Cum a salvat Maica Domnului Rusia de uriașa armată a lui Akhmed Khan

Un miracol al curajului arătat de către cei credincioși

Ieromonah Irenei (PIKOVSKY)

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh!

Astăzi cinstim icoana Vladimir a Preacuratei Maicii Domnului. Prezenta sărbătoare, dedicată acestei icoane făcătoare de minuni, a fost instituită pentru a comemora izbăvirea Moscovei de invazia lui Akhmed KHAN.

În 1480, Akhmed KHAN a decis să pedepsească Moscova, care refuzase să plătească bir Marii Hoarde. Acesta a complotat cu Casimir al IV-lea al Poloniei în aranjarea unui atac comun împotriva Rusiei, și chiar a venit până la buza râului Ugra, afluentul stâng al râului Oka, când trupele rusești l-au oprit. De ar fi trecut apa, călăreții lui Akhmed ar fi ajuns la Moscova după trei sau patru astfel de traversări. Războinicii ruși, însă, podiseră toate vadurile și drumurile, și, după trei zile de conflict, a început așa numita Îndelungată așteptare de pe râul Ugra. În vreme ce ambele părți se pregăteau cu încordare pentru cruciala confruntare, poporul rus, stând în fața icoanei Vladimir, își înălțau rugăciunile către Dumnezeu și către Sfânta Fecioară, amintindu-și mijlocirea acesteia atunci când Moscova fusese salvată de armata lui Tamerlane în 1395.

Când pârâul a început să înghețe iar armata rusească să se teamă ca nu cumva mongolii să îl traverseze pe gheață, Prințul Ivan al III-lea a ordonat ca trupele să se retragă către orașul Borovsk pentru a ocupa o poziție mai bună și a se pregăti pentru bătălia cheie. Luptătorii hoardei chiar așteptaseră înghețul – care venise devreme în acel an – fălindu-se că toate drumurile către Rusia le vor fi deschise, atunci când râul va fi acoperit de gheață.

Dintr-odată, Akhmed a început să se retragă grabnic către Marea Hoardă. Istoricii sovietici au considerat aceasta drept tactica militară a lui Ivan al III-lea. Prințul și-a implicat în luptă aliatul crimeean Khan Mengli GIRAY; acesta a atacat Podolie, zăpăcind forțele poloneze și aranjând ca un detașament rusesc de vază să pună stăpânire pe capitala neprotejată a Marii Hoarde. Putem specula în continuare că armata tătară ducea lipsă fie de haine călduroase sau de nutreț pentru cai. Însă un contemporan al acelor vremuri, autorul Poveștii Așteptării de pe râul Ugra, a explicat retragerea lui Akhmed printr-o minune plină de slavă făcută de către Sfânta Maică a Domnului: “După ce trupele noastre s-au dat înapoi de la țărm, tătarii, cuprinși de frică, au început să fugă gândindu-se că rușii s-au retras cu scopul de a-i înșela (amăgi n.t.)”. Marea Hoardă era tulburată atunci când Akhmed a revenit. Acesta fu curând ucis de către Ibak, Nogai KHAN, iar țara a fost copleșită de un război civil.

Între timp, prințul Ivan s-a întors teafăr la Moscova, reconciliat fiind cu frații săi, după ani întregi de dușmănie. Îndelungata așteptare de pe râul Ugra a marcat sfârșitul robiei tătaro – mongole, statul rusesc întărindu-se și dobândind suveranitate deplină.

Unii pot pretinde că n-a fost nici o minune, că a fost o banală coincidență și o bună politică militară. Însă dacă ne utiăm mai cu atenție la climatul din țară, putem presupune că așteptarea de la Ugra ar fi putut avea cu totul alte consecințe.

Foarte puțini dintre nobili erau determinați să-și apere Patria Mamă. Mulți dintre aceia care erau cei mai apropiați de prinț îl sfătuiau să-și salveze viața fugind, lăsând ținuturile Moscovei pradă tătarilor. Cronicarul îi mustră aspru pe consilierii “bogați și neînfricați” ai Marelui Prinț pentru sărăcia lor de duh și urmărirea intereselor personale, și-i numește pe boierii, care percepeau taxe, “creștini sugători de sânge”. Deși aceștia erau creștini ortodocși, se purtau mai rău decât tătarii, “iubind femeile mai mult decât credința și bisericile lor creștine; se puseseră de acord să-și trădeze credința deoarece răutatea îi orbise.”

Având-o trimisă pe soția sa, prințesa bizantină Sofia, și tezaurul de stat într-un loc sigur, Marele Prinț se afla de asemenea în îndoială. Iată de ce patriotul părinte duhovnicesc al monarhului, arhiepiscopul Vassian al Rostovului, face apel la Ivan al III-lea în a sa Scrisoare către Urga, îndemnându-l să nu se teamă de miriadele de tătari și să nu cugete în inima sa: “Am nevastă, și copii, și avere multă; de-mi vor invada pământurile, mă voi stabili în altă parte.” Din contră, arhiepiscopul îl inspiră pe prinț să se pocăiască de păcatele sale și, precum Iosua  și alți judecători ai Vechiului Testament, să-și pună încrederea în Domnul, devenind păstorul cel bun din Evanghelie, cel care își pune viața pentru oile sale (Ioan 10:11). Dumnezeu trimite îngeri și sfinți în sprijin celor care îi imploră ajutorul. De va muri vreunul dintre soldați, moartea sa într-o luptă împotriva agarenilor fără Dumnezeu va fi considerată martirică, păcatele lui vor fi iertate iar el va sălășlui în Împărăția Cerească.

