Mai jos puteti citi transcriptul inregistrarii de la Cuvioasa Pelaghia din Reazani despre vremurile din urma, despre Tar, Patriarh si antihrist. Multumim sorei Magda pentru munca depusa (in paranteze sunt comentariile sale).
Conversații catehetice în apocalipsă.
Discuție despre profețiile Binecuvântatei Pelaghia de la Reazani.
-Deci, Părinte Abel, într-una dintre discuțiile cu Pelaghia, povestea și mă întreba: ”Cum ții foamea”… (Piotr Glazunov, finul binecuvântatei cuvioase Pelaghia de la Reazani).
-Asta a fost povestirea mea pentru ea. Țin foamea cu mari eforturi, cu cele mari, nu ca bunica mea care putea să nu mănânce hrană timp de două sau trei zile și era ușor pentru dânsa. Într-una dintre conversații, când a aflat că am o atitudine, cum să zic, nu prea bună în legătură cu asta, atunci mi-a spus că noi, în curte, avem doi copaci de tei, care sunt abundenți în frunze. Apoi mi-a spus: ca să scapi de foame, trebuie să tai aceste crenguțe de tei și să le aduni în mănunchiașe, apoi să le usuci undeva în tavan și în condiții speciale, să le păstrezi. ”Când nu veți primi pensie, nu veți avea de muncă, hrană, atunci veți avea nevoie de acest produs”.
Mi-a spus că Părintele Serafim, Sfântul Serafim de Sarov, se hrănea cu iarba ”Piciorul caprei” (Aegopodium podagraria), iar pe tine te povățuiesc să mănânci această frunză de tei”. Frunza de tei, zicea ea, o spun tuturor creștinilor ortodocși, este inofensivă, ceea ce înseamnă că nu este dăunătoare stomacului și nici întregului organism, ci este foarte utilă. Și atunci când se dezvoltă o situație dificilă, a spus, este necesar să scoateți aceste frunzulițe din mănunchiuri, cinci sau zece bucăți, să turnați apă într-o cratiță și să adăugați zece-cincisprezece frunze, ca pe fidea. În primele etape, oamenilor li se va părea foarte greu și dificil, ceea ce înseamnă că există o forță inamică care coboară din cer și le intră în pântece și Pelaghia spunea că va exista o astfel de sete pentru hrană, pe care nu ți-o poți imagina.
Iar voi, voi veți mânca aceste cinci-zece frunze de tei, sub formă de tăiței și vă veți stinge această sete. Pentru aceasta, ea ordona, cât mai des posibil să se citească ”Tatăl nostru”. La aceasta, voi adăuga că ea a spus: ”Trebuie să țineți post în zilele de vineri, înainte de sărbătorile anuale”. Deci, avem 12-15 sărbători anuale, trebuie să ținem post în aceste zile de vineri și să ne rugăm în aceste zile, precum și în cele de sărbători anuale. Astfel, tu, Petea, nu vei simți nici un fel de foame. Vei mânca una sau două frunze, te vei simți sătul și vei putea trăi câteva zile.
Apoi, ea a subliniat: ”conform harului omului, când la început omul este foarte speriat, fiind pus într-un regim sever, în acest timp, zicea ea, trebuie să citească cât mai mult ”Tatăl nostru” și ”Născătoare de Dumnezeu…”, astfel încât să nu mai simtă această frică. Deci, dacă, conform Harului, după un astfel de asalt, unii oameni vor trăi timp de trei zile, alții vor trăi o săptămână, alții vor rezista cincisprezece, și cu toate astea, va conduce Maica Domnului și va spune: ”conform Harului și conform…cei însetați, dar care înțeleg bine viața de apoi, a spus ea, vor putea ține și 20, 40 de zile, aflându-se într-un astfel de regim, și se vor simți bine. ” Ei bine, atunci, cum să zic…sub oblăduirea Maicii Domnului, VOR MURI.
Dar, oricine pune pecetea, ea a spus (cuv.Pelaghia): ”Petea, dacă vei fi de acord să pui PECETEA PE MÂNA DREAPTĂ, atunci, NU VEI PUTEA SĂ-ȚI MAI FACI CRUCE, NICIODATĂ! Aceasta este puterea (demonică) care va cădea pe mâna ta și pe care nu ți-o poți imagina”.
Mai departe, ”dacă îți pui PECETEA PE FRUNTE, a zis ea, ei bine, MINTEA TA VA FI AFECTATĂ sau VA INTRA ÎN COLAPS.” Deci, MINTEA VA FI DEJA DE ALTĂ NATURĂ. Aceasta înseamnă că persoana dată, nu va putea să facă cruce și cu acest lucru, nu se va mai putea face nimic. ”Dacă tu, Petea, ai fi omul care a făcut toate astea, lasă-mă să-ți explic: Închipuie-ți că vei fi aruncat într-un cuptor în care se topește metalul, care se numește furnal. Și în acest cuptor de ardere, te vei afla până la a Doua Venire a lui Iisus Hristos.”
Mai târziu, la mine, studia un băiat, iar eu, fiind curios, am luat cărți de chimie și fizică…metalul se topește în furnale, la 2.800 – 3.500 de grade Celsius. Nu-mi pot imagina acestă scenă oribilă și ceea ce se va întâmpla cu o persoană…ea a spus, până la a Doua Venire…dacă vei fi aruncat, vei trăi până la a Doua Venire a Lui Iisus Hristos!
Fac APEL către toți creștinii ortodocși și multora le spun: să NU facă astfel de prostii! Cum așa, să arunci un om viu într-un furnal, unde e o temperatură atât de mare, și omul nu poate să ardă. (Consecințele acceptării pecetluirii arată o prefigurare a muncilor definitive din Iad când, chiar dacă arzi sau te mănâncă viermii cei ne-adormiți ori alți monștrii… nu mai mori, și nu te transformi în cenușă definitiv, luată apoi de vânt sau dispărând…ci, reiei forma avută anterior (ca la 30 de ani), simțind cu sufletul și trupul înviat – transfigurate prin tăria dată de robustețea întru nemurire – adică pentru veșnicie, înveșnicindu-ți-se PEDEAPSA de a arde cu foc nestins, în vecii, vecilor, fără de speranță).
Deci, creștini ortodocși…imaginați-vă ce reprezintă Antihristul și ce putere are asupra omului! Se spune că nu arde în foc…nu va mai fi apă, timp de trei ani și jumătate și această persoană va trăi fără apă. Vor fi MUȘCĂTURI ÎNGROZITOARE DE FIARE pentru că, FORȚA INAMICĂ (diavolii) VOR COBORÎ DIN CEI ȘI SE VA TRANSFORMA ÎN DIFERITE ANIMALE – ȘOPÂRLE, SCOPIONI, șamd…și toată forța inamică va lovi oamenii, va mușca, va înțepa, dar oamenii NU vor muri! I s-a spus că, dacă o persoană, din cauza neglijenței sau în mod deliberat se aruncă sub un tren, atunci trenul, ar rupe această persoană, cum să zic…în bucăți: într-o parte mâinile, în alta – picioarele, în a treia – capul și restul. Apoi, Pelaghia a spus: ”Petea, imaginează-ți această scenă: într-o clipă, ambele mâini vor fi la loc și capul va fi la locul lui, și picioarele, și omul va fin din nou, așa cum era”. (da, pentru că se spune că în vremea Antihristului, moartea nu va mai omorî…). Iată la ce fel de patimi va fi supus poporul, dacă oamenii nu vor înțelege cuvintele mele. (Se probează ceea ce s-a spus în Apocalipsă, Capitolul 7:
Deci, să notăm, creștini ortodocși, una dintre întrebările îngrozitoare pe care ne-a sugerat-o sora este despre faptul că, ACOLO UNDE SE VA PUNE PECETEA ANTIHRISTULUI, de exemplu, PE MÂINI ȘI PE FRUNTE, ACOLO SE VA FORMA FOC ȘI VA ARDE SUFLETUL ȘI MÂNA ÎNTR-ATÂT, ÎNCÂT NU NE PUTEM IMAGINA. De aceea, ortodocși, vă rog ca, în toate zilele de chin crud, iar Pelaghia spunea că și eu, și voi vom trece prin aceste patimi teribile…doar să NU puneți pecetea, nici pe mână, nici pe frunte!
-Ei bine, Piotr, să recapitulăm. (de data asta, se află înăuntru, nu afară). Spune-mi, te rog, ce ți-a povestit Pelaghia despre ultimele vremuri? Ce este cel mai important în aceste vremuri… cum să te salvezi? Cum să scapi?
-Deci, despre ultimele vremuri…Pelaghia spunea că vor veni vremuri foarte grele. Și, mai ales, ea acorda atenție deosebită faptului ca NIMENI să NU pună pecetea pe mână și pe frunte. Aceasta era problema principală: ”Dacă tu, Petea, îți pui pecetea pe mână, nu vei mai putea să-ți faci cruce vreodată!” ”Dacă ți-o pui pe frunte, NU vei mai fi om, ci mai degrabă un animal obedient, NEBUN! Deci, NU VEI FI CONTROLAT DE MINTEA TA. NU VEI AVEA MINTE, DELOC! ”
Mai departe…pentru a trece de acest lucru, ea povestea multe! Pentru a evita aceste evenimente teribile care urmează, bine-nțeles, în primul rând, trebuie să fiți pregătiți. Și pentru aceasta, e nevoie să aveți cunoștințe. Ea atrăgea atenția în mod deosebit, asupra faptului că atunci când, de exemplu…nu vi se va da de mâncare, nu veți avea pensii și de muncă, îmi spunea mie și altor femei de pe-aici, să fim atenți, să ne întoarcem spre ce? Spre frunzele de tei, adică la tei. Ea spunea că Părintele Serafim se hrănea cu iarba ”piciorul caprei” (Aegopodium podagraria), iar ultimii creștini urmează să se hrănească cu frunză de tei. Pentru aceasta, să zicem că acum totul e bine, dar când veți observa că sunt condiții dificile și o situație dificilă, atunci trebuie să fiți pregătiți. Anul viitor vom vedea, în primăvară, de îndată ce frunzele se desfac: frunzele tinere trebuie tăiate și legate în mănunchiuri, apoi uscate. În continuare, acestea trebuie păstrate în condiții corespunzătoare.
Când se va întâmpla să ajungeți în condiții extrem de dificile, oale încă vor mai fi și apă vom avea, NU vom mai avea pâine și alte produse, atunci, Pelaghia spunea să rupem frunze de tei din aceste mănunchiașe și să le aruncăm în oala cu apă clocotită. Ea spunea că aceasta este acțiunea pentru care trebuie să fim pregătiți fiecare, cum poate, care e mai deștept și care nu, care va muri și care va rămâne în viață….cu toții trebuie să citiți cât mai des ”Născătoare de Dumnezeu”, ”Tatăl Nostru”, Acatiste și tot ce e sacru. Iată, această frunză de tei, te va ajuta în toate.
Unii oameni care sunt mai slabi în credință vor trăi, de exemplu, trei zile, o săptămână, zece zile, poate și mai mult. Iar cei care sunt mai puternici și mai însetați pentru Viața de Apoi cunosc bine bucuria cerească, locașurile cerești, descrise bine în unele cărți, acești oameni pot trăi mai mult, de exemplu 25-35 de zile, acestea vor fi la discreția lor. Despre acest lucru va ști bine însăși Maica Domnului. Dar cei care sunt slabi…ea le spunea și rudelor sale, ca, până atunci când se vor dezvolta condiții grave în Moscova și în alte orașe, să cumpere o casă de la o rudă care a murit, din păcate, și să se mute cu traiul de la Moscova, la Zaharovo. Când vă veți muta la Zaharovo, veți simți toate astea, veți experimenta totul pe propria piele.
Ea le spunea: ”DACĂ ACUM AȚI AJUNGE FOARTE RAR LA MORMÂNTUL MEU, ATUNCI (în vremea de prigoană), ATUNCI VEȚI VENI ȘI DE DOUĂ, ȘI DE TREI ORI ȘI DE CINCI ORI LA MORMÂNTUL MEU ȘI MĂ VEȚI RUGA SĂ MURIȚI. Atunci, știind despre venirea voastră și despre ruga voastră mă voi întoarce spre Fecioara Maria și mă voi ruga la ea, pentru ca rudele cutare și cutare, să poată să moară. Ei bine, atunci totul va fi la discreția Maicii Domnului, cum se spune, dar EU MĂ VOI RUGA CA SĂ MURIȚI”
Iată cuvintele ei. Prin urmare, ACUM vă implor, creștini ortodocși…în viitor va exista viață bună, dar trebuie să ne pregătim pentru această viață. Eu, ca finul ei, îmi amintesc bine cuvintele ei și niciodată nu-mi ies din cap aceste cuvinte teribile. De aceea, creștini ortodocși, așa cum m-au îndrumat și pe mine alții, vă îndrum și eu să țineți minte BINE această chestiune și să o îndepliniți bine. Dacă vreunul dintre voi își permite și are bani, atunci, eu vă sfătuiesc pe cei din Moscova, Sankt-Petersburg și alte orașe, SĂ VĂ CUMPĂRAȚI O CASĂ UNDEVA ÎN MEDIUL RURAL, ÎN CARE SĂ VĂ SALVAȚI SUFLETUL.
-Piotr, am să vă întrerup: ziceți că Polenka (Pelaghia) binecuvânta plecarea din orașe, corect?
-PORUNCEA! Iar lor le-a interzis să vândă casa. Proprietara la care a trăit Polea (Pelaghia) avea o familie mare și Polea (Pelaghia) le-a spus lui Piotr Mihalîci și Anastasiei Vasilievna să instruiască pe copii să nu-și vândă casa. ”DACĂ VINDEȚI CASA, i-a spus ea direct Anastasiei Vasilievna, COPIII VOȘTRI NU SE VOR MÂNTUI!”
CREDEȚI, ÎNTR-ATÂT VOR FI DIFICILE CONDIȚIILE PENTRU MÂNTUIREA SUFLETULUI. Vărul lui Piotr Mihalîci a murit, prin urmare, rudele îndepărtate ale Polinei (Pelaghiei) și-au cumpărat casa lui. E cu patru case mai departe. Ei păstrează această casă pentru mutare, pentru toate cele ce urmează. De aceea, trebuie să abordăm acest lucru foarte strict, vă rog pe toți, și EA VĂ RUGA SĂ PETRECEȚI TOT TIMPUL LIBER MAI MULT ÎN RUGĂCIUNI, SĂ O RUGAȚI PE MAICA DOMNULUI, PE SFINȚII LUI DUMNEZEU, SĂ NE SALVEZE ÎN VREMURILE GRELE.
Arhiepiscopul Veniaminov a editat Acatistul cuvioasei Sfintei Pelaghia, care îmi place foarte mult. În el este totul descris clar și detaliat. Nu voi citi acum acest acatist, dar vă spun sincer, cuvioasa, Sfânta Pelaghia acorda o atenție deosebită duhovnicilor, ea iubea foarte mult pe duhovnici. Mulți oameni s-au îndreptat spre ea, de exemplu, Mitropolitul Varnava, Arhiepiscopul nostru Gleb, Părintele Arhimandrit Ioan Krestiankin din Breansk Orlovskii, care au fost de foarte multe ori în această casă. Și Polea (Pelaghia) le acorda foarte multă atenție. Cândva, când Mitropolitul Varnava era băiat mic, pe-atunci îl chema Volodea, mama lui, mătușa Dunea, nu era respectată și era ofensată. Ea avea un soț care era un preot foarte bun, dar a fost arestat și a murit în închisoare. Atunci, Volodea avea doi ani și jumătate și Polea (Pelaghia), cu mulți ani înainte, față de toți, i-a spus: ”Volodea, apropie-te! Eu te binecuvântez și tu vei deveni arhiereu”. Aceasta a prezis Polea (Pelaghia) cu mulți ani înainte și el a ajuns la rangul de mitropolit. Nu știu, nu pot spune cu siguranță, dacă mai slujește acum sau nu. În Chebosksari? Deci, încă slujește…ce altceva să mai spun?
În această căsuță, au fost multe minuni, au avut loc multe predicții diferite, mulți au primit îndrumări bune ca să trăiască cu Dumnezeu, să-L iubească pe Dumnezeu, să-L onoreze pe Dumnezeu și așa, pentru toată lumea….cum să zic, veți fi mulțumiți de tot, pentru că acela care este cu Dumnezeu este mulțumit…Ce să mai spun?
-Piotr, spuneți-mi despre duhovnici. Ce spunea ea, câte persoane vor fi salvate? Care sunt cuvintele ei?
-Vă zic acum. În timpul conversației, am ridicat această întrebare. Eram foarte îngrijorat, îmi făceam griji pentru duhovnici. Iar Domnul m-a binecuvântat pentru o astfel de discuție cu ea. I-am pus întrebarea: ”POLEA (Pelaghia), CUM S-A PUTUT CA PREOȚIA, DUHOVNICII ȘI CEI BOGAȚI SĂ-L RĂSTIGNEASCĂ PE DOMNUL?”
POLEA (PELAGHIA): ”PREOȚII BOGAȚI L-AU RĂSTIGNIT PE ÎMPĂRAT. PREOȚII BOGAȚI ȘI BOGĂTAȘII VOR CONDUCE POPORUL SPRE ANTIHRIST”.
Creștini ortodocși, eu am iubit mult clerul, am onorat clerul și nu-mi puteam imagina așa ceva. Eram într-atât de…cum să spun în limba mea simplă…atât de uluit! Nu-mi puteam imagina această scenă. Cum putea să se întâmple așa-ceva? Apoi, peste un an, poate un an și jumătate, am uitat acest subiect, apoi mi-am amintit: ”Polea (Pelaghia), spune-mi, câți duhovnici s-au salvat de la răstignire până la Prințul Vladimir?” Ea mi-a spus că foarte puțini clerici au fost mântuiți. Nu am mai întrebat de ce puțini. Îmi era frică de ea, mă intimidam și nu am mai pus niciodată vreo întrebare în plus. MAI TÂRZIU, EA MI-A SPUS CĂ DINTR-O SUTĂ DE OAMENI, S-AU SALVAT DOAR ZECE PERSOANE. Am fost atât de uimit și îmi părea atât de rău pentru ei! La acel moment, cunoșteam deja bine Viața de Apoi. Știam bine despre cele 20 de vămi ale văzduhului.
O întreb: ”Polea (Pelaghia), dar CÂȚI CLERICI AU FOST SALVAȚI de la Prințul Vladimir și până la răsturnarea regelui?” La fel, a spus ea, DINTR-O SUTĂ, ZECE PERSOANE.
Ei bine, când a spus aceste cuvinte, eram atât de speriat, eram, pur și simplu, într-o stare de șoc.
Și am întrebat-o: ”De ce au devenit acești oameni preoți? La ce bun le-a trebuit să procedeze așa? ” Și când, după 10-15 minute, ea mi-a spus că, ÎN FAȚA ANTIHRISTULUI ȘI A CLERULUI, SUNT APROAPE TOȚI, APROAPE TOȚI, APROAPE TOȚI!!! EA A SPUS ACEST LUCRU, DE TREI ORI.
Creștini ortodocși, eram nici viu, nici mort! ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ DINTR-O MARE MULȚIME DE CLERICI, FOARTE PUȚINI SE VOR SALVA. Mai târziu, am aflat câte Biserici erau pe timpul regelui. Ei bine, deci, din 170.000 de duhovnici, după Revoluție au fost nimiciți să zicem, 150-160.000 timp de doi ani. Despre aceasta, mi-a povestit un scriitor de-al nostru din Reazan, dar și Polea (Pelaghia) îmi povestea, creștini ortodocși, că îi iubea foarte mult pe preoți și, iarăși, PE CEI BUNI. Ea îi iubea. N-am să-i enumăr pe cei despre care vorbea, dar iubea orice persoană, atât apropiată, cât și străină, dacă aceasta înțelegea credința ortodoxă și aspira la Dumnezeu, la Maica Domnului, la Sfinții Lui Dumnezeu. Nu vă puteți imagina, creștini ortodocși, ce dragoste mare avea! Multe spunea, dar să vă povestesc ceva.
Odată, ne-am ridicat de la masă și, cum s-a întâmplat nu știu, dar cred că la porunca Lui Dumnezeu…deci, ne-am ridicat de la masă și am început să ne rugăm, și ea a greșit, a făcut greșit semnul Crucii…adică, a făcut semnul pe frunte, pe pântece, pe umărul drept a făcut corect, iar pe umărul stâng a pus semnul la subraț. Și voi, creștini ortodocși, nu vă puteți imagina ce s-a întâmplat cu ea. S-a schimbat imediat la față. Mi s-a părut că a avut un atac, că Polea (Pelaghia) va muri chiar acum. Și, în această stare, s-a aflat vreo 10-15 minute. Apoi, mi-am dat seama că a făcut greșit semnul Crucii și am crezut că Harul ei, a părăsit-o. După aceasta, de îndată ce și-a revenit în fire, creștini ortodocși, nu vă închipuiți cum bătea ea cu pumnișorul ei cel mic în piept și cum își cerea iertare de la Dumnezeu pentru că a făcut greșit Semnul Crucii. Adică, nu a pus mâna la umăr, ci la subraț. (câți mireni, clerici și arhierei nu am văzut că fac Semnul Crucii, exact așa, și nici nu le pasă…).
Prin urmare, fac APEL la toți creștinii ortodocși. Prelatul Tihon Zadonski, Prelatul Ioan Gură de Aur, care descriu foarte bine cum ar trebui să respectăm cu strictețe Semnul Crucii. Deci, să vă explic…Arhiereul Ioan m-a învățat pe mine când aveam vreo opt ani, el spunea: ”Unește trei degete ca să fi egale, cu capul ridicat, Petea, trebuie să atingi fruntea, pântecele, umăru drept și umărul stâng, astfel încât Crucea să fie perpendiculară”. Deci, mai departe…corobâm brațale și corpul…cel mai important lucru este ca atunci când aplecăm capul, corpul trebuie să fie paralel cu podeaua. Aceasta este o adevărată închinăciune. Între femeile care veneau la ea, erau de tot felul. Nimeni nu învăța pe nimeni și nici nu era sete și aspirație pentru învățătură, de aceea, multe femei făceau greșit semnul Crucii și ea le mustra pentru aceasta, în timpul conversațiilor.
Creștini ortodocși, într-una dintre conversații, ea a acordat o atenție deosebită rugăciunilor în genunchi. Cineva dintre cei prezenți, se ruga incorect în genunchi și ea le-a arătat oamenilor cum să se roage în genunchi…
Sau poate luați aceasta de pe caseta de-acolo ?
-Nu, nu, spuneți, spuneți!
-Deci…facem prima acțiune: cu piciorul drept sau cu ambele odată, așezăm genunchii pe podea. Apoi, aruncăm mâinile…dar înainte de aceasta, trebuie să facem semnul Crucii…deci, facem Cruce, aruncăm mâinile înainte și pe mâini punem capul. Mâinile trebuie să fie împreună și capul pus pe mâini. Pentru ce îi certa? Pentru faptul că mâinile erau separate, iar persoana făcea o metanie mare și atingea capul de podea. Pentru aceasta, ea îi certa foarte mult, deoarece acesta este un păcat grav. Capul NU poate atinge podeaua. Doar pe mâini îl poți pune. Ai atins capul de mâini și imediat poți să te ridici sau să te rogi mai departe, periodic, făcând metanii.
Deci, în prezent este groaznic ceea ce se întâmplă peste tot în Rusia. Ea le povestea femeilor și tuturor celor prezenți că, de Sfânta Treime, de Rusalii, precum și de sărbători anuale, în timpul rugăciunilor, ce fac oamenii? Deosebit de bine aceasta se arată în timpul Rugăciunii celor tineri. Când încep să se citească rugăciunile, creștinii ortodocși îngenunchează, își pun mâinile separate pe podea, capul pe podea, fundul sus, cum s-ar spune, și, de la începutul rugăciunii până la sfârșitul acesteia, stau în așa poziție. Arhiepiscopul Pavel ne-a citit aici slujba, și ei în așa poziție au stat, de la început până la sfârșit. POLEA (PELAGHIA) SPUNEA CĂ ACEST MOD DE RUGĂCIUNE E LUAT DIN CĂRȚILE DE KABALA. Aceasta este un mod de ”rugăciune” ne-orotodox. Deci, ce spunea ea? CĂ ACEST MOD DE RUGĂCIUNE ESTE GROAZNIC, ÎNFRICOȘĂTOR.
-Deci, astfel de metanii sunt interzise?
-Da. Nu putem face astfel de metanii. ASTFEL DE METANII, spunea ea, PREVESTESC VENIREA RAPIDĂ A ANTIHRISTULUI. Uite-așa se întâmplă în întreaga Rusie, de Sfânta Treime. În acest an, peste tot în Rusia, s-au rugat în Biserici, în așa fel.
-Și ea, ce mai spunea?
-Spunea că acești oameni NU trebuie să fie îngropați și nu trebuie să ne rugăm pentru ei. Vă puteți imagina acest lucru teribil? Ea spunea scurt și clar: ”Fetelor, înțelegeți, vedeți cum mă rog? Așa să vă rugați și voi”. Și, crede-mă, ea a spus direct că va fi un număr mare de cărți importate din Franța, din Polonia. Iar acu, vor exista și în Sankt Petersburg…și CONFORM ACESTOR DOCTRINE, PESTE 40-50 DE ANI, ATÂT POPORUL RUS CÂT ȘI CLERUL, NU VOR ȘTI CUM SĂ FACĂ CORECT SEMNUL CRUCII. (eu am văzut asta DEMULT și la mireni, care-s catastrofali, dar și la clerici ori arhierei…parcă le obosește mână și se opresc la subțioară, ori mai jos și mai spre centrul corpului).
Oamenii prezenți erau într-o stare de șoc..chiar și eu însumi i-am spus direct: ”Polea (Pelaghia), ce tot spui, cum e posibil?” Doar Părintele Ioan mi-a arătat să unesc trei degete, să le ating, uite-așa…de frunte, să mă uit la icoană, să ating ușurel, ca și cum ar fi o minge, uite-așa pe frunte, pe pântece, pe umărul drept, pe umărul stâng. CRUCEA REPREZINTĂ DOUĂ LINII PERPEDINCULARE ȘI SE SPUNE CĂ DE ACEASTĂ CRUCE LE ESTE FOARTE FRICĂ DEMONILOR. CĂ DIAVOLUL SE ȚINE DEPARTE DE OMUL CARE FACE CRUCEA CORECT. Aceasta este Crucea adevărată, corectă din punct de vedere ortodox. ȘI VĂ SPUN DIRECT: POLEA (PELAGHIA) SPUNEA CĂ NECAZUL CEL MAI MARE ESTE CLERUL. EL A PERVETIT TOTUL ÎN ÎNVĂȚĂTURILE APOSTOLILOR. Eu nu pot să vă spun, dar atunci când veți fi admiși acolo…
Eu i-am spus: ”Polea (Pelaghia), am auzit că există Solovki cu 33.000 și alte locuri, unde au fost torturați brutal preoții. Că se făceau găuri în tavan și foloseau locul ascensoarelor și cu ajutorul unei plase îi coborau pe preoți în acest buncăr, unde erau foarte mulți șobolani care îi mâncau de vii pe preoți”.
La care ea, mi-a răspuns: ”Părinte Abel, a spus că ei merită torturi crude și chinuri infernale. Să se învinovățească pe ei înșiși, deoarece EI NU AU LUCRAT DELOC PENTRU DUMNEZEU, ȘI NU AU ONORAT-O PE MAICA DOMNULUI. A mai fost o conversație pe această temă…despre gardieni. Am avut un gardian în pază care mi-a povestit ce făceau ei cu CĂLUGĂRIȚELE. Și eu am întreabat-o pe Polea (Pelaghia), cum să le pomenesc? Ca pe Sfinte, căci au suferit pentru Dumnezeu?
Și ea mi-a spus ”ELE NU L-AU ONORAT PE DUMNEZEU, PRECUM MIRESELE, ȘI NU AU ONORAT-O PE MAICA DOMNULUI, CA PE O SOACRĂ. ELE TRĂIAU ÎN NEGLIJENȚĂ ÎN MĂNĂSTIRI ȘI SE PURTAU RECE, ȘI PENTRU ACEASTA AU SUFERIT PEDEAPSA. Așa cum le-a fost spus, ele merită aceste torturi crude și chinuri infernale.”
Așa vă spun, Părinte Abel, am fost uimit de aceste cuvinte. Nu mi-am putut imagina așa ceva. Să mergem poate la mormânt și să vorbim și acolo?
-Nu, să continuăm.
-Bine, deci..ACUM știți cum spunea? La mine, acolo, într-un loc veți putea citi despre metanii, este totul scris acolo.
-Cel mai important lucru este SĂ VORBIM DESPRE ULTIMELE TIMPURI, DESPRE PECETEA LUI ANTIHRIST. ACEASTA ESTE CEL MAI IMPORTANT.
-Cel mai important…ceea ce ne poruncea era despre tei…să strângem tei….
-Acest lucru este clar. Iar acum, părinte, adică…
-Piotr…
-Piotr, încă o dată, vă rog să desfășurați această idee că TOȚI CLERICII VOR DEVIA, PRACTIC, IAR ENORIAȘII VOR URMA CLERUL. Explicați din nou acest gând…
-Deci, haideți să vedem. UN LUCRU IMPORTANT care a fost spus de Polea (Pelaghia) inclusiv mie, creștini ortodocși….când am auzit la radio că fiecare creștin trebuie să aibă un părinte duhovnicesc, mi-am amintit imediat de Polea (Pelaghia). Ea mi-a spus mie și multor femei de pe-aici, că fiecare are cap pe umeri. Prin urmare, mă adresez tuturor creștinilor ortodocși și vă spun, vă îndrum și vă ordon, așa cum mi-a spus și ea mie…ȚINEȚI-VĂ CÂT MAI DEPARTE DE CLER! Asta a spus ea: la zece verste. Dar, creștini ortodocși, înțelegeți corect, eu vă avertizez: iar voi trebuie să înțelegeți că, DE ACEL PREOT CARE FACE GREȘIT CRUCEA ÎN BISERICĂ, ea a spus, fără îndoială, SĂ NU VĂ APROPIAȚI NICI PENTRU BINECUVÂNTARE, CĂ PE SEMNU CRUCII ESTE PĂCATUL CELEI DE-A 19 VĂMI, LA CARE ESTE ÎNFRICOȘĂTOR SĂ TE GÂNDEȘTI ȘI SĂ ȚI-O IMAGINEZI. Cum cred ei, cum sunt ei…
Ea îi certa foarte mult că l-au trădat pe Împărat, l-au trădat pe Împărat, l-au trădat pe Împărat – l-au trădat pe Dumnezeu, au trădat credința ortodoxă, au trădat poporul ortodox. Prin urmare, ce se va întâmpla mai departe? Iar MAI DEPARTE, ÎN CURÂND, VA APĂREA O ALTĂ CREDINȚĂ…FIE CREȘTINI ADVENTIȘTI DE ZIUA A ȘAPTEA, FIE O ALTĂ CREDINȚĂ SAU TOATE CREDINȚELE SE VOR UNI ÎNTR-UNA SINGURĂ, ȘI TOATE ACESTE CREDINȚE VOR FI SATANICE.
Ea a repetat de 3 ori; credințe satanice, satanice, satanice. Prin urmare, creștini ortodocși, trebuie să aveți în vedere, cu toată seriozitatea și cu toată grija, CĂ VOR EXISTA FOARTE MULȚI PREOȚI ÎN CLER CARE, DE ÎNDATĂ CE VA FI DECLARATĂ O ALTĂ CREDINȚĂ, IMEDIAT…MAI MULT DE JUMĂTATE DINTRE EI, VOR TRECE ÎNTR-ACEA CREDINȚĂ. ȘI VOR CONDUCE OAMENII DUPĂ SINE. Deci, NU cei fără experiență, analfabeți, ci ACEIA CARE APARȚIN CLERULUI, SE VOR DETAȘA DE CREDINȚA ORTODOXĂ ȘI VOR AVEA O ATITUDINE NEGATIVĂ FAȚĂ DE CEI FIDELI CREDINȚEI.
Eu nu înțeleg ce fel de credință diferită poate fi, ca majoritatea să-L nege pe Iisus Hristos, să renunțe la Maica Domnului, la Sfinții Lui Dumnezeu și să accepte O ALTĂ CREDINȚĂ CARE NU VA FI VOLUNTARĂ, VA FI IMPUSĂ CU FORȚA.
-Dar ea spunea că toate aste lucruri se vor face într-un mod viclean? Că nu se spune adevărul, uite așa și așa, poți alege asta sau asta?
-Ea a spus așa: ”TOTUL SE VA DESFĂȘURA ÎNTR-UN MOD INTELIGENT, ASCUNS!”
-Deci, în mod șiret, viclean?
-ȘIRET ȘI VICLEAN. Credeți sau nu, în același mod se construiau colhozurile…
-Dar ea binecuvânta intrarea în colhozuri?
-Vă spun sincer, mama mea a avut mulți copii. Mama mea a venit la Polea (Pelaghia) și a întrebat-o: ”Polea (Pelaghia), ce să fac? Ne adună în colhozuri”. Polea (Pelaghia) s-a rugat și i-a răspuns: ”Dunea, părintele Serafim te sfătuiește să intri în colhoz. Nu va exista o altă modalitate de salvare, nu există salvare.” Dar ce e mai rău, ne așteaptă înainte. Apoi a fost recensământul.
Polea (Pelaghia) i-a spus mamei: ”Nu spune prostii. Intră în colhoz, dublează, triplează rugăciunea pentru păcat. E păcat să mergi la colhoz, păcat…păcat. Dublează, triplează rugăciunea”.
Mama mea a avut o familie mare, dar oricât de obosită ar fi fost Părinte Abel, nu am văzut-o vreodată să se ducă la culcare, fără a se ruga. Ea știa că e păcat, știa toate acestea și aborda foarte strict totul.
53,36
În anul 1939, în timpu recensământului, mama a întrebat-o pe Polea (Pelaghia) ce să facă: ”Scrie așa cum este, ”CĂ EȘTI CREDINCIOSĂ, CĂ EȘTI CREȘTINĂ”.
Noi aveam tauri și, totuși, mama nu a cedat. Prin urmare, fac APEL la toți creștinii ortodocși, fiți ca mama mea, care stătea ferm pe poziții și Dumnezeu a ajutat-o în toate, se găseau oameni buni pentru ea.
Vă spun sincer, a fost un caz când unul dintre șefii poliției a pierdut o servietă cu bani. Mama a găsit această servietă cu bani și i-a înapoiat-o.
Și, ce credeți, acest șef de poliție a salvat-o pe mama de toate pericolele.
PE-ATUNCI, PENTRU CREDINȚĂ, SĂ ȘTII CĂ SE PEDEPSEA GRAV, NU ȘTIAI? NU TE LĂSAU SĂ ARI GRĂDINA ȘI MULTE ALTELE…
Acum, deoarece mama a semnat că este credincioasă, la toate aceste verificări, șeful poliției o ajuta, o salva.
Credeți, aceasta a fost voința Lui Dumneeu. Ce altceva să-ți mai spun?
FIȚI FERMI ÎN CREDINȚA VOASTRĂ! PENTRU ACEASTA, AM SĂ VĂ SFĂTUIESC CUI TREBUIE SĂ VĂ RUGAȚI. Despre aceasta, povestea Pole (Pelaghia). Deci, CUI? ICOANEI MAICII DOMNULUI DIN VLADIMIR.
(https://doxologia.ro/taxonomy/term/117509
https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-maicii-domnului-din-vladimir-vladimirskaia)
Ei trebuie să-i citiți Troparul și tuturor celorlalți, la fel.
Icoanei Maicii Domnului din Grebnevsk, la fel, trebuie să-i citiți Troparul. Această icoană am căutat-o 18 ani, iar Domnul m-a ajutat în acest lucru. Mai departe, lui IOAN BOTEZĂTORUL trebuie să vă rugați, CA SĂ AVEȚI GÂNDIRE ADEVĂRATĂ, APOSTOLULUI PAVEL SĂ VĂ RUGAȚI, CA SĂ NU DEVENIȚI VICLENI, CELOR 7 TINERI DIN EFES SĂ VĂ RUGAȚI, CA SĂ NU AJUNGEȚI LA ZILE GROAZNICE.
Polea (Pelaghia) a îndrumat-o pe venica ei, Irina Ivanova, să citească de 12 ori ”ÎMPĂRATE CERESC…” și de 12 ori Troparul ”CELOR 7 TINERI DIN EFES” (Troparul Sfinţilor şapte tineri din Efes, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.) Și iac-așa, Irina Ivanova a murit.
Prin urmare, mă adresez vouă: ACUM, trebuie să acordăm o atenție deosebită faptului că, pe zi ce trece, creștinilor ortodocși le va fi tot mai greu ȘI MAI GREU. Se spune că, o mică parte va ajunge până la Venirea Împăratului. Împăratul trebuie să învie. Ei bine, Polea (Pelaghia) spunea că regele va fi unul bun, cel mai deștept, cel mai…va fi ales de Dumnezeu. Ea mi-a poruncit să scriu pe ancadrament când va fi reinstituit, adică momentul când va fi pe tron, și când va fi ucis.
-Adică, ultimul împărat va fi martir, corect?
-Mucenic, da. Iarăși, ea spunea: ”DOI ANI ȘI ZECE LUNI. ACEST TIMP VA FI DAT POPORULUI ORTODOX RUS PENTRU POCĂINȚĂ”. Iac-așa spunea ea. Prin urmare, regele trebuie să fie în orice condiții. ȘI VOR FI SCHIMBĂRI MARI…APOI, DIN NOU VA FI VĂRSARE DE SÂNGE ȘI, SE SPUNE, APROAPE FIECARE CREȘTIN FIE VA FI NIMICIT, FIE VA MURI ÎN RĂZBOI.
Ea spunea: ”Dacă poporul se va îndepărta de Dumnezeu și se împotmoli în păcate, va fi război.” Eu le-am spus și le mai spun preoților cui trebuie să se roage. Polea (Pelaghia) spunea să se roage Sf. Nicoale, Sf. Varsanufie din Kazan și tuturor sfinților, ca să nu avem război.
DACĂ VA FI RĂZBOI, ATUNCI, ÎN CURÂND, VOM AVEA UN ÎMPĂRAT MONDIAL. IMEDIAT, a spus ea (Pelaghia), VOR CONVOCA RAPID O ÎNTÂLNIRE, CINE E DE ACORD, SĂ RIDICE MÂNA PENTRU UN ÎMPĂRAT UNIC, PENTRU UN SINGUR CONDUCĂTOR.
ACEST CONDUCĂTOR VA FI ÎNSUȘI ANTIHRISTUL, CARE ÎI VA UZURPA PE TOȚI.
-Dar despre autorități, ce spunea?
-Despre autorități…ei bine, vă spun DIRECT…de exemplu, el e membru de partid, a fost un om teribil. Atunci, de ce preoții l-au predat pământului? El trebuie să-și așeze mâinile pe piept…trebuie să arate autorităților că a crezut în Dumnezeu? Atunci, de ce mă rogi să-l predau pământului? LA URMA URMEI, CEL MAI MARE NECAZ E CLERUL. VĂ PUTEȚI IMAGINA? CUM POȚI SĂ-L ÎNGROPI, SĂ-I CITEȘTI SLUJBA CUIVA CARE A CONSTRUIT COLHOZURI, CUIVA CARE A TRECUT DE PARTEA DIAVOLULUI…cum poți pune acest om în sicriu și să-l îngropi lângă bunica mea? Știți ce spunea? ACEST LUCRU ESTE ORIBIL, STRAȘNIC!
Dar ei au fost îngropați în cimitire înainte și acesta este un păcat mare.
-Dar în ceea ce privește faptul că MULȚI CLERICI COLABORAU CU KGB-UL, ea l-a explicat cumva?
-Gata, ei sunt pierduți. Asta e tot. Sunt pierduți…
-Dar ea, nu spunea că este suficient să punem o singură semnătură pentru cooperare și Harul dispare imediat?
-Eu sunt de acord cu tine, fără îndoială.
-Dar ea spunea ceva despre aceasta?
-Nu chiar…de exemplu, mie mi s-a propus o singură dată să pun o semnătură într-un singur loc, și nu am făcut-o. Ea spunea că e bine, că este aceeași trădare a Lui Dumnezeu. Dar, credeți, NUMĂRUL este UNA, să zicem, VOUCHERUL…
Dar aceasta nu este același păcat, va exista un alt păcat mult mai mare….
