Pomenirea celor 630 de Sfinți Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Erezia monofizită. Sinodul tâlhăresc de la Efes și mărturisirea de credință a Sfinților Părinți de la Calcedon

Pomenirea celor 630 de Sfinti Parinti de la Calcedon, care s-au adunat la sfântul si a toata lumea al IV-lea Sinod ecumenic.

Acest sfânt si a toata lumea Sinod s-a tinut în zilele lui Marcian si Pulheriei binecredinciosilor împarati, adunându-se în vestita biserica a Sfintei Eufimia, si adeverind sfântul Simbol al celor 318 Sfinti Parinti, adunati la Niceea. Pe care l-au întarit si l-au pecetluit si celelalte sinoade. Pentru ca ocârmuind împaratia Teodosie, feciorul lui Arcadie, a fost o întâmplare ca aceasta: un oarecare Eutihie, monah si preot, s-a facut începator eresului, zicând ca Domnul nostru Iisus Hristos este într-o fire si într-o lucrare. Acesta a fost scos si caterisit de Flavian, patriarhul Constantinopolului, si de ceilalti drept-credinciosi. Însa Eutihie, având ajutor pe cei fara de Dumnezeu fameni ai împaratului, n-a încetat a face amestecare si tulburare, pâna ce a murit Teodosie. Dupa ce a luat împaratia, Marcian a poruncit sa se faca sinod a toata lumea, si s-au adunat 630 de episcopi. Si alcatuind si o parte si alta, adica drept-credinciosii si ereticii, doua tomuri si deschizând racla Sf. Mucenite Eufimia, le-au pecetluit, si le-au pus pe pieptul ei. Si peste putine zile facând rugaciune si deschizând, au vazut si s-au spaimântat; pentru ca au vazut tomul ereticilor lepadat sub picioarele sfintei, iar tomul drept-credinciosilor tinut în cinstitele ei mâini. Vazând o minune ca aceasta s-au îngrozit toti. Si, întorcându-se mai vârtos spre credinta, au slavit pe Dumnezeu, Cel ce face în toate zilele lucruri minunate si peste fire, spre întoarcerea si folosul celor multi. Si se face pomenirea aceasta în sfânta biserica cea mare.ta

Iată ce putem citi în articolul Calcedon:

Oras in Bitinia in apropiere de Constantinopol, unde, la convocarea imparatului Marcian (450-457), s-a tinut in anul 451 al patrulea Sinod ecumenic, in prezenta a 350 de episcopi si a patru delegati papali. Sinodul a reafirmat crezul niceo-constantinopolitan, combatand cele doua mari erezii ale timpului: monofizitismul si nestorianismul. Condamnand invatatura lui Eutihie, monah din Constantinopol, care sustinea ca, dupa unirea ipostatica, Hristos are numai o singura fire, cea dumnezeiasca, sinodul afirma ca Iisus Hristos este om adevarat, de o fiinta cu noi dupa umanitate. Condamnand nestorianismul, sino­dul afirma ca Hristos este cunoscut in doua firi, fiind Dumnezeu adevarat si om adevarat, dar nu in doua per­soane. El este intr-adevar unul, subiectul Sau fiind insusi ipostasul Cuvantului lui Dumnezeu cel vesnic.

Sinodul IV ecumenic de la Calcedon din 451:

Monofizismul. Sinoadele din Constantinopol (448) si Efes (449). Sinodul IV ecumenic de la Calcedon din 451

1. Eutihianismul sau monofizismul

Eutihie din lupta contra ereziei lui Nestorie, a dus la extrem inva­tatura din Alexandria despre unirea celor doua firi din per­soana Mantuitorului. Exagera asa de mult unirea celor doua firi, incat facea din ele o singura fire. De aceea erezia lui Eutihie a primit numele de monofizism sau eutihianism. Eutihie sustinea ca firea omeneasca luata de Mantuitorul la intru­pare a fost absorbita de firea Sa dumnezeiasca. Ca atare Iisus Hristos a avut in persoana Sa o singura fire, numai firea dumne­zeiasca, iar trupul Sau a fost dumnezeiesc, nu omenesc. Plecand de la afirmatia ca Mantuitorul, dupa unii monofiziti, n-a avut un trup omenesc real, monofizismul apare pe de o parte ca o forma a dochetismului, dupa care Mantuitorul a avut un trup aparent, iar pe de alta ca o varianta a apolinarismului, care afirma ca locul ratiunii umane din persoana lui Iisus Hristos l-a luat ratiunea sau Logosul lui Dumnezeu, pentru a explica astfel modalitatea unirii firii umane cu firea divina.

Doctrina ortodoxa referitoare la firile din persoana Mantuitorului este ca in Iisus Hristossunt doua firi, dumnezeiasca si omeneasca – diofizitism, unite intr-o singura persoana divimo-umana. 

Consecinta ereziei monofizite este ca, daca Hristos, Fiul lui Dum­nezeu, nu are pe langa firea Lui dumnezeiasca si o fire omeneasca reala atunci se nimiceste intreaga opera de rascumparare a omului. Numai Fiul lui Dumnezeu, devenit om real, putea duce neamul omenesc la mantuire.                          

