Implicat într-un război economic dur cu China și la un pas de un conflict armat de proporții cu Iranul, președintele american nu ezită să atace deschis Uniunea Europeană, acuzându-l pe Mario Draghi, șeful Băncii centrale europene, că manipulează euro în dauna Americii. Să fie acesta începutul războiului economic al Statelor Unite împotriva Europei?
Enervarea președintelui american a pornit de la o declarație a președintelui BCE la forumul anual din orașul portughez Sintra, unde Mario Draghi a anunțat noi măsuri de stimulare a creșterii economice a zonei, în cazul în care mediul de afaceri nu dă semne de îmbunătățire, iar inflația rămâne în continuare scăzută. Imediat, anunțul a avut efect pe piața valutară și euro s-a depreciat în fața dolarului cu 0,4 la sută. O replică a venit, însă, și de peste ocean. Donald Trump l-a acuzat direct pe Mario Draghi că manipulează moneda europeană: „Mario Draghi tocmai a anunţat că ar putea introduce noi stimulente, situaţie care a generat imediat scăderea euro în raport cu dolarul, permiţându-le să concureze mai uşor cu Statele Unite. Au făcut acest lucru mulţi ani, asta fac și China şi alţii”, a scris Donald Trump pe contul său de Twitter. Piața monetară a înregistrat și acest șoc, iar euro a urcat în raport cu dolarul.
În spatele acestui ping-pong al declarațiilor, se ascunde o relație extrem de tensionată. Președintele american este extrem de nemulțumit de modul în care se desfășoară relațiile economice cu Uniunea Europeană și a amenințat că va impune taxe mai mari pentru importurile de piese auto din Germania. Chiar dacă până acum amenințările nu s-au transformat în fapte, în Europa există o mare nervozitate pe această temă. Industria auto este extrem de importantă pentru Germania și un procent însemnat din exporturile spre Statele Unite. Dacă adăugăm și problemele pe care le-ar putea crea ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, viitorul economiei germane nu sună deloc bine. Mai ales că europenii cred, nu fără motiv, că în spatele tuturor acestor probleme e mâna lui Donald Trump. Sprijinul constant al președintelui american pentru Brexit, dar și pentru statele europene și partidele care se opun politicilor UE și axei franco-germane arată că e vorba de o strategie complexă și bine articulată, nu de niște decizii intempestive. Practic, Donald Trump încearcă să coaguleze toate forțele care se opun EU. Ultimul exemplu este, cred, edificator.
Confruntat cu izolarea pe plan european și în război cu UE pe tema deficitului bugetar, Matteo Salvini, omul forte al Guvernului de la Roma, s-a dus în Statele Unite să caute ajutor.
Sa nu uitam ca americanii se bucura de o bunastare nejustificata doar pentru ca moneda lor nationala, care nu are nici o acoperire reala, este folosita ca moneda de rezerva si pentru schimburile internationale (cca 60% din totalul platilor internationale si peste 55% dintre rezerve).
Sa nu uitam ca prima economie a lumii este de departe China (cu o productie industriala – adica economia reala, palpabila – de cca 3 ori mai mare decat a sua).
SUA are deocamdata cel mai mare PIB din lume insa cea mai mare parte este datorita pietei financiare care este o uriasa schema Ponzi (un Caritas de Caritas pe intelesul tuturor).
Normal ca orice atentat la dolar este un atentat direct la adresa americanilor care sunt in stare de orice ca sa-i protejeze actualul statut fara de care sua ar ramane in fundu gol.
Care americani se bucură de o bunăstare nejustificată? Doar bogații, evident!
Că ce este acolo, cu oameni care nu au unde locui… Un mare dezastru în SUA!
Moneda lor nationala se cheama petrodolar si a avut acoperire reala in petrolul din Orientul Mijlociu si din Venezuela.
Ce-ati zice de un divort sua-ue,inclusiv in nato?!
Eu sunt de acord…vad ce zic si conationalii mei….
.