Ofiterul CIA Philip Giraldi – Rolul Israelului, in atentatele de la 9/11.
Povestea 9/11 nu va dispărea, în mare parte din cauză că este clar pentru oricine a citit lungul raport al Comisiei 9-11 că multe probleme ce ar fi trebuit să fie subiect de anchetă sunt ignorate pentru ceea ce par motive politice. Administraţia George W. Bush nu a vrut să-şi asume vreo vină pentru ceea ce s-a întâmplat iar părtinirea a fost extinsă pentru a acoperi “aliaţii” SUA, în mare parte Saudi Arabia şi Israel. Cei ce au căutat adevărul despre 9-11 au fost tenaci în încercările de a afla informaţii ce fuseseră suprimate dar au fost blocaţi în mod repetat din cauza numeroaselor cereri din partea FOIA.
Acum, la 18 ani după eveniment, s-a produs o revelaţie, penetrând peretele de linişte ridicat de guvern. Raportul FBI despre un posibil rol al israelienilor în afacerea 9-11 a fost publicat pe 7 mai 2019 şi serveşte în a sprijini speculaţiile făcute de mine şi de alţi foşi ofiţeri de informaţii că Israel cel puţin a avut cunoştinţe anterioare despre ce avea să se întâmple. Mai mult decât atât, ofiţerii serviciilor israeliene ce lucrau în SUA ar fi putut înlesni anumite aspecte ale conspiraţiei.
Pentru a renumăra ceea ce déjà este ştiut şi suspectat, ar trebui să examinăm mai întâi anexa din 2016 mult editată şi redactată de 28 de pagini la Raportul Comisiei 9-11 care a explorat rolul Arabiei Saudite în atacul terorist. Secţiunea a concluzionat că guvernul saudit ar fi putut avea un rol direct în 9/11 prin asistarea a doi dintre răpitori, incluzând un execiţiu de fugă pe uscat menit pentru a învăţa cum să intri în carlinga unui avion. Au fost deasemeni dovezi considerabile ce sugerează că saudiţi bogaţi, unii chiar membri ai familiei regale susţineau şi finanţau al-Qaeda.
Dar depăşind cu mult rolul saudit, este implicarea seviciului de informaţii israelian- Mossad, care nu a fost supus vreunei anchete serioase sau investigaţii de către serviciile SUA sau agenţiile de poliţie. Israel, în ciuda implicării evidente în 9/11, nu a fost inclus în raportul comisiei 9-11, în ciuda existenţei unei enorme operaţiuni ale serviciilor israeliene ce lucrau liber în SUA şi era cunoscută de FBI. Unii dintre acei agenţi Mossad au fost în mod evident filmaţi celebrând în timp ce cele două turnuri gemene ardeau şi se prăbuşeau.
In anul 2001, Israel conducea o operaţiune masivă de spionaj printr-un număr de firme fantomă în New Jersey, Florida şi pe Coasta de Vest ce serveau ca mecanism de spionaj pentru agenţii Mossad. Efortul a fost susţinut de celula Mossad din Washington D.C. şi a inclus un mare număr de voluntari, aşa zişii “studenţi la arte” ce călătoreau prin SUA vânzând diferite produse la malluri şi pieţe deschise. FBI ştia de numeroşii studenţi ce-şi depăşeau viza în mod constant, iar unii din Birou credeau în mod cert că ei îşi asistau propriile sevicii din Israel într-un fel, dar s-a dovedit dificil de dovedit legatura studenţilor cu operaţiunile sub acoperire, aşa încât erau priviţi ca pacoste minoră şi erau lăsaţi la mila inspectorilor de la Biroul de Vamă şi Imigrări.
Organele legii din SUA erau de asemeni foarte conştiente că israelienii desfăşurau mai multe operaţiuni sofisticate de spionaj în interiorul SUA, dintre care multe se focusau pe intenţiile şi capabilităţile militare ale Washington-ului. Unele unităţi specializate de spionaj concentrate pe obţinerea de tehnologie militară şi de uz dual. Era de asemeni ştiut că spionii israelieni penetraseră sistemul telefonic al guvernului SUA, inclusiv cel de la Casa Albă.
În raportul anual de contraspionaj, FBI plasează invariabil Israelul între cele mai “prietenoase” ţări care spionează SUA. De fapt, Biroul dinainte de 9/11 a făcut tot ce-a putut să ţină problema sub control, dar rar a primit vreun sprijin politic de la Departamentul de Justiţie sau de la Casa Alba dacă un caz de spionaj implica Israelul. După estimarea unora cel puţin 100 de cazuri n-au fost condamnate din motive politice. Orice israelian prins în flagrant era cel mai adesea deportat în linişte, iar cei mai mulţi americani care ajutau Israelul erau lăsaţi în pace cu o palmă peste încheietură.
