X

UPDATE: Adolescenta olandeză NU a fost eutanasiată. În mod halucinant a fost lăsată să se sinucidă prin înfometare

Titlu inițial: O olandeză de 17 ani a fost eutanasiată deoarece suferea de depresie după ce a fost violată

Noa Pothoven, o adolescentă de 17 ani care a vrut să recurgă la eutanasie din cauza traumelor din copilărie, „a încetat să mai consume alimente și apă, sub supravegherea medicilor”, ceea ce i-a adus moartea.

Anterior, presa internațională scria că tânăra a fost eutanasiată. Fata, care a scris o carte despre lupta pe care a dus-o cu anorexia și depresia, a murit duminică. Potrivit clinicii în care aceasta a fost internată, medicii nu au recurs la nicio intervenție care să o ajute pe tânără să-și pună capăt zilelor, ci au fost de acord să o monitorizeze după ce aceasta a încetat să mai consume alimente, scrie Daily Mail.

La rândul său, ministrul olandez al Sănătăţii, Hugo de Jonge, a declarat într-un comunicat că familia tinerei, care a încercat de mai multe ori să se sinucidă, a confirmat că aceasta nu a fost eutanasiată.

„Suntem în legătură cu familia sa, care ne-a spus că, în ciuda informaţiilor apărute în presa internaţională, nu este vorba despre eutanasie în acest caz. rebuie acum să lăsăm familia să plângă în linişte moartea lui Noa”, a declarat Hugo de Jonge.

Ministrul a precizat că a cerut Institutului pentru asistenţă medicală şi protecţia copilului „să ancheteze″ acest caz, subliniind că „întrebările legate de moartea acesteia şi de asistenţa de care a beneficiat sunt justificate, dar nu vor primi răspuns decât după stabilirea faptelor″⁣.

Înainte să înceteze din viață, tânăra scrisese pe Instagram despre decizia sa:

„Să fiu clară: în următoarele 10 săptămâni voi muri. De ceva timp am încetat să mai mănânc și să mai consum lichide, după mai multe discuții. Am decis că așa va fi, pentru că viața mea e insuportabilă”, a spus tânăra.

Știrea inițială

O adolescentă din Olanda, care suferea de o depresie severă după ce a fost violată în copilărie de doi bărbați, a fost eutanasiată în locuința părinților ei, transmite Pro TV.

Noa Pothoven, de 17 ani, a obținut aprobarea pentru sinucidere asistată, un drept prevăzut de legislația olandeză. În această țară, un pacient poate recurge la sinucidere asistată dacă ”îndură suferințe insuportabile”, relatează euronews.com.

Săptămâna trecută, Noa a postat un ultim mesaj pe o rețea de socializare în care anunța că va murit în următoarele 10 zile. Înainte de a recurge la gestul final, adolescenta care suferea de depresie, anorexie și sindrom post traumatic, și-a scris autobiografia.

În carte, ea a povestit că a fost agresată prima dată la vârsta de 11 ani, apoi, la 14 ani, a fost violată de doi bărbați. A ascuns totul de părinți, pentru că i-a fost prea rușine să vorbească despre asta.

Categorii
Eutanasie
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

6 comentarii

  1. Italienii nemtii neaga ca a fost eutanasiata si spun ca a fost lasata sa moara de foame si de sete.
    La 16 ani a fost intrebata daca s-a gandit la o moarte asistata, la care a raspuns: „Nu. Ma gandesc ca sunt prea tanara ca sa mor. Trebuie sa continui tratamentul pentru refacerea creierului, care va dura pana voi implini 21 de ani.”
    https://www.open.online/2019/06/05/caso-noa-pothoven-non-e-morta-per-eutanasia/
    https://www.dw.com/en/media-misreport-dutch-teen-noa-pothovens-death-as-euthanasia/a-49064448

  2. Si parintii ce zic ? Dau si ei o mana de ajutor la uciderea propriului copil ? Astia ne cred pe noi inapoiati si pe ei moderni si avansati. Avansati spre ce ? Spre iad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.