DECLARAȚIA Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova în legătură cu situația actuală de prigoană a Bisericii Ortodoxe din Ucraina

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova, întrunit în ședință ordinară vineri, 19 aprilie 2019, își exprimă repetat profunda îngrijorare față de situația actuală de prigoană a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, în frunte cu vrednicul ei Întâistătător, Preafericitul ONUFRIE, Mitropolitul Kievului și a toată Ucraina.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova condamnă implicarea necanonică a Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului prin acordarea „Tomosului de autocefalie” așa-numitei „Biserici Ortodoxe Ucrainene”, creată în mod artificial prin fuziunea a două structuri schismatice, fapt care nu a contribuit cu nimic la refacerea unității și păcii între creștinii din Ucraina, ci dimpotrivă a adus mai multă dezbinare și ură, provocând și consecințe grave asupra unității Bisericii Ortodoxe la nivel pan-ortodox.

Cu atât mai mult, modul în care Patriarhia Ecumenică înfăptuiește această „rezolvare a problemei bisericești” din țara vecină, cu implicarea și susținerea directă a autorităților de stat ale Ucrainei, dar și măsurile ostile și discriminatorii aplicate față de slujitorii și credincioșii ce aparțin de Biserica canonică subordonată Patriarhiei Moscovei, ne face încă odată să declarăm asemenea acțiuni străine vieții și învățăturii Bisericii noastre Drept-măritoare.

Încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale slujitorilor și credincioșilor Bisericii canonice prin privarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene de numele său și legitimarea practicii de confiscare a bisericilor și mănăstirilor sale istorice cu susținerea structurilor de forță, efectuate contrar deciziilor comunităților care doresc să rămână în Biserica canonică, ne vorbește clar despre scopul principal al acestora de a lichida Biserica Ortodoxă canonică din acest spațiu.

În aceste triste realități prin care trece la moment Biserica Ortodoxă din Ucraina, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova, alăturându-se Bisericilor Ortodoxe Locale, își exprimă susținerea în rugăciune a ierarhilor, clerului și credincioșilor din R. Moldova față de confrații din Biserica Ortodoxă a Ucrainei, rugând pe Bunul Dumnezeu să-i întărească în suferință, răbdare și mărturisirea dreptei credințe, adresându-le îndemnul Sfântului Apostol Pavel, cel care la fel era în suferință pentru Domnul: „să umblați cu vrednicie, după chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia şi blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4,1-3).

În același timp, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova solicită atenția comunității internaționale asupra nedreptăților care se petrec în Ucraina prin încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, dar și prin implicarea brutală și abuzivă a autorităților statului ucrainean în viața și organizarea Bisericii Ortodoxe locale.

+ VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove

Membrii:
+ SAVA, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari
+ANATOLIE, Episcop de Cahul şi Comrat
+ PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni
+ MARCHEL, Episcop de Bălţi şi Făleşti
+ NICODIM, Episcop de Edineţ şi Briceni
+ IOAN, Episcop de Soroca, vicar al Mitropoliei Moldovei
+ SILUAN, Episcop de Orhei, vicar al Mitropoliei Moldovei
Protoiereu mitrofor Vadim CHEIBAŞ, Secretarul Sinodului

7 thoughts on “DECLARAȚIA Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova în legătură cu situația actuală de prigoană a Bisericii Ortodoxe din Ucraina”

  1. Adica,a inceput cu Creta si se incheie cu Ucraina:daca bor,nici in al 13-lea ceas nu se va pocai si va recunoaste asazisa biserica a Ucrainei,cadem sigur.Din ecumenism mai iesi prin pocainta,dar in schisma si daca mori mucenic,nu-ti foloseste la nimic.

    1. Fratilor……ce sa mai vorbim de frații noștri de pește Prut, cand in BOR la noi sunt tot mai multe inovații în cult, preoții spun spovedaniile, s,a,m,d……În patetic spune : ,, acum sunt preoți de aur si biserici de lut, dar va veni vremea cand vor fi PREOTI DE LUT si biserici de AUR,……si iata ca deja trăim si vedem cu ochii noștri.Nu sunt împotriva cu nimic caci sunt oameni ca si noi, dar amintesc si dezbină enorm de mult, ba mai mult …..învrajbesc oamenii unii cu alții. Eu nu generalizez, căci stiu preoți cu o trăire ireproșabilă, dar sunt o grămadă de iude si simoniti pe care eu personal i-aș smeri……,,Rugati-va neancetat fratilor pentru toata suflarea caci zilele sunt scurte si tot ceea ce face-ti sau pătimiti sa fie intru slava bunului Dumnezeu pentru păcatele noastre ale fiecăruia,,…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X