2. Sinodul de la Constantinopol din 448

Denuntat patriarhului Flavian al Constantinopolului pentru erezia sa de episcopul Eusebiu de Dorileum, Eutihie a fost chemat sa-si expuna doctrina sa intr-un sinod local, deschis la 12 noiembrie 448 la Constantinopol, la care au parti­cipat episcopii aflati in capitala. Dupa multe ezitari, Eutihie s-a prezentat in fata sinodului, in ziua de 22 noiembrie 448, facand urmatoarea marturisire : „Recunosc ca inainte de unirea Dumnezeirii cu umanitatea, Hristos avea doua firi, dar dupa unire nu recunosc decat o singura fire”.  In urma acestei declaratii, Eutihie a fost anatematizat, mai intai de sinodul local din Constantinopol, in 448. Sentinta de condamnare a fost semnata de 30 de episcopi si 23 de egumeni.

3. Sinodul talharesc de la Efes (449).

Fata de tulburarea produsa de erezia lui Eutihie, s-a hotarat ca invatatura lui Eutihie sa fie prezentata si discutata intr-un nou sinod, care a fost convocat la Efes, pentru luna august 449.                                

Eunucul Hrisafie, sustinator si ruda cu Eutihie a facut totul spre a fi opriti sa vina la sinod epis­copii banuiti ca sunt adversari ai lui Eutihie. Pentru a da insa sinodului caracterul sau de ecumenic, a primit pe patriarhul Flavian si pe delegatii papei Leon cel Mare. Sinodul s-a deschis la Efes, in biserica Sfanta Ma­ria, la 8 august 449, presedintia fiind incredintata patriarhului Dioscor al Alexandriei.

Dezbaterile sinodului s-au tinut intr-o atmosfera foarte agitata. Ast­fel s-a retras dreptul de vot al ierarhilor care s-au pronuntat in sinodul local din Constantinopol, din anul 448, contra lui Eutihie.

Dioscor al Alexandriei a dictat sinodului condamnarea invataturii or­todoxe despre existenta celor doua firi in persoana Mantuitorului si a impus monofizismul ca doctrina ortodoxa.

Papa Leon I, informat prin delegatii sai de brutalitatile petrecute la Efes in 449, a numit acest sinod : „sinod talharesc”, nume care i-a ramas in istorie. In sinodul tinut la Roma in 449, papa Leon cel Mare a respins toate hotararile sinodului talharesc.

4. Sinodul IV ecumenic de la Calcedon, din 451

La 28 iulie 450, imparatul Teodosie al II-lea a moare, iar tronul Bizantului a revenit, in lipsa unui mos­tenitor, sorei sale Pulheria. Imediat dupa urcarea pe tronul Bizantului, Marcian si Pulheria, au hotarat sa convoace un nou Sinod ecumenic.

Sinodul IV ecumenic s-a tinut intre 8 si 25 octombrie 451, in bise­rica Sfanta Eufimia din Calcedon. Numarul episcopilor participanti a variat intre 520 si 630, cifra neajunsa de nici un Sinod ecumenic. Majoritatea episcopilor participanti erau din Rasarit.

Papa Leon cel Mare al Romei (440-461) a trimis la Sinodul IV ecu­menic din Calcedon 5 delegati : trei episcopi si doi preoti. Se mai aflau printre sinodali doi episcopi africani, Aureliu si Rustician, aflati incidental la Constantinopol, refugiati din Africa, din cauza navalirii vandalilor. 

Imparatul Marcian a prezidat sedinta din 25 octombrie 451, cand s-a facut proclamarea solemna a hotararii de credinta, iar el a tinut cuvan­tarea de inchidere a sinodului.

In sedinta a V-a, din 22 octombrie 451, sinodalii au definit doctrina bisericeasca a celor doua firi din persoana lui Iisus Hristos, prin urma­toarea marturisire de credinta:

„Urmand Sfintilor Parinti, noi invatam si marturisim cu totii pe Unul si acelasi Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, desavarsit in Dum­nezeire si desavarsit in umanitate, Dumnezeu adevarat si om adevarat, avand suflet rational si trup, deofiinta cu Tatal dupa Dumnezeire si deofiinta cu noi, dupa umanitate, fiind intru toate asemenea noua, in afara de pacat. Ca Dumnezeu, s-a nascut mai inainte de toti vecii din Tatal, dupa Dumnezeire, iar ca om s-a nascut in zilele cele de pe urma pentru noi si pentru mantuirea noastra din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, Unul si acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut, cunoscut in doua firi, in chip neamestecat si neschimbat si neimpartit si nedespartit, deosebirea firilor nefiind nicidecum distrusa prin unire, pastrandu-se mai ales insusirea fiecareia si intalnindu-se impreuna intr-o sin­gura persoana si un singur ipostas, nu in doua persoane, impartit sau despartit, ci Unul si acelasi Fiu, Unul-Nascut, Dumnezeu-Cuvantul, Domnul Iisus Hristos. Asa ne-au invatat mai ina­inte despre El proorocii si insusi Domnul nostru Iisus Hristos si asa ne-a transmis Simbolul Parintilor nostri”.

Hotararea de credinta a fost proclamata la 25 octombrie 451.

In concluzie, numai fiind Dumnezeu adevarat, Iisus Hristos putea sa realizeze mantuirea oamenilor si numai fiind om adevarat, reprezentand intreaga omenire, putea El sa se aduca jertfa pe cruce de bunavoie, in vederea mantuirii tuturor oamenilor.