoric francez (în „Istorii”), Richard Knolles (1550 – 1610) – istoric englez (în „Istoria generală a Turciei”),  Ciro Spontani – secretarul generalului Basta (în „Istoria Transilvaniei”), Nicolaus Istvánffy – comisar imperial al lui Rudolf al II-lea (în „Istoria Ungariei”), Joannis Bisselius (1601 – 1677), istoric iezuit (în „Medulla Historica”), Stavrinos – vistiernicul lui Mihai Viteazu, Gheorghe Palamede – grec contemporan cu Mihai Viteazu, Giovanni Sagredo – ambasador al Republicii Veneţia la Alba Iulia, Iacob Thanus și Giovani Beducino.

Cronica lui István Szamosközy (1570–1612), cronicar transilvănean contemporan cu Mihai Viteazu, face urmărtoarea relatare:

“Unul din căpitani cu numele de Bori (Iacobus Beaurius n.r.) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins! Mihai i-a zis BA (cuvântul în textul cronicii maghiare este scris în româneşte n.r.) şi cu aceasta pus-a mâna pe sabie s-o scoată. Un valon ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treila valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se i-au tăiat capul cu propria sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au tăiat capul în cort şi a zăcut trei zile gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care murise acolo, tot atunci şi astfel a stat capul acolo mult timp. Tăiat-au nemţii bucăţi mari de piele din trupul voivodului despuindu-i spatele şi coastele, umerii şi le-au oprit ca amintire. În cele din urmă, aşa scârbos cum era, l-au înmormântat nişte sârbi într-o groapă mică ca să nu-l mânce câinii”.

Cronica sârbească a lui George Brancovici (1645-1711) se referea la reînhumarea corpului lui Mihai Viteazul în Biserica Mitropoliei Ortodoxe din Alba Iulia (Bălgrad). Iată ce scrie în cronică:

„apoi, cu îngăduirea lui Basta capul lui a fost îngropat împreună cu trupul şi mai jos grăiesc că după ce a trecut câtva timp a fost adus şi înmormântat în Mitropolia din Bălgrad”. Ulterior, George Brancovici a corectat textul cronicii sale, adăugând episodul referitor la ascunderea capului şi înmormântarea lui la Mănăstirea Dealu, din Ţara Românească.

Corespondența lui Iacob Thanus și relatarea lui Giovani Beducino confirmă cele relatate în Cronica lui Szamosközy și în cea a lui Brancovici.

Iată ce spune Letopisețul Cantacuzinesc în legătură cu legământul făcut între Mihai și paharnicul Turturea:
“…şi de sa va prinde lui Mihai vodă sa pieie într-alta ţara, sa nu-i lase oasele acolo, ci să le aducă în Ţara Românească. Iar de se va prinde sa pieie acest postelnic Turturea intr-alta ţară, sa nu-i lase Mihai vodă oasele, ci sa le aduca in Ţara Românească sa le îngroape.
 Drept aceia, deaca vazu Turturea postclnicu ca tăiara pre Mihai voda, mult s-au nevoit pentru juramantul ca sa aduca oa­sele lui Mihai voda. Ci n-au putut, ci au luat numai capul de 1-au adus in Ţara Romaneasca, şi l-au ingropat la manastirea Din- deal, de la Targovişte. şi au facut mila mare care au fost lasat Mihai voda sa le dca acei manastiri.”

În 2010, călugării de la Mănăstirea Plăviceni au făcut această descoperire de excepţie, respectiv un schelet care se potrivea în ceea ce priveşte dimensiunile cu cel al marelui domnitor, autenticitatea osemintelor fiind confirmată de raportul de medicină legală şi măsurătorile antopometrice. Argumentele iniţiale care susţineau teoria potrivit căreia osemintele ar fi aparţinut lui Mihai Viteazul erau legate de faptul că Mănăstirea Plăviceni a fost ridicată de Doamna Stanca, că hramul este al Arhanghelului Mihail, dar şi faptul că din schelet lipsea capul, dar şi membrele superioare fără claviculă şi coaste, ceea ce corespundea modului cum a fost mutilat Voievodul în 1601, după cum a precizat părintele Teoctist Moldovanu, stareţul mănăstirii.

