Părinții adoptivi ai Sorinei, fetița din Mehedinți, se declară uimiți de solicitările procurorului general al României, Bogdan Licu, pe care le consideră neîntemeiate, spunând că iau în calcul să dea în judecată statul român la CEDO, potrivit libertatea.ro.
„Este greu sa spun ce se va întâmpla, dar cred că toată treaba asta se va termina la CEDO. Oamenii politici folosesc niste pârghii care nu își au rostul. Avem toate documentele necesare, inclusiv acordul SUA pentru adopție, și acum vine un procuror general să spună să nu plece din țară”, a declarat tatăl adoptiv al Sorinei, Gabriel Săcărin.
„În ce bază face aceste solicitări, ce motive? Sunt hărțuit de jumătate din populația țării… E incredibil. Am anunțat Ambasada SUA, cred că va ieși un scandal diplomatic”, a adăugat el.
Parchetul General cere Curții de Apel Craiova revizuirea deciziei definitive de adopție internațională a Sorinei, fetița adoptată de o familie de români stabilită în SUA, și, în același timp, suspendarea executării acestei hotărâri. Totodată, instituția a făcut și o cerere de ordonanță președințială pentru a interzice părinților adoptivi plecarea din România împreună cu Sorina, până la administrarea probelor din dosarele penale deschise deja.
Micuța Sorina a răspuns întrebărilor puse de judecători:
Cunoști faptul că ai fost adoptată?
Sorina: „Da”.
Cunoști părinții tăi adoptivi?
Sorina: „Da. Îi cheamă Ramona și Gabriel”.
În ce realții ești cu aceștia și ce reprezintă pentru tine?
Sorina: „Îi urăsc și nu vreau să-i văd în fața mea că vor să mă ia de la mami și tati”.
Părinții adoptivi au toate sansele sa castige un proces la la CEDO si statul roman va plati mult mai mult decat a luat de la ei.
Da, au sanse ZERO sa castige la cedo.
Mai studiaza!
Florin Barbu, românul căruia statul englez i-a luat copiii și i-a dat spre adopție unui cuplu gay britanic, a primit răspunsul la sesizarea pe care a făcut-o: CEDO i-a comunicat – așa cum se poate vedea din facsimilul alăturat – că nu i-a admis cererea, adică procesele pierdute în Marea Britanie rămân definitive! Hotărârea CEDO este irevocabilă. Din acest moment, legal, copiii nu mai sunt ai lui!
https://evz.ro/cedo-decizie-anglia-barbu-copii.html
Spete diferite dar care vor avea un punct comun. Acolo persoana n-a castigat in fata statului. la fel se va petrece si aici.
Oricum in curand vor apare mai multe informatii iar cei 2 soti nu vor prididi sa-si apere propria piele. Cel mai probabil vor fugi din tara in urmatoarele zile daca n-au si facut-o deja.
Mai studiaza!
Statul român a pierdut la CEDO 1,4 milioane de euro, în 12 procese din ultimele două luni
https://www.gds.ro/Actualitate/2007-12-16/Statul-roman-a-pierdut-la-CEDO-14-milioane-de-euro-in-12-procese-din-ultimele-doua-luni/
Statul român A PIERDUT procesul cu Gregorian Bivolaru. CEDO a sancționat din nou România
https://www.b1.ro/stiri/eveniment/gregorian-bivolaru-a-castigat-procesul-cu-statul-roman-la-cedo-242774.html
Statul român a pierdut definitiv la CEDO procesul privind închisorile secrete ale CIA. România trebuie să plătească 100.000 de euro deținutului torturat de americani pe teritoriul nostru
https://www.activenews.ro/stiri-politic/Statul-roman-a-pierdut-definitiv-la-CEDO-procesul-privind-inchisorile-secrete-ale-CIA.-Romania-trebuie-sa-plateasca-100.000-de-euro-detinutului-torturat-de-americani-pe-teritoriul-nostru-153003
Parca-i trai in Patagonia. La ce-ti foloseste o polemica in care nu ai dreptate?
Normal ca a pierdut procesele trucate. Dar de data asta nu statul roman este vinovat de procesul trucat ci tocmai cei care reclama. Repet: ZERO sanse la cedo.
Tu nu intelegi ca nu au cum sa conteste o sentinta care in urma anchetei s-a dovedit a fi abuziva? Adica statul a gresit iar apoi statul a indreptat. De ce s-au demarat atatea anchete si de ce sunt atatea plangeri penale? In curand astia nu vor mai sti unde sa se ascunda dar sa mai faca gura pe la cedo.
Literatura de specialitate vorbește despre o serie de experimente care se organizează de către centrele decizionale, periodic, în diferite societăți, înaintea introducerii / producerii unor prevederi / evenimente care sunt susceptibile de a stârni revoltă sau grad ridicat de rezistență. Concret, printr-un eveniment declanșat și controlat după un scenariu bine pus la punct, se urmărește măsurarea și punctarea unor carecteristici ale societății testate.
https://www.cotidianul.ro/experimentul-adoptiei-cine-ce-si-a-dorit-a-masura-si-puncta/
Seamana dar nu rasare.
„Adoptatorii” sunt o noua familie de Werner-i intarziati care vor sa faca si ei un ban. Nu stiu pt ce o foloseau pe fetita dar este mai mult decat evident ca sunt multe dedesubturi. Prea multe nu se leaga.
