Beneficiile consumului de urzici

Author:

Urzica, plantă care se găseşte cu uşurinţă primăvara, este folosită de sute de ani ca plantă medicinală, având multiple efecte benefice pentru organism. Urzica este o plantă erbacee care  creşte în zone cultivate sau necultivate în grădini, izlazuri, pe lângă şanţuri, pe lângă drum, în marginea apelor, în păduri sau pe locuri grase. Frunzele emană substanţe (acid formic) care în contact cu pielea produc urticarie (inflamaţie specifică, însoţită de usturime şi prurit intens), de unde şi denumirea latinească a plantei.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Beneficiile urzicilor sunt multiple, fie că planta este consumată sub formă de ingredient pentru mâncare, fie că este consumată sub formă de ceai sau tinctură. Se mai poate folosi și în sucurile naturale, preparate fie cu ajutorul unui blender în combinație cu portocale, fie lăsate peste noapte în apă, iar dimineața se adaugă miere de albine în acea apă și se consumă pe stomacul gol.

Sunt numite ”focul vindecător”, deoarece înţeapă şi dau senzaţia de arsură în contact cu pielea.   Potrivit specialiştilor, urzicile sunt, în primul rând, o sursă excelentă de proteine, fier sau minerale şi din acest motiv consumul lor este recomandat oricui. Este o plantă bogată în fier, siliciu, magneziu şi potasiu. Conţine un număr mare de aminoacizi, este bogată în vitaminele B2, K şi C şi betacaroten.

Este indicată pentru detoxifiere şi pentru regenerarea organismului. Se spune că urzicile fac parte din categoria plantelor care ”schimbă sângele”. Consumate primăvara, după o iarnă în care organismul uman a fost privat de multe dintre substanţele nutritive importante pentru sănătate, urzicile fac minuni. Într-o cură de detoxifiere, urzicile pot fi folosite sub diverse forme, de  obişnuita mâncărică de urzici, până la ciorbă de urzici, chifteluţe, supă cremă sau ceai.

Gama largă de substanţe nutritive benefice găsite în urzică reprezintă un detoxifiant ideal pentru organismul nostru. Ca substanţă diuretică, urzica poate asigura de asemenea eliminarea rapidă a toxinelor din organism. Urzica poate îmbunătăţi eficienţa absorbţiei de nutrienţi a intestinului, asigurându-se că procesele digestive funcţionează fără probleme, prevenind astfel acumularea de toxine periculoase.

De asemenea, stimulează sistemul limfatic, ajutând organismul să scape de toxinele în exces din rinichi. Ca urmare a faptului că este o bogată sursă de nutrienţi, urzica este recomandată în diete, dar şi în timpul postului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X