Dar atitudinea de a-şi lua mâna de pe Israel s-a schimbat dramatic când, pe 11 septembrie 2001, o casnică din New Jersey a văzut ceva de la fereastra apartamentului cu vedere la World Trade Center. Ea a privit cum clădirile au ars şi s-au prăbuşit, dar a mai observant ceva straniu. Trei tineri stăteau în genunchi pe cupola unei dube albe parcată pe malul râului, făcând un film în care ei dădeau mâna şi râdeau în faţa scenei catastrofice ce se desfăşura în spatele lor. Femeia a notat numărul de înmatriculare al dubei şi a sunat la poliţie, care a răspuns prompt şi imediat, atât poliţia locală cât si FBI au început să caute vehiculul, care a fost văzut ulterior de alţi martori în mai multe locaţii de-a lungul splaiului din New Jersey şi ai cărui ocupanţi “sărbătoreau şi filmau”.
Plăcuţa de înmatriculare a relevat că duba aparţinea unei companii înregistrate în New Jersey numită Urban Moving Systems. La 4 p.m. vehiculul a fost observant şi oprit. Cinci bărbaţi cu vârste între 22 şi 27 de ani au apărut, au fost reţinuţi sub ameninţare cu arma şi au fost încătuşaţi. Erau toţi israelieni. Unul dintre ei avea 4 700 de dolari cash ascunşi în ciorapi iar altul avea două paşapoarte străine. Câinii antrenaţi pentru depistarea bombelor au reacţionat la mirosul de explozibil din dubă, în care era foarte puţin material destinat mutărilor (firma era de mutări n.t.)
Potrivit raportului iniţial al poliţiei, şoferul identificat ca Sivan Kurzberg, a spus “Noi suntem israelieni. Nu noi suntem problema voastră. Problemele vostre sunt şi problemele noastre. Palestinienii sunt problemele.” Ceilalţi patru erau fratele lui Sivan Paul, Yaron Shmuel, Oded Ellner şi Omer Marmari. Bărbaţii au fost deţinuţi la penitenciarul Bergen County din New Jersey înainte de a fi transferaţi la secţiunea FBI-ului Foreign Counterintelligence Section, care se ocupă de acuzaţii de spionaj.
După arestare, FBI a obţinut un mandat de percheziţie pentru birourile firmei Urban Moving System’s Weehawken, N.J. Au fost ridicate documente şi calculatoare. Patronul firmei Dominick Suter, tot un israelian, a răspuns întrebărilor FBI, dar când un interogatoriu ulterior a fost programat câteva zile mai târziu, s-a aflat că el a fugit în Israel, scoţând la vânzare atât firma cât şi casa. Spaţiul de birouri şi depozitul au fost abandonate. S-a aflat ulterior că Suter fusese asociat cu cel puţin 14 afaceri din SUA, cele mai multe în New Jersey şi New York, dar şi în Florida. Suter şi soţia sa Omit Levinson Suter erau proprietarii firmei 1 Stop Cleaner din Wellington Florida şi Dominick era de asemeni asociat cu Basia McDonnell, descris ca un “supravieţuitor al holocaustului” polonez, ca partener de afaceri într-o altă afacere numită Value Ad. Florida a fost o ţintă pentru operaţiunile de spionaj israelian din SUA direcţionată împotriva arabilor.
Cei 5 israelieni erau printre cei 140 de israelieni arestaţi după 9/11, majoritatea cu trecut militar, incluzând şi câţiva cu instruire de “intelligence”. Cei 5 erau ţinuţi în Brooklyn, initial sub acuzaţii ce vizau fraude legate de viză. Investigatorii de la FBI i-au interogat mai mult de două luni. Câţiva erau ţinuţi la izolare, deci nu puteau comunica între ei, iar doi dintre ei au fost testaţi cu poligraful, test pe care l-au picat când au pretins că nu erau decât nişte studenţi ce munceau în slujbe de vară. Cei doi bărbaţi pe care FBI s-au focusat mai mult erau bănuiţi ca fiind ofiţeri Mossad, iar ceilalţi 3 erau voluntari ce ajutau la supraveghere.
Israelienii n-au fost tocmai cooperanţi, dar FBI au concluzionat din documentele obţinute la biroul din Weehawken că aceştia ţinteau arabii din New York şi New Jersey, în special din zona Paterson N.J. care are a doua populaţie musulmană ca mărime din SUA. Ei erau interesaţi în special de grupuri posibil legate de Hamas şi Hezbollah precum şi de acţiuni de caritate ce-ar putea fi folosite pentru strângerea de fonduri. FBI a mai concluzionat că israelienii practic monitorizau activitatea a cel puţin 2 atacatori din 9/11.
