Patriarhia Română a înscris în calendarul de anul acesta data de 23 aprilie cu slove negre. Deoarece în acest an această Sărbătoare este în Săptămâna Sfintelor Patimi, s-a hotarât strămutarea ei pentru altă dată, cum vom vedea în continuare. Regulile statornicite de Sfânta Biserică şi înscrise în cărţile de cult sunt acestea:
1. De cade Sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe în Duminica Floriilor (Sfintele Paşti la 30 aprilie), în bisericile care nu au hram Sfântul Gheorghe, Sărbătoare lui se amână, din pricina Praznicului, luni în Săptămâna Luminată, când slujba lui se va cânta împreună cu cea a Sfintelor Paşti, precum se va arăta mai departe… Dar în bisericile unde Sfântul este hram, potrivit învăţăturii pentru hramuri, din Tipicul cel Mare (Iaşi, 1816, faţa 685 şi 686), slujba lui se cântă în Duminica Floriilor, împreună cu cea din Triod…
2. De va cădea Sărbătoare Sfântului Gheorghe luni marţi, miercuri sau joi, în Săptămâna Sfintelor Patimi, (în ani când Paştile cad în 29, 28, 27 sau 26 aprilie), atunci se păzeşte regula din Tipicul Mare (tipicul mănăstiresc zis a Sfântului Sava… care spune: De se va întâmpla hramul unui Sfânt sau a unei Sfinte în Lunea sau în Marţea sau în Miercurea sau în Joia, cântăm toată slujba în seara şi dimineaţa din Duminica Stâlpărilor. Potrivit acestei reguli, păzită mai ales în bisericile mănăstireşti, în anii când se întâmplă unul din cazurile de mai sus, Slujba Sfântului Gheorghe se întâmplă mai dinainte, cu a Praznicului Floriilor, precum s-a arătat mai dinainte… Dar unii (Biserica grecească), atunci când Sărbătoarea Sfântului cade în oricare din zilele săptămânii Sfintelor Patimi (de luni până sâmbătă inclusiv), mută slujba Sfântului şi o cântă cu cea a Învierii, în a doua zi de Paşti (luni în Săptămâna Luminată) (Triodul, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000)
3. Aceleaşi prevederi le găsim şi în Mineiul pe luna Aprilie (pag. 417).
4. În practica bisericească s-au mai întâlnit cazuri când Sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe a fost în Săptămâna Sfintelor Patimi, în anii 1995 şi 2006. Calendarele din aceşti ani pe care le-am păstrat arată că Praznicul Sfântului Gheorghe a fost înscris cu slove roşii, deci s-a ţinut pe 23 aprilie, fără ca aceasta să producă neajunsuri sau tulburări în rândul credincioşilor.
Concluzii. Precum se poate vedea din prevederile cărţilor bisericeşti, acestea nu stabilesc o regulă riguros unitară, ci lasă o oarecare libertate de alegere, în funcţie de anumite particularităţi. Socotesc că oricare din cele trei posibile opţiuni sunt corecte, rămânându-ne datoria de a prăznui cu evlavia cuvenită. În oricare zi s-ar săvârşi Slujba Sfântului, data de 23 aprilie trebuie înscrisă cu roşu în calendare şi respectată ca zi a muceniciei Sfântului nostru drag, Gheorghe. O ultimă precizare privind Sfânta Liturghie care trebuie săvârşită în acest an, marţi 23 aprilie, pentru cei care vor ţine acest Praznic la această dată. Se va săvârşi Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite, care poate fi strămutată la ceasurile dimineţii (Tipic Bisericesc, Ed. IBMO. Bucureşti, 1976, p. 165).
Toate consideraţiile personale expuse aici sunt teologumene, adică păreri ale autorului, care pot fi ignorate. Normative rămân prevederile cărţilor bisericeşti.
Presbiter Ioviţa Vasile
Multumim,parinte Vasile!
In Arhiepiscopia Sucevei este scris cu slove rosii, iar slujba Sfantului Gheorghe se pune sambata seara si duminica dimineata, adica in Duminica Floriilor.
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe!!! Mila și binecuvântarea Celui Prea Înalt să fie cu voi! Sănătate și mântuire! Doamne Ajută! ✝️ ✝️ ✝️