Martirii neștiuți din regimentul 11 Siret, măcelăriți de unguri în 1919. Să nu uităm: Ura iredentiștilor față de români nu are margini!

În timpul războiului româno-maghiar din 1919, peste 500 de eroi români, ostași ai Regimentului 11 Siret, unul de elită, sunt uciși de către secui și maghiari pe teritoriul actual al județelor Covasna și Harghita. Ororile sunt de neimaginat: trași în țeapă ori pe roată, ca în vremea lui Horea, Cloșca și Crișan, cu ochii scoși, cu nasurile tăiate. ”Cadavrele au stat așa patru zile neînmormântate”.

Regimentul 11 Siret, din Galați, a participat la Războiul de Independență (1877-1878), cât și la Al Doilea Război Balcani (1913). În august 1916, prin mobilizarea unităților și subunităților existente pe timp de pace se naște Regimentul 11 Infanterie, o unitate de elită la nivel tactic, comandată de colonelul Mihai Angelescu, ce avea să participe, în timpul Primului Război Mondial, la acțiuni militare pe frontul românesc, în perioada august 1916 – noiembrie 1918.
Vreme de trei ani, între 1916-1919, ostașii regimentului sunt angrenați în lupte, în ultima perioadă aflându-se pe frontul războiului româno-maghiar. Regimentul 11 Siret face parte din Armata a III-a română, ce pătrunde în Transilvania în august 1916, pe valea Buzăului, ajungând până aproape de Agnita. Până pe 25 septembrie pierduse, deja, peste 2.000 de oameni. Se retrage până pe celebra linie Galați-Nămoloasa-Tecuci, pe care avea să o apare cu succes până la încheierea ostilităților. Urmează, apoi, o perioadă extrem de neagră, aproape necunoscută, despre care nu se discută în cărțile de istorie: conflictul româno-maghiar din 1919. 

Ororile făcute de către secui și maghiari la Ciucea, în aprilie 1919

Pe scurt, datele sunt acestea: imediat după finalul primei mari conflagrații a omenirii, Rusia bolșevică preia puterea în Ungaria. Pe 21 martie 1919 instaurează, deja, un regim de opresiune, desființat de armata română eliberatoare. Pe 24, trupele ungurești încep atacuri puternice împotriva regimentelor noastre. Pe 10 aprilie, Marele Cartier General Român ordonă pregătirea trupelor și trecerea lor peste Carpații Occidentali, cu scopul clar de a ocupa teritoriul românesc fixat prin Conferința de Pace de la Paris. Pe 16 aprilie 1919, la ora 3.15, românii contraatacă. Evident, există numeroase controverse legate de aceste bătălii. Un lucru este, însă, stabilit: ostașii români capturați în lupte erau torturați sălbatic, apoi uciși fie prin tragere în țeapă, fie pe roată, exact ca-n Evul Mediu. Atrocitățile erau comise de o celebră ”Divizie de secui”, formată din recruți ai districtelor secuiești din Transilvania, mai ales din comitatele Trei Scaune, Ciuc și Odorhei, respectiv zona din est, populată de aceste minorități. Se organizează misiuni de tip ”partizani” asupra trupelor noastre, prin care soldații români sunt capturați la finele a tot felul de ambuscade. Potrivit datelor istorice, peste 500 de eroi sunt răpiți de către secui și maghiari. Pe 15 aprilie 1919, pe înălțimea numită ”Parnici”, „Garda Roșie de la Budapesta” a ciuruit și a ucis 18 militari români. Declarația este semnată de doi martori oculari din Ciucea, Petru Brudașcu, și de Sabin Truția. ”Unuia i-au tăiat urechile, străpungându-l cu baioneta. la altul i-au scos ochii și l-au străpuns, apoi, prin gât…La doi le-au tăiat nasul și urechile. Pe alți patru i-au chinuit în modul următor: le-au rupt fălcile, le-au sfâșiat picioarele și mâinile…iar la alți doi le-ai sfâșiat stomacul, scoțându-le intestinele și întinzându-le peste gură”…”Cadavrele au stat așa patru zile neînmormântate”…”În ziua de Sfintele Paști, aproape tot satul a ieșit la locul unde zăceau trupurile schingiuite ale băieților noștri”.

Soldați din Regimentul 11 Siret privesc la foștii lor camarazi de arme, uciși mișelește

După 1945, comuniștii ascund ororile. ”Au considerat că ar fi o mare eroare de imagine să se scrie în cărțile de istorie despre luptele dintre români și tovarășii bulgari ori maghiari, mai ales că la mijloc existau pretenții teritoriale. Așa că s-a aruncat gunoiul sub preș”, spune istoricul Alexandru Tudor. ”Nu pot să-mi explic nici acum de unde apare această jenă în abordarea subiectului. Suntem datori să cunoaștem istoria și să o apreciem, mai ales că relațiile cu vecinii noștri nu au fost, niciodată, prea cordiale”, adaugă alt istoric, Cristian Negrea.

Sursa: ”Războiul româno-ungar de la 1919”, Cristian Negrea. Fotografii: Muzeul Național de Istorie a României