Foto: FACEBOOK /MATEI IOVANAŞ. Aici puteti vedea tot ceea ce facem cu Matei. Este pagina Asociaţiei lui.
La 4 ani, Matei Iovănaş nu ştie cum este să meargă, să alerge, să vorbească. Dacă părinţii îşi fac planuri pentru copiii lor ca aceştia să devină medici pricepuţi, sportivi de mare valoare, artişti recunoscuţi sau, pur şi simplu, meseriaşi pricepuţi, părinţii lui Matei îşi doresc ca fiul lor să meargă. Micuţul s-a născut perfect sănătos, însă, în urma unui şir de întâmplări nefericite, a ajuns să lupte pentru fiecare pas, pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare moment în care se simte bine.
„Matei este un copil foarte inteligent, iubitor, vesel, atent la tot ce îi explici, interesat de ce se află în jurul lui, zâmbitor, foarte prietenos, dar, mai ales, foarte înţelept. La el, înţelepciunea nu a venit odată cu vârsta, ci cu boala şi, mai ales, cu dorinţa de a o învinge şi de a merge, ca orice copil sănătos. Până la 2 luni, totul a fost ok ca dezvoltare, pe toate planurile. Era un copil vesel, mâncăcios, şi-a ţinut capul mult mai repede, activ (ca pentru vârsta lui), lua în greutate foarte bine, fiind doar alăptat, creştea în parametri absolut normali. Când Matei a împlinit două luni, a fost internat cu otită şi roşu în gât. După o săptămână am fost externaţi şi asiguraţi că totul e în ordine cu el. La 2 luni şi 3 săptămâni am fost chemaţi la vaccin, unde medicul, uitându-se peste analizele lui de la externare, ne-a asigurat că totul este în ordine şi i-a administrat vaccinul. De a doua zi, viaţa noastră s-a schimbat radical şi nu în bine, din păcate. Ceea ce trebuia să fie cea mai frumoasă experienţă a vietii noastre a devenit lupta noastră de zi cu zi pentru a ne recupera copilaşul mult dorit. A început să refuze sânul fără motiv, lucru pe care nu îl mai făcuse până atunci, decât când a avut otită, şi au început nişte «crize» şocante de plâns cu ţipat, cu tremurat de barbă, s-a declanşat strabismul. Nimeni nu îl putea calma, nici măcar eu. Iniţial am crezul că sunt colici, dar s-au înmulţit, ţipetele durau până la 2 ore, până când, efectiv, adormea cu bărbia tremurându-i de atâta ţipat. Din acel moment au început vizitele la medici pediatri în Braşov, în speranţa că vom înţelege care este problema”, povesteşte mama micuţului.
Când Matei avea 4 luni, medicii şi-au dat seama că băieţelul avea infecţie cu citomegalovirus în momentul în care i s-a administrat vaccinul, fapt care i-a provocat toate problemele de sănătate cu care luptă de atunci. De la 5 luni, Matei nu face altceva decât să lupte pentru a redeveni un copil normal, făcând kinetoterapie, hidroterapie, terapii cognitive, comportamentale, logopedie, hipoterapie cu specialişti braşoveni. În paralel, Matei mai face terapie craniosacrală, terapie Bowen, osteopatie şi terapii de stimulare neuromotorie cu terapeuţi aduşi din străinătate, lunar, astfel că viaţa micuţului constă în terapii şi drumuri între unităţi medicale.
„Evolutia lui din anul 2018 a fost fantastică şi asta se datorează terapiilor de stimulare neuromotorie – Feldenkrais, Medek, Anat Baniel, Jerremy Krauss Approach(JKA) pe care le facem de aproximativ 2 ani. Progresele lui sunt foarte frumoase şi notabile faţă de anul trecut şi ne dorim să continuăm aceste terapii pentru a ajunge să îl vedem mergând. După toate aceste luni de terapii neuromotorii, are o mai mare mobilitate a membrelor şi trunchiului, se târăşte, se rostogoleşte şi a început să vorbească de o lună. Mai avem încă de muncit pentru a se ridica în 4 labe”, mai spune mama copilului.
