„Episcop” ucrainean schismatic a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Xenofont, din Sfântul Munte Athos

7 thoughts on “„Episcop” ucrainean schismatic a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Xenofont, din Sfântul Munte Athos”

1. Neo-athoniţii condamnă Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor
   Alungarea în forţă cu poliţia înarmată a monahilor din Schitul Sfântului Prooroc Ilie din Sfântul Munte Athos – schit ce ţinea de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR) – petrecută în anul 1992 şi prigoana neîncetată asupra Mănăstirii Esfigmenu – mănăstire care a încetat încă din anii ’70 pomenirea patriarhilor de Constantinopol din pricina ereziilor acestora – fac parte dintr-un proiect de uniformizare mentală a Athosului, de reducere la tăcere prin toate mijloacele a tuturor părerilor potrivnice apostaziei Patriarhiei de Constantintinopol.
   În acelaşi sens, în anul 1991, Chinotita neo-athonită a conceput o infamă declaraţie îndreptată împotriva ROCOR-ului – o Biserică fără nici o comuniune cu Patriarhiile Constantinopolului şi Moscovei, în care s-au sfinţit şi au strălucit Vlădicii Ioan Maximovici, Averchie (Tauşev) de Jordanville, Serafim Rose, etc. – în care chinotita susţine că Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor este nici mai mult nici mai puţin decât „schismatică”, „fără har şi în afara Bisericii” (!!)… Infama declaraţie, ce reprezintă mărturisirea de credinţă a neo-athoniţilor, a fost iniţiată în contextul scandalului provocat de către aceştia, după ce un igumen vestit din Muntele Athos, părintele Efrem de la Filotheu, plecat în America, s-a refugiat sub omoforul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, ca urmare a faptului că descoperise atitudinea antidogmatică şi antiduhovnicească a arhiepiscopului grec oficial din America.
   În revista ortodoxă tradiţionalistă Lumina Thaborului, Părintele Ambrozie Fontrier, teolog, duhovnic şi misionar ortodox în Franţa secolului XX, a publicat la acea vreme un articol în care prezenta declaraţia neo-athoniţilor, însoţită de o scrisoare de protest a unui creştin din Salonic. Pe acestea le publicăm mai jos, întocmai, mărturisind şi noi dimpreună cu părintele Ambrozie ceea ce mărturiseşte Sinodiconul Ortodoxiei: Tuturor faptelor sau înoirilor ce au fost sau vor fi săvârşite împotriva Tradiţiei Bisericii şi a învăţăturii şi a pildei Părinţilor noştri sfinţi şi cinstiţi: Anatema!
   Părintelui Ambrozie veşnică pomenire!
   Neo-Athoniţii condamnă Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor
   După ce a părăsit ascultarea de egumen al sfintei mănăstiri Filotheu şi a primit de la mănăstirea sa o scrisoare de demisie canonică, Părintele Efrem a plecat în America pentru a spovedi pe credincioşi. Dar iată că în loc să se prezinte la arhiepiscopul Iacovos şi la cel de Canada, Sotirios, el a mers direct la Sinodalii Ruşi din Afara Graniţelor.
   Demersul Părintelui Efrem avea să dezlănţuie mânia neo-athoniţilor, care au reacţionat imediat cu violenţă şi, cu pana lor plină de „seninătate isihastă”, au scris patriarhului de Constantinopol Dimitrie scrisoarea pe care o vom reda îndată, în care condamnă făţiş Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor, numind-o „schismatică”, „lipsită de har” şi „în afara Bisericii”, o „organizaţie pe care nici o Biserică Ortodoxă nu o recunoaşte”, etc. …
   De la primirea acestei epistole, Fanarul a trimis degrabă la Sfântul Munte o comisie care sosi pe 2 iunie 1991.
   Pe 4, 5 şi 6 iunie au avut loc reuniunile unei comisii mixte formate din fanarioţi, egumeni şi reprezentanţi ai mănăstirilor. Foile de hârtie au fost înnegrite cu cerneală otrăvită împotriva Părintelui Efrem şi apoi s-a organizat o întâlnire între el şi egumenii ecumenişti: s-a hotărât ca Părintele Efrem să dea explicaţii Fanarului. Comisia şi-a dat acceptul ca patriarhul să-l depună. La Fanar Părintele Efrem, supus intimidării, de-a dreptul îngrozit şi cuprins de spaimă, îşi regretă gestul şi revine în biserica ecumenistă în marş spre Noua Ordine Mondială.
   Ecleziologia neo-athonită este tendenţioasă, cum poate remarca şi cititorul epistolei în discuţie. Având mentalitate papistă, ea face ca Patriarhia de Constantinopol să treacă drept o vice-papalitate: „Biserica de Constantinopol – scrie redactorul declaraţiei – formează, împreună cu Bisericile locale, Ortodoxia.” Dar nici Sfânta Scriptură, nici Sfintele Sinoade, nici Părinţii, n-au trasat liniile unei astfel de ecleziologii. Acolo unde este ierarhul care drept învaţă Cuvântul Adevărului, care merge pe urmele Sfinţilor Părinţi în mijlocul turmei sale, acolo este Biserica lui Hristos. Vai nouă dacă, în loc să vedem Biserica în ierarhul ce propovăduieşte şi mărturiseşte Adevărul, noi privim către un anume ierarh pentru că este patriarh într-un oraş mare, fie el şi Constantinopolul, dar rămânem nepăsători faţă de propovăduirea lui! Astfel făcând, vom merge împreună cu el la pierzarea sufletelor noastre! De câte ori patriarhul de Constantinopol, „vârful ortodoxiei”, cum se spune astăzi, nu a căzut în erezie? Cât de des încalcă regulile dictate chiar de la înălţimea Tronului său! Slujba Sinodiconului care este ca o Cartă a Ortodoxiei, aruncă o anatemă de temut:
   Tuturor faptelor sau înoirilor ce au fost sau vor fi săvârşite împotriva Tradiţiei Bisericii şi a învăţăturii şi a pildei Părinţilor noştri sfinţi şi cinstiţi: Anatema!
   Ori, Biserica a primit calendarul prin Tradiţie, cum tot prin Tradiţie a primit şi cultul sfintelor icoane. Schimbând abuziv calendarul la începutul secolului nostru, pentru a putea prăznui sărbătorile cu toate „bisericile” şi confesiunile creştine, Patriarhia de Constantinopol a injectat în Trupul Bisericii o boală incurabilă. A spart unitatea liturgică a Bisericii Ortodoxe şi a deschis astfel calea ecumenismului sincretic pe care îl predică şi practică astăzi. Patriarhul Atenagoras a spus-o clar cu mai mult timp în urmă: „Vremea dogmelor a trecut. Ne înşelăm şi păcătuim dacă gândim că credinţa ortodoxă a coborât din cer şi că celelalte religii sunt nevrednice. Trei sute de milioane de oameni au ales Islamul pentru a ajunge la Dumnezeul lor şi alte sute de milioane sunt protestanţi, catolici, budişti. Ţelul fiecărei religii este să-l facă pe om mai bun.” Patriarhul Dimitrie şi patriarhul Bartolomeu sunt discipoli fideli ai lui Atenagoras, şi au meritul de a fi declarat clar în discursurile lor de întronizare că vor călca pe urmele celebrului lor predecesor.
   Redăm aici două documente:
   – Scrisoarea-declaraţie a neo-athoniţilor către răposatul patriarh Dimitrie.
   – Răspunsul unui creştin din Salonic, ce este o mustrare, amintindu-le anumite fapte şi gesturi ale Fanarului ce constituie o trădare a Ortodoxiei.
   Părintele Ambrozie Fontrier
   Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos
   Careia, 8 mai 1991
   Prea Fericirii Sale, Patriarhului Ecumenic,
   Prea Sfinţitul Dimitrie, preacinstitului nostru Părinte şi
   Stăpân al Fanarului.
   Prea Sfinte Părinte şi Stăpân,
   Îndurerată şi îngrozită, Sfânta noastră Chinotită a luat la cunoştinţă, de acum oficial, de intrarea fostului egumen al sfintei mănăstiri Filoteu, arhimandritul Efrem, în „grupul” schismatic şi para-eclezial numit Ruşii din Afara Graniţelor, pe care nici o Biserică Ortodoxă locală nu o recunoaşte. Şi ne întrebăm pe bună dreptate, cum fostului egumen i-a permis conştiinţa – lui, care, de-a lungul anilor cu încuviinţarea şi îngăduinţa sfinţitului arhiepiscop al Americii, a lucrat ca duhovnic în sânul turmei Bisericii locale a Î.P.S. Arhiepiscop Iacovos, dependent de sub jurisdicţia Scaunului Ecumenic, aducând astfel o mulţime de fii duhovniceşti în parohiile şi în bisericile dependente canonic de Arhiepiscopul Iacovos, cu care era în comuniune duhovnicească de mai bine de zece ani – cum aceiaşi fii pe care îi sfătuia atunci să se supună Bisericii şi care primeau Sfintele Taine de la aceasta, cum îi sfătuieşte acum să se despartă, ca nişte răzvrătiţi, de Arhiepiscopie, pentru a se alătura acestei para-sinagogi para-bisericeşti?
   Prea Fericirea Voastră ştie, cu certitudine, că aceşti oameni din Diaspora Rusă, în siguranţă pe pământ străin, se jucau până mai ieri de-a duhovnicii, iar astăzi ei continuă să acuze Biserica soră Rusă de a se fi compromis cu regimul ateu, în timp ce ea se străduia să întărească credincioşii din Rusia şi să păstreze deschise sfintele biserici, chiar cu preţul vieţii membrilor săi, din care zeci de mii au înfruntat mucenicia, în timp ce ei fugeau emigrând în străinătate. Astăzi când, în Rusia adie briza libertăţii, ei pătrund pe terenul jurisdicţiei Patriarhiei Moscovei, „hirotonind preoţi” şi ameninţând cu o nouă schismă Biserica Rusă. Şi lor li s-a alăturat, din păcate, fostul egumen Efrem.
   Sfânta noastră Chinotită, urmând scrupulos deciziilor sfintei duble sinaxe extraordinare din aprilie trecut, condamnă pe faţă şi în unanimitate adeziunea fostului egumen arhimandritul Efrem la zisa para-sinagogă para-bisericească.
