Austria avertizează că Europa se află în pragul unei alte crize a refugiaților

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Ministrul de interne austriac Herbert Kickl a adresat marţi o scrisoare Comisiei Europene, în care avertizează în legătură cu o nouă criză a migranţilor şi cere măsuri preventive imediate, transmite Xinhua, citând presa austriacă, potrivit agerpres.

Scrisoarea, publicată de cotidianul vienez Kronenzeitung, a fost adresată comisarului pentru migraţii, Dimitris Avramopoulos, comisarului pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn, şi comisarului pentru buget şi resurse umane, Guenther Oettinger.

În text, ministrul austriac atrage atenţia că cifrele furnizate de agenţia Europol indică faptul că ‘o deplasare de mare amploare de persoane dinspre Turcia spre Europa’ este pe cale să se producă, fiind probabil ca ambele rute de migraţie – est-mediteraneeană şi balcanică – să fie traversate la fel cum s-a întâmplat în 2015 şi 2016.

Potrivit lui Kickl, în aceste zone se află deja ‘zeci de mii’ de migranţi, inclusiv câte aproximativ 5.000 în Bosnia-Herţegovina şi Serbia, precum şi circa 60.000 de solicitanţi de azil în Grecia şi în jur de 5,6 milioane de refugiaţi sirieni în Orientul Mijlociu.

Toate acestea semnalează ‘un potenţial clar al unui nou val masiv de migraţie dacă nu vor fi întreprinse acţiuni rapide’, a notat Kickl.

El le-a cerut celor trei comisari europeni să acţioneze rapid şi să trimită un semnal clar către statele UE relevante, prin ‘reconcilierea planurilor noastre respective de contingenţă’. Totodată, este deosebit de important să fie comunicat ‘ce măsuri şi iniţiative sunt pregătite de Comisia Europeană’, a adăugat ministrul Herbert Kickl, membru al Partidului Libertăţii (FPOe, extrema dreaptă austriacă).

Austria este pregătită să ia ‘orice măsură disponibilă’ spre a preveni migraţia ilegală, a mai precizat Kickl. Potrivit acestuia, ţările din Balcanii de Vest şi Turcia au, la rândul lor, obligaţia de a contribui la împiedicarea deplasării migranţilor şi refugiaţilor.

3 thoughts on “Austria avertizează că Europa se află în pragul unei alte crize a refugiaților”

  1. انا لديها تفاح اليوم هو لطيف في الخارج. الناس جيدون

    Atât am avut sa va zic. Sa fie clar, da?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X