X

PLANUL ANACONDA: strategia actuală a Vaticanului de înghițire a lumii Ortodoxe prin instrumentul său principal „Biserica Greco-Catolică”

Articolul analizeaza activitatea din Ucraina, insa este util si pentru a intelege ce s-a petrecut in Romania cu ocazia vizitei Papei Francisc

Harta din 1861 a planului Anaconda a generalului Scott. Foto: wikipedia.org

Planul romano-catolic “Anaconda”: Provocările și amenințările cu care se confruntă ortodoxia ucraineană – de Taras Melnick
“Planul Anaconda” a fost formulat pentru prima dată în timpul războiului civil american de  generalul Winfield Scott al Armatei Unioniste. Planul constă, în esență, în încercuirea forțată, așa cum face anaconda, blocarea teritoriului inamic de pe mare și de pe uscat, și blocarea accesului la porturi, ceea ce urma să ducă la epuizarea strategică a inamicului.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Lansarea proiectului, “Biserica Ortodoxă a Ucrainei”, (n.t. cu Patriarhia la Kiev), dă mărturie despre încă o mișcare importantă în strategia Vaticanului de înghițire a lumii Ortodoxe, care se desfășoară de secole. Și unul dintre instrumentele principale ale scaunului papal pentru îndeplinirea obiectivelor sale, este și va continua să fie Biserica Greco-Catolică din Ucraina.

Papa Francisc în catedrala greco-catolică ucraineană din Roma.

Pe 28 aprilie 2019, Arhiepiscopul Claudio Gugerotti s-a adresat celor prezenți în catedrala patriarhală Greco-Catolică din Kiev, spunând că Papa Francisc a pregătit o surpriză pentru BGCU (Biserica Greco-Catolică din Ucraina)

Prin intermediul cuvintelor nunțiului, conducătorul Vaticanului dorește să arate o apropiere și mai mare, și un sprijin mai serios pentru Uniatii Ucrainieni. “Papa are un semn deosebit în inima sa. Vă spun acest lucru pentru a vă trezi în mod special interesul. Pentru moment nu vă pot spune mai mult. Cred că în curând ceea ce vrea Papa să facă va fi publicat. În primul rând, acest lucru se referă la sprijin”, a subliniat nunțiul apostolic.

Peste doar câteva zile, pe 4 mai, departamentul de informații al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina a publicat un comunicat despre invitația făcută de Papa Francisc arhiepiscopului Sviatoslav (Shevchuk), membrilor sinodului și arhiereilor Bisericii Greco-Catolice Ucrainene să viziteze Roma în perioada 5-6 iulie 2019.

Dacă studiem pe puncte esența acestui text extrem de complicat, devine clar că în capitala italiană ei intenționează să aibă o intensă discuție organizată, de grup, pentru analizarea aprofundată a situației din Ucraina, și discutarea problemelor cheie și a perspectivelor care se conturează pentru Biserica Catolică și Biserica Greco-Catolică din Ucraina după alegerile prezidențiale recente. Rezultatul acestei lucrări ar trebui să fie o strategie cu un program de acțiune elaborat, care să vizeze creșterea eficienței activităților organizațiilor religioase (în special a Bisericii Greco-Catolice) pe teritoriul Ucrainei.

Shevchuk însuși vorbește despre evenimentul care urmează să aibă loc în termenii cei mai entuziaști, pentru că așa ceva are loc foarte, foarte rar. După cum confirmă acesta, decizia pontifului este o veste bună pentru BGCU, deoarece un format de întâlnire ca acesta reprezintă nivelul maxim de interes din partea Vaticanului.

În ceea ce privește “strategia promițătoare” menționată mai sus, Shevchuk a menționat că se va baza pe trei tipuri importante de susținere. Prima este participarea personală a Papei de la Roma în procesul de susținere a BGCU (accentul fiind pus pe îmbunătățirea înțelegerii personale și primirea directă de către pontif a informațiilor despre viața și nevoile acestei structuri). A doua este o creștere semnificativă a aparatului greco-catolicilor, și o creștere ideologică în sistemul de creare a politicii Vaticanului în “sfera ucraineană” (se poate presupune că BGCU va participa în mod direct la dezvoltarea viziunii și strategiei scaunului papal cu privire la Ucraina, și vor coopera și mai activ cu structurile funcționale ale curiei romane în materie de formare a mecanismelor concrete de punere în practică a acestor strategii). A treia este garanția Vaticanului pentru creșterea corespunzătoare a BGCU în conformitate cu “provocările care au apărut în fața bisericii ucrainene atât în Ucraina, cât și în diaspora”.

În opinia mai multor experți, printre care și a profesorului de religie Alexei Smirnov și a apologetului Alexander Vosnesensky, astfel de semnale din Italia pot, printre altele, să demonstreze disponibilitatea scaunului papal de a acorda BGCU rangul de patriarhat1 în viitorul apropiat.

Cercul anacondei: Guvernul

Ex-președintele Poroșenko împărtășindu-se la greco-catolici.

Un factor-cheie care asigură îndeplinirea obiectivelor necesare pentru acest mod de acțiune este prezența masivă a persoanelor care reprezintă lobby-ul pro-catolic în pozițiile cheie din guvernul ucrainean.
Trebuie să recunoaștem că până de curând un astfel de nivel de penetrare la vârfului “Olimpului politic” ar fi fost de neimaginat.

În primul rând, fostul președinte ucrainean a demonstrat o mare fidelitate față  BGCU. În anumite momente chiar a fost pusă întrebarea cheie – Petru Poroșenko s-a convertit la credința greco-catolică? La urma urmei, șeful guvernului care s-a împărtășit în mod public în catedrala Greco-Catolică din Kiev, pe lângă participarea sa frecventă la evenimente comune de rugăciune greco-catolice și catolice a spus totul fără cuvinte.

De fapt, Poroșenko însuși a pus recent punctul pe “i” cu privire la această întrebare. Pe 29 aprilie 2019, el a ținut un discurs la Lvov2 în Biserica Greco-Catolică a Înțelepciunii lui Dumnezeu, și practic și-a permis să-și exprime părerea despre rolul de lider al greco-catolicilor în viața religioasă a Ucrainei (conform celor declarate de președinte, este chiar BGCU cea care “guvernează credința creștină a națiunii ucrainiene”).

În al doilea rând, în prezent, o parte a zonei necunoscute a influenței greco-catolice este postul de președinte al Parlamentului, ocupat de un enoriaș al BGCU, Andrei Paruby. Datorită mai ales hiperactivității și încăpățânării sale, astfel de inițiative demoralizate au trecut prin Parlamentul Ucrainei, precum apelul acestui organism către Patriarhul Bartolomeu de a acorda autocefalie Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, precum și legea prin care Ministerul Culturii încearcă acum să priveze Biserica Ortodoxă a Ucrainei de numele ei oficial.

