“Cu progresul nanoroboţilor neurali, noi luăm în considerare crearea viitoare de ‘supercreiere’ ce vor putea stăpâni gândurile şi puterea de gândire a oricărui număr de oameni şi maşini în timp real. Această cunoaştere colectivă ar putea revoluţiona democraţia, ar putea creşte empatia şi uni grupuri din culturi diverse într-o societate cu adevărat globală.”
Cu capul în nor (cloud): Oamenii de ştiinţă prevăd apariţia “internetului gândurilor” în “câteva decade”
Sumar: Cercetătorii prevestesc dezvoltarea unei interfeţe creier/cloud (nor) care conectează neuronii cu reţelele cloud în timp real.
Sursa: Frontiers
Imaginează-ţi o tehnologie viitoare care-ţi va oferi acces instantaneu la cunoştinţele lumii şi inteligenţa artificială prin simpla acţiune de a gândi la un anume subiect sau întrebare. Comunicaţiile, educaţia, munca şi lumea aşa cum o ştim azi se vor transforma.
Scriind în Frontiers in Neuroscience, un consorţiu internaţional condus de cercetătorii de la UC Berkeley şi Institutul American de Producţie Moleculară prevesteşte că progresul exponenţial în nanotehnologie, nanomedicină, AI (inteligenţa artificială) şi viteza de calcul va conduce în acest secol la dezvoltarea unei interfeţe “creier uman/Cloud” (B/CI), ce va conecta neuronii şi sinapsele din creier la reţele vaste de tip cloud în timp real.
Nanoboţi în creier
Conceptul B/CI a fost propus iniţial de către autorul, futuristul şi inventatorul Ray Kurzweil, care a sugerat că nanoboţii neurali –creieraşii lui Robert Freitas, Jr., senior autor al acestei cercetări – ar putea fi folosiţi pentru conectarea neocortex-ului din creierul uman la un “neocortex sintetic” aflat în cloud. Neocortexul nostru zbârcit este cel mai nou, cel mai deştept şi cea mai “conştientă” parte a creierului nostru.
Nanoroboţii neurali propuşi de Freitas vor realiza o monitorizare directă, în timp real şi vor controla semnalele de la şi către celulele nervoase.
“Aceste aparate vor naviga prin vasculatura umană, vor depăşi bariera sânge-creier şi se vor autopoziţiona printre, sau chiar în interiorul celulelor nervoase,” explică Freitas. “Apoi vor transmite fără fir (wireless) informaţii codate către şi de la o reţea de supercomputere localizate în cloud permiţând monitorizarea în timp real şi extragerea de date de la creier.”
Internetul gândurilor
Acest cortex din cloud va permite descărcarea de informaţii către creier în stil “Matrix”-pretinde grupul de cercetători.
“Un sistem uman B/CI mediat de către nanoroboţii neurali ar putea permite indivizilor accesul imediat la toate conoştinţele cumulate ale omenirii disponibile în cloud, în timp ce ar îmbunătăţi semnificativ capacităţile umane de învăţare şi inteliganţă,” spune autorul principal Dr. Nuno Martins.
Tehnologia B/CI ne-ar putea de asemeni permite să creăm un “supercreier global” ce va conecta reţelele de creiere umane cu AI pentru a permite gândirea colectivă.
“Deşi nu-s încă prea sofisticate, un sistem experimental ‘BrainNet’ uman a fost déjà testat, permiţând schimbul de informaţii emise de creier prin cloud între creierele unor indivizi,” explică Martins. “Am folosit semnalele electrice înregistrate prin craniul ‘transmiţătorilor’ şi stimulare magnetica prin craniile ‘receptorilor,’ permiţând efectuarea de sarcini cooperative.
“Cu progresul nanoroboţilor neurali, noi luăm în considerare crearea viitoare de ‘supercreiere’ ce vor putea stăpâni gândurile şi puterea de gândire a oricărui număr de oameni şi maşini în timp real. Această cunoaştere colectivă ar putea revoluţiona democraţia, ar putea creşte empatia şi uni grupuri din culturi diverse într-o societate cu adevărat globală.”
Când ne putem conecta?
Potrivit estimărilor grupului, chiar şi computerele existente au viteze de procesare capabile să facă faţă la volumele necesare de date neurale pentru B/CI – şi ele se accelerează rapid.
Mai degrabă, transferul de date neurale de la şi către supercomputerele din cloud e posibil să fie marea strâmtoare din dezvoltarea B/CI.
