Monah Teodor Stănescu: PREZENT!

Author:

Astăzi, 13 mai 2019 (mâine, 14 mai, fiind praznicul Sfinților din Închisori), cu puțin după ora 8 dimineaţa monahul Teodor Stănescu a plecat la Domnul după o grea suferinţă, informează Mănăstirea Petru Vodă.

Ce m-a determinat să pun mâna pe condei

Înainte de a aborda această problemă trebuie să mă prezint:

Sunt un fost deţinut politic. Fac parte din GENERAŢIA 1948, „Generaţia care NU a avut tinereţe”. Am executat 8 ani de închisoare; de la etatea de 21 de ani până la etatea de 29 de ani (Arestat la 7 mai 1949 şi eliberat la 30 apr. 1957). Am fost anchetat la securitatea Calea Rahovei din Bucureşti şi am fost încarcerat în închisorile Jilava, Uranus din Bucureşti, Piteşti, Gherla, Marmezon din Bucureşti şi altele. M-am declarat peste tot ca funcţionar (am fost şi funcţionar la Ministerul Justiţiei – Cazierul judiciar) şi în dorinţa de a ajunge la ”Înalta Universitate din blestemata închisoare Aiud”.Dar pentru că am fost judecat şi condamnat într-un lot de studenţi am avut parte de iadul de la Piteşti(din februarie 1950 până la desfiinţarea iadului în 1952) Am fost anchetat,judecat şi condamnat pentru activităţi FDC(Frăţiile de Cruce) tineretul legionar. Scopul acestei organizaţii era educarea tineretului şcolar,liceal pentru crearea elitei legionare, elitei neamului, şi aici dau câteva exemple de foşti FDC-işti ;Valeriu Gafencu(sfântul închisorilor – cum l-a denumit Nicolae Steinhardt (evreu convertit la Ortodoxie) Ioan Ianolide, părintele Constantin Voicescu, părintele Arsenie Papacioc şi mulţi mulţi alţii cunoscuţi sau necunoscuţi din elita neamului românesc.

În urma evenimentelor din decembrie 1989 (o ordinară lovitură de stat) au explodat în mine idealurile tinereţii mele: ”Credinţa Strămoşească – Ortodoxă, Dragostea de Neam şi Ţara”pentru care am fost condamnat şi am suferit toată viaţa.

Am participat ,după 1989, la realizarea expoziţiei”Cartea interzisă”din subsolul fostului sediu al Direcţiei a-5-a a securităţii din Bucureşti; Conferinţe la ASCOR privind trecutul neamului; la Monumentul de la Balaciu – Ialomiţa, “Mormântul celor fără de mormânt”, am ridicat mai multe troiţe;am participat la ridicarea Bisericii Ortodoxe de la Institutul Agronomic Bucureşti(de la iarbă verde până la sfinţirea bisericii,.Am participat la realizarea Paraclisului – Bisericuţă din fosta închisoare pentru femei de la Mislea şi alte acţiuni de-a lungul timpului

După Paştele din 2003, ca de obicei m-am dus la mănăstirea Petru Vodă la părintele Iustin Pârvu. Sfinţia sa era îngrijorat de soarta casei monahale de la Aiud care a fost începută în vara anului 2002. Decedând camaradul Emil Cociş, cu care părintele Iustin a fost în închisoare la Baia Sprie, şi care s-a ocupat de construirea casei monahale de la Aiud, construcţie ce a fost abandonată după moartea acestuia. Îngrijorarea părintelui m-a sensibilizat şi, când m-am întors în Bucureşti mi-am anunţat familia de intenţiile mele de a pleca la Aiud şi a relua lucrările lăsate în paragină unde am rămas (şi nici nu aş fi plecat dacă nu aş fi fost nevoit să plec) până în 2009.

Ajungând acolo am găsit locul într-o stare jalnică, era” sediul” oamenilor fără căpătâi ai Aiudului; clădirea nu avea pereţi interiori, geamuri, uşi, instalaţii, cu acoperişul prost făcut, atât de prost ca din holul de la parter se vedea cerul, tavanul dintre parter şi mansarda nefiind făcut.