De asemenea, merită adăugat faptul că un alt deputat care este loial BGCU s-a consolidat în funcția de șef adjunct al Comitetului pentru problemele de cultură și spiritualitate al Parlamentului Ucrainei. Vorbim despre Victor Elensky, care este unul dintre principalii ideologi ai atacului administrativ asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Și, după cum consideră câțiva experți, el este, de asemenea, responsabil pentru canalul financiar “american” care-i  alimentează pe greco-catolicii ucrainieni.

În al treilea rând, poziția cheie – din punctul de vedere al influenței guvernamentale directe asupra evoluției procesului religios din țară – ministrul culturii, se află, de asemenea, în sfera de influență a  BGCU (Evgeny Nishchuk a recunoscut de mult timp  faptul că este greco-catolic).

Alte agenții guvernamentale sunt, de asemenea, puternic populate de oameni loiali puterilor greco-catolice – administrația prezidențială, Cabinetul de miniștri, agențiile de securitate și de anti-corupție (de exemplu, șeful Procuraturii Specializate în Corupție Nazar Kholodnitsky), Procurorul General (conform informațiilor polemicului Alexander Voznesensky, procurorul general, Yuri Luțenko s-a identificat ca enoriaș al BGCU din 2016).

Pe fondul acestei reprezentări copleșitoare a greco-catolicilor în sistemul autorității guvernamentale, romano-catolicii, așa cum se pare la prima vedere, nu se pot lăuda cu mult succes. Cu toate acestea, aceasta nu este o evaluare totalmente corectă a situației. Vaticanul preferă să rămână pur și simplu în umbră, împingând BGCU în prim plan ca pe un fel de berbece care ar trebui să ofere poziționarea de care are nevoie scaunul papal, care se presupune că va lua asupra sa tot ce apare negativ in  presă legat de acest proces.

În plus, romano-catolicii sunt destul de susceptibili în legătură cu activitatea practică a emisarilor lor cu privire la cele mai importante figuri ale Olimpului guvernamental, de care dintr-un motiv sau altul greco-catolicii nu se pot apropia. În parte, amintim activitățile lui Yuri Tandit, al cărui rol în calitate de consilier al ministrului Afacerilor Interne, Arsen Avakov, permite forțelor pro-catolice să aibă acces operativ constant la un oficial foarte puternic, care a fost recent unul dintre principalii rivali ai lui Poroshenko în lupta pentru putere în țară.

În ansamblu, tandemul Vatican-BGCU a reprezentat un asemenea aranjament de putere, nu numai cu oportunități esențiale de promovare intensivă și cuprinzătoare a intereselor lor pe termen lung în sfera religioasă a Ucrainei, dar le-a și permis să activeze o puternică mașinărie administrativă pentru a “îndepărta” Biserica Ortodoxă Ucraineană – care este principalul obstacol în calea catolicizării poporului ucrainean. Mai mult, o astfel de infiltrare la scară largă a adepților și agenților taberei pro-catolice în structurile puterii guvernamentale, a creat pentru ea o situație unică, în care poate camufla promovarea inițiativelor propriei biserici, ca fiind interese de stat în sferele acțiunii umanitare și ale securității naționale.

Planul anacondei: Ocupația

Întâi trebuie să o înmâneze greco-catolicilor pentru zelul și angajamentul lor – în cadrul unei realități politice favorabile lor3, lărgindu-și semnificativ prezența pe teritoriul Ucrainei.

Una dintre cele mai clare confirmări ale acestei teorii sunt cuvintele lui Shevchuk, rostite pe 9 august 2018, în timpul vizitei sale la Stamford (S.U.A.)

“Biserica greco-catolică ucraineană se confruntă acum cu o creștere puternică. O astfel de creștere rapidă pe care biserica noastră a avut-o în ultimii cinci ani, nu s-a mai văzut din momentul în care BGCU a ieșit la suprafață la începutul anilor 1990. Acum nu există nici un oraș mare în Ucraina în care să nu se fi construit  o biserică”, a subliniat conducătorul BGCU.

Trebuie să recunoaștem că această afirmație nu este o simplă laudă. De-a lungul anilor, de la victoria lor în maidan (lovitură de stat), greco-catolicii  au reușit să se infiltreze profund în teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Astfel, chiar și în Zaporozhe (regiunea principală din care provin cazacii, care au luptat din punct de vedere istoric împotriva răspândirii greco-catolicismului în Ucraina), au fost construite trei biserici greco-catolice. Și au fost construite în mod fastuos, în zone  prestigioase și de lux ale orașului.

În acest context, este destul de clar că această extindere a BGCU are loc cu sprijinul activ și chiar public al Vaticanului. Este suficient să ne amintim vizita în Ucraina a prefectului Congregației pentru Bisericile Răsăritene, Cardinalul Leonardo Sandri, care în vara anului 2017 a dat bani în numele Papei de la Roma pentru construirea unei biserici greco-catolice monumentale în Harkov, și pentru dezvoltarea unui exarhat al BGCU în Harkov.

De altfel, catolicii înșiși nu se află cu mult în urma “fraților lor mai mici” greco-catolici. Cu doar câteva zile în urmă mi s-a spus o poveste despre activitățile dinamice ale unui preot romano-catolic, într-o regiune care nu este departe de Lavra Sviatagorsk.4 Când a fost întrebat dacă are sens să desfășoare o astfel de activitate impetuoasă (într-un loc unde nu există membri ai Bisericii Romano-Catolice), el a răspuns că nu este nici o problemă că nu există enoriași; cel mai important lucru este că există bani pentru desfășurarea acelei activități cu populația. Apropo, vorbim despre câteva milioane de euro. Ceea ce este interesant este faptul că o parte din acești bani este destinată publicării de monografii și cărți care ar trebui să fundamenteze cumva din perspectivă istorică legitimitatea prezenței catolice în regiunea Donbass.5 După cum se spune, cel care are urechi de auzit, să audă!

Cercul Anacondei: Curățenia

Extinderea zonei de influență greco-catolică/catolică este legată de presiunea sporită asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene – cea mai mare biserică din Ucraina, cu parohii funcționale în toate regiunile țării. Potrivit experților, forțele pro-catolice își atacă principalul adversar atât la nivel strategic, cât și la nivel local.

La cel mai înalt nivel, mecanismele și posibilitățile celor mai înalte instituții guvernamentale își fac treaba. În primul rând vorbim despre Parlamentul Ucrainean.

În mod special, una dintre cele mai importante agenții care acționează în acest scop, este delegația inter-facțională “Nastuplenie” – “Ofensiva”, care include pe reprezentanții aleși ai mișcării sociale “Svobodnie Liudi” (Oamenii Liberi; unul dintre coordonatori fiind deputatul Andrei Levus – un greco-catolic și un vechi susținător al președintelui  Parlamentului Andrei Paruby). Această alianță a fost cea care a inițiat și formulat cererea Parlamentului Ucrainei către Patriarhul Bartolomeu de a acorda autocefalie ecleziastică. Deputații care aparțin acestei alianțe au fost autorii proiectelor legislative scandaloase menite să zdrobească în totalitate Biserica Ortodoxă Ucraineană (legea 5309, care are drept scop ca Biserica Ortodoxă Ucraineană să-și schimbe numele oficial și să creeze de facto condiții pentru confiscarea în mod ilegal și violent la scară largă a proprietăților sale; și legea 4511, care limitează în mod substanțial drepturile Bisericii Ortodoxe Ucrainene în materie de auto reglementare și funcționare).

