Unul dintre cele trei lucruri care trebuie respectate de fiecare bun creştin pentru a nădăjdui mântuirea este să dea de pomană. Aşa obişnuia să-i înveţe părintele Arsenie Papacioc pe oamenii care veneau să-i ceară cuvânt de folos. Duhovnicul îndeamnă la bunătate, la fapte bune care ne pot schimba cursul vieţii. Nu stă totul însă în a dărui material, important este şi gândul, dar şi vorba blândă. Părintele Arsenie ne învaţă să nu fim nepăsători, când trecem pe lângă cei care au nevoie de ajutor. Iată ce povestea părintele:
“Eu am fost surprins de un cerşetor, care era fără picioare, pe stradă. Şi ăsta aştepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de maşină. Şi i-am spus:
– „Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îţi dau o mână caldă!“…
– „O, părinte, aşa ceva nu mi-a dat nimeni”.
Şi-mi zic:
– „Am brodit-o! Am biruit!“.
Ei, vreau să vă spun: nu fiţi nepăsători. Şi nu aşteptaţi să-i întâlniţi. Căutaţi-i! Căutaţi-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine! Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Şi rupeti din voi cu orice chip“.
Fraților, vedem cum zilele acestea, ca și în alți ani, inundațiile, grindina, furtunile distrug tot ce-au agonisit oamenii într-o viață întreagă. Toată munca lor se duce odată cu apele, cu vijelia. Nu le mai rămâne nimic… decât ceea ce au dat săracilor, bolnavilor, orfanilor și văduvelor. Căci într-adevăr tot ce avem pe pământ poate pieri într-o clipă sau de-a lungul vremii. Dar ce trimitem în Cer, prin milostenie, nu mai poate fi atins de nicio calamitate, de rugină, de molii, de foc sau apă. Este singura avere cu care mergem în fața lui Hristos. Și cum bine spune Părintele Arsenie, aceasta este însoțită de faptele bune; să dăruiți din toată inima, căci vouă vă dați, și pe aproapele ajutați. Puneți-vă în inimă gândul dragostei și Dumnezeu vă va da și prilej de a ajuta pe cineva, care de multe ori este El, după cum citim din următoarea pildă:
Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv, încât şi pe uliţele cetăţii umblând el, mergea după dânsul mulţime de săraci.
Iar el se făcea ca şi când îi gonea şi-i îndepărta, însă punea în mâinile lor milostenie. Şi făcea aceasta, voind să se tăinuiască de oameni.
Unul din prietenii lui credincioşi l-a întrebat pe el cum s-a făcut milostiv.
Şi i-a spus lui, grăind:
– Când eram mic, ca de zece ani, şi am intrat în biserică să mă rog, am văzut pe un bătrân duhovnic, învăţând poporul şi spunându-i despre milostenie: cel ce dă săracului pune în înseşi mâinile lui Hristos. Iar eu am auzit şi n-am crezut pe cel ce învăţa, că gândeam: Eu am auzit că Hristos stă în cer, de-a dreapta Tatălui, deci, cum se află pe pământ, precum învaţă acesta, ca să ia ceea ce se dă săracilor?
Iar acestea gândind eu, m-am dus la casa mea şi am văzut pe un sărac în haine rupte mergând, iar deasupra capului său sta un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Şi cum mergea săracul acela pe calea sa, iată un om milostiv l-a întâmpinat pe el şi i-a dat lui o pâine. Şi cum a întins mâna cela ce da pâinea, iată şi chipul Mântuitorului Şi-a întins mâinile Sale spre mâinile celui ce da pâinea şi a luat-o din mâinile lui şi l-a binecuvântat pe acela.
Deci aceasta văzându-o, am crezut că acel ce dă săracului, cu adevărat lui Hristos dă.
Dar eu încă şi acum văd acelaşi chip, stând deasupra capului săracilor şi pentru aceea sunt cuprins de frică şi fac milostenie după putere, pe cât pot.”
Să facem şi noi milostenie după puterea noastră, cu multă smerenie, ca omul acesta, şi să nu aşteptăm să ni se arate Hristos în chip văzut pentru încredinţare, căci aceasta înseamnă lipsă de smerenie şi neîncredere în îndemnul Scripturii şi în cuvântul Sfinţilor Părinţilor noştri.
„E un cersetor pe care n-ai cum sa-l ajuti, dar spui: Doamne ajuta-l, si Dumnezeu ii va da pentru rugaciunea ta. Dumnezeu nu pentru El l-a lasat acolo. Saracul e lasat pentru noi. El intinde mana sa-ti dea tie imparatia lui Dumnezeu. Marea noastra greseala este ca ii dam banul cel mai mic. Aici gresim ca nu ai ce ai, ci ai ce dai si nu sa dai ce ai, ci sa dai ceea ce esti. (…)”
Parintele Arsenie Papacioc
Mila e toată Scriptura spunea Nicolae Iorga. Mila biruiește judecata spune Scriptura. Fiți milostivi căci Eu milostiv Sunt, spune Domnul.