În realitate, a lucra la o operaţiune de intelligence nu implică în mod necesar participarea în planificarea sau execuţia unei operaţiuni tip 9/11, dar sunt amprente israeliene peste tot, cu firme paravan şi personal de intelligence ce se intersectează ades cu locaţii frecventate de atacatori.
În afară de interogarea celor 5 bărbaţi de la Weehawken, guvernul SUA pare că nu a încercat niciodată să afle ce altceva mai ştiu israelienii sau puneau ei la cale în Septembrie 2001. Sunt o mulţime de puncte ce puteau la fel de bine să fi fost conectate cândva, dar pista s-a răcit. Rapoartele poliţiei din New Jersey şi New York unde au fost ţinuţi bărbaţii au dispărut, iar rapoartele de interogatoriu ale FBI erau inaccesibile. Articolele din media despre caz au murit şi ele, deşi cei 5 erau supranumiţi de presă “israeliţii dansatori” şi de unii în mod dispreţuitor “Şlomii dansatori”.
Inevitabil, George W. Bush şi instituţia Casei Albe au intervenit. După 71 de zile de detenţie, cei 5 israeliţi au fost eliberaţi din arest de către avocatul John Ashcroft, puşi pe avion şi deportaţi. Doi dintre ei au vorbit mai târziu despre neplăcuta lor experienţă din America la un talk show, unul dintre ei explicând că filmarea prăbuşirii celor două turnuri gemene a fost pentru a “documenta evenimentul”. In 2004 cei 5 bărbaţi au dat în judecată guvernul SUA pentru daune, pretinzând că “detenţia lor a fost ilegală, iar drepturile lor civile au fost încălcate, suferind insulte rasiale, violenţă fizică, discriminare religioasă, interogatorii dure, privare de somn şi multe alte ofense”. Ei au fost reprezentaţi de Nitsana Darshan-Leitner, care cu un an în urmă a fondat Shurat HaDin Israel Law Center care caută să falimenteze grupuri pe care Israel le consideră a fi “teroriste”. Shurat HaDin este intim legat de guvernul israelian.
Acum este doar posibil ca evreii de la Urban Moving să nu fi fost implicaţi cu adevărat în 9/11 dar totuşi să lucreze pentru Mossad, lucru confirmat mai târziu chiar de guvernul israelian, dar noile dovezi sugerează că evreii cu siguranţă au avut cunoştinţe anterioare considerabile şi e posibil să fi fost implicaţi în ceea ce s-a întâmplat. Noile informaţii arată că cu câteva minute înainte ca primul avion să lovească World Trade Center, cinci israelieni au ocupat locuri în parcarea clădirii Doric Apartment Complex in Union City, New Jersey, unde au făcut poze şi au filmat atacurile în timp ce sărbătoreau căderea turnurilor şi dădeau mâna in stilul “high five”. Un martor ocular intervievat de Birou a văzut duba evreilor dând ocol parcării clădirii la ora 8:00 a.m. în acea zi, cu mai mult de 40 de minute înainte de atac, indicând cunoştinţe anterioare despre ceea ce urma să se întâmple.
Declaraţia martorului ocular este susţinută de copiile şi pozele făcute de evrei care au fost confiscate de FBI. Reproducerile foto au fost obţinute printr-o cerere FOIA făcută de un cetăţean şi sunt de proastă calitate, făcute în mod deliberat pentru ca FBI să le ascundă feţele şi alte detalii. Ele reprezintă doar 14 din cele 70 de poze făcute de israelieni. Totuşi acestea demonstrează clar că avea loc o celebrare. O poză îl arată in mod intrigator pe Sivan Kurzberg ţinând o brichetă aprinsă în faţa clădirilor Manhattan Skyline pe data de 10 septembrie, cu o zi înaintea 9/11. Se pare că a fost făcută la o vizită de recunoaştere făcută în acea zi şi sugerează că Kurzberg simula atacarea turnurilor din ziua următoare.
De ce ar face-o israelienii? Prim ministrul israelian Benjamin Netanyahu a descris iniţial 9/11 ca “un lucru bun”. Mai târziu a fost citat spunând cumva mai expansiv că “Noi beneficiem de un lucru, şi ăsta e atacul turnurilor gemene şi a Pentagonului şi lupta Americii cu Iraq-ul”. Cu siguranţă, 9/11 a fost un cadou pentru Israel şi e un cadou care tot oferă. America este în război cu un număr de ţări arabe iar trupele sale căptuşesc Orientul Mijlociu, pentru a include o bază în Israel dedicată apărării acestei ţări. Totul este rezultatul Războiului Global Împotriva Terorii (GWOT), iar GWOT a început cu 9/11. Şi poate că a fost un foc care a fost aprins de Israel.
Traducerea: Costin Ştirbu
Una la mana:
IN 500-600 EVREII AU INVENTAT ISLAMISMUL si il manevereza si in ziua de azi.
