Atât tandemul Iliescu-Roman, cât si GDS, au muncit direct sau prin crengile lor, devenite ”partide”, la dărâmarea României. Sloganul din acei ani, ,,Nu ne vindem țara”, are o doză de adevăr. Nu au vândut-o, au dat-o pur si simplu pe gratis. Astăzi taberele, aparent adverse, dar care de fapt se potențează reciproc, îşi bat joc de noi, isi bat joc din nou de foştii deţinuţi politici, folosindu-i în jocurile lor pentru atât de dorita… putere. Unii, care se declară sus si tare ca fiind ”anticomunişti”, sar să-l premieze pe un fost procuror comunist care a refuzat eliberarea unor deţinuţi politici, iar ceilalţi, culmea, se arată oripilați de faptele din trecutul acestuia. Adică noi trebuie să credem că PSD-ul nu mai poate dormi noaptea din cauza nedreptăților din perioada comunistă, că nu mai poate de grija foştilor deţinuti politici. Ipocrizia ambelor tabere atinge cote greu de descris.
Închei cu versurile eternului Eminescu, mai actuale ca oricând:
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
EXTRAORDINAR ARTICOL!!!
De câteva zile ortodoxinfo.ro folosește artileria grea. Numai torpile.
Se trezește cine poate dar mai ales cine vrea.
Bravo pentru articol!
Așa au făcut ”patrioții” ăștia ALOGENI!
Bine…nu-i musai numa d-ăștia, avem și români trădători!
De cat sa citeasca mai bine sa-l asculte pe Cedrea interpretand magistral opera genialului nostru Eminescu.
https://youtu.be/EKd6RpX4vmE
Când eu am făcut cele două școli de BBC de radio de televiziune plătite din banii lui Soros, cea care guverna banii lui soros în România se numea Cristina Guseth.
Ulterior această cetățeancă a devenit consilier prezidențial. Sub umbrela ei, pe lângă școlile BBC, se desfășurau Grupul pentru Dialog Social, Revista 22, Fundația pentru o societate deschisă, Alin Teodorescu actualmente IMAS, Stelian Tănase și vă rog să mai adăugați voi nume la această listă. Eu le știu.
OPENMINDNESS-ul se construia cu abnegație în timp ce românii își satisfăceau o poftă nesatisfăcută atâția ani pe vremea comunismului:
Uitatul la televizor.
La orice.
La lambada,
la twin Peaks, un serial drăcesc
La Dosarele X, un serial drăcesc
la MTV
La Beavis & Butthead
și vă rog să mai adăugați voi.
Colegii mei de jurnalism s-au format la această școală BBC. Este vorba de Lucian mândruță, Alice Iacobescu, Alessandra Stoicescu, Andreea Esca și mai găsiți voi pe net.
Mai descurcăreț, înțeleptul Vlad Petreanu a primit o bursă în America. O spune cu gura lui pe la matinalul de la Europa FM.
Nici Moise guran nu este departe.
În acele vremuri am fost invitat să dau probă să devin prezentatorul matinalului de la Antena1. Eram un habauc.
Cea cu care dadeam probele era Sanda Nicola.
Dacă aș fi acceptat să îmi păstrez acea traiectorie, astăzi aveam tot ce-mi doream: salariu bun, faimă, notorietate intrare pe la toate instituțiile publice pe ușa din spate, vacanță în străinătate și toată frisca de pe tort.
Societatea se pare că ducea lipsă de o instituție care să mijlocească dialogul în societate:
muncitori cu intelectuali,
gunoieri cu filozofi,
mecanici auto cu doctori,
pictori cu fizicieni în fizica nucleară,
fotbaliști cu suporteri,
Gigi Becali cu Patriarhul Daniel
și așa mai departe.
De parcă omenirea ajunsese din nou un Turn Babel și era nevoie de o instituție care să mijlocească acest dialog.
Grupul Pentru Dialog Social.
Astăzi, Vlad petreanu și Moise guran păstoriți de Cristian Tudor Popescu ne dau lecții de gândire profundă de la Europa FM.
Lucian mândruță are propria lui emisiune în direct la Digi FM
Alice Iacobescu este bine mersi prezentatoare ești știri.
A! Să nu uităm pe progresista Melania Medeleanu. Știți voi: Vlad Voiculescu, chestii.
Stați un pic. Hai să vă zic una.
Melania Medeleanu avea 16-17 ani iar eu vreo 25. Vă dați seama că la vremea aceea îmi clocotea sângele in vene.
Realizam la acel post de radio Delta , astăzi se numește RFI, O emisiune de satiră și umor sambăta care se numea Săptămâna Nebunilor. Cu cine credeți că o realizam?
