Levitația drăcească a catolicilor

Levitatia inseamna ridicarea omului cu trupul deasupra pamantului. Nu am in vedere trucurile iluzionistilor, care sunt inselari ale privirii. Levitatia reala este posibila. Cu adevarat, omul se poate ridica trupeste de la pamant.

In mod gresit, dictionarul defineste levitatia astfel: „Capacitatea exceptionala a unor oameni de a-si ridica trupul desupra pamantului.” Greseala din aceasta definitie consta in faptul ca aceasta „capacitate” nu este a omului, ci a unui anumit duh care locuieste in om.

Omul nu poate levita prin propriile puteri, ci numai insufletit de un anumit duh. Pe sfinti ii ridica de la pamant Duhul Sfant, pe cand pe vrajitori ii ridica de la pamant demonii. Chiar si in aceasta minune, petrecuta intotdeauna cu un anumit rost, Duhul Sfant pazeste smerenia sfantului, pe cand demonii cauta doar sa-i inrobeasca pe oameni, prin spectaculos si prin frica, iar cei demonizati cauta spectatori.

Diavolul il inrobeste pe om, prin spectaculos

Caz real: un shaman (vrajitor) african, dupa apusul soarelui, sta intr-un cerc de foc. De jur-imprejur stau oamenii din popor. Dupa o serie de invocatii, shamanul se ridica de pe pamant, ca la un metru. Intrat deja in transa, el continua invocatiile. Dupa o vreme, respiratia shamanului se accelereaza, iar fata lui indica suportarea cu greu a levitatiei. Deodata, el cade la pamant, precum o piatra. Este total epuizat.

Intregul proces de ridicare in aer a shamanului indica in mod vadit o posedare demonica, petrecuta spre a uimi si a cuceri spectatorii. In timpul levitatiei, shamanul nu pare a mai fi constient de sine. Cu toate acestea, privitorii raman coplesiti de capacitatea vrajitorului de a birui gravitatia.

Exista oare vreun scop bun in aceasta fapta? Ajuta cuiva acest lucru? Acestea sunt intrebarile care se cer a fi puse. Iar raspunsul nu poate fi decat unul. Da, aceasta fapta ajuta doar diavolului, care, prin vrajitor, ii poate insela cu mult mai multa putere pe nestiutorii care iau parte la „spectacolul” oferit in mod gratuit.

Smerenia lui Dumnezeu inseamna Dragoste

Intr-o rugaciune din slujba Sfestaniei, referindu-se la Mantuitorul Iisus Hristos, preotul spune: „Ai venit in chip de rob, nu cu naluciri infricosandu-ne pe noi.” Ei bine, intelegem de aici ca Dumnezeu nu face spectacol si nici nu cauta sa-l infricoseze pe om, pe cand diavolul cauta sa-l uimeasca pe om, sa-l sperie si sa-l inrobeasca, prin frica. Minunea dumnezeiasca nu cauta sa-l impresioneze pe om, caci este savarsita in taina. Ea cauta sa vindece sufletul si sa-l invete pe om smerenia si adevarata libertate.

Joseph de Copertino, zburatorul

Joseph Desa a trait intre anii 1603-1663, in localitatea Copertino. A fost un calugar romano-catolic. Se crede ca suferea de debilitate mintala. Din aceasta pricina, Joseph nu a fost acceptat in ordinul calugarilor franciscani. Dupa multe insistente, el a fost primit in calitate de frate mirean. Autobiciuirea cu scopul iertarii pacatelor constituia o practica frecventa a acestuia.

Joseph de Copertino este unul dintre cei mai cunoscuti „zburatori” ai secolelor trecute. Se spune ca scotea un strigat ascutit si, indata, se ridica in aer. Apoi, cobora lin si isi continua rugaciunile. A fost vazut zburand la 18 metri deasupra solului, ramanand in aer pana la trei ore. Au fost consemnate 70 de cazuri in care Joseph a levitat in prezenta altor persoane care au autentificat fenomenul.

Odata, plutind in biserica, el a zburat pana la altar, unde s-a oprit in mijlocul multor lumanari aprinse, fara a rasturna vreuna si fara a suferi vreo arsura. Alta data, el a zburat deasupra gradinii manastirii, oprindu-se in coroana unui maslin.

In viata lui se mai spune: „Intr-o duminica, dupa ce a ascultat pilda din Sfanta Evanghelie cu Pastorul cel Bun, s-a dus in gradina calugarilor, unde a vazut un miel. Entuziasmat, l-a luat pe umeri si a zburat cu el. Zadarnic l-au rugat calugarii sa coboare. El a continuat sa pluteasca timp de doua ore pe deasupra copacilor.”

