Sibiul este primul oraș care introduce plata cu cardul în piețe. Acest lucru va putea efectua în piața Cibin dar se speră extinderea ei și în alte piețe. Prin această măsură, autoritățile vor să atragă și clienții mai tineri, obișnuiți să meargă la supermarket, fără bani în buzunar.
Pentru început, 30 de tarabe au primit POS-uri, iar țăranii au fost învățați să le folosească, însă proiectul va fi extins, și în alte orașe.
Dacă pentru cei mai în vârstă lucrurile sunt un pic mai complicate, cei care vând în piețe sunt încântați de măsura luată. Ei au explicat că în acest moment este foarte greu să ofere rest clienților care vin cu bancnote mari și au de plătit foarte puțin.
“Este sincer cea mai bună idee din ultima perioadă, pentru pieţe. Pentru că în supermarketuri se întâmplă asta şi e bine şi ne ajută şi pe noi în vânzări”, a spus Maria Degeratu, producător, potrivit știrileprotv.ro.
Încântaţi sunt şi clienţii care pot plăti cu cardul deocamdată pentru legume, fructe şi brânza.
“Un pas înainte, de multe ori rămâneam cu marfă pe tarabă, clienţii nu aveau cash, era mai incomod să meargă la bancomat. Aşteptam oamenii la piaţa să plătească ca şi în supermarket dar mâncând alta marfa, de calitate”, spune Livia Voinica, producător de brânză.
“Este o modalitate prin care speram că generatile care sunt acum la maturitate înţeleg să mănânce sănătos, cauta produse bio, sănătoase să vină aici şi să şi le procure”, spune Teodor Ioan Birț, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România (AAPR).
Bancherii şi operatorii de carduri din România au observat în studiile de piaţă ca 9 din 10 adulţi din mediul urban folosesc plată cu cardul de cel puţin 2 ori pe săptămână.
„Odată ce ai instalat un POS, unui producător agricol, în momentul în care l-au văzut cei de la taraba ceealaltă, se vede că producătorul vinde mai mult, pe al doilea nu l-am convins noi, ne-a sunat el”, spune Codruț Nicolau, preprezentantul unei bănci.
Până în octombrie o sută de tarabe din Sibiu vor avea POS-uri. Iar Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România vrea să extindă acest proiect şi în alte oraşe din ţară.
Multi se vor pecetlui din cauza panteceleui si din lacomie, vor mai mult.
„în momentul în care l-au văzut cei de la taraba cealaltă, se vede că producătorul vinde mai mult, pe al doilea nu l-am convins noi, ne-a sunat el” asa vor face multi si cu pecetea, pt siguranta, confort sau vreu bonus/discount vor cere ei pecetea, de ce sa vanda el mai putin si sa-l aiba pe Hristos, cand poate pt niste lei in plus sa arda cu diavolul borat in focul cel vesnic?
Asa se vede cat de putin il mai iubesc pe Dumnezeu țăranii. Ei, care alta data erau talpa țării, au ajuns niste degenerati
Proștii sunt încântați! Nu doresc să jignesc, aceasta este realitatea!
Iar țăranii au ajuns un mare dezastru! Nu mai sunt ce erau odată!
Trebuie să folosim cash cat mai mult pentru a descuraja cardurile si a evita disparitia banilor lichizi. Să le spunem si altora. Doamne ajuta !
Nu stiu cati tarani veritabili au voie sa vanda in piata, ca bietele babute cu leustean pe care vor si ele sarmanele sa-l dea cu 1 leu sunt amendate daca stau la colt de strada. Pietele sunt sufocate de mafia tiganeasca. Dragilor, ce vedeti voi si nu va place in Romania e , marlania, vulgaritatea, specula, care e specifica tiganilor. Taranii sunt mai cu bun simt, mai cu frica de Dumnezeu. Asa ca poporul roman sa puna mana sa faca copii, baietii sa fie mai pretentiosi si sa nu se mai corceasca cu tiganci bune de gura care ii duc cu vorba, sa prefere romance mai cuminti si fetele sa faca la fel, sa prefere barbati care stiu sa munceasca pentru o familie, nu numai sa cante sau sa ceara de la ele, ca pe urma se trezesc cu ditamai familionul la usa ca le ameninta cu cutite.