Originea scandaloasă a cuvântului „Arhonte”, nedemna pentru o organizație creștină

Originea scandaloasă a cuvântului „Arhon”, nedemna pentru o organizație creștină

În trecut,  pe buna dreptate s-a pus la îndoială organizatia numită “Arhonii”. De asemenea, cunoscuta sub numele de” Cavalerii Sf. Andrei”, acest ordin al liderilor de afaceri si al altor personalitati ale vremii a fost creat acum cateva decenii in calitate de auxiliar a Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești, cu accent special pe loialitatea absolută față de Patriarhia Ecumenică.

Acest termen, totuși, este nepotrivit în multe privințe.  Ca de xemplu, are un iz de superioritate prin faptul că membrii săi sunt lideri auto-proclamați (arhon în greaca modernă înseamnă „lider”).  În al doilea rând, termenul scandalizează urechile creștine, care cunosc ceea ce a spus Hristos însuși despre lideri: „ei sunt” pentru a fi ultimii”;  a fi opusul ceea ce se găsește în lumea neamurilor, unde „conducătorii lor domnesc asupra lor” (Matei 20:25).

Există, însă, si alta nepotrivire cu privire la acest termen, unul care mi-e teamă că a scăpat de avertismentul multor creștini ortodocși greci, ierarhi și preoți, precum și de laici.  Mai exact, că are o altă origine mai intunecata în Gnosticism, anume că în această erezie specială, „arborii” erau entități cosmice înfricoșătoare care controlau universul, toate în serviciul Demiurgilor răuvoitori („creator”).

Un comentariu de rigoare trebuie facut fata de  acest așa-numit demiurg.  Conform gnosticismului (care a fost puternic influențat de neoplatonism), universul creat a fost rău.  Prin urmare, Dumnezeul Vechiului Testament nu era adevăratul Dumnezeu, ci o ființă semi-divină auto-înșelată, de obicei numită Sammael („dumnezeul orbilor”).

Pentru sensibilitățile elenistice, inferioritatea acestui creator-zeu a fost evidentă, având baza în Scripturile Vechiului Testament.  În Geneza, ni se spune, de exemplu, că Dumnezeu „a umblat cu Adam”.  În povestea ospitalității lui Avraam și a lui Sara la Mamre, lui i sa oferit mâncare.  Acestea nu sunt expuneri complete.In orice caz, pentru gnostici, aceste pasaje indicau faptul că Yahweh avea un corp fizic.

În ceea ce privește atributele sale personale, au fost găsițe lipsuri de asemenea.  El a ordonat, de exemplu, omorurile în masă și le-a reamintit în mod constant israeliților că El era un „Dumnezeu gelos” care i-ar pedepsi dacă urmau sau „au curvit” după alți dumnezei.  Implicația fiind aceea că monoteismul, așa cum a fost predicat de către profeți, a fost el însuși o iluzie, că Yahweh nu era singur, ci unul dintre cei mulți și  era conștient de aceasta. Totuși, Yahwehul din Vechiul Testament nu avea nimic în comun cu Dumnezeul pe care Iisus l-a predicat.

În orice caz, pentru a mări cultul Său, Domnul le-a poruncit israelitilor să fie nataliști, să fie „roditori și înmulțitori” și „să supună pământul”.  Pentru a se asigura că se va întâmpla acest lucru, a fost instituită Legea mozaică, care prevedea pedeapsa cu moartea pentru cei care practicau homosexualitatea, bestialitatea, incestul și tot felul de acte sexuale non-vaginale.

Pentru un număr mare de non-evrei, un astfel de zeu nu era deloc dumnezeu ci decât o divitate capricioasă, semitică tribală în cel mai bun caz.  Inaugurarea ordinului creat a fost, prin urmare, nefericită.  De fapt, a încălcat toate preceptele neoplatonice.  În consecință, din moment ce creația a fost rea, relațiile heterosexuale naturale trebuiau să fie evitate cu orice preț.  Acest lucru avea sens deoarece, conform acestei filozofii, scopul existenței nu era să perpetueze creația, ci să se elibereze de ea și să readucă sufletul la adevăratul Dumnezeu.

Conform acestei teorii astronomice, pentru ca Sammael să-și pună mai bine în aplicare planul carnal pentru cosmos, au existat mai multe entități demonice care au controlat diferitele aspecte ale universului.  Deoarece în cer erau șapte planete (soarele, luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn), 1 era de acord că există șapte dintre aceste ființe care se comportau ca un grup de oameni numiți „arhonți”  sau conducători) .

Dependența de numărul de arhoni pe fenomenele astronomice a fost evidentă: șapte zile ale săptămânii, șapte planete și deci șapte arhoni.  Ceilalți gnostici, cum ar fi Basilide, au învățat că există 365 de arhoni care erau condusi de un „Mare Arhon” ce se numea Abraxas.  În orice caz, considerând modul în care acestea corespundeau fenomenului astrofizic, părea logic că și ei aveau controlul asupra diferitelor aspecte ale realității fizice.