La al doilea nivel se află reprezentanții administrației locale și activiștii greco-catolici (mai rar catolici), care organizează sau participă la confiscarea bisericilor aparținând Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei (cu Ptriarhatul la Moscova), în favoarea recentei  “Biserici Ortodoxe  a Ucrainei” ( cu Patriarhatul la Kiev).

Cercul anacondei: Absorbția

Participarea activă și pe scară largă a forțelor pro-catolice în atacul mondial asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, poate fi explicată prin dorința lor de a zdrobi Ortodoxia canonică din Ucraina, combinând piesele sale rupte în noul proiect socio-politic numit (la fel) “Biserica Ortodoxă  a Ucrainei” (un alt fapt care adeverește acuratețea acestei evaluări fiind participarea omniprezentă a acestei structuri la mișcările  de agitație și la alte forme de campanie electorală pentru unul dintre candidații la alegerile prezidențiale recente din Ucraina).6

Logica acestei abordări este simplă – distrugând “Biserica Ortodoxă Ucraineană” canonică, și focalizând atenția asupra noii “Biserici Ortodoxe Ucrainene” ca noua și cea mai mare “confesiune ortodoxă” din țară, ca răspuns la cerințele geopolitice, politice și ideologice ale zilei (mai ales transformând-o în sfârșit dintr-o structură religioasă într-un instrument de influență politică), tabăra pro-catolică va avea ocazia de a întrerupe în mod fundamental legătura a milioane de ucrainieni care se identifică ca fiind ortodocși, de istoria mai multor veacuri de credință ortodoxă de-a lungul expansiunilor Micii Rusii’.7

Și aceasta ar fi victoria victoriilor [pentru forțele pro-catolice]. La urma urmelor, fără a cunoaște originile adevăratei ortodoxii, privindu-și credința ca pe un element în primul rând al “ucranianismului”, ținut captiv în mirajele naționaliste și ideologice și, de asemenea, fiind în esență o anexă a autorităților de stat, “episcopii” și “clerul” noii “Biserici Ortodoxe a Ucrainei” vor fi mai devreme sau mai târziu de acord cu propunerea de a se uni cu greco-catolicii, și de a accepta pe Papa de la Roma ca și conducătorul lor. Nici măcar nu vor trebui să invoce nimic în mod special pentru a realiza acest lucru. Autoritățile vor trebui, de exemplu, doar să anunțe unirea noii “Biserici Ortodoxe a Ucrainei” cu Biserica Greco-Catolică a Ucrainei, ca fiind necesară pentru primirea calității de membru al Uniunii Europene. Papa de la Roma, în numele noii sale turme, va fi gata să devină principalul lobbist pentru euro-integrarea ucraineană, iar procesele vor fi lansate, susținute și finalizate în cel mai scurt timp posibil.

Desigur, aceasta este până acum o chestiune care aparține  viitorului îndepărtat. Cu toate acestea, greco-catolicii (și romano-catolicii) lucrează deja în mod activ pentru a pregăti totul în cel mai bun mod posibil pentru acel moment.

În parte, activitățile se concentrează asupra estompării limitelor dintre credința greco-catolică și cea ortodoxă, precum și a ștergerii din memoria tuturor oamenilor a evenimentelor negative legate de inculcarea greco-catolicilor pe teritoriul Ucrainei. Cel mai dispus pentru acestea sunt “membrii clerului” noii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei / Biserica Ortodoxă Ucraineană cu Patriarhia la Kiev, care, din mai multe motive obiective și subiective, sunt subiecții ideii unor astfel de manipulări.

Unul dintre cele mai clare exemple ale acestei active strategii politice, sunt “slujbele” comune ale reprezentanților Bisericii Romano-Catolice, Bisericii Greco-Catolice Ucrainene și “Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu Priarhia la Kiev”, conduse de episcopul Vitaly Skomarovski din dioceza Lutsk a Bisericii Romano-Catolice, de exarhul de Lutsk Josaphat Goveroi, de Mikhail Koltun episcopul diocezei Sokalsko-Zhovkovsky a Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene și de Mattfey Shevchuk “Episcop de Vladimir-Volyn” a Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu Patriarhia la Kiev”, care a avut loc pe 2 noiembrie 2018 în biserica greco-catolică Sf. Joachim și Anna (Vladimir-Volyn). Acest eveniment a fost dedicat venerării lui Josaphat (Kunstevich)*, care a fost considerat în istoria ortodoxă ca mare persecutor și dușman. Este foarte clar că acest fapt nu a deranjat deloc pe înaltul prelat al “Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu Patriarhia la Kiev”, care a participat la rugăciunea comună înaintea “relicvelor  Sf. Josaphat”, și a exprimat necesitatea unificării cu “Biserica Greco-Catolică Ucraineană”, nu în cuvinte, ci în fapte “.

O tendință nu mai puțin importantă în lărgirea ferestrei “Overton” în interesul greco-catolicilor, este operațiunea proiectată în favoarea Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene pentru a înghiți și “digera” practic una dintre părțile care s-au desprins de “Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană” (numită mai devreme Dieceza de la Kharkov-Poltava a BOAU (o).  Acest proces a fost consacrat și aprobat de Vatican, care a creat de facto primul precedent istoric în Ucraina modernă, a transferului la greco-catolici a unei structuri religioase care se poziționa ca ortodoxă. În opinia experților, această inițiativă ar trebui să fie considerată ca o formă specifică de tehnologie a procesului final de încercare a integrării ortodoxiei ucrainene în structurile catolice. În legătură cu aceasta, apropo, merită să se acorde atenție faptului că procesul de unire a ” BOAU (o) cu BGCU nu a fost oprit nici după crearea noii “Biserici Ortodoxe Ucrainiene (cu Patriarhia la Kiev)”, ca și punct de unire a diferitelor organizații care au părăsit Ortodoxia pentru schisme. Acest lucru demonstrează încă o dată faptul că greco-catolicii nu văd structura formulată de Fanar ca pe un participant independent și egal pe termen lung în sfera religioasă din Ucraina. În plus, ei pregătesc pentru “Biserica Orodoxă Ucrainiană-PK)” un alt rol, mult mai puțin semnificativ, și mai neînsemnat.

Putem să judecăm despre caracteristicile și limitele sale dintr-un interviu cu Shevchuk în publicația “Obozrevatel” (Observator), datată 18 martie 2019.