Sa ajute Dumnezeu sa se descopere spre binele fetitei si al multor altora care ar putea pati la fel daca o astfel de mafie nu este destructurata iar vinovatii pedepsiti exemplar.
PS – ar fi bine ca nici „adoptatorii” sa nu paraseasca tara. Din America nu-i aduci inapoi la fel de usor ca din Madagascar. Prietenii stiu de ce 🙂
Si daca tot se deschide subiectul hai sa vedem ce s-a intamplat cu toti copiii plecati in adoptii internationale de la Iohannis incoace.
Si dupa pasarea ordonantei presedintiale de interzicere a parasirii tarii sunt toate sansele s-o stearga repede. Tribunalul Mehedinti a pasat-o catre judecatoria din Turnu Severin ceea ce inseamna o amanare de cateva zile …
Nu stiu cum dar m am gandit la acelasi lucru. Parca cineva vrea sa ne testeze sa vada cum reactionam. Ma bucur sa vad ca se implica foarte multa lume in cazul fetitei si sper din suflet sa fie lasata langa parintii ei
parintii ei fiind cei care au crescut o de mica
Pt Ortodox – tu ne dai articole din 2007? Acum 12 ani?
He hehehe he he ! …….de ati sti de cata vreme tot aduc aceasta afirmatie in prim plan !!! in fiecare grup tinta sunt si cativa indivizi marcati, apartinand acestui grup si care se adapteaza au ba schemei de functinare a acestuia ! Se masoara cat este de mare gradul de impotrivire al GRUPULUI si al marcatilor si in ce marje se poate situa evolutia acestora si a grupului dupa masuri aleatorii !!! Toate sondajele si datele furnizate de acestea, de la simple masuratori de reactii de accepatre sau de respingere sunt STOCATE , STUDIATE si ANALIZATE de SPECIALISTI , profesori si DOCTORI in psihologie , sociologie, determinism, dupa care se fac modele MATEMATICE si scheme de evolutie pana la cel mai inalt nivel de prognoza. Aceste scheme se introduc intr-un tipar MATRICIAL EVOLUTIV si de acolo in unul evolutiv comportamental specific, cu dezvoltarea pe rase, credinte si tipuri de specificitati…
Da, evenimentul ESTE MASURAT (ar fi prosti sa nu profite de ocazie) dar N-A FOST PROVOCAT.
Cred ca oamenii din Baia de Arama chiar au crescut cu inima buna acel pui de om parasit de parinti si n-a ingaduit ca sa fie macelarit.
Si oricum ulciorul nu merge de multe ori la apa. Undeva, candva, tot trebuia sa li se infunde. Daca ne prefacem ca nu s-a-ntamplat nimic suntem idioti.
Este excelent ca nimeni nu a facut vre o afirmatie ca copila este tiganca sau faptul ca fiind tiganca ar putea sa conteze mai putin daca ar lua-o pentru organe. Deci cu ocazia asta astia cu masuratorile au putut vedea ca romanii nu sunt rasisti. Si este foarte bine ca nu sunt, pentru ca fiecare suflet conteaza inaintea lui Dumnezeu ca si a noastra! Este pur si simplu omeneste asa, ce sa mai spun crestineste.
Dar din pacate ar putea folosi datele colectate pt a aduce asupra Romaniei cine stie ce islamisti sub pretextul protectiei pt refugiati, fiindca romanii oricum sunt toleranti.
Pe de alta parte nu stiu ca vre o organizatie corect-ideologica minoritara tiganeasca cu stipendii de la ue sau guvern sa se fi revoltat pe motiv ca niste americani sau orice ar fi ei, discrimineaza un copil de origine tiganeasca.
„niste americani sau orice ar fi ei, discrimineaza un copil de origine tiganeasca” – ce vrei sa spui? cum au discriminat-o?
@ Andrei
Nu ai inteles unde bate steff.
Citeste-i cu atentie comentariul inca odata.
Pentru steff,
Asa e, copilulu este nascut in Romania- deci este romanca, ,, a noastra” cum afectuos spunea unul dintre fratii care scriu aici – mi-au mers la inima aceste cuvinte.Trebuie sa ne simtim parintii oricarui copil (prov.chinezesc).
Si , binenteles, orice suflet e nepretuit pentru Dumnezeu.
Iar ceea ce i s- a intimplat acestui copil – si oricui, nu conteaza cine ar fi, oricine!- este ingrijorator. Sa nu dormim si sa nu ingaduim sa i se intimple ceva rau. In plus, sa o pomenim la rugaciuni si sa O rugam pe Maica Domnului sa ajute copilului sa scape de satanistii care pun presiune pe ea.
As vrea sa adaug ca noi nu am pomenit – cu nici nu conteaza deloc- ca fetita este tiganca; inschimb, adoptatorii americanizati si-a manifestat ,, satisfactia” ca nu va fi discriminata in sua fiind roma. Alta bucurie nici nu aveau de afirmat in toata drama provocata de ei.Ceva suna fals, dezacordat in afirmatia asta.Prejudecati? Capcana? Testare? Ca naivitate nu cred sa aiba acesti vulpoi.
Alexandru Lapusneanu redivivus:
„Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!”
Indivizii care o vor pe Sorina numai figura de părinți iubitori nu au.
Ceva pute! Cam mulți Săcărini, de ce oare!: https://www.spcharity.org/executive-staff/