Doi la mana:
ARABIA SAUDITA PRACTICA LA VEDERE CREDINTA ISLAMICA.
IN REALITATE EI SUNT PE MANA CU EVREII.
Trei la mana:
CITITI MATERIALUL URMATOR
Leopold Weiss, evreul care a ajutat să inventeze statul islamic modern.
„darul Europei față de Islam” s-a născut în Austria-Ungaria acum 116 ani.
Ideile sale despre intersecția dintre politică și religie sunt mai relevante ca niciodată.
De Shalom Goldman
În 1961, eminent savant musulman Muhammad Asad, apoicare trăiesc în Europa, a publicat principiile de stat și de guvern în Islam.
Întrebarea centrală adresată în această carte este dacă Islamul se opune amestecării religiei și a politicii – așa este vestul modern.
Deși răspunsurile lui Asad la această întrebare sunt subtile și non-categorice, concluzia sa generală este că în Statele majoritate-musulmane este necesar un amestec de politică și religie.
Societatea trebuiesă se lege de voința lui Dumnezeu, a declarat Asad, și”organizarea unui stat islamic sau a statelor este o condițieindispensabilă a vieții islamice în adevăratul sens alcuvântului.”
Acest lucru nu a fost prima dată că Asad, care a fost publicarea de cărți și articole de la mijlocul anilor 1930, a cerut infuzia de religie în politică. În său foarte influent 1934 eseu „Islam la Crossroads”, Asad a articulat un set deprincipii despre relația dintre lumea musulmană și de vest, care a servit ca bază a conversațiilor sale mai târziu cu Muhammad Iqbal și alți activiști islamiști. El a imaginat, înPakistan și în altă parte, apariția de state musulmane bine moderne, dar inspirate și formate de principiile religioase.
Viziunea lui Asad despre un stat islamic poartă o mica asemănare cu cea militantă, versiunea anti-occidentală propagată de ISIS astăzi;
El a conceput un stat islamic bazat pe interpretări moderne ale Coranului și tradițiile juridicei slamice, un stat bazat pe principii democratice, unde femeile vor fi tratate ca egali și drepturile civile ale non-musulmanilor respectate.
Poate că nu e surprinzător, dat fiind rădăcinile lui Asad.
S-anăscut la începutul secolului al XX-lea în Austro-Ungaria — înceea ce este acum Ucraina — în calitate de Leopold (Aryeh)Weiss.
Bunicii lui erau evrei ortodocsi; Bunicul său patern a fost rabin. Părinții lui Weiss au fost secularizați și asimilați culturii europene. Tatăl său a fost un avocat de succes în Viena. Ca si copil Weiss a avut o educație evreiască de bază și o cunoaștere de lucru de ebraică.
Educat la universitățile germane și cu valori liberale, a locuit în sferturile Boemiei din Republica Weimar la înălțimea trezirii sale culturale și adevenit jurnalist, acoperind Orientul Mijlociu după căderea Imperiului Otoman.
O vizită la rudele din Ierusalim și o amânare ulterioară în Arabia l-a făcut să se „îndrăgostească de arabi”.
Din ce în ce mai deziluzionați de Occident și respingând marxismul adoptat de mulți dintrecontemporanii săi europeni ca „pur materialist”, Weiss s-aconvertit la Islam în 1926.
El și-a exprimat noua identitate cu numele Muhammad Asad: Asad, însemnând „leu”, a fost echivalentul numelui său ebraic Aryeh și numele său latin Leopold.
Am aflat pentru prima dată de asad în 1978, când am petrecut un termen la Universitatea din Tunis ca un student absolvent în limba arabă și cultura islamică.
Am fost încăutarea pentru o traducere accesibilă în limba engleză a Coran, atunci când unul dintre profesorii mei a menționat că mesajul Coran, mult-așteptatul interpretare de renumitul savant Muhammad Asad, ar fi în curând publicate. Revenind la mine-singura persoană din clasa cu un nume de evreu recunoscut-profesorul meu tunisian remarcat că traducătorul a fost un evreu care a convertit la Islam și adevenit una dintre marile autorități pe cartea sfântă aIslamului.
Intrigat de această poveste puțin probabil, am cercetat viața lui Asad și am descoperit că în ultimii 13 ani, el a trait în Tangiers.
Printr-un prieten american care locuia în Tangiers, I-am trimis lui Asad un bilet în care ii ceream un interviu. Asad nu mi-a raspuns direct, dar ne-a spus o cunostintă comuna.
„Shalom Goldman? Sună ca un rabin.Spune-i lui Goldman că nu intenționez să mă întorc laiudaism. ”
Nu am avut intenția de a-l aduce Asad „înapoi la iudaism”, dar nu puteam găsi nici o modalitate de a-l convinge de asta.