   De asemenea ea îi invită pe toţi fiii duhovniceşti ai Î.P.S. Arhiepiscop de America să rămână credincioşi acestei Arhiepiscopii şi Patriarhiei Ecumenice, dat fiind că Biserica de Constantinopol împreună cu toate Bisericile locale Ortodoxe în comuniune cu ea sau depinzând administrativ şi duhovniceşte de ea, se identifică cu Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică din Crez. În afara ei, nu sunt decât schisme şi erezii. În afara ei, nu există Taine valide, nici harul lui Dumnezeu, după învăţătura ortodoxă. „În afara Bisericii catoliceşti, adică a Ortodoxiei, nu există nici Botez, nici Euharistie, nici episcopi, nici scaune, nici adevărata învăţătură…” după Sfântul Ciprian din Cartagina.
   Vă rămâne deci, Prea Sfinţite Stăpâne, Sfinţiei Voastre şi Sfântului Sinod, să luaţi toate măsurile care se impun pentru a apăra unitatea turmei Arhiepiscopiei din America şi să o puneţi la adăpost de căderea mortală a zisului egumen, care s-a scos pe sine în afara Bisericii, pur şi simplu, pentru a-şi înfăptui în deplină libertate scopurile greşite, fără jugul ascultării de Biserica ce l-a tuns monah şi l-a hirotonit preot şi căreia i-a făgăduit ascultare până la moarte, la depunerea voturilor monahale făcute în Sfântul Munte pe care l-a părăsit.
   Cine i-a încredinţat mântuirea Neamurilor? Biserica din America este oare lipsită de păstori canonici, de episcopi şi de preoţi? De la cine a primit binecuvântare? Să dea numele athoniţilor de vază cărora le-a cerut sfatul. Noi i-am întrebat pe toţi şi toţi au condamnat cu cuvinte grele comportamentul său şi l-au considerat un „rătăcit”.
   Pentru ce căderea sa şi părăsirea fiilor duhovniceşti din Sfântul Munte pe care i-a adus până la temutul altar al Marii Biserici a lui Hristos, unde Patriarhul Ecumenic este episcop? Cine va putea să ne afirme că „încredinţarea sa lăuntrică” nu era o „rătăcire” a dracilor, căci satana se transformă în înger de lumină?
   Cu toţi sfinţiţii părinţi nerătăciţi care trăiesc într-un mod plăcut lui Dumnezeu în Sfântul Munte, repetăm condamnarea actelor sale şi cerem rugăciunile voastre părinteşti şi patriarhale, cu respect profund şi închinăciune filială, vă sărutăm cinstita dreaptă, fântână plină de har.
   Toţi delegaţii şi stareţii Sinaxei comune a celor douăzeci de sfinte mănăstiri din Sfântul Munte Athos.
   Ecclesia, nr. 11, 391, 1/14 iulie 1991
   Scrisoare de protest către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte
   pentru tot ceea ce a scris împotriva Părintelui Efrem
   Prea Cinstiţi Părinţi,
   Motivul care mă determină să vă adresez prezenta este publicarea în jurnalul Ekklesiastiki Aletheia din 1/7/1991, a scrisorii Sfintei Chinotite despre trecerea fostului egumen din sfânta mănăstire Filotheu, Părintele Efrem, în Biserica Rusă din Afara Graniţelor.
   Am luat la cunoştinţă de publicarea sa cu puţină întârziere şi rog pe sfinţiile voastre să-mi iertaţi tot ceea ce urmează să vă scriu.
   Sincer, am fost îngrozit de conţinutul scrisorii Sfintei Chinotite. Expresiile folosite de redactor sunt grele, calificativele în ce-l priveşte pe Părintele Efrem sunt inadmisibile. Spuneţi că „s-a scos pe sine în afara Bisericii, alăturându-se Bisericii Ruse din Afara Graniţelor pur şi simplu pentru a putea în deplină libertate, să-şi împlinească scopurile personale rătăcite, în afara jugului ascultării de Biserică; că este un rătăcit; că această cădere a sa, manifestată prin acest demers, este mortală” etc. …
   De ce, părinţii mei, de ce atâta ură pentru Părintele Efrem? Ce rău a făcut? Acest om a căutat deschidere bisericească şi nimic altceva, pentru a crea în America mănăstiri după modelul athonit, lucru pe care nu i l-ar fi permis nici patriarhul ecumenic, nici Iacovos al Americii.
   Pentru aceasta îl numiţi eretic! Îmi puteţi spune în ce constă rătăcirea şi care sunt semnele ei?
   Cum puteţi judeca astfel un om care a fost reformatorul monahismului athonit contemporan, când Muntele Athos era în primejdie din lipsă de oameni, şi care a repopulat prin strălucirea sa duhovnicească şi prin sfinţenia sa, mănăstirile de călugări din Sfântul Munte şi un umăr mare de mănăstiri de maici de pe pământul grecesc?
   De ce, părinţii mei, de ce minţiţi când spuneţi că demersul Părintelui Efrem „a fost condamnat în unanimitate de toţi sfinţiţii părinţi nerătăciţi care trăiesc în modul plăcut lui Dumnezeu”? Ştim că egumenul mănăstirii Kostamonitu a părăsit Sfânta Dublă Sinaxă pentru a protesta împotriva tuturor acuzaţiilor aduse Părintelui Efrem.
   Reprezentantul mănăstirii Filoteu, Părintele Efrem (să nu-l confundăm cu Părintele Efrem de mai sus) a protestat cu tărie împotriva acuzaţiilor îngrozitoare şi de temut aduse împotriva Bătrânului său. Sfintele mănăstiri Xiropotamu şi Caracalu n-au fost de acord din multe motive. Sfânta mănăstire Esfigmenu nu a participat. Cum puteţi deci să afirmaţi că a fost unanimitate? Schiturile au fost întrebate? Au fost ele reprezentate de cineva? Simplii monahi din mănăstirile de obşte au fost întrebaţi? De ce atâta venin, Părinţii mei?
   Cum se face că în chiar ziua aceea, în timpul când se derula reuniunea Sfintei Duble Sinaxe, ziarele politice publicau, anticipat, decizia de condamnare a Părintelui Efrem şi că Agenţia de Informaţii din Atena era deja pusă la curent de corespondentul său din Constantinopol?
   Presupunând chiar că Părintele Efrem s-a rătăcit, unde deci este iubirea pentru fratele vostru rătăcit? Unde vă sunt lacrimile? Unde vă sunt rugăciunile către Dumnezeu pentru întoarcerea lui?
   Vai, se pare că toate acestea nu sunt pentru voi decât nişte baloane de săpun sparte. Prin comportamentul vostru v-aţi arătat o faţă foarte diferită de cea pe care ne-aţi expus-o în vitrină. În ciuda calomniilor voastre, soarele va continua să strălucească, să împrăştie raze, să încălzească inimile curate şi sincere şi să ardă, complet, toate celelalte inimi pline de patimi.
   De ce, părinţii mei, nu aţi arătat aceeaşi râvnă împotriva tuturor faptelor şi atitudinilor luate în Biserică?
   Voi cita câteva exemple pentru a vă reîmprospăta memoria, în cazul în care aţi fi uitat.
   Pe 10/12/1987, răposatul patriarh Dimitrie, mergând la Geneva, a declarat că vizita sa la Consiliul Mondial al Bisericilor a fost vârful pelerinajului său, că C.M.B. este casa noastră! Sunteţi de acord cu toate acestea?
   Sunteţi de acord cu vizita pe care răposatul patriarh a făcut-o la Roma în decembrie 1987? Cu rugăciunile în comun cu papa Ioan Paul şi cu slujba de pomenire pe care a făcut-o la mormintele papilor Ioan XXIII şi Paul VI, şi în special cu toate declaraţiile papei, faţă de care nu a protestat, anume că biserica catolică şi Biserica Ortodoxă ar fi primit harul de a se întâlni din nou, una cu alta, ca biserici surori şi de a merge către comuniune deplină?
   Sunteţi de acord cu refuzul ortodocşilor de a mărturisi, în comunicatul comun al adunării plenare a Comisiei mixte teologice a Dialogurilor dintre Bisericile Ortodoxe şi cele romano-catolice, de la Freising lângă München, în iunie 1990, de a mărturisi, zic, exclusivitatea Bisericii Ortodoxe – mărturisirea sa, soteriologia sa, ecleziologia sa? Acest comunicat declară că bisericile noastre se întâlnesc pe baza ecleziologică a comuniunii dintre bisericile surori.
   Sunteţi de acord cu comunicatul Comisiei de coordonare a Dialogului Teologic dintre bisericile catolice şi ortodoxe, unde este vorba despre o viziune ecleziologică nouă, întrucât s-ar fi depăşit etapa în care fiecare biserică îşi spunea că este singura deţinătoare a mântuirii, spre convingerea că cele două biserici, catolică şi ortodoxă, ar fi biserici surori?
   Sunteţi de acord cu toate blasfemiile proferate şi practicate la Canberra, în Australia în februarie 1991?
   Sunteţi de acord cu Stilianos al Australiei, acest nou Kazantzakis şi cu toate blasfemiile pe care le-a strigat împotriva Persoanei Teandrice a Domnului?
   Sunteţi de acord cu doxologia slujită de Iacovos al Americii cu trei reprezentanţi ai Patriarhiei Ecumenice la vizita patriarhului Dimitrie în America, la care a participat Imamul, un delegat papistaş, un rabin, anglicani şi mulţi alţi heterodocşi?
   Sunteţi de acord cu rugăciunea comună pan-religioasă de la Assisi în Italia, din octombrie 1986?
   Sunteţi de acord cu pelerinajul la Frăţia eretică de la Taizé, a trei episcopi ai Scaunului Ecumenic, cu scopul adresării unui mesaj special de felicitare din partea patriarhului?
   Vestitul teolog M. Nicolas Soteropoulos, într-un articol publicat de Orthodoxos Typos, scrie că nici Stilianos al Australiei, nici opiniile sale eretice n-au mai şocat mănăstirile din Sfântul Munte care au luat atitudine împotriva Patriarhului de Ierusalim Diodor şi l-au susţinut pe Stilianos şi pe patriarhul de Constantinopol, complicele său.
   N.Y. din Salonic
   Orthodoxos Typos, nr. 152, 15/11/1991