Iarăși, veți primi un PAȘAPORT și de acolo vor fi sustrate date, dar cel mai important lucru este, spunea ea…haideți să mai scriem…CARE VA FI ULTIMUL LUCRU PENTRU CREȘTINII ORTODOCȘI? VEȚI ACCEPTA PAȘAPOARTELE ELECTRONICE, VEȚI ACCEPTA DE TOATE.
Dar, CEL MAI IMPORTANT LUCRU DE CARE VA AVEA NEVOIE ANTIHRIST ESTE SĂ PUNEȚI PECETEA PE MÂNĂ, CA SĂ NU MAI PUTEȚI FACE CRUCE VREODATĂ, ȘI SĂ PUNEȚI PECETEA PE FRUNTE.
Deci, când veți merge la Biserică, care va fi situația? Când veți merge la magazin, ce va fi? În magazine, va fi aruncată o varietate imensă de produse, numai mama și tata nu vor fi…Mai mult, ea (Pelaghia) spunea că vor fi puse coșulețe, astfel încât o persoană va trebui să atingă ceva direct cu mâna dreaptă, așa cum se întâmplă acum…va trebui să atingă doar cu mâna și cu nimic altceva, și atunci, să zicem, ușa se va deschide în fața lui. Și apoi, omul va putea pune în geantă tot ce va dori….
Ea spunea: ”EI VOR PREGĂTI TOTUL, CÂT MAI MULT CAVIAR, CÂRNAȚI, TOT CE-ȚI DOREȘTI, NUMAI PUNGA IA-ȚI-O”. Va fi un moment înfricoșător pentru oamenii credincioși. Toată lumea va merge cu genți pline cu cârnați, cu pește, cu tot ce e posibil. Și ei vor râde de poporul credincios. O, ce prost ești! Vezi punga? Bea, mănâncă! Beți, mâncați! Deci, cum să zic, Domnul îi va ierta pe toți. Pe noi ne va ierta și pe voi vă va ierta. Dar oamenii se vor incita unii pe alții.
ÎN ACEL MOMENT, VA EXISTA O SETE FOARTE MARE DE HRANĂ CARE VA ACȚIONA ASUPRA POPORULUI, INAMICIII VOR ACȚIONA ASTFEL ÎNCÂT ACEASTĂ SETE DEOSEBITĂ DE HRANĂ SĂ CREASCĂ. Anume atunci, ACEASTĂ SETE VA FI CONTROLATĂ DIRECT DE MÂINILE TALE. Ai nevoie de o pâine, te duci de-odată, intri și îți iei. Mâna, mâna…toate acestea vor fi păcate, dar nu păcatul principal. PĂCATUL PRINCIPAL ȘI ULTIM ESTE DE A PUNE PECETEA PE MÂNĂ. Acum înțeleg cuvintele ei, când spunea: pe mână și pe frunte. ”Dacă pe tine, Petea, te vor arunca într-un furnal, unde se topește metalul…”, atunci mi-am dat seama că acest lucru va fi cel din urmă.
Și acest pașaport va fi înlocuit cu un alt pașaport…dar CEL MAI IMPORTANT LUCRU PENTRU EI, ESTE PECETEA PE MÂNĂ. Iată ce spunea Polea (Pelaghia): pe mână și pe frunte. Așa va fi. Ai pe mână, treci! NU AI (PECETEA…), NICI PAȘAPORTUL NU VA TRECE! Dar…vom trăi și vom vedea.
-Piotr, deci, DACĂ HRISTOS A FOST TRĂDAT DE CLER, ATUNCI, ÎN ULTIMELE VREMURI, CLERUL VA TRĂDA ȘI POPORUL ȘI ÎL VA DUCE SPRE ANTIHRIST, CORECT?
-Da, da-da-da.
-Dar ea a exprimat o asemenea idee că APROAPE TOT CLERUL ȘI TOATĂ RUSIA VOR ACCEPTA PECEPTEA LUI ANTIHRIST?
-Da. Eu am scris despre aceasta.
-Chiar așa spunea?
-Da, anume și așa și spunea: APROAPE TOȚI. APROAPE TOȚI. APROAPE TOȚI. APROAPE TOT POPORUL RUS VA ACCEPTA PECETEA ANTIHRISTULUI (și la noi va fi la fel…) Astfel de condiții vor fi create pentru el, și acesta nefiind pregătit, nu va putea refuza….
(păi, nu poate refuza poporul, NU pentru că nu sunt pregătiți, ci pentru că sunt PUTORI, ca și la noi! Pentru că, și cler și popor ”împreună, NETREBNICI(ȚI) S-AU FĂCUT” din ”buna” lor voire și simțire, zicând că nu știu/n-au știut, NU că n-au vrut să știe, din comoditate mintală și spirituală, când de fapt n-au vrut să știe, ca să se disculpe fățarnic la Judecată, iar pentru cei care știu/au știut, preferă să meargă CU PACE LA IAD pentru că, nu-i așa? unde merge lumea toată – pe cărarea lată – merg fiecare-n parte, de ce să pună problema autorităților vândute? De ce să tragă la răspundere? De ce ca măcar să refuze autoritățile declarând că sunt creștini, înainte de a fi cetățeni? Iar autorităților să le bată obrazul că ei înșiși sunt născuți din părinți creștini și că trebuie să dea dovadă în situații cheie, cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei, precum Brâncovenii – dovadă VIE a faptului că nu s-au născut creștini degeaba, că creștinismul, nu e doar o afacere de duminică, de sărbători legale, la botezuri, nunți sau înmormântări, ci o bine-cuvântare dar și o răspundere pentru care ”plătești” atât de minunat…printr-un loc VEȘNIC, în Sionul cel ceresc bucurându-te pururea de ”ceea ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit și la inima omului, NU s-a suit!”)
Fetele, fetele! Ce SETE mare de hrană vor avea!
-Deci, atunci când vor accepta pecetea vor avea…
-O, nu!!! Până la pecete!
-Până la pecete?
-Această sete va fi înainte de pecete…Înainte de pecete! Pentru a sparge toate barierele, pentru a distruge aceste ziduri. Ca atunci când se vor uita la pâine, credeți-mă, să nu se poată controla! De ce spunea ea despre cele 15 sărbători anuale? În aceste vineri trebuie să ne rugăm și să ținem sărbătorile anuale. Să ne rugăm cât mai mult posibil, să ținem post, ca să nu mâncăm. OMUL NU SE VA PUTEA CONTROLA…de-ndată ce se va uita la hrană, imediat, va fi gata să-și vândă și tata, și mama. Atât de mare va fi setea! CÂND VA COBORÎ ȘI VA INTRA LA TINE, ATUNCI ÎȚI VA FI FRICĂ (arată ca venind un duh, nu om ce va intra în tine). Uite-așa…mai bine ia și bea puțină apă…mai bine, rabdă o zi și două, mănâncă puțin. Polea (Pelaghia) ne sfătuia să punem multă frunză de tei. Frunza de tei ne va salva. Ea este binecuvântată. De la frunza de tei, nu va fi nicio pierdere.
-Dar maica, nu spunea că nu va fi apă? De unde o să luăm apă?
-Cu apa, va fi în felul următor: APĂ NU VA FI! CÂND POPORUL VA PUNE PECETEA ANTIHRISTULUI, ATUNCI ANTIHRISTUL ÎI VA PRIVA PE TOȚI DE MOARTE, IAR DOMNUL ÎI VA SPUNE PROFETULUI ILIE ȘI LUI ENOH, CĂ TOT POPORUL A TRECUT DE PARTEA LUI SATANA ȘI SĂ ÎNCHIDĂ TOATE SURSELE DE APĂ ALE LUMII.
APĂ NU VA MAI FI, TIMP DE TREI ANI ȘI JUMĂTATE, PÂNĂ LA A DOUA VENIRE.
APĂ VA FI, DAR DE ALTĂ NATURĂ. DECI, AȘA CUM AM ÎNȚELES EU DE LA POLEA (PELAGHIA), APA VA PROVOCA AGONIE TERIBILĂ OMULUI! DACĂ EL SUFERĂ LA UN NIVEL DE 5 PUNCTE CÂND NU BEA APĂ, ATUNCI CÂND O VA BEA, VA SUFERI DEJA DE 25 DE ORI MAI MULT! (probabil că va fi apă contaminată, iradiată). Astfel, omul se va uita la apă, dar nu va putea să bea. Îl va scutura de la aceasta. (d-aia propunea sfântul mic Otroc Veaceslav să ai rezerve de aghiazmă, o picătură pusă în apa rea, o va transforma în apă potabilă).
-Dar celor drept-credincioși, precum noi, care NU au acceptat pecetea, Dumnezeu ne va da apă? În ce mod?
-Îți spun așa – O VA FACE. Dar, din nou, depinde CUI! Ce trebuie să faci pentru aceasta? De Paști, de Florii, să sfințești salcie. Această salcie trebuie să o sădești într-un astfel de loc, într-o sălbăticie, și de sub această salcie va izvorî apă atât cât ai nevoie, înțelegi? (așa spunea și Otroc Veaceslav). SALCIE, DAR NUMAI SFINȚITĂ. ȘI ACEASTĂ SALCIE, VA FI ȘI HAR, ȘI APĂ.
De exemplu, Părintele Serafim…când am venit în Arzamas, o femeie mi-a făcut o excursie prin locurile sfinte. Și când am ajuns la o piatră, stând lângă aceasta, am întrebat-o: ”Anea, spune-mi, tu te rogi aici…știu că în apropiere trebuie să fie un izvor, hai să-l găsim”. Ea zice: ”Este izvor. Nu ați fost acolo?” Îți imaginezi? Poți să închizi camera, că-ți povestesc așa…Fie. Deci, era o gaură cât doi-trei pumni, iar în ea, în această gaură, era apă. Îți poți imagina? Acolo crește un mesteacăn, de la mesteacăn se trage o tulpină și de la această tulpină cresc încă trei ramuri rotunde. Îți spun sincer, dacă vei căuta, îți vei aminti totul, dar nu vei găsi acest izvor. Așa a fost voia Domnului! E o minune! Îmi amintesc adesea despre acest izvor al Părintelui Serafim, cum am băut din acest izvor. Dar acesta este ascuns. Deci, SĂ ȘTII CĂ APĂ VA FI, DAR TREBUIE SĂ FII DEȘTEPT ȘI BUN PENTRU ACEASTA. Să fiu sincer, m-am gândit să-mi sădesc la vilă, dar unde la vilă, dacă acolo casa e veche. Trebuie să găsești un astfel de loc ingenios, despre care să știi doar tu. IAR ÎNGERII TE VOR ÎNDRUMA UNDE SĂ SĂDEȘTI ACEASTĂ RAMURĂ DE SALCIE. ȘI ACEASTĂ RAMURĂ VA FACE ASTFEL ÎNCÂT NIMENI SĂ NU GĂSEASCĂ ACEST IZVOR. IAR DIN EL VEI PUTEA BEA APĂ. ȘI TU VEI RĂMÂNE ÎN VIAȚĂ ȘI VEI PUTEA EXISTA PÂNĂ LA A DOUA VENIRE.
-Deci, Dumnezeu va avea grijă de ai săi?
-Va avea! Ea (Pelaghia) spunea doar: ”Frunze de tei, mănâncă trei frunze de tei și te vei simți sătul și foarte sătul”. Dar de sărbători îmi poruncea să țin post și să citesc cât mai mult ”Născătoare de Dumnezeu” și ”Tatăl Nostru”…
Și așa mi-a spus direct: ”SĂ NU TE GĂNDEȘTI NICIODATĂ LA FOAME”. Sincer vă spun, mi-e teamă de foame, dar discutând cu ea, mi-a spus: ”Roagă-te așa cum te învăț. Nu te gândi niciodată că ai nevoie de pâine. DOMNUL TE VA HRĂNI DIN MÂNECĂ. ROAGĂ-TE CA SĂ UIȚI”.
Ea m-a avertizat cu strictețe: ”Doamne ferește să-mi amintești din nou”. Așa îmi spunea mie despre pâine.
-Dar nu a spus vreodată că ești puțin credincios?
-Nu, nu a spus. A spus doar să nu-i mai amintesc. Că, numai un singur lucru trebuie să fie pregătit și să avem grijă să-l pregătim. ȘI A MAI SPUS CĂ ACEST LUCRU, NU LE ESTE DAT TUTUROR OAMENILOR, CI NUMAI POPORULUI ALES DE DUMNEZEU, PENTRU A INTRA ÎN SLAVA VEȘNICĂ. Deci, noi cu tine ne cunoaștem bine, adesea ținem slujbe de rugăciune. Și eu îți voi scrie peste tot.
-Doamne miluiește.
-Îți voi scrie imediat. Unu…uite-așa…el are o listă întreagă și ți-o voi arăta. Da, imediat ți-o voi arăta, ieromonahule.
-Eu sunt ierodiacon.
-Ierodiacon Abel. Am să scriu, că altfel voi uita. Ierodiacon…uite aici. Ea spunea pentru cine trebuie să ținem slujbe de rugăciune, acum, cât încă e bine, vom sluji poporului. Eu, cât încă pot…sora a murit și, în timp ce țin 40 de slujbe, Domnul mă mai ajută cu bănuți…
-Piotr, acum, am această întrebare: CLERUL PERVERTEȘTE MASIV, TOTUL?…
-DA.
-Oamenii sunt pervertiți…Unde să se hrănească cei drepți? VA FI ÎMPĂRTĂȘANIE? UNDE? Cu daruri din rezerve sau vor trebui să-și caute preotul, conform duhului, care ar renunța la toate astea?
-Ascultă AICI…deci, ea (Pelaghia) spunea că vor fi, vor fi mulți preoți buni. Și vor fi mulți rugători buni. EI SE VOR ADUNA ÎN CASE, ÎN PĂDURI SE VOR ÎMPĂRTĂȘI, SE VOR AJUTA ȘI ÎNVĂȚA RECIPROC. Toate acestea vor fi. Și a mai spus că MULȚI OAMENI TREBUIE SĂ SE MÂNTUIASCĂ. Dacă vom gândi totul bine, vom lansa filmul, vor informa oamenii, mulți oameni se vor aduna, devenind un zid puternic. Nu există ieșire din situație. OAMENII VOR DEVENI UN ZID. NU VOR EXISTA ALTE CĂI, NICI ÎN STÂNGA, NICI ÎN DREAPTA.
UNII, VOR DEVENI O FORȚĂ PUTERNICĂ, CA UN ZID, DAR MAI SPUNEA CĂ MULȚI VOR MURI. ȘI DIN CLER VOR MURI MULȚI, deoarece trebuie să arătăm adevărul despre durerea care se va întâmpla cu oamenii.
Ce durere mare…de multe ori, eu conduc oamenii la Samson, și distribui literatură. Și cu sinceritate vă spun…ZIDUL SE VA FORMA! Se vor aduna la Moscova și din alte regiuni și vor fugi! Eu, personal, am fost în Samara. Am fost la Mănăstirea Iversky. Le-am dat literatură și să știi că se roagă. SE ROAGĂ….FOC!!! Și Domnul îi va lua, iar pe cine trebuie, va lăsa. CEI CARE VOR REZISTA PÂNĂ LA SFÂRȘIT, CEI CARE VOR STA ATÂT DE FERM PE POZIȚII, SE VOR MÂNTUI!
Polea (Pelaghia) spunea: ”Dacă acum nu puteți, nu aveți timp să citiți acatiste, va veni timpul și veți citi de 15 ori”. Eu însumi am auzit! Un acatist pentru Împărtășanie și veți citi, și veți plânge: ”Doamne, acceptă-mi rugăciunea, această împărtășanie vrednică”. Nina! Nina!
-Da, Petea, vin.
-Polea (Pelaghia) spunea, de exemplu, veți citi de 15 ori Acatistul Sf. Împărtășanii, ca să fiți vrednici de împărtășanie. Spunea că veți citi mai mult de o singură dată, căci altceva nu veți mai avea ce face. Veți citi și veți plânge, atât. Iată ce veți face! Veți citi și veți plânge. Ea era cam ciudată…
Dacă nu citeam o dată, spunea: ”Copii, ce altceva veți face? De 10-15 ori un acatist veți citi”. Iată ce timpuri vor veni, atunci își vor da oamenii seama, ce trebuie să facă.
1,15,35
Când veneam la ea, avea un băț și ne trimitea la rugat. Doamne miluiește, Doamne, miluiește, spune de câte ori vrei, CĂCI ACELA CARE VA SPUNE ”DOAMNE MILUIEȘTE!”, VA FI MÂNTUIT. Repetă ”Treime Sfântă, Slavă Ție!” de câte ori vrei și vei intra în Rai. Vrei de cinci mii de ori, citește de cinci mii. Cincizeci de ori, o sută de mii de ori…
Acum, îți spun sincer, m-am abonat la literatură specială…și când mă întâlnesc cu ei, vin în vizită, le spun: ”Nina, termină!”. Polea (Pelaghia) spunea: ”Tolea, oprește-te!”.
-Ce?
-Spune: ”Doamne, miluiește!”
-Bine, Piotr, iar acum…
-Iar mai apoi, gata, nu mai e cale de întoarcere. Tolea, citește! ORICE….
Și spune-ți așa: ”Serioja, citește, dragă!”. Nu oricare, ci a ta rugăciune…PENTRU CĂ SE APROPIE TEROAREA, DOAMNE, DUMNEZEULE! NU VA FI NICI APĂ, NICI MOARTE!
Iată așa, prieteni. Dacă vom reuși să aranjăm lucrurile corect, cu bine, știți căți oameni vor veni? Eu însumi am auzit de la Polea (Pelaghia). Uite, este Zoia Dimitrovna, cu care am publicat un ziar. Ea a pus în casă două sau trei sute de bucăți de ziare…Ei bine, toate s-au luat! Cineva s-a gândit și a spus că banii trebuie reduși cu o mie de ruble. ODATĂ CU ACEASTĂ REDUCERE CU O MIE DE RUBLE, DOMNUL A EXTINS DURATA DE VIAȚĂ. Dacă preoții, acum, își vor da seama…O întrebam pe Polea (Pelaghia) despre preoți…a cui vină este? A Patriarhului.
-Așa spunea ea?
-Da. Este în ziar…DACĂ PATRIARHUL SE VA ÎNTOARCE SPRE DUMNEZEU, ATUNCI DOMNUL VA EXTINDE VIAȚA, PENTRU ÎNCĂ O MIE DE ANI. Așa am auzit-o spunând. ÎNTREAGA LUPTĂ PE CARE O DUC ESTE DESPRE ASTA.
-Dar ea spunea ceva despre faptul că ultimul Patriarh se va salva?
-Nu pot să-ți spun. Anume acum, NU se va salva. Îți spun sincer, el nu va fi mântuit…nu știu ce ar trebui să se întâmple pentru aceasta…Sau VA VENI ÎMPĂRATUL, CARE VA FI BUN, ȘI-I VA FUGĂRI PE TOȚI CU BĂȚUL.
Ei bine, nu știu. Dar poate fi și așa, ca Domnul să mai prelungească viața cu o mie de ani. Polea (Pelaghia) spunea că viața va fi bună. ÎNTREGUL SCOP AL ACESTEI LUPTE, ESTE CA DOMNUL SĂ MAI PRELUNGEASCĂ VIAȚA, CU ÎNCĂ O MIE DE ANI. Despre asta spunea binecuvântata Pelaghia.
-Ei bine, acum spune-mi, Piotr, CE SEMNE VOR ÎNSOȚI VENIREA VREMURILOR ANTIHRISTULUI? AȚI SPUS DESPRE CREȘTEREA PENSIILOR, ACESTA ESTE UNUL DINTRE SEMNE…
-Unul!
-Ce altceva va mai fi? Ce alte semne vor caracteriza venirea Antihristului?
-FOAMEA! Aceste două semne vor fi.
-CREȘTEREA PENSIILOR ȘI CREAREA FOAMETEI?
-Da, a foametei. Vor aduna o rublă și vor lua zece. FOAME.
-Dar ea a spus ceva despre faptul că vor fi introduse niște carduri? Astea din plastic?
-Noi eram proști pe-atunci. Eu am fost atât de prost. Oamenii înșiși recunosc că erau proști. Ei ar fi putut să pună mii de întrebări…eu mă mir cum de Dumnezeu mi-a dat așa memorie, ca să țin minte toate astea…
-DAR EA NU A SPUS CĂ VOR FI TIMPURI CÂND NU VOR MAI FI BANI GHEAȚĂ?
-Uite că pe asta ai formulat-o bine. Acum îmi aduc aminte…Am o foaie scrisă acolo, de pe-atunci, când a spus despre aceasta. VA FI O PERIOADĂ CUMPLITĂ, CÂND BANII VOR FI SCOȘI DIN CIRCULAȚIE. A spus scurt și clar. Îmi amintesc aceste cuvinte, am venit, atunci, și le-am scris imediat. ȘI ACUM, LE SPUN MULTORA CĂ VOR FI TIMPURI CUMPLITE, CÂND BANII VOR FI SCOȘI DIN CIRCULAȚIE. NU VEI MAI PUTEA SĂ CUMPERI, NICI SĂ VINZI. Ea era atât de tristă din această cauză. Și se ruga, își așeza așa capul pe masă și stătea nemișcată foarte mult timp.
Se gândea la ceva, dar mie mi-a fost frică să o întreb: ” Ce s-a întâmplat, Polea (Pelaghia)? La ce te gândești atât de profund, unde ești? Era departe cu gândurile, dar mi-a fost frică, pentru că și ei îi era frică, să nu cumva să fie oameni, să fie cineva care ar putea să o dea la poliție. Ea era oarbă și, de multe ori, o arestau, o purtau dintr-o parte, în alta. DAR SIGUR A SPUS CĂ VOR FI TIMPURI CUMPLITE CÂND BANII VOR IEȘI DIN CIRCULAȚIE. TIMPURI CUMPLITE, CÂND CRUCILE VOR FI SCOASE DE PE OAMENI, CÂND VOR SCOATE ICOANELE. ȘI LITERATURA, ȘI ICOANELE, TOATE ACESTEA VOR FI CONFISCATE.
-Adică, ea spunea că va veni timpul când IARĂȘI vor fi prădate Bisericile, mănăstirile vor fi transformate în lagăre de concentrare, vor arde locurile sfinte? Ea a spus așa ceva?
-Nu pot să-ți spun asta. Dar un lucru pe care-l știu este că, Bisericile vor fi restaurate și restaurate vor fi înainte de venirea Antihristului. Ea spunea despre Biserica lor. Nina, ai spus că Biserica a fost ridicată de…?
-Vitali?
-Vitali! Polea (Pelaghia) spunea despre el. Era unul un pic ciudat, l-au luat cu Serghei. Și acum, cum a ridicat-o?
-E bună Biserica.
-Bună. Foarte frumoasă!
-Se țin slujbele bine…
-Bine, vezi?
-Și ce înseamnă asta? Că tot acest decor va semnaliza venirea Antihristului, corect?
-Da, desigur, toate astea…Dacă toată lumea slujește bine și toată lumea este fericită, spunea ea: va fi Biserica într-atât de frumoasă, și totuși…Domnul îi va salva pe oamenii buni. NOI TREBUIE DOAR SĂ NE RUGĂM! Noi suntem aici, ei sunt la Moscova, și Polea (Pelaghia) îmi spunea să mă rog pentru fetele Nastiei! SĂ NE ȚINEM UNII DE ALȚII, ORICINE POATE SĂ SE ROAGE. Cele două fete sunt rudele ei….
Păi, ele au cumpărat casa până la urmă?
-Da, da, da, da.
-Eu știu că lor li s-a spus să vină aici și Polea (Pelaghia) spunea: ”Veți veni și veți merge nu o dată, ci de două, de trei ori, de cinci ori, veți merge la mormântul meu și mă veți ruga: ”Polea, Polea, Polea…”. Mă veți ruga pe mine, iar eu o voi implora pe Maica Domnului, ”Maică, Nina mă deranjează la mormânt, se roagă să moară”. Când l-am întâlnit pe Mihail, ea spunea: ”Lasă-l să mai trăiască puțin. Va fi loc. Și pe Nina am s-o rog să mai aștepte, un picuț. Viața pământească e rapidă, iar în lumea de apoi, e veșnică. Eu pot să le spun: ”Nu vă grăbiți, ci citiți din nou Născătoare de Dumnezeu. Încă o dată citiți Născătoare de Dumnezeu”.
-Bine, Piotr, și acum o altă întrebare. RUGĂTORI-OAMENI, CU RUGĂCIUNE PUTERNICĂ, VOR FI?
-Vor fi! Vor fi….Și ea spunea, dar am și întrebat-o: ”Polea (Pelaghia), va fi vreun rugător mai presus decât tine?” Încă pe-atunci s-a întâmplat. Ea a răspuns că NU este și NU va mai fi vreodată. Așa mi-a răspuns, am întrebat-o personal. Da, am întrebat-o: ”Câți astfel de rugători sunteți?” Mi-a spus imediat: ”Șase” și ”Tula”.
-Stâlpi a spus…
-Da, știi, da. Stâlpi în Tula – unul. Caucaz, Kiev, Sankt-Petersburg… Da. Știi…șase oameni dintr-o dată…
-Dar nu le-a spus pe nume, nu-i așa?
-Nu, nu. Eu nu am avut nevoie de aceasta. Pe nume…
Câte Biserici vor rămâne? Am întrebat-o. ȘAPTE. Aici, în Lipki, va rămâne Biserica.
-Dar aceasta, nici nu a fost distrusă. Despre ea, însuși Ioan de Kronstadt spunea că nu vor distruge în Lipki și că vor continua slujbele.
-Da, până LA A DOUA VENIRE VA REZISTA. E aici, la 7km. Ea a spus: DIVEEVO, POCEAEV…PIUHTIȚÎ, ZARAISK, SANAKSAR și mai era una…am uitat-o pe-a șaptea. Ea le-a spus repede. Trebuia să scriu, dar am uitat.
-Acum, iată încă o întrebare, Piotr. PRINTRE CLERICII CARE SE VOR ABATE MASIV, SE VA AUZI TOTUȘI, VOCEA ADEVĂRULUI?
-Se va auzi! Cum să nu?
-Va spune cineva, îi va învăța pe alții că nu trebuie să accepte, nu trebuie să se închine?
-Ascultați-mă, veți lansa filmul, veți atrage și oameni cu studii superioare…de exemplu, eu am publicat multă literatură și să știți că am observat că se ia bine. Chiar din departament. Am observat eu însumi. Și în Reazan la noi e bine, se ia foarte mult. Dar tu cum credeai? Mai mult de-atât, eu nu mai pot să fac. Dar ce mai așteptați? SĂ NU EXISTE MOARTE? SĂ NU VĂ MĂNÂNCE FIARELE? LA URMA URMEI, CÂND EA ÎMI POVESTEA DESPRE CEEA CE NE AȘTEAPTĂ, ERAM ÎNGROZIT. CUM SE POATE SĂ TE ARUNCE ÎNTR-UN FURNAL, SĂ STRIGI, SĂ ARZI ȘI SĂ NU POȚI SĂ MORI, PÂNĂ LA A DOUA VENIRE?
Ei bine, nu cu toți se va întâmpla aceasta…Nu cu toți, dar cu foarte mulți. Ea spunea DIRECT: ”DACĂ AR EXISTA MAI MULȚI MENTORI BUNI, ATUNCI O MARE MULȚIME DE OAMENI S-AR MÂNTUI”. Dar cred că și Domnul ar adăuga, cel puțin, o mie de ani.
-Piotr, dar ce spunea despre PERSECUȚII? Cum să înduri chinul? Cum să reziști?
-Crede-mă, îți spun ce să faci ca să reziști la chinuri și persecuții…îți voi da o foaie, ”DURATĂ ȘI STATORNICIE”. Și eu citesc și mă rog…Cui? Icoanei Maicii Domnului din Vladimir, îi citești troparul, Icoanei Maicii Domnului din Grebnevsk, la fel, Apostolului Pavel, Fericitului Augustin, lui Simeon Stâlpnicul și altora. Acolo, la ea, este scris către care sfinți. Deci, există tropare, există psalmi. De exemplu, psalmul 139…NU vor da pensii, de lucru și mâncare. Iată, v-au luat totul…
-139?
-Da! E scris acolo. Iar Psalmul 141? Îți taie capul. Deci, cine nu se va conforma…ei bine, va fi dat de la Dumnezeu, ca tu să fii decapitat, va fi ca o execuție a martirului. Psalmul 141, totul este explicat acolo. Psalmul 63, împotriva Peceții Antihristului. Psalmul 21 trebuie citit despre păcatele grele. La fel, despre păcatele grele, ne povestea Vladika lui Dumnezeu din Lavra Kiev-Pechersk, Dumnezeu să-l mântuiască, are 84 de ani.
Când mă duc la el, la Biserică, îi aprind o lumânare bună, mă așez în genunchi și încep să fac 40 de metanii mari: ”40 de Sfinți ai Lavrei Kiev-Pechersk, salvați-mă de pecete”. Bine-nțeles că ei vor asculta și vor ajuta. Iar eu am să muncesc, am să-i implor. De exemplu, dacă eu am să vă dau un pahar cu apă, când vă e sete, îmi veți fi recunoscător? Desigur. La fel și acolo, este același lucru, aceeași situație. Trebuie să ceri, să te rogi, să te rogi, să te rogi.
1,28,23
-Dar ea a spus așa, că să nu vă fie frică de chin?
-A spus!
-Domnul va întări….
-A spus, Nina! Nina, ține minte! Pentru că ea spunea că este necesar să distrugem dușmanul. Am fost la Samara…acolo, mi-au dat o rugăciune bună pe care au scris-o despre Polea (Pelaghia)…acum, eu voi distribui această rugăciune ca să fie citită. EA SPUNEA CĂ, ACEASTA ȘI ESTE ESENȚA, CĂ OAMENII SUNT FĂRĂ HAR….
-Sunt fricoși?
-Și gata! Iar fără Har, ce este omul? Lapte acru. De aceea, ea spunea: ”Petea, nu-ți fie frică”. Fiecare deget va fi tăiat în zece bucăți…
-Și nu vei simți durere, corect?
-Ei bine, poate vei simți, dar va fi suportabilă! Ea îmi făcea așa. (arată ca și cum ai răsuci cu mâna cealaltă, degetul opus, oricare…) Cel mai important este un lucru – SĂ INTRI ÎN GLORIA VEȘNICĂ. Și eu mă voi ruga pentru tine, și pentru tine, ca să intri, să intri, pentru că vei face multe lucruri bune…
E bine că am întâlnit o schimonahie bună, Gavriila și imediat am scris-o în carnetul meu. Și de fiecare dată o trec la rugăciune. Dar dacă o să fie și sfinții lui Dumnezeu…
Îi vom adăuga și pe toții sfinții acum, și Buna Vestire…acum, vom comanda 500 de exemplare ale Bunei Vestiri. Și citește, Nina! Și ce puritate, Maica Domnului! Și ea va citi, va sta aici și va citi. Dar ce altceva va mai avea de făcut? Ea va mai îndemna pe cineva să citească și, crede-mă, lucrurile se vor mișca. Că doar nu vine Antihristul chiar mâine, nu-i așa? Nu mâine…Dar într-un an, știi căte se pot face într-un an?
-Piotr, spune-mi mai multe despre cuvintele ei CU PRIVIRE LA POPORUL EVREU. Ce spunea ea?
-Da, ea spunea despre poporul evreu…mie mi-e greu să înțeleg aceste vorbe ale ei…
Spunea…”L-am iubit atât de mult și atât de mult, că l-am apreciat”. Dar se pare că este Voia Lui Dumnezeu…sau neascultarea lor. Ea a spus că ei L-au răstignit pe Domnul. Și nu-mi pot imagina cum, DAR EI VOR ASCULTA ATUNCI CÂND SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV VA ÎNVIA DIN MORȚI. EI SE VOR ADUNA LA ÎNTÂLNIREA CU CELE MAI ÎNALTE AUTORITĂȚI DIN ÎNTREAGA LUME ȘI ÎL VOR VEDEA PE SERAFIM ÎN LAPTI (ÎNCĂLȚĂRI DIN COAJĂ), ÎL VOR VEDEA ÎN VIAȚĂ ȘI VOR RĂSPÂNDI RAPID VESTEA ÎN JURUL LUMII…
VA MAI FI UN LUCRU: ATUNCI CÂND VA FI ÎNCORONAT ANTIHRISTUL, EI VOR VEDEA NU UNGHII, CI GHEARELE ANTIHRISTULUI ȘI ATUNCI, ÎNTR-UN MOMENT, APROAPE TOȚI SE VOR ÎNTOARCE SPRE DUMNEZEU! EI (EVREII) SUNT FOARTE PRIETENOȘI ȘI ÎI APRECIEZ PENTRU ASTA, MĂ CREZI?
DAR ESTE CLAR CĂ, PÂNĂ LA ÎNVIEREA SFÂNTULUI SERAFIM DE SAROV, CHIAR SĂ-I BAȚI CU BĂȚUL, CĂ NU VOR ÎNȚELEGE, ÎNȚELEGI?
-Deci, EI SE VOR POCĂI ÎN MASĂ?
-ÎN MASĂ, DA, ÎN MASĂ. EI VOR CONȘTIENTIZA. Iar poporul rus, spunea ea, în mare parte, va pieri. Știi, și eu sunt rus, dar noi NU avem o idee comună. Nu avem tărie, nu…dar ni s-a dat puterea de a ne ruga Apostolului Pavel. Polea (Pelaghia) poruncea să ne rugăm Apostolului Pavel ca să ne salveze de pecetea lui Antihrist.
El e evreu…iac-așa! Iar ei se vor pocăi și vor fi mântuiți. Da, dar cum va fi, cum va fi…
-Dar ce spunea binecuvâtata despre Har? Cum va scădea…treptat, treptat, treptat?
-Ascultă aici. Dacă faci o metanie – e un fel de har, dacă faci o sută de închinăciuni, atunci aceasta este un alt fel de Har. Nina știe cum se ruga Polea (Pelaghia). Nu sunt scândurile aici, să vezi că au rămas adâncituri. Vă spun acum, am întrebat-o: ”Polea (Pelaghia), spune-mi cum să mă rog puțin mai mult?”
Ea mi-a spus să aduc Psaltirea. Am adus Psaltirea. ”Binecuvântată este Împărăția”, cunoști? Cunoști! Când diaconul iese la amvon, Vlădika binecuvântează, preotul, aflându-se la tron, ia Evanghelia și spune: ”Binecuvântată este Împărăția”. Atunci când mă aflu la slujbă, eu rog clerul să citească mai lent în acest moment, deoarece, ÎN ACEST MOMENT, O METANIE ESTE ECHIVALENTĂ CU DOUĂ MII ȘI JUMĂTATE DE ÎNCHINĂCIUNI! UITE ĂSTA HAR!
Pentru o singură metanie! Ce mână generoasă are Domnul și Maica Domnului, și Sfinții Lui Dumnezeu! Iar dacă aș face patru?! Iar Părintele Constantin, al nostru, făcea. Eu făceam și șase metanii, iar astea fac cât cinsprezece mii. Când aș putea eu să mai fac cinsprezece mii de metanii, eh, băiete? Când lucrez? Iar șase, pot să fac. Unu, doi, trei…O dată și e bine. Iată cum se face. Din nou, oamenii simpli poate că au știut cândva, Sfinții Lui Dumnezeu poate că au transmis informația…
Am cunoscut-o cândva pe Rahilea, ea era o călugăriță, în Mănăstirea Lvov. Ea m-a întrebat odată: ”De unde le știi pe toate astea?” Zic: ”Am avut nașă văzătoare cu Duhul. I-am pus întrebarea și ea mi-a răspuns.”
”Iar la mănăstirea noastră, zicea ea, o închinăciune este egală cu trei sute de închinăciuni”. Iată, ea făcea patru închinăciuni, dar ele sunt socotite ca 1.200. O mie două sute de închinăciuni (atunci când se dă Binecuvântarea…)
Dar dacă eu eram în Biserică, cu membrii comunității, aveam vreo durere acolo, aș fi abordat totul conform cunoștințelor mele, așa cum trebuie, cum îmi spunea Polea (Pelaghia), când am întrebat-o despre Darul Înainte-vederii.
Ea mi-a spus: ”Tu nu ai nevoie de aceasta, tu ai nevoie de cunoștințe, de răspunsuri corecte. Tu, roagă-te, CITEȘTE PSALMUL 26, citește troparul, citește despre Ioan Botezătorul….”
Ea mi-a spus că CLERUL, ARE NEVOIE DE FOARTE PUȚINE RUGĂCIUNI PENTRU DARUL ÎNAINTE-VEDERII, PENTRU A VEDEA LUCRURILE CLAR, DE FOARTE PUȚINE, BĂIETE! Nu-mi venea să cred. Putem spune despre aceasta, în film.
Voi sublinia că nou nu avem nevoie de multe în Biserică pentru a vedea îngerii care coboară și care se ridică. Iată ce spunea ea…și mai spunea că, ÎN CLER NU A EXISTAT ȘI NU VA EXISTA NICIODATĂ DARUL ÎNAINTE-VEDERII! Am fost îngrozit!
De ce ei au abordat totul în acest fel? Chiar și moaștele Sf.Serafim, nu cele din sat, alea nu sunt moaște.
-Dar ce spunea Polenka (Pelaghia) despre vrăjitorie și vrăjitori? Sunt mulți în Rusia?
-O groază! Ea spunea că sunt o groază. Foarte, foarte mulți, da!
-Așa spunea ea?
-Da. Acelea nu sunt moaște. Moaștele poți să le vezi pe Șoseaua Kașirskaia, prin Mihailovo…
Atât de multe cărți au fost importate din Franța, din Polonia, în St.Petersburg este o fabrică care publică cărți de magie. Este un lucru teribil. SANKT PETERSBURG SE VA PRĂBUȘI.
-Iar despre Moscova ce spunea?
-MOSCOVA TREBUIE SĂ ARDĂ.
-Să ardă, da?
-Da, să ardă.
-DECI, SANKT PETERSBURG SE VA SCUFUNDA SUB APĂ, IAR MOSCOVA VA ARDE?
-ȘI KAZAN SE VA DUCE SUB APĂ.
-Reazan?
-Kazan, Kazan. Uite-așa. Iar Moscova va arde. Când va lovi Moscova, va arde totul până la Colomna.
-Până la Colomna?
-Ce bombe! Petea, ce bombe! Vor lovi în Moscova și va arde totul până la Colomna.
-Dar ce spunea ea despre cum să aflăm că asta-i tot, CĂ NU MAI PUTEM TRAGE DE TIMP ȘI CĂ TREBUIE SĂ PLECĂM DIN ORAȘE? CUM SĂ AFLĂM?
-Noi vom vedea atunci. Vom vedea, vom vedea, vom vedea. Chiar și acum vezi cum e timpul…
-Ea spunea că dacă se va auzi Vocea Lui Dumnezeu sau altcumva?
-Nu pot să-ți spun. Dar unui credincios…îi spun așa cum îmi spunea și ea, mie: ”LA PÂINE NU TE GÂNDI. PÂINE NU VEI MÂNCA”. Și ție îți spun, Părinte Abel, pâine nu vei mânca, și altora le spun la fel…
Crede-mă, îl cunoșteam pe Părintele Ilarion, din Mordovia, Kazan… ei bine, el nu mi-a urmat calea. Iar tu, ai nevoie să urmezi o singură cale: să salvezi cât mai mulți oameni! Uite-așa…
-Dar ea spus că și cei aleși vor fi înșelați?
-Cum să spun, aleși…Te uiți la el – crede…
-Am spus ca exemplu. Varnava este acum pentru pașaport, deși i-a interzis o dată egumenului. Iar acum el însuși a acceptat pașaportul și pe alții îi binecuvintează.
-Iată, el poate să fie pierdut.
-De aceea și spun.
-Tu crezi, dar îți voi spune așa. Căci, și mie Polea (Pelaghia) mi-a spus: ”Ține capul pe umeri. Urmează Calea Adevărului. Mergi înainte și nu asculta pe nimeni”.
E bine că noi suntem împreună, ne ajutăm reciproc. Iar el, în momentul necesar, își întoarce spatele. Nu…este prost, prost. El s-a speriat de Tată și, cum să spun…lucrul…să scoată din serviciu pe Patriarh. La ce-i trebuie acest lucru? Mai are câteva zile de trăit. Lucru…
A făcut o prostie și a pierdut. A pierdut, a pierdut…
El nu poate să creadă cu adevărat. Cândva, știa cuvânt în cuvânt….dar mama lui era evreică, iar tatăl –eston. El nu poate, nu poate. Nu vă puteți imagina cum face el totul. Doar ține, ține, ține. Iar ție am să-ți mai spun un lucru: în vorbele lui nu poți avea încredere.
