Legalizarea canabisului în scopuri medicale este o practică utilizată în multe ţări europene, în special pentru pacienţii care suferă de cancer în faze terminale, această temă fiind analizată la Ministerul Sănătăţii, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Potrivit ministrului, tratarea pacienţilor cu boli în fază terminală constituie un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare şi utilizare a canabisului în scopuri medicale.
‘Nu ştiu la Guvern, dar ieri (n.r. – marţi) a fost la Ministerul Sănătăţii comisia de profil, înseamnă că asta este direcţia în care se merge. Este deja o practică europeană şi justificarea există, medical vorbind. Fiind în fază terminală pacienţii, probabil că e o cale de a diminua suferinţele pe care aceştia le au. Totdeauna ne raportăm la ce este în alte state. Sunt multe practici în ţări europene legalizate care aduc avantaje. (…) Desigur, în România, unii văd multe dezavantaje pe mai multe subiecte în aceeaşi situaţie. Dar deocamdată e prematur să ne pronunţăm’, a afirmat Teodorovici la Parlament întrebat pe această temă.
El a fost de părere că, în mod sigur, se va ajunge în anii care urmează şi în România la o dezbatere publică pe mai multe subiecte cum este şi acesta.
Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a declarat, că e un lucru corect legalizarea canabisului pentru persoanele bolnave de cancer, însă problema este, ca prin acestă inițiativă, să nu intervină traficul de canabis, în condițiile în care gestionarea stupefiantelor e dificilă în România, potrivit mediafax.
„Pentru persoanele bolnave de cancer este un medicament. Problema nu este legalizarea pentru persoanele bolnave de cancer, ceea ce este un lucru medical just, ci ca sub această inițiativă să nu intervină traficul de canabis. Suntem o țară în care derapajele au avut loc frecvent și bunele intenții de multe ori au fost deturnate. Deci problema indicației pentru bolnavul canceros a canabisului este una și este un lucru corect, iar problema gestionării stupefiantelor în această țară, în ansamblul ei, este altă problemă care trebuie să fie un prilej de vigilență în cea mai mare măsură, pentru că am mai văzut abuzuri”, a afirmat Nicolae Bacalbașa.
Întrebat ce ar propune pentru ca astfel de abuzuri sau derapaje să nu apară, Bacalbașa a răspuns scurt: „Bună credință și verificare”.
Da ! Un lucru foarte bun! Foarte foarte bun! Însă în societatea în care trăim, acesta va duce la legalizarea consumului de canabis pentru recreere.. Ce să-i faci?? Dumnezeu să-i ajute pe cei ce vor fi ispitiți de consumul acestei plante și să- ne ajute să o folosim pentru ce a fost creeată, pentru vindecare și toate cele bune.
Nu am apucat să urmăresc toată emisiunea, doar inceputul, dar mi s-a părut interesant ce zice Laurențiu Primo despre acest personaj ciudat numit Bogdan Rareș.
https://youtu.be/amVcORFuwng
marian
Doar Rares Bogdan ti se pare ciudat, dar de Laurentiu Primo ce zici? : https://saccsiv.wordpress.com/2014/11/19/alternativa-laurentiu-primo-meritocratia-zice-cam-asa-va-fi-bine-pe-pamant-doar-atunci-cand-nu-vor-mai-fi-crestini/
Cum de face anuntul ,ministrul de finanțe? Nu mai are bani? Au tocat toți banii si nu stiu cum sa faca rost de ei? Niste secaturi ce au ca scop sa scape de pușcărie . Au mituit populația să nu se mai revolte cu salarii mărite și promisiuni nesustenabile si acum a venit scadență și nu au cu ce sa plătească. Niste derbedei năimiti.
Si senatorul Leon Danaila gandeste la fel. De la el macar aveam pretentii….: https://observator.tv/social/senatorul-pnl-leon-danaila-propune-sa-se-vanda-marijuana-in-farmacii-240984.html
Sunt cateva aspecte care trebuiesc lămurite:
– canabis – inseamna cânepă;
– există mai multe variantăți
– la noi în țară se cultivă cânepă – varietatea pentru fibră și pentru seminte, ulei
– toate varietatile contin THC (tetrahydrocannabinol) sau CBD (cannabidiol), în proportii variabile;
– THC-ul este substanta psiho-activă
– CBD-ul nu are efectele THC-ului, adica nu te poti droga cu el, la fel cum nu te poti droga cu canepa obisnuita, deoarece concentratia ei de THC este nesemnificativa
– varietatea indiană mai este cunoscuta si sub numele de marihuana si este cea care contine cea mai mare concentratie de THC, motiv pentru care intra in categoria drogurilor
– la noi in tara exista cel putin un producator de CBD (cu toate avizele legale + verificari de laborator); – CBD a folosit cineva din familie cand a facut cancer, impotriva efectelor chimioterapiei (in plus, omul credea ca ii face bine); nu dă dependență și nu are efecte ”nino-nino”.
Cred ca si in acest caz, avem de-a face cu amestecarea lucrurilor, in acest fel incat sa se ajunga fie la interzicerea totală a consumul produselor din canepa (inclusiv CBD – desi se pare ca este bun), fie la legalizarea totală a consumului de produse din orice fel de canepa (inclusiv marihuana si substantele psiho-active).
Diferenta dintre ceva util, comestibil (cânepa obișnuita) și otravă cu potențial chiar letal (cânepa indiană) este dată de cantitate (cantitatea de THC). Nu as legaliza niciodată consumul de marihuana in scop recreational. Din același motiv pentru care nici oamenii sănătoși nu iau digitalină.
De Primo știu mai demult că are și el niște idei ciudate. Am citit articolul respectiv, pe care l-ai postat în 2014.
Dar cu toate astea mai deacoperă și el câte ceva. A nu mă înțelege greșit acum, ca și cum că Primo ar fi o alternativă
Legalizarea canabisului pare să fie o acțiune sincronizată în mai multe țări, în Bulgaria și Macedonia acțiunează compania Balkan Cannabis Corp. , in Ucraina prin ONGuri precum Ukrainian Association of Medical Cannabis etc.