   Răspunde

3. Nu primim să schimbăm Bisericescul nostru Calendar
   În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.
   Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!
   Cele de mai jos, scrise de Cuviosul ieroschimonah Arsenie Cotea, au reprezentat şi ar putea încă reprezenta un manifest al celor ce se opun inovaţiei nou-calendariste:
   Adevăraţii fii ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit – dintre care şi noi facem parte, cu Darul lui Dumnezeu -, cele ce ca Creştini Ortodocşi suntem datori ca cu însuşi preţul vieţii noastre să păzim fără de altă făgăduinţă dată prin jurământ în vremea naşterii cei de adoua oară în baia Sântului Botez, care datorie, ne stă asupra, ca atunci când vom fi siliţi a călca vreuna din poruncile Sfintei noastre Biserici – de va chema vremea – să ne vărsăm pre însuşi sângele nostru pentru apărarea Sfintei noastre credinţe Ortodoxe şi a păzirei stramoşăştilor obiceiuri Creştineşti. Iar cei ce s-au învrednicit ca de a doua oară să repete acest Sfânt jurământ, în vremea tunderii în Sfântul şi Marele îngerescul Chip Monahicesc, cu mult mai mult li se impune aceasta. Iar pentru Sfinţiţii Clerici, şi mai ales P.S. Arhierei, mai cu deosebire şi mai cu îndatorire le stă asupră-le aceasta. Căci în vremea hirotoniei, de 3 ori au jurat, cum că vor păzi predaniile cele pentru Dumnezeu, şi pentru cele Dumnezeeşti şi tâlcuirele Bisericei Cei Una, şi Sfântă, şi Sobornicească şi Apostolească; pentru care, atuncea în auzul tuturor, împreună cu mărturisirea Credinţei, cu mare glas au strigat: „Tuturor începătorilor de eresuri şi pre cei de un cuget cu dânşii, îi lepăd şi îi dau Anatemii, şi luminat propoveduesc cu mare glas: tuturor ereticilor „ANATEMA” (Vezi Rânduiala hirotoniei Arhiereşti, a 3-a Mărturisire). Şi iarăşi a 3-a oară: tuturor ereticilor, ANATEMA!
   Toţi aceştia, adevăraţi fii şi robi ai Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, de vor să moştenească Împărăţia Cerurilor, prin păzirea Sfintelor şi Dumnezeieştilor porunci ale Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit: Nu primesc nici o schimbare să se facă în cele poruncite şi predanisite de Sfânta această Biserică, între care este şi Calendarul Bisericesc Ortodox, Iulian stil vechi:
   Deoarece făptuitorii reformişti vor cădea în Anatema Sfântului Apostol Pavel ce zice:
   „De binevesteşte cineva vouă ceva afară de ceea ce aţi „primit, fie ANATEMA”. (Gal. 1: 8, 9).
   Aşadar:
   + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece, cei ce fac aşa născocire, cad în osânda rostită de Sfântul şi Ecumenicul al 7-lea Sobor, în Canonul I, şi care Sfânt Sobor iarăşi zice: „Toţi cei ce afară de predaniile Bisericii şi de învăţăturile Sfinţilor şi întrutot Cinstiţilor Părinţilor noştri, au născocit ceva, sau vor născoci după hotărârea noastră aceasta, fie ANATEMA de 3 ori”! (din Sinaxarul Duminicii Pravoslaviei).
   Si iarăşi zice: „Toţi cei ce calcă predaniile Sfinte Biserici, scrise ori nescrise, Anatema de 3 ori” (în al II-lea tom al Sinodicalelor, foaia 883).
   + Nu primim schimbarea Sfântului şi Ortodoxului Calendar, deoarece, prin această schimbare, reformiştii arată de-a dreptul nesupunere Sfintelor Soboare Ecumenice, care au pecetluit împreuna cu altele şi pe a noastră Ortodoxă rânduială Calendaristică, şi cari nesupuşi vor cădea din nădejdea mântuirii, rămâind afară de trupul Bisericei, dupre hotărârea Domnului, că: „de nu va asculta cineva nici de Sobor, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş”. (Matthei: 18, 17).
   + Nu primim să hulim Sfântul nostru Calendar Ortodox, deoarece hulitorii vor moşteni osânda acelor ce hulesc împotriva Sfântului Duh, Cel ce au insuflat pe Sfinţii Părinţi la Sfintele Soboare Ecumenice, şi care păcat al hulei, dupre hotărârea Mântuitorului (Matthei: 12, 32), nu li se va ierta lor niciodată.
   + Nu ne învoim să schimbăm Ortodoxul nostru Călindar, deoarece, aceasta este o nouă scornitură şi o străină învăţătură, şi cel ce se învoieşte, cade în osânda Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, ce zice: „Oricine va veni la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi lui „Bucură-te, Bună ziua”. Că cel ce-i zice lui „Bucură-te”, se face părtaş faptelor lui celor rele”. (2 Ioan, st. 10, 11).
   + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece, reforma aceasta este aflare papistăşească, osândită de întreaga şi Marea adunare Sinodală din anul 1593, pe vremea Patriarhului Ieremia al II-lea, faţă fiind toţi Ierarhii Bisericii Ortodoxe de Răsărit; osândire rostită şi de alte Sfinte Sinoade şi Sfinţi Părinţi.
   + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece ne vom împotrivi Dumnezeului minunilor, Cel ce spre întărirea Ortodoxului nostru Calendar a lucrat minunile ce le-am pomenit mai înainte; şi Care Dumnezeu, repetă în tot anul minunea ieşirei Sfintei Lumini în ziua Sfintei Învieri a Domnului nostru, Iisus Hristos, la Sfântul Mormânt în Ierusalim, zicem, la ale noastre Sfinte Paşti, iar nu la al celor eretici, între care sunt şi papistaşii.
   + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece, prin această schimbare noii Calendarişti vor face schismă între Bisericele surori Ortodoxe care, în mare parte nu s-au învoit, adecă vor face dezbinare între Ortodocşi – şi care păcat al dezbinării Bisericii, nici sângele Muceniciei nu-l poate spăla, precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur (în a 11-a Voroavă către Efeseni): „cum că au zis un Sfânt că nici sângele Muceniciei nu poate a spăla păcatul osebirei şi al despărţirei Bisericei. Şi a dezbina cineva Biserica este răul cel mai cumplit, decât a cădea în eres. Scrie însuşi Sfântul Dionisie al Alexandriei (Mărturisitorul), în Epistolia cea către Navat Episcopul, că: se cuvine a pătimi cineva orişice rău ar fi, numai a nu dezbina Biserica, şi că este mai slăvită Mucenicie, ce ar suferi cineva pentru a nu dezbina Biserica, decât Mucenicia ce o ar răbda de a nu sluji idolilor. Fiindcă în Mucenicia cea pentru a nu sluji idolilor, mărturiseşte pentru folosul sufletului său, iară întru cea pentru a nu dezbina Biserica, mărturiseşte pentru folosul şi unirea a toată Biserica. (Pidalion, foaia 26).
   + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, fiindcă noii Calendarişti, de se vor ţine după 2 stiluri, vor desfiinţa Postul Sfinţilor Apostoli, atrăgându-şi asupra ANATEMA Canonului 19 al Sfântului Sobor din Gangra şi osânda de la 228 al Nomocanonului.
   + Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Bisericesc Ortodox, căci, dacă reformiştii vor schimba şi data Sfintelor Paşti, vor cădea în osânda Canonului I al Sfântului Sobor din Antiochia, precum şi ale altor osândiri Sinodiceşti şi Părinteşti.
   + Nu primim schimbarea Ortodoxului nostru Calendar, căci noii Calendarişti, orice chip vor unelti cu noua lor scornitură, vor face Sfintele Paşti ori mai înainte de jidovi, ori nu vor ajunge cu data la 22 Martie, ori îl vor avea fix într-o anumită zi, fapte pentru care însuşi ei au zis că acestea sunt o erezie vădită, precum şi este; şi unii şi aceştia eretici vor cădea în osânda Sfântului Apostol Pavel ce zice: „De omul eretic, după una şi a doua sfătuire, te fereşte, ştiind că s-a răzvrătit unul ca acesta şi păcătuieşte, fiind singur de sine osândit”. (Tit 3: 10, 11).