-Dar a spus ceva despre timpul când a fost ales Pimen? Toată lumea știa profeția că Pimen a fost ultimul patriarh ortodox?
-La ce s-o mai întreb? Îți poți imagina, când am întrebat-o despre Părintele Juvenal, Mitropolitul Juvenal, Mitropolitul Nicolae…mi-a spus că ei nu au Har, nici cât un fir de nisip. Nu crede, nu crede…
Taie-l în bucăți, dă-l prin mașina de tocat carne, că NU crede…tot ce pot ei, este să-l încoroneze pe Antihrist. Și a mai spus că vor greși, dar CÂND VOR OBSERVA CĂ, ÎN LOC DE UNGHII ARE GHEARE, ATUNCI VOR ÎNȚELEGE DINTR-ODATĂ! CA ȘI CUM AI APROPIA CHIBRITUL DE PRAFUL DE PUȘCĂ, AȘA VOR ARDE EI, IMEDIAT! Și uite-așa vom pierde. Două mii de ani ne-am luptat și la ce am ajuns? Atunci ei, vor înțelege. Ei vor înțelege, însă prea târziu. Instant, ca praful de pușcă, vezi tu? Iar altfel, nu poate. El vorbește, vorbește, dar nu-l cred. Nu are sângele potrivit. Am întrebat-o pe Polea (Pelaghia), poate un tătar să fie preot? Nu, nu poate, nu poate.
-DAR FAPTUL CĂ EXISTĂ MULȚI EVREI PREOȚI?
-EI NU AU HAR! DOAR CENUȘĂ! El ar fi bucuros să creadă, dar nu poate! El este tras, pentru că este prins de cele zece lanțuri ale lui Satana. Mă credeți? Mă întâlnes cu cu unul care toată viața sa a mers la Biserică, dar unde a ajuns? Pare a fi om bun, dar se pare că a mers puțin la Biserică…și, cum rămâne cu o concepție bună?
DACĂ MAMA L-AR CONCEPE DUPĂ CINCI-ȘASE ÎMPĂRTĂȘANII SAU S-AR ÎMPĂRTĂȘI ÎN TIMPUL SARCINII…BĂIETE, TE-ARUNCĂ ÎN ORICE APĂ ȘI VEI ÎNNOTA! ÎNGERII TE AJUTĂ! Dar așa nu poate…
Eu sunt mai în vârstă acum, iar tu, mai tânăr. Eu nu puteam să-mi imaginez cum se întâmplă totul. S-ar părea că omul nu este foarte credincios, cum s-ar spune, dar ce-I oferă Dumnezeu?
Imediat ce se spovedește, se împărtășește…a doua zi, moare! Am auzit de la Polea (Pelaghia) ce înseamnă să fii aici, cât de greu este. Îl cunoșteam de Ivan Petrovici, care a venit la Polea (Pelaghia), eu eram băiat pe-atunci…și a întrebat-o: ”Polea (Pelaghia), eu fac bine ceea ce fac?”
El, cu toate că nu era cărturar, dar de Sărbători, de Crăciun, de Bobotează, umbla prin sat și povestea despre Iisus Hristos, despre Maica Domnului. Avea o idee omul. Vă puteți imagina? Ea i-a răspuns: ”Mergi pe această cale. Eu nu-ți voi spune Adevărul, dar când vei muri, vei înțelege.” Mai târziu, îl întrebam pe tatăl meu cum a murit Ivan Petrovici, tatăl lui Vanea și Tanea? Tata mi-a spus că s-a îmbolnăvit și l-a trimis pe Serioja după preot. L-au spovedit, împărtășit, iar a doua zi, a murit.
Ce lucru bun poți să-i spui, să-i sugerezi omului? Îți voi spune și vei înțelege ce ai făcut. Domnul este cu tine și va face totul ca să te salveze, mă crezi? Eu am citit despre aceasta, nu am întrebat-o pe Polea (Pelaghia) despre această acțiune ”Doamne, nu mă priva de pocăința de trei zile”.
Este mai presus de toate rugăciunile. Uite-așa…să te spovedești, să te împărtășești și să mori. ”DOAMNE, NU MĂ PRIVA DE POCĂINȚA DE TREI ZILE”…o rugăciune mică, dar foarte puternică!
”Slavă Domnului, Slavă Învierii Tale!”…rugăciuni mici, dar minunate! Uneori, veneam la Polea (Pelaghia) și ea mă sfătuia: ”Petea, roagă-te Kseniei din Petersburg. Roagă-te, cere și te va ajuta. Roag-o pe Sfânta Muceniță Liubovi din Reazan, ea te va ajuta”.
Nina, mai ții minte cum mi-a spus? ”Petea, vei trăi într-un loc sfânt”. Acum, scara blocului nostru se află pe locul unde cândva, locuia Sfânta Muceniță Liubovi. Iar mie, Polea (Pelaghia) mi-a spus cu mulți ani în urmă că, voi trăi într-un loc sfânt, unde a trăit un sfânt. Am locuit și acolo, și dincolo, multe locuri am cutreierat, și uite-așa am ajuns acolo, unde cândva era casa Sf. Mucenițe Liubovi. În acel loc sfânt. Ai înțeles?
-Da.
-Uite că totul s-a adeverit. Au trecut mulți ani de-atunci. Mie au început să-mi povestească, să-mi explice despre binecuvântată, că aici a trăit Sf. Muceniță Liubovi, că scara blocului stă acolo unde cândva, era casa ei. O femeia mi-a povestit toată istoria. Ai înțeles acum?
-Da.
-Uite-așa s-a îndeplinit. Cu mulți înainte mi-a spus că voi trăi în loc sfânt, iar eu nu am întrebat-o unde, cum, de ce…pur și simplu tăceam. Eu o iubeam, nu o deranjam…
Mă gândeam că vom trăi și vom vedea. Așa ma trăit eu și așa au trăit și ei. Te duci să treci, treci, nu-i așa?
-Da.
-Am plecat la studii. Nina, unde? Am plecat la Voronej. Și, știi, ajung, iar acolo sunt 13 oameni pe un singur loc, Nina. Unde să trec? Așa, ce-ai învățat, asta? Iau un bilet, al meu să fie? Și am trecut. M-am dus la al doilea și am trecut. Așa mi-am luat examenele. Polea (Pelaghia) mi-a spus să mă duc, că voi trece cu bine. Și nu mai era nicio grijă pentru toate astea. Uite așa trăiam. Mașa a ales altă facultate. Tolea, a treia, Vanea, a patra…
-Dar, CE PĂRERE AVEA binecuvântata, FAȚĂ DE STALIN?
-Proastă, foarte proastă! Vă spun direct, i-am pus această întrebare…CINE OCUPĂ PRIMUL LOC ÎN IAD?
-KARL MARX. AL DOILEA ESTE ENGELS. AL TREILEA ESTE ULIANOV. AL PATRULEA, STALIN. Înțelegi? Iată! Uite aceste patru locuri. Este scris acolo. Eu, personal, am întrebat-o. Dar despre acest lucru, tăcem. Eu sunt un pic derutat în această privință. Nu știu, tu nu-ți amintești, dar într-o zi, cu zece ore înainte, I S-A IVIT PĂRINTELE SERAFIM și i-a spus Polei (Pelaghiei): ”ASTĂZI ESTE ZIUA CÂND SUFLETUL LUI ULIANOV VA VENI LA TINE. PREGĂTEȘTE-TE SĂ-L PRIMEȘTI”.
Ea, s-a rugat timp de zece ore. A citit și psalmi, și acatiste, și rugăciuni. Zece ore, aproape continuu. ȘI UITE CĂ VINE SUFLETUL LUI ULIANOV. Vă puteți imagina, nu voi intra în detalii, dar el i-a spus: ”Ajută-mă! Mi-e fierbinte și mi-e greață!”
Ea l-a ascultat și i-a spus: ”Bine, hai să ajungem la o înțelegere. EU TE ÎNVII DIN MORȚI, IAR TU VEI IEȘI SĂ VORBEȘTI LA RADIO ȘI TELEVIZIUNE DESPRE CE ÎNSEAMNĂ IAD”.
Și credeți că el a fost de acord? NU! Polea (Pelaghia) spunea că, dacă el ar fi fost de acord, vă spun sincer, încă 20 de secole se mai adunau…
Iată, chiar eu am citit foarte puțin despre apostoli, dar ce să mai spunem de cler? FOARTE PUȚINĂ LUME CREDE ÎN IISUS HRISTOS, FOARTE PUȚINĂ! Polea (Pelaghia) spunea că, DIN 10.000 DE OAMENI, UN SINGUR SUFLET CREDE. DIN CLER, LA FEL, FOARTE PUȚINI. IAR DACĂ ULIANOV AR FI VORBIT LA RADIO ȘI LA TELEVIZIUNE, AR FI FOST 100%, ȘI, MAI MULT, NICIUN SUFLET NU AR MAI FI ÎN IAD. Nina, ai înțeles?
-Da.
-Nina, când ea a început să-mi povestească despre aceste lucruri, am fost uluit. Atât de mare autoritate a avut omul acesta, încât putea influența toate astea. Aș fi vrut să mai pun câteva întrebări, chiar și așa…dar nu relaționez prea mult cu preoția, sunt câțiva cu care comunic, dar, cum să zic…sunt…CAP DE PEPENE…DE DOVLEAC…TOȚI! Îmi pare rău, Părinte Abel.
-E bine, foarte bine. Cu cât este mai simplu, cu atât mai bine.
-Da, dovleac….cap de dovleac…Nu ar fi putut un singur om să zdrobească totul dintr-o dată? Și gata, s-ar fi terminat. Și el s-ar fi mântuit, și tot poporul s-ar fi mântuit. Și ce se întâmplă? Nu am putut să înțeleg…Ție îți spun. Dar nu am mai spus nimănui despre asta. Ea are multe materiale imprimate acolo. Mie îmi spunea să iau să citesc…Îți voi da și ție literatura și vom citi totul, vom cântări totul.
1,51,33
Îți spun un lucru: din moment ce mi-a vorbit, nu am altă cale. Ea mi-a spus: ”Ia, pentru slava veșnică. Domnul va ajuta! Nu ești primul și nici ultimul. Și am să te implor. Nu ești primul și nici ultimul…ce-ți trebuie? O pâine care să-ți ajungă pentru o săptămână? Iar dincolo să te supui cuiva, da? Iată. Alte întrebări?
-Dar Polenka (Pelaghia) a explicat DE CE OAMENII VOR ACCEPTA TOATE ASTEA CU UȘURINȚĂ? CE E ÎN NEREGULĂ CU EI? SUNT ORBI?
-Uite, când erau femeile aici, ea a spus doar atât: ”Femei, dacă astăzi veți face un pas înapoi la rugăciune, mâine vor fi trei, poimâine, nouă”. Dar nu vă imaginați ce aer! CÂND AM ÎNCEPUT SĂ VORBIM DESPRE AER, vă imaginați…dacă aprindeți anvelopele unei mașini, ce fum negru iese, ce funingine! Apoi, a spus: ”AERUL VA FI DE CINCI ORI MAI RĂU”. DE VĂZUT, SE VA VEDEA DE LA DISTANȚĂ, DAR AERUL VA FI MAI RĂU. Cu toate că acum e căldură, aerul este mai curat, acum, când suntem aici. IAR ATUNCI, VA FI FOARTE POLUAT…
Înainte, oamenii obișnuiau să meargă la cosit, citind mai întâi rugăciuni sau spunând ”Doamne miluiește”. Ei nu începeau să facă ceva, fără să zică, ”Doamne binecuvântează!”. Abia apoi începeau să lucreze. Atât: ”Doamne, binecuvântează!”. Bunica mea, tanti Marfa, mă învăța ca, înainte să sădesc și să curăț zmeura, să citesc, ”Născătoare de Dumnezeu” și ”Tatăl Nostru”. Într-un an, am adunat 15 găleți de zmeură! Am făcut chiar și vin din aceasta. Ce vin bun! La fel făceam și cu agrișul, citeam ”Născătoare de Dumnezeu” și ”Tatăl Nostru”.
Nu pe toate mi le-a spus Polea (Pelaghia), ea avea multă lume care venea la dânsa. Iar tanti Marfa mi-a dat un exemplu: ”Dacă cureți și culegi agrișul, citește ”Născătoare de Dumnezeu” și ”Tatăl Nostru”.
Uite așa agriș mare am cules, cât un ou de găină! Polea (Pelaghia) nu mi-a spus despre asta, dar tanti Marfa, o doamnă care a trecut prin multe scârbe și greutăți în viață, care era ascultătoare, ea acum este în Rai, în calitate de paznic. Ai văzut? Uite asta e bine, Nina știe. Ai auzit?
-Marfa Sergheevna?
-Marfa Sergheevna, paznic în Rai!
-Da?
-Vorbeam cu Polea (Pelaghia) și ea îmi povestea cum a văzut-o pe tanti Marfa, paznic în Rai. Polea (Pelaghia) s-a apropiat de ea, iar tanti Marfa era foarte serioasă, un paznic adevărat! Polea-i spune: ”Dă-mi niște mere”. Merele erau foarte frumoase! Și tanti Marfa îi răspunde: ”Ține! Ia-le, deoarece noi suntem prietene și te rogi pentru mine. Îți dau trei mere, dar mai mult, nimănui”. Uite așa Polea (Pelaghia) povestea că a ajuns paznic în Rai. Vezi ce a reușit să obțină tanti Marfa? Și pe tine, Nina, te rog: ”Doamne miluiește!” spune cât mai mult! Cât mai mult!
Faci ceva, te duci undeva: ”Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește”…
Ce-ți mai trebuie? Cu timpul, îți voi da și acatiste, rugăciuni, din alea bune…Ce-ți mai trebuie?
-Piotr, mai am, așa, o întrebare: care este atitudinea ta personală față de numere, pașapoarte?
-Îți spun, ascultă-mă: deci, voucherul eu nu l-am luat, numărul nu l-am luat. Lucram ca om de serviciu și mă cheamă într-o zi, contabila-șefă, Liudmila Mihailovna și-mi spune: ”Ascultă Piotr, eu am nevoie…” ”Uite, Liudmila Mihailovna, ești om cu studii superioare. Mie mi-e rușine…când lucram cioban, vitele din colhoz aveau numere prinse de urechi, caii, la fel. Le scriau după numere, rasă, ș.a. Uite acolo numere…DAR EU NU SUNT VITĂ!”
(Răspuns GENIAL! Așa va trebui să facem și noi! Îmi amintesc iarăși, și Otroc Veaceslav spunea că, înainte de dispariția banilor cash, se va umple lumea de hârtii…inclusiv voucherele, de care-s atârnate 10 demoni, la fel…orice act cu cip, tichete de masă, de cadouri, etc…)
ȘI IARĂȘI, CINE A CONTRIBUIT LA ACESTEA? PATRIARHUL! PATRIARHUL…Când eram în Samaria, am întâlnit niște călugărițe și femei. ELE MI-AU SPUS CĂ TĂTARII NU AU ACCEPTAT NUMĂRUL, NU AU ACCEPTAT PAȘAPORTUL. (Deci, sunt mai tari pe poziții păgânii…spre rușinea noastră!)
Dar, cel mai important lucru este să distrugi spiritul rusesc, tătarii sunt altfel…
Cel mai important lucru, după cum spunea Polea (Pelaghia), este să distrugi poporul rus. (și la noi există aceeași intenție…clară și precisă! Dar oile, nu cunosc/recunosc asta!)
Să-l distrugi până la ultimul om. Trebuie să înțelegeți ce a spus HRUȘCIOV. Crezi că el este mai presus decât Stalin? EL A SPUS CĂ-I VA DISTRUGE PE TOȚI, PÂNĂ LA ULTIMUL PREOT. DAR AI NOȘTRI, NU AU ÎNȚELES ACEST LUCRU.
Nina trebuie să știe. Cum se ruga Polea (Pelaghia) pentru el, da?
-Pentru Hrușciov?
-Da, ca Domnul să-l ia. În plăcile de-aici, s-au format adâncituri. Așa de mult s-a rugat. Vă puteți imagina această forță? Uite, cu toate acestea luate împreună…îți poți da seama DE CE totul este atât de dificil, de ce se întâmplă toate aceste lucruri, ACUM…
-Dar Polea (Pelaghia) a spus vreodată că va veni timpul când Uniunea va cădea?
-A spus! Și procurorului orașului Kursk i-a spus: ”Petea, e ca și cum ai lua boabe de mazăre în mână și le-ai arunca, uite-așa…deoarece, nu se putea spune,”Doamne, mă iartă!”, ci ”Slavă Uniunii Sovietice!”.
CUVÂNTUL SLAVĂ, POATE FI FOLOSIT NUMAI PENTRU DUMNEZEU. Iar ceea ce spun ei la demonstrații, ”slavă” nu știu cui….”? Și s-a destrămat. Eu nu credeam, dar s-a destrămat.
-Dar despre Rusia ce spunea, ce se va întâmpla cu aceasta, după destrămare?
-Eu nu…cum să-ți spun, eu m-am detașat…dar țin minte, bine. Știi, era mult de lucru, dar eu sunt mulțumit. Muncesc, mă rog…
S-a găsit un om care să scrie Acatist pentru Polea (Pelaghia), l-a scris bine, și eu îl citesc. Nașă, vin la mormânt…Nașă, totul e bine la mine. Dar știi de ce am nevoie? Știi. Ceva despre care am vorbit cu tine, știi. Tu pentru mine, iar eu pentru tine. Și gata. Și totul va fi bine. Uite așa. Acum, și cu tine voi fi, eu pentru tine, tu pentru mine.
-Piotr, dar…din observațiile dvs.personale…se schimbă o persoană dacă acceptă un pașaport sau toate aceste documente?
-Îți voi spune un lucru: SE SCHIMBĂ! Se schimbă, se schimbă, se schimbă. Vă puteți imagina?! Acum, e tolerabil. Dar, cândva, femeile veneau la mama, la bunica, erau credincioase adevărate și o rugau pe mama mea să meargă la Polea (Pelaghia) să o invite Polea la ele. Mama o lua de la voi. Și vă puteți imagina în ce dragoste trăiau! Ce sentimente aveau, Părinte Abel, nu-ți poți imagina!
Acum, nu mai poți vorbi cu nimeni, despre nimic. Toți vorbesc cu perversitate, în unii este răutate, ură. Mă întorc de la tine, mă îndepărtez și gata, vorbești urât despre mine. Nu-ți poți imagina. Nu poți…
Am să-ți povestesc ce s-a întâmplat cu mama ei și cu Polea (Pelaghia). Au fost în vizită la Irina Ivanova, de Rusalii, fiindcă aceasta nu mai era în stare. Și uite-așa, mătușa Nastia și Polea (Pelaghia) mergeau acasă și le-a ieșit o vrăjitoare în cale.
Iar ele, trebuiau să coboare într-o vale. Și dintr-o dată, vrăjitoarea și-a ridicat fundul gol, în sus…Oribil! Nu-ți vine să crezi…tu nu crezi, dar eu m-am convins, sunt convins…
-Dar de ce a făcut aceasta?
-Pentru că era o vrăjitoare. Pentru că…era bolnavă, dezgustată.
-Deci, e specific?
-Da, da. DE RUSALII, DE ZIUA SPIRITELOR, POLEA (PELAGHIA) NU NE DĂDEA VOIE SĂ MERGEM NICI LÂNGĂ RÂPE, NICI LA SCĂLDAT, NICĂIERI! MLAȘTINILE, LACURILE SUNT ZONE PLINE DE DEMONI.
-De ce?
-De ce…PENTRU CĂ ATUNCI CÂND HARUL DUMNEZEIESC COBOARĂ DIN CER, ÎI APASĂ PE DEMONI ȘI EI, SE MURDĂRESC. ȘI ÎN ACEL MOMENT, DEMONII, DOAMNE, IARTĂ-MĂ…RIDICĂ FUNDUL!
-Deci, ridică fundul în sus și botul îl dau în jos, nu?
-Da, cu botul încolo, în jos. Dar noi nu ne vom supune. Satan are o teorie….când noi îl vom ucide pe ultimul creștin, pe ultimul…atunci Domnul, va coborî din Cer și va trebui să i se închine, atunci el, cu toate gărzile sale, va merge acolo, împreună cu întreaga sa frăție, și-i va ridica pe toți, în Ceruri.
UITE AȘA LUPTĂ FEROCE, GREU DE IMAGINAT! LUPTA PENTRU CA SATANA SĂ POATĂ PREIA RAIUL.
-Dar de unde această teorie? Cine v-a spus despre ea?
-Polea (Pelaghia).
-Ea v-a spus, da?
-Da. Și cum a râs! Iată ce teorie! Și toată lumea îl crede. Toți îl cred. Ce teorie! Și toată lumea crede. Iar în Iisus Hristos? Ce teorie…Și ce putea Polea (Pelaghia) să le spună…uite-așa.
Eu sunt sincer cu tine, Părinte Abel, sincer. Dar acum nu mai poți vorbi cu nimeni nimic nu poți să spui.
-Eu nu am niciun fel de document, poți să vorbești cu mine…
-Nu, nu mă refer la aceasta. Dar să luăm la general, cu cine să vorbești?
-Nu ai cu cine, nu ai. Ca și cum ai vorbi cu lemnul, cu masa.
-Da, de aceea vorbesc cu tine din suflet, din toată inima.
-Deci, OAMENII SE SCHIMBĂ FOARTE MULT, ODATĂ CU ACCEPTAREA DOCUMENTELOR?
-DA, FOARTE MULT. Apoi…
-Dar, spuneți-mi, poate v-a spus ceva Polea (Pelaghia), despre faptul că ATUNCI CÂND OAMENII VOR ACCEPTA DOCUMENTELE, ÎN EI VOR INTRA DEMONI?
-DA. DAR ȘI AȘA INTRĂ DEMONII. ȘI AȘA INTRĂ DEMONII…
-Dar a spus că, în general, DE LA ACEASTĂ PUTERE NU TREBUIE SĂ ACCEPTĂM NIMIC?
-Așa, în mod direct, nu a spus, îi era frică să spună dacă să acceptăm sau nu ceva, de la această putere. Dar eu ți-aș spune, eu am trăit…am trăit…și eram foarte atent, foarte-foarte atent. Dacă participam la întâlniri, nu prea ridicam mâinile. Eram foarte atent. Nu voiam…
CUVÂNTUL NU E O VRABIE, DACĂ L-AI SPUS…NU-L MAI ÎNTORCI! Și după asta, mai încearcă să-ți ștergi păcatul…
Să știi că am trăit foarte modest. Îți zic, dacă mergeam la dansuri, dansam cu o fată și o atingeam de mână, după asta mă duceam la toaletă, și uite-așa: ”Inima mea curată, intră în mine Duhul Sfânt, îndreaptă-mă pe mine, pântecele meu, ferește-mă de păcatul trupesc”.
Dar cel mai rău lucru este când femeile dau mâna bărbaților. Este îngrozitor! Iar bărbatul, fiind prost, ia această mână. Și stau doi proști…și imediat, ce se întâmplă?
Nimeresc direct la cea de-a 17-a Vamă. Hop și gata! Înțelegeți cât de strict este?
2,6,37
Foarte strict! Dar cine i-a învățat cu această mână? Îți poți imagina? Iată, tu ești o persoană bună, dar, să zicem că binecuvântezi femei, să presupunem…DAR EA A FĂCUT 30 DE AVORTURI…
Eu îi spun să meargă la un călugăr, să se așeze lângă acesta și să-i spună aceste cuvinte la ureche. Călugărul, va fi suflat de vânt, până la ușă. Va fi ca asta…ca mingea care se rotește, înțelegi? Iată ce putere este în asta. Și pentru CINE? Eu știu că nu toată lumea, dar foarte mulți au mâna îmblănită, ca la urs…
-DAR EA, NU A SPUS CĂ, ÎN ULTIMELE VREMURI, DEMONII VOR FI NU DOAR ÎN OAMENI, CI ȘI PRINTRE OAMENI?
-O, DA! DAR ASTA ȘI ACUM SE ÎNTÂMPLĂ PESTE TOT. Ei bine, Nina trebuie să știe.
AU AVUT UN PROFESOR AICI, EL ERA EXACT CA UN DEMON. Iar în prezent, se întâlnesc foarte des, da…
Te uiți încolo, să zicem, e o persoană foarte machiată, pictată…și tot așa. Omul acesta e un demon. Arată ca un om, dar de fapt, EL NU SE CONTROLEAZĂ SINGUR, PE SINE.
-Dar Polenka spunea ceva DESPRE TINERET?
-ÎȚI SPUN DIRECT: DESPRE ULTIMUL TINERET, EA A SPUS CĂ, DACĂ VA FI RĂZBOI, ATUNCI, TOȚI…EI VOR UMPLE IADUL!
Eu m-am căsătorit, nu știu cum de mi-am permis. Dar erau situații când a venit un băiat și-o fată, s-au apropiat…”Polea (Pelaghia), iată, am decis să mă căsătoresc. Binecuvântează-mă!” NU l-a binecuvântat. Apoi, fata s-a apropiat de Polea (Pelaghia): ”Uite, vreau să mă căsătoresc, binecuvântează-mă!” Nici pe ea nu a binecuvântat-o.
-Deci, ea nu binecuvânta căsătoriile?
-Iar eu m-am apropiat de ea și o întreb:”Nașă, dar eu ce să fac?”. Ea mi-a spus să mă rog și să mă căsătoresc cât mai curând. Eu lucram șef la frigider și femeile umblau după mine…
Eram singur, Nina! Carne, cârnați, ce vrei! Iar ei, ce i-ar trebui? Ea nu are frică de Dumnezeu. De ce mai are nevoie? Să bea, să mănânce, să facă păcate trupești. De aceea, Polea (Pelaghia) mi-a spus, ”Imediat”, imediat. Totuși, trei ani m-am rugat la Dumnezeu să-mi trimită o soție. Am fost celibatar încă trei ani.
Veneam la dansuri, mâncam, beam și mă rugam: ”Sfinte Nicolae, trimite-mi o soție, ca să mă mântuiesc!” Nu zic, am o soție minunată, Galea! Trăim încetișor și Slavă Domnului! Are grijă, face de mâncare, nu bea, nu fumează, dar nu are dragoste mare față de Dumnezeu.
Polea (Pelaghia) mi-a spus una: ”Tu de așa soție ai nevoie. Așa, ca tu să ai tot timpul bani în buzunar, iar ea să nu-ți umble prin buzunare. Ea nu va ști câți bani ai, nu va ști”. Și chiar am întrebat-o: niciodată! Eu îi dau salariul, tot ce ar putea avea nevoie pentru tot felul de cheltuieli….dar banii sunt la mine.
Eu lucrez ca măturător și-i dau banii de care e nevoie: ”Uite, ia, gospodina mea”.
Da, Polea (Pelaghia) mi-a spus direct: ”De așa soție ai nevoie de la Dumnezeu. Nu poate fi totul ideal, dar soția ta, niciodată nu-ți va umbla prin buzunare. Ți-e dată de la Dumnezeu. Iar dacă e ceva ce nu-ți place, rabdă!”
Și, ce să zic? Rabd. Nu face nebunii, și Slavă Domnului! Uite așa a trecut viața mea.
-Dar, cum credeți, CU ACCEPTAREA TUTUROR ACESTOR NUMERE, DOCUMENTE, PAȘAPOARTE, SE ÎNDEPĂRTEAZĂ HARUL DE LA OAMENI?
-Îți voi spune un singur lucru: SE ÎNDEPĂRTEAZĂ! Se îndepărtează…chiar așa să scrii.
-Dar Polenka, a spus ceva referitor la acest lucru?
-Când Polea (Pelaghia)…nu știu, dacă au mers la colhoz…dar atunci când am intrat în colhoz, Polea a spus să adăugăm rugăciune! Iată un exemplu în acest sens. Era o zi de post, iar eu…am cedat puțin…și am băut un pahar cu lapte.
Apoi, ea mi-a spus ”Petea, citește de vreo zece ori în plus, ”Născătoare de Dumnezeu”, ca să compensezi, să completezi…”
-Bine, dar…în legătură cu…
-Ai memorizat asta, referitor la lapte? TOTUL TREBUIE COMPENSAT. Dar, cu cât mai departe…cu cât mai departe, cu atât mai atent trebuie să fii și să te uiți bine, băiete!
Cu dreptate oamenii spun, cu cât e mai mare devierea, cu atât mai repede vom ajunge aici. Și academicianul Filimonov a spus că acest lucru, cu pecetea pe mână, nu se va întâmpla imediat, nu vor fi toate odată! El a mai spus că, totul se transformă treptat. Nina, Nina! Tu ce le vei spune apropiaților tăi?
CĂ MICRO-CIPAREA MÂINILOR ȘI-A CAPETELOR ESTE UN NOU ”BOTEZ” ÎN DUMNEZEU-SATANA. ASTEA VOR FI PUSE PE MÂNĂ.
Iar Polea (Pelaghia) spunea să nu punem nici pe mână, nici pe frunte…
Bine, acum, ACEST SEMN ESTE PE HÂRTIE momentan, DAR CÂND VA FI PE MÂNĂ, ACESTA VA FI UN NOU BOTEZ ÎN SATANA.
Se întâmplă să mă întâlnesc cu oameni…femei, bărbați, care au traversat Ecuatorul și, nu vă puteți imagina! Acolo, există un fel de…PROCES!
-Ritual!
-RITUAL, DA! ȘI CU TOȚII VOR MERGE ÎN IAD! Acum există tot felul de…cum să le spun, în limba rusă…tot văd pe umeri…intru în magazin și e prăpăd! Le lipesc pe fund, pe spate, TOT FELUL DE DRAGONI ș.a. Gata! (cred că se referă la TATUAJE)
Pentru acest om, nu se mai poate ruga. Și nu poți să-l predai pământului. Bunica mea spunea: ”Corpul trebuie să fie curat. Cum te-ai născut, așa trebuie să te prezinți înaintea Lui Dumnezeu!” ÎȚI FACI ACEST DRAGON ȘI GATA!
-În prezent, întâlnesc mulți bărbați cu tatuaje…
-Gata! Asta-i tot! Deja trebuie…
-Deci, ele trebuie scoase?
-Să știi că eu am întrebat de scos. Cunosc fete, farmaciste, ele mi-au spsu că tatuajele se scor foarte greu și în mult timp. Ca să scoți un centimetru de tatuaj, în Japonia, costă bani grei. Nu e chiar atât de simplu să-l scoți, am întrebat.
De aceea, vă rog să fiți foarte atenți și stricți cu toate! De exemplu, ai pe o mână, o cicatrice. Ai să mori și tot o să fie. De aceeea, trebuie să fii foarte strict cu toate.
-Dar, Piotr…dacă un preot acceptă un număr, pașaport ș.a., Harul se îndepărtează de la acest preot?
-DESIGUR! În timpul discuțiilor cu Polea (Pelaghia), ea spunea: ”Haideți, fetelor…”
Eu, de exemplu, nu pot să mă împărtășesc, deoarece mă spovedesc rău, nu sunt adaptat pentru aceasta, de aceea, fac cel puțin 25-35 de metanii mari și, înainte de Împărtășanie, și mă rog: ”Doamne, permite-mi, ajută-mă, ca să nu fac vreo prostie”.
Știu că Împărtășania este o chestiune sacră, mai presus de toate! Și acum, imaginați-vă…întreaga Biserică, întreaga Biserică…
La noi, în Reazan, știi câți împărtășiți sunt? Toți se împărtășesc, aproape în fiecare zi.
2,16,14
Iar din cei care se împărtășesc, NIMENI nu face trei metanii mari. L-am întrebat pe Vlădica Serafim de la Penza îl ții minte? E foarte bun. L-am întrebat pe mitropolit, l-am întrebat și pe arhiepiscopul Evghenii din Serpuhov: ”La ce ați ajuns?”
Tututor celor care veneau la Polea (Pelaghia), ea le spunea: ”Doamne ferește să te faci preot!”
Am uitat să vă povestesc despre aceasta, Doamne ferește! Deci, PREOȚII ȘI CEI MAI DE SUS, MAI SUS, MAI SUS…PÂNĂ LA PATRIARH, VĂ SPUN SINCER, NU AI PE CINE SĂ POMENEȘTI! NU AI…
Fiindcă, toți vin la Împărtășanie, fără trei metanii mari, iar așa, nu mai ai ce să le faci. Tihon din Zadonsk scrie bine despre aceasta. Și despre Mitrofan din Voronej scrie acolo, că era foarte sever.
-Piotr, deci ea nu binecuvânta preoția, tocmai pentru că clerul, din ultimele vremuri, nu se va mântui?
-Nu! Nu, nu toți…De exemplu, eu când am întrebat-o de preoție, ea mi-a spus: ”Nu, nu, nu, Petea, nu te vei salva așa”. Și eu sunt totuși, om cu frică de Dumnezeu și toate…
Ea a spus:”Rolul tău e altul”. Rolul meu este să printez, să public, să sugerez, să ofer sfaturi corecte, așa ceva! Iată…iar așa, nu. CA PREOT NU M-A BINECUVÂNTAT PENTRU CĂ NU VA FI MÂNTUIRE. NU VA FI! Îți imaginezi…ce se întâmplă în Biserici?
Vin atât de machiate! Ei bine, pentru ce? Sf. Ioan Gură de Aur spunea Evdochiei, eu îi spun mai simplu…regelui Arcadie, care era la masă: ”Evdochia, nu e voie!”
-Eudoxia, probabil.
-Da, așa îi spun eu…I-a spus că nu este permis.
VRĂJITORII, NU TREBUIE SĂ SE ÎMPĂRTĂȘEASCĂ!
E PĂCATUL SODOMIEI, NIMENI!
EREZIE, NIMENI NU TREBUIE ÎMPĂRTĂȘIT!
CRUZIMEA ȘI NE-MILA – TOATE ACESTEA SUNT PĂCATE GRELE!
Nimeni nu trebuie să fie împărtășit și predat pământului. Nu există severitate, totul este permis, totul este pervertit!
-Dar, Polenka evalua cumva faptul că vor accepta pecetea lui Antihrist în Rusia? Ea aprecia aceasta ca fiind credință sau apostazie?
-Eu nu pot să spun de apostazie, căci ea nu spunea asta. A spus numai că, nu e voie să facem acest lucru.
CÂND ÎȚI VOR PUNE PECETEA PE MÂNĂ ȘI PE FRUNTE, ȘI TE VOR ARUNCA ÎN FURNAL… VEI ARDE, VEI ARDE…ȘI NU VEI PUTEA SĂ MORI! PÂNĂ LA A DOUA VENIRE…mereu mă gândesc la asta, eu mă voi trezi, dar cum rămâne cu oamenii?
Păcatul sodomiei a cuprins întreaga Rusie? A cuprins! Dar pe lângă aceste păcate, câte altele mai sunt?
Rușii…rușii au femei și imaginați-vă, a fost dat ordin, până la rege…cui? Națiunii evreiești! Nina, ascultă! Națiunii evreiești….
-Ea doarme…
-Doarme, da? A FOST DAT ORDIN NAȚIUNII EVREIEȘTI CA, TOȚI BĂRBAȚII EVREI SĂ ”ÎNSĂMÂNȚEZE” ÎNTREAGA RUSIE! NU BĂRBAȚII RUȘI, CI ĂȘTIA…și așa e la toți! AMESTECUL DE SÂNGE – DEJA E PĂCAT: RUS CU TĂTAR, de exemplu!
Deja NU MAI EXISTĂ POPOR RUS! Nu mai este nimic aici. Un singur părinte și Polea (Pelaghia) a spus că e păcat…
Ea a spus că-i pare rău de copil, dar nu avea ce să facă. Și întregul popor rus trebuie să fie predat focului, focului, focului…așa cum mongolii mergeau toți, până la ultimul. Așa și chinezii vor merge, până la ultimul, și gata!
Foarte puțini sunt. De exemplu, te vei întâlni cu un cerc mare de oameni, vei cunoaște pe mulți, dar nu vei întâlni un om drept-credincios, care va crede din tot sufletul…
2,21,54
Da, sunt. Nu poți să spui că nu sunt defel, dar sunt foarte puțini…dar în rest, Rusia va pieri. De exemplu, ea s-a căsătorit iarăși, Polea (Pelaghia) a binecuvântat, și ei au un sânge bun, și copiii au sânge bun. Sun și alții…Nu poți să spui că e 100%, și totuși…
DAR ÎN PREOȚIE, CINE MERGE? CINE ȘI CE SÂNGE ARE? ÎNȚELEGI? Cine știe ce sânge au ei? Dar totul depinde de sânge. Nu poate fi un tătar, preot.
Sunt multe întrebări, multe. Imaginează-ți, oare caucazienii și asiaticii au venit în Rusia pentru folos?
-Ea a spus vreodată că, va veni timpul și din Rusia va rămâne o părticică jalnică?
-Eu nu am auzit nimic despre aceasta…
-Dar despre chinezi a spus ceva?
-DESPRE CHINEZI A SPUS. Am auzit doar de la mătușa lui Jenea….mătușa Jenea, la fel de strașnic vorbea. Nu voi spune că era sfântă, dar ea a fost învățată, ea a fost procuror al orașului Kursk. Ea mi-a spus că totul va fi distrus și că vor rămâne doar câțiva din întregul popor. Și din această mică națiune, se va dezvolta o altă viață. Să zicem că eu îți dau un ziar, tu vei citi totul, vei cântări…
CÂND EVREII VOR CREDE ÎN PĂRINTELE SERAFIM, ÎN PRIMUL RÂND, VOR EMITE UN DECRET, O LEGE: SĂ EXTERMINE TOȚI VRĂJITORII DE PE FAȚA PĂMÂNTULUI!
De ce, ce știu ei, de fapt? Poți să zici că Dumnezeul lor e Satan. TOT CE E ÎN CĂRȚILE LOR, EI ȘTIU ASTA ȘI REALIZEEAZĂ CĂ NU VA EXISTA MIȘCARE, CĂ TOATE ASTEA NU VOR FI…
Părintele Serafim le va spune, ei vor primi Harul și tot ce le trebuie pentru mântuire și atunci, va veni a treia perioadă a vieții. A treia perioadă. Și atunci va fi, cum spunea Polea (Pelaghia)…miere și smântână. În prezent, noi ne chinuim din cauza vrăjitorilor. Te uiți, pare totul bine…și băiatul e bun, și fata, și trece baba între ei, vrăjește ceva și gata…trăiau bine, iar prin vecini aveau o vrăjitoare.
Crezi că totul e bine la ei? Bah, moare vaca. Bah, altceva se întâmplă…găsesc ace…bine că ei o aveau pe Polea (Pelaghia).
Ea îi ajuta, le spunea cui să citească rugăciuni. La fel și pe mine, Polea (Pelaghia) mă ajută, îmi spune cui să mă rog, ce să fac…dar în rest, numai vrăjitori!
Și uite ce au mai legalizat în Vest, că poate să trăiască tatăl cu fiica, mama cu fiul, fratele cu sora, toți în lume, cumetrii…cum în Franța, la fel și peste tot.
Și astea sunt VICTIME ALE IADULUI! Este înspăimântător, e o mare de păcate, un ocean de păcate! Și toate astea trebuie scrise, ceea ce nu avem voie să facem să găsim ceea ce e bun. Vor fi oameni buni, dar foarte, foarte puțini.
-Iar despre CHINEZI, ce spunea?
-Păi, CHINEZII VOR AJUNGE PÂNĂ LA URAL.
-Până la Ural, da?
-După Ural, nu o să-i lase mai departe. Dar ruși acolo, nu vor mai fi! Eu îi voi primi,
probabil. Și pe chinezi îi așteaptă multe…și pe alții, pe toată lumea, pentru că se fac MULTE! Multe se întâmplă în această lume…iar acolo vor dispărea, acolo va fi radiație de toate va fi acolo…
2,26,22
-Dar despre radiație a spus ceva?
-Nu a spus nimic. Poate a spus că radiația este poluare a aerului.
Când am vorbit odată cu ea, despre poluarea aerului, ea a spus: ”Petea, fără psalmi, nu ai cu ce respira. Simt asta”.
Uneori, te ridici și ți-e rău! Citești psalmi, acatiste, uite-așa! Uneori, înțelegi ce trebuie să citești, să citești…
Polea (Pelaghia), ce trebuie să faci ca să fie acceptată rugăciunea?
”O, Petea, cât e de greu!” Uite-așa se întâmplă uneori…
Ridică-te, Boierească, că lumea piere! Știi cum e? Într-atât de greu! Și acum, îți spun sincer, PREOȚII NU SE ROAGĂ, NU POT SĂ IASĂ DIN MOCILRĂ!
