Clădirea unde a lucrat Mihai Eminescu, oferită Institutului „Elie Wiesel”?

La etajul I al acestei clădiri din centrul Bucureştiului a fost cîţiva ani redacţia ziarului „Timpul”, în care lucra Mihai Eminescu. Este vorba despre „Palatul Dacia” care ar trebui să fie considerat un loc sfînt al României, aşa cum sînt considerate peste tot în lume locurile în care au trăit sau lucrat marile spirite, precum Goethe, Balzac sau Victor Hugo.

Din păcate, chiar săptămîna viitoare, pe 23 aprilie, Primăria Capitalei intenţionează pentru a treia oară să treacă această clădire, în care a lucrat Mihai Eminescu, din patrimoniul său în proprietatea Institutului „Elie Wiesel” pentru amenajarea unui „Muzeu al Holocaustului”!

Pînă acum, spre cinstea lor, consilierii din cadrul Consiliului general au respins propunerea primarului Gabriela Firea de a ceda, contrar legii, această clădire, în ciuda presiunilor interne şi, mai ales, externe o clădire de patrimoniu catalogată la clasa A.

ISTORIA ACESTEI IDEI: DE LA CE S-A PORNIT ŞI UNDE S-A AJUNS

Pentru a înţelege exact despre ce presiuni vorbim, să trecem în revistă cîteva declaraţii politice care sînt semnificative. Totul a pornit de la declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, căruia cineva i-a spus cît de important este sprijinul Israelului în vederea obţinerii unui nou mandat la Cotroceni. Astfel, în 2016 a avut trei declaraţii despre înfiinţarea Muzeului Holocaustului din România, deşi, după numai doi ani, avea să lanseze acea formulă: „cine ştie ce afaceri face Dragnea cu evrei”! Iată declaraţiile la care ne referim:

– KLAUS IOHANNIS, 8 martie 2016, cu ocazia unei vizite în Israel: „Sunt pe deplin hotărât să sprijin înființarea în România a unui Muzeu al Evreilor și Holocaustului. Voi discuta cu Guvernul să avem un plan concret cât de curând”.

– KLAUS IOHANNIS, 31 martie 2016, cu ocazia vizitei la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington D.C.: „Le-am spus  partenerilor americani că sunt pe deplin hotărât să sprijin înființarea în România a unui Muzeu al Evreilor și Holocaustului şi aici vorbesc despre o instituție adevărată, organizată la cele mai avansate standarde în materie, nu mă refer la o casă memorială sau la alte inițiative lăudabile dar foarte mici”.

– KLAUS IOHANNIS, 10 octombrie 2016, mesaj cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului: „Anul acesta, România a mai făcut un pas, unul extrem de important. Este vorba despre un proiect pe care l-am susținut încă de la începutul mandatului meu: au fost puse deja bazele instituționale pentru înfiinţarea unui Muzeu al Holocaustului şi al Istoriei Evreilor la București. Sunt convins că autoritățile române vor duce la bun sfârşit acest demers, ceea ce demonstrează faptul că suntem pe deplin hotărâți să devenim lideri regionali în promovarea cunoaşterii Holocaustului. Îmi exprima speranța că viitorul muzeu și Institutul ”Elie Wiesel” vor dezvolta în continuare proiecte educaţionale de anvergură”.

Trebuie să remarcăm, însă, faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu face nici o referire la clădirea care ar fi urmat să devină Muzeul Holocaustului, ci doar a lansat ideea înfiinţării unei astfel de instituţii!

GABRIELA FIREA, ÎN CÎRDĂŞIE CU INSTITUTUL „ELIE WIESEL”, S-A GÎNDIT LA „PALATUL DACIA”

Cea care a decis ca „Palatul Dacia” să fie dat în folosinţă pentru Muzeul Holocaustului a fost, însă, Gabriela Firea, abia devenită Primar General al Capitalei chiar în anul 2016. Moartă şi ea după imagine şi susţinere internaţională, mînată de visul Preşedinţiei, n-a luat în calcul nici măcar deciziile anterioare ale Consiliului general, care cumpărase acest imobil cu 14 milioane euro şi îl consolidase în vederea înfiinţării unei Pinacoteci a Bucureştiului, un muzeu uriaş care urma să găzduiască mii de opere de artă ce riscă să se deterioreze!