   + Nu primim să schimbăm Bisericescul nostru Calendar, pentru motivul, cum zic ei, că această schimbare nu ar fi nimic; căci chia aşa de ar fi, adică o mică abatere, iată pentru această nimică ce ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Rogu-vă, dar, fraţilor, să nu vă amăgiţi cu cugetul cel pierzător de suflet înşivă a grămădi asupră-vă toată răutatea, zicând: „Ce este aceasta şi ce este aceea, adică aceasta nu-i nimic, cealaltă tot aşa, că nenumărate rele din aceasta se nasc, căci diavolul cel spurcat multă răutate şi putere întrebuinţează şi compogoromânt spre pierzarea oamenilor, ca „din cele mici mai întâi lovindu-i, să-i aducă la cele mai mari (Voroava LXXXVI la Mattheiu).
   Iar Sfântul Isidor Pelusiotul, în epistolia 1233 glăsuieşte:
   „A zice că aceasta nu e nimic, au făcut a glumi răutatea asupra întregei vieţi. Iar împotriva acestei pierzătoare glume, adică: „nu-i nimica”, (nicevo-ruseşte) a scris un tratat întreg Cucernicul acela bărbat Părintele Ioan Kronştaski-Rusia – † 1910.
   + Nu primim să schimbăm Sfântul nostru Calendar stil vechiu, pentru motivul, pus de reformişti, că ar fi prea multe Sărbători şi pentru aceasta se face pagubă mare materială. Căci nu are nici un loc recea această pricină. Mai întâi Sfintele Sărbători sunt aşezate şi rânduite să le prăznuim de acei făcători de minuni, pre care Sfânta Biserică îi numesc Purtători de Dumnezeu şi insuflaţi de Sfântul Duh; iar apoi, oare nu era mai mult belşug, atunci când Creştinii prăznuiau toate cele rânduite de Sfânta Biserică, decât acum în epoca ceasta ateistă (fără de Dumnezeu) care a redus francul numai la 7 bani?!
   + Nu primim sa schimbăm Ortodoxul nostru Calendar Iulian, pentru motivul că aceasta o cer marele interese ale Statului. Pentru Stat poate să fi fost o necesitate; iar pentru Biserică – după cum am arătat – când a primit Calendarul Grigorian, au respectat dreptul Bisericii de a face uz de Calendarul Iulian stil vechiu, tipărind însuşi cu a sa cheltuială Calendarul Bisericesc Ortodox pe toţi anii, în 1923. Prin urmare, însuşi Statul ne-a documentat că interesele cele vremelnice nu pot muia hotarele cele vecinice ale Dumnezeieştii Biserici Răsăritene.
   Şi fiindcă: Nu primim schimbarea Sfântului, Ortodoxului şi Bisericescului nostru Calendar Iulian stil vechiu, din aceasta să nu ne lipească crima de turburători ai ordinii de stat, ci atâta lucru ştim şi noi, cum că: „Taina împăratului bine este a o ascunde, dar însă lucrurile lui Dumnezeu a le descoperi mărire este”. (Tobit 12, 6). Însă să ştie doar că turburători proprii-zişi ai ordinii de Stat şi cu lucru dovediţi sunt adventiştii, anabaptiştii, anabatiştii, pocăiţii şi alţi blestemaţi de eretici; împreună cu toţi protestanţii şi papistaşii ce mişună prin România şi prin toată lumea – duhul Bolşevismului -, ce cu toţii sug din afurisita ţâţă a lui Iuda cu masonii lui, iar nu noi, Creştinii Ortodocşi, cei ce cu trup şi suflet ne ţinem de predaniile cele strămoşeşti Creştineşti, şi care pune înaintea bolşevismului spusa Sfântului Mucenic Procopie din Palestina (†303), că: ,,Mulţimea Domnilor nu e bună”; „un Cap e de ajuns a purta o cunună”.
   + Nu primim să schimbăm Sfântul nostru Calendar Ortodox, ca cum de spaima înfricoşărilor, cu care ameninţă şi ne cinstesc Noii Calendarişti pentru această statornică; căci, aceasta dovedeşte cum că unde e silă, de acolo Adevărul a dispărut; şi ca atare silnicii făptuiesc ceva mai mult decât tiranii împăraţi idolatri de demult, care, nu pentru ca să-şi aplice vreo nouă a alor scornitură vărsau sângele Sfinţilor Mucenici, ci cu pricină ca cum binecuvântată pentru ei, căci voiau să ţină obiceiurile lor cele vechi strămoşeşti; pentru care cetim în ultimul edict al lui Maximian următoarele: (vezi „Istoria Bisericească a lui Evsevie”, Cart. 8, Cap. 17). „Dintre toate îngrijirile ce am luat pentru binele comun al supuşilor noştri şi pentru conservarea Imperiului, noi hotărâsem de a restabili toate lucrurile după primele obiceiuri… şi vechea disciplină a străbunilor noştri”.
   Care de altfel, într-un „Catehism Creştin Ortodox”, („Răsturnarea ultimelor rătăciri”, de N. Scriban, pag. 36), aflăm următoarea întrebare: „Cum trebuie Creştinii Ortodocşi să lucreze, dacă Stăpânii şi mai-marii, ar cere ceva de la dânşii, care să fie contrar Credinţei şi în opoziţie cu Legea Dumnezeiască predanisită?
   Răspuns: „În acest caz, trebuie sa li se răspundă ceea ce Sfinţii Apostoli au răspuns principilor şi capilor iudeilor: „judecaţi înşivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu, „de a ne supune mai vârtos vouă decât lui Dumnezeu? (Fap. 4, 19); şi trebuie a suferi şi a purta toate urmările acestei învăţături, pentru Credinţa şi Predaniile Bisericii şi pentru a nu strica Legea lui Dumnezeu; orişice ar putea urma, sau ar putea rezulta de acolo”.
   Deci, pentru aceasta, noi, Creştinii Ortodocşi, nu ne împreună-învoim cu cei ce au schimbat Sfântul nostru Calendar Bisericesc Ortodox, bătrân aproape cu 2000 ani, pentru cel Papistăşesc: Căci astfel am cădea sub osânda Sf. Apostol Pavel, ce zice: „Cari dreptatea lui Dumnezeu cunoscându-o, cum că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai acestea le fac, ci şi binevoiesc cu cei ce le fac pre acestea”, (Rom. 1, 32).
   Pentru care zice Dumnezeiescul Gură de Aur: „Nu numai a râvni răutatea, ci şi a lăuda pre cei ce vieţuiesc într-însa, aduce muncă prea cumplită celor ce vieţuiesc întru răutate; căci a păcătui şi a lăuda pre cei ce păcătuiesc; „mult mai mare prihană de muncă aduce” (În Cuv. cel la Saul).
   Ci şi Marele Ierarh Vasilie zice: „Mai cu sârguinţă să luăm aminte de sine, nu cumva pre vreun om necinstitor de Dumnezeu, cu cuvântul sau cu lucrul, vrând să-l îndreptăm, dupre harul cel către noi, să ne purtăm cu înduplecarea lui: „Că vai celor ce zic răul bun şi bunul rău, şi cei ce pun lumina întuneric şi întunericul lumină, cel ce fac amarul dulce şi dulcele amar”. (Is. 5, 20).
   Şi iarăşi zice: „Cel ce ajută acelor răi-necinstitori de Dumnezeu şi îndrăzneşte întru faptele cele rele, acesta este cel ce zice răul bun”. (În tâlcuirea la Proorocul Isaiia).
   Iar Parimiastul încă au zis: „Carele judecă pre cel nedrept a fi drept, iar nedrept pre cel drept, necurat şi urât este la Dumnezeu”. (Pilde XIII, 13).
   Aşadar, fiindcă s-a dovedit cu lumina zilei că Sfântului nostru Calendar Bisericesc Ortodox, numit Iulian stil vechiu nu i se poate afla nici o prihană -, dat fiindcă şi noii calendarişti îl zic că s-a botezat în Legea Creştină, de către Sfinţii Părinţi la Sfântul I Sobor Ecumenic, iar tot ei strigă în gura mare că, Creştinescul nostru botezat Calendar Ortodox este păgânesc, atunci, judece orişicare, „Cine e necurat şi urât la Dumnezeu?”
   extras din cartea Părinţilor Arsenie Cotea şi Teofilact Boldurile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit, editată la Muntele Athos în anul 1924, pag. 167-172.