Este nevoie de multă muncă, ei nu țin slujbele de rugăciuni, femeile lor umblă cu capul descoperit…ea (Pelaghia) le certa pentru aceasta, le certa pentru tunsul părului, pentru toate astea.
Ea spunea că femeile au o protecție slabă. La noi, nici Mașa, nici Nina nu-și taie părul, avem surori, niciuna nu-l tunde.
Noi am înțeles bine ce spunea Polea (Pelaghia) și nu facem asta. Da. Iată-așa! Încă avem frică. În rest, e numai păcat. Și așa, de la Reazan până la Mihailov, la o așa adâncime, oamenii se duc la Iad.
Îți închipui, se duc, se duc…70km/secundă, pe minut, pe oră. Îți imaginezi cum e asta, Abel?
-Polenka a spus ceva despre America?
-Nu, nimic. Doar poate…despre America a spus numai rău. Aici atârna un radio. Ea, împreună cu mătușa Tanea, pornea radiolul…”Iarăși vin din America, aduc boala. Nastia, Nastia, iar gripă”! (ca și la noi…)
Un singur SCOP aveau vizitele…una ce a mai spus este că, toată lumea dorește boală și moarte pentru poporul rus. Ai înțeles? Boală și moarte. Nu vă așteptați la nimic mai mult.
-Dar ea nu a spus că întreaga lume trăiește numai din contul Rusiei?
-Corect! Corect!
-A spus că întreaga luptă se desfășoară numai în Rusia, iar restul lumii este deja moartă?
-Da. Da, da, da. Acum, scopul este de a distruge poporul rus. Rămășițele sunt mici…
-Dacă va fi distrus, va fi sfârșitul lumii…
-Gata! Nu e chiar sfârșitul…nu poate fi, nu poate exista sfârșitul lumii. Vor fi alte evenimente.
VA FI ÎNVIEREA DIN MORȚI A SFÂNTULUI SERAFIM DIN SAROV. Sigur, poate fi considerat sfârșitul lumii, căci totul va fi diferit, va fi o altă viață.
Dar ACUM, doar UNA se întâmplă…imaginează-ți, am auzit de la unii că acum, ÎN MATERNITĂȚI, UNII INTRODUC PRIN CORDONUL OMBILICAL, NIȘTE SOLUȚIE DE MERCUR…îți imaginezi?
Doamne,Dumnezeule! Nu știi uneori la ce să te mai gândești. Iată de ce ea (Pelaghia) nu binecuvânta căsătoria, nimic nu se mai poate face.
Ea a spus că e sfârșitul lumii. Iată, prietenele ei, fetelor, noi, Nina și Tanea, ea le-a spus….una e din al 30-lea an, cealaltă, nu mai știu…
Polea (Pelaghia) le-a spus că la aceste fete se va sfârși lumea. Probabil, când ele vor muri. Eu mă orientez după ele și după ce mi-a spus ea…
Nastia, Nastia, după fetele tale, Nina și Tatiana, cu ele va fi sfârșitul lumii.
VA FI O LUPTĂ CRÂNCENĂ! CHIAR ȘI SFÂNTUL PĂRINTE SERAFIM DE SAROV A SPUS: PE RĂMĂȘIȚELE ULTIMILOR CREȘTINI, II AȘTEAPTĂ CHINURI ASEMĂNĂTOARE CU PATIMILE DOMNULUI ÎNSUȘI.
Credeți, într-atât de mari…și mie mi-a spus: ”Roagă-te, roagă-te, roagă-te! Petea, nu poți citi catisme, citește 3 psalmi, nu poți citi 3 psalmi, citește unul, cel puțin 3 versuri, iar dacă nu poți nici așa, cațără-te! Cât de puțin spune, ” Doamne miluiește!” de 3 ori/zi, dar spune…”
-Da, da. Spunea: ”O foaie din Cartea Sfântă, chiar și aceea vă va salva”.
-Iată! O foaie….
-O foiță vă va salva. Tolea, întoarce masa!
-Imediat o întorc.
-Iată, încă una, Părinte Abel. Știi, când vei fi acolo, vei citi…Iar eu voi veni de la Reazan și, să zicem, voi scoate de aici, o cărămidă și voi introduce două cuvinte: ”Doamne, protejează-mă!” CEL CARE SE VA RUGA SINCER, CU ADEVĂRAT, VA FI MÂNTUIT.
Deoarece, cum să-i zic, IMEDIAT SE VA FORMA O CUPOLĂ DE HAR CARE VA COBORÎ DE SUS ȘI NICI ÎNCOLO, NICI ÎNCOACE, NU VA FI NICIO TRECERE, NICI INTRARE, NICI IEȘIRE!
HARUL VA PROTEJA! Iar atunci când în Biserică se cere Har, atunci eu, Părinte Abel, fac o metanie mare și…sau când trec pe lângă monumentul lui Ulianov, citesc ” Tatăl Nostru”, ”Doamne, îngrădește-ma cu Har, ca să mă umbrească”.
Și ce-mi mai trebuie? Ca Harul să mă protejeze, să mă aflu ca într-o cupolă.
Ție îți spun, așa cum n-am spus nimănui…
-Am înțeles.
-Nimănui, în viața mea, nu am spus aceste TAINE…
-Luați loc, vă rog.
-Mutați masa!
-Serioja, vino și mănâncă!
-Serioja! Oh, cum vă…cum vă cheamă?
-Păcătosul? Abel.
-Abel, da?
-Luați loc.
-Știi ce trebuie să adăugăm? Mă rog la Domnul, în decizia căruia este viața noastră veșnică, pe pământul nou, sub cerul Nou, în Slava Sfintei Treimi. Amin.
-Da, asta e clar.
Arată apoi, după ce servesc masa, cum iese Petea la mormântul Cuv.Pelaghia și i se roagă.
Sfârșit.
ANII COPILĂRIEI
Pe Slavoica toți îl iubeau. Când observau că nu suntem prin preajmă, în scara blocului, îl strângeau în brațe, în îmbrățișau, îl sărutau și apoi îi dădeau drumul. Dar făceau toate acestea cu atenție, nu ca unui copil obișnuit…ci cu atenție, de parcă aveau ceva fragil.
El le permitea să fie îmbrățișat.
Când am mers în concediu la Odesa, el era în brațele mele – era atât de micuț, creț…iar soacra mea lucra la Comitetul Raional. Am mers acolo. Toți au alergat să îl vadă pe copil, tote doamnele respectabile care munceau în acel loc. Toate erau comuniste.
Au alergat să-l vadă și ziceau: ”Vai ce copilaș micuț, ce drăguț!”
El stătea în brațele mele, iar când se emoționa, nasul lui micuț, făcea astfel…(arată ca și cum ar pune cineva degetul arătător la nas pentru a și-l acoperi de un miros specific – tare sau urât mirositor).
Mă uit la nasul lui micuț, face așa (semnul cu degetul) și le zice: ”ÎN CURÂND NU VOR FI COMUNIȘTII”.
Ele au uitat că e mic , că de drăgălaș, au uitat tot și s-au năpustit asupra lui…”Ce spuneți? Cum adică nu vor mai fi comuniști? Mereu vor fi…”
Și unde sunt acum?
El a fost cu adevărat special.
El putea să se apropie linștit de orice om, spre exemplu, așa cum s-a apropiat de generalul din tren. Era un om important….intră un om important, frumos.
Slava l-a privit, iar eu m-am gândit, ce noroc avem, ar trebui să discutăm cu el, practic…e vecin de călătorie.
Slava m-a privit, s-a apropiat de el, l-a atins pe burtă și i-a spus: ”Unchiule, unchiule, de ce ești atât de important?” Și a început să-i povestească despre armată.
Generalul a uitat că este general și că este o persoană importantă.
El a devenit ca un copil, iar Slavocica – ca un stareț, cu înțelepciune acumulată din experiență.
El îi povestea, iar generalul stătea cu capul plecat.
Și unei persoane de culoare i-a explicat. Acela, nu se uita la nimeni, iar Slava a luat loc alături de el și-l întreabă: ”Te duci acasă?”
Acela l-a privit și nu i-a răspuns nimic.
Slava l-a întrebat din nou: ”Te duci acasă?”
S-a uitat la el și i-a spus: ”Mă duc acasă.” Și așa a început să-i vorbească.
Mă uit și de uimire, negrul a desfăcut mâinile iar eu mă uitam și mă gândeam: ce mâini albe are negrul ăsta.
Iar lui, de uimire…buza de jos i s-a lăsat în jos, a desfăcut mâinile privind cu naivitate.
Iar Slavocica îi explica: ”Ai grijă, să nu rămâi în Rusia, du-te acasă, ajută-ți țara.
În țara voastră aveți SIDA, ai grijă să nu te infectezi.
Și a început să-i explice ce fel de boală este.
Iar copilul era atât de mic, aproape invizibil, era atât de micuț, ca un norișor dar care spunea astfel de lucruri, serioase…
Iar acum, ce au făcut cu armata…au făcut ce îi spunea Slavocica generalului.
De la televizor arătând tancurile pe străzile Moscovei: ”După trei luni, Jahar Dudaev află, că pentru a lupta cu opoziția, tancurile sunt folosite și în Moscova. ”
Când ne-am întors din Germania în Rusia, noi nu am reușit să rămânem în Odesa și am venit prin repartiție în Urali, la locul de serviciu.
Nu aveam apartament, soțul a rămas să trăiască în pădure, în cort, iar noi am plecat în regiunea Kemerovo, la mama.
Eram foarte îngrijorată pentru că deja era toamnă, iar el era în pădure, în cort.
Ne apropiam de iarnă și eram foarte supărată.
Slava m-a văzut cum mă necăjeam, s-a apropiat de mine și mi-a spus: ”Mămico, nu te necăji, în curând vom primi un apartament cu tre camere”.
Și îl intreb: ”Slavocica, dar tu de unde știi?”
Iar el mi-a răspuns: ”Mie mi s-a spus despre asta.”
Eu eram uimită și l-am întrebat : ”Slavocica, cine ți-a spus? De mult timp ei vorbesc cu tine?”
Iar el îmi răspunde: ”De când mă țin minte, au mereu aceeași voce feminină care mi le spune pe toate.”
L-am întrebat: ”Slavocica, cum se întâmplă toate astea?” Tu spui că mereu îți vorbește această voce feminină, că ea îți spune totul…spune-mi, ce fel de voce este?”
Iar el îmi spune: ”Mămico, cum să-ți explic? Nici nu știu cum să-ți spun, dar această VOCE ESTE FOARTE VIE….ÎN COMPARAȚIE CU ACEASTĂ VOCE, VOCILE NOASTRE SUNT CA ȘI MOARTE”.
Nu știa cum să-mi explice, doar a putut face această comparație. Am primit apartamentul cu trei camere și eu l-am adus aici.
Și-atunci, desigur că l-am dus la Biserică.
Când l-am dus pe Slavocica la Biserică, paroh al Bisericii era Părintele Anatoli Zemlianov și Părintele Vladimir.
Despre Părintele Vladimir, Slavocica a spus: ”Cu el, nu trebuie să vorbești pe la colțurile Bisericii. Poți discuta cu el, lângă Icoana Maicii Domnului. ”
Iar Părintele a zâmbit, pe atunci era tânăr….și-i spune: ”Hai să mergem la Icoana Maicii Domnului”. Slavocica l-a condus și uitându-mă, Părintele devenea tot mai serios și mai serios ascultând ce zice Slavocica.
Apoi mi-l aduce pe Slavocica și-mi spune: ”Să nu vă îngrijorați, e un copil bun, ARE DARUL ÎNAINTE VEDERII. Totul e bine.”
Pentru o perioadă de timp, aceasta m-a liniștit, dar m-am gândit că Slava, cu un astfel de dar, are nevoie de sprijin.
E totuși un copil mic, iar alături are niște părinți nesăbuiți din punct de vedere spiritual.
Cum vine asta? Cum se poate întâmpla? Și i-ar m-am îngrozit.
Dar mă liniștea faptul că, copilul NU avea abilitățile copiilor de azi, pentru că ar fi fost cea mai mare lovitură a vieții mele. (arată la min.1:07:08 despre o clasă / școală specială pentru copiii supra-dotați, așa-zișii paranormali)
Eu i-am spus lui Slavocica: ”Slavocica…iar el s-a uitat la mine cu mare atenție și mi-a spus: ”Mămico, dar dacă ar fi cealaltă…la care te-ai gândit?”
Eu îi răspund: ”Slavocica, dacă ar fi fost ceea ce m-am gândit…NOI, DE LA DIAVOL NU AVEM NEVOIE DE NIMIC, NU AVEM NEVOIE DE NICIUN FEL DE DAR DE LA EL. Ar fi rămas o singură opțiune, să trăim toată viața în preajma unei mănăstiri și să-l rugăm pe Dumnezeu să ne miluiască. Eu nu văd nicio altă opțiune.”
Din fericire, Părintele vorbea despre cu totul alte lucruri, iar când am mers la Lavră, nici acolo nu au spus nimic rău. Eu îmi doream foarte mult să am un serviciu, nu mai voiam să fiu casnică. Eu voiam să mă angajez și voiau să-mi dea de muncă. Voiam să-l dau la grădiniță, însă el, mereu vorbea despre Dumnezeu.
Se trezea, își deschidea ochii lui mari și vorbea despre Dumnezeu. Iar după ce lua masa și se culca, se ruga și spunea: ”Slav Lui Dumnezeu!”
Acestea erau ultimele lui cuvinte de dinaintea culcării.
EL SE RUGA, ȚINEA POST DE UNUL SINGUR. TOATE LE FĂCEA DE UNUL SINGUR.
Mama lui Otroc Veaceslav, afară, pe timp de iarnă: Această grădiniță…noi aveam două grădinițe, iar aceasta era reparată foarte des, iar Slava spunea că, atunci când în Urali va fi cutremur, această grădiniță se va prăbuși. După o perioadă de timp, am aflat că sub această grădiniță sunt goluri de pământ și când se va zgâlțâi, clădirea se va surpa.
Iar mie mi-a spus: ”Iar ție mămico, toată vesela ți se va sparge, tot ce este din sticlă”.
Iar orașul Zlatoust, oraș ce este destul de departe, din cauza cutremurelui, tot ce e din sticlă, se va fărâmița.
Acesta este orașul minunat pe unde mergea Slava.
El mergea la această grădiniță, îi plăcea să se joace.
Acolo unde acum se joacă copiii, exista o băncuță.
El mergea acolo și se juca cu copiii, deoarece nu a mers niciodată la grădiniță.
Stătea împreună cu copiii pe băncuță, cerea voie de la paznic, iar panicul îi lăsa.
Mergeau să se plimbe, să se joace…
ANII DE ȘCOALĂ
Slavocica a mers la școală, cu mare drag. Când a mers la școală, l-au așezat în a doua bancă. El stătea în a doua bancă, era foarte comunicativ, copiii îl iubeau. Îl așteptau de dimineață, ca niște vrăbiuțe. Mergeau împreună și veneau împreună de la școală. Fetițele mergeau cu ei împreună, se jucau. Nimeni, niciodată nu îl necăjea, dar nici el pe alții.
Când l-au așezat în banca a doua pentru că nu era înalt, stătea lângă învățătoare. Și ea era vecină cu noi. Îl voia pe Slavocica cât mai aproape de ea, eram în aceeași scară de bloc, cu Irina Abramovna.
Și când l-a așezat mai aproape…el, cu ochii săi mari, a privit prin ea. În timpul orei, i-a spus încet: ”Irina Abramovna, aveți în burtică o fetiță micuță”.
Irina Abramovna s-a simțit de parcă s-ar fi ars cu apă fiartă…mai întâi pentru că el o vede…nu că ar fi avut secrete speciale, nu o afecta în mod personal.
Apoi, după cum îmi spunea mie: ”Nu știu cum de s-au terminat orele”.
Slava a plecat acasă, iar ea a mers la spital.
Și i-au confirmat, că DA…ea va avea un copil.
Toate acestea mi l-ea povestit Irina Abramovna.
Odată, el a venit de la școală și spune: ” Irina Abramovna, Dvs.sunteți o femeie sănătoasă, dar aveți probleme cu călcâiele”.
După ce i-a spus aceste lucruri Irinei Abramovna, TOȚI PROFESORII AU ÎNCEPUT SĂ VINĂ, SĂ ÎL ÎNTREBE. COPIII AU ÎNCEPUT SĂ-L ÎNTREBE ȘI DE-ATUNCI A ÎNCEPUT TOTUL.
Când a început școala, au început să transmită unul altuia, să vină din oraș.
Din toate părțile au început să vină oameni.
El a început să le spună toate aceste lucruri.
UNELE LUCRURI SPUSE DE EL (de către Slavocica) SE ÎMPLINEAU INSTANTANEU…
Putea spune să nu cumpere bilet pentru o zi anume, pentru că nu va pleca.
Să ia bilet peste două zile, spre exemplu..
Când oamenii NU îl ascultau, aflau mai târziu cu uimire că ar fi trebuit să-l asculte.
Și oamenii începeau să-și povestească unii altora: ”Băiețelul a spus…”și s-a dus din vorbă în vorbă. Băiețelul, Slava, copilul…îi făceau cadouri.
Cine nu înțelegea nimic, spunea că este extrasens.
Pe atunci era un cuvânt la modă…iar oamenii credeau că este foarte bine.
Îl ridicau în slăvi, iar când începeai să le explici, efectiv nu înțelegeau nimic.
Acum, SIGUR nu îl mai numesc așa. L-am întrebat pe Slavocica: ”Slava, nu te superi că te numesc așa?”
Iar el îmi spunea: ”Mămico ei nu înțeleg, iartă-i!”
Odată mi-a spus: ”Mămico, poimâine va veni o femeie, te rog să nu te superi pe ea, las-o să vină!” A venit femeia. Slava m-a avertizat și m-am gândit: ”Bine, nu mă voi supăra”.
Și vedeam că învârtea ceva, se purta cu viclenie.
Eu am întreabat-o unde lucrează. Mi-a răspuns că lucrează ca bucătăreasă.
Apoi m-am dus după ceva în bucătărie.
Când am ieșit, am auzit ce-i spunea ea, apoi el i-a explicat cum ar trebui să trăiască și de unde are aceste probleme și că nu ar trebui să păcătuiască. Auzeam cum ea, îi vorbea ca unui copil mic: ”Tu, vindec-o pe mătușa, iar mătușa îți va aduce bomboane”.
Am vrut să-i spun să plece, dar îl văd pe Slava rugător, amintindu-mi ce mi-a zis despre ea. M-am întors în bucătărie gândindum-mă: ”Fie, dacă el m-a rugat.”
El avea părul lung. Pe aici (arată pe lângă urechi) eu l-am tuns, dar în spate, NU mi-a dat voie să îl tund.
Iar învățătoarea ne-a spus că directoare școlii este severă și că toți copiii trebuie să se tundă, iar Slava nu avea o tunsoare de băieți.
Eu i-am spus: ”Vorbiți Dvs.cu el, pentru că eu nu îi pot influența decizia. Atunci când i-am spus: ”Slava, învățătorii au spus că trebuie să te tunzi”, el uitându-se la mine foarte sever, mi-a zis, în una din acele momente rare, când se uita foarte serios…pentru părul său, m-a privit zicându-mi: ”Vreau ca părul să fie ca la Iisus Hristos”.
De aceea le-am zis: ”Vă rog, spuneți-i voi”. Ei nu i-au spus nimic.
Când Slava a început școala, pentru început i s-a părut interesant. Apoi vine puțin supărat și-mi spune: ”Mămico, tot ce se învață, totul este greșit!”
Când au început să predea istoria, el a început să râdă.
Oamenii se folosesc de istoria lor, în mod neînțelept.
El a folosit un alt cuvânt, se folosesc de istoria lor și că nimic nu e adevărat.
În anumite momente, pur și simplu râdea, de faptul că noi nu înțelegem corect.
Nu erau momente răutăcioase, doar clipe vesele despre istorie.
El, doar râdea. Spunea că, întreaga istorie care ni se predă, toate aceste lucruri sunt neadevăruri. Apoi zicea că, acest calcul matematic de pe pământ, și acesta este greșit.
ACESTE UNITĂȚI: PI = 3,14 NU sunt corecte și din cauza asta și-a altor cauze pricinuite de calcule, se varsă foarte mult petrol.
PENTRU CĂ EXISTĂ FOARTE MULTE CALCULE GREȘITE, ESTE CONTAMINAT PĂMÂNTUL.
ATUNCI CÂND PĂMÂNTUL VA ARDE, ACESTA VA FI ÎMBIBAT CU DEȘEURI ȘI VA ARDE.
Vocea unuia, din reportaj: ”Potrivit estimărilor experților, în prezent, producătorii de petrol au strâns aproape un miliard de tone de emulsie de petrol. Aceasta nu este folosită pentru producție și, în cele din urmă…EI SCAPĂ DE EMULSIE, VĂRSÂND-O DIRECT PE PĂMÂNT (sau în ape: lacuri, mări, râuri…).
Astfel, în zonele de exploatare a petrolului, se formează LACURI ÎNGROZITOARE DE DEȘEURI PETROLIERE. ”
Mama lui Otroc Veaceslav: Slavocica a spus că Pământul NU este rotund. Eu l-am întrebat: ”Cum adică nu este rotund? Nouă ni s-a spus că este rotund. Cosmonauții au văzut Pământul că este rotund, ei zburând în jurul lui”.
Slava mi-a spus: ”De ce mămico, se pot învârti și în cerc”.
Și el spunea că, DACĂ AI PRIVI PÂMÂNTUL DIN COSMOS, ÎN AFARA UNEI SUPRAFEȚE LUMINOASE, ASTRONAUȚII NU POT VEDEA NIMIC.
NICI DE PE LUNĂ NU SE POATE VEDEA PĂMÂNTUL.
DOAR DACĂ TE-AI UITA PE PĂMÂNT DINSPRE SOARE, DE LA O ASTFEL DE DISTANȚĂ AR VEDEA ÎNTREAGA PLANETĂ, ALTFEL…NU SE POATE!
IAR PĂMÂNTUL, ESTE SUSPENDAT PE TREI STÂLPI DIN STALACTITE.
ACEȘTIA SUNT ALBI, PUTERNICI ȘI REZISTENȚI.
STÂLPII STAU PE UN MATERIAL FOARTE REZISTENT, CARE ESTE APA.
EA ESTE ATÂT DE DENSĂ, ÎNCÂT POATE SUSȚINE TOATE ACESTE LUCRURI.
Și-apoi, după cum l-am înțeles pe Slava, există un fel de balon și un întuneric beznă.
Și Slavocica spunea că, toate carierele de marmură, mine sau locuri de unde se exploatează smaraldul…noi, încercăm să ajungem spre ”ei”, iar ”ei” încearcă să ajungă spre noi.
Însă, NU trebuie să facem astfel de răni pământului, NU este nevoie/voie!
Iar prin încălzirea climei, toate uzinele grele construite de oameni, clădirile grele, toate acestea vor cădea în aceste goluri. (arată surpări de pământ, crăpături de pământ ce se distanțează între ele formând adâncituri )
Slavocica spunea că oamenii nu cunosc pământul.
DESPRE DINOZAURI:
El a râs atunci când i-au predat că, milioane și miliarde de ani în urmă au murit dinozaurii…
El stătea și, pur și simplu râdea ca un clopoțel. Și l-am întrebat de ce râde, iar el mi-a spus: ”MĂMICO, EI (dinozaurii) N-AU MURIT, EI TRĂIESC SUB PĂMÂNT. (începând cu min.1:21:37, urmând reportajul TV, apoi de la min.1:24:47 unde arată desene foarte detailate…cu schelet, mușchi, vene, secțiuni de părți componente, exact ca un om de știință)
ÎN ACELE GOLURI AU O GRĂMADĂ DE OUĂ. ”
Și iar râde…milioane și miliarde…ah, ah, pământul nu are atâția ani. Zicea că, RAZELE SOLARE SE REFLECTĂ, IAR SUB PĂMÂNT EXISTĂ ACEASTĂ LUME UNDE EXISTĂ ACEȘTI DINOZAURI. Și el spunea că EI AU ACOLO IARBĂ MOALE, VERDE, AU APĂ CURATĂ ȘI NU O DUC RĂU.
L-am întrebat DE CE ar mai ieși la suprafață.
Slava a răspuns: ”Ca oamenii să nu o facă pe deștepții”.
DUMNEZEU VA ÎNGĂDUI CA EI SĂ IASĂ PENTRU O PERIOADĂ SCURTĂ, PENTRU A-L RUȘINA PE OM, CARE SPUNE CĂ ACEȘTIA AU DISPĂRUT DE ”MILIOANE ȘI MILIARDE DE ANI ÎN URMĂ”.
Reportaj TV: ”Prin aceasta, misterul naturii ruse nu se termină. (min.1:22:50) Pescarii locului găsesc pe mal, rămășițele unei vietăți necunoscute. Acestea sunt încă proaspete. Cu două luni în urmă, acest animal era viu. Judecând după oase și conform spuselor cercetătorilor acesta este un PLEOZAUR, însă el a dispărut acum milioane de ani în urmă. ”
Mama lui Otroc Veaceslav: Iar eu i-am spus lui Slavocica: ”Slavocica, eu nu înțeleg ce spui. TE ROG SĂ-ȚI FACI UN JURNAL ȘI SĂ NOTEZI TOTUL ÎN EL (jurnal, alături de șuvița de păr dispărând din casa familiei, mama sa evocând din aduceri aminte a ceea ce îi spunea Otroc Veaceslav din ceea ce-i spunea față către față sau, în timp ce nota în jurnal. Deci, nu sunt corecți cei ce o învinovățesc pe blânda lui mamă că ar minți!)
Și a spus: ”Bine, mămico”.
A început să noteze, uneori îmi dicta mie și notam eu.
Uneori erau unele lucruri destul de ciudate, de neînțeles pentru mine, de aceea eu le notam. Iar dacă le notam, nu le dădeam prea multă importanță, deoarece aveam siguranța că le notasem.
IAR CÂND SLAVA A MURIT, TATĂL SĂU I-A TĂIAT O ȘUVIȚĂ DE PĂR PENTRU AMINTIRE. A PUS ȘUVIȚA ÎNTR-O PUNGUȚĂ DE POLIETILENĂ ȘI APOI ÎNTR-UN BUZUNAR DE LA COSTUMUL DIN DULAP. TOATE ACESTEA ERAU PE UMERAȘ, ÎN DULAP. ȘI, PE CÂND ÎL ÎNMORMÂNTAM PE SLAVA, ERAM ÎN CIMITIR, ÎN ACEL TIMP DISPĂRÂND TOATE ACELE NOTIȚE, ȘUVIȚA DE PĂR, EȘARFA MEA ȘI NU ȘTIU DE CE…O LUMÂNARE DE LA CUNUNIE.
Una a rămas, iar cealaltă a dispărut.
Dacă ar fi vrut să fure câte ceva, acasă erau bani. Pe atunci, oamenii nu erau bogați…dar când am venit din Germania, aveam vase, deci aveau ce fura. Însă, de ce au dispărut aceste lucruri, nu știu. DAR ACEL JURNAL (a lui Otroc Veaceslav, în care a notat el și/sau mama lui) A FOST DE NEGĂSIT.
Începând cu min.1:24:28 arată însemnările rămase referitor la structura dinozaurilor (spre exemplu) …
Mama lui Otroc Veaceslav: De aceea au rămas doar câteva însemnări, din fericire. DESPRE DINOZAURI, A RĂMAS SCRIS.
Slava i-a desenat detaliat: nervii, terminațiile nervoase…eu l-am întrebat: ”Slava, de ce desenezi atât de amănunțit?”
El mi-a răspuns: ”MĂMICO, PENTRU CA OAMENII SĂ ȘTIE CUM SĂ SE LUPTE CU EI”.
Pentru că vor fin animale neobișnuite, de genul OMUL ZĂPEZILOR, există sau nu există. Dar EI EXISTĂ! (min.1:25:23 unde este imortalizat un om de zăpadă)
EI VOR OMORÎ OAMENI ȘI ÎI VOR MÂNCA PENTRU CĂ SUNT TOTUȘI ANIMALE, DAR VOR FI INTR-ATÂT DE INTELIGENTE ÎNCÂT SE VOR APROPIA ATÂT DE ÎNCET DE OM, IAR OMUL PIERZÂNDU-ȘI ATÂT DE MULT SENSIBILITATEA, ACEȘTIA ÎNTR-O PERIOADĂ SCURTĂ DE TIMP, VOR FACE MULTE PAGUBE.
Asta a spus Slava, nu eu.
NU spun nimic de la mine, doar ce spunea el.
CURĂȚIA ȘI IUBIREA
Slava era foarte îngrijit și mereu era curățel. Avea la el mereu batistuță, avea pantalonii deschiși la culoare, adidași. Își trata singur dinții, iar când m-au lăudat și mi-au spus: ”Pentru prima dată vedem o guriță atât de îngrijită la un copil, bravo mamei”, eu mă gândeam: ”Da, bravo Otroc, pentru că ei, probabil că vedeau pentru prima oară un astfel de lucru și pe un astfel de Otroc.”
Era foarte îngrijit și avea o calitate: niciodată nu lua nimic singur, ci aștepta. Dimineața, ne-am așezat să mâncăm, era totul feliat ca să-ți poți face sandviș. El aștepta. Tatăl, exasperat îl întreabă: ”Slava, totul e pregătit, nu îți poți face singur un sandviș?” Se uita la tatăl său dar n-a spus nimic. Tatăl îi repetă din nou: ”De ce stai? Fă-ți un sandviș, se răcește ceaiul”.
El aștepta din nou, iar eu mi-am dat seama și îi zic:” Slavocica, vrei să-ți fac eu un sandviș?”
Iar el îmi răspunde: ”Da, mămico!” Și oarecum cerând scuze tatălui său, îi spune: ”Când mama îl face, e mai gustos”.
Nu deschidea niciodată frigiderul, nu lua nimic din frigider.
Și am observat că, ce îi dădeam, aceia și mânca. Niciodată nu a cerut nimic, în general, nu cerea nimic…nici mâncare, nici haine, nimic.
Eu mă miram și mă gândeam cum este posibil ca un copil să nu ceară niciodată nimic…
M-am gândit că îl voi încerca…i-am fiert terci de ovăz și nu am pus sare, doar am pus ovăzul și gata. Mă gândeam: ”îl va mânca sau nu?”
Așa cum îi plăcea, am pus șervețel, linguriță.
Totul era curat, strălucea și el mânca acel terci de ovăz.
Mânca și nu arăta deloc că n-ar fi comestibil.
După ce-a mâncat, l-am întrebat:”Slava, terciul a fost gustos?”
”Da, mămico.” Eu i-am spus: ”Slavocica, în acest caz, mâine îți voi mai pregăti terci.”
Atunci și-a ridicat ochii lui mari, plini de uimire și cu liniște îmi mi-a spus: ”Nu trebuie, nu trebuie mămico.”
De-atunci, l-am întrebat: ”Slava, poate îți place ceva anume? Ai vrea să mănânci ceva anume? ” Lui îi era indiferent.
ȚINEA DE UNUL SINGUR POST. DE CUM ÎNCEPEA POSTUL, ÎL ȚINEA DE UNUL SINGUR. Totul făcea de unul singur. O singură dată, când s-a îmbolnăvit, m-a rugat: ”Mămico, să-mi faci supă de găină, dar să fie foarte transparentă. Crutoanele să fie foarte subțiri și să le prăjești puțin”. Asta m-a rugat și a cerut ca totul să fie curat și transparent. Asta m-am străduit să fac. Acesta este singurul lucru pe care mi l-a cerut. 1:30:26
Va urma…
IȚI MULTUMESC din suflet MAGDA pentru EFORTUL trascrierii filmelor SFINTULUI INGER RUS , MINUNATUL COPIL OTROC VEACESLAV !
Eu m-am indragostit ireversibil de SFINTA LUI MAMA ,de felul in care ne povesteste despre faptele si vorbele SPECIALULUI EI COPIL SFINT trimis de BUNUL DUMNEZEU pentru noi oamenii !
O ADEVARATA BINECUVINTARE din partea tuturor celor implicati in efortul de a realiza aceste MINUNATE FILME-REPORTAJ care contin PURUL ADEVAR !
DUMNEZEU sa va BINECUVINTEZE PE TOTI iar SFINTUL INGER SLAVOCICA care va e indrumator sa va poarte de grija mereu !
AMIN !
P.S.
Magda , as avea o rugaminte la tine !
Ajuta-ma te rog sa gasesc un articol scris aici pe 5 aprilie2019 despre UN OMAGIU ADUS VICTIMELOR BOMBARDAMENTULUI din 4 aprilie 1944 din BUCURESTI ,pe care nu reusesc sa-l mai gasesc.
MULTUMESC ANTICIPAT !
Nu știu de unde avea această inteligență, dar nu mă deranja, eu doar priveam și mă minunam.
Madina Hakimova: Slavic era un copil deosebit de ascultător. Spre exemplu, stătea la mine acasă și se juca cu Marsel. Se uită la ceas și-mi spune: ”Mătușă Madina, putem să mergem la mama, să ne jucăm la mine? I-am promis mamei la ora două să fiu acasă.” Iar ceasul arăta două fără un sfert. Eu îi zic: ”Slavic, desigur.”
Și ei plecau să se joace la Valentina Afanasevna, deoarece Valentina Afanasevna se îngrijora mult pentru el.
Să lași copilul CU ASTFEL DE DARURI pe undeva…dacă nu venea la timp, își făcea griji.
Iar copilul era foarte punctual.
În relațiile cu oamenii era foarte blând, plin de afecțiune.
Noi ne obișnuisem cu el, am discutat și sigur că era foarte plăcut.
Mă străduiam să nu-i pun întrebări personale.
Mama lui Otroc Veaceslav: El avea o așa trăsătură…dacă cumva se supăra cât de puțin pe mine, deoarece eu însumi făceam câte ceva pentru a vedea cum se va comporta…el atunci îmi spunea: ”Mămico, mămico…” apoi nu mai putea spune nimic.
Își ridica privirea și îmi spunea: ”Ești mămica mea dragă”. Doar atât. Atât de interesant era Slavocica.
În clasa sa, era un băiețel pe nume Vova.
El era singurul băiat care a încercat să-l supere, iar când l-am întrebat pe Vova: ”Vova, de ce nu îl lași în pace pe Slava?”
El îmi răspundea: ”Eu nu știu, eu nu vreau.”
Vova plângea, nu voia, dar tot nu-l lăsa în pace pe Slava.
Era singurul băiețel care-l necăjea, iar atunci când a murit Slava, a plâns foarte mult, a plâns mai mult decât toți ceilalți.
Vova Gorshkov a suferit cel mai mult.
Nu știu ce a mai făcut acel copil, dar el nu-l lăsa în pace pe Slava.
Iar Slava a venit și mi-a spus.
Eu însă i-am spus: ”Slava, tu nu poți să ripostezi?”
El mi-a răspuns: ”Mămico, am vrut să-l lovesc, ridicasem mâna și am dus-o pe lângă față. MĂMICO, EU NU POT LOVI UN OM.”
El avea suficientă forță fizică, dar nu putea lovi un om, nici măcar să-l împingă.
Victoria Borisova: avea ochii neobișnuit de mari și albaștri. Părea că în acei ochi, se reflectă cerul. Părul îi era ușor, nempământesc, era o minune!
Îmi alerga în întâmpinare și îmi spunea: ”bună ziua”, iar eu îi răspundeam: ”Bună ziua, dar tu nu mă cunoști, iar el, oricum îmi zicea: ”Bună ziua”.
Și fugea
Apoi, nu am avut ocazia să vorbesc cu el.
Mă întâmpina mereu când mergeam pe undeva.
Dacă mă grăbeam, nu mă oprea, încerca să-mi vorbească, dar din pricina grijilor vieții, nu reușeam să mă opresc, de parcă ceva mă împiedica.
Dar acest copil mic s-a apropait de mine de câteva ori.
Mama lui Otroc Veaceslav: Au trecut mulți ani, Victoria Dmitrievna îmi povestește: ”Eu merg, iar el îmi iese pe cărare și îmi spune: ”Bună ziua” , iar ea îi răspunde: ”De ce mă saluți? Doar nu mă cunoști”
Iar eu stau și mă găndesc, seamănă cu un INGER, e ca un îngeraș.
Nu am rezistat și i-am spus: ”Ești atât de drăguț, CA UN ÎNGER.”
Iar el m-a privit și zâmbind, mi-a spus: ”DAR EU CHIAR SUNT ÎNGER.”
Ea îi răspunde: ”Ah, ce băiețel sigur pe el…iar el a fugit”.
Iar el acum îi ajută, a ajutat-o foarte mult, iar ea plânge: ”Dacă aș fi știut cu cine am vorbit!”
Vara, când era cald, mă gândeam că Slava va dormi mai mult, dar nu-l lăsau să doarmă mai mult de ora șapte dimineața, deoarece, pe două băncuțe, asemena unor vrăbiuțe, stăteau copilașii și așteptau răbdători până când Slava se va trezi.
Eu mă uitam pe geam, acolo stă și Alioshka și Vova…erau deja toți băieții.
Și se uitau spre mine, cu coada ochiului.
Ah…dacă m-am uitat pe geam, înseamnă că în curând va ieși și Slavocica.
Îl trezesc pe Slava, el iese, iar ei parcă revin la viață și încep să se joace cu el.
El începe să le vorbească despre Dumnezeu, le spune CARE și CUM vor ajunge în viață.
Tot ceea ce îl întrebau, el le răspundea simplu, natural și fără nicio problemă.
Odată, cumva se jucau pe-afară și începuse ploaia iar ei s-au așezat sub un acoperiș.
După ce s-a oprit ploaia, s-au așezat pe o băncuță, iar SLAVA, după cum povestea copilații, DE LA UMERI, PÂNĂ LA NIVELUL CAPULUI, AVEA O LUMINĂ MARE, ALBĂ.
O lumină de culoare albă.
L-a început, s-au speriat, dar copiii sunt copii.
Au luat pietre mici și au început să arunce, ca să vadă dacă va trece prin ea, sau nu.
ACEASTĂ LUMINĂ A ȚINUT APROXIMATIV 40 DE MINUTE, A ȚINUT MULT.
ȘI SPUNEAU CĂ ERA GROAZNIC, ȘI ÎN ACELAȘI TIMP FRUMOS, pentru că în tot acest timp, a apărut curcubeul, iar această lumină strălucea!
(nu știu, nu folosesc bine cuvintele cei care au tradus: nu se potrivește deloc cuvântul GROAZNIC cu FRUMOS…putea fi UIMITOR pentru ei cuprinși poate de O FRICĂ SFÂNTĂ ca în fața a ceva revelat ce este dumnezeiesc, dar nu groaznic – cuvânt folosit de Cuv.Pelaghia din Reazan, de demonizata din filmul de pe-aici, de Piotr (finul Cuv.Pelaghia) care înseamă opusul a ceea ce este de fapt sfânt, de la Dumnezeu! )
Acest curcubeu mic, la o înălțime mică s-a îndepărtat, iar după ploaie au mai apărut trei curcubee. După această întâmplare care m-a speriat, l-am dus pe Slavocica la Lavră.
Între case era o câmpie, vara era înnăbușeală, căldură…
Vara era foarte călduroasă, iar ei îi spuneau: ”Slava, e atât de cald…”
El nu a zis nimic, doar că, în locul în care se jucau, A APĂRUT UN VÂNTIȘOR.
Ei întreaga zi au stat pe acea poieniță și întreaga zi în acel loc era un AER RĂCOROS.
De aceea, copiii nu voiau să stea fără de Slavocica.
Îl așteptau de dimineață și la prânz îl așteptau, iar seara ciocăneau încet.
Copiilor le-a apărut un fel de sentiment…un sentiment de respect și așteptau cu răbdare când va veni de unul singur.
Iar dacă ciocăneau, o făceau foarte încet.
Era un sentiment de protecție, de parcă le-ar fi fost rușine de el.
Și în același timp, nu voiau să stea fără el.
O astfel de atitudine respectuoasă aveau băieții față de Slavocica.
Marsel Hakinov: Nu jucam cu el cu mingea, iarna de dădeam pe schiuri, vara – cu bărcile pe lac, desigur sub supravegherea părinților. Înotam, mergeam pe biciclete, la zilele de naștere, aveam jocuri obișnuite, de-a v-ați ascunselea, toate acele jocuri copilărești.
SLAVA AVEA UN CARACTER FOARTE PUTERNIC.
ÎN DIVERSE SITUAȚII COPILĂREȘTI, NICIODATĂ NU SE TEMEA ȘI NU FUGEA.
Eu îi tot explicam să plecăm, să nu ne legăm cu huliganii, ca să nu-i facă vreun rău.