„ATEII care au RESPECTAT din CONSTIINȚA LEGEA LUI DUMNEZEU adica DECALOGUL , prin IUBIREA UMANA a APOAPELUI , DUMNEZEU ii iarta si prin LEGEA COPENSATIEI vor intra PE POARTA RAIULUI in timp ce FOOOOOARTE MULTI CRESTINI ORTODOCSI habotnici vor privi din IAD .”
Nu pot sa cred asa ceva, nici n-am auzit vreun sfant sa zica asta, caci ceea ce spui tu e blasfemie fata de credinta. Daca exista mantuire si in afara lui Hristos, prin fapte bune, atunci inseamna ca lupta sfintilor pt. pastrarea unui singur cuvant din Ortodoxie nealterat a fost degeaba. De ce s-au mai luptat Sfintii Parinti in alcatuirea Crezului pe cuvantul „deofiinta” daca, potrivit tie, lumea s-ar putea mantui cu mult mai putin?
Sa nu ne mintim pe noi insine! Faptele bune sunt necesare, DAR daca nu-s facute in dreapta credinta plonjezi in iad. Cel mult, faptele bune pot ajuta un eretic sau ateu sa primeasca mai usor dreapta credinta, dar daca el nu se botezeaza ortodox AICI, daca nu-si traieste aici ortodoxia, dincolo nu se mantuieste.
Si Dumnezeu oricum nu ne mantuieste pt. vrednicia noastra, caci dreptatea noastra inaintea Lui este ca o carpa lepadata. Ne mantuieste pe toti din mila. Deci teoria conform careia faptele bune mantuiesc, fara Hristos, e aberanta si provine din necredinta si duh lumesc de iscodire a lucrurilor, ca in loc sa traim ortodoxia dupa puteri si sa ne preocupam de mantuirea noastra, ne tot intrebam de soarta altora si ce va face Dumnezeu cu ei. Si asa, ca sa isi impace unii credinciosi nestiutori constiinta, inventam iconomii ce nu-si au sustinere canonica, si tagaduim ceea ce Duhul Sfant ne spune prin Sf. Ciprian al Cartaginei: In afara Bisericii nu exista mantuire. Dar prin gandirea asta lumeasca Il tagaduim pe insusi Hristos care spune ca fara botez, nimeni nu se poate mantui.
Deci cum trecem noi peste Scriptura si Sfintii Parinti pt. ideile noastre proaste despre dreptate?
Pana la urma, talharul mantuit ce bine a facut? Ucidea calatori la drumul mare si le fura bunurile, si nu unul, nici doi, ci foarte multi, si o simpla marturisire pe cruce i-a castigat raiul. Altii se ostenesc o viata intreaga sa faca fapte bune si mor fara pocainta talharului, mergand in iad.
Deci, sa nu ne amagim: fara credinta dreapta nu ne putem mantui si doar faptele ce vin din credinta ne aduc mantuirea. Daca facem milostenie sa ne laude altii sau ca asa am fost obisnuiti de mici sau ca sa respectam o regula morala ce nu are la baza credinta dreapta, nu foloseste la mantuire. Iulian Apostatul a fost foarte milostiv, foarte postitor, si n-a sfarsit deloc bine. Un Sfant Parinte (nu mai retin daca Ioan Gura de Aur sau Vasile cel Mare) l-a deplans pe imparat pt. ca vedea ca el spre deosebire de altii avea unele virtuti pe care insa necredinta le facea de prisos si spre pierzare.
Eu inteleg ca multi avem in familii si necredinciosi, dar sa nu ne amagim, ca oricat de buni ar fi ei, nu se mantuiesc! E o necuviinta sa gandim asa; pai atunci la ce s-au mai luptat mii de sfinti uneori pt. a pastra neschimbat un simplu cuvant, daca mantuire poate fi si la cei ce modifica nu doar un singur cuvant ci toate dogmele (ca ateii nu cred in niciuna)?
Hristos spune clar ca cel ce nu aduna cu El risipeste, deci faptele bune IN HRISTOS sunt mantuitoare; cele facute in afara Lui si din alte considerente decat credinta si dragostea de Dumnezeu nu sunt mantuitoare.
Atentie mare ca aceasta morala de sine statatoare si mantuitoare fara imperativul credintei e tocmai ceea ce ecumenismul, panerezia vremurilor noastre, propovaduieste.