Dar Matei este un copil care chiar ar putea să meargă, pentru că a fost acceptat în luna decembrie 2018 în America, la dr. Roy Nuzzo, pentru o operaţie care îl va ajuta să meargă, iar gândul îi stă deja acolo. El pleacă în „Ameica” să opereze „pichi” (picioarele) ca să îi cumpere părinţii „bichi” (bicicleta). Este foarte conştient de tot ceea ce se întâmplă în jurul lui şi îşi doreşte foarte mult să meargă la grădiniţă. Matei este programat la operaţie pe 23.04.2019, dar costurile acestei intervenţii sunt imense pentru familie. Transportul, cazarea, intervenţia chirurgicală şi ortezele se ridică la suma de 30.000 de dolari.
Doar anul trecut, terapiile lui Matei, suplimentele, dieta şi aparatura necesară pentru el ne-au costat aproximativ 34.000 de euro, fără a fi nimic decontat de stat, toţi banii fiind suportaţi de noi. Vă rugăm să ne ajutaţi să ajungem cu el în America pentru a-l opera şi a-l vedea mergând singur. Suntem aproape de a deveni iar un copil normal şi de a-l vedea alergând şi jucându-se cu surioara lui. Îmi rupe sufletul în bucăţi să îl văd târându-se, iar pe sora lui, mergând”, se destăinuie în continuare mama.
Dacă doriţi să îl ajutaţi pe Matei, o puteţi face prin următoarele mijloace:
Cont LEI: RO95 RZBR 0000 0600 2067 8016
Cont EURO : RO03RZBR0000060020394007
SWIFT: RZBRROBU / BIC: RZBR
Iovanas Andreea Ramona
Paypal: PayPal.Me/andreeaiovanas
[email protected]
sau în contul asociaţiei, deschis la Banca Transilvania:
ASOCIATIA SPRIJIN PENTRU MATEI IOVANAS
cont LEI: RO04BTRLRONCRT0443796701
Cont EURO: RO51BTRLEURCRT0443796701
Cod SWIFT: BTRLRO22 /BIC: BTRL
Vă mulţumim din suflet, în numele părinţilor şi al lui Matei.
Dumnezeu sa-i mantuiasca sufletul.
Poate sa-i faca si 10 terapii si 11 operatii, daca nu elimina din corp prin detoxifiere substantele care au fost inoculate prin vaccin (ghiciti de ce medicii nu ar da informatii despre cum se face asta!), acest copil va ramane in continuare un automat de bani pentru medici.
Desigur, costa si detoxifierea de metale grele, e adevarat, de cateva sute de ori mai putin decat operatia mentionata, dar asemenea apeluri ofera urmatoarele beneficii:
1. cei care dau bani pt asta pot halucina ca au facut o fapta buna cand de fapt au pus umarul la sprijinirea sistemului medical. Cu ceva sanse, copilasul se poate duce in SUA intr-un spital de unde sa contracteze candida auris si sa moare mai repede decat ar crede oricine.
2. boala unui membru al familiei ii poate face pe parinti sa se simta mai speciali si mai importanti, in rolul de salvatori
3. cei carora nu le convine comentariul meu pot sa petreaca mai mult timp scriindu-mi comentarii irationale si enervandu-se in loc sa se informeze din sursele corecte despre solutii
4. medicii pot sa ofere posibilitati vandute scump, fara a oferi garantii ca ceea ce fac chiar produce o schimbare durabila, generativa
5. resursele unor oameni, in loc sa fie orientate catre cauzele acestor probleme, sunt orientate catre efecte si ignora solutiile care exista deja.
6. exista o multime de trepadusi spalati pe creier prin ONG-uri care sa se agite si ei simtindu-se importanti in legatura cu asemenea campanii
Rezultatul? Medicii incaseaza banii indiferent de rezultat, copilul ramane cu probleme si toti care s-au agitat continua sa traiasca in iluzia ca au facut tot ce au putut. Urmatorul milion de victime!