   Răspunde

5. BICIUL ÎMPLETIT împotriva noilor reformişti care negustoresc Sfânta Biserică Ortodoxă de Schimonah Arsenie Cotea
   Aducere aminte despre datoria ortodocşilor clerici celor ce voiesc a rămâne întru cele predanisite de Sfinţii Părinţi, precum şi tuturor celor ce au fost şi trebuie să stea neadormiţi străjuitori şi păzitori ai tezaurului Ortodoxiei, preacuvioasa monahicească tagmă, împreună şi de obşte cu dreptslăvitorii creştini, deşteptându-se întru Domnul, să se bucure!
   „Şi făcând bici de ştreanguri, pe toţi i-au scos afară din Biserică” (Ioan 2, 15)
   „Şi sculându-se de la rugăciune şi venind către ucenici, i-a aflat pre dânşii dormind de întristare, şi au zis către ei: “De ce dormiţi?”” (Marcu, 14)
   Introducere
   [1] În adevăr că împrejurările actuale ce vin câteodată asupra omului într-atât îl buimăcesc cu lovitura lor neaşteptată, încât îi produc un somn adânc, ca ucenicilor în grădina Ghetsimani, unde covârşiţi de strâmtorare că nu pot face nimic pentru Domnul şi Învăţătorul lor, de întristare au adormit. Amintirea acestui fapt evanghelic, privindu-l din punct de vedere psihologic, ne dă acum prilejul de a cerceta cu de-amănuntul evenimentele de astăzi, spre a putea trage învăţătura necesară dintr-însele întru împlinirea datoriei noastre de creştini.
   Deci, dacă ne ducem cu gândul la ultimele zile petrecute de Domnul pe pământ, vedem: pe iudei căutând prilej să-L dea morţii; pe arhierei născocind calomnii; pe Iuda cugetând la vânzare; credincioşii Lui – parte din norod – tăceau, dându-se la o parte, ca şi cum nu ar fi avut cunoştinţă de cele ce ameninţa dintr-o zi în alta pe Dascălul şi Domnul lor; ucenicii la fel: unii se pregăteau de fugă când Domnul era să fie ridicat şi dus la curtea Caiafei – şi nu uitaţi că aceştia erau cei mai credincioşi – ceilalţi, apăsaţi de grozăvia momentului, Îl urmau de departe.
   Cugetând cu evlavie şi seriozitate la aceste peripeţii din viaţa Mântuitorului, într-însele vom putea recunoaşte o repetare perfectă a celor ce se petrec astăzi în viaţa noastră bisericească.
   Biserica Ortodoxă a lui Hristos e drept că a avut momente nepieritoare de glorie în mersul dezvoltării sale istorice, însă e tot aşa de exact că în cartea vieţii sale a scris multe pagini de persecuţie, suferinţe de tot felul, tiranii ş.a. care însă, toate la un loc, s-au zdrumicat de tăria ei; iar împrejurările diferite (ca Iconomahia ş.a.) abătute asupra Bisericii au arătat că însăşi credincioşilor ei le-a fost absolut la fel, ca cele văzute mai sus în ultimele clipe ale vieţii Mântuitorului pe pământ: unii, indiferenţi, tăceau; alţii, trândavi şi fricoşi, se ascundeau; parte aţâţau pe ascuns pe persecutori; unii trădau; cei slabi de virtute fugeau; iar cei ce deţineau făgăduinţele pentru păstrarea tuturor Aşezământurilor Bisericii lui Iisus Hristos – tezaurul cel mai sfânt şi mai scump – zic, însuşi Păstorii cei mari ai Bisericii, aproape neîntrerupt dormeau, iar unii şi cu urgie persecutau.
   Persecutarea credincioşilor de către actualii tirani
   Şi acum, dacă ne referim la zilele pline de groază şi de durere prin care trecem astăzi, şi ca naţiune şi ca Biserică, avem o asemănare perfectă de evenimente, întocmai cu cele arătate mai sus. Se ridică din nou trufaşi, vrăjmaşii de moarte ai Adevărului şi învăţăturilor lui Hristos şi ai propovăduirii Apostolilor şi Predaniilor Părinteşti, iar firmamentul Bisericii se acoperă din ce în ce mai mult cu nori groşi, care ameninţă cu îngrozitoare furtună, nutrită de înşişi cei din sânul Sfintei Biserici, năimiţii păstori. A venit vremea ca cei rămaşi credincioşi Dumnezeieştilor şi Părinteştilor Predanii să-şi facă adunările lor, ori în cămări şi subterane ascunse, ori prin creierii munţilor, de teama iudaisiţilor arhierei. Să aşteptăm ajutor de la politicieni? Nu-i de unde! Pentru că celor ce ne stăpânesc astăzi politiceşte, dacă li se porunceşte de către trădătorii, englisiţii şi latinisiţii arhierei, nu numai că închid şi pecetluiesc bisericile şi paraclisele, prinzând, ferecând, punând la închisoare şi tiranisind pe cei aflaţi într-însele credincioşi, ci şi rănesc de moarte şi ucid, vărsând sânge nevinovat, precum aceasta s-a petrecut în multe părţi ale ţării, din porunca antihriştilor ierarhi reformişti. Şi aceasta o execută politicienii cu cugetul împăcat, ca şi cum şi-au făcut datoria impusă de ceasurile de cumpănă prin care trec ambele instituţii vitale, şi Biserica şi Statul.
   Vânzarea tezaurului Ortodoxiei de către nevrednicii păstori
   În aşa grele zile, neînchipuit de obijduitoare pentru noi, s-au găsit – ce ruşine! – mai toţi slujitorii altarului, ca Ana şi Caiafa, purtând titlul de arhierei şi patriarhi, ca masonul Meletie Metaxakis, fostul patriarh al Constantinopolului, băutorul de sânge Hrisostom, mitropolitul Athenei, ereticul şi vrăjmaşul monahismului, Vasile, Patriarhul Constantinopolului, cel cu două capete… şi egoistul Miron al României ş.a., care la tâlhăreasca lor adunare din Constantinopol, în 1923, precum şi prin scrierile lor, pentru siguranţa vieţii lor şi spurcata agonisire (a fi în folosul Bisericii Domnului, în Numele Căruia au depus jurământ şi s-au consacrat slujitori, nu-i mai interesează) s-au găsit, zic, să declare sus şi tare cu capul descoperit, cum că Biserica lui Hristos şi aşezămintele ei s-au învechit, nemaicorespunzând vremurilor de progres actuale, şi zic ei, ca unele ce sunt greşite de Sfinţii Părinţi, trebuiau spulberate în vântul cel apusenesc (Circulara sinodului român din 1924), şi nu numai bisericescului nostru calendar i-au dat cu piciorul, dar voiesc şi chiar stăruiesc din răsputeri ca să răstoarne din temelie întreg edificiul ortodox, cu sfintele Predanii, Canoane, Dogme şi toate Dumnezeieştile lui Taine (vezi programul viitorului Sinod Ecumenic); cu acesta defăimând nenorociţii şi mutând hotarele veşnice pe care le-au pus sfinţii noştri Părinţi, precum a strigat dumnezeiescul Kiril la Sfântul şi Marele Sobor al treilea Ecumenic (Epitomi, Cart. 1, Cap. 7).
   Din nenorocire s-au mai găsit încă şi Iude dintre înşişi purtătorii de haine negre care, părăsind metania lor şi făcându-se popi mireneşti pentru mârşavul câştig, lupi fiind în piei de oaie, mai întâi cu bârfeli şi apoi cu vânzări, caută să prihănească Biserica Domnului, şi pe câţi află din cei râvnitori ortodocşi, pun mâinile pe ei şi-i dau în seama stăpânirii mireneşti.
   S-au mai aflat încă şi Simoni – profesorii universitari, – care, la întrebarea slugii stăpânitorului, declară: “Nu ştiu pre Omul acesta” şi “nu ştiu ce grăieşti”. Iar la dovada că şi titlul tău de teolog te vădeşte că eşti din ucenicii Lui, se leapădă: “Nu cunosc, zice, Biserica Ortodoxă şi sunt străin de orânduielile Ei, fiindcă studiile noastre făcute în Apusul eretic, au la bază filozofia lumească”.
   Întunecata stare a celor nepăsători
   Se înalţă, o, iubiţilor, din nou Golgotha, pentru că-L aduc ca şi cum din nou să răstignească pe Iisus Hristos. Mulţimea norodului priveşte cu indiferenţă la această privelişte, pentru că n-au avut grijă să înveţe ce va să zică credinţa ortodoxă, şi n-ar fi să ne mirăm, dacă la un moment dat, va începe să strige că vrea în locul lui Hristos pe alt învăţător, mai nou. Fiindcă ale Lui, zice, s-au învechit toate şi s-au uzat, nemaipotrivindu-se vremurilor de înaintare şi poftelor lor.
   Dar din ucenicii Domnului, următorii Lui pe pământ – episcopii – oare n-a mai rămas nici unul? Ce s-au făcut? Unde sunt? Nu cumva cu toţii se îndeletnicesc cu schimbările şi punerile la cale ale cecurilor americane şi englezeşti, agonisite din vizitele cele de prin străinătate? Presa ne-a pus la îndemână multe date despre aceste secrete!
   Dar tagma monahicească – cea care după Sfântul Isaac Sirul este gloria Bisericii lui Iisus Hristos – de ce nu-şi face arătarea la luptă? Sărmanii!!! Pe cea mai mare parte i-a împietrit grozăvia momentului şi dorm ca în oarecare Ghetsimani. Alţii, apăsaţi de recunoaşterea slăbiciunii lor în aşa împrejurări, se tânguiesc, plâng între ei şi se revoltă, încearcă a lovi cu sabia, dar lipsiţi de cunoştinţele de a mânui armele, de-abia reuşesc să taie urechea lui Malhus, şi la urma sfârşitului fug aproape cu toţii şi se ascund de frică acolo, unde nu este frică.
   Grozăvia apostaziei ierarhilor bisericeşti
   Şi acestea toate sunt cea de pe urmă nenorocire, pentru că cei ce reprezintă pre Domnul pe pământ, nu numai că sunt de sine chemaţi, alegându-se de la cluburile politice, dar mai şi dorm somn adânc de moarte, lăsând via Lui neîngrijită şi gardurile ei căzute. Iar ei ca nişte râmători sălbatici (imoralitatea lor) strică, surpă şi caută a dezrădăcina din adânc viţele ei (ale Ortodoxiei). Pentru care pricină cu totul avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur a-i înfiera pe năimiţii şi politicienii aceştia arhierei, numindu-i: vrăjmaşii lui Hristos, lupi, sugrumători, necredincioşi, nedrepţi, imorali, pânditori, făţarnici, hulitori, tâlhari, răpitori, prooroci mincinoşi, dascăli vicleni, povăţuitori orbi, înşelători, antihrişti, sminteală, fii ai celui viclean, zâzanie, ateişti, luptători de Duh, ca cei ce au hulit pe Sfântul Duh Dumnezeu…” Şi de aceea, în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte şi Dascăl, zise acel înfricoşat cuvânt: „Mulţi dintre arhierei şi din cei sfinţiţi nu se vor mântui, ci se vor munci cea mai mare parte dintre aceştia” (Cuv. 3 la Fapt. Apost.)
   Semnalul de alarmă