În1978, peste o jumătate de secol după convertirea sa 1926, el a rămas precaut cu interlocutorii evrei care l-ar putea contesta pe motive religioase, mai ales dacă bănuia că acei interlocutori aveau legături cu Israelul.
Cu toate acestea, el nu a pierdut complet legăturile sale cu Europa și familia sa. El a încercat, fără succes, să-și ajute părinții și sora să scape de naziști, iar el a rămas în contact cu rudele care au emigrat în Palestina în 1939 – chiar dacă Asad a devenit unul dintre arhitecții-șef ai islamului politic modern și un antagonist de frunte al statului evreiesc.
Asad număra printre prietenii săi artiști și intelectuali europeni, precum și doi dintre cei mai renumiți islamiști ai secolului, Muhammad Iqbal și Abuala Maududi.
Cu toate acestea, timp de decenii reputația lui Asad ca un gânditor politic a fost umbrită de contribuția sa monumentală la domeniul de burse Coran ‘ Anic.
In 1980 traducere în limba engleză, mesajul Coranului, este considerate o traducere de autoritate în limba engleză de către mulți cercetători în lumea islamică. În ea, Asad comentează frecvent asupra
politicii și guvernului, iar concluziile sale în comentariu sunt destul de consistente cu scrierile sale politice mai devreme.
Asad și-a început călătoriile în Egipt și apoi a plecat în Palestina unde a vizitat rudele care au prelungit aceasta invitație.
Aceste rude au fost doi unchi materni, ambii fiind medici proeminenți.
Unul a fost un psihanalist-primul care practică această profesie în Palestina; celălalt era oftalmolog.
Prinintermediul lor, Weiss s-a întâlnit și a intervievat conducerea sionistă a timpului. Pentru acești lideri-Chaim Weizmann și Arthur Ruppin printre ei-Weiss a prezentat întrebări ascuțite și critice cu privire la intențiile sioniste cu privire la arabii din Palestina.
Câțiva ani mai târziu, el a scris că „am conceput de la început o obiecție puternică la sionism. Am considerat că este imoral faptul că imigranții, asistați de o mare putere străină, ar trebui să vină din străinătate cu intenția de a ajunge la majoritate în țară și, astfel, să-i deposedeze pe oamenii a căror țară a fost din timpuri imemoriale. ”
Weiss a vizitat kibbutzim și comunitățile urbane-dar se pare că nimic din activitatea sionista nu l-a miscat.
Dimpotrivă,sionismul și adepții săi l-au respins, iar articolele sale în acest sens în presa germană și austriacă l-au îndepărtat și mai mult de coreligioniștii săi evrei în general și de familia sa, în special.
În Ierusalim Weiss a găsit un aliat anti-sionist în Iacov Israel de Haan, jurnalist și activist, care a fostatins de blestemul mișcării sioniste. La doar câteva luni după întâlnirile sale cu Weiss și cu alți adversari vocali și influenți ai noului Yishuv, de Haan a fost asasinat în prima crimă politică din cadrul comunității evreiești din Palestina.
Convertirea lui Asad în Islam în 1926 a fost legată de respingerea sionismului. El a văzut Zionismul ca fiind „Tribal”și legat de colonialism.
În scrierile sale mai târziu sionismul este descris ca un aspect al conceptului de „oameni aleși”, un concept pe care Asad adesea il menționează cu bătaie în comentariul său Coran.
Pentru Asad, Islamul este”universalist”, iar iudaismul este „particularistic”.
La scurt timp după convertirea sa, Asad a mers in pelerinaj la Mecca.
El a fost însoțit de soția sa europeană Elsa și fiul ei din prima sa căsătorie. În Arabia Saudită, Asad, folosindu-și legăturile și abilitățile jurnalistice și prestigiul pecare l-a acumulat ca convertit European în Islam, a devenitconfidentul Regelui Abdul Aziz.
În timpul celor șase ani în regat, Asad a fost consilier al Curții regale saudite. Dar această relație a devenit “acra” atunci când Asad a criticat coruptii oficiali Sauditi și a sugerat că guvernul adoptă mai „pios”-și mai puțin extravagante-moduri de comportament.
În legătură cu legăturile dintre învățăturile Wahabi și regalitatea Arabiei Saudite, Asad a făcut această observație, una care întruchipează abordarea sa critică față de religie și guvernare: „istoria Wahhabilor este istoria unei idei religioase care a crescut pe aripile entuziasmului și dorului -și-au scufundat în jos în zonele de câmpie de auto-neprihănire fariseic.