IAR EL, NICIODATĂ NU ARĂTA FRICĂ ȘI ASTA M-A IMPRESIONAT CĂ UN ASTFEL DE COPIL BUN ȘI VESEL AVEA UN CARACTER PUTERNIC ȘI CURAJOS.
Înregistrare casetă cu Slavocica: Hajda este prietenul meu, iar Hakinov îmi este văr și prieten, înseamnă că Hajda îmi este prieten…iar eu sunt Slava. Spre deosebire de prietenii mei, EU SUNT RUS. Acum o să auziți…nu veți auzi nimic. Cineva strigă, ușor, ușor. D a, cineva a strigat, a strigat, a strigat…buha, buha, în general e…, toate acestea sunt neobișnuite, se poate altfel? Să strigi, să strigi, să strigi, să strigi și să te bați. Și să te lupți….se poate să trăiești așa, te doare capul, uite-așa. Și altceva, nimic. Final. Vom termina emisiunea.
Mama lui Otroc Veaceslav: În diminețile când Slava începuse să fie bolnav și nu se mai trezea atât de repede…de obicei era foarte ambițios, rapid, mânca repejor și ieșea afară. Acum, devenise mai lent, păsările priveau înăuntru, în special pițigoii, păsărelele mici.
Tot geamul era plin de ele și priveau, se uitau…nu se uitau doar pe geam, ci anume acolo unde el era întins în pat.
Ne-am dus cu el în ”Kulinaria.” Am cumpărat covrigi și am ieșit cu acești covrigi calzi, proaspeți. Au venit porumbeii. De unde au venit atât de mulți, nu știu.
L-au înconjurat din toate părțile…eu eram alături, iar ei l-au înconjurat doar pe el.
El nu putea face vreun pas, erau mulți și mergeau în cerc.
Oamenii s-au oprit și s-au adunat tot mai mulți, privind…
Iar el stătea încordat și mă gândeam că ar trebui să fac ceva, că trebuie să-l salvez dintr-o așa situație fără ieșire…m-am adresat păsărilor, ca unor oameni.
Le-am zis: ”De ce l-ați înconjurat, i-a plecați! Împrăștiați-vă!”
Am scos covrigii și mă gândeam că arătându-le, vor veni după mine.
Dar NU, nici nu au băgat în seamă covrigii…s-au dat la o parte, Slavocica a trecut, iar ei au mers după el.
Aceste păsărele micuțe, se aflau mereu în preajma lui.
Atunci când s-a îmbolnăvit, împreună cu tatăl lui, mai era cineva cu noi, mergând la Spitalul din Chebarkul.
În clădirea spitalului, după el, a zbura un pițigoi.
Am mers la etajul doi, iar el s-a ținut după noi.
Nu reușea să iasă, încerca din răsputeri să iasă lovindu-se atât de tare de sticlă, căzând jos.
Asistenta s-a dus să aducă fărașul ca să ia pasărea…mai întâi a încercatsă deschidă geamul ca să-i dea drumul dar nu a reușit. Toate geamurile erau blocate.
Iar după ce s-a lovit asistenta s-a dus să caute ceva pentru a lua pasărea.
Și iese Slavocica foarte trist din cabinetul medicului.
Nimeni nu-i spusese că un pițigoi era pe pervaz.
Fără să ne privească, din cabinetul medicului s-a dus direct la pervaz, a luat pițigoiul în mânuță, l-a ținut așa (acoperindu-l cu cealată mână), APOI I-A DAT DRUMU ȘI PIȚIGOIUL A ZBURAT!
Aceste lucruri s-au întâmplat, iar când soțul își amintește despre asta, se întristează foarte tare.
Reporter: Măicuță, spuneți-mi vă rog , cum se comporta Otroc vis-a-vis de oamenii în vârstă, cu tot ce era viu?
Nina Ponomareva: O, despre cum se comporta el, se poate scrie o carte întreagă. Știți, față de bătrâni, bătrânele, se comporta cu multă blândețe, cu dragoste…te uitai, vorbea cu o bătrânică, aveai impresia că voia s-o mângâie, s-o liniștească cumva.
ÎI PLĂCEA IARBA. Dacă putea trece pe o cărare, mergea pe-acolo. Nu mergea pur și simplu pe iarbă.
Păsările îl iubeau, îl înconjurau. Pe oriunde mergea, porumbeii erau lângă el. Te întrebai de unde au venit. Diferite păsări zburau în jurul lui.
Lui îi plăcea foarte mult întreaga noastră natură rusească o iubea așa de mult…
IUBEA COPACII, era un omuleț cu totul special.
Există copii buni, dar nu au nici a mia parte un astfel de comportament blând pentru toți oamenii.
Se apropia alergând cu un zâmbet atât de larg…”Mătușă Nina…ce mai faceți?”
Iar eu îi răspundeam. ”Slavocica, pe atunci așa îi spuneam, știi și singur că sunt bine”.
”Da, dar mie îmi face plăcere să aud de la Dvs.că sunteți bine.”
ERA O ATÂT DE MARE BUCURIE ÎN EL…
S-a bucurat atât de mult când am mers pentru prima dată la spovedanie și Împărtășanie.
Se citea o mare bucurie pe fața lui, de parcă el s-ar fi spovedit, împărtășit…până-ntr-acolo se bucura.
Mă felicita și apoi la următoarele dăți, la fel…ca și cum știa că am venit de la spovedanie: ”Mătușă Nina, vă felicit”.
Aceasta nu se poate descrie, cât era de bun. BUN, BLÂND, SĂRITOR.
Mama lui Otroc Veaceslav: Odată, a avut loc o întâmplare interesantă.
Noi veneam cu el din oraș, am coborât din microbuz și mergeam prin oraș.
Iar copii mici, băieței și fetițe ce erau împreună, au prins un porumbel și îi rupeau aripile și piciorușele. (poftim…de unde atâta cruzime la niște copii atît de mici!)
Iar eu mă gândeam și aveam un sentiment că îi vor rupe capul porumbelului.
Dintr-o dată acești copii dau drumul porumbelului, ia el, șchiopătând, dând din aripa ruptă, încerca să zboare de la ei.
Iar Slava se uita. Se întâmpla la o distanță destul de mare.
L-am privit pe Slavocica, iar el m-a privit cu o mare tristețe și-mi amintesc de mișcare mâinii lui.
El a făcut așa cu mânuța sa (atunci când faci vânt ușor cu mâna cuiva…), iar porumbelul a zburat.
IUBEA FOARTE MULT PĂRĂSILE.
A SPUS CĂ PĂSĂRILE PARTICIPĂ LA CREEAREA TIMPULUI ȘI CĂ NU TREBUIE SĂ LE FACI RĂU.
E UN MARE PĂCAT SĂ LE OMORI.
PĂSĂRILE TREBUIE ÎNGRIJITE, HRĂNITE PENTRU CĂ ELE PARTICIPĂ LA CREEAREA TIMPULUI.
Nu am întrebat cum se întâmplă acest lucru, pentru că oricum, pentru mine e de neînțeles.
Pur și simplu am reținut asta.
O vecină a adus o gladiolă imensă. Acesta a crescut în grădina lor și era atât de frumoasă, efectiv o floare pentru regi. Era roșu, frumos, îmi aducea o mare bucurie și mi-a spus : ”mătușă Valea, eu v-am adus o floare”.
În acel moment, Slava, cel mai probabil citea din dicționarul său sau făcea altceva…de obicei, stătea ca un om de știință sau, nu știu cu ce l-aș putea compara.
Însă, putea veni repede și dintr-o dată a și venit.
S-a uitat la floare și a plecat. Eu m-am uitat, ceva nu e în regulă.
Am luat de la Tania floarea, intru cu această floare la Slava și îi zic: ”Slavocica, de ce ești atât de trist?”
Iar el s-a uitat la mine și mi-a spus: ”Mămico, floricica mi-a spus: ”Dacă nu m-ar fi tăiat, eu aș mai fi trăit.”
Eu zic: ”Cum adică ți-a spus?”
Am plecat și am dus floarea.
De atunci, mă străduiesc să nu îi cumpăr flori pentru că îi părea rău pentru tot, pentru fiecare firicel de iarbă.
El îmi dăruia flori, dar ce fel de flori?
Când erau foarte multe păpădii, rupea acea păpădie galbenă, culegea diferite crenguțe, iar în mijloc punea această păpădie și-mi aducea acel buchețel și mi-l dăruia.
Dar eu nu înțelegeam aceste cadouri.
Acum, îmi amintesc și mă gândesc că, un astfel de cadou nimeni,niciodată nu-mi va dărui.
Era frumos, dar și oarecum de neînțeles.
Noi, oamenii suntem DURI și oare când vom înțelege toate aceste lucruri…
(urmează imagini din cimitir, citiri de Acatist și poezia unei fetițe…)
Sfârșit.
ÎNGERUL RUS – OTROC VEACESLAV
Filmul 1 seria 3
Povestește mama Otrocului Veaceslav, VALENTINA AFANASEVNA KRAȘENINNIKOVA: Mie, mi s-a spus că există un centru unde sunt consultați copiii cu ”daruri”.
(arată un Centru unde sunt descoperiți, ajutați copiii paranormali).
Unul dintre ei, cu apărătoare neagră la ochi, descrie femeia care a intrat și stă în dreptul tablei: ”e în blugi negri, bluză albă. Ce culoare are părul? Blond vopsit. ” În spate, unii dintre profesori și părinții cad în uimire și fericire…
VALENTINA AFANASEVNA: I-am spus: ”Slavocica, te voi duce la acest centru.” Iar el mi-a spus: ”Nu se recomandă, mămico, însă dacă insiști, vom merge.” Și eu i-am spus: ”Bine Slavocica, eu insist.” Și l-am dus la acel centru.
De la Centru, un reporter: ”Există multe centre comerciale, unde așa-numiții COPII INDIGO sunt ajutați să își dezovlte capacități extrasenzoriale. În această undiță sunt prinși mulți păriți care cred în unicitatea copiilor lor.”
VALENTINA AFANASEVNA: Acolo am fost primiți de profesori, era scris că sunt profesori.
Am intrat într-o cameră care avea dulapuri pline cu hârtii.
La masă stătea un medic psihiatru și alte câteva persoane.
Și a început un fel de dialog.
Aceștia au încercat să-i verifice capacitățile extrasenzoriale.
Aveau plicuri unde introduceau hârtiuțe, triunghiuri roșii, verzi, galbene.
Slava se străduia să vadă ce este în plic și nu reușea.
A mai fost și altă chestiune stupidă legată de aceste verificări.
Din punctul meu de vedere totul era atât de stupid, încât mi-a părut rău că am venit aici…am găsit unde să-l aduc.
Dar nu știu DE CE ACEA FEMEIE – MEDIC PSIHIATRU, DE FIECARE DATĂ ERA TOT MAI TULBURATĂ. APOI A ÎNCEPUT SĂ TRANSPIRE ȘI I S-A FĂCUT FOARTE RĂU.
Nu am rezistat și am întrebat-o: ”Doamnă, ce se întâmplă cu Dvs.?
Dacă nu are capacități extrasenzoriale, înseamnă că nu le are! De ce vă tulburați?”
Ea îmi răspunde: ”Dvs.nu înțelegeți!”
Iar eu: ”Ce anume nu înțeleg?”
Și ea îmi zice: ”NU are capacități extrasenzoriale, EL ARE DARUL ÎNAINTE-VEDERII!”
Eu îi spun: ”Vă rog să explicați…”
Iar ea mi-a răspuns: ”AVEȚI PROBLEME MARI DACĂ ÎL VOR LĂSA SĂ TRĂIASCĂ.
Nu știți ce se întâmplă în lume.
DACĂ ÎL VOR LĂSA ÎN VIAȚĂ, E BINE.
PENTRU CĂ, REVOLUȚIA DIN 1917 A FOST FĂCUTĂ ȘI PENTRU DISPARIȚIA COPIILOR, ASEMENEA FIULUI DVS.
CHIAR ȘI CEI BĂNUIȚI DE ASTFEL DE CAPACITĂȚI TREBUIE SĂ DISPARĂ!
TOȚI AR TREBUI SĂ DISPARĂ. ”
Atunci m-am speriat, în special când a spus că nu înțelegem cât îl vor lăsa să trăiască.
Reportaj de la un asemenea Centru, unde copiii se ”distrează”:
Unul, cu mască fioroasă: ”Eu sunt maniac ucigaș.”
Altul: ”Eu sunt Jack Spintecătorul”.
Altul: ”Să fii maniac este TOTUL…e super!”
Arată apoi imagini și filmări vechi, cu copii descărnați cu totul, numai piele și os zacând de foame pe jos, pe tărgi improvizate, prin colțuri, cotloane, iar oasele umerilor, coastele și celelalte…aproape spărgându-le pielea firavă….:(
PĂRINTELE ANDREI UGLOV: A fost o mărturie foarte sinceră și cinică.
Harul lui Dumnezeu ce era revărsat peste Otroc, i-a forțat să spună adevărul cutremurător despre ceea ce au făcut cu Rusia și cu noi.
(Arată un desen alb-negru unde, o armată de rabini perciunați, cu ștergarele lor pe umeri, țin pe o masă un biet copil dezbrăcat înfingându-i ace, cuțite în trup!)
Așa-zisa Revoluție din octombrie a anului 1917, și tot măcelul
sângeros ce a urmat, omorârea Sfântului Țar, Unsul lui Dumnezeu, prigoana grea asupra credinței, războiul civil, groaza gulagului, genocidul asupra rădăcinilor poporului rus…toate-acestea, nu sunt altceva decât UN MĂCEL RITUALIC SÂNGEROS VOIT al poporului nostru orotox rus.
(Arată o mare cadavre de oameni zăcând unul peste altul printre cruci, în cimitire…neîngropați de nimeni. Într-un desen edificator, un umflat, îndestulat cu trai bun, cu Steaua lui David la gât, ține cu mâna parcă a trofeu, părul capului unui copil rus, decapitat, din care mai curge sânge…)
În sfârșit, a venit vremea să spunem lucrurilor pe nume.
Cu secera și ciocanul se distrugea elita poporului nostru (ca și la noi: cu ciocanul îi dădea în cap, iar secera – îl descăpățâna…) a celor mai buni oameni ruși. (sau români…)
Putem aduce un astfel de exemplu: să luăm laptele.
Ce e mai bun din lapte? Este spuma, din care se face smântâna.
Ea e cea mai scumpă. Această spumă a poporului nostru au scos-o și au distrus-o (Exact ca și la noi…) și o distrug până în prezent, spre exemplu – în războiul din Cecenia.
Și acolo, totul se face în mod deliberat, este un război voit, unde sunt uciși cu brutalitate cei mai buni băieți ruși, cei mai buni ostași ruși. (arată modul groaznic în care i-a prins moartea: arși, înjumătățiți, contorsionați, cu ochii deschiși…)
TOTUL SE FACE ÎN MOD DELIBERAT, VOIT…TOTUL ESTE PLANIFICAT. (arată ruinele…ce-a mai rămas din case, biserici…clopote sparte, găurite…)
Și toți acești ostași sunt mucenici.
Sângele lor de mucenici strigă către cer.
Pentru ce se fac toate-acestea și de ce?
PENTRU CĂ ACEST CUIB SATANIC, NU VREA O RUSIE ORTODOXĂ ȘI MĂREAȚĂ.
VALENTINA AFANASEVNA: Și SLAVOCICA le-a spus psihologilor și tuturor oamenilor care erau în acel loc: ”SĂ NU CREDEȚI, NU EXISTĂ EXTRATEREȘTRII. ACEȘTI EXTRATEREȘTRI ÎN CARE CREDEȚI, NU SUNT EXTRATEREȘTRI, CI DEMONI OBIȘNUIȚI. FĂCEȚI-VĂ GRIJI PENTRU SUFLETELE VOASTRE. SĂ NU VORBIȚI CU EI, SĂ NU DISCUTAȚI CU EI.”
Și-acum îmi amintesc când i-am spus: ”Slavocica, ce tot spui acolo?”
Iar acel profesor s-a uitat la toți, iar ei au aplecat capul în jos. Și el le-a zis: ”Ați auzit ce v-a spus Otroc?” Era prima oară când el l-a numit Otroc.
Iar profesorul îmi spune: ”M-am bucurat să discut cu Dvs.”
Eu zic: ”De ce?”
Iar el zice: ”Aici, vin mămici, tătici cu copiii lor ce au diferite capacități. Acești copii ne arată atâtea lucruri…vedeți acest dulap?” Acolo stătea un dulap mare din lemn, cu diverse hârtii.
Zic:”Ei bine, văd dulapul.”
”Ei, acest dulap îl mută doar cu o singură privire.”
Eu zic:”Cum așa?”
Iar el: ”Există astfel de abilități extrasenzoriale, prin care pur și simplu se poate muta dulapul cu privirea și cer să le dăm documente prin care să li se recunoască aceste abilități!”
Reportaj de la un astfel de Centru pentru paranormali: ”Clarviziunea, toate acestea…psihologii au selectat acest grup de copii, iar când cercetătorii au revenit în China să vadă ce s-a întâmplat cu ei după câțiva ani, acestora, pur și simplu nu li s-a mai acordat viză de călătorie.
Se pare că ACEȘTI COPII AU FOST DUȘI LA ȘCOLI SPECIALE PENTRU PREGĂTIREA VIITOAREI COMPATRII, PENTRU VIITOAREA CONDUCERE A ȚĂRII, SPIONAJ, LEADERSHIP ȘI BUSINESS.
ÎN ISRAEL, SELECTAREA COPIILOR INDIGO SE FACE DUPĂ ANUMITE PROGRAME SECRETE.
ÎN FRANȚA SUNT TRECUȚI PRINTR-O BAZĂ DE DATE SPECIALĂ, IAR DUPĂ ȘCOALĂ, EI POT STUDIA PE BANII STATULUI ÎN ORICE FACULTATE DIN LUME, CU CONDIȚIA DE A SE ÎNTOARCE ÎN ȚARĂ.”
VALENTINA AFANASEVNA: Toți erau foarte neliniștiți. Atunci, eu nu înțelegeam…mă gândeam de ce sunt atât de preocupați. Și uite-așa, Slavocica le-a citit o predică și apoi am plecat.
Am ieșit într-o curte liniștită, ne-am așezat pe o băncuță și am spus: ”Slavocica, dar tu, de fapt cine ești? ”
Și el mi-a spus: ”Mămico, când vor găsi Cartea cu proorociri din Lavră, atunci veți afla”.
Iar când am ajuns acasă, în acea noapte s-a întâmplat un lucru ciudat.
Eu nu reușeam să adorm, ceasul rămânea mereu în urmă, iar eu mă gândeam ce se întâmplă, nu reușeam să-mi deschid complet ochii.
Mă uit la ceas cu ochii întredeschiși, era ora 1:30 NOAPTEA și deodată, DE NICĂIERI, AICI FIIND PATUL LUI SLAVOCICA, ALĂTURI ERA PATUL MEU…ȘI DE NICĂIERI APARE UN BĂRBAT, O FIINȚĂ ATÂT DE CIUDATĂ!
Singurul lucru pe care l-am observat era că AVEA O HAINĂ LUNGĂ, CA LA UN CĂLUGĂR SAU PREOT.
(dar era diavolul de fapt! Și în vis, când îți apare chiar o figură cunoscută în realitate care este preot sau monah, dar nu are epitrahilul cu cruce sau cruce la gât, personajul nu este de la Dumnezeu, este diavolul care încearcă să te facă să te închini lui, să crezi în el…)
Aveam impresia că materialul era subțire ca de cașmir, poate chiar mai subțire.
Pur și simplu nu am putut deschide ochii, am văzut doar podeaua.
Era o senzație că e înalt și că vorbește cu mintea mea, cu al meu cap. (deci prin gând, nu cu gura…)
Și el îmi spune: ”Copilul vostru nu este de la Dumnezeu.”
Iar eu îi spun: ”De unde știți?”
Iar el spune: ”Eu sunt Dumnezeu.”
Eu zic: ”La ora 1:30…un astfel de dialog al minții, iar la mine a venit Dumnezeu? Păi eu sunt un om atât de nevrednic…pe mine, un înger nu m-ar vizita!”
Și așa cum a apărut, așa a și dispărut.
Asta a fost prima dată.
Când a dispărut, eu am tresărit.
Era pentru prima oară când îmi apăruse ceva atât de necunoscut mie.
Nu pot spune că m-am speriat, nu mi-a fost frică deloc.
Mie îmi era teamă pentru Slavocica.
Și simțământul fricii încă de la nașterea sa, este până în ziua de azi.
Acest simțământ e mereu la nivelul minții: cum este Slavocica, ce se întâmplă cu Slavocica?
PĂRINTELE ANDREI UGLOV: Această ispită diavolească despre care v-a povestit matușca Valentina, fără nicio îndoială că a fost îngăduită de Dumnezeu ca să arate tuturor din ce sursă întunecată provine toată această hulă și noroi asupra preafericitului Otroc…provine de la cel rău, din partea lui.
Duhul cel rău a spus că preafericitul Otroc nu este de la Dumnezeu și toți acești hulitori și clevetitori ai memoriei preafericitului Otroc, într-un cor literalmente ”prietenesc”, cuvânt cu cuvânt repetă același lucru. O unanimitate ciudată. În acest sens, cred că pentru un credincios totul este clar.
UNELTIRILE DUHURILOR RELE
VALENTINA AFANASEVNA: Slavocica a spus că duhurile rele mereu îl amenințau și existau astfel de ispite. El își iubea mama, iar ele îi arătau că dacă va veni către ele, va deveni celebru, bogat ca și extrasens.
Îi spuneau că va avea de toate și îi arătau case, mașini….îi spunea să nu mai facă fapte bune și să vină la ele, altfel, oricum îl amenințau cu moartea.
Îi arătau cum va fi îmbrăcată mama.
Pe atunci noi, chiar aveam nevoie de bani.
Și el îmi spune: ”Mămico, dar tu ce părere ai?”
Eu îi zic: ”Slavocica, de la demoni nu avem nevoie de nimic.”
La început se întrista, apoi mă privea atât de bucuros spunându-mi: ”Mămico, bravo, așa!”
A alergat spre mine și mi-a spus: ”Mămico, hai să mai stăm împreună.”
Eu îi zic: ”Ce este?”
El obosise să-și facă temele, iar eu îi pusesem masa aproape de geam ca să aibă mai multă lumină. Și îmi spune: ”Duhul acesta, cu ale sale ghiare face așa pe sticlă, cu al său deget lung și verde. Tu, mai stai cu mine!”
Eu stăteam lângă el și citeam Rugăciunea Cinstitei Cruci, iar Slavocica își făcea temele. Și apoi mi-a spus odată că, sub înfățișarea unui uriaș, a venit un duh. Slavocica sta și se uita, dar eu nu-l vedeam.
Iar el îmi spunea: ”Mămico, e un duh sub chipul unui uriaș.”
Atunci, am început să citesc RUGĂCIUNEA SFINTEI CRUCI.
Slava se uită și apoi îmi spune: ”Mămico, la început stătea liniștit.
Apoi, când ai început să citești rugăciunea, a început să se agite.
A început să se zvârcolească, iar spre finalul rugăciunii, A DISPĂRUT!”
(Deci, rugăciunea Sf.Cruci îi arde pe diavoli…)
Din această experiență, după cum zicea Slavocica, eu am scris CĂ LOR (DIAVOLILOR) NU LE PLACE RUGĂCIUNEA CINSTITEI CRUCI, LE ESTE FRICĂ DE EA. SE ZVÂRCOLESC ȘI DISPAR.
(Rugăciunea Sfintei Cruci:
Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare Cruce a Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Cruce a Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci. Amin.)
Odată am plecat dintr-o vizită de la Nina Ponomarova, mă uit și mă gândesc cum se poate…de obicei norii sunt în Cer, iar aici, pe pământ stă unul atât de negru.
Mă gândeam că așa ceva nu există, și apoi mă gândeam: ”Atât de mult mi-au ajuns, ce mult mi-au ajuns, măcar să nu-l observe Slavocica”.
Și doar ce m-am gândit, acel nor s-a transformat într-un curcubeu și sare pe acoperiș, la etajul 5.
Eu eram mulțumită că Slavocica nu le-a observat, ne-am îndepărtat la o distanță considerabilă, iar el se întoarce și îmi spune: ”Mămico, te-ai speriat foarte tare?”
Eu îi zic: ”Slavocica, la început nu mi-am dat seama ce este aceasta, apoi mi-am dat seama, dar nu m-am speriat”.
El mereu îmi zâmbea și îmi spunea: ”Bravo, mămica mea dragă.”
Odată, am intrat iar Slavocica era atât de tulburat, că l-am întrebat: ”Slavocica, ce se întâmplă?” Iar el mi-a spus: ”Mămico, intră acest demon sub forma unei femei dezbrăcate.” Slavocica s-a tulburat, iar eu l-am întrebat: ”Acum a plecat?”
Zice: ”Nu, mămico.” Eu, ca om obișnuit, iar el – copilul meu…așa că m-am tulburat. Cum e posibil, îi apare copilului meu în chip dezbrăcat…ce este aceasta?
Iar el îmi spune: ”Mămico, nu trebuie să te superi. El s-a înfuriat în acest moment.”
Eu îi zic: ”Și ce dacă! Eu, oricum nu îl văd cât de înfuriat este”.
”Tu începi să te rogi, iar ei încep să plece.”
Ei veneau în forme diferite, să îl tulbure, să îi ia pacea! Însă el, nu se tulbura. Se întâmpla pentru o perioadă scurtă de timp. Apoi își lua din nou Biblia sa preferată, Enciclopedia Biblică, stătea și citea.
Odată, noaptea îmi spune: ”Mămico, hai să mergem să bem ceai.” Eu m-am bucurat. M-am uitat la ceas…era 3 noaptea și mă gândeam…ia te uită, Slavocica vrea să bem ceai noaptea. Îi zic: ”Haide Slavocica, să bem ceai.” El era deja bolnav, iar noi nu știam. Am mers împreună la bucătărie, am pus ceainicul, ne-am așezat să bem ceaiul, ȘI O MARE DURERE MI-A STRĂPUNS CAPUL…exact aici, O DURERE PUTERNICĂ, nici nu o pot descrie. O DURERE FOARTE ASCUȚITĂ, DURERE MARE.
Și îi spun: ”O, ce durere puternică!”
Iar el îmi explică: ”Mămico, ENERGIA DEMONICĂ SUB FORMĂ UNOR CHEAGURI, VINE DE SUS ȘI CU O MARE VITEZĂ ÎNCEARCĂ SĂ INTRE ÎN OM. EI ÎNCEARCĂ ORICE FEL DE CĂI PENTRU A INTRA.”
Asta a spus Slavocica, că EI VOR FOLOSI ORICE MODALITĂȚI PENTRU A INTRA ÎN OM. ȘI ACEASTĂ ENERGIE ÎNTUNECATĂ SUB FORMĂ DE CHEAGURI, MEREU ATACĂ OMUL, IAR EI…DACĂ NU POT INTRA…CÂND SUNT ATACURI ATÂT DE PUTERNICE, OAMENII SIMT O DURERE BRUSCĂ.
El zicea: ”Și nu doar o durere la tâmplă, așa cum o ai acum, ci în orice loc din corp. Ei pot să simtă durerea în spate, pe umăr, oriunde…la fel cum ai tu această durere bruscă în zona tâmplei,” spunea Slavocica.
Uneori, Slavocica mă avertiza: ”Să nu-ți fie frică, eu acum mă voi întinde”. Era zi, nu noapte. Și zicea: ”Acum mă voi culca, să nu mă atingi și să nu-ți faci griji.”
Când m-a avertizat pentru prima dată, eu m-am speriat foartea tare. Știți, copilul ăstas stătea de parcă ar fi fost mort. Eu îi puneam degetul în acest fel..nu înțeleg, respiră sau nu respiră…
Cineva mi-a spus că trebuie să pun o oglindă, dar eu, ca să nu-l supăr pe Slavic, nu am făcut asta, poate că nu era voie. 23:12
Va urma…
Oricum, prima oară m-am speriat foarte tare, aproape aș fi țipat.
Apoi Slavocica și-a revenit, s-a trezit, mă uit la el…arăta obosit. Arăta foarte obosit, iar eu l-am întrebat: ”Slavocica, ai vrea să mănânci?”
El mi-a răspuns: ”Da, mămico, și să fie ceva consistent”.
De obicei, pentru el nu conta ce mâncare era, însă acum, nu-mi amintesc ce era, dar i-am dat ceva de mâncare mai consistent.
Prima dată m-am speriat foarte tare.
Apoi s-a repetat, dar nu-mi mai era la fel de frică.
Aveam sentimentul că totul va fi bine.
De parcă el nu mai era, de parcă ar fi murit. În acea perioadă, nu mi-a permis să-l ating deloc.
Îmi zicea: ”Mămico, să nu mă atingi deloc, să nu-ți fie frică și să fie liniște.”
Slavocica spunea că OAMENII NU TREBUIE SĂ SE CERTE. El spunea că ACESTE DUHURI RELE, LA NIVELUL CEL MAI DE JOS, ÎNJURĂ FOARTE MULT, IAR ÎNJURĂTURA ESTE MODUL LOR DE-A VORBI.
Îmi spunea: ”Știi cât de mult mă înjură mămico, cât de mult înjură!” Adunându-se la geam, ei îl înjură și repetă aceleași lucruri: ”oricum nu vei trăi, te vom ucide”.
PĂRINTELE ANDREI UGLOV: LIMBAJUL CREȘTINULUI ESTE RUGĂCIUNEA, IAR AL DEMONILOR – ÎNJURĂTURA.
În vechime, în Rusia toți se rugau neîncetat.
Rugăciunea lui Iisus era necontenit pe buze.
De aceea pământul rus se numea sfânt, iar astăzi, în loc de rugăciune necontenită, e înjurătură necontenită. O necurăție continuă.
CEL CARE ÎNJURĂ CU ASTFEL DE CUVINTE, MAI ÎNTÂI SE PÂNGĂREȘTE PE SINE, SUFLETUL SĂU, CORPUL SĂU, CASA ÎN CARE LOCUIEȘTE, AERUL PE CARE-L RESPIRĂ, PĂMÂNTUL PE CARE UMBLĂ. Totul devine necurat prin gura celui care înjură. Putem aduce un exemplu groaznic: a trebuit să discut cu cineva de altă credință. Nu-mi amintesc dacă era uzbek sau kazakh, însă nu era de credință ortodoxă. Dar el a spus niște cuvinte amare și îngrozitoare, în care era mult adevăr.
El mi-a spus astfel de cuvinte: ”Mie nu-mi place poporul vostru rus.”
Îl întreb: ”De ce?”
Iar el spune: ”O să vă explic!
În primul rând, cel mai drag și mai scump cuvânt pe care îl aveți ”mama”, este înjurătură. Asta ar fi prima cauză.
Cea de-a doua, noi avem grijă de moscheele noastre, nu am distrus niciuna, iar voi ați transformat Bisericile voastre în cotețe, uitați-vă cum au ajuns.
O a treia cauză, uitați-vă la femeile noastre cât de modest se îmbracă, ce fel de fuste și baticuri au. Nu se fardează, se comportă modest, cum își ascultă soțul.
Dar femeile voastre, fiicele voastre cum se îmbracă…ca niște femei desfrânate! A patra cauză, femeile noastre nasc copii.
Noi avem mulți copii: 10, 15, 20…iar ale voastre nici măcar nu vor să-i nască, fac avorturi. DE ACEEA NAȚIUNEA VOASTRĂ ESTE DISTRUSĂ”.
Erau cuvinte îngrozitoare. Desigur, el era destul de agresiv, nu era ortodox, vorbea cu răutate, însă în cuvintele lui era mult adevăr amar. Deja și cei de altă credință ne dojenesc.
( Ipocriții! ȘI-AU TRANSFORMAT FEMEILE ÎN OBIECTE, ÎN UZ DE FOLOSINȚĂ! Își bat nevestele, fiicele de le sună apa-n cap! Târnuie cu ele pe jos pentru vini stupide sau închipuite, le mărită cu forța, de fapt LE VINDE, iar frații mai mari, până au bani suficienți ca să se însoare, în afară de sexul cu animale, pentru a nu le strica virginitatea surorilor lor, practică perversiunile sexuale cu ele…am citit destule cărți scrise de femeile-victime din neamul lor de arabi -musulmani! Femeia de care vorbesc, a fost și arsă de propria soacră pentru că i s-a părut că s-a uitat nu știu cum și dusă cu forța la immamul lor care avea rolul de a scoate dracii din ea…violând-o, batjocorind-o cum nu se poate! Și asta, la sfârșit de secol XX și început de Secol XXI!
”Sfinții” de ei, să nu uite că, cei mai mari amatori de pornografie sunt ei, arabii… fie că vorbim de filme și/sau bordeluri. Pentru ceea ce i s-a întâmplat/i se întâmplă femeii (arabe sau nu…) de mai bine de 2000 de ani încoace, arată că de fapt, femeia n-a fost iertată niciodată integral! Altfel nu-mi explic violența aplicată asupra ei…fie că-i de natură fizică, psihică sau emoțională! De ce-și bat joc de femeile din viața lor, dar au pretenții să la nască urmași normali, sănătoși la cap, la trup și la suflet din trupuri de femei abuzate, chinuite, cu frica în sân…depășește capacitatea mea de a înțelege!
Iar la noi, caucazienii cre(s)tini, ortodocși…după ”egalitatea” dintre femeie și bărbat, i se cere femeii să fie la superlativ, niciodată obosită sau prost-dispusă, ci devreme acasă, promptă și punctuală la serviciu, femeie și soție, mamă și partener de joacă pentru copil/copii! Deci, ceva nu e în regulă! Extremele sunt de la diavol! )
Noi ar trebui să dojenim, să fim curați, fără de greșeală, dar deja cei de altă credință ne dojenesc în lucrurile prin care singuri ar trebui să fim un exemplu.
(Păi da, se spune că d-aia sunt îngăduite vremurile-astea pentru că, dacă noi am fi fost creștini cu adevărat, păgânii, de mult ar fi trebuit să se convertească la credința noastră! Altfel, ortodoxia rămânând doar un ATRIBUT EXTERN, râd de noi, ne invadează teritoriile, etc…! Nu spune oare psalmistul ”URMAȘII NECREDINCIOȘILOR, VOR FI STÂRPIȚI”. )
ASTĂZI E DOAR ÎNJURĂTURĂ, IAR CU ÎNJURĂTURA NU VOM AVEA MÂNTUIRE.
MAICA SFÂNTĂ NU SE ROAGĂ PENTRU CEI CARE ÎNJURĂ.
Cel care înjură, e parcă s-ar blestema pe sine însuși.
O blesteamă pe mama sa, taina conceperii sale, taina nașterii sale.
El o hulește pe Maica Sfântă cu astfel de înjurături.
Cel care înjură, nu va fi sănătos, mereu va fi bolnav.
Dumnezeu, în viața aceasta îl va pedepsi, iar în cealaltă, dacă nu se va pocăi, va suferi.
La fel cum un magnet atrage cuiele, tot așa și cel ce înjură, atrage forțele întunericului.
Demonii trag la el, ca spre un gunoi.
Casa în care stă o astfel de persoană, zadarnic o sfințești.
Chiar zilnic de ai sfinți acea casă…îngerul păzitor nu va rămâne în ea.
Pentru cei care înjură, ei singuri gonesc Harul Sf.Duh din casa lor.
Trebuie să ne gândim la asta.
E groaznic ce se întâmplă.
Pe vremuri, Rusia era sfântă.
Acum Rusia a devenit plină de înjurături.
CU ÎNJURĂTURI NU SE MAI CEARTĂ, A DEVENIT UN CUVÂNT DE LEGĂTURĂ ÎNTRE EXPRESII. EI VORBESC CU ÎNJURĂTURI, IAR ACESTA ESTE LIMBAJUL DUHURILOR NECURATE.
Exact despre asta vorbea neprihănitul Otroc Veaceslav.
Mărturia lui de acolo, de sus, este o mărturie foarte importantă.
VALENTINA AFANASEVNA: Iar în prezent…dar și atunci când veneau oamenii la Slavocica, am urmărit situații ciudate.
El (Slavocica) discuta cu ei, apoi omul căsca ciudat cu întreaga gură, apoi încep să se miște perdelele și să zornăie sticla pe geam.
La început credeam că se trage cu arma, de aceea era un astfel de sunet.
Apoi, una dintre ele spune: ”Slava, de ce nu îi povestești mamei tale despre aceasta?”
Eu zic: ”Ce ar trebui să-m spună?”
Și ea îmi spune: ”Vedeți cum se mișcă perdeaua, auziți cum zornăie geamurile?”
Eu zic: ”Da.”
Ea spune: ”Asta e de la mine.”
Eu zic: ”De la tine? De ce de la tine?”
Și spune: ”Pentru că a ieșit un duh. ”
SLUJITORII ÎNTUNERICULUI:
Arată pentagrame peste tot, oamenii făcând semnul satanei fie la concerte, fie ca formă de salut a președinților americani, 322, pentagrama spartă ce formează compasul din masonerie, etc…32,11
VALENTINA AFANASEVNA: Odată, pe la 12 noaptea, bate cineva la ușă. Și cum înainte de asta, au plâns o mamă cu fetița ei pentru că-și pierduse pisicuța, mă gândeam că din nou, cineva are vreun necaz.
Deschid ușa, iar două femei intră pe ușă și spun: ”SUNTEM EXTRATEREȘTRII”.
Eu le zic: ”Ei, serios? ”
Iar ele îmi răspund: ”Avem nevoie de fiul Dvs.!”
Eu zic: ”Noaptea?”
Slavocica se trezise deja, s-a ridicat, a ieșit din dormitor și le-a spus: ”Ce fel de extratereștrii sunteți? Sunteți femei obișnuite. Doar că, una din voi este rea, iar cealaltă – și mai rea!”
Una dintre ele, roșcată cu ochi albaștri, l-a închis pe Slavocica într-o cameră, iar cealaltă – care era mai mare, m-a închis pe mine într-o altă cameră. Aud un țipăt, una dintre ele țipa, iar astalaltă stătea și nu mă lăsa să ies.
Eu mă gândeam: de luptat, nu mă pot lupta, dar nici nu pot rămâne așa. Eu am privit-o, iar ea avea o privire sălbatică. Am întrebat-o: ”Ai ieșit de mult timp din ospiciu?” Ea răspunde: ”De puțin timp”.
Eu îi zic: ”Dacă nu te dai la o parte, din nou vei ajunge acolo.” Iar s-a dat la o parte. Intru în sufragerie, Slavocica stătea liniștit pe scăunel, iar asta striga.
În casă, încă nu dăduse drumul la căldură, îmi amintesc că era frig, iar ea țipa înfierbântată și udă. Iar în fața lui Slava, mereu era Icoana Mântuitorului Iisus Hristos. Iar el, mereu stătea pe scăunel în fața acelei icoane.
Iar ea țipa, era toată udă leoarcă.
Eu îi spun: ”Ce e cu această gălăgie noaptea?”
Iar ea spune (arătând spre Slavocica): ”El e păcătos”.
Eu o întreb: ”Tu de unde știi?”
Și ea îmi zice: ”Eu sunt sfântă”.
Eu îi răspund: ”Da, serios? Voi ați intrat și ați spus că sunteți extratereștrii. Iar acum deja sunteți ”sfinte”?
(concomitent cu ceea ce povestește mama lui Otroc, arată săli imense unde oameni în toată firea stau cu ochii închiși, cu mâinile ridicate, legânându-se de pe un picior pe altul, rotindu-se în jurul propriului corp…)
Le zic: ”Ce caută aici ”sfinții” la ora 12 noaptea?”
Ea zice: ”Mie mi s-a poruncit să vin la această oră la fiul Dvs. și să vorbesc cu el. Eu am o carte pe caer am primit-o la sfințirea celor 1000 de ani ai Rusiei. În această carte este scris că fiul Dvs.nu e de la Dumnezeu, pentru că, de la Dumnezeu, sunt eu și că el, iese afară, așează omul la soare și studiază toate organele acestuia la soare.”
(arată pe un platou, în plină zi cum bărbați și femei stau cu fața spre soare, în picioare, cu mâinile ca și cum s-ar preda, cu ochii închiși, ”meditând” sub coordonarea unui guru.)
Eu îi zic: ”Ție asta ți-a spus cartea ”sfântă”?”
Ea zice: ”Da!”