Aşa se face că, atunci cînd Institutul „Elie Wiesel” a venit cu solicitarea ca viitorul „Muzeu al Holocaustului” să funcţioneze tocmai în „Palatul Dacia”, Gabriela Firea n-a avut nici un fel de ezitare şi a pus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Capitalei din data de 29 septembrie 2016 un punct în care Primăria trebuia să-i cedeze spre folosinţă „Palatul Dacia”:

Hotărîrea aceasta a trecut ca prin brînză, căci nimeni nu şi-a dat seama ce reprezintă această clădire ca valoare istorică, mai ales că o asemenea decizie venea şi în întîmpinarea angajamentelor pe care Klaus Iohannis le luase în faţa comunităţii evreieşti din ţară, din Israel şi din SUA.

După cum se vede în acest Proiect, la art. 6, Gabriela Firea a propus abrogarea din condei a Hotărîrii CGMB nr. 40/29.02.2016, care nu este altceva decît Hotîrîrea prin care imobilul denumit „Palatul Dacia” se transmitea în administrarea Primăriei Capitalei, Direcţia generală de investiţii, „în vederea realizării Programului multianual „Pinacoteca Bucureştiului”!

Probabil că pentru Gabriela Firea „pinacotecă” este un fel de „discotecă”, fiind destul de greu de înţeles că acest cuvînt vine din greaca veche, unde „πινακοθήκη” (pinakotheke) înseamnă „colecţie mare de tablouri”, astfel de pinacoteci existînd în Germania, Franţa sau Danemarca, fiind centre de maxim interes cultural şi turistic!

Din fericire pentru bucureşteni şi chiar pentru toţi românii, un cetăţean pe nume Mihai Tociu (fie-i numele în veci lăudat!) deschide o acţiune în contencios administrativ împotriva Primăriei Capitalei, a CGMB, a Prefectului şi a Institutului „Elie Wiesel” ŞI CÎŞTIGĂ PROCESUL!

Sentinţa nr. 8140 din 6.12.2018 a Tribunalului Bucureşti consemnează argumentele petiţionarului, precum şi concluziile instanţei. Reproducem mai jos fragmentele semnificative ale acesteia:

Sentinţa aceasta a Tribunalului Bucureşti este una antologică, ce merită să fie reţinută ca autoritate a lucrului judecat pentru situaţii similare, în care cineva va dori să înstrăineze clădirile de patrimoniu ale Bucureştiului sau ale altor localităţi din ţară. Dacă o astfel de discuţie, precum aceea din sala de judecată s-ar fi purtat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, poate că nu s-ar mai fi ajuns la proces, mai ales că, în ultimele luni, CGMB a oferit Institutului „Elie Wiesel” alte trei locaţii potrivite cu scopul înfiinţării unui „Muzeu al Holocaustului”!

CUM ÎŞI PROTEJEAZĂ ALTE ŢĂRI CLĂDIRILE ÎN CARE AU TRĂIT SAU AU LUCRAT MARILE LOR SPIRITE?

Dar, peste toate argumentele juridice, cel mai important aspect este, totuşi, acela că în această clădire, denumită „Palatul Dacia”, la etajul I a funcţionat cîţiva ani redacţia ziarului „Timpul”, unde a lucrat Mihai Eminescu! Numai pentru acest motiv, „Palatul Dacia” ar trebui să devină un loc reprezentativ pentru cultura României, cu atît mai mult, cu cît, tot prin nesăbuinţa unui primar, Sorin Oprescu, casa în care Mihai Eminescu a locuit în gazdă la Ioan Slavici pînă în ziua de 28 iunie 1883 a fost demolată pentru a face loc unei extinderi de stradă!

Primarul Gabriela Firea, care a venit din Moldova lui Eminescu, ar trebui să simtă mai bine decît oricine că Eminescu nu este oricine în cultura română, ci chiar spiritul ei tutelar! Or, în planul Pinacotecii, acele încăperi unde a funcţionat redacţia „Timpul”, şi-ar putea găsi un loc de cinste, ca semn de recunoaştere al trecerii pe acolo a celui fără de care şi Gabriela Firea ar vorbi astăzi precum Coana Chiriţa, adică folosind cuvintele „furculision, lingurision”, la fel ca doamna de la Iaşi din piesele lui Alecsandri!

Pentru comparaţie, iată cum a procedat Germania cu „Casa Goethe” din Frankfurt am Main, distrusă de bombardamentul din 1945. În 1947 a început restaurarea ei, astfel încît din 1951 arată ca un adevărat muzeu:

Şi francezii au avut grijă de casele în care au locuit o vreme cei doi uriaşi scriitori ai literaturii lor: Honoré de Balzac şi Victor Hugo. Ambele case sînt astăzi muzee, fiind vizitate de numeroşi turişti din întreaga lume.