Cu Mihai găinușă, cu Mișu Marinescu mulți ani scenarist al serialului tv de la Prima, Trăsniții NATO și cu încă un prieten.
Melania Medeleanu îsi dorea foarte mult să intre în această lume și m-a apreciat pe mine foarte mult. Nu vă ascund că la un moment dat, eu având 25 de ani și ea 16-17, ne-am apucat să ne și pupăm. Am rămas doar la stadiul de pupat.
Mihai Găinușă este și el un spălat pe creier. Nu vă puteți imagina ce schimburi am putut avea pe WhatsApp cu el cu o zi două înainte de referendum.
Mihai Găinușă este într-o relație de naș cu fin cu Șerban Huidu. Nu știu dacă iși mai vorbesc prea mult.
Deunăzi, Europa FM la matinal și RockFM au făcut un duplex.
Împlinise Vlad Petreanu nu știu câți ani și Răzvan exarhu, acest openminded de lux al societății românești, a ținut să-l felicite făcând un duplex de matinal.
Când am auzit acest lucru mi-am zis că o să scriu un articol cu titlul:
Coaliția Odioșilor
Aveți cumva idee ce face Răzvan exarhu la matinalului de la RockFM?
Face un Sinaxar în batjocură. Da, da ați citit bine. Face sinaxarul zilei din calendarul ortodox în batjocura.
Iar Vlad Petreanu și Moise guran, păstoriți de Cristian Tudor Popescu ne-au făcut albie de porci pe noi ortodocșii pentru că am ținut să se organizeze referendumul pentru familie.
La radio rfi România managerii sunt Cornel Ion și Ina Dumitrache. Aceștia erau și managerii radioului Cu 25 de ani în urmă când realizam eu acea emisiune la radio Delta. Șeful departamentului de știri de la rfi este un jurnalist cu state vechi de la Adevărul, Ovidiu Nahoi.
Soția lui Cosmin Prelipceanu de la Digi este membră a echipei de știri condusă de Nahoi. Magda Prelipceanu.
În redacția de la rfi se află o jurnalistă Andreea Pietrosel. Este suficient să dati o căutare pe internet acest nume asociat cu rfi și să găsiți declarații limpezi că această fată a ales să fie lesbiana.
Cum se desfășoară lucrurile redacția de la rfi?
Organizațiile LGBT vin și zburdă pe teren fără adversar invitate de acest post de radio. Vin acolo cu interviurile scrise pe hârtie, întrebare cu răspuns, și nu acceptă nicio interferenta în direct cu telefonul. Practic este un scenariu care se respectă la virgula. Ca să nu existe surprize.
Ca să nu mă lungesc.
Patriotismul și ortodoxia compatrioților noștri pe care i-am enumerat mai sus se termină la sfârșitul lunii la caserie când iși ridică salariul.
Dacă le-ai luat acestor cetățeni posibilitatea de a avea vacanță în fiecare an în străinătate, posibilitatea de a avea o mașină cat decât performantă, posibilitatea de a-și crește copiii la grădinițe private de lux și de a-și ridica o casă la Corbeanca ti-au sărit la gât în secunda doi.
Foștii mei colegi de breasla sunt mult mai periculoși decât garda veche: Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu, Horia Alexandrescu, Cristian Tudor Popescu, Dumitru Tinu, Sorin Roșca Stănescu, Petre Mihai Bacanu .
In Locul acestor dinozauri au venit Dan Tapalaga, Dan Cristian Turturica, Ovidiu Nahoi, Grigore Cartianu, Liviu Avram.
Marii acrobați ai compromisului.
Luați-vă adio de la ideea că societatea jurnalistică mai este de partea cetățeanului. Și nici serviciile secrete.
După ce citiți acest articol mergeți vă rog să le spuneți membrilor familiei dumneavoastră care au opțiuni politice și care urmăresc la televizor ce se întâmplă. Doar așa îi mai puteți salva.
Aa! Și inca ceva de mare importanță pentru țară.
M-am pupat și cu Alice Iacobescu. Doar atât. Pupat.
Simona câștiga și își face cruce.
Simona rules!
Hai România.
O să fiu sincer. O viață întreaga habar n-am avut toate regulile tenisului de cîmp. Asta pentru că mulțumită lui Cămătaru, Balaci, Silviu Lung, Mulțescu, Orac, Dumitru Moraru, Lăcătuș, Duckadam, Lucescu, Gică Hagi, Gică Popescu și altor mari maeștri ai sportului fotbal m-am lăsat fascinat de acest joc.