Trebuie să menţionez că la întreprinderea Teleconstrucţia, unde am lucrat 30 de ani, am executat şi lucrări de construcţii şi am dobândit multă experienţă, fapt ce m-a ajutat în lucrările de la Aiud

La Monumentul ”Calvarul Aiudului” construcţia era terminată. Interiorul monumentului era placat cu marmură pe care erau inscripţionate numele martirilor închisorilor comuniste, Sfânta Masă era construită. Ferestrele erau din tâmplărie metalică neetanşe şi datorită acestui lucru se făcea un curent de aer înăuntru încât se stingeau lumânările, am pus ferestre fixe şi am rezolvat problema, s-a construit şi montat Catapeteasma împreună cu strană. S-au montat 2 convectoare de mare capacitate pentru încălzire. În altar s-a confecţionat proscomidiarul, veşmântarul, cu paracliserul şi scaunul episcopal. S-a pus un covor de la intrarea în biserică şi până în altar şi deasemeni s-a amenajat interiorul monumentului cu tot ceea ce a fost necesar pentru a-i da aspect de biserică.

S-a perforat planşeul gros de 25 cm şi s-a tras curent în osuar unde era doar un sicriu mare cu capac plin de oseminte (moaşte) capac ce abia putea fi închis de cât de multe oseminte erau în sicriu. Am construit scara între pardoseala şi planşeul care este ceva mai sus, am pus balustrada din oţel pe ambele părţi ale scării, am construit vitrinele din oţel cu poliţe de sticlă. Am procurat, cu mare insistenţă, de la închisoarea Aiud ultima uşă de celulă(din stejar blindată cu tabla de oţel) pe care am expus-o în osuar şi s-a confecţionat o uşa metalică identică cu uşile vechi (toate uşile de oţel au fost schimbate, date la topit, după ce închisoarea a intrat în renovare integrală pentru a se şterge urmele trecutului şi pentru a fi mai uşor de manipulat poporul). Fiecare celulă era străjuită de 2 uşi – una de stejar în interiorul celulei şi una metalică înspre coridor, asta pentru că „bandiţii”(aşa eram denumiţi noi deţinuţii politici) trebuiau bine păziţi. Aceste 2 uşi le-am expus în osuar.

Monumentul fiind construit pe o pantă foarte abruptă, pantă de 45 de grade, datorită greutăţii lui, terenul a început să cedeze şi au apărut  fisuri între platforma de beton de jos de la intrarea în osuar şi clădire, creându-se un spaţiu destul de mare (loc unde a crescut un pomişor); am tăiat pomişorul şi am astupat cu beton. Pentru stoparea acestui fenomen a fost necesară consolidarea terenului prin construirea a 2 parapete în lateralele monumentului, deasemeni s-au consolidat şi scările monumentului cu beton armat şi s-a montat balustradă. S-a construit un gard metalic pentru separarea curţii monumentului de cimitirul municipal.

Când am ajuns la Aiud în 2003 nu cunoşteam şi nici nu eram cunoscut de nimeni, când am plecat în 2009 (din considerente independente de voinţa mea) eram cunoscut de foarte mulţi oameni care mă stimau şi apreciau pentru că am aplicat discursul faptei şi nu al vorbei, fapt ce a dat roade însutite.

Monumentul „Calvarul Aiudului”, datorită amenajărilor descrise mai sus şi îndeosebi a moaştelor făcătoare de minuni a început să fie vizitat din ce în ce mai des de pelerini din ţară şi de peste hotare ce erau interesaţi să afle cât mai mult despre monument; istoricul lui, semnificaţia simbolurilor înglobate în el, despre cei care au murit la Aiud şi în alte închisori şi lagăre comuniste, despre jertfele martirilor şi multe altele.

Ca fost deţinut politic şi ca cel mai vechi dintre cei care s-au ocupat de problemele Aiudului am fost solicitat să vorbesc pelerinilor ce veneau în grupuri mari (au fost zile când au fost şi câte o mie de pelerini) despre lagărele comuniste. Ce vorbeam nu era din auzite sau închipuire, ci din trăirile mele în acele lagăre, vorbindu-le de la suflet la suflet  încercând să le dezvolt interesul pentru cele relatate. Acele amintiri mă tulburau şi emoţionau şi de multe ori îmi dădeau lacrimile, văzând în ochii celor ce mă ascultau înţelegerea emoţiilor mele şi oripilarea provocată la auzul atrocităţilor comunismului dovada fiind câte o lacrimă pe obrajii lor. Le-am vorbit de suferinţe trăite de mine şi de cei cu care am pătimit împreună,suferinţe necunoscute de cei ce mă ascultau şi ascunse cu grijă de cei care ne-au guvernat şi ne guvernează.

