În Evul Mediu, oamenii credeau că o mulţime de boli sunt cauzate de băile publice și că apa nu face altceva decât să deschidă porii prea mult, făcând astfel loc bolilor să se trecoare în trupurile lor.

Mai mult, şi Biserica susţinea ideea că închiderea băilor ar fi cea mai bună soluţie deoarece îi convingea pe oameni că spălatul era o practică păgână, iar diavolul profită de moment şi intră în corpul persoanei care se îmbăiază.  Cei care călcau în băile publice urmau apoi calea pelerinajelor curative, însă cu același stil de viață complet lipsit de igienă.

Spălatul corpului şi parfumarea acestuia au fost puternic condamnate de Biserica Catolică şi grupurile de moralişti ai vremii care nu vedeau în aceste acte altceva decât invitaţia la desfrâu sexual.

Elisabeta I: ”Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni tot mă spăl”

Centrul mizeriei la nivel înalt era reprezentat de regatele şi ducatele de pe teritoriile de azi ale Angliei, Olandei, Franţei, Belgiei, Austriei, Italiei, Spaniei, Portugaliei şi Belgiei. Puţin mai curaţi erau germanii, iar popoarele scandinave erau, la vremea aceea, cele mai curate din Europa Occidentală.

Se spune că Henric al IV-lea, regele Franţei, nu se spala niciodată, deşi era considerat un mare “cuceritor”. Există o povestioară conform căreia, în noaptea nunţii, din cauza mirosurilor, soţia sa a vrut să fugă. Cum acest lucru nu era imposibil, ea a rămas, dar a leșinat din cauza mirosului de sudoare.

Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră prin multe lucruri, dar şi prin mândria cu care a declarat că: „Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni tot mă spăl!“.

Era considerat un cuceritor, își schimba zilnic cămășile, dar lua contact cu apa doar când ploua, asă că, de multe ori, amantele  sale l-au respins pe motiv că aveau migrene.

Nici Ludovic al XIV-lea, atât de preţuit în istoria Franţei, nu stătea mai bine din punctul de vedere al igienei, istoria spune că acesta nu s-a spălat aproape niciodată.

Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut ea însăși că în toată viața ei s-a spălat de doar doua ori, o dată la naștere și o dată la nuntă.

Tot din cauza igienei, sau mai degrabă din lipsa ei, Papa Clement al V-lea se îmbolnăvește de dizenterie, boală din cauza căreia va și muri.

Românii mai preocupați de igienă în Evul Mediu decât occidentalii

În estul Europei, oamenii se pare că ar fi fost mai preocupaţi de curăţenie decât cei din Europa occidentală. Mai mult de atât, istoricii au mai remarcat că ţăranii luau contact cu apa mai des decât aristocraţii.

”Există nişte documente de la Radu cel Frumos şi de la principele Mircea, fiul lui Mihnea Turcitul, cum că cei doi domnitori aveau planificate în cheltuieli cumpărarea de săpun şi de parfumuri. Interesant este că cei din păturile inferioare se pare că stăteau mai bine la capitolul curăţenie corporală. În mediul rural, dacă poţi să vorbeşti de rural şi urban în evul mediu românesc, oamenii erau un pic mai în regulă, în sensul că ţăranii obişnuiau să se spele în apele râurilor şi pâraielor, în special în perioada de vară când era perioada muncilor agricole. Era imposibil ca după muncile grele, care produceau mâncărimi de piele, transpiraţie, să nu dea o mână de apă pe ei”, spune istoricul Daniel Costache.