   Deci, a sosit ceasul ca nu numai să ne trezim din letargia nesimţirii, spre a ne lumina Hristos (Efes. 5, 14), dar, ajutaţi de El, Domnul Puterilor, pe râmătorii aceia sălbatici şi fii ai diavolului (de nu vor înceta din povârnişul cel pierzător de suflete) să-i izgonim afară din bisericile cele zidite cu sudorile părinţilor şi strămoşilor noştri, trimiţându-i la întunericul cel apusenesc, pe care de bună voie şi l-au ales, spre a sărbători acolo împreună cu păgânii papistaşi, şi apoi cu îndrăzneală şi fără de frică să mărturisim de faţă că Una este Biserica Domnului, Sfântă, Cinstită şi fără prihană, ca o Mireasă împodobită cu toate învăţăturile, aşezămintele şi părinteştile ei predanii (între care se numără şi calendarul bisericesc de stil vechi). Şi dacă ni s-ar întâmpla să şi suferim împotrivire, să ieşim la luptă cu pieptul deschis, mai ales că armele noastre sunt poruncile Domnului nostru Iisus Hristos Carele după încredinţarea Sa cea nemincinoasă, petrece cu noi până la sfârşitul veacului, şi, ca atare, în mâinile Lui stau sorţii izbânzii noastre atunci când ne luptam pentru Biserică şi Adevărurile sale, adevăruri propovăduite de către dumnezeieştii noştri Părinţi la sfintele Soboare Ecumenice şi cele locale, şi pe care Sfinte Aşezământuri noii calendarişti şi reformişti arhierei de astăzi le prihănesc, ca şi cum ar fi greşite şi nu se potrivesc cu socotelile păgânilor şi ateiştilor astronomi de acum. Cu care chip, prin această prihănire, noii calendarişti, de-a dreptul hulesc pe Sfântul Duh Dumnezeu, Cel ce i-a insuflat pe sfinţi la sfintele Soboare, şi împotriva căror hulitori împreună cu alte anateme şi blestemuri sinodiceşti, cu care s-au încătuşat ticăloşii, le stă asupră-le şi:
   Anatema
   Adunării celor patru Patriarhi cu întreg Soborul lor de sfinţiţi arhierei, în Constantinopol, la anul mântuirii 1848, care sună aşa:
   „Respingem toate noile reforme, ca cele ce sunt şoptiri ale diavolului, fiindcă cel ce primeşte aceste reforme în Biserică înfruntă, ca şi cum ar fi cu lipsă, propovăduirea dreptei credinţe. Care, însă, desăvârşită fiind şi pecetluită, nu primeşte nici scădere, nici adăugire, nici vreo schimbare oarecare. Şi cel ce va îndrăzni sau să lucreze, sau să sfătuiască, sau să şi cugete unele ca acestea, de îndată singur s-a lepădat de credinţa cea întru Hristos şi de îndată însuşi de bună voie s-a cufundat întru veşnica anatemă, pentru hulirea cea împotriva Sfântului Duh, de parcă Sfântul Duh nu cu îndestulare ar fi grăit în Sfintele Scripturi şi la Ecumenicele Soboare. Deci toţi acei ce primesc reforme sau schimbări, ori eresuri, sau dezbinări, de îndată şi de bună voie s-au îmbrăcat cu blestemul ca cu o haină (Ps. 108, 17) şi, ori papi de-ar fi ei, ori patriarhi, ori mireni, ori măcar îngeri din cer, anatema fie!”
   Nelegiuita înarmare a unor creştini împotriva Sfântului Duh
   Şi dacă după toate acestea, şi după câte încă s-au mai publicat până acum în privinţa acestei nenorocite şi vătămătoare de suflet noi chestiuni calendaristice, prin care publicaţii s-a adeverit că introducerea papistăşescului şi ateisticului calendar gregorian în Sfânta Biserică Ortodoxă nu numai că este anticanonică şi antiortodoxă, ca ceea ce surpă principala dogmă a unităţii Bisericii, dar au vârât vrajba şi dihonia între cei de un neam credincioşi fii al ei. Iar dacă noii reformişti nu vor căuta să readucă pacea în sânul Bisericii celei înviforate de ei, atunci ascultaţi, o! voi, râvnitorilor şi adevăraţilor ortodocşi ce vă porunceşte Sfântul Ioan Gură de Aur – Dascălul a toată lumea şi Mărturisitorul Adevărului, zicându-vă:
   „… Dacă vei vedea pe cineva în public, sau orişiunde hulind pre Dumnezeu şi pre cele Dumnezeieşti, apropie-te de el şi-l ceartă, şi dacă e nevoie, pălmuieşte-l, numai nu-l lăsa neînţelepţit; loveşte-l în faţa lui să se sfinţească mâna ta; şi dacă cineva te-ar chema şi te-ar duce la judecată, când judecătorul va cere să dai răspuns de fapta ta, grăieşte-i lui cu îndrăzneală cum că pre Împăratul îngerilor a hulit. Deoarece dacă cei care hulesc pre împăratul cel pământesc trebuie să fie pedepsiţi, cu mult mai vârtos cei ce ocărăsc pre Cel Ceresc. De aceea tuturor trebuie să vă pese de această fărădelege, căci de faţă fiind încălcarea (hula) este slobod fiecăruia care voieşte să o pedepsească. Şi dacă va fi să mori pentru aceasta, nu sta pe gânduri ca să înţelepţeşti pre fratele tău: mucenicie este pentru tine aceasta, fiindcă pentru această faptă şi Sfântul Ioan Botezătorul mucenic s-a făcut, deşi nu i s-a poruncit adică să aducă jertfă, nici să se închine idolilor, ci pentru apărarea sfintelor Legi, care se ocărau, i s-a tăiat sfântul lui Cap. Şi tu în sfârşit luptă-te până la moarte pentru cinstea adevărului şi Domnul va lupta apărându-te.
   Şi să nu-mi rosteşti mie pe lâncedul acela cuvânt: ce-mi pasă? nici o legătură nu am cu acel hulitor! Nedreaptă este această grăire diavolească şi afară de fire, căci numai cu diavolul n-avem nimic de obşte, cu oamenii însă, unii cu alţii, multe avem de obşte şi de aceea se cuvine să arătăm de obşte purtare de grijă pentru a lor mântuire…” (Din Cuv. 1 Cap 12, “Împotriva hulitorilor”).
   Cele de mai sus credem că nu mai au nevoie de tâlcuire pentru cei ce vor să-şi aibă conştiinţa împăcată. Fiecare din ei pot din citirea acestora a înţelege care e datoria lor spre îndreptarea şi pedepsirea hulitorilor de Dumnezeu – noii calendarişti şi reformişti!
   Nu se cuvine a ne supune răzvrătiţilor noi reformişti
   Cu toate aceste date doveditoare despre bisericeasca crimă a noilor reformişti, s-au aflat totuşi oarecare întunecaţi filozofaşi, pe a căror ştiinţă Dumnezeu a înnebunit-o şi care de bunăvoie închizând ochii după adevăr, strigă sumeţi: “Supuneţi-vă mai marilor voştri, căci aşa vă porunceşte Apostolul”. Însă dumnezeiescul Gură de Aur a apucat mai înainte şi tâlcuind pre graiul acesta al Apostolului, a zis: „dacă preotul sau arhiereul are vreo dogmă răzvrătită, măcar înger de-ar fi, nu vă supuneţi lor” (Epistola a 2-a către Tim). Şi nu numai că trebuie să se lupte cineva împotriva răzvrătiţilor arhierei, pentru apărarea Credinţei şi a Sfintei Predanii, dar chiar şi împotriva imoralităţii lor, orişicine ar fi ei, după cum a săvârşit-o Cuviosul acela monah Iosif Vriennie şi mulţi alţii, pe care Istoria bisericească cu multă slavă i-a înscris în paginile ei, pentru înfocata lor râvnă de a curaţi Casa Domnului de spurcăciune. Şi dimpotrivă, pentru cei nepăsători şi care se joacă cu mântuirea lor, Sfântul Isaac Sirul, în Cuv. 45, a aşternut acea înfricoşată hotărâre, zicând: „Nu se cuvine nouă să ne prefacem, nici faţă de noi înşine, nici faţă de alţii, nici de frică a părăsi blagorodnica şi cinstita luptă de care atârnă viaţa sufletului şi să invocăm ba una, ba alta, înălţând lenea la treapta de dogmă, adică: a ne ruga ca să nu intrăm în ispită, că pentru unii ca aceştia s-a zis cum că, deşi îndeplinesc porunca, în poruncă întru ascuns păcătuiesc. Deci, de s-ar întâmpla omului şi ar veni asupra lui ispită (ca acum chestia calendarului) şi silit ar fi ca să calce vreuna din poruncile Bisericii, adică: sau să părăsească întreaga înţelepciune, sau vieţuirea cea monahicească, sau a se lepăda de credinţă, sau a nu se lupta pentru Hristos, sau a strica vreuna din porunci, acesta de se va teme şi nu va sta împotriva ispitei să ştie că va cădea din adevărul credinţei lui Hristos.” O! nenorocire, ticăloşii! şi aceasta o vor pătimi toţi aceia lâncezi şi nepăsători, “slobozindu-i pre dânşii Dumnezeu dupre dorinţele inimilor lor şi merge-vor întru meşteşugurile lor” (Ps. 80, 12) fiindcă au avut ochi de văzut şi n-au voit să vadă, şi urechi de auzit şi n-au voit să audă, de aceea făţărnicia lor i-a povăţuit la această îndărătnicie.
   Ştim că acest exemplu de părăsire nu va cuprinde pe întreaga mulţime a ortodocşilor, pentru că Biserica Ortodoxă are făgăduinţe de statornicie şi fiinţă din partea Întemeietorului Ei, Hristos, Carele o va păstra până la sfârşitul veacului; dar, o! câţi din fiii ei nesupuşi voii lui Dumnezeu sunt iarăşi lăsaţi în dorinţele şi ideile lor cele rătăcite! Aceasta trebuie să înfricoşeze chiar şi pe cei drepţi, toţi trebuie să ne temem, ca nu cumva rămânând în inimă vreo rădăcină de amărăciune, să pierdem harul şi să atragem din partea lui Dumnezeu veşnica pedeapsă.
   Ultima luare-aminte
   Însemnaţi şi că această nenorocită şi nouă chestiune calendaristică, noii reformişti o au târât şi mai departe, căci nu numai că s-au învoit poruncii Ligei Naţiunilor de a introduce un alt nou calendar – evreiesc – de 13 luni, dar în şedinţele lor sinodale din primăvara anului curent au hotărât – după gustul ereticilor englezi – ca Sfintele Paşti să nu se mai schimbe după hotărârea Sfintelor Soboare, ci aşa, după pofta lor cea negustorească şi satanicească. Şi oare trebuie să ne supunem anatematisiţilor acestora, când Sfânta Biserică pentru această îndrăzneaţă apostazie (a schimbării Paştelui) streini de ea i-au judecat şi pre ei şi pre cei ce se vor împărtăşi cu ei? (Canonul I din Antiohia) şi nu numai atât, dar şi după moarte s-a hotărât de Sfintele Soboare a se da anatemii toţi, fără deosebire de-ar fi sfinţiţi ori mireni, cei ce ori în credinţă ori în canoane ar păcătui (Sinod V).
   Deci, cunoscătorul inimilor, Domnul nostru Iisus Hristos, cunoscând răceala şi nepăsarea unora către cele Dumnezeieşti, care pun ca şi cum pricină pe iconomie, a hotărât în Evanghelie, zicând: “N-am venit să aduc pace, ci sabie” (Mat. 10, 34), pre care tâlcuind-o dumnezeiescul Teofilact, zice: „Nu pretutindeni este bună unirea, ci uneori şi despărţirea este bună. Deci sabie este cuvântul Credinţei, carele ne taie pre noi de la dragostea prietenilor şi a rudeniilor, când ne împiedică (pre noi) de la blagocestie”.
   Drept aceea, ia să nu mai stăm la îndoială de a ne sfinţi mâinile, după porunca Sfântului Ioan Gură de Aur, întru a readuce pe hulitorii reformişti în staulul Ortodoxiei. Iar dacă aceasta nu vom reuşi-o, atunci să urmăm exemplul Domnului, Carele cu biciul de ştreang a izgonit pe defăimătorii Casei Lui. Şi aceasta ca nu cumva şi noi împreună cu reformiştii învoindu-ne, să moştenim pe veşnica ANATEMA. De care anatemă, temându-se cuvioasa aceea adunare a monahilor din sfânta Mănăstire Neamţu, după cum stă publicat în “Glasul Monahilor” din 19 august papistăşesc, spre marea noastră mângâiere sufletească, vedem cum că se pregătesc de luptă, precum se şi cuvenea, împotriva noilor reformişti bisericeşti. Ajută-le lor, Doamne al Puterilor, ca astfel să poată dovedi cu fapta şi acum, că monahii sunt gloria lui Hristos prin Iisus Hristos. Amin! Amin! Amin!
   Al tuturor ortodocşilor binevoitor:
   Schimonah ARSENIE COTEA
   Sfântul Munte Athos, Schitul Sf. Ierarh Vasile cel Mare
   Anul mântuirii 1928, aug. 15