Din pricina zborurilor sale nu i s-a mai permis sa cante la cor, nici sa mearga la sala de mese, nici sa participe la procesiuni. Spre sfarsitul vietii a fost reclamat la Inchizitie, de Joseph Palamolla, insa, dupa cateva saptamani, a fost eliberat, negasindu-i-se nici o vina. Cand papa Urban al VIII-lea a dorit sa vada minunea si l-a chemat in audienta pe Joseph, acesta din urma a intrat intr-o stare extrema de levitatie, incat a fost de nevoie de interventia celor prezenti pentru a-l readuce in simtiri.

Levitatia, un fenomen raspandit in Biserica Catolica

Teresa de Avila (1515-1582) era nevoita sa se tina de bare, uneori, in timpul rugaciunilor, pentru a nu se ridica de la pamant. Ea era inspaimantata de aceste manifestari pe care nu si le putea controla. Se spune ca s-a inaltat in vazduh in mod public, chiar sub privirile a 250 de preoti. Ea si-a descris experientele de levitatie intr-o carte autobiografica, unde explica tot ce simtea atunci cand incepeau aceste manifestari: „Cand incercam sa opun rezistenta, simteam ca o mare forta de sub picioarele mele ma ridica in aer. Nu cunosc nimic asemanator cu care sa o pot compara; dar era mult mai violenta decat alte incercari spirituale, astfel ca, dupa aceea eram obosita ca o persoana care s-ar fi luptat cu un urias.”

La randul sau, Philip Neri (1515-1595), un preot romano-catolic, marturiseste despre starea pe care o simtea in timpul levitatiilor sale ca era „ca si cum cineva ma lua in brate si ma ridica in chip minunat”. Papa Pius al VII-lea (1742-1823) era celebru pentru bilocatiile si levitatiile sale, in timpul carora se stie ca trupul sau atingea temperaturi care spargeau termometrele.

Staretul romano-catolic Ascanio povesteste: Asteptam ca Padre Pio sa vina la confesional. Capela era plina de lume si toate privirile erau intoarse catre usa. Dar, fara ca usa sa se deschida, l-am zarit pe Padre Pio care, mergand pe deasupra capetelor credinciosilor, s-a indreptat catre confesional, s-a asezat si a inceput sa spovedeasca. Crezand ca visez, nu am spus nici un cuvant despre ce am vazut. Totusi, mai tarziu, l-am intrebat pe Padre Pio: „Cum ai facut ca sa mergi prin aer?” Nu fara umor, el mi-a raspuns: „Te asigur, fiul meu, ca in acelasi mod ca si cum mergi pe pamant.”

Se spune ca un caz recent de levitatie in public s-a petrecut in anul 1974, intr-o manastire din Napoli. Un calugar catolic batran si infirm s-ar fi ridicat deasupra capetelor unei multimi de credinciosi si ar fi parcurs prin aer o distanta de doi kilometri.

Cei de mai sus, precum si Maria de Agreda, Maria Villani, Tomaso de Cori, Tereza de Lisieux si Pietro de Alcantara, toti crestini romano-catolici, au simtit levitatia ca pe o forta incontrolabila. Unul dintre acestia spune: „Puterea soseste din afara simturilor mele, ma simt brusc inaltata de parca as fi trasa de un magnet.” Tomaso de Cori se ridica cu mare viteza pana sub acoperisul bisericii de la Civitella.

Referindu-se la imposibilitatea de a controla levitatia, episcopul Ximenes de Santiago spune: „Unii au incercat sa se opuna, cum a facut si Maria de Agreda, dar a inceput sa vomite sange.” La randul lui, episcopul Yepes spune: „Teresa de Avila s-a apucat cu mainile de rogojina pe care statea, dar s-a ridicat in aer, tinand-o in mana.”

*

Eu nu L-as vedea pe Iisus Hristos ridicandu-l pe om cu forta in aer.

Pe diavol, in schimb, l-as vedea inselandu-l astfel pe om.

Iisus s-a inaltat in Taina !

Iisus Hristos s-a inaltat cu trupul la cer pe Muntele Maslinilor, doar inaintea ucenicilor Sai, pentru ca ei sa-si intareasca si mai mult credinta in dumnezeirea Lui. Iisus nu a facut spectacol, nici chiar inaintea ucenicilor Sai. El nu a cautat sa-i uimeasca, ori sa-i inrobeasca. El doar le-a intarit cu fapta ceea le spusese deja cu cuvantul.

„Pe cand Apostolii priveau, Iisus S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor. Si, privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, care au si zis: Barbati galileieni, de ce stati, privind la cer? Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer” (Fapte 1, 9-11).

Daca ar fi cautat spectaculosul sau daca ar fi fost de folos oamenilor, Mantuitorul Iisus s-ar fi inaltat de pe pamant la cer in Ierusalim, in mijlocul cetatii, inaintea poporului evreu, care a strigat: „Sa se rastigneasca!” Daca ar fi facut acest lucru, insa, El ar fi zdrobit cu totul inimile lor si le-ar fi incalcat libertatea de a crede in El sau de a-L refuza. Poporul n-ar mai fi avut de ales.