În primul rând, conducătorul greco-catolicilor ucrainieni a menționat faptul că a fost de acord cu conducătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene-PK, Epifanie, să organizeze întâlniri regulate, în cadrul cărora să discute despre perspectivele și caracteristicile ambelor structuri pentru a se apropia mai mult. În al doilea rând, acest proces va avea loc în cadrul strategiei convenite de ambele părți (Shevchuk a subliniat că BGCU are deja o astfel de strategie, care va fi modificată în conformitate cu opiniile “BOU-PK”; acest lucru înseamnă că greco-catolicii își construiesc propriul concept drept bază pentru această fuziune). În al treilea rând, dintr-un interviu cu Shevchuk, devine clar că BGCU se va orienta spre o absorbție fină și atentă a “BOU-PK”. În legătură cu aceasta, ei intenționează pentru moment să se abțină de la a forma o structură comună, punând în primul rând accentul pe restabilirea “comuniunii euharistice” cu structura condusă de Epifanie, și “posibilitatea de a sluji Sfânta Liturghie în același altar”. În al patrulea rând, conducătorul greco-catolicilor a clarificat pe cine consideră el a fi partenerul “bătrân” și pe cine partenerul “tânăr” în viitorul tandem. Potrivit lui, BGCU, spre deosebire de “BOU-PK”, nu este o “biserică locală”, cu parohii exclusiv în Ucraina. Și aceasta oferă greco-catolicilor nu numai dreptul de a obține statutul de patriarhat, ci și, în calitate de “biserică globală”, având o structură de guvernare patriarhală de facto construită”, să blocheze întreaga diasporă ucraineană în interiorul său, pentru control spiritual. În al cincilea rând, este evidentă evitarea demonstrativă (a răspunsului) lui Shevchuk la întrebarea dacă unificarea BGCU cu “BOU-PK” va fi o unificare între parteneri “egali”.

Pe 11 mai 2019, vorbind la Philidelphia în fața membrilor diasporei, conducătorul greco-catolicilor ucrainieni a atras atenția asupra unor probleme similare. El a subliniat direct faptul că, în stadiul actual, sarcina cea mai complicată stabilită în fața BGCU este de a-și construi propria patriarhie, care, printre altele, ar trebui să devină instrumentul pentru adunarea tuturor celor “risipiți”. Ce înțelege el prin această categorie, poate să reiasă din următoarea afirmație a lui Shevchuk: “Trebuie să construim un patriarhat și să întindem mâna fraților ortodocși pentru unitate”.

Și ceea ce este interesant – acea mână este cu adevărat gata să-i apuce. Astfel, într-un interviu la postul de televiziune “Espresso”, Epifanie a anunțat că nu exclude posibilitatea de a uni BGCU cu “BOU-PK”. “Într-o întâlnire cu Preafericitul Sviatoslav, am vorbit despre o mai bună aprofundare a cooperării noastre. În această cooperare vom ajunge la dialog și atunci acest dialog va determina dacă ne putem uni. Teoretic, acest lucru este posibil în viitor. Dar depinde de modul în care lucrăm împreună, susținem această relație amicală și lucrăm pentru această unitate”, a subliniat conducătorul “BOU- PK “.

Cercul Anaconda: Un Front (Față în față)     

Eficacitatea și parametrii temporali ai procesului de catolicizare din Ucraina, depind în mare măsură de posibilitatea de a-l proteja de influențele interne și externe. În prima fază, el oferă o cale de distrugere a Bisericii canonice Ortodoxe Ucrainene, iar în a doua fază trage Biserica Ortodoxă Rusă într-un anumit sistem de coordonate a “cooperării globale și a acțiunii reciproce” cu Vaticanul, care leagă în mod substanțial mâinile Patriarhiei Moscovei față de orice reacție semnificativă și de calitate în legătură cu tendințele negative care acționează împotriva acesteia în sfera religioasă a Ucrainei.

Trebuie să considerăm ca un exemplu clar al acestei abordări, semnarea declarației de la Havana, în care au fost stabilite puncte de vedere împotriva oricărei forme de prozelitism al Vaticanului și a Bisericii Ortodoxe Ruse printre credincioșii celorlalți, precum și neutralizarea “greco-catolicismului” ca fiind calea presupus corectă spre o “restaurare a unității”.

În practică, se poate observa că toate acestea au fost doar vorbe goale. Vizita papală a fost pur și simplu pentru a câștiga timp pentru a pătrunde neîngrădit în estul Ucrainei, și a întări forțele pro-catolice de acolo, și a se pregăti să conducă un atac masiv împotriva poziției Bisericii canonice Ortodoxe Ucrainene.

Între timp, Vaticanul nu a luat nici o poziție în apărarea presupusului parteneriat strategic cu Biserica Ortodoxă Rusă în situații cheie pentru Moscova ortodoxă. Astfel, a evitat orice încercare reală de a convinge Biserica Greco-Catolică Ucraineană sau de a o pedepsi pentru atacurile prin confiscare și furt a unei biserici ortodoxe din orașul Kolomya, sau a declarațiilor publice ale membrilor clerului BGCU despre disponibilitatea lor de a înșfăca toate bisericile Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice în favoarea BGCU. De asemenea, a fost destul de grăitoare prezența la înscăunarea lui Epifanie a unor reprezentanți de rang înalt ai Bisericii Romano-Catolice – șefii Conferinței episcopilor romano-catolici Bronislav (Bernatsky) și mitropolitul romano-catollic de Lvov Mechislav (Mokshitsky), din Ucraina.

Acum Vaticanul vrea să repete un truc realizat cu succes. În acest scop, se simte intensiv in spatele scenei senzația că Biserica Ortodoxă Rusă este deplin pregătită și dornică de a primi pe Papa de la Roma în Rusia.

Această abordare, precum și posibila realizare a acestei vizite, ar putea avea ca obiectiv rezolvarea următoarelor obiective ale Viziunii Papale (Sfântul Scaun).

Primul obiectiv este acela de a câștiga timp pentru a acorda BGCU statutul de patriarhat neîngrădit, și de a-l transforma într-un punct puternic de atracție pentru cei care s-au îndepărtat de “Ortodoxie” în structurile schismatice ucrainene.

Al doilea este să creeze condiții suplimentare puternice pentru a slăbi substanțial poziția Bisericii Ortodoxe Ucrainiene canonice și a conexiunii ei spirituale cu Biserica Ortodoxă Rusă (o vizită a Papei Francisc la unul dintre locurile sfinte ale Bisericii Ortodoxe Ruse va trezi un sentiment extrem de negativ în tabăra conservatoare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care este acum principalul sprijin pentru păstrarea unității sale cu BORu; în plus, din senin, ar putea apărea o cerere serioasă de autocefalie ecleziastică, în măsura în care marea majoritate a credincioșilor ortodocși ucrainieni reacționează foarte puternic împotriva oricărei forme de apropiere a Bisericii lor de Biserica Romano Catolică).