Faptele bune fara Hristos nu au valoare caci „Cine nu aduna cu Mine, risipeste”. Si te-ai gandit vreodata ca dracii ii lupta mai mult pe crestinii ortodocsi tocmai pt. ca ei in virtutea botezului, a dragostei lui Dumnezeu, se mantuiesc? Pe atei, eretici si pagani n-are sens sa-i lupte dracii ca aia datorita credintelor lor gresite oricum merg in iad.
Nu te supara, dar n-ai inteles nimic din Ortodoxie – vei avea surpriza sa vezi multi crestin-ortodocsi pacatosi mantuiti prin mila lui Dumnezeu, asemenea talharului de pe cruce, dar nici unul fara credinta dreapta ajuns in rai indiferent de inaltimea faptelor. Pentru ca Dumnezeu nu judeca omeneste, El vrea sa vada ca-L iubesti, ca te lupti cu pacatul ca sa te unesti cu El, nu ca nu pacatuiesti asa, doar pt. ca ai fost crescut intr-un duh blestemat de politete european, sau pt. ca asa da bine in societate.
Si iarta-ma, dar eruditii – fie ei atei sau crestini – greu se mantuiesc, si ei vor fi primii ce-l vor accepta pe antihrist. Dumnezeu vrea sa-L iubesti cu inima, nu cu mintea „Tinere, da-Mi inima ta”.
Cei care cred ca prin fapte se mantuiesc sunt de o mandrie draceasca; noi, ortodocsii, facem fapte bune si milostenie nu pt. ca ele ne mantuiesc in sine, ci din frica sau dragoste de Dumnezeu. Altfel, faptele bune facute pt. considerente ce nu au legatura cu Hristos pot cel mult sa-L determine pe Dumnezeu sa te lumineze si sa-ti aduca in viata prilej sa devi crestin-ortodox pt. a nu-ti pierde plata unor fapte bune adunate fara El. Dar daca tu respingi credinta, fie ca te smintesti de cei credinciosi sau de altceva, pai nu te mantuiesti in veci, dupa cuvintele nemincinoase ale lui Hristos „Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, cel ce nu va crede se va osandi”.
Daca ai fi citit vietile sfintilor pacatosi (uite, iti dau un exemplu sa-l cauti, Sfantul Bonifatie, care era curvar, si cand a inceput prigoana impotriva credintei a mers la marturisire venind inapoi la stapana sa Aglaida moaste de sfinti), ai fi cunoscut ca Dumnezeu nu pt. pacate ne pierde pe noi caci „De ar fi pacatele voastre cat carmazul, ca zapada le voi albi”, ci pt. ca nu ne pocaim, pt. ca nu-L iubim pe El, pt. ca El este un Dumnezeu gelos si ne vrea pe noi cu totul pt. El, nu vrea sa ne vada preocupati pe noi in viata asta de ceva / cineva mai mult decat de El. Ori ateul, paganul si ereticul – chiar daca face fapte bune – nu face vreun fapt din dragoste (sau macar frica) pt. Dumnezeu.
„Si daca NIMENI NU A SPUS-O pina azi,atunci ia-o ca atare ca poate MI-A SPUS-O MIE DUHUL SFINT
ACUM !”
Ce pot raspunde la asta decat ca esti inselata rau? Dar nu din rautate ti-o spun ci ca sa nu-ti mai faci pacate gratuit, promovand invataturi noi ca fiind ortodoxe. Ca asa au aparut tot soiul de inselaciuni contemporane cu „sfinti” facuti de unii din pix, fara a fi avut aceia marturisirea dreapta a credintei, gandire ortodoxa si mai ales dreapta vietuire in Hristos.
Cu siguranta un duh abereaza prin gura ta, care nu este deloc sfant. Ce ti-e si cu emanciparea femeilor moderne, mandria le-a intunecat cu totul mintea si nu se mai supun cuvintele Apostolilor „Femeia sa taca in Biserica!”, sau macar daca vorbesc sa-ti aduca in fata nu ale lor cuvinte proaste ci predaniile Bisericii si ale Sfintilor.
Iti recomand cu caldura cartea Parintelui Arsenie Papacioc „Singur Ortodoxia!” ca sa intelegi cum e cu mantuirea si de ce in afara Ortodoxiei nu poate exista mantuire nici macar prin exceptie!
Dar daca tu consideri ca poti interpreta de la tine cuvintele Scripturii cum ai facut-o (acele „multe locasuri” nu se refera la pagani, eretici si atei ci tot la crestin-ortodocsi ca nu toti avem aceeasi masura – si doar Mantuitorul zice clar ca fara sa se nasca cineva din nou adica prin botez nu se poate mantui deci ce adaogam noi judecati omenesti umanitariste sa-I schimbam cuvintele?), atunci Dumnezeu sa te lumineze si sa te miluiasca!