Au existat mai multe secte gnostice diferite, dintre care au fost numiti Ofiții, Sethiții, Mandaeenii și Manicheanii.  De obicei, erau niște școli de mister non-creștine, care rivalizau creștinismului.  Cu toate acestea, frecvent au putut (și deseori au putut) pătrunde în creștinismul ortodox.  Acei creștini care au fost influențați mai mult de gnosticism, și-au evitat căsătoria și procrearea.  (Deși trebuie spus că ardoarea divina a creștinilor din mijlocul primului secol ar fi putut influența și anti-natalismul.)

Desigur, creștinismul a învățat exact opusul: această creație a fost bună (cf. Gen. 1: 1, Ioan 1: 1-3 și Ioan 3:16).  A afirmat  că Dumnezeul Israelului a fost la fel de bun și, în mod natural, a urmat afirmatia cum că Logosul Său divin, principiul prin care creația a intrat în existență trebuia să fie, de asemenea, buna.

Bunătatea, rațiunea și logica puteau fi percepute în tot universul, chiar și în starea sa căzută.  Evident, creștinismul și gnosticismul erau incompatibile.

În ceea ce privește motivul pentru care a căzut, vina a fost pusă pe umerii Satanei.  Fost un arhanghel de rang extrem de înalt numit Lucifer („purtător de lumină”), Satana încercase să  cucereasca tronul lui Dumnezeu pentru sine.  Când a fost aruncat din cer, el a încercat să-și propagheze planul original prin insinuarea în Paradis în care a reușit să o seduca pe Eva.  Din cauza succesului său, puterea sa asupra lumii a fost extraordinară, atât de mult încât numai Dumnezeu Însuși putea să il controleze.

Ceea ce avem deci în creștinism este o imagine oglindă a gnosticismului.  Ambele religii au învățat că lumea a fost creată, dar intenția sa a fost diferită: pentru gnostici, lumea a fost rea de la inaugurare;  pentru creștini, inițial a fost buna insa a căzut totuși din cauza șarpelui (ophi în greacă).

În ambele sisteme, totuși, existau locuri pentru entități demonice care au influențat universul.  Și, în fiecare caz, aceste ființe erau numite arhonți.

Aceasta nu era o simplă fantezie necreștină.  Noi găsim o atestare a existenței lor în Scrisoarea Sfântului Pavel către Efeseni (6:12), unde informează Biserica că „nu ne luptăm cu carne și sânge, ci cu principii și puteri”.  De asemenea, în Romani 8:38, el spune că „pentru că sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici principatele, nici puterile, nici lucrurile prezente, nici lucrurile care vor veni”.

Preocuparea lui Pavel era că lumea era deja în mâinile lui Satana, care era „dumnezeul acestei lumi” (2 Corinteni 4: 4), dar aceia care au fost iluminați prin botez nu aveau de ce să se teamă pentru că Hristos deja „a dezarmat principatele și puterile, [aducînd] un spectacol public al lor, triumfând asupra lor în ea” (Col. 2:15).  În ceea ce privește spatiile pe care le-au locuit, el credea că trăiau în atmosfera superioară (Efes2: 2).

Cele de mai sus nu sunt menite să fie o introducere completa în Gnosticism sau o paralela dintre înțelegerea gnostică și cea creștină a acestor entități spirituale.  Nici nu este o introducere în teoria controversată a ceea ce avem de.  În schimb, am vrut să fie un avertisment cu privire la motivul pentru care acest termen nefericit ar trebui evitat cu orice preț.  Nu numai pentru că este trufas și merge împotriva propriilor precepte ale lui Iisus despre adevărata conducere a slujitorilor, ci și pentru că are și o conotație nefondată în cadrul gnosticismului – și, bineînțeles, conotațiile care vor fi luate in calcul nu pot fi evitate.

Nu am nici o iluzie că această organizație  își va schimba numele din cauza a ceea ce este scris aici.  Dupa parerea mea umila, este prea târziu pentru ca asta să se întâmple.  Și având în vedere viziunea mândră și parohială a multora în cadrul acestei organizații, bazată pe exclusivismul greco-Constantinopolitan, atunci miopia sa  fanatica va continua să fie rațiunea lui d’etre.- ratiunea de a exista.

În schimb, îngrijorarea mea este cum și de ce episcopii și teologii din Arhiepiscopia ortodoxă greacă din America au permis acest termen să fie folosit în primul rând.  Mi se pare de neconceput că teologii instruiți la momentul înființării acestei organizații nu au fost conștienți de implicațiile depline ale acestui cuvânt încărcat.  Ca atare, sunt curios ce altceva a alunecat episcopatului greco-american.

Cu toate acestea, având în vedere supremația extremă a Constantinopolitului, care pătrunde în gândul noului Arhiepiscop  Grec Ortodox , eu cel putin, nu pot vedea lucrurile ca fiind diferite.

Folosit cu permisiunea lui

George Michalopulos

Monomakhos.com

28.06.19