Sfântul Teodor Studitul despre purtarea de grijă la împărtășirea cu sfintele taine

Fraţilor şi părinţilor, ieri când a venit la mănăstirea noastră omul împăratului, îndată ne-am turburat cu toţii şi la multe gânduri am intrat din pricina venirii lui fără de veste, şi tocmai după ce am aflat că n-a venit pentru noi, am scăpat de frică şi de cutremur. Deci, vă întreb pentru care pricină ne-am înfricoşat atâta şi ne-am tulburat când am văzut pe trimisul împăratului? Este lucru arătat că, ştiind noi că nu suntem prieteni împăratului, ci vrăjmaşi mari, pentru că nu facem voia şi porunca lui ca să ne unim cu eresul iconomahiei, de aceea ne-am spăimântat. Căci de am fi fost prietenii şi iubiţii lui ne-am fi bucurat foarte, cunoscând că trimisul lui a venit pentru vreo facere de bine şi folosul nostru.

Iată acum pentru ce v-am spus aceasta. Orice suflet ce se va învrednici prin bună vieţuire să aibă pe Dumnezeu milostiv la vremea ieşirii din trup, când va veni îngerul trimis de Dumnezeu să-l ia, nu se va tulbura nici nu se va teme, ci-l va primi cu dragoste şi cu bucurie îl va urma la stăpânul lui. Iar sufletul care nu se va afla gătit în acel ceas, se va tulbura şi va plânge fără mângâiere, văzând că de la, nimeni n-are ajutor. Căci în viaţa de aici poate să ajute prietenul şi fratele pe om în luptele lui şi să-l facă fără frică, dar atunci nici un ajutor n-are, căci cu hotărâre şi fără milă îngerul răpeşte degrab sufletul ticălos. O, ce grijă şi ce cutremur va fi atunci! Deci, fraţilor, dacă ne înfricoşăm numai la aducerea aminte de acel ceas, ce vom face când va veni vremea, şi cum va sta sufletul înaintea înfricoşatului scaun al lui Hristos? Ascultaţi ce zice proorocul Daniil despre această judecată: „Râu de foc curge înaintea Lui, mii de mii stau împrejurul Lui şi milioane de milioane îi slujesc Lui; judecătorul este înfricoşător şi nimic nu se poate ascunde de ştiinţa Lui; cercetează cu amănuntul, până şi pentru cuvântul deşert, precum zice şi Evanghelia”. Cum va putea îndura sufletul aceasta? In adevăr înfricoşat lucru este să ajungă muritorul în mâinile Dumnezeului cel viu şi de trei ori înfricoşat pentru cel care va auzi hotărârea, prin care va fi osândit la chinul veşnic.

Drept aceea, fraţilor, să ne îndreptăm şi să ne pregătim înainte de moarte, să îmblânzim pe Dumnezeu prin pocăinţă, ca să fie milostiv către noi; să câştigăm prieteni pe îngerii, care vor veni să ne ia, ca să privegheze totdeauna ochii gândului nostru şi mintea noastră şi să stea cu vitejie împotriva patimilor şi a păcatelor, nicidecum să nu ne lase să fim supuşi de ele. Iar de se va întâmpla să ne clătească cineva, degrab să ne ridice, şi potolind noi cu lacrimi săgeţile aprinse ale diavolului, să îmbrăţişăm dragostea lui Hristos. Iată ce zice apostolul Iacob: „Mult poate rugăciunea ce se face de către omul drept”. Pentru aceasta avem trebuinţă fiecare de rugăciunea altuia şi mai ales de a preoţilor şi de învăţăturile dascălilor Bisericii care sunt arhiereii, că ne sunt de mare folos. Tot aşa lacrimile de umilinţă mult ajutor aduc, iar peste toate acestea, sfânta împărtăşanie este cel mai mare dar dumnezeiesc. Cu toate acestea noi nu purtăm grijă să ne împărtăşim destul de des, şi mult mă mir, pentru ce să ne cuminecăm numai duminica, iar în altă zi, când se întâmplă Liturghie, nu. Căci se cuvine mai ales monahilor care se află în sânul vieţii de obşte, în toate zilele să se împărtăşească, însă aceasta o zic despre cei curaţi şi cu sufletul şi cu trupul, dar cu nebăgare de seamă şi fără mare cercare şi luare aminte, să nu îndrăznească cineva. Că zice Apostolul Iacob: „Sa se cerceteze omul pe sine de este vrednic şi atunci să se cuminece; căci cel ce mănâncă şi bea trupul şi sângele lui Hristos cu nevrednicie, păcat şi osândă mare pricinuieşte sufletului său”. Că sfânta cuminecătură este pâinea vieţii.
Această pâine dă viaţă veşnică şi fericit este cel care o mănâncă, ştiind că este fără prihană. Adică fără poftă rea sau vrăjmăşie, beţie, lăcomie, iubire de argint, sau orice altă necurăţie. Şi iată ce zice Hristos: „Eu sunt pâinea vieţii, care M-am pogorât din cer şi cel ce va mânca trupul Meu şi va bea sângele Meu este împreună cu Mine şi Eu împreună cu el”.

Vedeţi fraţilor ce dar nespus şi milă nemărginită, că nu numai a murit pentru noi Hristos, dar încă şi trupul şi sângele Său ni L-a dat să-L mâncăm şi să-L bem. Oare ce semn poate fi mai mare, decât acesta, despre dragostea lui către noi, şi ce altă dovadă, că doreşte mântuirea noastră a tuturor, poate fi mai luminată decât aceasta? Şi dacă cel ce este oprit de la masa de obşte se mâhneşte şi-i pare rău, cu cât oare mai mult se cade să se mâhnească, să plângă şi să se tânguie cel ce se opreşte el însuşi de la masa dumnezeiască, fie pentru necurăţie, fie pentru neînfrânare, ori pentru neascultare, sau pentru orice altă patimă. Căci nu se lipseşte de hrană proastă şi trecătoare, ci de pâinea vieţii şi de paharul mântuirii şi, mai adevărat să zic, de însuşi Hristos; că de este în Hristos cel ce se împărtăşeşte cu sfintele taine şi Hristos este în el. Iată dar că, cel ce nu se împreună cu sfintele taine, este despărţit de Hristos. Iar de n-am urmat până acum aceasta, de acum înainte să ne îndreptăm. Cunoscând puterea darului şi curăţindu-ne, când ne este cu putinţă, să ne împărtăşim cu preacuratele taine, spre sănătatea trupului şi a sufletului şi spre moştenirea vieţii veşnice.

De se va întâmpla să fim chiar la muncă şi ascultare afară şi vom auzi toaca bisericii, să lăsăm treaba şi să alergăm cu multă sârguinţă să ne cuminecăm, şi mult ajutor vom câştiga. Căci cu această grijă fiind dea pururea, ne vom feri de orice păcat şi vom fi gata totdeauna, iar dacă nu avem grija de a ne împărtăşi cădem în multele patimi ale păcatelor. Aşa dar se cade fraţilor totdeauna să ne gătim, ca să ne facem părtaşi vieţii veşnice, învrednicindu-ne să o câştigăm cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

din Cuvântări duhovnicești – Sfântul Teodor Studitul