Cel de-al treilea este rolul jucat de Fanar în actuala sa opoziție față de BORu (orice flirt serios cu catolicii și, mai ales, angajarea în orice fel de acorduri de tip “news breaking”, nu numai că va echilibra semnificativ logica și legitimitatea acuzațiilor împotriva Patriarhului Bartolomeu de a fi părăsit învățăturile fundamentale ale credinței ortodoxe, dar va trezi de asemenea o reacție ambiguă între celelalte Biserici Ortodoxe, care, cum este de exemplu Biserica Bulgară, se raportează în mod clar cu răceală la încercările insistente ale Vaticanului pentru ca Ortodoxia mondială să devină  “toată a lor”.

Concluzii, predicții și propuneri

1) Implementarea proiectului “Bisericii Ortodoxe a Ucrainei cu Patriarhia la Kiev” a devenit o piatră de hotar serioasă în calea succesului Vaticanului în strategia sa multilaterală și coordonată de catolicizare pe furiș a Ucrainei. Principalele sale elemente sunt: ​​asigurarea controlului forțelor pro-catolice asupra structurilor de putere sau a pozițiilor guvernamentale, necesare pentru atingerea obiectivelor lor; Promovarea pe scară largă și înrădăcinarea structurilor BGCU / BRC în regiunile estice ale Ucrainei; fărâmițarea Bisericii Ortodoxe canonice și îmbinarea pieselor ei sparte în “BOU-PK”, care ar trebui apoi înghițită de greco-catolici; împiedicarea Bisericii Ortodoxe canonice de a  implementa politici active pentru a frâna creșterea influenței catolice în sfera religioasă a poporului ucrainean. De asemenea, este important să observăm faptul că elementele menționate aici sunt implementate în același timp, ceea ce le permite nu doar să se completeze reciproc, ci și să consolideze efectul care decurge din implementarea fiecăruia.

2) Un instrument foarte important al Vaticanului în elaborarea acestei strategii, rămâne Biserica Greco-Catolică Ucraineană. Ea are rolul “polițistului rău”, făcând toată munca murdară și de rezolvare a problemelor incomode pentru “polițistul bun” – Papa – în acest scop și, în acest fel, permițându-i pontifului să conducă în direcția strategică de care are nevoie în privința Ucrainei, în același timp rămânând în mod oficial “fără păcat” în ochii Moscovei.

3) Victoria lui Zelenski în alegerile prezidențiale și posibilitatea schimbării totale a aranjamentului politic din interiorul Ucrainei, au împins Vaticanul la decizia de a studia mai profund “cazul ucrainean”, împreună cu perspectivele dezvoltării sale viitoare. Judecând după cuvintele lui Gugerotti și a lui Shevchuk, există o probabilitate foarte mare ca Roma religioasă să întărească rolul BGCU ca principalul său “centru de coordonare” sau, cel puțin, ca principala sursă de informare, în formarea politicii catolice față de Ucraina. În acest context, este foarte important ca greco-catolicii să beneficieze de dreptul de coordonare directă a activităților lor cu departamentele curiei romane, ceea ce le-ar permite să scurteze semnificativ calea de la idei la implementarea practică.

4) În luna iulie, Vaticanul intenționează să desfășoare prima sesiune globală de “brainstorming” (discuții intense pentru a rezolva probleme sau pentru a genera idei), concluziile căreia fiind folosite pentru a lua decizii cu privire la ce unghiuri trebuie abordate în viitorul apropiat, pentru a accelera punerea în practică a intereselor pro-catolice pe frontul ucrainean.

Astfel, în cazul unei rupturi în planurile lor care ar rezulta dintr-o dezmembrare a Radei Supreme (Parlamentul Ucrainean) și a alegerilor parlamentare anticipate, ar trebui să ne așteptăm ca tabăra greco-catolică să își intensifice în mod semnificativ activitățile în sfera justiției și a legislației (sub principiul ” să obținem maxim din ce se poate în timp ce există încă o șansă “).

În primul rând, eforturile principale ale acelor oameni de stat loiali BGCU vor fi direcționate către Curtea Constituțională a Ucrainei, pentru a împiedica recunoașterea ca neconstituțională a legii care ar priva BOU-KP de numele său oficial.

În al doilea rând cea mai probabilă ar fi impulsionarea în Parlament a proiectului de lege 4511 (care este destinată sporirii efectului distructiv al implementării legii menționate mai sus). Esența acestei mișcări este simplă. O victorie finală în lupta pentru numele oficial al Bisericii Ortodoxe Ucrainiene ar permite ca adversarii Bisericii să efectueze nu numai o reînregistrare rapidă și masivă a proprietății BOU canonică, în favoarea “BOU cu Patriarhia la Kiev”, ci și fixarea – deși ilegală – a numelui “Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina” la nivel guvernamental (acest lucru se va întâmpla chiar dacă BOU canonică refuză să îndeplinească aceste cereri ale agențiilor guvernamentale). Pe măsură ce evenimentele se vor desfășura, vor fi încercări de a tîrî proiectul de lege legislativ 4511 prin parlament (un argument potențial pentru aceasta ar fi că o entitate a apărut în Ucraina direct legată de numele ei cu un centru de guvernare într-un “stat agresor”, și deci o lege separată trebuie să fie adoptată ca să reglementeze în mod specific funcționarea acestei entități. Între timp merită să reamintim că secțiunile din proiectul de lege nr. 4511 conțin un număr enorm de măsuri de limitare, inclusiv cerința ca organizațiile religioase din această categorie să primească aprobarea Ministerului ucrainean al Culturii pentru numirea candidaților la funcțiile de conducere).

La rândul lor, dacă nivelul lor de influență asupra evoluției proceselor din țară va scădea, este foarte posibil ca Vaticanul și Biserica Catolica Ucraineană să mizeze pe o absorbție blândă a structurilor ucrainene care se identifică ca fiind ortodoxe.

În cadrul acestui scenariu, ar fi destul de avantajos să acordăm Bisericii Greco-Catolice Ucrainene statutul de patriarhat (fără un sprijin guvernamental serios, orice viitoare extindere catolică în teritoriile ucrainene fiind posibilă numai în condițiile formării unui instrument religios mai puternic, care ar arăta mult mai interesant și mai promițător decât “omologii ortodocși”). Pe fondul statutului mai puțin prestigios pentru “BOU canonică”, și chiar a eventualei desființări a acestuia, o astfel de configurare ar crea o bună oportunitate pentru BGCU de a deveni un fel de magnet care ar atrage pentru sine structurile schismatice ucrainene care au fost respinse de Ortodoxia mondială, precum și parohiile lor din străinătate.