Noutatea în această poveste este că de vreo doi ani eu și cu fetița mea de 9 ani am devenit specialiști în tenis de cîmp.
Am reușit să anticipăm atunci când mingea a luat un pic de tușă și doar sistemul hawkeye venea să ne confirme că nu ne-am înșelat.
Am început să ne dăm seama când trebuia ca Simona Halep să schimbe tactica în timpul meciului, pe ce anume trebuie să preseze și ce slăbiciuni ale adversarei să le exploateze.
Deciziile antrenorului Simonei Halep veneau să ne confirme faptul că eu și cu fiica mea de 9 ani
AM DEVENIT SPECIALIȘTI IN TENIS!
DA! Prima persoană după Ilie Năstase care ne-a făcut să redevenim specialiști în tenis este Simona Halep!
Întâmplarea face că mi-am dus copiii la Arena Națională să o întâmpinăm pe Simona Halep când a venit să prezinte premiul de la Grand Slam. Acolo am văzut o mare de oameni care au venit cu copiii și care nu au fost plătiți de nimeni să strige dezlănțuiți:
SI-MO-NA!
Nu este ciudat că o tânără de 27 de ani care nu vine din lumea intelectualilor se conturează din ce în ce mai mult a fi LOCOMOTIVA?
Este incredibil dar vagoanele se așează de bună voie și cu entuziasm în spatele acestei locomotive. Oamenii se mai bucură și ei atât cat pot de un pic de normalitate în toată această țăcăneală generală.
In numele meu și al copiilor mei dragă Simona îți mulțumim din tot sufletul.
Și mulțumim și tuturor fetelor din echipa României de tenis care îmi dau inca un motiv să mă scol dimineață cu un singur gând: sunt ortodox și sunt român!
Stoler Filip,
stii ce spunea Sfantul Paisie Aghioritul despre competitiile sportive?
Despre participarea la competitii sportive?
Pe scurt, ca nu sant bune, ca nu e bine sa participi. Si asta o stia de la mama lui, si apoi Sfantul Paisie a intarit si cu cuvantul sau.
Ei uite, din acest punct de vedere eu sunt mai pacatos. Recunosc.
Nu stiu de ce sa ma las mai intai: de bautura sau de privitul la tenis.
PS. E mai periculos sa fim bosumflati si rigoristi citand un sfant parinte care are dreptate decat sa mai dam un ochi la tenis. Tenis care, fie vorba intre noi, ne prezinta femei dezgolite.
A ne face noi despre noi o inchipuire ca suntem virtuosi este cel mai scurt drum catre inselare. A ne constientiza starea de pacat si a ne osandi noi insine mai lasa o sansa.
Ca sa nu ne luam la hartza: nu zic despre tine ca esti bosumflat si rigorist. Chiar ai dreptate.
Se fac poate mai bine de 10 de ani de cand am citit primul volum al Sfantului Paisie Aghioritul.
Filip Stoler,
si eu ma mai uit cand mai sant in cate o vizita (ca eu acasa nu mai prind nimic acuma), nu de asta era vorba, sant si eu pacatos. E vorba de a face propaganda sportului-competitie si unui sportiv. Dar, sportul in general, competitia iti hraneste mandria ( locul 1, ca doar de asta concurez), sportul e ca sa distraga atentia maselor de la problemele serioase. In ziua de azi ca sa fii sportiv de top nu poti pana nu ai un pasaport biometric, adica chiar si Simona Halep nu e un exemplu pt ortodoxul de azi. Vezi cum le-au foat inmante pasapoarte diplomatice biometrice si lui Nadia Comaneci, Ilie Nastase…
Simona Halep, Ilie Nastase, Nadia sant bune exemple si modele pt cei ce fac acest compromis – pasapoarte biometrice, si cei ce accepta aceste acte isi linistesc gandul cu cei de mai sus.
Mai sant si alte exemple nu numai astea, gen calugar care isi face pasaport biometric ca sa mearga la Locurile Sfinte…
Uite cam unde e sportul-competitie incadrat:
„Ati falsificat istoria si ati „aranjat” trecutul dupa plac, noua infundandu-ne gura pe veci, iar generatiilor noi oferindu-le festivaluri, sport, muzica si „lupta pt pace”.” E dintr-o carte cu Sfintii Inchisorilor.
Mecanismele care te fac sa le zici pe alea cu bosumflat, rigorist, inselare, virtuosi la cele zise de mine, imi scapa.
Am gasit o vorba la un sfant care m-a electrocutat.