Eu îi spun: ”Spune-mi, de ce cartea ta ”sfântă” minte! Pentru că îți poți imagina următoarea situație: o familie normală a unui militar. Eu îl iau pe fiul meu, aștept să iasă soarele și-l scot la Soare și pe acel om care a venit, îl punem la soare și ne uităm la organele sale interne…voi, extratereștrii, sunteți întregi la minte sau nu?”
Ea stă și se uită zicând: ”Imediat voi întreba cealaltă carte”.
Eu o întreb:”Ce altă carte?”
Scoate o carte veche de rugăciuni, unde erau înfipte foarfece cu un elastic și spune ceva de genul: ”Mint eu, sau nu mint?” Ia cartea de rugăciuni, se întoarce într-o parte.
Eu îi zic: ”Te rog să-ți iei foarfeca și să pleci de-aici.”
Aud o bătaie în ușă. Intră Nina Ponomareva.
Eu îi zic:”Ninocica, tu de ce te plimbi noaptea?”
Ea răspunde: ”Valentina Afanasevna, stăteam în bucătărie și am avut un sentiment că undeva e un necaz. Și am venit la voi. ”
Îi zic: ”Uite, două vrăjitoare, spune că sunt extraterestre ”sfinte”. Nu le pot scoate afară, e noapte târziu.”
Noi trei ne-am așezat: Slavocica, Nina Anatolevna și eu, și așteptam să se liniștească.
Femeia care a fost la ospiciu tăcea, iar pe cealaltă nu o puteai liniști în nici un fel. Apoi, aceasta din urmă s-a ridicat, a ieșit în hol și a făcut un truc…de parcă avea în ea o cheiță, era ca o coloană sonoră.
EA DEVENISE MAI ÎNALTĂ, CULOAREA OCHILOR DIN ALBAȘTRII SE FĂCUSERĂ NEGRI, IAR CULOAREA ROȘCATĂ A PĂRULUI DISPĂRUSE…
Eu stăteam mirată, stăteam și o priveam, iar în hol, cu părere de rău, încă nu reușisem să pun o icoană…acolo nu era icoană.
ȘI EA ÎNCEPUSE SĂ-I VORBEASCĂ LUI SLAVOCICA CU O ALTFEL DE VOCE, că el, cândva a primit o notă de trei, de ce este leneș, de ce a primit nota 3.
Eu l-am ascuns în spatele meu, iar el se uita foarte mirat. Iar ea, cu o voce autoritară spunea tot felul de nebunii. Apoi, s-a auzit iar o răsucire de cheie, ea și-a revenit, are din nou ochii albaștri, e din nou om obișnuit și îmi spune: ”Ați auzit? Nu eu am vorbit cu Dvs., v-am spus că suntem extratereștrii”
Eu îi zic. ”Am auzit. ESTE PROBLEMA TA PE CINE AI LĂSAT SĂ INTRE ÎN TINE ȘI CINE VORBEȘTE PRIN TINE. Dar dacă vă mai prind prin preajma fiului meu, voi fi nevoită să iau un băț în mână. Pur și simplu nu am altă soluție.”
Mergeam și îl așteptam pe Slavocica de la școală, îl conduceam după ore ca să nu mai fie vizitat de ”extratereștrii”.
OMUL ȘI LEGEA.
Reportaj la TV: ”Azi în program: versurile care ucid, cărțile care duc la nebunie. Lecții ce distrug familii și copii care sunt aduși ca jertfe. Secta totalitară: RADASTEI. De ce poliția nu o caută pe învățătoarea Evdochia Marcenco? La ea vin cei care din diferite motive nu s-au realizat în viață. În radestei, ca și în alte secte, oamenii caută mângâierea și eliberarea de mulțimea problemelor. Marcenco dăruiește iluzie în schimbul banilor. Prețul unei singure cărți poate ajunge la 5000 de ruble. Iar cursurile lecțiilor săptămânale, de până la 100 de mii.
NINA PONOMAREVA: Am fost nevoită să fiu martoră la întâmplarea cu venirea acelor vrăjitoare de magie neagră.
El era atât de micuț, iar ea stătea și striga, era toată roșie.
Ea încerca să-l convingă cu o carte.
El putea vedea boli ale căror denumiri nici nu le știa, dar le putea descoperi foarte repede.
El nu vedea doar bolile, ci și păcatele omului.
El vedea imediat cât ești de păcătoasă.
Ea (vrăjitoarea) încercă să-l convingă ca el să depisteze bolile, iar ea, cu cartea sa neagră să-i vindece.
Iar el i-a spus: ”Doamnă, sunteți rea.”
Să fi văzut câte țipete, câte urlete erau.
Dar până la urmă, noi am reușit să le conducem afară. Iar eu am sosit acolo, de parcă Otroc Veaceslav m-ar fi chemat.
Eram acasă, era seară, și dintr-o dată mi-a apărut o senzație că mă cheamă cineva. Vin, bat la ușă, Valentina Afanasevna îmi deschid ușa și o întreb: ”Ce se întâmplă la voi?”
Ea zice: ”iată, avem musafiri.”
Și astfel, am fost nevoită să fiu martora acestei lupte dintre acest copil mic, cu astfel de oameni.
Credeți că după ce le-am condus afară, au renunțat?
Din nou îl aștepta, iar îl lămurea. În acea perioadă, avea 9 ani.
Cu ce hotărâre și siguranță zicea: ”NU!”
Nici măcar nu dorea să discute.
PĂRINTELE ANDREI UGLOV: VRĂJITORILOR ȘI EXTRATEREȘTRILOR LE ERA FRICĂ ȘI ACUM LE ESTE FRICĂ DE OTROC, LA FEL CUM CELUI NECURAT ÎI ESTE FRICĂ DE TĂMÂIE.
În apropiere de Otroc, se vede toată necurăția, toți demonii se agită, pentru că dracii nu suportă tot ce este sfânt.
De aceea nu e de mirare că asupra lui Otroc s-a năpustit în mod special masonii și vrăjitorii.
KASPEROVSKI HIPNOTIZEAZĂ AUDITORIUL ÎN MASĂ ȘI CUFUNDĂ ȚARA ÎN TRANSĂ.
(trebuie să vedeți de la min.41:51 cum o mare de oameni sunt adunați…care pe stadioane, care în săli, fac mișcări caraghioase, iar în cele din urmă CAD CA MUȘTELE la sugestia vrăjitorului ăla…în special min.42:14…arată cum se rostogolesc unul după altul, unul peste altul, în poziții nefirești…parcă ar fi morți!)
Pe timpul sesiunii, oamenii din sală sau din fața micilor ecrane rotesc capul, dau din mâini, râd și plâng, Kasperovski având rețete de ”vindecare” pentru toate bolile.
PROBLEMELE AU ÎNCEPUT DE LA APARIȚIA PRIMELOR VICTIME ALE ȘEDINȚELOR ÎN MASĂ. OAMENII NU REUȘEAU SĂ IASĂ DIN TRANSĂ.
BISERICA, L-A DECLARAT PE ”PSIHOTERAPEUT” – TRIMISUL LUI SATANA.
OAMENII CU ABILITĂȚI PARANORMALE AU FOST ÎNTOTDEAUNA ÎN ATENȚIA SERVICIILOR SECRETE.
ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI RECE, DOI OPONENȚI IRECONCILIABILI DIN URSS ȘI SUA, AU EFECTUAT CERCETĂRI SECRETE, CU PARTICIPAREA CLARVĂZĂTORILOR.
ȘI ASTĂZI, LA CONDUCEREA MULTOR ȚĂRI EXISTĂ UN GRUP DE ASTROLOGI CARE FAC PROGNOZE PENTRU VIITOR.
POLITICIENII DIN ÎNTREAGA LUME DAU CREZARE DESCOPERIRILOR PREZICĂTORILOR.
(min.43:13) Acesta a fost WOLF MESSING, mare clarvăzător și telepat. MESSING se numea artist, angajat al unui gen original. Martorii afirmă că Messing deținea puteri paranormale. El arăta ”minuni” ale hipnozei, clarviziunii, citea gândurile de la distanță.
EL INDUCEA OAMENILOR O STARE DE TRANSĂ ȘI EI PUTEAU VEDE VIITORUL.
ASTĂZI, TOATE PREVIZIUNILE LUI MESSING PENTRU RUSIA, PENTRU URMĂTOARELE 100 DE ANI, SUNT PĂSTRATE ÎN ARHIVELE SECRETE, SUB SIGILIU SECRET.
VALENTINA AFANASEVNA: Eu l-am întrebat pe Slava…mă uit, el era liniștit.”Slava, dar tu ai dușmani?” Vedeam că el nu le acorda o atenție deosebită. Și l-am întrebat: ”dar tu ai dușmani?” Iar el a răspuns: ”Da, mămico!”
Îmi aduc aminte că stătea exact la această masă, s-a uitat foarte atent la mine, avea ochii albaștrii, mari…ridică ochii la mine și-mi spune: ”Da, mămico, am dușmani. MASONII, MISSINGII, și după o perioadă de timp, se va alătura UN CATOLIC.
Acesta nu va fi un preot rău, însă va avea trei păcate mari, iar când se enervează, se înroșește.”
Apoi se va îmbolnăvi și îi vor da ajutor.
El crede că nu are păcat, dar a avut trei păcate mari. Două păcate i le-a iertat Dumnezeu, a rămas cu un singur păcat. Și zicea: ”El mă va ataca”.
Astfel, el mi-a enumerat VRĂJMAȘII săi: MASONII, MISINGII ȘI UN CATOLIC din interiorul Bisericii Ortodoxe. Mi-a spus că nu e un simplu catolic, dar face parte din cultul catolic. (Atenție la min.45:11 = unul lângă altul, în Biserică…un preot ortodox, un rabin și doi papistași).
El zicea: ”Mămico, ei, masonii, vor încerca să mă prezinte ca un extrasens. Mă vor compara cu alți copii, vor încerca, dar nu vor reuși.”
Pe atunci, nu știam cine sunt masonii, cine sunt aceștia. La noi, nimeni nu știa despre asta. Eu am întrebat cine sunt masonii.
LA NOI, POPULAȚIA NU ESTE EDUCATĂ, NU DOAR CĂ NU ESTE EDUCATĂ, DAR PE OAMENI NICI NU ÎI INTERESEAZĂ, IMPORTANT ESTE CĂ TRĂIESC. (și la noi la fel…)
Iar aici, masonii…și nimeni nu mi-a răspuns. Doar acum trei ani în urmă, când am fost în vizită la un Părinte și m-am uitat în biblioteca mare pe care o avea, pe un raft întreg, erau cărți despre masoni, despre simbolurile acestora. Iar eu, m-am îngrozit. Mă gândeam…ăștia DA, VRĂJMAȘI!
Reportaj la TV: Senzație rusească, vedeți chiar acum!
(La min.46:22 veți vedea ceva ce nu ați mai văzut vreodată: de-o parte și de alta, exact ca atunci când ies mirii din Biserică pe sub bolta creată de florile celor așezați de-o parte și alta a ieșirii lor…de data asta sunt masoni, purtători de săbii, cu mâinile înmănușate în alb, iar pe sub bolta lor trec bărbați îmbrăcați la costum ce țin de mână, NU mireasa, ci băieți, adolescenți în cămașă albă și cu voal alb, de mireasă pus pe cap…simplu, fără coroniță : )
Acesta este un ritual străvechi ai celei mai misterioase organizații. Astăzi, ei fac cel dintâi pas către FRĂȚIA SECRETĂ despre care vorbesc toți, însă doar aceia care știu păstrează tăcerea.
DESPRE EI TACE ȘI PREȘEDINTELE SUA. Îl arată pe maimuța penibilă de Bush junior spunând despre apartenența lui de diavol cu piele de om la 322, spunând: ”Acesta e un secret”.
Ei fac ritualuri mistice. Semnele lor ascunse sunt împrăștiate pe toată planeta, în capitalele europene și pe bancnota dolarului. Apar și pe peretele Kremlinului.
PENTRU EI NU EXISTĂ NICIUN OBSTACOL.
În premieră la televizor: Templul masonic sub zidurile Kremlinului și un ritual tainic de ințiere.
Vedeți chiar acum. (min.47:07)
Un subsol greu de remarcat chiar în centrul Moscovei. Cei neinițiați, nu-și vor da seama că aici funcționează un templu masonic. Dincolo de acest prag, niciodată nu au fost lăsați să intre străinii.
Arată unu mason cu mănuși albe, dar cu mască pe față: De regulă, în templul nostru, nu permitem accesul oricui.
Aceasta este o tradiție care există de multe secole. Masonii cred într-un singur Dumnezeu. Ei îl numesc Marele Arhitect al Universului.
De aceea, pe altar, pot fi Coranul, Tora sau Biblia. Aceasta e în funcție de credința fraților adunați în ședinta din lojă. (Aha…un fel de ecumenism masonic ce se vrea transpus și în lumea reală, dincolo de porțile lor închise…)
În acest templu, masonii sunt ortodocși, de aceea pe altar este doar Evanghelia…(ce blasfemie!!!) cu cartea Sfântă și semnul triunghiular (adică compasul)…
Pentru noi, nu e doar un simplu instrument de construcție, iar cărțile sfinte pe care se pun instrumentele, au desigur, un sens important.
CEL MAI IMPORTANT SIMBOL MASONIC ESTE SEMNUL DELTA, CARE SE AFLĂ CHIAR ÎN CENTRUL TRIUNGHIULUI: MARELE OCHI.
ESTE OCHIUL ATOATEVĂZĂTOR AL MARELUI ARHITECT AL UNIVERSULUI.
STEAUA LUI DAVID LA MASONI, REPREZINTĂ SIMBOLUL CENTRULUI UNIVERSULUI.
ÎN CENTRUL TRIUNGHIULUI MASONIC, APARE O LITERĂ MARE ”G”…ACESTA ESTE ȘI ”DUMNEZEU” ÎN ENGLEZĂ ”GOD” ȘI ”JOHN”, PE CARE MASONII O NUMESC FIINȚA SUPREMĂ.
Științele mistice și ritualurile masoneriei au împrumutat unele lucruri de la Kabbala.
KABALA ESTE O ÎNVĂȚĂTURĂ MISTICĂ A FILOZOFILOR EVREI. Succesorii săi susțin că textul Torei are un sens tainic și, cu ajutorul unor ritualuri specifice și rugăciuni, omul se poate integra într-un proces cosmic și divin.
Acesta este binecunoscutul simbolic masonic ”delta”. Acesta este Sfântul Gheorghe Biruitorul, iar aceasta este Stema Rusiei.
(ce NERUȘINAT amestecă Evanghelia cu compasul, icoana Sf.Gheorghe cu Stema Rusiei, jos tronând rigla și compasul…e năucitor! Exact ca vrăjitorii care, ca să te duci la ei, au tămâie, cele mai frumoase sfeșnice, icoane,etc..)
Direct despre secrete: O strângere de mână masonică, puternică. (min.48:43)
Astfel, se recunosc unul pe altul la întâlnire frații necunoscuți, masoni. (min.48:46)
Cu o astfel de strângere de mână. (real, între doi masoni 48:49)
Cine face parte din elita politică rusă, cu adevărat aparține acestui ordin.( la noi, nu e la fel? Majoritatea sunt masoni!)
Cei neinițiați nu știu, iar marele maestru, nu le va spune. Este legat prin jurământ. Între noi suntem frați. NU CONTEAZĂ DACĂ EȘTI UN OM FOARTE BOGAT, POATE CHIAR OLIGARH, SAU AI O FUNCȚIE ÎN STAT. Suntem o organizație legală, existentă legal și înregistrată de Stat, iar scopul nostru este să lucrăm în numele Rusiei (ce nerușinat!)
Arată filmări în care își dau MÂNA ÎN MOD MASONIC MEDVEEV CU PUTIN :)))) (min.50:00)
(NU vedeți ce contradicție la ei, ca și la noi? Masoneria din punct de vedere laic, statal…este legală, înregistrată la Stat, președinții, prim-miniștrii, oamenii de stat și de partid sunt MASONI, da? Ei bine, Biserica DE CE TACE? Hai că lumea nu știe sau n-o interesează, dar CAPII ei de ce tac precum morții în păpușoi? Cum să pui tu pe ”altarul” ăla Evanghelia, pe Sf.Gheorghe alături de însemnele satanicești ale stăpânitorului lumii, amestecând lucrurile, de parcă Dumnezeu are vreo treabă tovărășească cu Mamona! D-aia patriarhii, alături de toți preoții și ierarhii locali care acceptă mizeria asta, amestecul ăsta, vor fi vrednici de Judecată aspră…din pricina smintelii unor dintre aceia mai mici…adică mirenii!)
PĂRINTELE ANDREI UGLOV: Dragi frați și surori, astăzi voi încerca să răspund la o întrebare foarte importantă, pe care frecvent o pun orotodcșii.
CINE SUNT MASONII? Întrebarea este într-adevăr interesantă, pentru că astăzi sunt mulți masoni. Ei chiar afirmă deschis asta și nu se jenează. Merită să răspundem la această întrebare? Noi răspundem astfel: MASONII SUNT O ORGANIZAȚIE MONDIALĂ SECRETĂ, CE SE ÎNCHINĂ LA CEL RĂU.
Deși ei ascund scopurile adevărate, iar la treptele cele mai de jos ale masoneriei nu e atât de vizibil, ÎN IERARHIA MAI ÎNALTĂ DE INIȚIERE, EI SE ÎNCHINĂ DIAVOLULUI ÎN MOD DESCHIS.
EI, DESIGUR ÎȘI MASCHEAZĂ SCOPURILE, ÎȘI ASCUND ORIGINEA, DAR CEL MAI BINE VORBESC CUVINTELE LOR SAU RECLAMA ACESTORA, CI FAPTELE LOR, DUPĂ CUM SPUNE DUMNEZEU: ”DUPĂ ROADELE LOR ÎI VEȚI CUNOAȘTE”.
Iată roadele lor. Haideți să vedem istoria Rusiei din ultimul secol, istoria Europei din ultimele două, trei secole și vom vedea că toate aceste LUPTE SÂNGEROASE, REVOLUȚII, GENOCIDUL POPOARELOR ȘI DISTRUGEREA TUTUROR POPOARELOR….TOTUL ESTE ORGANIZA ȘI ÎNFĂPTUIT DE EI.
Dar, cel mai groaznic și sângeros genocid, lupta ritualică sângeroasă a fost organizată de ei asupra Rusiei, asupra poporului rus ortodox, asupra Unsului lui Dumnezeu, a Sfântului Țar.
EI NE-AU STIGMATIZAT CU STEAUA ȘI PENTAGRAMA LOR.
EI NE STIGMATIZEAZĂ ȘI ASTĂZI CU PAȘAPOARTELE CU NUMERE PERSONALE, CU CEI TREI DE ȘASE.
EI VOR SĂ NE CIPEZE PE TOȚI, SĂ NE ÎNSEMNEZE CA PE BERBECI, ÎNAINTE DE MĂCEL.
DAR CEL MAI ÎNFRICOȘĂTOR, EI VOR SĂ NE IA CE AVEM MAI SFÂNT, CEL MAI SCUMP LUCRU CE NE-A MAI RĂMAS: ADEVĂRUL LUI HRISTOS, SFÂNTA ORTODOXIE.
EI VOR SĂ NE UNIM CU ERETICII, SECTANȚII, SĂ NE SĂRUTĂM CU EI. (min.52:44 rusul ortodox, ținându-se de mână cu unul cu turban, cu un papistaș, alături și c-un evreu.)
EI VOR AMESTECA ADEVĂRUL CU MINCIUNA, SĂ UNEASCĂ TOATE RELIGIILE PENTRU SĂ ȘTIU CĂ, FĂRĂ ORTODOXIE, NOI NE VOM TRANSFORMA ÎN GUNOI, BĂLEGAR NEDORIT DE NIMENI, ÎNTR-O TURMĂ FĂRĂ ORIGINI, PE CARE O POȚI CONDUCE ȘI ÎNVÂRTI DUPĂ CUM DOREȘTI ȘI ÎN ORICE DIRECȚIE VOR VREA.
VALENTINA AFANASEVNA: Acești masoni sunt nimic, nici măcar nu-i pot considera dușmanii mei. Ei sunt vrăjmașii lui Dumnezeu și sunt mulți. Au bani și au puterea. Cum aș putea să mă lupt cu ei? Și vor distruge gărdulețul…chiar dacă vor face totul una cu pământul, și ce dacă…Otroc oricum există, el va rămâne în sufletele oamenilor. Ce rost ar fi să te lupți cu ei…
REPORTAJ la TV, despre Otroc: ”Te poți raporta diferit la capacitățile copiilor de extrasenși. Poți crede sau te poți îndoi, dar un lucru este cert: extrasensul Veaceslav Krașenennikov prevestea viitorul și vindeca oamenii. Mulți îl consideră sfânt. ”
VALENTINA AFANASEVNA: Iar în momentul de față, chiar ieri am urmărit o emisiune când pe Slava, pentru prima oară au încercat să-l numească extrasens. Așa că, nu ar trebui să se străduiască, nu vor reuși, pentru că Slava însuși a spus asta.
”Dar va reieși că, în această perioadă de timp, când toate acestea se vor ridica, ziarele vor scrie despre el, televiziiunile vor vorbi unele lucruri, chiar și călugării se vor clătina.
Iar preoții care, pur și simplu au vrut să-și dea cu părerea despre mine, să-și etaleze cunoștințele, ei vor tăcea și totuși vor fi în acelaș gând. Ce este aceasta? E prea mult, ceva nu este în regulă și se vor pune pe gânduri. Iar când totul se va liniști, călugării și preoții vor începe IAR să lucreze discret.
Iar rezultatul va fi acela că, pe părintele catolic îl vor considera îndrăcit. Pentru tot ce face acum, mai târziu îl vor considera îndrăcit. ”
-Așa a zis Slava?
-Da. Așa a spus Slava, puteți nota liniștit.
PROTOIEREUL PETR BORODULIN: Toți SFINȚII au fost PRIGONIȚI. ACESTA ESTE PRIMUL SEMN DE SFINȚENIE, ESTE CEL MAI IMPORTANT SEMN. DACĂ TE PRIGONESC RUDELE, TE CLEVETESC CA PE-O CIOARĂ ALBĂ, NU TE IUBESC LA SERVICIU, NU TE IUBESC AUTORITĂȚILE, POȚI SPUNE CĂ NU EȘTI DIN ACEASTĂ LUME.
De ce îl prigonesc pe Otroc Veaceslav? Este foarte important de știut, pentru că el NU este din această lume, este omul Lui Dumnezeu și lumea, răutatea se năpustește asupra lui. Vrăjitorii, extrasenșii, pentru că ei îl urăsc crâncen, vedeau un băiețel așa mic, trebuia să-l omoare, să-l facă să nu trăiască mult. Unui băiețel, așa puteri i-au fost date, date de Dumnezeu.
Când îl vedeau atât de mic, puteau să-l strivească pe loc, dar nu se puteau atinge.
Vrăjitorii și masonii nu-l vor ierta niciodată pe Otroc, pentru că a scos la lumină această necurăție, a scos la iveală ființa lor și planu diabolic, că aceștia sunt dușmanii Lui Dumnezeu, că ei pregătesc drumul pentru Antihrist…că, codurile personale, smar-cardurile cu microcip sunt capcana satanei…că se va descoperi în Rusia un Țar ortodox, care va strivi pe vrăjmașii Rusiei, asemenea olarului ce calcă lutul și îi va scoate din Rusia, ca gunoiul din casă.
Niciodată,această necurăție spusă nu îi va fi iertată lui Otroc, pentru adevărul și proorocirile lui.
DESPRE CEI DE ALTĂ CREDINȚĂ, CRUCE ȘI BIBLIE:
VALENTINA AFANASEVNA: Au venit femeile, după cum le spuneam, femeile noastre.
Eu le spun:”Katia, Dașa, ce faceți?” Au adus casetele. Erau casete cu înregistrări Hari Krshna și altele…
Și ele îmi zic:”Aici sunt niște adevăruri…vă rugăm, vă rugăm să le asculte fiul Dvs.”
Slavocica iese și spune: ”Știu ce aveți înregistrat. Luați toate acestea, plecați de-aici!”
Slavocica foarte rar scotea pe cineva afară din casă, dar celor de la Hari Krishna le-a spus să plece.
Dacă veneau spre exemplu, Martorii lui Iehova, cu revistele lor, Turnul de veghe, încerca să-i facă să înțeleagă că sunt în rătăcire.
Dar pe aceștia, din Hari Krishna îi trimitea din prima afară.
A fost aici, în Celiabinsk și un centru Hari Krishna, în regiunea noastră. Ei organizau diferite întâlniri. De la noi, din localiate, nu era nimeni, dar când se adunau…auzeam sunetele lungi ale clopotelor. Se ridicau mai sus de lacul din Chebarkul, ca și cum ”sfințind” acest lac.
Când au venit credincioșii și au întrebat: ”Slavocica, cum așa, ei, într-adevăr zburau? Nouă ni s-a spus că se ridicau în aer și ”sfințeau” lacul”.
Iar Slavocica le-a spus că, în acest lac se vor îneca bărbați tineri și băieței, și nu e voie a te scălda în acest lac. Din acea perioadă, multă lume s-a înnecat în lacul din Chebarkul, în general bărbați tineri și băieței…ori i-a mușcat vreun șarpe în apă sau din alte motive.
Acum, chiar când mergi la mormântul lui Slavocica, chiar lângă el, pe cărăruie, a fost îngropat un bărbat ce s-a înecat lângă mal. Era la pescuit.
REPORTAJ: Arată din cultul altor țări, ce se întâmplă cu cel care invoca tot felul de mantre: ”El intră în transă, ochii îi ies din orbite, are buzele albăstrii…din punct de vedere fizic, îi este greu. El a transpirat foarte tare. ACEASTĂ POSEDARE E URMATĂ DE O CĂDERE NERVOASĂ. Dansurile lungi, sunetele specifice, meditația, cântările, respirația adâncă. TOATE ACESTEA SUNT PENTRU ACTIVAREA ANUMITOR STRUCTURI ALE CREIERULUI, IAR CEI CARE RĂSPUND LA CONTROLUL PUTERILOR SUPRANATURALE, ACELAȘI DETECTOR DE GREȘELI, SE DECONECTEAZĂ.
Iată și cel mai important moment. În stare de transă, anunță conducerea despre ceea ce vede. Ca regulă, acesta este secretul Statului Tibet și nu poate fi dezvăluit.
VALENTINA AFANASEVNA: l-am întrebat pe Slavocica, ”Ce este religia budistă?”
El mi-a explicat pe scurt că, Budda a fost un om obișnuit, dar în el a intrat un duh și el mi-a spus, ”Mămico, să nu crezi acestei religii.” Această religie este de la cel rău.
Reportaj:
În vechiul Paul Beke, pe stâncă stă o imagine gigantică a lui Budda.
În multe religii ale lumii există prorociri care vorbesc despre revenirea lui Mesia, iar în budism, zeci de scrieri sunt legate de a doua venire a lui Budda.
Atunci va începe veacul unei conviețuiri pașnice, comune. Pe acest Budda, îl numesc deja Maitreyi ce semnifică Budda care vine, adică Mesia.
Ca și fermecați, au rămas nemișcați inaintea imaginii sale. Pentru Roerich, Maitreyi era un vis comun pentru desăvârșirea omului, rădăcina în lanțul culturilor, ce leagă trecutul de prezent.
Toată seria picturilor lui Roerich e dedicată lui Maitreyi. Apropo, pe unele din aceste picturi, ulterior le va face cadou Comisariatului…ca și simbol al apropierii buddismului de comunism. Înainte de plecarea din localitate, Roerich a vizitat Lama și i-a înmânat o pictură veche, din Tibet.
Ea îi va inspira lui Nicolai Constantinovici, tema viitoarei picturi: ”Marele Călăreț, pe cal roșu.”
Cu steagul roșu, se duce ocrotit de armură ”călărețul roșu”, trâmbițând din trâmbița ”sfințită”. În urma lui pâlpâie flăcări stacojii, iar în față zboară păsări roșii.
În spatele său sunt mulți Belushi, iar peste el jubilează adunarea marilor lame. Roerich nu se îndoiește, misiunea sa din Rusia, va avea succes.
Cândva, prin anii 1920 el a desenat pictura ”visul din Vostok”: capul cu ochii închiși…îi poți recunoaște ușor fața lui Lenin, simbolul surd și orb al somnului Rusiei.
Acum, el lucrează la o nouă pictură a lui Lenin, ”Sosirea clipei”.
De această dată, ochii lui Lenin sunt deschiși. El, cu bunăvoință și sever privește spre Orient. Roerich este pregătit să se întâlnească cu Moscova.
VALENTINA AFANASEVNA: Dacă cineva se purta obraznic, eu i-am reținut pe urmașii lui Roerich. Ei au venit, erau foarte culți, oameni bine îmbrăcați, întrebându-mă: ”Nu vă este frică?”
Eu îi întreb: ”De ce să-mi fie frică?”
Iar unul din ei zice: ”Nu vă este frică să vorbiți despre Dumnezeu? Fiul Dvs.vorbește, pe el îl ascultă, vine la el, apoi merg în masă și se botează”.
Eu le zic: ”De ce ar trebui să mă tem? Acum, aproape în fiecare sat este o Biserică. În Biserici se vorbește despre Dumnezeu”.
Ei zic. ”Da, da, vorbes. Dar pe fiul Dvs.îl cred pe cuvânt, pentru faptele lui reale. De aceea, dușman este, fiul Dvs.”
Eu îi zic: ”Să înțeleg că în rest, nu vă deranjează nimic?”
Ei mi-au spus: ”Nu”.
Și pe adventiști, pe baptiști și pe cei de la Hari Krishna, pe urmașii lui Roerich…pe mulți am fost nevoită să îi cunosc.
MADINA HAKIMOVA (prin botez, ANASTASIA): Odată, veneam de la muncă, iar el (otroc) vine în întâmpinarea mea. Ne-am salutat. ”Mătușă Madina, priviți până unde au ajuns, pe coperta revistei au pus imaginea celor 6 mâini.” (Krishna) Atât de mult își făcea griji, atât de rău îi părea.
NINA PONOMAREVA: Veneau iehoviștii, kreșnoizii, veneau și alți sectanți, nu mai știu de care, pentru că, și în prezent aici sunt foarte multe secte. Îl invitau să vină la ei, să-i asculte. El, tuturor le spunea: ”NU”.
Tuturor le spunea categoric NU. DOAR CREDINȚA NOASTRĂ ORTODOXĂ ESTE DREAPTĂ. El îmi repeta mereu acest lucru și îmi spunea: ”Mătușă Nina, niciodată să nu uiți de Dumnezeu. Te rog să te spovedești, să te împărtășești.”
El spunea aceste lucruri, tuturor: RUGAȚI-VĂ, MERGEȚI LA BISERICĂ PÂNĂ LA FINAL. NU UITAȚI DE DUMNEZEU. DOAR PRIN SPOVEDANIE ȘI ÎMPĂRTĂȘANIE ESTE SALVAREA NOASTRĂ.
Mereu spunea aceste lucruri, părinte.
VALENTINA AFANASEVNA: când l-am întrebat pe Slavocica despre ”biserica” catolică, Slavocica mi-a spus : ”MĂMICO, CATOLICII, CÂND AU FĂCUT INCHIZIȚIA, I-AU FĂCUT MULTĂ DEFĂIMARE LUI DUMNEZEU, EI I-AU ÎMPINS DE LA DUMNEZEU FOARTE MULȚI OAMENI. ȘI TOȚI PREOȚII DIN ACEA PERIOADĂ, TOȚI SUNT ÎN IAD PENTRU CĂ AU PĂCĂTUIT FOARTE MULT, DIN CAUZA LOR AU MURIT MULȚI OAMENI.
Dar și mai mulți au murit pentru faptele pe care le-au făcut. Oamenii s-au îndepărtat de Biserică, s-au îndepărtat de Dumnezeu.
Și, așa cum eu locuiesc în Ural…aici sunt foarte mulți musulmani. Există o așezare de tătari, ei sunt foarte mulți.
Eu i-am pus întrebarea lui Slavocica, cine era Mohamed.
Slavocica a spus: ”MĂMICO, MOHAMED A FOST PROOROC, DAR NU TOT CE SPUN MUSULMANII, A SPUS MOHAMED. IAR MUSULMANII GREȘESC PROFUND CÂND ÎI NUMESC PE ORTODOCȘI, NECREDINCIOȘI.
Ei consideră că înțeleg corect Scripturile, însă nu este așa.
Ei consideră că înțeleg corect Biblia, dar nu este așa.
CORECT, ÎNȚELEG CREȘTINII.
În Biblie este scris tot Adevărul, iar Iisus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu.
Slavocica spunea că musulmanii greșesc mult numindu-L pe Domnul, prooroc.
Slavocica mi-a spus: ”Mămico, când vor vorbi despre Iisus Hristos că nu era om, că suferințele de pe Cruce le-a suportat ca un Duh și alte povești, tu să nu-i crezi.
L-au țintuit pe Domnul în două cuie, iar atunci când a fost cutremurul puternic, iar acolo erau doar soldați, pe nimeni dintre civili nu îi lăsau să se apropie. Slavocica spunea, ”pe nimeni nu lăsa să se apropie”.
Poporul stătea foarte departe, iar când a început marele cutremur, soldații, cu adevărat s-au speriat. Era înfricoșător și ei cu adevărat s-au împrăștiat.
După cutremur, când toți au venit și s-au uitat, acea traversă din lemn unde îi erau țintuite picioarele în două cuie, aceasta era căzută.
Aceasta era departe de tot, de aceea oamenii, poporul, ceea ce a văzut, aceea a și început să spună. Unora li s-a părut că avea picior peste picior, cu un singur cui…
Altuia, i s-a părut că a fost legat de stâlp, cine și ce a văzut.
Însă corect, este așa cum învață Biserica ortodoxă.
Dar Slavocica spunea tuturor că, cea mai aproape de Dumnezeu dintre toate, este Biserica Ortodoxă. El a spus că în ea, totul este adevărat.
Biblia, a ajuns corectă până în zilele noastre și totul în ea este adevărat.
Pe cruce, Domnul a suferit ca om, a suferit cumplit!
Slavocica a spus: ”Mămico, să nu crezi pe nimeni. Chinurile au fost foarte reale, suferințele erau foarte reale.
DUMNEZEU A SUFERIT ÎN TRUP.
DESPRE RAI ȘI IAD
REPORTAJ: În Volburg, în unul dintre cluburile de noapte, forțele întunericului sunt la modă. Biletul la acest spectacol diavolesc costă 666 de ruble. Pentru acești bani, VRĂJITOARELEOR ÎNCEPĂTOARE LI SE RECOMANDĂ SĂ FIE AGĂȚATE DE BARĂ ȘI SĂ ÎȘI DEA SUFLETUL LUI SATANA.
Sufletele par a fi false, imprimate pe un printer și expuse în rânduri. Însă, adevărul este că SÂNGELE CARE CURGE DE LA CÂRLIGELE CE STRĂPUNG TRUPUL, ESTE FOARTE REAL. (min.1:21:02)
Este întrebată una, agățată în cârlig, după ce a fost aclamată la scenă deschisă de către public, pentru sângele ce a început să-i curgă pe spinare: De ce aveți nevoie de asta?
-Mie îmi place.
-Ce anume vă place?
-Senzația de zbor.
Organizatorii asigură că, toate acestea nu sunt mai mult decât un simplu show, însă, în spatele pereților clubului e și mai îngrozitor.
JOCUL CU DEMONUL, POCKER PENTRU SUFLETUL NEMURITOR, pare a fi o glumă nevinovată.
La sfârșitul sec.al-XVII-lea, în Moscova s-a infiltrat, apoi a fost cuprinsă în totalitate, de organizația satanică, ILLUMINATII.
Iar acum, magia albă e doar pentru nivelul inferior al masoneriei.
Pentru nivelul superior, există MAGIE NEAGRĂ și OBSESIA PENTRU PUTERE.
Cât de mult s-a răspândit acest cult?
Răspunsul este: e foarte răspândit.
CONDUCĂTORII DIN ZONELE CENTRALE, PRIN CULTUL MORȚII A LUI LUCIFER SUNT ÎN VÂRF.
KKK FACE PARTE DIN CEA MAI LARGĂ ORGANIZAȚIE MASONICĂ.
CLUBUL PRIVAT DIN PĂDURILE CALIFORNIEI: de jumătate de secol, la întrunirile acestuia, participă în fiecare an, 2000 dintre cei mai mari bogați oameni ai Americii. (ATENȚIE la min.1:22:17, unde sunt filmați și se aud țipete).
Ce spune tartorul de pe scenă, după ce țipă, râde sarcastic: ”PROȘTII, PROȘTII, PROȘTII…CÂND VEȚI ÎNȚELEGE CĂ NU MĂ PUTEȚI ÎNVINGE? AN DUPĂ AN MĂ ARDEȚI ÎN ACESTE PLANTAȚII ȘI NEPUTINȚA VOASTRĂ TRIUMFALĂ SE RIDICĂ SPRE CERURI. ”Cneazule Sava, stăpânul înțelepciunii celor muritori…Sava, dă-ne sfatul tău”.
Reiese că, soluția care poate schimba viața oamenilor este luată de puternicii acestei lumi, în pauzele dintre înfăptuirea unor ritualuri îndoielnice? (min.1:23:00 în care arată prin pădure, fotografia lui Bush Jr.cu coarne, de mărimea unui om)
RICHARD BEC, activist al mișcării ”Exprimarea liberă”: ”în anii 1970, la Întrunirea din cadrul Ședinței, pentru prima dată s-a discutat PROIECTUL RĂZBOIULUI INTERSTELAR. În timpul campaniei de dinaintea alegerilor din anul 2000, BUSH S-A ÎNTÂLNIT AICI CU DECONCINI ȘI KOLEN PAUL. Acestea au fost arătate pe CNN.
Arată apoi, cum toți președinții de stat, fie din SUA, Europa sau din Orientul Mijlociu, cum fac salutul Satanei, inclusiv rușii și Papa.
VALENTINA AFANASEVNA: Slavocica spunea că, DRACII URĂSC OAMENII PENTRU CĂ EI NU ȘTIU CARE DINTRE OAMENI SE POT RĂZGÂNDI, ÎȘI POT REVENI ADRESÂNDU-SE LUI DUMNEZEU.
PENTRU CĂ, DUMNEZEU, CU OAMENII SFINȚI ÎMPLINEȘTE NUMĂRUL CELOR CĂZUȚI DIN CER.
Și Slavocica spunea că ei îi urăsc pe toți oamenii, iar discuția cu ei este foarte periculoasă.
Slavocica spunea că, pământul nostru îl săpăm, îl distrugem.
El a spus că, n-avem voie să facem asta, pentru că DRACII SE STRĂDUIESC SĂ AJUNGĂ LA NOI, IAR NOI, SĂ MERGEM SPRE EI.
LE UȘURĂM ACCESUL LA SUPRAFAȚĂ.
REPORTAJ: MIN1:25:26 arată detonări succesive, controlate. Prin anii 1960, aici, au venit sondorii. RAIONUL PEACHING era unul dintre cele patru locații, alese de pe timpul Uniunii Sovietice, unde s-a decis FORAREA ȘI NU UNA OBIȘNUITĂ, CI UNA FOARTE ADÂNCĂ.
Sarcina, era una de domeniul fantasticului, DE A AJUNGE LA O ADÂNCIME DE 15 KILOMETRI.
În anul 1970, sonda a ajuns în pământ și s-a întocmit un raport. Pe atunci, nimeni nu știa cât de mare va fi succesul. Se muncea în continuu. Cu cât era mai mare adâncimea, cu atât mai greu îți era să faci asta, însă recordurile, urmau altor recorduri: 9000 de km, 10.000 de km, 11.000.
În anul 1989, GAURA DIN KOLSKAIA A FOST INCLUSĂ ÎN CARTEA RECORDURILOR GUINNESS BOOK, CA FIIND CEA MAI ADÂNCĂ GAURĂ FĂCUTĂ ÎN SCOARȚA PĂMÂNTULUI.
Și, cu cât mai mult se cobora sonda, cu atât descopereau mai multe taine.
S-A CUTREMURAT LUMEA ȘTIINȚIFICĂ. S-AU ADUNAT GEOLOGI DE PE TOATE CONTINENTELE.
În 1984, în preajma izbucnirii războiului rece, în zona militară s-au adunat toată elita științei pentru a vedea ce este acest puț, ultra-adânc, din Kolskaia.
Iar noi le arătăm, priviți, sol scos de la o adâncime de 12 km, este identic cu cel de pe Lună (pas!) Cercetătorii glumesc, asta înseamnă că Luna s-a desprins din peninsula Kolskaia.
Iată o altă descoperire: adâncurile planetei se află o pe o platformă mai fierbinte decât au presupus teoreticienii, de 200 grade Celsius.