Între timp, absorbția menționată mai sus are loc într-o formă foarte subtilă, neobservată de majoritatea. După cum a spus Shevchuk, greco-catolicii nu încearcă să creeze în acest stadiu nici o fel de mega-structură în comun cu “BOU cu Patriarhia la Kiev”. Ei doresc doar să stabilească “comuniunea euharistică și slujirea în comun a Liturghiei”, ceea ce este de fapt ceea ce vor catolicii. La urma urmei, după cum scria scriitorul Alexander Ermolenko: “Dacă ți-ai înrobit sufletul unei alte persoane, probabil că-ți vei înrobi și trupul. Așa se va întâmpla cu “BOU cu Patriarhia la Kiev “. Dacă greco-catolicii îi vor convinge să slujească împreună și, să spunem, “să se împărtășească din același potir”, atunci aceasta va deveni o recunoaștere evidentă a puterii Papei de la Roma asupra structurii lui Epifanie. După aceasta, va fi doar un pas foarte mic până la intrarea faptică a “BOU cu Patriarhia la Kiev ” schismatic în BGCU.

La nivel practic, unul dintre cele mai importante mecanisme de promulgare a acestui proces va fi îndrumarea ideologică a cadrelor “preoțești” ale “BOU cu Patriarhia la Kiev”, precum și formarea unei baze teologice comune “care să justifice noua Uniune”. Suntem în favoarea unui astfel de prognostic au fost cuvintele lui Epifanie rostite la postul TV ICTV, nu după mult timp după aceea el fiind ales ca și conducător al noii structuri religioase. “Am elaborat o cale specifică pentru colaborarea noastră viitoare (cu BGCU), iar în viitor vom căuta un punct de contact care să ne unească. Aceasta va fi sfera educației religioase și a altor sfere ale existenței noastre “, a spus șeful” BOU cu Patriarhia la Kiev “. În opinia lui Alexander Ermolenko, această formulă clarifică situația: “Epifanie nu ascunde faptul că va promova ideea de fuzionare cu BGCU în sfera educației. Nu este nevoie să explicăm cum se va realiza acest lucru. Ei vor spăla pur și simplu creierul grupului potrivit de cadre, creând în timp un mare grup de “clerici” ” BOU cu Patriarhia la Kiev ” care vor fi loiali ideii de intrare a organizației lor în structura greco-catolică”.

În ceea ce privește parametrii acestei potențiale fuziuni, ei vor fi stabiliți pe baza “traseului străbătut în dialogului ecumenic” al BGCU (se pot face modificări după consultarea cu “BOC cu Patriarhia la Kiev”; este însă puțin probabil să existe schimbări radicale). Între timp, greco-catolicii își vor asigura statutul de “biserică globală”, iar partenerii lor de integrare vor fi “biserici locale”. Aceasta este o chestiune nu numai de atribuire a rolurilor “de frate mai mare și frate mai mic”, ci de monopolizare din partea greco-catolicilor a contactelor și a atenției asupra diasporei ucrainene. Pentru BGCU, acest aspect are un sens strategic, pentru că prin această poziționare ea se transformă într-un jucător politic foarte puternic (inclusiv pe arena internațională), precum și prin blocarea în interiorul ei a enorme fluxuri financiare, care funcționează la nivelul parohiilor ucrainene.

5) De asemenea, este extrem de important ca puterile pro-catolice să-și mențină viitorul control asupra pozițiilor cheie (din punctul de vedere al strategiei menționate mai sus) în organele puterii politice. Aceasta înseamnă în primul rând Parlamentul și Ministerul Culturii.

În acest context, următorul episod este destul de interesant. Director de departament în Ministerului Culturii, Andrei Yurash (care gestionează în mod direct problemele religioase în această oficină, și care este greco-catolic), a publicat informații în rețelele de socializare despre cununia religioasă  a fiului său în Fanar. Se spune că acest eveniment a fost aranjat la cel mai înalt nivel. Mitropolitul Elipodoros  a ținut slujba de cununie a cuplului, mitropolit care a fost numit recent arhiepiscop grec pentru Statele Unite. Patriarhul Bartolomeu a fost, de asemenea, personal prezent la acest eveniment.

Nu poate fi exclus faptul că acesta este un semnal deosebit pentru noile autorități ucrainene. Nu este greu să îl decodezi: “Nu îndepărta din postul său pe un bărbat care are conexiuni extrem de înalte cu autoritățile din Fanar, și nici pe fiul său, care se poziționează ca membru al echipei de conducere a lui Zelensky [noului președinte].

Nici scriitorul Alexander Ermolenko nu consideră această situație ca fiind banală: “Este clar că greco-catolicii trebuie să-și păstreze postul lor într-un minister, post cu influență semnificativă asupra proceselor eclesiastice din țară, care este chiar mai interesant decât poziția de ministru al culturii. Dar aș acorda atenție următorului punct. O astfel de legătură strânsă între Yurash și eșaloanele superioare din Fanar ar putea fi o confirmare indirectă că Vaticanul și Constantinopolul colaborează pentru a impulsiona procesul de dominație greco-catolică din Ucraina. Faptul că astfel de planuri au fost cel puțin discutate, este evidențiat de afirmația “Patriarhului” Filaret făcută acum câțiva ani. Într-un interviu, el a remarcat că este pregătit să se unească cu greco-catolicii, dacă acest proces va avea loc pe calea apropierii Vaticanului de Fanar. Un astfel de conducător experimentat ca Filaret nu ar spune acest lucru fără un motiv. Având în vedere vizitele sale frecvente la acea vreme în SUA împreună cu Shevchuk, putem presupune că la un moment, pe direcția ucrainiană, interesele Washingtonului, Vaticanului și ale Fanarului vor deveni strâns legate între ele, fiecare văzând procesul catolicizării Ucrainei ca o opțiune foarte convenabilă și bună.”

6) Un obiectiv nu mai puțin important pentru puterile pro-catolice este păstrarea lui Epifanie ca și conducător al “BOU cu Patriarhia la Kiev”, precum și unitatea acestei structuri (este mult mai ușor să lucrezi cu o persoană îndeosebi loială, decât să construiești relații cu mai multe structuri paralele care se află într-o stare de constantă și acerbă concurență). În legătură cu aceasta, ne putem aștepta ca tânărul concurent al lui Filaret să primească ajutor din toate părțile – cel puțin din partea BGCU – în lupta sa pentru supraviețuire. De altfel, acest lucru îl va face și mai mult dependent de această structură (nu se poate exclude faptul că unul dintre aceste canale de ajutor va fi sursa de finanțare a lui  Epifanie în proiectele sale; în prezent, Filaret a tăiat practic toate fluxurile financiare care au hrănit mai devreme conducătorul “BOU cu Patriarhia la Kiev”).

Mai mult, pentru BGCU, este extrem de necesar ca “patriarhul onorabil” să eșueze pe toate fronturile. Dacă ar fi în măsură să asigure în continuare funcționarea “BOU cu Patriarhia la Kiev” (o lovitură pentru ambiția greco-catolicilor de a deveni principala “biserică” a țării), și să se poziționeze ca “patriarhia ucraineană recunoscută de către Fanar” (la urma urmei, acest lucru ar afecta planurile taberei greco-catolicilor de a stabili monopolul controlului asupra diasporei ucrainene).