Căci toate virtuțile se distrug de îndată ce încetează să mai fie dor și umilință. ”
După șase ani în Arabia Saudită Asad a călătorit în India,unde în 1932 s-a întâlnit cu filozoful și poetul Muhammad Iqbal (1877-1938), care i-a încurajat pe tinerii convertiți să rămână și să ajute (în frazarea lui Asad) „să elucideze premisele intelectuale ale viitorului stat islamic și în tandem cu acest lucru pentru a servi ca punte de specialitate între Islamul din Asia de Sud și de limbă engleză-vest. ”
A fost în India, la îndemnul lui Iqbal, că Asad a scris „Islam la Rascruce”, eseul din 1934 adresat colegilor musulmani. În acel eseu Asad a descris călătoria sa la Islam. El nu a făcut nici o mențiune de trecutul său evreiesc sau de respingere radical a sionismului. El nu a spus cititorilor săi aproape nimic despre trecutul său, altele decât că el, spre deosebire de cititorii săi, a trebuit să „descopere” Islamul.
Și de la convertirea sa s-a străduit, el a scris, „pentru a învăța cât de mult am putut despre Islam. Am studiat Coranul și tradițiile profetului, am studiat limba Islamului și istoria sa, și o afacere bună a ceea ce a fost scris despre și împotriva ei. Am petrecut peste cinci ani în Arabia, cea mai mare parte în Medina, astfel încât s-ar putea experimenta ceva din împrejurarile originale în care această religie a fost predicat de către profetul arab. …
Aceste studii și comparații creeaza în mine convingerea fermă că Islamul, ca un fenomen spiritual și social, este încă, în ciuda neajunsurile cauzate de deficiențele musulmanilor, de departe cea mai mare forță mortice ce omenirea a experimentat vreodată; și tot interesul meu a devenit, de atunci, centrat în jurul problemei regenerării sale. ”
Fraza „în ciuda tuturor neajunsurile cauzate de deficiențele musulmanilor” este demn de remarcat.
Da, Asad sugereaza, există numeroase probleme în țările cu majoritate musulmană. Dar aceste probleme nu sunt rezultatul trairii în conformitate cu Islamul. Mai degrabă, ele sunt rezultatul eșecului musulmanilor de a trăi până la standardele propriei lor tradiții. Islamul la Rascruce, publicat în limba engleză, a fost în curând tradus în Urdu și mai târziu în arabă. Ea a avut o influență enormă în ambele limbi și este încă în vânzare în întreaga lume musulmană.
***
La începutul al doilea război mondial Asad, care a avut unpașaport austriac și a fost suspectat de agitație anti-britanic, a fost încarcerat de către britanici în Lahore.
El a petrecut durata războiului într-o tabără de închisoare, unde a lucrat la proiecte academice, în primul rând traduceri în limba engleză de texte islamice clasice. În tabăra britanică de detenție Asad s-a alăturat în curând soției sale Saudite, Munira, și fiului lor, Talal Asad (acum un renumit antropolog care predă la CUNY).
El a fost capabil să primească scrisori de la membrii familiei și a învățat că tatăl și sora sa, blocați la Viena, nu au reușit să scape de naziști.
În memoriile publicate în anii 1980 Asad a scris: „tatăl meu a dispărut în dersienstandt. După Anschluss I-am facut o viză la Punjab, dar el nu a vrut să fugă fără fiica sa. Când I-am trimis surorii mele o viză, a pierdut scrisoarea. A murit la Auschwitz. ”
Înafară de această afirmație concis și alții ca el, Asad nu a putut, din câte știu eu, să abordeze soarta evreilor europeni. În corespondența sa voluminoasă și scrierile publicate se menționează puține despre soarta familiei sale și a lumii evreiești din care a răsărit.
La câțiva ani după moartea lui Asad, fiul său, Tudor Asad, a spus despre suferința tatălui său despre învățarea destinului tatălui și surorii sale:
Tatăl meu a fost un tip intelectual, nu deosebit de emoțional.Singura dată din viața mea pe care mi-o amintesc când l-am văzut plângând a fost când a fost informat la sfârșitul războiului că tatăl său și sora lui au pierit în lagărele morții. A fost singura dată când mi-a cerut să nu mă alătur lui în plimbarea de seară, singura dată când a vrut să fie singur.
***
Cu plecarea in 1947 din India Asad și familia sa au devenit cetățeni ai Pakistanului, și Asad a devenit un confident și consilier al fondatorilor noului stat.
La cererea lui Muhammad Ali Jinnah, fondatorul politic al Pakistanului, Asad a compilat un document despre „sugestii pentru o constituție islamică pentru un stat islamic”.
La scurt timp după declararea independenței, Jinnah a înființat DIR, Departamentul de reconstrucție islamică, cu Asad la conducere.
Printre sarcinile DIR: să elaboreze Constituția Pakistanului și să propună cadrele sistemelor educaționale și sociale ale noului stat „, toate pe principii islamice.” Asad a întocmit documente care descriu aceste planuri și le-a transmis printre cercetătorii religioși din Pakistan.