   Răspunde

7. O altă minune a Sfântului Ierarh Spiridon care adeverește Calendarul Părinților
   Au nu știți că sfinții vor judeca lumea?
   I Cor. 6,2
   La Dumnezeu pedepsește episcopul nou-calendarist al Larissei pentru neascultarea față de Sfântul Spiridon, se poate citi despre minunea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei la praznicul său din 12 /25 decembrie 1934, minune ce adeverește Calendarul Patristic. Cu patru ani mai înainte, în 1930, Sfântul Ierarh Spiridon săvârșea o altă minune, tot la 12 /25 decembrie, adică în aceiași zi în care Orthodoxia, potrivit Calendarului statornicit de Sfinții săi Părinți, prăznuiește acest sfânt; o minune dintre nenumăratele sale minuni, care adeverește încă odată, numele de Făcător-de-Minuni pe care i l-a atribuit Biserica.
   Redacția noastră vă oferă în traducere, în cele ce urmează, o mărturie a acestei minuni.
   Minunea Sfântului Ierarh Spiridon
   din catedrala din Caristos, Grecia, 1930

   Minunea Sfântului Ierarh Spiridon Făcătorul-de-Minuni la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, 325
   Sfântul Ierarh Spiridon este prăznuit în chip deosebit de către Adevărații Creștini Orthodocși, din pricina faptului că în această zi nou-calendariștii serbează Crăciunul urmând calendarului papist. În Grecia se pot vedea adesea litografii ale vechilor calendare în care este înfățișat praznicul Sfântului Spiridon, alături de icoana Sfântului Spiridon care este purtată în acea zi pe străzile satelor și ale orașelor, pentru a arăta neștiutorilor că nu Nașterea Domului este prăznuită atunci în Calendarul Orthodox. Există și o mărturie a unei minuni săvârșite de Sfântul Ierarh Spiridon, care a încredințat pe mulți nou-calendariști, întorcându-i la Adevăratul Creștinism Orthodox.
   Printre nenumărații martori ai minunii s-a aflat și Zinovia Sideri, care a trăit 102 ani și a mărturisit despre minunea Sfântului Spiridon în anul 1976, mărturie publicată atunci în ziarul atenian Skrip. Iată mărturia bătrânei Zinovia:
   „Era Crăciunul după noul calendar. La acea vreme nu urmam vechiul calendar. Am mers la biserica Sfântului Nicolae pentru slujbă. Biserica era plină de lume. Am stat în partea stângă, aproape de o coloană. Pe acea coloană se găsea icoana Sfântului Spiridon, dăruită bisericii de către un credincios, Antonie Lumidis din Pireu. Icoana era împodobită cu flori, ce rămăseseră de la sărbătoarea de pe calendarul nou. Când preotul care slujea, pe nume Sila, a început după vohodul mic să tămâieze și să cânte troparul Nașterii, „Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru…”, icoana Sfântului Spiridon a început brusc să lovească coloana, atât de tare încât toate florile cu care fusese împodobită au căzut. La vederea acestui semn, lumea a fost cuprinsă de spaimă, preotul și cântărețul s-au oprit, încetând cântarea. Atunci cineva din popor a strigat: „Astăzi este praznicul Sfântului Spiridon potrivit vechiului calendar, cântați-i troparul!” În acel moment au început cu toții să cânte cu credință „Soborului celui Dintâi te-ai arătat apărător și de-Minuni-Făcător, de-Dumnezeu-Purtătorule Spiridoane, Părintele nostru…” (Troparul Sfântului). Abia atunci, în vremea cântării troparului, icoana Sfântului a început ușor-ușor să încetinească, până ce a încetat cu totul a mai lovi coloana.
   A doua zi, ziarul „Karestini” a publicat o mărturie despre acest eveniment neobișnuit. Toți locuitorii din Caristos și din împrejurimi vorbeau despre acest semn minunat și recunoșteau faptul că vechiul calendar bisericesc este cel adevărat.
   Mai târziu, pe 29 decembrie, într-un articol pe aceiași temă, ziarul „Karestini” anunța:
   „… a doua zi, icoana nu mai era la locul ei. Mulți cred că a fost înlăturată intenționat, pentru a nu mai exista discuții despre problema calendarului, fiindcă oamenii începuseră să creadă, majoritatea trecând la vechiul calendar. Astfel că locuitorii din Caristos sunt foarte indignați și cred că cineva se joacă diabolic cu sentimentele lor religioase și sfintele icoane, fiindcă nici până astăzi icoana nu a fost repusă la locul ei, în ciuda insistenței tuturor locuitorilor.”
   Apărut în publicația Ta Patria, Volumul VIII, 1988, pg. 132-133
   Traducere via Revnitel, № 12-14, oct. 1999 – iun. 2000

   Răspunde

9. Precizare: nu m-am trecut la stilisti.

   Răspunde

   1. Tu, nu ai trecut la stilisti,dar sa stii ca ce ai postat sunt informatii de catre STILISTI sustinute,pe blogurile lor,precum ,,traditia ortodoxa”….Ai grija ca stilistii scot din context si tot ,,promoveaza/protrivesc lucrurile ca sa iasa in evidenta lupta cu calendaru’,ptr care ei au facut o idolatrie….Fugi de stilisti ca sunt ca si sectarii.Ei vorbesc doar din capul lor si nimic de la Sfintii Parinti,inafara de ,,sfantul” Glicherie al lor.Ba mai mult, ei nu prea stapanesc nimic nici din invataturile despre ortodoxie ale Sf Ioan Gura de Aur sau Vasile cel Mare (fara de care eu personal,nu pot sa vad ortodoxia in respectiva persoana,deoarece acesti Sfinti au dezbatut si scris despre tot ce este de facut pe pamant de catre om ptr a se mantui, in orice conditii si vremuri) ci tot ce promoveaza e…. calendarul.Ei talcuiesc si din Tatal Nostru ca …faca-se voia Ta ,precum in cer asa si pre pamant…adica despre sarbatorile calendaristice e vorba in cer si pe pamant=FALS…….“Faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamânt”(Matei 6, 10) …..Ai vazut ce urmare minunata! Ne poruncise sa dorim bunatatile viitoare si sa ne grabim pentru
      plecarea noastra dincolo; dar atâta vreme cât nu se întâmpla asta si locuim aici, ne porunceste sa ne dam toata silinta ca sa vietuim ca îngerii din cer. Hristos ne-a spus: “Trebuie sa doriti cerurile si cele din ceruri!”; dar a poruncit ca, înainte de a ajunge în cer, sa prefacem pamântul în cer; sa traim pe pamânt, ca si cum am trai în cer; sa ne grabim sa facem asa totul. Si pentru acestea sa-L rugam pe Stapânul nostru. Nimic nu ne împiedica sa ajungem la viata desavârsita a puterilor celor de sus, chiar daca locuim
      pe pamânt; ca e cu putinta ca acela care traieste aici sa faca totul ca si cum ar si fi acolo.
      Cererea aceasta vrea sa spuna: “Dupa cum acolo sus în cer toate se petrec fara de nici o piedica, iar îngerii nu împlinesc numai unele porunci, iar pe altele le calca, ci pe toate le fac si cu totii se supun – ca “sunt puternici în virtute – spune psalmistul – facând cuvântul Lui” (Ps. 102, 21) -, tot asa învredniceste-ne si pe noi oamenii sa nu facem pe jumatate vointa Ta, ci sa o împlinim în întregime, asa cum Tu voiesti!”. Ai vazut ca ne-a învatat sa fim modesti, aratându-ne ca virtutea nu se datoreaza numai râvnei noastre, ci si harului de sus? Si iarasi, ne-a poruncit ca fiecare din noi, când ne rugam, sa ne rugam si pentru binele întregii lumi. Ca Domnul n-a spus: “Faca-se voia Ta în mine sau în noi”, ci: “Faca-se voia Ta pretutindeni pe pamânt”, ca sa dispara înselaciunea, sa se sadeasca adevarul,
      sa se stârpeasca orice pacat, sa se întoarca din nou virtutea, sa nu mai fie nici o deosebire între pamânt si cer. “Daca s-ar face asta, spune Domnul, nu s-ar mai deosebi cele de jos de cele de sus – desi prin firea lor sunt deosebite unele de altele -, pentru ca pamântul ne-ar arata alti îngeri”……Sf Ioan Gura de Aur-Talcuire la Tatal nostru
      -brosura-Editura BUNA VESTIRE Beius 2005.Tot STILISTII sperie lumea si mai ales pe cei slabi in credinta ca Sfintii parinti au canonisit problema calendarului la Sinodul 1 de la Niceea=FALS………Au paradosit acest sfânt sinod şi rânduiala pentru Paşti, pe care acum o ţine nestrămutată totalnica (soborniceasca) răsăriteană Biserică. Despre care (vezi pe al 7- lea apostolesc canon, şi pe cel întâi al sinodului din Antiohia) dar încă şi pe acestea de faţă douăzeci sfinţite canoane le-au aşezat. Care nehotărât sunt întărite de cel întâi canon al sinodului al 4-lea, iar hotărât de al doilea al sinodului al 6-lea şi de cel 1 al
      celui al 7-lea……. CANONUL 7(Sinod Apostolic) -Dacă vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfânta zi a Paştilor mai-nainte de primăvăreasca isimerie cu iudeii o va săvârşi, să se caterisească.
      [Apostolic, can. 70, 71; Sinod 6 can. 11; Antiohia, can. 1; Laodiceea, can. 37, 38; Cartagina,
      can. 60, 81, 117]……….a se vedea Talcuirea….. Pidalion…….Calendarul intr-adevar este o grava problema ,dar trebuie mult discernamant ,care se obtine prin f.f.f. multa rugaciune.Stilistii au o obsesie idolatra fata de calendar.Poate ei au inceput bine ,ce incepusera ,dar ceva s-a intamplat pe traseu,s-au grabit probabil a-ai face ierarhie paralela cu BOR din acea perioada sau…oricum ceva la ei azi nu se leaga…..Problema calendarului este ceva f.f sensibil,dar nu in conjunctura propusa de stilisti ,ci ca fiind una din primele etape papistase ale ecumenismului.Insusi instituirea patriarhatului este ceva de sorginta papistasa,dar e greu tare ptr noi,mai ales in conditiile apostaziei generale de azi in care nu poti avea incredere in nimeni si mai ales in lipsa de ierarhi ortodocsi si nu ecumenisti=eretici. Iertati-ma!