7) În condițiile unei posibile (și relative) scăderi a influenței asupra aparatului guvernamental al Ucrainei (la urma urmei, echipa lui Zelensky are un număr mare de persoane care au legături cu “centrul creierului” greco-catolic – Universitatea Catolică din Ucraina), precum și necesitatea de a menține ritmul penetrării forțelor catolice în regiunile sud-estice ale țării, se pare că ne putem aștepta ca Vaticanul să continue încercările de a “lega mâinile” Bisericii Ortodoxe Ruse pe scena ucraineană. Unul dintre elementele unei astfel de abordări, fiind discuția cu privire la posibilitatea organizării unei vizite “importante și istorice” a Papei de la Roma în Rusia.

Dacă catolicii reușesc să facă acest lucru, atunci unitatea Ortodoxiei ruse va fi pusă sub gravă amenințare. A fost nevoie de mari eforturi din partea BOU canonică pentru a diminua nemulțumirea din cadrul propriei aripi conservatoare, provocată de întâlnirea patriarhului Kirill cu pontiful roman din Cuba. Dacă Francisc vizitează Federația Rusă, acestea se vor dezlănțui cu o forță nouă. Aceasta ar putea nu numai să îngrădească autoritatea BORu în ochii unei părți semnificative a celor extrem de loiali în cadrul BOU canonice, dar ar putea provoca și o cerere a autocefalei de către Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică.

Vor apărea și probleme serioase la nivelul eparhiilor sale separate. Există practic sută la sută șanse ca o vizită a Papei să aducă o reacție radicală din partea episcopului Longin din Banchen [Bucovina, o eparhie cu o mare populație vorbitoare de limba română], care este o autoritate de necontestat în rândul comunităților de români din Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică. Acest lucru ar putea genera, la rândul său, un anumit punct de vedere asupra examinării de către Biserica Ortodoxă Română a problemei recunoașterii “Bisericii Ortodoxe Ucrainiene cu Patriarhia la Kiev”, și în schimbul acesteia, Biserica Ortodoxă Română dorește să-i solicite lui Epifanie, ca o favoare, rezolvarea problemei formării unui vicariat sub controlul Bucureștiului, pentru parohiile ortodoxe de români din Bucovina (acum această problemă a fost blocată în mod cert din cauza faptului că aceste comunități nu doresc să părăsească Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică).

O lovitură nu mai puțin gravă ar fi dată, de asemenea, de lupta împotriva Fanarului. Practic, singura șansă pe care BORu o are pentru a rezolva în mod efectiv și semnificativ problema “papism”-ului Constantinopolului,  este aceea de a-i schimba acestuia din urmă poziția de “primul dintre egali” în lumea ortodoxă. Un instrument eficient în acest sens sunt faptele și acțiunile lui Bartolomeu care confirmă îndepărtarea lui de bazele și canoanele credinței ortodoxe. Iar o “operațiune” care folosește acest instrument, poate avea succes numai dacă este făcută de o putere care are neabătut ca temelie învățătura ortodoxă. După părerea unor experți, BORu ar putea pierde acest statut într-o clipită, la orice apropiere mai mult sau mai puțin evidentă față de Biserica Romano Catolică. Orice încercare a Patriarhiei Moscovei de a prezenta Fanarul ca fiind “apostaziat de la Ortodoxie”, s-ar împotrivi inevitabil cuvintelor Scripturii:  Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. (Luca 6:42). Până la urmă, pentru forțele conservatoare din multe Biserici Ortodoxe (care sunt acum singurii aliați ai Moscovei în opoziție cu Constantinopolul), orice acord cu catolicii pare a fi o vină mult mai mare decât legalizarea de către Bartolomeu a structurilor schismatice ucrainene.

Având în vedere cele de mai sus, ar fi înțelept ca BORu să refuze orice discuție în legătură cu vizita Pontifului de la Vatican în Federația Rusă, și să aibă o abordare fermă în formă, profunzime și conținut în cadrul unui viitor dialog cu Biserica Romano Catolică cu privire la evaluarea acesteia, și în legătură cu reducerea politicilor expansioniste a Bisericii Greco-Catolice în Ucraina. Mai mult, unul dintre pașii principali în acest domeniu ar trebui să fie dezvoltarea de către BORu a propriei sale strategii în Ucraina, care ar prevedea diferite posibilități și forme de influență asupra proceselor eclesiastice din țara respectivă (independent de faptul că Vaticanul este de acord sau nu să-și reducă procesul împotriva Ortodoxiei din Ucraina).

8) O mișcare mai importantă pe “tabla șah” ucraineană (deși apărută foarte târziu în joc), ar putea fi crearea unei universități ortodoxe ucrainene. Biserica Ortodoxă Ucraineană are nevoie urgenta de un “centru creier”, precum și de un loc în care să-și formeze propriile cadre laice, care ar putea apăra în mod eficient drepturile și interesele Bisericii la diferite niveluri ale aparatului guvernamental și ale societății.

9) De asemenea, este extrem de necesar un plan mult mai activ pentru a atrage laicii în procesele de dezvoltare și apărare ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În legătură cu aceasta, ar fi înțelept – cu ajutorul Bisericii – să reînvie funcționarea frățiilor ortodoxe. Acestea s-ar putea uni într-o singură rețea și să ofere asistență în toate domeniile Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în acele domenii în care propriile sale posibilități sunt într-un fel sau altul limitate – de exemplu, inclusiv asistența juridică.

10) De asemenea, interesantă ar fi formarea de “grupări” bisericești regionale care să unească două sau trei eparhii învecinate într-un singur grup pentru “ajutor reciproc” (de exemplu, crearea unui astfel de grup în provincia Vinnița, în care trei eparhii locale își coordonează acțiunile lor). Acest lucru nu numai că le va permite să sporească potențialele posibilități ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene de a-și apăra propriile drepturi la nivel regional, ci ar crea condițiile pentru un schimb mai profund și mai eficient de informații, resurse și posibilități la nivelul propriilor eparhii. Aceasta ar spori, la rândul lor, eficacitatea eforturilor lor de a neutraliza încercările “Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu Patriarhia la Kiev” de a le înghiți, precum și pătrunderea structurilor pro-catolice în teritoriul lor canonic.

Taras Melnick

Traducere de OrthoChristian.com

Pravoslavie.ru
5/28/2019

1  Dintr-un articol despre solicitările continue ale lui Șevciuc către Vatican pentru ca să primească rangul de patriarh, vezi: https: //www.catholicnewsagency.com/news/analysis-why-greek-catholics-of-ukraine-seek-recognition-as -a-patriarhat-20202. Având în vedere faptul că Vaticanul nu i-a acordat încă acest statut, este interesant că într-un articol Wikipedia despre Sviatoslav Shevchuk, se  afirmă că: Sviatoslav Shevchuk … a fost Patriarhul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene (UGCC) din 25 martie 2011 (https://en.wikipedia.org/wiki/Sviatoslav_Shevchuk).-Trans.