Le-am vorbit despre cele 3 dictaturi pe care le-a îndurat neamul nostru,despre dictatura carolista, cea antonesciana şi cea mai rea dintre toate cea comunista aşa zisa „dictatura proletariatului”

Neamul nostru românesc este (şi ar trebui să fie) un neam eroic însetat de dreptate de corectitudine şi mai ales de adevăr. Am căutat,pe cât posibil, să le vorbesc pelerinilor despre aceste calităţi ale neamului romanesc pentru care am suferit şi s-au jertfit cei mai buni fii ai neamului în închisorile şi lagărele dictaturilor de care vorbeam mai sus dar mai cu seamă cea comunista

La început unii mă priveau cu suspiciune şi neîncredere,pentru a le căpăta încrederea am pornit de la adevăruri evidente,trăite,cunoscute de toată lumea pe care le-am analizat cu sufletul deschis,stabilind cauzele care le-au determinat cu argumente logice,evidente de necontestat,astfel ca la cei de bună credinţă le-am spulberat suspiciunea

Mulţi ziarişti,scriitori,regizori mi-au solicitat interviuri pe care le-am onorat cu multă dragoste sin pasiune,din păcate unii dintre ei s-au abătut de la cele spuse de mine şi au contrafăcut spusele mele după închipuirea lor.Cu sau fără ştirea mea mi s-au înregistrat cuvintele de către unii care le-au relatat în diferite publicaţii,publicaţii pe care citindu-le am fost de multe ori nemulţumit datorită deformării celor spuse de mine a omiterii lucrurilor esenţiale şi a relatării unor lucruri lipsite de importantă.

Am să vă istorisesc un caz ieşit din comun  de imaginaţie şi închipuire privind monumentul „Calvarul Aiudului” apărut într-un articol al revistei „Memoria – Revista gândirii arestate” care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România

În această revistă nr. 64-65(3-4/2008) a apărut articolul d-lui Dragoş Carciga (domn ce se declară istoric în revistă Memoria nr. 62/1/2008 pag 127) intitulat „Maica Domnului Oranta – Început de aprilie în Aiud”(pag166-167).Acest articol este plin de inexactităţi şi (cum spune domnia sa despre alţii la pag 170) „vorbe umflate sau de iluminaţii sordide,pretins glorificatoare”.Pe martirii care s-au jertfit în blestemata închisoare Aiud şi în celelalte închisori şi lagăre comuniste îi califica cu denumirea comunista de TOVARĂŞI de suferinţă. Termenul de tovarăşi reprezintă (în general ) doua sau mai multe persoane care au un bun comun ,o afacere împreună,o activitate comună. Noi adevăraţii foşti deţinuţi politici am fost luptători, camarazi de luptă şi suferinţă. Ne-am legat fraţii de cruce pentru o credinţă străbună, neam şi ţară, dând jertfă tinereţea şi viaţa noastră nu pentru bunuri materiale, ci pentru idealuri spirituale.

Monumentul „Calvarul Aiudului” a fost conceput şi iniţiat de ing. Gheorghe Parahonschi, arhitecţii Niculăiţă Goga şi Anghel Marcu (nu Nicolae Marcu cum a fost botezat dintr-o indiferenta şi ignoranţă derivată probabil dintr-un spirit de comerciant de reviste, sau probabil din acordarea unei atenţii superficiale fapt ce denotă şi confirmă acel spirit de comerciant de care vorbeam puţin mai sus). Părerea şi convingerea mea este ca atunci când ai o temă de o aşa gravitate  şi greutate spirituală nu foloseşti metafore gen „Monumentul osuar din Aiud … din beton alb ca laptele” toţi ştim că betonul e gri. Nu ştiu cu ce gânduri a scris acel autor asemenea cuvinte, dar ca să creezi o imagine unui monument  ca al celui de la Aiud nu foloseşti ”şabloane” de scriere ca cele folosite în Albă ca zăpada şi cei şapte pitici. Cu cei trei de mai sus am colaborat la realizarea şi a altor obiective memorialistice.