Din viata Sfintei Maria Egipteanca

Cuviosul Zosima a zis catre Cuvioasa Maria: „Primeste rugamintea nevrednicului batran si te roaga Domnului, si acum, pentru toata lumea, si pentru mine, pacatosul, ca sa nu-mi fie fara de roada umblarea prin pustia aceasta.” Iar sfanta a raspuns catre dansul: „Tie mai ales se cade, Avva Zosima, sa te rogi pentru mine si pentru toti; ca spre aceasta si esti randuit (preot). Insa, de vreme ce datori suntem a face ascultare, ceea ce mi se porunceste voi face.”

Aceasta zicand, Cuvioasa Maria s-a intors spre rasarit, si, ridicandu-si ochii in sus, si mainile inaltandu-si, a inceput a se ruga, incet, si nu se auzeau cuvintele ei; sau macar Zosima nu a inteles nimica, ci sta, tremurand, cautand in jos si nimica graind; insa se jura, pe Dumnezeu punand martor: „In vremea cand zabovea aceea la rugaciune, ridicandu-mi putin ochii de la pamant, am vazut-o inaltata ca de un cot de la pamant, si in aer stand si rugandu-se.”

Si, aceasta daca o a vazut Zosima, s-a cuprins de frica, s-a aruncat la pamant, si, cu lacrimi udandu-se, nimica zicea, fara numai „Doamne, miluieste!”, crezand ca acea aratare nu este in trup, ci naluca.

Si, intorcandu-se aceea, a ridicat pe batranul si i-a zis: „Pentru ce, Avva Zosima, te tulbura gandurile, zicandu-ti ca duh sunt, si rugaciunea o prefac. Rogu-te, parinte fericite, sa fii incredintat ca sunt o femeie pacatoasa, ingradita cu Sfantul Botez, si nu sunt duh, ci pamant, praf si cenusa, si cu totul trup, nimic duhovnicesc candva gandind.”

Si, acestea zicand, Cuvioasa si-a insemnat cu semnul Crucii fruntea, ochii, gura si pieptul, zicand asa: „Dumnezeu sa ne fereasca de cel viclean si de cursele lui, ca multe sunt razboaiele lui asupra noastra.”

Smerenia, haina care imbraca minunea

In timpul rugaciunii, chiar si trupul sfintilor se arata biruitor asupra legilor firii. Da, sfintii se pot inalta cu trupul de la pamant. Levitatia nu este vazuta insa ca o valoare in sine insasi, ci ca o superioritate a spiritului asupra materiei, a sufletului asupra trupului. Apoi, numai sfant pe sfant se pot vedea in aceasta mare taina a harului. La randul sau, Zosima era sfant. Apoi, inaltarea cu trupul de la pamant se face intr-o smerenie desavarsita, simplu, fara plimbari spectaculoase prin aer si fara a produce epuizare, precum si marturiseste Cuvioasa Maria despre sine. Apoi, sfintii dau marturie: diavolul intinde curse multe, el cautand sa-l insele pe om prin false minuni. Testul final de a verifica o minune este smerenia celui care o savarseste, insemnarea lui de bunavoie cu semnul Sfintei Cruci si lipsa unui public larg.

Din viata Sfantului Serafim din Sarov

Un tanar paralizat a fost in Manastirea Sarov, de matusa lui, printesa Chikaev. Pe atunci traia in manastire Sfantul Serafim de Sarov (1759-1833). Cuviosul l-a luat pe tanar in chilia sa si i-a spus sa se roage cu putere, timp in care se va ruga si el lui Dumnezeu, ca sa-l tamaduiasca. Sfantul l-a mai rugat pe tanar ca, in timpul rugaciunii, sa nu isi deschida ochii sai.

Uitand cuvantul sfantului, dupa o vreme, tanarul a deschis ochii si a privit spre Sfantul Serafim. Atunci, el l-a vazut pe sfant ridicat de la pamant. De uimire, tanarul s-a ridicat in sus si a strigat. Dandu-si seama ca a fost vazut, sfantul l-a mustrat pe tanar pentru neascultare si, in semn de recunostinta pentru tamaduirea primita de la Dumnezeu, i-a poruncit sa nu spuna nimanui ceea ce a vazut. Tanarul nu a spus nimic pana dupa moartea Sfantului Serafim de Sarov.

*

Sa cautam inaltarea sufletului din cele de pe pamant la cele ceresti, iar nu a trupului, care este osandit „sa se intoarca in pamantul din care a fost luat”. Cat despre cei care isi prezinta in mod public „capacitatea” de a se inalta cu trupul de la pamant, sa-i trecem cu vederea. Poate, daca vor ramane fara spectatori, isi vor da seama cat de firave sunt aceste false si inutile „minuni”.

Teodor Danalache