Cum ar fi să construim o țeavă și să extragem de acolo, căldură?
Iar la adâncimea de 9000 de metri, SONDA A INTRAT ÎN ”COMPOT”.
Astfel numesc geologii, acest sol bogat în metale prețioase.
Un tren plin, cu o grosime de sute metri, în totalitate compus din aur, platină și argint. Într-un cuvânt, senzație după senzație.
Cercetătorii vorbeau că, fiecărui metru, îi revine o descoperire științifică.
ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI, A FOST MISTIC.
Au trecut de 12 km, să găurești, era tot mai dificil.
La cel de-al 13-lea km, urmează accident, apoi un alt accident.
Printre cercetătorii străini, au ieșit vorbe:
” LA 13 km, rușii au săpat ceva supranatural, APROAPE CĂ AU ATINS IADUL, DRACII AU IEȘIT LA SUPRAFAȚĂ.”
IERADIACONUL AVELI: ”De puțin timp, mi-au adus o înregistrare audio, cu țipetele din Iad. Dacă vă mai amintiți, eu însumi am citit prin anii 1980 despre aceasta, în ziarul Trud. Eu nu-mi amintesc dacă pe atunci, eram deja credincios sau doar am venit spre credință. Eu m-am mirat, scria că ei au făcut o gaură în Kolsk, cu scopul de a înregistra zgomotele, AU TRECUT DE MANTIA PĂMÂNTULUI, AU INTRODUS MICROFONUL, IAR CA REZULTAT, AU ÎNREGISTRAT STRIGĂTE, ZGOMOT…
AU RIDICAT BURGHIUL ȘI, ÎN DESCRIERE SE SPUNE CĂ, ÎN JURUL BURGHIULUI ERA ÎNCOLĂCITĂ O VIETATE CARE S-A DESCOLĂCIT CU UN MARE ȚIPĂT, I-A PRIVIT CU MÂNIE PE TOȚI, ȘI S-A SCUFUNDAT ÎN GAURA FORATĂ.
Durata înregistrării este de 40 de secunde. Desigur, calitatea este proastă dar se disting MULTE STRIGĂTE DE FEMEI, BĂRBAȚI. Este îngrozitor. Privești, și nimic din această lume nu se poate asemăna cu aceasta.
ÎNCEPÂND CU min.1:28:49 – 1:29:30, SE POATE AUZI ÎNREGISTRAREA.
VALENTINA AFANASEVNA: Slavocica a spus că acolo sunt foarte mulți (draci). Slavocica a spus că sunt un fel de viziuni: ”Mămico, intrarea în Iad, se află ca un tunel negru, mergi prin acea trecere întunecată unde e întuneric. Apoi, într-adevăr, ca în povese, se taie cu acea secure, OAMENI CARE SUNT TRAȘI ÎN LANȚURI, EXISTĂ CAZNE. CUM SE SPUNE ÎN POVEȘTI, AȘA ESTE ȘI ÎN REALITATE. ASTA ESTE LA INTRAREA LA IAD.
Cu o mare uimire eu îl întrebam, iar el îmi povestea.
REPORTAJ: Îl arată pe Stalin, în sicriu. Ordine și medalii în memoria tovarășului Stalin în fața popoarelor din Uniunea Sovietică. (arată cum mulți proști plâng…) Mare este durerea poporului. Îi arată apoi, unul lângă altul, pe Stalin cu Lenin întinși pe catafalc.
VALENTINA AFANASEVNA: Dacă îl întrebi, îți spune, nu îl întrebi, nu-ți spune. Eu, pur și simplu l-am întrebat despre Stalin, pentru că mulți oameni vorbesc că, acum ar salva Rusia și că avem nevoie de un astfel de om că și atunci era nevoie de el.
Iar eu mă tot gândeam, cum să omori stăpânul, apoi impostorii să devină conducători și dintr-o dată, poate face ceva bun?
Eu l-am întrebat pe Slavocica: ”UNDE ESTE STALIN?”
Slavocica, mi-a explicat: ”ÎN IAD, EXISTĂ UN LOC UNDE CURGE APĂ FIARTĂ, IAR OAMENII…el se adresa cu iubire față de toți oamenii, UNII STAU PÂNĂ LA CĂLCÂIE, spunea el, și eu mă gândeam…wow, până la călcâie, ALȚII PÂNĂ LA GENUNCHI, ALȚII PÂNĂ LA PIEPT, IAR STALIN ESTE SCUFUNDAT COMPLET ÎN ACEA APĂ CLOCOTITĂ. IAR DACĂ EL SAU ALȚII AR VREA SĂ RIDICE CAPUL, ATUNCI, ACEȘTI DRACI CU FURCI, ÎI SCUFUNDĂ ÎNAPOI CU CAPUL. În general, aceasta este treaba lor”
(acuma, vin și eu și întreb: dacă dracii căzuți din cer odată cu Lucifer, sunt puși ca gardieni-pedepsitori pentru sufletele cele păcătoase, Dumnezeu, Cel drept… datorită lucrului ăsta, nu cumva prin/cu ajutorul lor, nedreptățește omul? Pentru că eu, așa văd: omul, greșește din liberă voie pentru că a ascultat de dracu, da?
Nu se spovedește, nu se împărtășește, moare nepocăit și se duce la Iad pentru că a ascultat de diavolul de-a stânga, confundând uneltirile de gând și ispită a aceluia, cu gândurile rele ce-i vin, ca fiind ale lui, conștient sau nu (de cele mai multe ori) de aceasta.
Păi se compară viclenia dracilor de atâtea mii de ani cu omul, care abia de trăiește nici o sută de ani? Nu e corect!
De ce îngăduie Dumnezeu să se folosească de dracii care astfel, atât la suprafață… pe lângă oricare om născut din femeie ispitește, apoi îl muncește, în loc să fie și el bătut, înlănțuit, fiert, prăjit, mâncat, precum oamenii?
Adică: până la Judecată, dracilor li se permite să se desfete în ura lor dusă împotriva oamenilor, prin muncile de toate felurile aplicate pe spinarea oamenilor…dracii satisfăcându-și astfel, veninul și ura neîmpăcată ce zace în ei, ceea ce nu este corect!)
VALENTINA AFANASEVNA: Și Slavocica a spus că în acel loc, sunt foarte multe suflete ale oamenilor păcătoși, iar demonii sunt mulți.
El zicea că ei, desigur că își fac treaba cu asprime și răutate.
PE CINE IESE DIN FOC, ÎN ÎMPING ÎN FOC, PE CINE IESE DIN APA CLOCOTITĂ, ÎL CUFUNDĂ IAR ÎN ACEA APĂ CLOCOTITĂ.
Eu l-am întrebat pe Slavocica, de ce unii sunt într-un loc, iar alții, în alt loc.
UNII SE SUFOCĂ CU FUM, ALȚII NU POT IEȘI DIN FOC, IAR ALȚII STAU ÎN APĂ CLOCOTITĂ.
Iar el mi-a spus: ”Mămico, CE FEL DE PĂCATE AU AVUT, LA FEL LE SUNT ȘI LOCURILE”.
El avea răspunsuri scurte. Ce fel de păcate sunt, așa sunt și locurile de chin. Totul mi-a fost clar.
Vorbind despre chinurile Iadului, Otroc Veaceslav, a spus: ”LOCURILE DE CHIN SUNT POTRIVIT CU PĂCATELE”. Totul e drept.
PĂRINTELE ANDREI UGLOV:
CINE SLUJEȘTE LUI DUMNEZEU, VA MERGE LA DUMNEZEU.
CINE SLUJEȘTE CELUI RĂU, VA MERGE LA RĂU.
Tot ce-am semănat în viața aceasta pământească, vom secera în cea veșnică.
Dracii, îi plac pe cei ce înjură, iubesc pe cei desfrânați, pe cei răzvrătiți, le place când se fac avorturi, când se tratează la vrăjitori și extrasenși, CÂND TRĂIESC DEMONIZAȚI, FĂRĂ POCĂINȚĂ, FĂRĂ DE DUMNEZEU!
Dracilor, le plac astfel de oameni.
Când oamenii trăiesc o viață fără de căință, după voia celui rău, atunci…după moarte, merg direct în Iad. Crede omul în Dumnezeu sau nu, Dumnezeu oricum există și îi va judeca pe fiecare.
VALENTINA AFANASEVNA: Slavocica a spus că ÎN IAD ESTE UN LOC UNDE STĂPÂN ESTE VIERMELE. Și sunt foarte mulți viermi. Slavocica spunea că, VIERMELE ESTE FOARTE DEȘTEPT ȘI AUDE FOARTE BINE.
DACĂ CINEVA MERGE DE UNUL SINGUR PE DRUM…ESTE UN ASTFEL DE DRUM CU GROPI, NEBETONAT FIIND MOALE, PRĂFUIT, DAR E UN DRUM BUN, IAR DACĂ CINEVA MERGE SINGUR DE LA UN SAT LA ALTUL, ACEST VIERME AUDE FOARTE BINE.
EL IESE, OMUL ESTE LUAT PRIN SURPRINDERE, EL NU ESTE PREGĂTIT SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU AȘA CEVA.
EL CREDE CĂ NU MAI ESTE NIMENI PE PLANETĂ…IAR VIERMELE ÎL/ÎI TRAGE ÎN IAD, DE VII. EL ÎI MĂNÂNCĂ, ÎI ÎNGHITE.
Uneori îi trage pe cei decedați, dar asta se întâmplă foarte rar.
Acest vierme este din Iad, el acolo trăiește și de regulă, ÎI ATACĂ PE OAMENII NEPROTEJAȚI, PE CEI NECREDINCIOȘI.
VALENTINA AFANASEVNA: O iconografă mi-a povestit următoarea întâmplare: ea zicea, ”când am citit…vreau să vă spun că l-am văzut”
Eu o întreb: ”Cum l-ați văzut?” Și am continuat: ”Slavocica m-a avertizat ca, nici măcar eu să nu merg singură la cimitir, pentru că el (viermele) este în orice loc și în orice clipă poate apărea”.
Ea spune: ”Da, dar eu l-am văzut în Biserică. Primisem comandă pentru Icoana Mântuitorului. Seara am fost nevoită s-o finalizez și se făcuse noapte. Noaptea, în Biserică era rece, iar eu eram singură. Finalizam icoana și simt că mai este cineva.
Apare o mișcare în aer, mă întorc, iar el a ieșit astfel…după cum arată Slavocica (arată urcușul și coborâșul sinuos al șarpelui).
Își întinde gâtul, eu mă ridic și nădejdea e doar în Dumnezeu.
El s-a uitat atent peste umărul meu la icoană, apoi s-a uitat atent la mine și a dispărut.”
Iar ALȚI VIERMI, INTRĂ ÎN OCHI ȘI ÎN NAS, ÎN URECHI ȘI ÎN GENERAL, SE TÂRĂSC PE TOT CORPUL UMAN.
OMUL RESIMTE O DURERE INSUPORTABILĂ, ZICE CĂ ESTE FOARTE DUREROS.
Astfel de viermi…
Sun unele locuri unde oamenii stau în întuneric. Eu l-am întrebat pe Slavocica, ce fel de oameni sunt, de stau în întuneric?
Slavocica a spus:”DACĂ OMUL NU ESTE UNUL RĂU, DAR NU MERITĂ NICI RAIUL, EL SE AFLĂ ÎN IAD. PUR ȘI SIMPLU STĂ ÎNTR-O CAMERĂ ÎNTUNECATĂ ȘI NIMENI NU-L CHINUIE. EL/EI, PUR ȘI SIMPLU SE AFLĂ ÎN ÎNTUNERICUL VEȘNIC.”
Îl puteai întreba ce fel de suflete ale omului se află și unde! El știa dacă sufletul omului se află la Iad și ce fel de chinuri are.
Și eu l-am întrebat: ”Slavocica, cum poți știi aceste lucruri?”
El a zis: ”Mămico, a murit o cunoștință, ți-o mai amintești?”
Eu îi spun: ”Mi-o amintesc.” Acum nu mai știu cum se numea.
Și mi-a spus: ”Eu am mers în urma ei, ea a nimerit în Iad. M-am dus după ea și, primul lucru care a apărut, era un coborâș într-un loc întunecat, ca o vizuină. Apoi am mers mai departe după ea. Acolo ardeau focuri, fierbeau cazane, păcătoșii sunt târâți cu toată puterea, cu diferite legături. Eu am ajuns până la acel loc, iar ea a mers mai departe. Mi se făcuse frică și m-am întors.”
El, pur și simplu a mers după ea. El putea vedea acest Iad.
Iar când a fost înmormântat un ofițer din blocul de alături, se adunase foarte multă lume. Nina Anatolievna Ponamoreva îmi zice: ”M-am apropiat și tocmai ieșise și Slavocica.”
Nina îl întreabă: ”Slavocica, e un om bun?”
Iar Slavocica zice:”E un om bun.”
Nina zice: ”Noi, toți îl respectam.”
Iar el zice: ”Să nu vă îngrijorați pentru el. Omul bun va ajunge într-un loc bun.
Slavocica spunea că, uneori, oamenii merg pe drum, pe planetă, IAR PĂMÂNTUL DE SUB EI, ÎN UNELE LOCURI SE SURPĂ.
IAR OMUL, AJUNGE DE VIU ÎN IAD. ȘI DIN TOATE PĂRȚILE VEDE MULȚI OCHI PLINI DE URĂ, IAR DEMONII ÎL SFÂȘIE DE VIU PE UN ASTFEL DE OM. PUR ȘI SIMPLU ÎL SFÂȘIE.
AU O MARE URĂ FAȚĂ DE OM. E cel mai îngrozitor lucru când pământul se surpă sub picioarele tale.
El a spus: ”Da mămico, este îngrozitor…când oamenii îi trag pe oameni de vii!”
Aceasta era exprimarea lui: ”îi trag pe oameni, îi fură”.
PĂRINTELE ANDREI UGLOV:
Dacă omul trăiește fără de Dumnezeu, trăiește în păcate de moarte nepocăite, și moare fără de pocăință este cel mai îngrozitor lucru.
Potrivit mărturiei Bisericii, un astfel de suflet nu va trece prin vămi.
Pe un astfel de suflet, dracii, de la început îl vor trage în Iad.
Dar poate fi și mai rău. EXISTĂ ASTFEL DE PĂCATE CARE, ÎN VIAȚĂ FIIND, PĂMÂNTUL TE POATE ÎNGHIȚI. Iar la baza acestor lucruri, stau mărturii din Scrierile Sfinte.
PE TOȚI VRĂJITORII, HULITORII, PE TOȚI SEDUCĂTORII POPORULUI, SODOMIȚII, UCIGAȘII DE COPII…PE EI, DUPĂ MOARTE, NICI PĂMÂNTUL, NICI CERUL NU ÎI PRIMEȘTE!
Doar o pocăință sinceră îi poate împăca cu Dumnezeu.
Pocăința aceasta trebuie făcută în Biserica Ortodoxă, la spovedanie, înaintea Sf.Cruci și a Evangheliei, pocăință pentru toate păcatele, începând din copilărie.
Trebuie să ne amintim toate păcatele, sufletul trebuie întors pe toate părțile, trebuie curățat tot nororiul păcatului, ca să nu rămână nimic pe suflet, pentru că, până când omul nu s-a pocăit, Satana are putere asupra acelui suflet și îl chinuie pe om.
Pentru a te elibera de această agresiune demonică, e nevoie de pocăință, trebuie să lași păcatul să faci canoane pentru păcat, și cu tot sufletul să te întorci la Dumnezeu.
VALENTINA AFANASEVNA: Eu l-am întrebat:”Slavocica, de ce despre Iad povestești multora, iar despre Rai, la foarte puțini oameni? Și mie, în general, tot despre Iad îmi povestești.”
Iar el îmi spune: ”Mămico, pentru ca oamenii să se gândească și să nu ajungă acolo. Iar despre Rai, deocamdată nu sunt vrednici să audă. De aceea, spuneam la puțini oameni că planeta noastră Pământ, odată cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos, va fi ca un Rai.
Vorbind despre planetă, se înțelege că și Raiul arată astfel, pentru că Slavocica spunea că Dumnezeu, va sădi Raiul din nou. Oamenii care nu l-au trădat pe Dumnezeu, îl vor ajuta. Slavocica a spus că planeta noastră Pământ, va fi în toată siguranță pentru viață, omul se va schimba, iar când sufletul omului pleacă în acel loc, primul lucru pe care îl vede, este o iarbă frumoasă ce se mișcă în adiere de vânt, verde, cu flori…și așa povestește mai departe.
El m-a rugat…sunt unele lucruri care nu trebuie povestite oamenilor.
Slavocica a spus că pământul va fi restaurat de Domnul, de îngeri…
Când vor mai fi scufundări de pământ…Slavocica spunea: ”Mămico, îngerii duc porțiuni imense de pământ pe cer, iar dacă omul s-ar uita, ar vedea că pe Cer, efectiv zboară pământ. Iar acele surpări le vor umple, vor nivela pământul.
Pământul va fi foarte frumos, superb, spunea Slavocica, dar ALTFEL! Și omul va fi altfel…pe pământ se va putea trăi în siguranță. Apa va fi curățată.
Apa va fi într-atât de transparentă, că la mari adâncimi, se va vedea fiecare pietricică. Iar omul va primi alte calități. El nu va mai fi la fel.”.
Slavocica spunea că oamenii nu vor mai avea nevoie de niciun transport pe planeta restaurată. Transportu nu va mai fi necesar, pentru că ei înșiși, într-un anume fel…nu am întrebat cum, se vor deplasa cu mare viteză, iar comunicarea…noi, acum ne înțelegem prin multe cuvinte…nu va mai fi necesară.
OMUL ÎL VA ÎNȚELEGE PE ALT OM, FĂRĂ CUVINTE.
În general, planeta va fi sigură și foarte frumoasă, cu Dumnezeu.
Aerul pe Planetă va fi curat, pământul va fi frumos, nu vor mai exista boli, iar omul va fi cu Dumnezeu pentru veșnicie.
Planeta, după cum l-am înțeles pe Slavocica, va fi Raiul. Slavocica s-a mirat foarte mult…oamenii care au supraviețuit acestei catastrofe, nu l-au trădat pe Dumnezeu, vor rămâne cu Dumnezeu.
Dar Slavocica s-a mirat foarte mult: ”Mămico, cum se poate, doi din cei care l-au așteptat pe Dumnezeu…două erau femei însărcinate, cum e posibil ca, încă doi copii să se nască! Ei vor fi mici.”
Eu îi zic: ”Ce este atât de deosebit în asta, Slavocica?”
”Cum așa mămico…acești copii, ei nu au făcut nimic, nu au meritat să fie în Rai.”
Eu îi zic: ”Slavocica, eu nu știu.”
Acesta este singurul lucru la care nu a găsit niciun răspuns.
ZONA MORȚII ȘI SFATURILE LUI OTROC VEACESLAV.
REPORTAJ: În anul 1957, la o distanță de 4 km de Câștâm, la o uzină de procesare a plutoniului, a explodat unul dintre containerele cu deșeuri radioactive.
Specialiștii consideră că, consecințele exploziei din Câștâm sunt comparabile cu catastrofa din Cernobâl.
VALENTINA AFANASEVNA: și au arătat că deșeurile toxice s-ar revărsat într-o baltă sau râu și au făcut un val din pământ.
În principiu, părea că totul s-a liniștit.
Iar acum, acest pământ se ridică, iar ei îl fac mai înalt.
Acesta, din nou se ridică, apa radioactivă, poluată.
Ei, din nou ridică nivelul pământului.
Iar acum, el este foarte înalt și în orice clipă poate ceda…este din pământ și se poate surpa.
REPORTAJ: Dacă vii la curgerea apei de dimineața, iar ziua vezi peisajul satului, te poți delecta fără să vrei.
Despre faptul că acum 50 de ani, s-a întâmplat o explozie nucleară, astăzi reamintește doar acest semn.
După explozia de la Combinatul Chimic Maiak, resturile radioactive au ajuns în râu.
Prin iradiere atunci, au suferit mii de oameni.
Locuitorii a 20 de localități din Ural au fost mutați de urgență, iar despre Muslimov, specialiștii au spus că nivelul radiației este peste normă.
Infectată este doar apa.
Râul este înconjurat cu un gard ghimpat, dar nici sârma ghimpată, nici semnul ”radioactiv, STOP! RADIAȚIE” nu îi poate opri pe localnici.
Unii dintre ei folosesc în continuare apa din râu și spun că nu au nicio altă soluție.
Oamenii din Muslimov prind pește la mal, pasc vacile.
Un alt râu în sat sau prin apropiere, nu există.
-Ei merg să bea apă la râu?
-Da.
-Și beau apă infectată?
-Da, desigur.
-Și apoi beți acest lapte?
-Da.Noi deja ne-am obișnuit.
Localnic: Ei s-au obișnuit și cu faptul că în tot satul, cele câteva pompe de apă funcționale dau apă după un grafic strict.
Imediat va curge apa, încercați!
Apa e bună, vine din râu.
VALENTINA AFANASEVNA: Acolo mor foarte mulți oameni, iar cei care au supraviețuit, e uimitor faptul că au supraviețuit. Ei beau lapte contaminat, aduc în Piața din Beliabinsk gâște contaminate.
Ei povestesc că pe acolo înoată țestoase ciudat, ba au cap, ba nu au, sau au doar jumătate de cap…
E o situație îngrozitoare.
Iar aici, aproape de noi, la o distanță de 60 de km este orașul Carabaș.
Dacă cineva ar fi văzut acest oraș…e ceva îngrozitor.
Acolo sunt munți întregi de deșeuri tehnice, efectiv munți de deșeuri.
E cel mai murdar oraș de pe planetă.
O NATURĂ ATÂT DE FRUMOASĂ ȘI O ASTFEL DE NESIMȚIRE UMANĂ.
Când treci pe-acolo, devine înfiorător.
REPORTAJ: Escaladarea muntelui golaș reprezintă o acțiune pentru protecția ecologică a planetei. Un monument de 13 m instalat de locuitorii Carabașului, în memoria catastrofelor ecologice.
În acest moment, conținutul de cupru, plumb și altele…în apă și aer, depășesc de 10 sau 100 de ori normele admise.
Această istorie a început într-un oraș provincial, de dimensiuni mici, în sudul Uralului.
Anul 1996, industria trece printr-o criză profundă. (ca și la noi…)
Uzinele se închid, spitalele se află într-o stare de plâns. (Vedeți, comuniștii de la ei, precum și cel de la noi…au făcut la fel!)
Salariile nu se plătesc luni de zile sau chiar ani la rând și chiar frumusețea naturii locului, nu poate să distragă oamenii de la problemele zilnice.
Chiar aici, în împrejurimile orașului Câștâm a apărut o ființă misterioasă, a cărei proveniență, până în ziua de azi, nu poate explica niciuna dintre versiuni. (min.1:55:25) OAMENII CARE AU VĂZUT PITICUL ÎN VIAȚĂ, NU L-AU CONSIDERAT O FIINȚĂ PĂMÂNTEASCĂ.
Se îndoiesc și aceia care au ținut în mâini mumia acestei ființe.
A fost ființa misterioasă, un reprezentant al civilizației extraterestre?
Au putut condițiile meteo să aducă la apariția unei astfel de mutații la animale sau oameni? (min.1:55:43 văzută de aproape)
Această emisiune este o încercare de a desluși una dintre cele mai neobișnuite istorii din sec.XX.
VALENTINA AFANASEVNA: Și aici este orașul Câștâm, toți îl arată la televizor.
Acolo a apărut un extraterestru mic, cu numele ”Alieșenca”, a trăit la o femeie, apoi a murit. Apoi corpul acestuia a dispărut.
Știți, eu nu mă voi mira dacă în acel loc, va apare nu doar ”Alieșenca”, ci și balaurul Gorănci și se va arăta pe un munte.
Aici e o zonă foarte frumoasă, lacuri minunate, într-atât de frumos e totul, dar…când trece această urmă de radiație, până și-n gură te înțeapă și simți cum a trecut această emanație de radiație, sau cu ploaia a trecut un nor.
DE ACEEA AICI, E LEUCEMIE FĂRĂ DE SFÂRȘIT.
De aceea Slavocica a suferit exact aici, exact din cauza unei astfel e boli.
REPORTAJ: Locuitorii din aceste zone, dar în special copiii se expun la efectele substanțelor periculoase.
În acest raion, și înainte apăreau nou-născuți cu abateri de la normalitate.
Vladimir Bendlin: Au fost reținute câteva cazuri, în general se nășteau copii cu aripioare.
A fost un caz, când s-a născut o fetiță căruia i-a lipsit intestinul gros. (uau! Min.1:57:04 arată grozăviile născute și formolizate în borcan)
Ea a murit, chiar acolo, în salonul de nașteri.
VALENTINA AFANASEVNA: Când stăteam cu Slavocica în Spitalul Municipal din Celiabinsk, acolo erau foarte mulți copii bolnavi de leucemie.
Iar în Ural sunt multe radiații.
Sunt foarte multe cazuri de moarte în rândul copiilor.
Când am văzut toate acestea…e ca un conveier al copiilor ce mor de leucemie.
Unii intră, se fac transfuzii, li ce pune un tub din cauciuc, le fac toate aceste perfuzii și pleacă.
Intră alții, cineva moare.
În acest spital sunt copii bolnavi de leucemie.
În fiecare zi aici, mor copii sub privirile noastre.
Nu de mult, a murit un băiețel la ora 4 dimineața.
VALENTINA AFANASEVNA: Nu pot să uit o întâmplare.
A venit un câine, iar Hematologia era la etajul 3, cred că la etajul 3 sau 4.
A venit câinele, s-a așezat sub geam, se uita la un anumit geam și urla.
Toți erau în alertă, aveau un sentiment de frică.
Eu întreb de ce au o așa frică…pur și simplu urlă un câine.
Ei m-au privit, nu mi-au spus nimic.
Undeva, pe la ora 9 seara…câinele a urlat de la ora 6 până pe la 8, la începutul orei 9, au adus un băiețel până în 5 ani, era așa de frumos, creț, brunețel.
L-au adus pe la ora 9, iar pe la ora 10 a murit.
Pentru că oamenii erau în panică, nu știu ce legătură era cu urletul câinelui, se pare că nu era pentru prima oară, iar oamenii își făceau griji pentru copiii lor.
Toți își țineau strâns copiii. A murit acest copil frumos, iar când am început să discut cu doctorul în policlinică, acesta mi-a spus: ”MĂ SURPRINDE FAPTUL CĂ, DE ATÂȚIA ANI DE CÂND LUCREZ AICI, DE LEUCEMIE MOR CEI MAI INTELIGENȚI, CEI MAI FRUMOȘI COPII. NU AM VĂZUT NICIUN PROST SAU VREUN HULIGAN. CEI MAI FRUMOȘI COPILAȘI MOR.
Iar în prezent, când trec pe lângă acest spital, destul de rar, văd cum Hematologia a întinerit. La acest etaj văd frânghii,scutece.
În această secție stau copiii nou-născuți.
Ei sunt în această secție. Și în general, foarte mulți oameni mor, foarte mulți.
Orașul Chebarkul nu este mare, poate are 45-50.000 de locuitori.
Sunt la cimitir de mulți ani și într-o zi discutam și tot aduc și aduc, îngroapă și îngroapă.
Am întrebat o angajată care lucrează în cimitir: ”Ce se întâmplă, de dimineață până seara sunt înmormântări și înmormântări”.
Ea zice: ”până la 20 de morți au fost astăzi, aproximativ 20 de morți”.
Într-un oraș atât de mic, există o astfel de cernere.
Și în astfel de circumstanțe periculoase, Slavocica recomanda pentru toții copiii care trăiesc în Urali sau în alte zone cu radiații…în astfel de zone, nu le pot spune altfel, recomanda Vinul ”Kagor”.
Chiar de la naștere, copiilor mici li să dă un deget – două într-o săptămână de Kagor.
Apoi a recomandat să mănânce tot ce e roșu: căpșuni, roșii, sortimentul de mere roșii, și nu recomanda să se mănânce banane.
Eu nu am știut de ce, până când am discutat cu o femeie care lucra la depozit…veni vorba și i-am zis: ”Ai atâtea banane, iar Slavocica nu recomanda în Ural să le mâncăm”.
Ea spune: ”Foarte posibil Valentina Afanasesvna pentru că toate bananele se gazează…acestea sunt supuse prelucrării cu gaze”.
Poate din cauza asta, poate există un alt motiv, dar el nu recomanda să se mănânce banane.
Apoi, Slavocica spunea că, oamenii pun VESELA DE CRISTAL în vitrină, pentru frumusețe.
El zicea că este CEL MAI CURAT MATERIAL PENTRU APA POTABILĂ.
El avea paharul lui de cristal despre care îmi zicea: ”Mămico, ar fi bună și o linguriță de argint, iar dacă cineva are, să pună și o bucățică de argint, un cercel rupt, aur dacă este…”.
El recomanda ca această apă, să nu o fierbi.
În schimb, e bine să mai stea, și apoi s-o bei.
EL SPUNEA CĂ APA FIARTĂ E O APĂ MOARTĂ.
Iar această apă este totuși vie și trebuie băută nefiartă.
El a băut o astfel de apă. Avea paharul său, lingurița sa, cuțitul său, mereu avea șervețele…așa era mereu.
Îi plăcea foarte mult să fie totul frumos, curat și să strălucească.
El a mai spus, nu știu de ce…de obicei se străduiesc în spitale, în special la Hematologie care recomandă copiilor să mănânce multe nuci.
Slavocica a spus că nu este voie să mănânci niciun fel de nuci.
ÎN GENERAL, CELOR CARE AU BOALA SÂNGELUI, EL RECOMANDA SĂ SE MĂNÂNCE TOT CE E ROȘU: ROȘII MURATE…EL ZICEA CĂ MĂCAR O ROȘIE PE ZI TREBUIE CONSUMATĂ.
Eu i-am spus: ”Slavocica, mie nu-mi plac roșiile, nici proaspete și nici cele murate”.
Iar el mi-a spus:”Mămico, trebuie neapărat, măcar o roșie murată pe zi”.
Și el zicea că, în sezonul coacerii roșiilor trebuie mâncate foarte multe roșii.
ZICEA CĂ, ÎN NICIUN CAZ NU TREBUIE SĂ MĂNÂNCI CONSERVE DE CARNE, NICIUN FEL DE CONSERVĂ DE PEȘTE, NIMIC CONSERVAT, NICIUN FEL DE CIUPERICI CONSERVATE. EL NU RECOMANDA SĂ MĂNÂNCI PRODUSE CONSERVATE.
RECOMANDA SĂ MĂNÂNCI TOTUL VIU, NATURAL.
ZICEA CĂ ESTE BINE SĂ MĂNÂNCI SFECLĂ ROȘIE ȘI CÂT MAI MULTĂ VARZĂ.
În general, recomanda legume. Și mereu zâmbeam când zicea: ”și kagor, câte puțin pe săptămână”.
Slavocica a spus că cei care beau vodkă…a spus unei femei, învățătoarei lui.
El i-a spus că CELOR CARE BEAU VODKĂ, LI SE USUCĂ CREIERUL. CREIERUL DEVINE ALTFEL ȘI OMUL SE DEGRADEAZĂ. NU E VOIE SĂ BEI VODKĂ.
LAPTELE NU-L RECOMANDA NIMĂNUI.
El a spus că în Ural, în special în Ural, vacile sunt foarte bolnave.
A spus: ”Mămico, în jur de 80% dintre vaci sunt bolnave de leucemie”
De aceea, nici el nu a băut lapte.
Slavocica nu mânca carne, ci rar, când insista tatăl lui, mânca o bucățică de pui.
Slavocica recomanda tuturor oamenilor care se ocupă cu ierburi, le spunea: ”O mare cantitate de substanțe folositoare până la 80%, prin uscare, se pierd. De aceea sunt ierburi pe care le poți stoca ca și suc”.
De exemplu, într-o atmosferă curată, el poate rezista liniștit 2-3 ani. Dacă a apărut un mucegai, acela se poate înlătura, nu trebuie să-l diluezi. Nu recomanda să pui vodkă peste ierburi, nu sunt benefice.
El a spus că ierburile se prepară cu apă…se fierb, dar cele mai bine cu sucuri, să le storci.
De exemplu, planta MATI-MACEHA (mama vitregă), sucul i se păstrază mult timp.
Mult timp nu i se întâmplă nimic. Slavocica recomanda să o dai prin mașina de tocat, să-l storci bine, iar acest suc e bine să-l pui într-o sticlă de culoare închisă și ținut în frigider. Apoi îl lungești cu apă fierbite și bei.
Eu i-am adus o carte cu plante medicinale și i-am spus: ” uite!”
El m-a privit și mi-a spus: ”Mămico, și aici nu este scris adevărul…nu vindecă, dar nici nu face rău.”
Este o descriere simplă. Și totuși, din cartea imensă cu plante medicinale, el mi-a scos câteva rețete spunând că acelea vor funcționa.
Slavocica nu se comporta pozitiv cu privire la religia budistă și cu privire la medicina care se practica în acea zonă.
ACUPUNCTURA.
El spunea că, cu cât mai mult se practică pe om, cu atât punctele respective se atrofiază. Apoi, nu vor mai funcționa.
Și a mai spus că, toate aceste masaje sunt și ele dăunătoare pentru om. Din câte am înțeles pe Slavocica, omul care știe ce face…spre exemplu, masajul din medicina orientală, acesta este însoțit de meditație…cât despre creștin, acesta poate fi în pericol de moarte.
Iar dacă omul este un simplu maseor și face masaj altui om, Slavocica spunea că, cel dintâi îi ușurează suferințele celuilalt, însă în el, în maseor, toate acestea se măresc asemenea unui bulgăre de zăpadă. Cumva, își ia peste el, o parte din problemele acelui om pe care îl tratează.
Iar eu am întrebat: ”Slavocica, ce este de făcut?”
El a spus ca, măcar să-și ungă puțin degetele cu ulei sfințit.
În general e permis, dar este periculos.
Asta trebuie să se știe: CINE face, CE face și CUI îți încredințezi trupul și ce poate ieși din asta.
Slavocica a mai spus că, atunci când a auzit cum ai noștri învață tehnici de respirație potrivit medicinei orientale, învață cum să respire…Slavocica avea o stare de îngrijorare pentru oameni și o tristețe, pentru că ei, oricum nu ascultă de nimeni. Și așa de trist spunea că este atât de periculos pentru om…
MANIPULAREA RESPIRAȚIEI NU E VOIE S-O PRACTICI ÎN NICIUN FEL!
NICIUN FEL DE EXERCIȚII DE RESPIRAȚIE, DE NICIUN FEL.
Eu nu l-am întrebat de ce, îmi era suficient.
Slavocica mi-a spus că mâinile trebuie spălate foarte des.
El sâmbăta, lua o găletușă nu prea mare, dilua soluție dezinfectantă și începea să spele toate ușile și în special toate clanțele de la uși.
Spăla foarte bine mâinile, spunea că foarte mulți microbi se adună în aceste locuri.
Iar mâinile trebuie spălate mai des și neapărat cu săpun.”
Sfârșit
Impresionant mi s-a părut mesajul de la min.2:05:46 din filmul 2, al Protoiereul Petr Borodylin, despre Otroc Veaceslav:
”Sunt discuții foarte diferite, unii sunt pentru el, alții împotriva lui.
Noi vrem să face o emisiune și să povestim despre el, despre ceea ce noi înșine simțim și înțelegem.
Clericii noștri au opinii diferite cu privire la Otrocul Veaceslav.
Unii consideră că este sfânt, alții consideră că este extrasens.
EU VĂ ASIGUR CĂ ESTE SFÂNT.
DE CE SUNT ATÂT DE SIGUR DE ACEASTA?
În primul rând, nu sunt un băiețel, am 65 de ani.
Am văzut tot felul de oameni, am văzut oameni demonizați, mulți preoți, arhierei, credincioși.
POT SĂ DEOSEBESC RĂUL DE BINE, ADEVĂRUL DE MINCIUNĂ.
Prima dată când a ajuns la mine cartea despre el, se numea ”Ah, mamă, mămico!” eu, nu prea aveam încredre în cărțile care se tipăresc în prezent, pentru că conțin multe minciuni.
Eu am citit cartea și, după cum se spune, am fost ATINS de aceasta.
Am citit și mă gândeam că, dacă astfel se scrie despre el, ori este prooroc, ori într-adevăr este minciună.
Mă gândeam că trebuie să mă rog pentru el .
PRIN MILA LUI DUMNEZEU, DUPĂ MULȚI ANI DE SLUJIRE ÎN BISERICĂ, DUMNEZEU M-A ÎNVĂȚAT SĂ MĂ ROG.
ÎN RUGĂCIUNE, SIMT PENTRU CINE MĂ ROG ȘI CE FEL DE OM ESTE, FIE VIU, FIE MORT. NU ESTE NICIO DIFERENȚĂ.
DACĂ VĂD CĂ MERGE LIN, FĂRĂ OBSTACOLE, ATUNCI OMUL ESTE BUN, FIE VIU, FIE MORT.
IAR DACĂ ÎNCEP SĂ CASC, ÎNCEPE SĂ FIE GREU, MI-E GREU SĂ MĂ ROG, ATUNCI OMUL ESTE FOARTE PĂCĂTOS, FIE CĂ E VIU, FIE CĂ E MORT.
IAR DACĂ NU MĂ POT RUGA DELOC, ATUNCI NU POT EXPRIMA ÎN CUVINTE CE SE ÎNTÂMPLĂ CU UN ASTFEL DE OM.
EU, PUR ȘI SIMPLU MĂ OPRESC, PENTRU CĂ SE POATE ÎNTÂMPLA CEVA CU MINE.
DEMONII NU TE LASĂ SĂ TE ROGI PENTRU OMUL RESPECTIV.
De aceea, eu verific toate aceste cărți, discuții despre diverști oameni, în felul meu, prin rugăciune cu Dumnezeu.
PRIN COMUNICAREA CU DUMNEZEU, NICIODATĂ NU GREȘESC.
În privința lui Otroc Veaceslav, eu – sâmbăta fac panahidă.
Îi pomenesc pe toți și pe toate.
O panahidă ține două ore și jumătate.
Încerc să-i amintesc pe toți străbunicii mei, rude apropiate și depărtate, pe toți ostașii ce au participat la Revoluție, pe toți comandanții militari, pe toți, toți de care îmi amintesc și pe care îi știu.
Ei toți au nevoie de panahidă.
Mulți dintre ei nu se află în locuri bune.
Am început să mă rog și pentru Otrocul Veaceslav.
Deși este un băiețel micuț, el avea 11 ani când a murit…CHIAR ȘI COPIII FAC ANUMITE PĂCATE.
IAR ÎN RUGĂCIUNE, EU LE SIMT.
Eu m-am rugat și era lin, drept, nu simțeam nimic rău.
Poate că nu m-am rugat eu bine, poate ar fi trebuit să mă rog cu lacrimi, mai cu foc, din inimă, din suflet. Și din nou nu am simțit nimic (rău).
BĂIEȚELUL ESTE SFÂNT.
Mă gândeam că dacă este așa, o să-l introduc pe lista de rugăciune.
Rugăciunile le fac Duminica pentru că trebuie să te rogi lui Dumnezeu și acasă, peste tot trebuie să-l slăvești pe Dumnezeu.
Rugăciuni Duminica, panahidă Sâmbăta.
L-am inclus în rugăciuine: ”Sfinte Otroc Veaceslav, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Și ÎN TIMPUL ACESTOR CERERI, L-AM SIMȚIT CĂ A VENIT LA MINE ÎN VIZITĂ.
STA ALĂTURI DE MINE, EU NU-L VĂD, ÎNSĂ ÎI SIMT PREZENȚA ALĂTURI DE MINE.
ȘI AUD CUM ÎMI SPUNE:”SĂ VII LA MINE LA MORMÂNT”.
Ce să fac, trebuie să meg. Eu sunt un om ascultător, trebuie să merg.
Deși uneori am avut probleme cu banii și altele, acum nu aveam probleme.
Am plecat exact în perioada Paștelui, anul trecut.
Am venit la el, la mormânt.
Ne-am rugat, am cântat Hristos a Înviat, i-am cântat o panahidă.
Am vorbit cu mama lui și m-am convins deja, fără a avea cartea, că este un băiețel sfânt.
Cum se întâmplă asta?
SIMȚI CU INIMA.
CUM SCRIE ÎN CARTEA SA, EL ÎI VA GĂSI PE TOȚI ȘI SINGUR SE VA FACE CUNOSCUT.
DE ACEEA, DUMNEZEU NU ALEGE PE ORIȘICINE.