“Această provocare nu include doar găsirea lăţimii de bandă pentru transmisia globală de date”, atenţionează Martins, “ci şi găsirea unei căi de a schimba date cu neuronii prin aparate minuscule implantate adânc in creier.”
O soluţie propusă de autori este folosirea de “nanoparticule magnetoelectrice” pentru amplificarea eficientă a comunicării dintre neuroni şi cloud.
“Aceste nanoparticule au fost déjà folosite la şoareci vii pentru a cupla câmpurile magnetice externe la câmpurile neuronale electrice – asta pentru detectarea şi amplificarea locală a acestor semnale magnetice şi pentru a le permite să modifice activitatea electrică a neuronilor,” explică Martins. “Asta ar putea funcţiona şi invers: semnalele electrice produse de neuroni şi nanoroboţi ar putea fi amplificate prin nanoparticulele magnetoelectrice, pentru a permite detectarea lor în afara craniului.”
Introducerea acestor nanoparticule – şi a nanoroboţilor– în siguranţă în creier prin sistemul circulator, va fi probabil cea mai mare provocare dintre toate în materie de B/CI.
“O analiză detaliată a biodistribuţiei şi a biocompatibilităţii nanoparticulelor este necesară înainte de a fi utilizate pe oameni. Cu toate acestea, având aceste tehnologii promiţătoare pentru dezvoltarea B/CI într-un ritm crescător, un ‘internet al gândurilor’ ar putea deveni o realitate înainte de finalul secolului,” conchide Martins.
Traducerea: Costin Ştirbu
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Ma ingrozesc cand vad asa ceva! Chiar suntem mai aproape de A Doua Venire a Domnului deact isi imagina cineva. Trebuie sa ne rugam ca Domnul sa ne protejeze si sa ne dea curaj ca sa luptam impotriva antihristului si a papusilor lui si sa ne putem salva sufletele. Vai, ce vremuri grele ne asteapta! Numai Duhul Sfant ne poate calauzi ca sa facem ceea ce vrea Domnul si sa nu ne plecam antihristului si sistemului. Iar cand vor introduce buletinele cu cip, ce vom face? Unde ne vom duce? Doar Maica Domnului ne va ajuta. Fie ca Dumnezeu sa ii ajute pe toti sa inteleaga pericolul si sa se pregateasca
Fraților, de aceea am spus ca sa fim mai uniți în vederea vremurilor care vin. Și asa suntem o mana de oameni… Dacă diavolul va reuși să ne dezbine înainte de a începe ultimul asalt… ce sa mai zic… Nu au ce cauta cuvintele putrede pe acest blog, atacurile la persoana, etc. Ma rog la Dumnezeu sa biruiască Ortodoxia adevărata PE acest site și nu „Ortodoxia” Individuala. Dacă nu mai mergem la vot, de ce ne-ar mai interesa șușanelele politicienilor?! Numai atunci când ne lupta împotriva lui Dumnezeu(cipuri, vaccinare, transgender), în rest… Iar eu când vă spun de realitatea pământului plat revelata de Biblie și sfințil părinți, sariti pe mine, în loc sa luptăm cu contraargumente… Pe mine nu ma interesează decât sa biruiască Adevărul (Dumnezeu și explicitarea lui în sfinții părinți luminati de Dumnezeu).
Libraria Carturesti promoveaza „raftul LGBT”. Sunt si carti pentru 2-4 ani.
http://newsnetcrestin.blogspot.com/2019/06/libraria-carturesti-promoveaza-raftul.html?m=1
Offtopic..sau nu chiar…
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Ursula_von_der_Leyen
Despre Ursula.von der Leyen, noua presedinta a CE:
– stramosi germani si unii emigranti USA printre ultimii proprietari de sclavi (irelevant azi dar ilustrativ pentru ipocrizia socialistilor)
– religie: luterana
– a introdus cenzura pentru pornografia pedofila in Germania si a cenzurat pe dementii de la Rammstein (bravo ei …*)
– a sustinut uniunile gay contra majoritatii din Germania si a castigat (*.. dar socialistii nu se dezmint …)
– este de sange nobil prin sotul (nobilimea arvunita europeana poate fi si socialista, oportunismul conteaza si primeaza)
– este doctor si anume doctor de femei (sper ca nu de avorturi!)
– tot programul ei este definit ca o Europa multilaterala (bla bla.. si by the way si Ceausescu numea societatea socialista multilateral dezvoltata)
– este nepopulara in Germania tara unde isi incheie mandatul.de ministru al apararii (ca si Juncker care avea oarece scandaluri la el acasa inainte sa devina pres. al CE) – se pare ca daca nu esfi suficient de bun local esti perfect global
– parti bune: a castigat doar cu 8 voturi presedintia CE (si socialistii deci recunosc ca e o alegere politica si nu de competenta) deci nu e asa populara
– parti bune: are 7 copii si si-a oprit cariera ca sa ii creasca (bravo ei, sa-i traiasca!)