”Cel care-şi vede propriul păcat, este mai mare decât cel care vede îngeri”
Sf. Efrem Sirul
Asta nu inseamna absolut deloc ca eu imi vad pacatul. Ce sa mai zic de vazutul ingerilor…
Unde este simplitate si nestiinta acolo ingerii sunt cu sutele, dar unde e desteptaciune, acolo nu este niciunul. Dumnezeu iubeste nestiinta mai mult decat stiinta, El nu baga in seama stiinta noastra. (Sf.Nicolae Velimirovici)
Cine e smerit si spune Rugaciunea, orice i-ai spune, iti va raspunde : eu nu stiu nimic, nu inteleg nimic, sunt pacatos. Unde este stiinta, exista si mandrie, iar unde este mandrie Dumnezeu nu este acolo si omul e lasat singur cu mandria lui. Mai mult iubeste Domnul pe cel ce se smereste, decat pe cel intelept. Dumnezeu nu da harisme omului intelept, destept, genial, ci celui care isi simplifica existenta si care, fara ganduri, fara cunostinte, fara curiozitati, isi fixeaza privirea launtrica in Dumnezeu. Acestuia Dumnezeu ii daruieste vederea (duhovniceasca). Cine stie ca nu stie nimic, mare este inaintea lui Dumnezeu, iar cand gandeste ca stie, atunci cade. (Monah Aghiorit)
Din pacate pentru mine, niciunul din demersurile mele in prezent nu contribuie la a deveni prost (simplu).
Toate faptele mele deviaza in mod sigur catre a ma face destept si interesant in conditiile in care eu imi doresc sa ajung prost.
„Prostia” pentru Hristos este atat de odihnitoare si eu ma chinui pe mine insumi ca un idiot.
In concluzie, pot fara nicio retinere sa port descrierea de Panarama de Om.
Tocmai beau un pahar de vin.
???
Admin!
Devine din ce în ce mai interesant!
Se transformă site-ul tău într-un Jurnal zilnic de confesiuni, de Amintiri din copilărie :))))
Sunt amestecați sfinți, păcătoși, jurnaliști, tenismeni…..
@ Magda
As I said previously:
„E mai periculos sa fim bosumflati si rigoristi citand un sfant parinte care are dreptate decat sa mai dam un ochi la tenis. Tenis care, fie vorba intre noi, ne prezinta femei dezgolite.
A ne face noi despre noi o inchipuire ca suntem virtuosi este cel mai scurt drum catre inselare. A ne constientiza starea de pacat si a ne osandi noi insine mai lasa o sansa.”
Vezi ca esti isterica?
Ai ratat cea mai buna ocazie sa taci.
PS. Nu sesizezi ca eu sunt in misiunea de a-i distruge site-ul lui saccsiv?
Ce-ar fi să mă iau și eu de mămica ta, de soția ta, de fiica ta, de neamurile tale de gen feminin și să presupun că însăși mămica ta era, când te-a conceput în starea de care mă acuzi pe mine, doar pentru că tu te crezi BĂRBAT aici, ca și acasă, adică în parohia ta!
oare, macar in Saptamana Mare, vom lasa toate certurile si Îl vom avea în gând și slovă doar pe Hristos, Cel ce-și întinde mâinile pe cruce de bunăvoie, ca noi să ne putem mântui?
Da, în Săptămâna Mare, îl las în pace!
Ca sa fiu mai nuantat:
Adek artecolu poa sa gavareasca despre GDS iar io nu po sa aduk kompletari k o supar pe Magda.
Kam asha, nu bre?
Gata. M-am hotarat.
Magda, voi scrie la cerere comment-uri care sa te odihneasca.
Comanda te rog.
Maine la 14 joaca Halep. Cu Garcia.
IPOCRIT, FĂȚARNIC SOCIAL, ASTA EȘTI!
ȘI MAI ȚII ȘI COADA PE SUS ARUNCÂND CU NOROI ÎN PREOȚI, ÎN ALȚI COMENTATORI PENTRU CĂ NU SUNT CA TINE… UN AȘA SFÂNT RADICALIZAT!
Deci recunoști că ai făcut parte din grupul odios, că te-ai școlarizat pe banii lor; ne bagi și niște amintiri din tinerețe, adică adaugi niște floricele peste activitatea GDS-lui din care ai făcut parte…mai pe scurt, ne arăți cum poate mirosi un rahat între brazi!
Apoi ne informezi ce meciuri va avea Halep, de parcă aici e ziarul de sport sau Scânteia Tineretului!
Pas de-aici cu provocările tale, insultele și trufia pe care o afișezi nerușinat ca un pocăit care numai el are acces la Adevăr!