VEACESLAV NU ALEGE PE ORICINE PENTRU A-L CINSTI ȘI PENTRU A I SE RUGA.
Înainte, nu-mi era cunoscut. Cel puțin eu, sunt convins că este un băiețel sfânt și eu îl iubesc foarte mult, ca pe propriul fiu.
A avut parte de suferințe, are parte de răsplătiri.
Și la mormântul lui am făcut panahidă și mii de oameni chiar de față cu mine intrau acolo…și în timpu panahidei, zeci de oameni.
La el vin copii, imaginați-vă, iar în timpurile noastre știți cum sunt copiii.
Nu este atât de ușor să-i atragi în Biserică, nu este atât de ușor.
Ei simt cu inima Harul care vine din mormântul său.
Și toți care merg acolo cu credință primesc ajutor.
El poate să vindece, chiar și din lumea de dincolo, să mângâie, să ajute, să protejeze și să înțelepțească.
Astfel de cazuri sunt foarte multe.
Nu sunt povești, nici ficțiune.
De ce merg oamenii?
OAMENII SIMT HARUL.
Altfel, oamenii nu ar merge.
Ei simt harul. La Părintele Nicolae pe insulă, merg sute.
Deși el a murit de multă vreme, ei merg. Și vor merge…
La fel este iubit Gurii din Valadonsk, nici pe el Biserica nu-l miluiește.
Drept să vă spun, oamenii merg, îi iubesc și îl țin minte pentru că este omul Lui Dumnezeu.
Așa este și Otroc Veaceslav.
Oamenii simpli îl cinstesc și vin la el după ajutor, iar părinții bisericești spun că el este extrasens.
Acum, peste tot sunt extrasenși, știți ce se întâmplă în țara noastră. Avem vrăjitori și escroci. Vorbește Ciumak, contanimează apa. Ciumak, Kaspirovski, sunt extrasenși ce apar la televizor.
Adică, orie om care are ceva abilități duhovnicești este atribuit extrasenșilor, fără a înțelege sau cerceta cine este el.
Biserica trebuie să cerceteze.
REZULTĂ CĂ PREOȚII NU SIMT HARUL CARE IESE DIN MORMÂNTUL SĂU.
PREOȚII NU CAUTĂ AJUTORUL SĂU, VORBESC, ÎL DISCRIMINEAZĂ, SPUN CĂ ESTE ALTFEL.
DE FAPT, EI NU POT CREDE CĂ ÎN TIMPUL NOSTRU S-A NĂSCUT UN ASTFEL DE BĂIEȚEL SFÂNT.
ASTA AM SIMȚIT CU INIMA, IAR INIMA NU MINTE NICIODATĂ!
De aceea, când fac rugăciuni la mine acasă, în apartament, mereu îl includ în rugăciuni.
Și, ce este interesant: și enoriașii mei l-au îndrăgit cu toată inima pe Otroc Veaceslav.
De câți ani mă cunoașteți…de 25 de ani slujesc în regiunea Vologodsk. De ce nu mă credeți?
Eu nu vă voi minți.
Este un băiețel sfânt.
ESTE ÎNGER PĂMÂNTESC ȘI UN OM CERESC.
Oamenii l-au văzut, s-a arătat celor apropiați lui, care îl cunoșteau în timpul vieții.
L-au văzut cu cămașă albă și cu aripi de înger în spate.
Mergeți la el la mormânt, rugați-vă lui, este un băiețel drăguț.
ARĂTAȚI DRAGOSTE PENTRU EL, ARĂTAȚI IUBIREA NEFĂȚARNICĂ, ADEVĂRATĂ!
”Băiețel minunat, ajută-mi, sunt bolnav de cancer, medicul nu a putut să mă vindece, și tu ai murit de cancer de sânge, ajută-ne dacă poți, roagă-te lui Dumnezeu, mijlocește pentru noi, ai milă de mine, la cine să mă duc, acum NU sunt sfinți, nu ai la cine să apelezi. Toți apelează la tine și noi apelăm la tine. Arată-ne că poți să ne vindeci cu adevărat. Pentru totdeauna vom fi recunoscători și vom spune și altora să meargă. Fie ca toată țara să te slăvească! Arată-ți mila către noi, ai milă de noi!
ACUM este un timp de APOSTAZIE ÎN MASĂ, LEPĂDARE GENERALĂ DE DUMNEZEU.
ȘI CLERICII ȘI ARHIEREII, ȘI PATRIARHUL…TU EȘTI ULTIMUL PROOROC AL NOSTRU ÎN RUSIA. NU VOR MAI EXISTA PROOROCI PÂNĂ LA A DOUA VENIRE. Te rugăm să ne ierți. Tu ești cu Dumnezeu, mijlocește pentru noi.
Noi te vom preaslăvi și ne vom închina ție.
Vino la noi, salvează-ne! Tu ești aproape de Dumnezeu, iar noi nu putem ajunge la Dumnezeu, iar tu ești alături de El. Milostivește-te asupra noastră că pierim, salveză țara noastră, Biserica noastră. Nu ne lăsa pe noi, nădăjduim în tine din toată inima. ”
http://genderi.org/filmul-doi-seria-doi.html?page=2
filmul doi Seria doi
Ei se pregătesc pentru război cu Dumnezeu
Slavocica a spus că pe planeta noastră există TREI LOCURI DEOSEBIT DE DIABOLICE.
UNUL dintre locuri este TIBETUL.
Se consideră din punct de vedere tradițional că dacă pe Pământ există un loc tainic de păstrare a cunoștințelor antice, atunci ar trebui să-l cauți mai întâi în Tibet.
Exact în acel loc pot exista secrete ce permit descoperirea abilităților tainice ale omului, telepatia, posibilitatea mutării obiectelor cu puterea gândului și capacitatea de a obține nemurirea.
Tatăl își duce fiica la altarul pentru jertfe. El se va ruga zeităților pentru întreaga comunitate pentru îndurare, și o bună recoltă.
El trebuie să sigileze cererea cu sângele copilului său.
Aceasta este un ritual interzis în Tibetul din Chinei acest ritual.
Desfășurarea acestuia se pedepsește prin lege.
În prezent pentru a desfășura un astfel de ritual îngrozitor totul e deja pregătit.
Cupa pentru colectarea sângelui, cuțitul pentru deschiderea corpului, tiara imensă împodobită cu cranii omenești și haina pestriță brodată cu schelete.
În ultimul moment, groaznicul ritual se anulează.
Zeii permit înlocuirea fetiței cu o păpușă.
Însă în urmă cu 200 de ani astfel de înlocuire nu ar fi fost plăcută zeilor.
Păpușa modelată în aluat, ce a izgonit toate duhurile rele e omorâtă cu o armă ritualică, cu săgeți, secure, pumnale. Apoi altarul este aruncat jos pe pământ.
Aducerea mistică a jertfei e însoțită de dansurile lor cu măști de demoni vechi și muzică, cântări, cu viziuni cosmice a jertfelor din trecut.
Ritualul a început.
Câteva religii amintesc de muntele mistic pe care îl poți compara cu Grădina Edenului.
Vârful acestuia are 4 fețe, corespunzătoare celor 4 puncte ale compasului.
Patru râuri curg din el în cele patru direcții ale lumii.
Datorită apelor sale dătătoare de viață, acest munte e considerat a fi axa lumii.
În una dintre cele mai îndepărtate locații ale Tibetului, se găseste locul unde această legendă prinde viață.
Acest loc este MUNTELE KAILAS.
Datorită legăturii cu muntele mistic, Kailas se consideră sfințit și niciodată nu a fost escladat.
Este cel mai important loc de pelerinaj din Tibet.
Valentina Afanasevna
Slavocica a spus că în acel loc EXISTĂ UN CALCULATOR URIAȘ, DE TIPUL CREIERULUI UMAN.
CALCULATORUL A FOST CREAT DUPĂ ACEST MODEL.
Și zice: „este în stâncă. Dacă intri vei găsi o sală imensă.
Totul e gata, sunt butoane mari, ce sunt ascunse în stâncă.
În cazul în care ar intra un om în acel loc, nu va să înțelege nimic. Dacă vei apăsa acele butoane, se v-a deschide cerul. Și ei vor vedea totul, dar le este interzis”.
Și Slavocica a spus că acestora le este foarte teamă de Iisus Hristos și nu vor încălca această interdicție. Însă toate acestea există.
„E creat de demoni?”
„E creat de demoni.”
„Păzit de slujitorii demonilor?”
„Da, păzit de slujitorii demonilor. Acest loc e păzit pentru a nu fi găsit nimeni.”
1:06:35 –1:08: 21 reportaj
În multe dintre scrierile vechi referitoare la Kailas se repetă aceleași cuvinte.
Nimeni dintre muritori nu va îndrăzni să meargă pe muntele unde locuiesc zeii.
Cel ce va vedea fața zeilor, va trebui să moară.
Aceasta sună într-adevăr fantastic, însă potrivit opiniei unor oameni de știință, MUNTELE SFINȚIT KAILAS, PE DINĂUNTRU ESTE GOL.
Mulți oameni ce au fost prin vecinătatea muntelui Kailas, consideră ACEST MUNTE MISTERIOS ESTE O FORMAȚIUNE ARTIFICIALĂ. Foarte mulți factori indică spre acest lucru: atât FORMA PIRAMIDALĂ, ORIENTAREA EXACTĂ SPRE PĂRȚILE LUMII, PRECUM ȘI STRUCTURA STRATIFICATĂ.
În prezent este cunoscută sub diferite denumiri.
Europenii o numesc Kailas, chinezii Kangrința, în tradiția religiei Yon Drum Gun Ţec.
În vechile texte tibetane se vorbește despre acesta ca despre un munte înzăpezit prețios.
Potrivit unor date, aceasta ARE O ÎNĂLȚIME de aproximativ 6.666 de metri.
Vârful singur al formei piramidale se ridică de-asupra crestei tibetane înconjurătoare.
Iurii Zaharov -Medic, profesor
Kailas este un munte cu totul neobișnuit.
Am parcurs teritoriul întregului orient, fără să-mi fie frică.
Nu există nimic rău. Adică, dacă există pe planetă un loc mai puțin obișnuit, atunci acesta este exact acest munte. Nu îl poți descrie, trebuie să îl vezi.
Deja de câteva secole, KAILAS ESTE LOCUL SFÂNT AL MULTOR RELIGII, ALE HINDUISMULUI ȘI BUDISMULUI.
Valentina Afanasevna: Dacă oamenii ar înțelege, ar afla ce este aceasta, viziunea lor despre creearea lumii și a duhurilor s-ar schimba foarte mult.
De aceea, toate aceste duhuri, își maschează foarte atent locurile de reședință.
Muntele Kailas era centru ideologiei șamane.
Asta înainte de apariția budismului și hinduismului.
Cândva și acolo s-au adus jertfe, cel mai probabil jetfe sângeroase care de altfel se practicau în șamanism.
Cu excepția zeiței Șeba care potrivit credinței hinduse trăiește în Kailas, nimeni, niciodată nu a putut să pășească pe vârful acestui munte.
Alexei Maslov
orientalist, doctor în științe istorice
Se consideră că pe vârful Kailasului trăiește Șeba cu multe mâini, și astfel se explică lumina ce într-adevăr vine din vârful Kailasului. Aceasta se vede bine noaptea. Când piscurile muntelui Kailas este acoperit de nori, dacă te uiți cu atenție, chiar poți vedea o ființă cu multe mâini.
Valentina Afanasevna: CEL DE-AL DOILEA LOC DEMONIZAT ESTE LACUL BAIKAL.
Slavocica a spus, că în vremurile din urmă, din lacul Baikal vor pleca foarte multe OZN-uri.
Foarte mulți demoni vor ieși din lacul Baikal. Acesta A FI CEL MAI URÂT LOC DE PE PĂMÂNT, UNDE VOR EXISTA FOARTE MULȚI DEMONI.
Obiecte neidentificate sunt atrase în mod vizibil de elementul apă.
Se pare că pentru aceștea nu are nici o importanță dacă sunt adâncuri oceanice sau lacuri.
Kladâca este un loc foarte interesant.
Un astfel de loc interesant este și Baikal, despre care pot spune foarte clar parte sa centrală, respectiv partea de est, e peninsulă renumită.
Recent, la kilometri de adâncime a Baikalului, cercetătorii au monitorizat lumini ce se aseamănă cu lumina unor proiectoare, aseamănătoare cu scânteile de sudură electrică.
Localnicii nu odată au văzut ieșirea din apă sau de sub gheață a unor obiecte necunoscute.
Deasupra apei apăreau discuri strălucitoare și cilindri argintii.
Valentina Afanasevna: AL TREILEA LOC DEMONIZAT DE PE PĂMÂNT este GROAPA MARIANELOR.
Discuția a fost despre Atlantida.
Eu l-am întrebat: „este oraș sau țară?”
Slavocica a spus că este oraș, cu un singur sistem.
Și el a spus că acest oraș, Atlantida, s-a scufundat și se află în Groapa Marianelor.
Acesta are un fund dublu, și Atlantida a căzut în acel loc.
Acest loc este păzit de demoni, ei au construit un fel de holuri din sticlă. În acele gropi trebuie să fie oameni, deoarece sunt unele lucruri care trebuie executate de oameni.
Slavocica a spus că orașul se află într-o condiție bună, iar dacă oamenii l-ar găsi, vor înțelege cine le sunt adevărații dușmani, și ar lupta cu acestea, însă nu au nevoie de aceasta”.
De aceea, ei păzesc cu multă atenție acest loc.
Martor la două dintre aceste evenimente a fost cunoscutul explorator al adâncimilor marine Jack Pikar. Cel dintâi a avut loc în data de 15 noiembrie a anului 1959.
Jack Pikar împreună cu ofițerul american Don Woltsen s-au scufundat chiar și în cel mai adânc loc din ocean, în Groapa Marianelor.
În timpul acestor scufundări istorice, la o adâncime de 1 km jumătate… era trecută o înregistrare în jurnalul de bord al batiscafului. A fost vâzut în hău un obiect mare, sub formă de disc cu lumini de foc pe margini.
O astfel de înregistrare există. Astfel, poate că și în acest domeniu există o măsură de intervenție riscantă a omului.
Atingerea adâncimii maximale a omului a trecut sub capota obiectelor zburătoare neidentificate.
FAPTE
Vladimir Ajaja, Veteran-submarin, doctor în filozofia științei :
Ce presupune raportarea comandantului flotei de explorare a Pacificului, a viceamiralului Vladimir Maslovschi, pe care l-am cunoscut personal.
El a raportat de mai multe ori despre suspensia în Ecuatorul Pacificului a unui cilindru uriaș sub apă, cu o lungime de câteva sute de metri, de un cilindru metalic, argintiu.
Din unul din capete ca dintr-un stup, asemnea albilor zburau obiecte mici neidentificate, farfurii zburătoare. Acestea se scufundau sub apă, apoi ieșeau din nou la suprafață, iar zburau în aceste cilindre și frecvent săvârșind cicluri de secundare, iar cilindrul a plecat după orizont.
Aveai impresia că cilindrul avea un rol de bază, ca un fel de matcă să zic așa, ce aducea obiecte zburătoare mai mici în acest spațiu din jurul Pământului.
Valentina Afanasevna:
Slavocica a povestit că în centrul Oceanului Pacific, nu e o adâncime mare, și acolo crește o singură floare din lume.
Aceasta este de dimensiuni uriașe, este albastruie.
Eu l-am întrebat: „Slavocica, albăstruie, e albastru cumva?”
„Nu, mămico, nu este albastru, este albăstrui.”
De aceea, eu nu știu cum este, în mijlocul Oceanului Pacific crește această floare uriașă, albăstrui – unicat.
Apoi, a mai spus despre Atlantida: „Da, există o țară, Atlantida, și dacă ar găsi-o, părerea oamenilor despre crearea lumii s-ar schimba foarte mult.”
Dar ea este păzită de aceste OZN-uri, și ea nu se află în Oceanul Atlantic, ci în Oceanul Pacific.
De aceea oamenii leagă cuvântul Oceanul Atlantic cu Atlantida, iar Slavocica a spus că acești extratereștrii vor arunca tot felul de pietre încât oamenii să caute în Oceanul Atlantic ca să nu găsească această groapă a Marianelor.
În general el a spus că în această groapă a Marianelor și dedesubtul ei, pe fund acesteia s-a surpat această Atlantida. Orașul este în stare excelentă.
Se pregătesc schimbări, dar acestora le este frică de Iisus Hristos și nu pot întreprinde nimic.
EI POT LUPTA, DOAR POSEDÂND CORPURILE NOASTRE.
POSEDAȚI DE EXTRATEREȘTRII:
În anii 60 discuțiile despre extratereștrii au fost înlocuite cu povești îngrozitoare de răpire a pământenilor.
În scenariul tipic de răpire a victimelor apărea cineva ce le scotea din mașină sau din pat, și fără voia lor le duceau în naveta spațială.
Acolo ei deveneau obiectele a unor experimente dureroase.
Apoi cel răpit era dus în același loc de unde a fost răpit. Omul răpit avea sentimentul pierderii de timp, și păstra amintiri vagi despre cele întâmplate.
Eu m-am trezit la bordul navetei spațiale, eram întinsă pe o masă. Asupra mea se făceau experimente ca într-un laborator. Pierdusem noțiunea timpului, apoi s-a dovedit că am lipsit 8 luni.
În anii 70 pe măsură ce răpirile au intrat mai mult în centrul atenției, mesajele despre OZN aproape că au încetat.
Presupusa răpire a lui Travis Walton din Arizona a atras atenția întregii lumi, iar cartea lui Whitley Strieber „Comunicarea” în care autorul descrie propria răpire a devenit în anul 1987 un bestseller internațional.
Astăzi în America, aproape 4 milioane de bărbați, femei și copii declară că au fost răpiți sau continuă să fie răpiți de extratereștrii.
Valentina Afanasevna:
După cum a spus Slavocica, expresia sa: „OAMENII VOR FI TRAȘI DE VII”, ADICĂ SUNT RĂPIȚI DE ACEȘTI DEMONI, DE OZN-URI, DAR ESTE UNA ȘI ACEEAȘI. ”
Întreaga sa viață, Budd Hopkins se ocupă de examinarea oamenilor care declară că au fost răpiți de OZN.
Budd Hopkins
Cercetător UFO pentru răpiri
În ultimii 25 de ani am lucrat cu peste 5 mii de astfel de oameni și sunt convins că majoritatea dintre ei cu adevărat au fost răpiți.
Valentina Afanasevna: Sunt aceiași demoni.
Slavocica a explicat cum se comportă, ei pretind că iau bucăți de piele pentru analize, dar din aceea piele pot să crește atâta piele, încât pot îmbrăca această piele și pot umbla liniștiți printre oameni.
Se pot deosebi prin ceva anume, dar trebuie să te uiți atenție.
Însă după cum noi în general nu prea vedem nimic, noi nu îi vedem.
1:19:20 – 1:20:12 reportaj
Vă pot spune că este un caz clinic, adică extratereștrii folosesc corpurile umane după o programă prestabilită.
Dr. David M. Jacobs
Cercetător istoric/de răpiri
Noi nu știm care este scopul final al acestei programe.
Karla Turner ,Scriitor
DEMONII NE IAU TRUPUL ȘI ENERGIA NOASTRĂ, NE IAU MOSTRĂ DIN TRUP ȘI NU ȘTIM CE FAC CU ACEASTA.
PE LÂNGĂ ACEASTA, NE IAU DIN ENERGIA NOASTRĂ EMOȚIONALĂ, NE MULG CA PE NIȘTE VACI ȘI ESTE DOAR O MIȘCARE UNILATERALLĂ, EI NU NE DAU NIMIC ÎN SCHIMB.
ORICE AȚI GÂNDI, ACESTE LUCRURI SE ÎNTÂMPLĂ FRECVENT.
Dr. David M. Jacobs
Adevărul este că noi încă nu știm de ce toate acestea le sunt necesare.
Budd Hopkins
SĂ SPUNEM CĂ, AȘA NUMITUL PROIECT AL HIBRIDIZĂRII, MAI ARE O FAȚĂ.
ÎN ULTIMUL TIMĂ, EXTRATEREȘTRII (DRACII) AU REUȘIT SĂ CREEZE FIINȚE APROAPE IDENTICE CU OAMENII. .
Valentina Afanasevna:
Apoi Slavocica a spus, că CERCETĂTORII VOR INVENTA UN APARAT CARE ÎI VA PUTEA IDENTIFICA ÎN ÎNTUNERIC.
El a povestit o astfel de istorioară: „pe când vor fi vremuri grele, iar cercetătorii vor fi nevoiți să inventeze aceasta… deoarece fi mari surpări de pământ și viața pe pământ va fi foarte grea.
Cu toate acestea, o mare mulțime de oameni îl va trăda pe Dumnezeu.
Însă vor rămâne și printre cercetători oameni ce își vor continua cercetările științifice.
Ei deja au inventa un astfel de aparat, asemănător unui BINOCLU CU VEDERE NOCTURNĂ.
Ei vor cunoaște, ei sunt oameni credincioși și VOR ȘTI CÂT DE GROAZNICI SUNT ACEȘTI EXTRATEREȘTRII, AU O ÎNFĂȚIȘAREA ATÎT DE ÎNGROZITOARE!
Vor fi pregătiți pentru asta, dar chiar și așa, când aceia se vor deghiza, se vor depărta de acești extratereștrii, iar când aceștea vor veni în acel loc prestabilit și CÂND ÎȘI VOR SCOATE CHIPUL UMAN …
„mămico, a spus el, acești oameni ce păreau pregătiți pentru orice, APROAPE CĂ VOR ȚIPA DE GROAZĂ!
Dar aceștea vor simți o oarecare groaza, și vor fi precauți. Oamenii se vor descurca.”
În ultimul timp avem atâtea informații și fapte…Aproape că știm totul despre acest fenomen.
În următorii ani nu doari că vom afla totul despre proveniența acestor extratereștrii, dar vom cunoaște în întregime problema acestor OZN.
Valentina Afanasevna: Slavocica a spus că vor fi multe OZN-uri și vor devini foarte obraznici până într-acolo încât vor coboarî…. de exemplu, VOR COBORÎ DIN OZN-URI, aici pe un deal, ȘI ÎI VA INVITA PE OAMENI PENTRU CONSULTAȚII MEDICALE. ȘI OAMENII VOR MERGE, NU DOAR CĂ VOR MERGE, CI VOR STA LA RÂND.
ÎN OZN VOR INTRA OAMENI ȘI VOR IEȘI ZOOMBI.
VOR IEȘI ZOMBII, FĂRĂ SUFLET!
Slavocica spunea că vor mai fi și alte moduri de păcăleli.
Eu pur și simplu nu l-am mai întrebat ce fel de modalități vor mai fi.
Aici este atât de deosebit, e atâta veselie, ne petrecem timpul destul de bine.
Exact o astfel de farfurie a ajuns în anul 1947 în Roseville.
În cadrul acestei culturi aceasta a devenit o afacere. Mutându-se de la un loc de întâlnire la altul, vânzătorii se străduiesc să vândă tot ce se poate lega de tema extraterestră.
Eu am făcut o țăsătură special pentru evenimentul din Rosevill, turiști o cumpără frecvent.
Aceasta este o acadea-extraterestru.
Eu sunt din Elpaso, statul Texas. Noi am venit să vindem burrito.
Și cel mai popular este burrito din partea extratereștrilor.
Eu sunt președintele unei firme de asigurări. Asigurăm de răpirile extratereștrilor și vindem asigurarea pentru răpirea extraterestră în valoare de 10 milioane de dolari.
Pentru a obține banii pentru asigurarea, trebuie ca aceasta să fie semnată de un extraterestru pe nava extraterestră, nu doar de un simplu vânzător de sandwichuri.
Avem nevoie de probe serioase.
Acesta este primul din lume card visa , ce va transforma pe oricine în extraterestru.
Pe mine mă fascinează foarte mult tema OZN-urilor, vreau să știu tot adevărul despre asta .
Valentina Afanasevna: Slavocica a spus că în vremurile de pe urmă, APROPAE TOȚI OAMENII SE VOR OCUPA CU SPIRITISMUL.
Eu am întrebat: „Cum așa? Ce înseamnă aceasta? ”
Iar el mi-a spus: „MĂMICO, EI PUR ȘI SIMPLU VOR TRĂI DUPĂ ÎNDRUMAREA DRACILOR. VOR COMUNICA CU ACEȘTIA, LE VOR AUZI CLAR VOCILE CARE LE VOR SPUNE CE TREBUIE SĂ FACĂ OMUL. OAMENII VOR FACE ASTFEL, PENTRU CĂ ÎI VOR CONSIDERA O INTELIGENȚĂ SUPERIOARĂ.”
Telecompania New Liberty Films prezintă
În Germania tot mai mult se răspândește un val de ocultism.
Astrologii, ghicitorii și cei care cheamă morții se bucură de o cerere mare.
Ocultismul cuprinde atât pe cei tineri, cât și pe cei mai înb vârstă.
Contactul cu ocultismul este foarte periculos, avertizează consultanții psihologii.
De obicei totul începe cu o obișnuită ghicire în palmă, incantarea negilor și chemarea duhurilor celor morți.
La cele enumerate de mai sus, se referă și sesiunea de rotire a ceștii, în urma căreia duhul plimbă ceașca de la o literă la alta, răspunzând la întrebarile celor prezenți.
Chemarea duhurilor este foarte populară printre cei tineri, chiar și copiii de 12 ani se ocupă cu asta. Adoleșcenții poartă în geantă cărți de magie satanică neagră și albă.
Aproximativ 80% dintre consultanți au afirmat că cunosc tineri ce se ocupă de ocultism.
De exemplu cu ajutorul pendulului ei află ce fel de notă vor primi pentru lucrare și pentru tema de casă. Literatura izoterică se tipărește tot mai mult. Locuitorii Germaniei nu se zgărcesc să plătească o sumă mare de bani pentru aceste cărți.
Literatura asemănătoare explică detaliat cum te poți ocupa de diferite fenomene paranormale, ședințe de spiritism, prorocirea viitorului, magia albă și neagră, hipnoză și altele.
Cererea este mare și literatura se tipărește.
O deosebită cerere se face pentru studiul de reîncarnare și de chemare a morților.
Adulții și copii desfășoară ședințe de spiritism cu ajutorul unei planșete comunicând cu lumea duhurilor. Creionul între timp scrie așa zisele gânduri ale celui decedat.
Parapsihologii știu că masa se mișcă de una singură pe hărtie.
Alții din contra, își ghicesc singuri cu ajutorul pendulului pentru a se uita în necunoscut.
La fel și rotirea mesei, se bucură în Germania de o mare popularitate.
Filmele de groază oferite pe DVD și casete audio, aprind imaginația și un minor știe foarte bine cum să obțină astfel de filme. Deja în anii 60 psihologii avertizau despre valul de ocultism care se mișcă spre Germania. Institutul de demoscopie a intervievat copii de până la 16 ani cu privire la atitudinea lor asupra practicii oculte.
29% din intervievați au declarat că o găsesc foarte autentică și interesantă. Ca să intri în mesa satanică, tânărul trebuie să participe la o ședință de spiritism.
La fel și mas media trezește interes pentru această temă.
Noaptea pe morminte, pe un altar improvizat se desfășoară închinarea lui Lucifer.
Psihologii primesc neîncetat telefoaneledin partea părințiilor confuzi.
Dave Han – autorul unor bestsellere, este un recunoscut expert mondial al misticii estice și al ocultismului. De mulți ani el se ocupă cu intervievarea persoanelor ce se ocupă de ocultism.
Astăăzi spiritismul are un rol important în renașterea răului.
Biblia o numește chemarea morților, ea interzice orice fel de contact cu duhurile celor morți. De ce? Pentru că sufletele celor morți se află în cer sau în iad.
Dar pentru a demonstra că aceasta este aparent posibil, dracii încep să vorbească prin medium și numesc diferite momente din viața celui decedat pentru a răspândi minciuna că nu există nici rai, nici iad.
Fostul episcop al uneia dintre bisericile din California, Jim Spike, a făcut multe ședințe pentru a intra în contact cu fiul său decedat.
Cu vocea fiului său, duhul a numit unele lucruri din viața sa, lucruri despre care medium nu știa.
Aceasta suna destul de convingător și apoi vocea a spus: „Tată, vreau să știi că nu există moarte, iar Dumnezeu nu este o personalitate, este doar o forță, iar Iisus nu este Răscumpărătorul, este doar un om care se află pe o treaptă de cunoaștere mult mai înaltă.”
Astfel prin ocultism, satana aduce amăgire, răspândește minciuna și forțează să se despartă de învățărura lui Hristos.
Din aceste înștiințări și seansuri de hipnoză, scrisoare automată, spiritism, clarviziune, la fel și prin acțiunea drogurilor, oamenii primesc aceleași mesaje.
Chiar și din cosmos vin mesaje telepatice, despre filosofia ocultă, karma sau reîncarnare, despre faptul că Dumnezeu nu este o persoană, ci o putere…toate transmit aceeași minciună pe care a dus-o șarpele în grădina Edenului Evei.
Mesajele oculte pe care le-am cercetat avertizează că ființele din cosmos vor cuceri pământul, desigur pentru binele nostru.
Mai departe se spune că aceia ce nu vor recunoate această nouă ordine mondială, vor fi luați de pe pământ de extratereștrii.
Este o încercare vicleană a celui rău de a influneța conștiința oamenilor.
În plus, este și stupid: satana și demonii are pentru fiecare o minciună personalizată, însă copii mici sunt deosebit de impresionabili.
Tocmai ei sunt atrași în acest tip de fantastică, copii cred în magie și în puterile magice.
Apoi, după ce vor înțelege ce este aceasta, se vor supăra foarte tare pe cei ce nu se ocupă cu asta.
De aceea, unii vor crede că le vorbește Dumnezeu, alții vor crede că sunt proprietăți personale.
Dar în realitate, totul va fi de la demoni.
Și Slavocica a spus că pe lună, acești demoni, extratereștrii, sunt foarte mulți.
Și orice fel de semne vor fi, le spun tuturor și în special copilașilor: „Orice ați vedea pe lună, să nu vă uitați, fugiți acasă. ”
LUNA, o altă realitate
Luna, ce taine continuă să ascundă tovarășul nostru etern.
Serghei Țebakovschi
Cercetător al fenomenelor lunii
În anul 1968, NASA a publicat o listă cu întâmplări misterioase de pe lună.
Ea se numește Catalog cronologic al evenimentelor de pe lună.
Raport tehnic 277. În numărul de 575 de fenomene lunare au fost numite: obiecte luminoase ce se mișcă, tranșee luminoase, ce se mișcă cu o viteză de 6 km pe oră, cratere uriașe care își schimbă culoarea, figure geometrice și cratere ce dispar și altele, care în urma cercetărlor nu au primit explicații.
Așa ar putea arata luna, dacă luminile ei misterioase ar străluci simultan.
Un astrofizician cunoscut Morris Desub era convins că lună este singurul loc de unde vin către noi OZN-uri. Curios este faptul, că lucrările sale despre contactele nepământești se află până în prezent sub sigiliul strict secret.
Aici avem un obiect zburător neidentificat.
Cosmosul secret
Indiferent de faptul dacă a aterizat Apollo pe lună sau nu, există o fotografie interesantă pe peretele lojei masonice în Washington, statul Columbia.
În această fotografie este chipul astronautul Neil Armstrong pe scafandru cu șorț masonic.
Neil Armstrong a devenit un personaj misterios începând cu așa zisa expediție lunară.
El, Neil Armstrong a fost senior sus pus și un freemason de grad 33.
Buzz Aldrin, copilotul lui Neil Armstrong, al doilea om care posibil a fost pe lună.
În timpul misiunii Apollo 11, Buzz Aldrin a fost freemason de gradul 32.
Ei au fost într-un bun anturaj… după cum mulți dintre astronauții NASA au fost de asemenea freemasoni, inclusiv Gordon Cooper, John Glenn, Edgar Mitchell , Thomas Strafford și Paul Wirths.
Toți acești oameni au făcut parte din aceeași frăție, toți au jurat prin tăcere cu prețul vieții.
Cary Martynuik
NASA/Istoric al Programului Apolo Moon
Cary Martynuik
Istoric al Programului Misiunii Apolo
Astăzi mulți oameni încep să înțeleagă că totul nu este așa cum ne-au povestit, spune Cary Martynuik
Istoric al Programului Misiunii Apolo, și întrebarea constă în cât de mare este acest neadevăr, iar adevărul este că minciuna este mult mai mare decât își poate cineva imagina.
Am discutat cu un fost angajat al companiei Belkom, am discutat cu el despre minciună, și tot ce mi-a povestit e foarte diferit de ceea ce ni s-a spus.
La un moment dat eu l-am întrebat: „Ne-au mințit despre unele lucruri?”
Și el mi-a răspuns: „Nu, noi nu vă mințim despre unele lucruri, noi vă mințim despre tot. Nimic din ce v-am spus nu este adevărat.”
Un scurt ritual masonic, Armstrong și Doolin… se presupune că ar fi declarat CORPUL ASTRONOMIC LUNA, PROPRIETATEA ”DUMNEZEULUI” MASONIC.
CINE ESTE ”DUMNEZEUL MASONIC”? După cum a confirmat cel de-al 33-lea fost comandat și marele maestru ALBERT PIKE, ”DUMNEZEUL MASONIC” ESTE LUCIFER.
Lucifer, numele „dumnezeului” masonic.
DENUMIREA PROGRAMULUI COSMIC APOLLO, POTRIVIT SFINTEI BIBLII ESTE NUMELE ALTERNATIV AL DIAVOLULUI.
ÎN BIBLIE ÎL PUTEM VEDEA CA ȘI APOLYON.
PE MĂSURĂ CE VEȚI EXAMINA SEMNIFICAȚIA TAINICĂ A CUVINTELOR CA ȘI APOLLO, COLUMBIA ȘI ATLANTIS, VEȚI ÎNȚELEGE CĂ OCULTISMUL A PARTICIPAT LA DEZVOLTAREA SPAȚIALĂ NASSA.
S-AU FOLOSIT NUME CE ERAU PARTE A DIFERITELOR RITUALURI, MAGIE ȘI OCULTISM.
Ei asta fac… veneau copilașii și povesteau că deasupra grădiniței când au ieșit la plimbare, a apărut un submarin, cu lumini și toate cele.
Din acest submarin a ieșit un bărbat, apoi o doamnă în costum de scafandru, apoi acest submarin a luat forma unui elefănțel, peștișor. În principiu au făcut tot felul de trucuri.
Apoi doamna din submarin s-a aplecat, a făcut cu mâinile în acest fel, și-a luat râmas bun… s-au așezat în acest submarin și au zburat.
Acum acești copii au crescut, dar atunci mi-au povestit această întâmplare de la grădiniță.
POTRIVIT SCRIERILOR DE MÂNĂ MEDIEVALE, ÎN ANUL 1608 EXTRATEREȘTRII REPTILIENI AU ATERIZAT DEMONSTRATIV ÎN GENOVA, SEMĂNÂND PANICĂ ȘI GROAZĂ. SCRIEREA DE MÂNĂ, ZIARUL ACELOR VREMURI POVESTEȘTE DESPRE UN STRIGĂT ÎNFRICOȘĂTOR CARE VINE DIN PARTEA MĂRII GENOVA.
ÎN ORAȘUL NISA A FOST O PLOAIE CU SÂNGE. UN MARE INCENDIUL ÎNSOȚEA ACESTE CREATURI ÎNFRICOȘĂTOARE VIZIBILE PE CER.
UNII DINTRE EI AVEAU CORP DE BĂRBAT, ALȚII DE FEMEIE.
AVEAU CAPETE CA DE DRAGONI.
Valentina Afanasevna: Slavocica a spus că toți aceia care se dau deștepți… la el veneau din medii diferite: pictori, juriști, oameni considerați intelectuali.
Când acești intelectuali vor înțeleage în ce cursă au căzut, îi vor urî pe acei oameni care sunt liberi.
Iar la început vor râde de ei, îi vor considera fără minte, obișnuiți în general neoameni. Ei o să se considere cumva deasupra altor oameni, ei sunt intelectuali, atât de simpli, lipsiți de umanitate. Se vor considera mai presus de oameni, sunt intelectuali, sunt deștepți…
Apoi, când vor înțelege că au fost prinși în cursa celui viclean, îi vor urî pe oamenii simpli care nu au nimerit în aceeași plasă.
Nina Ponomareva
Or. Cebarculi
Eram acasă și el mi-a spus: „Știți mătușica Ninocica, nu va mai fi război, dar mai mulți oamenii vor muri decât pe timpul războiului, vor cădea, se vor prăbuși avioane.”
Și într-adevăr se prăbușesc. Până în aniul 1991 prăbușirea unui avion era un eveniment.
Iar în prezent: catastrofe, catastrofe, catastrofe..se vorbște constant despre aceasta și vor fi iar și iar.
Se întâmplă aproape zilnic astfel de catastrofe, ba într-un loc, ba în altul.
Înseamnă că aceasta merităm.
Valentina Afanasevna: Slavocica a spus că avioanele și elicopterele se vor prăbuși foarte des, vor cădea pe pământ.
Multă vreme oamenii nu vor înțelege. Apoi vor înțelege, când OZN vor sta chiar în fața avioanelor și nu le vor da posibilitatea să decoleze, vor întreprinde și alte intrigi. Ei vor înțelege doar atunci că nu este de dorit să ocupe spațiul aerian, deoarece OZN, acești extratereștrii, se pregătesc de război cu Dumnezeu. Slavocia a spus: „Ei se pregătesc de un război cu Dumnezeu.”
De aceea, ei au nevoie de acest spațiu aerian pentru exerciții, iar pe traseu se întălnesc cu aceștea.
Și ei efectiv îi aruncă.
Dacă aceste OZN sunt nave manevrabile, atunci ele în definitiv sunt interesate de linii aeronautice civile.
Multe filme din arhiva lui Kim Mau San arată OZN zburând în zona aeroportului central Mexic.
Aceste obiecte produc alarmă atât piloților, cât și la dispeceri.
Dispecerii și piloții se plâng că aparatura iese de sub control.
Ei nu pot urmări viteza și înălțimea, ceea ce face ca situația să fie extrem de periculoasă.
Unul dintre avioane chiar s-a ciocnit în aer cu un obiect neidentificat.
Încercați să explicați aceasta.
În aeroportul Mexico s-au întâmplat lucruri inexplicabile.
Multe lucruri ciudate se întâmplă prin apropierea aeroportului.
Ei au văzut cu ochii lor aceste lucruri.
Și conducerea aeroportului a primit multe rapoarte de la piloți despre 20-30-50 de OZN-uri, reperate de radar și nu de o singură dată, ci de multe ori.
Ancheta lui Mau San a scos la iveală un grup de 24 de OZN-uri, asemănătoare cu niște perle.
Guadalajara, Mexico, 10 Iunie 2004. O armată gigantă de OZN-uri filmate de Miguel Aquila.
Aramata uriașă de OZN-uri cosmice, au fost filmate lângă aeroportul Heathrow în Londra, de asemenea în Franța.
Valentina Afanasevna: Slavocica a spus că OZN va zbura pe întreg pământul, și Slavocica spunea că aceste obiecte din materii parțiale, AU DREPT COMBUSTIBIL DIAMANTE.
Cu cât diamantul este mai mare, cu atât durează mai mult.
Și el chiar a spus, că au un fel de buton, mare, rotund cu o gaură, el i-a spus buton.
Dacă vei pune acest buton mare deoparte, se va face o astfel de gaură.
Ei introduc acest diamant, și e suficient pentru o durată mai mare de timp.
Cu cât diamantul este mai mare, cu atât va dura o perioadă mai lungă de timp.
Astfel combustibil pentru aceste obiecte parțiale din materii servesc diamantele.
DIAMANTELE LE SUNT FURNIZATE DE CĂTRE ORDINEA MONDIALĂ.
Există oameni dedicați acestora, oameni ce le furnizează astfel de diamante.
Una dintre cele mai importante istorisiri spune că 60 DE ETAJE MAI JOS, SUB NISIP, ÎN DEȘERT, SE AFLĂ O REȚEA RAMIFICATĂ DE TUNELURI, UNDE EXTRATEREȘTRII COLABOREAZĂ ÎN STRÂNSĂ LEGĂTURĂ CU GUVERNUL.
Cârțile speciale ale lui Jonathan Aison, în invențiile ascunse, el ia interviu de la doctorul German Obert mentor și profesor al doctorului Vernor Funbrain.
Doctorul Obert lucrează tăcut și precis. El a fost dedicat în cercetarea zborurilor OZN.