Monumentul a fost conceput ca o dovadă palpabilă a jertfei şi suferinţei martirilor neamului,dovada fiind însăşi osuarul plin cu moaşte (putem să le spunem aşa pentru că, în ciuda multora, aceştia care au sfârşit în aceste lagăre ale morţii, condamnaţi pentru vina de a-şi dori o ţară în care credinţa şi virtuţile morale şi creştine să aibă rol de „Constituţie”,pot fi numiţi sfinţi) ,ca loc de închinăciune şi comemorare a lor şi,cel mai important,că generaţiile de după să nu uite,că nu cumva „somnul raţiunii” lor să creeze alţi monştri.

Acest monument ascunde în arhitectura lui simboluri pe care puţini le sesiseaza şi nu pentru că treceţi cu vederea(aici mă refer la cei care vin cu evlavie şi vor să aducă o floare la mormântul acestor bravi,nicidecum la cei care se folosesc de acest prilej să-şi  creeze o imagine falsă a unui caracter pios) şi asta pentru că nu pot fi înţelese decât de cei care au trăit „Calvarul Aiudului” Se bagatelizează semnificaţia crucilor îngemănate şi a crucii neamului,dar despre asta voi scrie la timpul potrivit

Am citit un articol în care în care se relatează multe neadevăruri,un exemplu;”înjurăturile muncitorilor”,puţinii muncitori care au lucrat nu aveau voie nici să fumeze în incinta construcţiei(ieşeau afară şi fumau)

Acum vreau să relatez un fapt care pune multe semne de întrebare referitor la autoritatea care şi-a acordat-o acest domn Carciga (după cum mărturiseşte chiar dansul). Rămas singur în osuar şi-a permis să mute mai multe moaşte făcătoare de minuni, cum a crezut dansul de cuviinţă, pe o masă din partea stângă a osuarului pentru a le fotografia, fotografii ce au fost publicate în articolul dansului. Gestul poate a avut un imbold de bună credinţă, spaţiul dintr-o revistă fiind limitat pentru un articol. Probabil a vrut să expună mai multe moaşte spre bucuria cititorilor în cât mai puţine poze. Totuşi mă întreb, unde este bunul simţ al dansului? Sunt sigur că dacă aş fi umblat în lucrurile lui fără să ştie ar fi fost o problemă, şi, fără a fi maliţios, nu cred că pot compara lucrurile personale ale dânsului cu un lăcaş sfânt, unde o atitudine decentă ar fi să intri cu capul plecat.

Pe aceeaşi masă este expusă macheta unei celule cu patul de fier(nu prici) şi tineta respectivă trimisă din Germania de domnul Reinhold Johan Irmi (Holdi) cu ”un manuscris unicat”. Domnul Carciga Dragoş scriind despre această a ajuns să scrie cum că ar fi vorba despre un anume Berthold Geim scriind acest nume de două ori greşit în articolul său. Şi de aici încep să mă întreb;ce scop are acest domn în a publica un articol despre „Calvarul Aiudului”?(rutina unei profesii?).Domnul Holdi ,fost deţinut politic,fiind abonat la revista Memoria,a fost revoltat că i-a fost stâlcit numele şi i-a scris din Germania doamnei Aspazia Petrescu-Otel să intervină pentru a îndrepta  această greşeală. Această doamnă mi-a scris mie pentru a face acest lucru, însă între timp eu am plecat de la Aiud la o altă mănăstire şi din condiţii neprielnice comunicării cu cei care ar fi putut îndrepta această greşeală n-am putut îndeplini această sarcină pe care încerc,prin aceasta scriere,să o îndeplinesc acum.

Dacă am supărat pe cineva prin relatările mele îl rog pe Dumnezeu să mă ierte căci tot ce am scris aici a fost dictat de inerţia principiilor pentru care am renunţat la viaţă,familie şi chiar la mine însă-mi,inerţie ce are ca origine Adevărul ,bunul simţ ,respect  şi conduita creştină dar am vrut să scriu aceste rânduri pentru creştinii care m-au ascultat de-a lungul timpului şi cărora le păreau rău că nu mai pot rămâne,rugându-mă să scriu (şi îmi pare rău şi îmi cer iertare că aici nu am făcut altceva decât să îmi manifest mâhnirea ) ceea ce voi face adăugând multe istorisiri şi întâmplări  dacă Dumnezeu mă va ajuta.

https://www.youtube.com/watch?v=hXz5JTXGec8

7 thoughts on “Monah Teodor Stănescu: PREZENT!”

  1. Dumnezeu a facut sa ma intalnesc odata cu parintele Teodor in piata Drumul Taberei …..
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X