O icoană a rămas neatinsă de flăcări după incendiul devastator care a distrus casa unei familii dintr-un cătun din Apuseni. Pompierii din Câmpeni au intervenit sâmbătă după-amiază (6 aprilie 2019) pentru stingerea focului izbucnit la o locuinţă din satul Dănduţ, aparținând de oraşul Câmpeni, dar nu au reușit să mai salveze nimic din casă.
Locuința și două anexe s-au făcut scrum. Din flăcări a scăpat însă neatinsă o icoană, iar localnici consideră acest lucru o minune cerească.
Soţia acestuia a rămas la fosta gospodărie, pe care nu a dorit să o părăsească.
Un membru al familiei Dalea a postat pe facebook o fotografie a icoanei reprezentând-o pe Maica Domnului, care a scăpat de flăcările care au distrus toate celelalte bunuri, considerând acest fapt un miracol.
”Familia Balea Alexandru și Maria din orașul Câmpeni, loc. comp. Dănduț au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu devastator, sâmbătă 06.04.2019.
Azi am fost la locul tragicului incident împreună cu o parte dintre funcționarii publici din primăria Câmpeni pentru a da o mână de ajutor celor doi oameni.
Dl. Balea a fost transportat la spitalul din Câmpeni cu mașina primăriei și salvarea SMURD din Câmpeni. Dl. Balea este o persoană cu handicap căruia i-au fost amputate ambele picioare, a fost salvat din incendiu de Alin Bold, un vecin al familiei Balea. În zilele următoare voi publica pe pagina mea de facebook un nr. de cont unde cei care doresc îi pot ajuta.
Acești bani vor fi folosiți pt. construirea unei case noi pentru cele două persoane vârstnice sau pt. cumpărarea unei locuințe în apropirea fostei lor case. Primăria Câmpeni va participa cu o sumă de bani substanțială pe care o va acorda celor doi” a scris pe contul său de facebook, primarul din Câmpeni Călin Andreș.