X

[VIDEO] Bill Clinton a fost decorat în Kosovo pentru sprijinul militar acordat

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Autoritățile din Kosovo l-au decorat marți pe fostul președinte american Bill Clinton cu „Ordinul Libertății”, în semn de recunoștință pentru sprijinul pe care l-a acordat cauzei independenței fostei provincii sârbe, potrivit France 24. 

Clinton a primit decorația în cadrul unui eveniment organizat cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la încheierea bombardamentelor NATO din fosta Iugoslavie.

Bill Clinton era președintele Statelor Unite în timpul intervenției NATO din fosta Iugoslavie, în urma căreia forțele sârbe au fost învinse în Kosovo. Clinton a fost decorat marți de către președintele Hashim Thaci.

„Niciun premiu nu este o răsplată suficientă, cea mai înaltă decorație pe care o puteți primi este însăși libertatea Kosovo”, i-a spus acesta lui Clinton.

În replică, fostul lider de la Casa Albă a declarat că va fi „întotdeauna mândru” de contribuția pe care a avut-o în lupta pentru eliberarea Kosovo.

„S-a întâmplat să fiu președintele Statelor Unite atunci când ați avut nevoie ca cineva să fie alături de voi în lupta împotriva epurărilor etnice și împotriva uciderii civililor nevinovați”, a spus Bill Clinton, care a adăugat că în pofida neînțelegerilor la nivel politic din Statele Unite, independența Kosovo este un subiect cu care toată lumea este de acord.

La data de 27 noiembrie 2017, Republica Kosovo primise 114 recunoașteri diplomatice oficiale ca stat independent. În special 98 din 193 (50.76%) de state membre ONU, 22 din 27 (81%) de state membre Uniunii Europene și 24 din 28 (86%) de state membre NATO au recunoscut Republica Kosovo. Serbia refuză să-i recunoască independența.

Clinton a susținut miercuri un discurs la Priștina pentru a marca ceremonia aniversară.

Sinistrei Madeleine Albright, fostul secretar american de atunci, i s-a ridicat o statuie la Pristina.

Kosovo Pristina celebrations 20 years of NATO intervention (Office Kosovo Prime Minister)

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button