X

Moment istoric: A fost făcută publică lista cu eroii români decedați în lagărele NKVD

Harta cu locurile de înhumare ale prizonierilor români, decedați în URSS (1941-1956)

Vasile Soare, Ambasadorul României în Federația Rusă, a anunţat joi publicarea unei liste cu numele a 10.724 de prizonieri români decedaţi între anii 1941-1956 în lagărele NKVD.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Lista poate fi descărcată de aici (sursa site-ul Ambasadei Române în Federaţia Rusă).

„Îmi doresc ca acest documentar să aducă lumină şi bucurie multor familii ale urmaşilor foştilor prizonieri români de război (inclusiv a unora de peste Prut), aceştia având ocazia abia acum, DUPĂ 75 DE ANI, să afle unde îşi dorm somnul de veci taţii, bunicii şi străbunicii lor care nu s-au mai întors din război niciodată”, a notat Ambasadorul Vasile Soare într-o postare pe Facebook.

Ambasadorul Vasile Soare a demarat această muncă de documentare încă din anul 2002, în timpul primei sale misiuni diplomatice în Kazakhstan.

„Dumnezeu să-i odihnească pe ostașii români căzuți pe front sau morţi în prizonierat în Rusia! Să trăim şi să-i pomenim cum se cuvine! Nu sunt uitaţi! Să ne ierte că i-am găsit şi le cinstim memoria atât de târziu – a fost un drum lung”, a scris pe pagina sa de Facebook oficialul român.

Sfinţirea unui monument dedicat eroilor români decedaţi în lagărele NKVD. Foto credit: Facebook/Vasile Soare

Luna trecută, Ambasadorul Vasile Soare a participat la inaugurarea şi sfinţirea a 7 noi monumente ridicate în anul 2018 de statul român în memoria prizonierilor români de război care au murit în lagărele sovietice în anii 1940-1950 ai secolului XX.

Ambasadorul roman a fost însoţit în această deplasare de colaboratori ai misiunii diplomatice şi de preotul Stefan Stanciu de la Parohia „Sfinţii Arhangheli” – Ghencea din Bucuresti.

Cele 7 noi monumente românești au fost instalate pe locurile unor foste cimitire multinaţionale pentru prizonieri de război din diverse localităţi/regiuni pe teritoriul Federaţiei Ruse, unde sunt înhumaţi în total 1158 de prizonieri români.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. O foarte frumoasa si ortodoxa reinterpretare a titlului basmului “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”.

    Pe frontul din Rusia un tanar militar spune niste cuvinte, relatate de alt militar/tanar subofiter – Aurel State, in cartea “Dumul Crucii “. Aurel State, unul din Sfintii Inchisorilor. La inmormantarea lui Aurel State din 1983 (moarte indusa de securitate), Marcel Petrisor a transmis celor veniti, cuvintele unui print gruzin – prietenul acestuia din vremea lagarelor sovietice:
    „Trebuie sa stiti ca acesta a fost cavalerul fara pata, caruia nici prietenii, nici adversarii nu au avut ce sa-i reproseze”.

    Reiau un comentariu mai vechi:

    Aurel State, in 1941, la varsta de 20 de ani merge voluntar pe frontul de rasarit, in cadrul Batalionului de vanatori de munte – Sinaia, unitate ce era considerata unitate de elita; intotdeauna vanatorii de munte erau ori in linia intai, ori li se incredintau misiunile cele mai dificile.

    Un tanar este intrebat despre sansele care le au in misiunea foarte periculoasa ce urma. Raspunde: „avem sansa de a ramane mereu tineri cum santem acum”.
    Si tanarul, a doua zi, a ramas tanar pentru totdeauna, trecand in „viata fara de moarte”.

    Ultimele randuri din carte:

    „Imi rezervasem insa si incercarea de a realiza un vis, cel din urma si cel mai de pret dintre toate. Toata povestea de pana acum, insailata in cativa ani din noua existenta cu primejdia continua de a-mi pierde si acel soi de libertate, s-o urc pe un munte al Taborului. Sa capete prin har de sus vesmant si chip durabil pentru toti luptatorii. Sa straluceasca rascumparator pentru tineretea lor jertfita prin rasarit ori prin inchisorile de fier de acasa.
    Se vor aduna, inainte de a urca pe acel munte de taina, pe platoul batalionului din Sinaia, de deasupra Castelului Peles. Parola de recunoastere va fi neobisnuita pentru uzantele luptei: „Tinerete fara batranete”; iar raspunsul: „Si viata fara de moarte”.
    Trambitele ii vor chema din campurile de maci, de sub crucile surpate, de sub aurora boreala, din gropile comune, de oriunde s-au desprins din povestea vietii.
    Fane Negulescu, incheietorul plutonului, va raporta nedumerit celui in carje, dar ii va asculta ordinul, la fel ca odinioara, si va purcede la masurile de amanunt ca fiecare – asa cum se intampla in toate situatiile grele – sa urce muntele „pe socoteala lui”.
    Schiopatand, am sa-i urmez, suind pe creasta de unde voi spune lumii „Buna dimineata!”.
    Doamne, fi-mi de folos ca sa intocmesc, privindu-i in tabara de pe muntele Taborului, noua lor carte.”

    ————————————-

    Cam asa si noi acum, fiecare “pe socoteala lui”
    [cel in carje – Aurel State]

  2. Este vorba de cei decedati in lagarele NKVD care au fost inregistrati, nicidecum si de cei morti in trenurile mortii si in drumurile spre acele lagare, care n-au fost inregistrati. Ca si cum n-ar fi existat, nu? DOAR 10724 de prizonieri militari si civili romani morti in zecile de lagare sovietice? Pe cine mint ei?
    Pentru cine vrea sa studieze un pic situatia, aici un link interesant: https://www.idr.ro/publicatii/PRIZONIERII_ROMANI_URSS_1941-1956.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button