2 Lvov este în mod tradițional centrul Bisericii Greco-Catolice din Ucraina. – Trans.

3 Asta este, sub Poroșenko și administrația lui. -Trans.

4 Lavra Sviatagorsk este o fortăreață a Ortodoxiei în Ucraina de Est. .-Trans.

5 Donbass sau Bazinul Râului Don este regiunea în care se desfășoară actualul război, și două regiuni s-au desprins deja de Ucraina și și-au declarat independența. .-Trans.

6 Poroșenko chiar a poruncit noii “Biserici Ortodoxe Ucrainiene” să se roage ca să câștige alegerile (vezi http://orthochristian.com/120381.html). Aparent rugăciunile lor nu au fost destul de puternice. – Trans.

7 “Mica Rusie”, sau mai literal “Rusia Mică”, este numele istoric pentru ceea ce se numește acum din punct de vedere geografic Ucraina. – Trans.

* – Josaphat Kuntsevych (1580 –1623), a fost un călugăr polonezo-lituanian și arhiepiscop al Bisericii Catolice Ruteniste (veche denumire a Bisericii Greco-Catolice din vestul Ucrainei și estul Galiției), care la în data de 12 noiembrie 1623 a fost ucis de o mulțime furioasă din Vitebsk, Voievodatul Vitebsk. El este “cea mai cunoscută victimă” a violenței anti-catolice legate de implementarea Uniunii de la Brest (decizia Bisericii Ortodoxe Rutheniste de a rupe relațiile cu Biserica Ortodoxă Răsăriteană pentru a intra în comuniune și a se supune autorității Papei de la Roma), și este declarat martir și sfânt al Bisericii Catolice.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO

In articol se face referire la Fereastra Overton. Pentru cei ce nu stiu despre ce este vorba:

Fereastra OVERTON sau cum prin inginerie sociala se ajunge de la “ilegal – de neacceptat” la “legal – interzis de criticat”

 

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

9 comentarii

  1. Ce fac preoții? Asta e vremea lor de apărare a ortodoxiei! Nu le este frică de marea răspundere pe care o au, odată cu primirea preoției? Ei cred că preoția se rezumă la spovedanie, botez, cununie, împărtășanie îi slujba de înmormântare? Am visat că eram refugiată pe niște munți, din când în când mai dădeam peste câte un grup de oameni sălbăticiți, și tot urcam. La un moment dat printr-un fel de fereastră de piatră, mi-am văzut preotul, pe un pat improvizat, stătea zâmbitor acolo. Am urcat iarăși, erau grupuri de copii și, la un moment dat, piatra de sub picioarele noastre s-a încins de nu mai puteam sta pe ea! Copilașii țipau și săreau de durere!
    Cine știe ce necazuri ne așteaptă! Ne rugăm de îndurarea Lui Dumnezeu, și a Domnului nostru, Iisus Hristos, pentru noi toți!

    1. Preotii dreptslavitori (atatia cati mai sunt) sunt asaltati si ei de legiuni de demoni.Vicleanul lupta cu inversunare sa nu se mai savarseasca Sfanta Liturghie. Nu te intreba ce fac ei; intreaba-te mai degraba ce (?!) nu facem noi. Poate ca nu mai facem suficienta rugaciune pentru ei. Sau poate ca suficienta (indestulatoare) nu e cuvantul potrivit. Poate ca nu mai facem nici macar putina rugaciune pentru preotii si duhovnicii nostri.
      Vina se afla intotdeauna la noi…
      Sa ma ierti de raspuns. Nu pe tine incerc sa te acuz, ci pe mine insami.

  2. Prof. Dan Dungaciu afirmă că Papa Francisc s-a ridicat și a plecat în momentul în care la Șumuleu Ciuc s-a intonat imnul Ungariei
    Papa Francisc s-ar fi ridicat și ar fi plecat în momentul în care la Șumuleu Ciuc a fost intonat imnul Ungariei. Dezvăluirea a fost făcută de către profesorul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI) al Academiei Române.

    Directorul ISPRI a abordat acest subiect într-o conferință intitulată „Fake news – un pericol la adresa democrației”, conferință organizată de Comisia pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților în colaborare cu Forumul Europolis.

    „Nu e clar dacă Papa a știut că acela e imnul maghiar”, a explicat Dan Dungaciu, dar cert este că gestul nu a picat bine președintelui Ungariei, Janos Ader, aflat acolo ca „simplu cetățean”.

    Un alt element interesant este că Suveranul Pontif, liderul a peste un miliard de catolici de pe toate continentele, n-a împărtășit pe nimeni cu prilejul vizitei sale la Șumuleu Ciuc. Iar președintele Ungariei și-ar fi dorit să primească această favoare din partea Papei, chiar pe teritoriul Transilvaniei, ceea ce ar fi avut și o semnificație politică, scrie România Liberă.

    Papa Francisc a efectuat o vizită de trei zile în România, ocazie cu care a vizitat Bucureștiul, Iașiul, Blajul și Șumuleu Ciuc.

    1. Habar n-aveam ca s-a cantat imnul Ungariei in prezenta Dancilei si a mai multor ministrii romani! Acum am aflat ca imnul Ungariei a fost prezentat fraudulos drept Imnul papal:
      „Este un moment solemn, pentru că se intonează Imnul papal de către toți credincioșii în onoarea Papei Francisc”,
      „Imnul pe care îl auzim acum în difuzoare este cea mai veche antifonă mariană din limba maghiară. S-a bătut foarte mult monedă pe faptul că se va cânta Imnul Ungariei. Imnul Ungariei este de fapt acesta, care se aude acum în difuzoare. Acesta este imnul istoric și e o rugăciune. Imnul de stat al Ungariei, care deranjează pe foarte mulți, este de fapt tot rugăciune și nu a fost interzis nici măcar în perioada comunistă. A fost singurul stat din lume în perioada comunistă al cărui imn a început cu invocarea bunului Dumnezeu”, a explicat părintele Korom Imre.
      https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/video-momentul-in-care-un-preot-se-emotioneaza-pana-la-lacrimi-vazandu-l-pe-papa-francisc-1141002

  3. In legătură cu planul Anaconda, se pare că serviciile Vaticanului cunosc foarte bine canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe si stiu cum sa ne lovească astfel incat sa creeze crize majore si să ne înghită.

  4. Greco-Catolicismul, calul troian al Vaticanului în Bisericile Ortodoxe.
    Greco-catolicii când or să-și dea seama de înșelare, va fi prea târziu.

  5. Acum, la cateva zile dupa ce papa Francisc a plecat si lucrurile s-au mai asezat, dupa ce am mai citit presa interna si internationala, putem spune un singur lucru : excelenta atitudinea PF Parinte Daniel. Este unul dintre cei mai buni patriarhi pe care i-am avut.

  6. Daniel and comp. vor avea soarta pe care o au toti tradatorii:si papa ii va decapita(pardon,inghiti,de aceea ii spune papa caci “papa”-inghite pe altii) si de Dumnezeu s-au despartit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button