      Răspunde

11. Ce stiu eu e asta……
    Patriarchului Ecumenic de Constantinopol si Sfintul Sinod al
    Sfintei Biserici Autocefale ortodoxe Romane (1903).
    I.
    Sanctitatea Sa Patriarchul de Constantinopol, cu consimtimintul unanim al membrilor Sf. Sinod de pe langa Biserica Patriarchala, a trimis scrisOre tuturor P. P. S. S. Patriarch’ si tuturor I. I. P. P. S. S. Presedintl al Sinodelor bisericilor ortodoxe autocefale, prin care le cere parerea asupra cator-va cestiuni cu caracter religios.
    Tata care sint aceste cestiuni:
    A) Ce trebue, si ce pOte sa se faca, ca popOrele ortodoxe sa se intalnesca in unitatea credintel, in dragoste si in concordie, si pe urma, ce e de fa’ cut in comun, spre intarirea credintei nOstre ortodoxe si spre ma’ buna aparare a sfintelor biserici ale lui Dumnedeti, in contra spiritului protivnic al lumel acestia!
    B) Care e parerea bisericilor autocefale asupra raporturilor cu cele doue marl vlastare ale Crestinismului, adica cu biserica Romano-Catolicd si Protestanta? E timpul potrivit sa se prepare terenul pentru o apropiere amicala cu biserica Romano-Catolica si cea Protestants ? Inrudita cu acesta unire este si cestiunea cretinilor catolici, cars s’au despartit de biserica romans nu de mult, si cari numindu-se vechi catolici si dicend, ca primesc invetaturile Bisericei Una, Sfinta, Sobornicesca si Apostolica de pana in secolul al IX-lea si hotaririle celor septe sfinte §i prea cinstitn sinode, declara, ea sint in Biserica Ortodoxa in genere, si cer unirea §i comuniunea cu dinsa numai ca o lucrare de formalitate ?
    C) Nu de mai mica importanta este i cestiunea calendarului comun, despre care se vorbc§te §i se scrie de cat-va timp; in special, sistemele propuse de a se reforma, Calendarul Iulian, adoptat de veci de Biserica Ortodoxa, sail de a adopta pe cel Gregorian, cel dintaiii fiind considerat ca neexact, cel d’al doilea
    ca mai potrivit cereetarilor sciintifice, §i despre transformarea Pashaliei nOstre bisericesci.
    II.
    La aceste intrebari, Sf. Sinod al Sf. Bisericei nOstre, in sesiunea sa de primavara din anul acesta, respunde, ca prima datorie a Cre§tinatatei fiind de a pastra dumnedeesca doctrina, pe care ne-a dat’o Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Christos, neschimbata,
    neamestecata., neimpartita §i nedespartita pana la finitul vecurilor, Biserica Ortodoxa tine, ca sfinta el invetatura sä se pastreze nestirbita, a§a cum s’a hotarit de sfintil §i de Dumnedeil purtatorii Parinti ai Bisericei Una, Sfinta, Sobornicesca §i Apostolica in cele septe Sinoade Eciamenice. Biserica Ortodoxa de Resarit, remanend statornica numai in invetatura cretina, ast-fel larnurita si hotarita, §i nu in alta, ierarchii Bisericei Autocefale Ortodoxe Romane, plini de rivna duhovnicesca, o imul-tesc, o intaresc, si cu ea lumineza in povetuire pe cei ce merg acum in ratacire de calea, adeverul §I vieta, pe care ne-a arataf o Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Christos, ca sa se indrumeze spre acesta sfinta si dumnedeesca cale. Multimea eterodocsilor, care prin regulele prescrise de biserica si de ritualul ei se primesc in sinul sfintel nOstre Biserici Ortodoxe, este dovada cea mai eloquenta, ca corpul Bisericei cresce si se intaresce pe unica temelie, care este pusa., si care este Iisus Christos. Sfinta Biserica Autocefala Ortodoxa Romana crede, ca e cu neputinta a gasi puncte de intalnire si de atingere sau diferente cu bisericile eterodoxe Romano- Catolica si Protestanta, care puncte sa se pota trece cu vederea, fiind-ca nimic nu este de prisos in alcatuirea doctrinala a Bisericel Ortodoxe. Calea sfintei
    Biserici Ortodoxe este forte neteda si fara nict un obstacol. Nu este nevoe de a o face mai curata de cat este. La acesta cale daca vor voi aceste doue vlastare ale Crestinismului sä vie, noi, precum de mult le-air aratat calea, le o arata’m si acum. Nu primim insa propuneri in privinta felului de a intra, cad numai unul singur este felul de intrare pe calea, adeverul si vieta, si acesta este credinta sincera, fara pata si statornica, asa dupa cum am primit’o de la Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Christos si Sfintii Sei Ucenici, dogmatisata in cele septe Sobore Ecumenice, atat sub raportul doctrinel, cat si al discipliner
    canonice bisericesci. Dorinta nostra este ca toti eterodocsii sä vie in sinul Bisericel Ortodoxe a lui Christos, singura, care le pOte da mantuirea. Dar daca acestia arata dorinte cu conditii, dupa cum dice Sanctitatea Sa cu care Concordia dogmatica dorita si comunicarea este neadmisibila atunci constatand faptul, nu ne remane de cat sa trecem inainte si sa vedem si mai departe cu acelas zel si cu aceeasi evlavie, ca sfinta nOstra doctrina ortodoxa sa o pastram si sa o facem cunoscuta, ca si pans acumcelor insetatl de dreptate si de adever. Cu privire la a doua chestiune la care se refers scrisOrea Sanctitatii Sale si anume a crestinilor romano- catolici, cari s’aii despartit de biserica Romei si cari se numesc acum calelici vechi, credem ca uniunea lor cu Biserica Ortodoxa de Resarit este IarasI imposibila, daca.’ si acestia vor tinde spre unire cu noi, pe baze de conditii si concesiuni, fiind-ca Biserica Ortodoxa nu pote primi conditiuni si nu p6te sa faca concesiuni. Pe langa acesta, catolicil vechi, formand o mica minoritate in mijlocul bisericilor reformate si romano-catolice, ei se gasesc sub influenta lor. Cand vor scapa de acesta influenta si cand vor cere cu staruinta ca sä fie primiti in sinul Bisericei Ortodoxe, imbratisand cu totul doctrina nostra atat dogmatics cat si canonica, cu bucurie vor fi primiti. In cestiunea Calendarului, Sf. Sinod al bisericei nOstre respunde ast-fel: g Fara a ne raporta la resultatele omenilor de stiinta, cari au studiat chestiunea masurarii timpulul, din care unele sunt favorabile sistemulul nostru calendaristic, altele celul -alt sistem, Sf. Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Romane crede i cere ca sä remanem in ceea ce ne gasim asta-di, fiind-ca este cu neputinta fara a atinge disposiciunile canonice, daca ne-am gandi la o schimbare sail o reformare a Calendarului Iulian, cu care Biserica Ortodoxa traeste de atata timp, fara ca sä se simta vre-o strimtorare. Deosebit de acesta, nici cu degetul nu este permis a ne atinge de hotaririle stravechi, cari fac gloria nOstra bisericesca.
    Dumnedeu, marele Stapanitor al vecurilor, va rin-dui §i in acesta privinta., ceea ce voete El §i ceea ce va crede cä este bun ca sa” se faca. Pana acum insa n’a vorbit de cat o singura data prin acei ce ail primit acest calendar in vechimea nostra bisericesca, iar cand va bine-voi alt-fel, de sigur ca ne va lumina prin Spiritul Sfint, ca §i in acesta privinta sá §tim ce sa voim i ce sa. Facem Acesta e respunsul Sf. Sinod al Bisericel nostre cretine Ortodoxe la intrebarile puse de Sanctitatea Sa Patriarchul de Constantinopol §i de Sf. Sinod de pe langa Biserica Patriarchala.
    Sursa :Biserica Ortodoxa Romana,Revista Periodica Eclesiastica A S-lui Sinod al S-Tei Biserici Ortodoxe Romane-Mai 1903…..Iertati-ma!

    Răspunde