Dacă nu ne-am golit de tot sufleteşte, dacă mai avem o fărîmă de respect penru valorile culturii noastre, nu avem dreptul să ignorăm trecerea lui Mihai Eminescu prin clădirea „Palatului Dacia”, ci ar trebui să sfinţim acel loc!

Deocamdată, consilierii din cadrul CGMB par să fi înţeles cît de importantă este decizia lor la şedinţa din 23 aprilie 2019, cînd Gabriela Firea vrea să propună pentru a treia oară cedarea clădirii către Institutul „Elie Wiesel” pentru acel Muzeu al Holocaustului, pe care l-a promis Klaus Iohannis încă din 2016.

FRATELE, LA NEVOIE SE CUNOAŞTE

Se pare însă că se fac presiuni uriaşe pentru ca acest proiect să treacă, mai ales după ce, în urma refuzului de la şedinţa din februarie a CGMB, a venit din SUA Radu Ioanid, directorul Muzeului Holocaustului din Washington, nimeni altul decît fratele lui Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, care, într-un interviu pentru „Adevărul”, şi-a ales-o drept ţintă pe viceprimarul Tomniţa Florescu, cea care se opune înfiinţării Muzeului Holocaustului în „Palatul Dacia”, susţinînd proiectul „Pinacoteca Bucureştiului”! Iată un fragment din acel interviu al lui Radu Ioanid:

„- REPORTER.: De ce nu a rămas în vigoare acea hotărâre a Consiliului General şi a fost nevoie de un nou vot?

– RADU IOANID: Un grup de indivizi, pe care nu vreau să-i caracterizez, pentru că nu vreau să le fac publicitate, au dat în judecată Primăria pe o tehnicalitate, spunând că nu s-au respectat formele legele de atribuire a clădirii. Judecătorul le-a dat dreptate, spunând că această clădire trebuia atribuită de primărie printr-o hotărâre ordinară, iar primăria a atribuit-o printr-o hotărâre extraordinară.

– Rep.: Din ce zonă vin oamenii care au dat primăria în judecată?

– R.I.: Unul dintre ei face propagandă legionară, iar ceilalţi au intervenit brutal în manifestările LGBT de la Muzeul Ţăranului.

– Rep.: În urmă cu un an şi jumătate, era aceeaşi majoritate în Consiliul General. De ce nu a trecut o nouă hotărâre la vot?

– R.I.: Între timp, doamna viceprimar Tomniţa Florescu, de la ALDE, a început o campanie deliberată, apăsând pe foarte multe pârghii, unele chiar de natură imobiliară, încercând să ofere în schimb alte clădiri Institutului Wiesel, dar nu cea din centru.

– Rep.: Clădirea din centru e vizată de mafia imobiliară?

– R.I.: Îmi este greu să spun. Am avut nişte indicii în acest sens, dar nu vreau să elaborez, pentru că nu am dovezi foarte clare.

– Rep.: Cu domnul Tăriceanu, şeful politic al doamnei Florescu, aţi vorbit?

– R.I.: Atitudinea domnului Tăriceanu a fost absolut favorabilă, chiar de mare simpatie. Cred că aici avem de a face cu un caz de subordonare al doamnei viceprimar. Doamna Florescu s-a solidarizat public cu oamenii care au dat în judecată primăria, mulţumindu-le pentru iniţiativă. Eu nu pot să exprim decât stupefacţie”.

Este greu de calificat atitudinea lui Radu Ioanid, din moment ce a venit din America pentru a vorbi atît de grosolan despre un om care s-a adresat instanţei şi, cu atît mai mult, de a o acuza voalat pe viceprimarul Tomniţa Florescu de „interese imobiliare” fără nici cea mai mică probă, doar pentru că aceasta îşi susţine punctul de vedere faţă de înfiinţarea „Pinacotecii Bucureştiului”!

Pe Tomniţa Florescu, viceprimarul Bucureştiului, n-a reuşit Radu Ioanid s-o arunce în grădina legionarilor sau a antisemiţilor, căci, aşa cum declara aceasta într-un interviu pentru „EvZ”, are puternice legături cu comunitatea evreiască, fiind căsătorită cu un cetăţean evreu! Redăm un fragment şi din acest interviu acordat de viceprimarul Tomniţa Florescu:

-„-Evenimentul zilei: Care este situația juridică a imobilului din stradă Lipscani 18-20 care urmă să fie transferat de PMB către Institutul Elie Wiesel, în vederea amenajării unui muzeu pentru cinstirea memoriei evreilor care au pierit în Holocaust?