Proiectul său a fost, în cuvintele lui Asad, o tentativă de „a înființa un stat islamic ca o democrație parlamentară liberală, multipartid”.
El a găsit dovezi pentru aceste principii în Coran și în sursele islamice mai târziu, din care el a fost un maestro recunoscut. Cea mai importantă dintre ideile lui Asad despre Constituția pakistaneză a fost propunerea sa pentru Curtea Supremă.
Propunerea lui Asad „prevedea un mijloc prin care litigiile cu privire la dispoziția Sharia în cazuri specifice ar putea fi rezolvate. Într-un articol din jurnalul Arafat (intitulat”constituirea Constituției islamice”), Asad a propus ca un „tribunal suprem” să fie împuternicit să judece dezacordurile dintre șeful statului și Consiliul executiv. Dar mulți din elitele politice și religioase s-au opus acestei idei, deoarece aceasta a afișat prea direct o influență a ideilor occidentale.
De asemenea, controversată a fost propunerea lui Asad ca drepturile politice ale non-musulmanilor să fie consacrate în Constituție, deși el a fost de acord cu membrii mai conservatori ai Ulema că șeful guvernului ar trebui să fie un musulman.
De asemenea, Asad a pledat pentru participarea femeilor la procesul politic. În necrologul său 1992 ziarul britanicThe Independent a remarcat că el „a fost un puternic susținător al drepturilor femeilor. A fost insistența lui Asad că Constituția Pakistanului permite alegerea unui conducător femeie care a deschis calea pentru Benazir Bhutto. ”
Dar niciuna dintre sugestiile lui Asad nu a fost implementată. Muhammad Ali Jinnah a murit de tuberculoză într-un an de la înființarea Pakistanului, iar chestiunea Constituției noului stat a fost oprită pe termen nelimitat.
După ce Jinnah este noul guvern a reziliat Departamentul de reconstrucție islamică și Asad a fost transferat la Ministerul de externe. Acolo, la începutul anilor 1950, el a servit ca șef al delegației pakistaneze la Organizația Națiunilor Unite.
În acei ani, în New York City, Asad a restabilit legăturile cu unele dintre rudele sale evreiești, inclusiv rudele care trăiau în Israel.
Și a fost în New York că el a scris drumul spre Mecca, o autobiografie publicată de Simon și Schuster în1954 și foarte pozitiv revizuite în jurnalele de conducere și ziare ale zilei.
Recenzent New York Times numit-o „intensinteresant și mutarea carte.”
Deziluzionat de politica pakistaneză, el a făcut apoi tranziția către lumea de burse islamice, s-a mutat în Europa, și între 1964 și 1980 a produs ceea ce mulți consideră astăzi cea mai bună traducere a Coranului în limba engleză, însoțite de o vastă comentarii academice.
Dar, deși el sa retras într-o viață de efort academic, Asad a continuat să scrie despre relația dintre religie și politică, și a subliniat prin aceste scrieri și prin comentariul său cu privire la Coran că el exercită o influență largă.
În cartea sa din 1961 rincipiile de stat și de guvern în Islam, el a susținut pentru un govern islamic, dar el a avertizat colegii-musulmani împotriva acceptării pretențiilor celor care au vrut să se întoarcă la normele și formele de trecut îndepărtat.
Aceștigânditori pe care i-a numit „reactionari” care susțineau că singura politate islamică autentică a fost una care urmărește să imite cu adevărat epoca profetului și Califatul timpuriu.
Acești actori, potrivit lui Asad, au încercat să denaturize conceptul de jihad și să-l facă un instrument al Imperiului.
Asad a scris: „Reprezentând ideea de jihad, în contradicție clară cu toate ordinele coranice, ca un instrument de extindere agresivă a dominației musulmane asupra teritoriilor non-musulmane, seamănă teamă în inimile non-musulmanilor și umple multe persoane drepte Musulmani de dezgust față de gândul la nedreptatea pe care o astfel de tendință o implică atât de evident. Și, în cele din urmă, pretindem (din nou, fără vreun mandat din Coran sau Sunnah) că Shari’ah ne impune obligația de a discrimina, în toate aspectele sociale ale vieții, între minoritățile musulmane și nemusulmane, este imposibil pentru minorități să suporte cu echilibru gândul că țara în care trăiesc ar putea deveni un stat islamic. ”
***
Asad nu credea că Sharia ar trebui aplicată cu uniformitate în întreaga lume musulmană:” Se poate spune cu siguranță că nu există o singură formă a statului islamic, ci multe, iar musulmanii din toate perioadele trebuie să descopere formele cele mai potrivite nevoilor lor.