Sesizezi oare că făcându-ți mea culpa adăugând alte amănunte picante tu, de fapt te speli pe mâinile-alea murdare în fața noastră aruncând apoi zoaiele din lighean, pe site? ”NEVINOVAT” crezându-te de apartenența ta trecută la GDS :)))
Din punctul ăsta de vedere, n-ai nicio problemă, nu?
În schimb, îți arogi zeflemitor rolul de judecător, nesimțit(or) la nuanțe, nebăgând în seamă viața, scrierile unora care, chiar au scris la viața lor, NU ca tine…îndoindu-te de eventuala, ulterioara lor pocăință și sfințire prin jertfă mucenicească spre sfințenie!
Drept pentru care meriți BOLOVANI VERBALI în capul ăla al tău tare, ca o NUCĂ care nu primește alte păreri, urmând să ți-l spargă spre smerire alții care-ți vor spune: Taci bă din gura aia ta care judecă trimițând la Iad sau la Rai pe cine e NU e de acord cu tine, tu, ai uitat ce-ai făcut?
Aroganța ta, nu e plăcută lui Hristos!
El a spus: ”MILĂ VOIESC, IAR NU JERTFĂ!”, El împletind mila cu dreptatea!
Te crezi nevinovat și tot ridici piatra de jos aruncând-o în ferestrele celorlați spărgându-le…”jertfa” ta e golănesc-talibană, crezând că privești cu/prin ochii Dumnezeului Cel Viu!
PAS!
Magdaaa!
Arsenie Boca = rătăcit!
Stolereeeeeee!
EȘTI UN ECUMENIST SOCIAL care se crede trecut la credință DE MAI DEMULT și care a fost în duh să vadă cum s-a pocăit, mărturisit, mucenicit Sfântul Arsenie Boca, apoi l-a și JUDECAT după mintea lui, găsindu-i loc IMAGINAR, pe unde ar putea fi!
Stoler = ecumenist social ce făcu pact cu diavolul pentru școlarizare, deci rătăcit CU ȘTAIF pe coclauri, ”pocăit” închipuit!
Așa cum nu judeci necruțător și nu crezi și pe alții, mai avizați care l-au cunoscut personal pe Pr.Arsenia Boca, ”păcatele tinereților și ne-științei tale, să nu ți le pomenească Dumnezeu” fiindcă ”măsura cu care măsori, ți se va măsura!”
Asa e!
Tare de tot!
Magda, te rog sa ma ierti.
Promit ca o sa ne spargem capetele crestineste dupa sptamana mare.
Cu dragoste,
Filip
Always :)))))
Chiar e bine sa fie un loc de postat confesiuni si scurte povestiri din realitatea personala…
Doar n-o sa scrie doar „profesorii” aici, sper!
Prea multa suparare si prea multe acuzatii; nu este nici propaganda perversa ori adversa, nu este nici persiflare… o tresarire de orgoliu – omu’ a spus ca era „la un pahar” – cu raspuns „ascutit” si gata! – razboi „pe fata”!
––
Cica e bine sa faci „miscare”, e sanatos, nu-i asa?
Miscare doar la scuturat covoare si taiat lemne, la carat saci cu grau ori pietre de moara…. cam greu.
Nu tine sa spui ca faci sport, nu-i asa?
Eu cred ca sportul competitional are la baza competitie ascunsa dintre Cain si Abel.
Totusi, nu orice disciplina.
Pierzand – era doar in mintea lui o intrecere! – Cain vrea sa fie castigator final, sa-si satisfaca orgoliul de „mare valoare” si-l omoara miseleste, voit pe fratele sau.
El s-a vazut (probabil) campion (zicem azi), castigator … dar cu ce tragice urmari!
De aceea, orice competitie directa, intre minimum doua persoane sau echipe, eu o vad ca o continuare a acestui moment odios din istoria omului…
Nu as incadra aici activitatile individuale, fara adversar uman direct, de exemplu alergarile – atletismul, in general, halterele, gimnastica, inot (fara polo) si altele „in acelasi spirit” de imbunatatire a propriilor reusite fata de ceva neutru – timp, greutate, mobilitate, exprimarea frumosului viu, in miscare…
Acolo … unde nu infrunti pe nimeni si unde nu ai motive sa fii „rau”, sa joci „la rupere” cu aproapele tau…
––
Despre Zian (Arsenie) Boca nu cred ca e locul potrivit de aprofundare in comentariile articolului; cred ca decent e sa ne rugam sa fie si el iertat…
Gheorghe, si la atletism, haltere, gimnastica… este vorba de „a castiga”, de a lupta sa fii primul, adica de mandrie. O spune Sf Paisie Aghioritul, nu eu.