“O, bravilor, curajoșilor fii ai Rusiei,” se roagă fierbinte autorul Poveștii Îndelungatei așteptări de pe râul Ugra, “trudiți-vă să vă apărați pământul strămoșesc, ținutul rusesc, de cei necredincioși. Nu vă temeți să vă dați viețile, ca nu cumva ochii voștri să vadă casele voastre prădate, soțiile și copiii abuzați, așa cum au suferit alte ținuturi glorioase din partea turcilor… aceștia au murit, și-au distrus patria, pământurile și țara lor, și rătăcesc prin țări străine, condamnați, și aspru pedepsiți, și disprețuiți pentru lipsa lor de curaj.”

Rugămințile insistente, făcute de către patrioți, trebuie că și-au manifestat efectul. Un fiu și un frate ai Marelui Prinț, care gestionau trupele în zona de conflict, nu s-au retras din fața inamicului predominant. Curând Marele Prinț li s-a alăturat. Deși nu a fost un război în mărime completă, forțele rusești au ieșit învingătoare din Îndelungată așteptare de pe râul Ugra.

Cu toate acestea, “cei fără cunoștință să nu le proslăvească nesăbuința”, zicând: “Noi am eliberat ținutul rusesc cu propriile arme”, căci așa cum avea mai târziu cronicarul să lămurească evenimentele, Domnul Dumnezeu a salvat poporul rus. “Nici înger, nici om nu ne-a salvat pe noi, ci Dumnezeu însuși ne-a scăpat, prin mijlocirea Preacuratei Maicii Domnului și a tuturor sfinților.”

Preasfințitul arhiepiscop Vassian a scris că Mântuitorul și Preacurata Sa Maică au salvat ținuturile rusești în numeroase rânduri, atunci când oamenii s-au întors la pocăință și rugăciune. Însă din cauza “deznădejdii și a slabei credințe”, Stăpânul, din contră, a tolerat invaziile unor astfel de bandiți precum Batu KHAN.

Minunea intervenției Maicii Domnului a fost chiar desconsiderată de către o serie de letopiseți. Consecința miraculoasă a potențial sângeroasei bătălii pare o simplă coincidență norocoasă. Însă chiar dacă dăm deoparte intervenția supranaturală a lui Dumnezeu, observăm cât de diferite sunt cele două atitudini morale. La o extremă, unii oameni sunt gata să fugă ca lașii și să-și lase compatrioții să cadă în mâinile prăduitorilor, având grijă de propria lor bunăstare; ceilalți sunt de neclintit în a-și sacrifica viețile pentru credința, familiile și patria lor, punându-și speranța în Dumnezeu și în Împărăția Cerurilor.

În pofida acestui lucru, ambele părți trăiesc în aceeași țară și uneori în același oraș. Ambele folosesc lucruri necesare vieții noastre pământești. Însă au propriile scopuri pentru această utilizare, foarte diferite între ele. Cetățenii orașului pământesc caută glorie în rândul oamenilor și fericire pământească. Cetățenii orașului lui Dumnezeu sunt gata să se mulțumească cu puțin în această viață muritoare de dragul unei viitoare bogății cerești. Cetățenii orașului de lut pun deoparte bani albi pentru zile negre. Cetățenii orașului Domnului sunt pregătiți să-și dea viețile pentru aproapele lor și pentru străini, disprețuind frica de moarte.

Cetățenii orașului lui Dumnezeu sunt puţinul aluat care dospeşte toată frământătura (1 Corinteni 5:6), cetatea aflată pe vârf de munte (Matei 5:14). aceștia sunt numiți lumina lumii, cea care reflectă lumina Adevărului Divin.

Minunea pe care o prăznuim astăzi este un mare exemplu de curaj în rândul celor credincioși. Este o reamintire către urmașii acestora că trebuie să ne străduim a ne salva patria mamă în timpuri de restriște în întreaga țară. Însă, depunând întregul efort și utilizând toate abilitățile noastre profesionale, trebuie să ne amintim că Dumnezeu este Cel care îl salvează pe om.

Fie ca Domnul, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici, să ne ferească ținutul de dușmani și să ne întărească credința astfel încât noi, păziți de această credință, să avem curajul de a acționa nu numai în timpuri de necaz pentru națiunea noastră, ci chiar și în viața noastră cotidiană, atunci când de noi depinde dacă dreptatea, mila și dragostea pot fi sporite în lume.

Amin.

Ieromonah Irenei (PIKOVSKY)

traducere de Maria LITZMAN

pravoslavie.ru

07.06.2019

Tradus & adaptat de Cristian