„Shariah, în opinia lui Asad”, nu poate oferi o legislație detaliată pentru fiecare contingență a vieții. Drept urmare, dătătorul de lege ne-a însemnat ca musulmanii să pună la dispoziție legislația suplimentară necesară a ijtihadului nostru (raționament independent) în acord cu spiritul islamului. „În Mesajul Coranului, publicat în secțiuni între 1964 și 1980, el a revenit la ideile politice și religioase pe care le-a articulat și le-a susținut în anii ’30 și ’40.
Un exemplu constă în: În comentariul său despre Surat-al-Imran (3: 159), „Și să vă sfătuiți cu ei în toate problemele de interes public, atunci când ați decis un curs de acțiune, locul în care se încrede în Dumnezeu : căci, adevărat, Dumnezeu îi iubește pe cei care își pun încrederea în El „, scrie Asad:”
Această ordonanță, care implică guvernarea prin consimțământ și consiliu, trebuie privită ca una dintre clauzele fundamentale ale întregii legislații coranice privind statul „. Oarecum îngrijorătoare față de Asad a fost ideea takfiri – tendința de a marca antagoniștii politici musulmani ca „necredincioși”.
În anii 1980 și începutul anilor 90 Asad a avut ocazia să observe apariția politicii takfiri pe scena mondială, o dezvoltare pe care a găsit-o profund tulburatoare . Totuși, deși cere toleranță la „monoteismul mai mic”, el nu pierde niciodată ocazia de a sublinia modurile în care Coranul „corectează” greșelile Bibliei Evreiești și ale Noului Testament.
Creștinismul este dus la sarcina de a distorsiona istoria „reală” a lui Isus, iar iudaismul este vina pentru promulgarea învățăturilor care nu îmbrățișează întreaga umanitate.
În gândul lui Asad, iudaismul și sionismul s-au alăturat inextricabil.
Spre deosebire de sustinerile sale de lungă durată pentru înființarea „statelor islamice”, Asad a respins conceptul de „stat evreu” la scurt timp după întâlnirea sa extinsă cu el la mijlocul anilor 1920, iar părerile lui despre sionism nu s-au schimbat niciodată.
El a privit sionismul ca o formă de colonialism și după cucerirea israeliană a Ierusalimului în 1967, Asad a descriu politicile israeliene pe care le-a descris ca limitând accesul musulman la locurile sfinte ale orașului. În interviurile cu întârziere în viață, inclusiv unul cu puțin înainte de moartea sa în 1992, sa întors deseori la acest subiect.
În 2011, două decenii după moartea lui Asad, fiul său a vorbit la o conferință din Arabia Saudită dedicată memoriei lui Asad.
Încercarea tatalui sau de a se distanța de pretențiile actuale despre ceea ce constituie un adevărat stat islamic a susținut că tatăl său nu era un gânditor politic ci mai degrabă un gânditor religios pentru care Coranul și Sunnahul au format împreună ceea ce el a numit planul cel mai perfect pentru de viață umană „.
În acest context, el a scris despre ideea statului islamic și a pregătit sugestii pentru o constituție islamică în Pakistan în primii ani de existență.
El a crezut că discursul motivat era esențial pentru modul în care musulmanii ar trebui să trateze dezacordurile între ei.
El nu a încercat să instaureze o mișcare, ci a căutat influență prin același „discurs motivat pe care la chemat pe alții să îl angajeze”.
Și în anul următor, 2012, văduva Asad, Pola Hamida (a treia soție), asistată de cărturarul pakistanez M Ikram Chaghatai, a publicat Home-coming of the Heart, o compilație de scrieri anterioare nepublicate de către și despre Asad.
În acest volum este memoriul lui Hamida de la mijlocul anilor ’50, perioada în care Asad a părăsit delegația pakistaneză a ONU și a scris cea mai bine vândută carte „Drumul spre Mecca”.
Hamida notează că adversarii politici ai lui Asad în rândul elitelor pakistaneze au răspândit zvonul că Asad, care locuia în New York, „a abandonat islamul și a revenit la iudaism”. Pentru a-și exprima numele acestei acuzații, Asad a scris scrisori detaliate și lungi ziarelor pakistaneze, unde controversa despre el a durat câteva luni în 1954.
Ulterior, Asad a fost „exonerat” de această sarcină de apostazie și numele său bun a fost restaurat.
Când am citit despre acest episod, am reușit să înțeleg mai bine răspunsul lui Asad la salutul meu din 1978, un răspuns în care spunea: „Spune-i lui Goldman că nu am intenția să mă întorc la iudaism.”
Astăzi, Asad are mulți cititori și adepți, în special printre cei 200 de milioane de cetățeni musulmani din India.
Putem vedea și auzi pe cei intervievați în filmul lui Georg Misch din 2008, un film documentar „Road to Mecca: Călătoria lui Muhammad Asad”.
Pentru acești adepți, opiniile și recomandările lui Asad sunt mai relevante ca niciodată.