Preoții nepomenitori și credincioșii care s-au îngrădit de erezie îi invită pe toți preoții și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române să mărturisească deschis contra ereziei ecumeniste și contra adunării ecumeniste din Creta, din 2016, pentru ca astfel să fie convinși ierarhii Bisericii noastre că poporul credincios nu acceptă această erezie și să renunțe la ea, aducând astfel pacea în Biserica Ortodoxă Română.
Întâlnirea de la Botoșani, din data de 1 mai, este o chemare adresată tuturor preoților și credincioșilor BOR, din partea semnatarilor „Proiectului de Rezoluție” din 2018, care au luptat timp de doi ani ca preoții și credincioșii care încă nu au reușit să întrerupă pomenirea să nu fie considerați la grămadă eretici, de a mărturisi împreună, nepomenitori și pomenitori, public contra ereziei ecumeniste și a informa poporul despre pericolul contaminării Bisericii noastre cu ideile eretice ale ecumenismului.
Întâlnirea din 1 mai se constituie și într-o poziție oficială a celor ce luptă contra ereziei ecumeniste în Biserică față de anunțata vizită a papei Francisc, care se înscrie în programul ecumenist de atragere a credincioșilor ortodocși în mirajul „unității în diversitate” a creștinilor, idee eretică ce desființează hotarul canonic și patristic între Ortodoxie și erezie, între Adevărul de credință și minciuna omenească.
Întâlnirea va avea ca invitați de onoare pe părintele protopresbiter profesor Theodoros Zisis și pe părintele monah Serafim Zisis, care vor adresa un cuvânt de salut celor ce au luat în România atitudine față de erezie.
Pentru alte detalii privind programul de desfășurare al sinaxei, consultați site-ul Mărturisirea Ortodoxă.
Doamne,desparte odata apele!
Mesajul anticip trebuie să fie legat de cel contra vaccinării obligatorii pt.că fac parte din același tertip care premerge pecetluirea cu semnul fiarei.Ce mesaj poate fi mai actual decât acesta.Atât cipul cât și vaccinul sunt atacuri asupra trupului și mai ales a sufletului creștinilor și a tuturor oamenilor.
De acord.