În anul 2010, în curtea mănăstirii Plăviceni din fostul județ Romanați (astăzi, Teleorman), niște muncitori au descoperit, într-o surpătură de pământ, oasele „frumos mirositoare” (după cum a consemnat un cleric) ale unui bărbat foarte înalt. Scheletului îi lipseau capul, clavicula, brațele și coastele. Făcându-se legătura cu împrejurările dispariției trupului lui Mihai Viteazu, în 1601, și cu faptul că acesta nu a mai fost găsit, a apărut ipoteza tulburătoare că osemintele cu pricina ar aparține marelui voievod. Echipa IML, care s-a ocupat de investigarea cazului, a constatat că vechimea osemintelor corespunde perioadei în care a trăit Mihai Viteazu.

Biserica Aluniș cu hramul Sf. Arhanghel Mihail

Mănăstirea s-a ridicat în 1637, pe locul în care se afla biserica Aluniș, construită de Doamna Stanca, soția voievodului Mihai Viteazu, spre sfârșitul veacului al XVI-lea. Se numea așa pentru că în copilărie, spune legenda, Doamna Stanca s-ar fi ascuns de prădătorii turci în alunișul care năpădea locul. După căsătoria cu Mihai Viteazu, a ridicat în acest loc, ca semn de smerită recunoștință față de Dumnezeu, biserica numită Aluniș, în care masa altarului era făcută din trunchiul alunului în care se adăpostise. Biserica a primit hramul Sf. Arhanghel Mihail (fără Gavriil!), inspirat probabil de numele voievodului. După transformarea bisericii Aluniș în mănăstire, hramul lăcașului a fost păstrat, fiind probabil singura biserică ortodoxă din România hrămuită astfel.

Acum, câţiva oameni de cultură vor să facă demersurile necesare ca o parte dintre aceste oseminte să fie aduse în Transilvania, iar ziua de 9 august să fie marcată şi în Calendarul Creştin-Ortodox drept Ziua Tăierii Capului Martirului Mihai Voievod cel Viteaz şi Sfânt.

Citiți și:

Categories: Neamul românesc
Tags: , ,

6 thoughts on “Pomenirea Marelui Voievod, Mihai Viteazul, primul întregitor al neamului românesc”

  3. Mihai Viteazul era foarte solid si avea o statura impresionanta. Din scheletul deshumat lipseau capul și mâinile – ceea ce corespunde mărturiilor istorice privind modul cum a fost ucis și mutilat Mihai Viteazu, în anul 1601.
    Starețul Teoctist a decis să ceară o expertiză asupra osemintelor găsite la Plăviceni, bazându-se pe material ADN provenit de la mama lui Mihai Viteazu, Teodora Cantacuzino, care este înmormântată la Mânăstirea Cozia.
    În final, expertiza medico-legală a confirmat speranțele călugărilor de la Plăviceni. Mânăstirea lor, pierdută într-o pădure de pe malul Oltului, adăpostește osemintele primului domn al celor trei Țări Române.
    https://romanialibera.ro/cultura/pierdut-acum-400-de-ani-trupul-lui-mihai-viteazu-gasit-la-o-manastire-de-pe-malul-oltului-730628

    Răspunde

      1. Exista suspiciuni cu privire la capul Sfantului Voievod. Acesta a fost trimis in Rusia odata cu tezaurul Romaniei si exista motive de indoiala ca rusii au inapoiat acelasi craniu.
        Nu stiu de ce nu se face verificarea ADN intre capul venit din Rusia si osemintele mamei voievodului pentru a confirma sau elimina suspiciunea.
        Ca de obicei, altele sunt prioritatile tradatorilor care ne conduc tara…

        Răspunde

  5. Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Ștefan cel Mare este cel care a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazul
    https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Presedintele-Academiei-Romane-Ioan-Aurel-Pop-Stefan-cel-Mare-este-cel-care-a-refacut-Dacia-fiind-domn-al-Moldovei-domn-al-Tarii-Romanesti-si-conte-al-Transilvaniei-cu-un-secol-inainte-de-Mihai-Viteazul-153548
    ,,Când vorbim de conştiinţa unităţii româneşti înainte de 1918, noi obişnuim să-l pomenim pe Mihai Viteazul. Şi pe drept! Dar înaintea lui, cel care a avut această conştiinţă a neamului românesc de pretutindeni, a fost Sfântul Ştefan cel Mare. ” MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X