– Tomniţa Florescu: Istoria este mai veche. Începând cu anul 2012, prin Hotărari succesive ale CGMB, s-a aprobat implementarea și realizarea concretă a unui „Program Multianual Pinacotecă Municipiului Bucureşti”. În 2016, tot printr-o Hotărare a consilierilor generali, această clădire a fost atribuită Institutului Elie Wiesel. Ştiţi că societatea civilă reacţionează, uneori foarte rapid. Mai mulţi cetăţeni au depus o plângere în contencios administrativ, iar Tribunalul Bucureşi a decis, printr-o sentință definitivă, că dreptul reclamanţilor de a beneficia de Pinacotecă Bucureştiului intră sub incidenţa sferei de reglementare şi de protecţie pe care trebuie să o asigure autorităţile locale ca o consecinţă a protecţiei dreptului la cultură, reglementat de articolul 33 din Constituţie.

Aceeaşi sentinţă definitivă stabileşte faptul că „Înfiinţarea Pinacotecii Bucureşti servea intereselor întregii comunităţi, inclusiv a celei evreieşți, şi ca urmare renunţarea la această măsură fără o motivare temeinică, ce ar trebui să conţină şi aspecte tehnice specifice, conduce la concluzia că actul administrativ atacat este nemotivat sub acest aspect şi că urmare este nul”.

– EVZ: S-a sugerat în spațiul public că în acest caz ar fi vorba de antisemitism, care este părerea dumneavoastră?

– T.F: Nici vorbă. Aș dori să vă spun că am fost măritată cu evreu, am o legătură sufletescă de lungă durată cu Comunitatea Evreiască, fiica mea predă la Lauder School, că particip activ la proiectele ce vizeză refacerea Cartierului Evreiesc, am luat parte la semnarea unui acord de cooperare între Ordinul Arhitecților din Tel Aviv cu Ordinul Arhitecților din România – Filială București. De asemenea va pot spune că soacra mea a fost direct victimă a Holocaustului, născută Germaine Ben Racassa, cetătean francez, în timpul prigoanei din Paris, fratele ei a fost împușcat de nemți chiar în față ei… traumă care a marcat-o pe viaţă, sfârșind într-o clinică de psihiatrie. Deci cunosc mai bine decât mulți alţii ceea ce a însemnat Holocaustul și susțin cu toată convingerea că este necesar un astfel de muzeu, pentru cunoașterea acelor orori și în ideea că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple.

Trebuie să vă spun că am studiat, ca arhitect și profesor în domeniu de peste 45 de ani, mai ales din punct de vedere a amplasamentelor și a arhitecturii muzeele Holocaustului, cele peste 40 de muzee de acest fel. Pot spune că este cel mai dificil program de arhitectură de muzeu, căci este o problemă sensibilă care trebuie tratată cu cea mai mare seriozitate. Am considerat că nu s-a acționat profesionist și, din acestă poziție, mi-am spus părerea”.

Acum, rămîne să vedem în şedinţa de săptămîna viitoare a CGMB dacă interesul general al bucureştenilor va fi abandonat în favoarea presiunilor pe care le fac fraţii Alexandru Florian şi Radu Ioanid pentru a obţine votul unei majorităţi care să asigure înfiinţarea „Muzeului Holocaustului” chiar în Centrul vechi al Capitalei, în vecinătatea Băncii Naţionale!

Ca punct de vedere personal, mi se pare destul de sinistru ca, într-un astfel de loc cu puternice semnificaţii turistice, vizitat zilnic de numeroşi străini, veniţi să cunoască valorile Bucureştiului, aceştia să fie invitaţi să viziteze un muzeu al ororilor fasciste, în loc să intre într-un Muzeu al culturii!

Cu atît mai mult, cu cît este binecunoscută atitudinea lui Alexandru Florian (cel care ar trebui să fie directorul „Muzeului Holocaustului”) faţă de marii scriitori interbelici, propunînd dărîmarea statuilor acestora, ştergerea numelor lor de pe frontispiciul unor şcoli sau din denumirea unor străzi sau localităţi.

Ne putem imagina astfel că, într-un muzeu condus de Alexandru Florian, susţinut de fratele său Radu Ioanid, i-am putea găsi între criminalii care au generat Holocaustul pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu sau chiar pe Mihai Eminescu! Ceea ce ne-ar face complet de ruşine în faţa urmaşilor noştri. În veacul vecilor!