– parti bune: coafura ei este ceeace incearca si esueaza hair stylistul lui Mme Dancila sa creeze.
Mulțumesc traducătorului Costin Știrbu pentru efortul său depus pentru noi!
Se sparie gandul ce ne pregatesc astia!
Doamne ajuta. Ma poate ajuta si pe mine cineva cu o informatie? Stiti cumva un urolog bun sau tratament pt prostata? Am patit un accident in urma cu un an si ma chinui de atunci. Cred ca sufar de prostatita si e chinuitoare boala. Nu stiu ce sa ma mai fac. Am fost la doctori dar nu m au ajutat.
Doamne ajuta Cristian. Nu stiu daca vezi acest comentariu sau nu, dar sa stii ca simt ca Bunul Dumnezeu m-a indrumat sa citesc comentariile acestui articol. Pentru problemele ce le-ai mentionat mai sus, cat si pentru orice alte probleme de prostata, cauta la farmacii ceai de Pufuliţã-cu-flori-mici. Din aceasta planta, se opareste doar, 1 lingurita cu varf la 1 ceasca cu apa clocotita. De fiecare data sa prepari doar o ceasca, apoi sa o bei, ca ceaiul sa fie proaspat. Din acest ceai de pufulita, se bea doar 2 cesti pe zi: 1 dimineata pe stomacul gol, apoi peste o jumatate de ora se poate servi micul dejun, iar a doua ceasca se serveste seara, o jumatate de ora dupa ultima masa/cina.
2. In cazul in care nu poti urina, sau poti doar cu dureri imense, ceaiul de pufulita s-ar putea sa te ajute. Insa, mai poti incerca si urmatorul remediu cu coada-calului: poti face o baie de sezut cu 100 grame de coada calului uscata sau 500 grame coada calului proaspata. Se pun plantele intr-o oala sau galeata, si peste ele apa rece, apoi le lasi sa stea in aceasta apa peste noapte. A doua zi, amestecul se incalzeste si se adauga peste apa de baie. Apa, in total, sa fie pana la rinichi. Dupa baie, nu te stergi, ci te imbraci ud in halatul de baie, apoi stai in pat 1 ora, invelit cu multe paturi groase, ca sa transpiri cat de mult. Si ceaiul cu coada calului, aburii acestuia lasati sa actioneze peste vezica, te vor ajuta sa urinezi mai usor.
Te rog sa imi scrii daca ai receptionat mesajul, in comentarii, la raspuns. Daca ai ibtrebari poti sa mi le adresezi. Numai bine, Doamne ajuta. Nu uita de Sf Maslu.
Crisatian
Cel mai usor, rapid si eficient tratament pt. afectiuni ale prostatei sunt doua plante medicinale:
Pufulita cu flori mici si Ghimpe
Stiu despre acestea din cartile de plante medicinale si de la unele persoane care au folosit asa ceva.
Rezultatul este garantat 100% iar platele le poti gasi pe net, la magazinel plafar sau la cei care culeg plante si vand
O metoda mult mai simpla decat cea prezentata in articol ce ar putea fi implementata chiar de la anul.
si link-ul: https://www.flux24.ro/neuralink-musk-anunta-ca-de-anul-viitor-va-fi-testata-interfata-care-leaga-creierul-de-computer/
Aveti daca va rog link-ul de unde ati vazut informația originală din sursa? Ca ceea ce e publicat aici in articol e doar site-ul general.
Ma iertati ca indraznesc… nu aveti va rog link-ul articolului de unde v-ati inspirat? Ati precizat doar o sursa generala, nu articolul. Din moment ce nu imi raspundeti sa inteleg ca ati mai inventat de la voi citire anumite informatii? Oare nu asa se face, ca atunci cand afirmati ceva, mai ales afirmatii socante, sa puneti sursa (una concreta pe care sa o accesam, nu generala)? Sper ca nu mi se va sterge comentariu.
Nu mi-o luati in nume de rau, dar mor de curiozitate sa citesc articolul general si alte trimiteri daca are, ceea ce ati scris e cu adevarat socant.
Multumesc!
Robotii vor inlocui angajatii din administratie: http://www.contributors.ro/administratie/robo%c8%9bi-%c8%99i-administra%c8%9bie-publica/