Unchiul Sam îți vrea ADN-ul: Planul diabolic de a crea o națiune de suspecți

Unchiul Sam îți vrea ADN-ul: Planul diabolic al FBI de a crea o națiune de suspecți

De John W. Whitehead

“Pe măsură ce tot mai multe date circulă din corpul și creierul tău către dispozitivele smart prin intermediul senzorilor biometrici, va deveni tot mai ușor pentru corporații și agenții guvernamentale să te cunoască, să te manipuleze, să ia decizii în numele tău. Și mai important e faptul că ei ar putea să descifreze mecanismele profunde ale tuturor corpurilor și a creierelor, obținând astfel puterea de a crea viață. Dacă dorim să prevenim o elită restrânsă de a monopoliza astfel de puteri dumnezeiești, și dacă dorim să prevenim umanitatea de a fi împărțită în caste biologice, întrebarea-cheie este: cine deține datele? Datele ADN-ului meu, a creierului meu și a vieții mele îmi aparțin mie, guvernului, unei corporații sau a întregului colectiv?” – Profesorul Yuval Noah Harari

Unchiul Sam te vrea.

Corecție: Unchiul Sam îți vrea ADN-ul.

De fapt, dacă guvernul pune mâinile pe ADN-ul tău, te-au înfășcat deja în ghearele lor.

Pregătiți-vă, guvernul, cu ajutorul Congresului (ce a adoptat legislația permițând poliției să preleveze și să testeze ADN imediat în urma arestărilor), Președintele Trump (ce a promulgat Actul ADN Rapid), instanțele (ce au hotărât că poliția poate preleva mostre ADN de la persoane ce au fost arestate dar încă nu puse sub acuzare), și agențiile de poliție locale (ce sunt nerăbdătoare să obțină acest nou dispozitiv) – au pornit o campanie diabolică de a crea o națiune de suspecți cu ajutorul unei baze de date naționale masive de ADN.

Precum relatează New York Times:

“Viitorul științifico-fantastic în care poliția poate identifica rapid hoți și criminali prin intermediul dozelor de suc și a chiștoacelor aruncate a sosit. În 2017 Președintele Trump a promulgat Actul ADN Rapid, care începând cu acest an va permite secțiilor de poliție din anumite state să-și conecteze dispozitivele ADN Rapid la Codis, baza de date națională de ADN. Amprentarea genetică urmează să devină pe atât de convențională ca și cea de modă veche.”

Numite “cutii magice”, aceste dispozitive ADN Rapid – portabile, aproximativ de dimensiunile unei imprimante, nereglementate, departe de a fi infailibile, și atât de rapide încât pot produce profile ADN în mai puțin de două ore – permit poliției să pornească la expediții de pescuit pentru orice semne de posibile abateri cu ajutorul mostrelor ADN.

Jurnalista Heather Murphy explică: “Atunci când agențiile de poliție își alcătuiesc bazele de date ADN, ele colectează ADN nu numai de la persoane ce au fost acuzate de infracțiuni majore ci și într-o tot mai mare măsură de la persoane ce au fost numai considerate suspecte, legându-le permanent identitățile genetice cu bazele de date penale.”

Fiecare film sci-fi distopic pe care l-am vizionat converge brusc în momentul actual într-o periculoasă trifectă între știință, tehnologie și un guvern ce dorește să fie atotvăzător, atotcunoscător și atotputernic.

Interceptând convorbirile telefonice, guvernul știe ce spui.

Încărcându-ți toate emailurile, deschizându-ți scrisorile și citindu-ți postările pe Facebook și mesajele text, guvernul știe ce scrii.

Monitorizându-ți miscările prin intermediul cititoarelor de plăcuțe de înmatriculare, camerelor de supraveghere și a altor dispozitive de urmărire, guvernul știe unde mergi.

Amestecând toate resturile vieții tale – ce ai citit, unde ai mers, ce ai spus – guvernul poate prezice ce vei face.

Cartografiindu-ți sinapsele din creierul tău, cercetătorii – și la rândul său, guvernul – va cunoaște în curând ce-ți amintești.

Și accesându-ți ADN-ul, guvernul va cunoaște în curând orice altceva ce nu știe deja despre tine: arborele tău genealogic, ascendența ta, aspectul tău, istoricul tău medical, înclinarea ta de a urma ordine sau de a-ți trasa propriul destin, etc.

Desigur, niciuna dintre aceste tehnologii nu sunt infailibile.

Nici nu sunt imune la intervenții, hacking sau prejudecăți din partea utilizatorului.

Cu toate acestea, ele au devenit o unealtă convenabilă în mâinile agenților guvernamentali de a anula cerințele constituționale de confidențialitate și interdicțiile împotriva perchezițiilor și a confiscărilor nerezonabile.

În consecință, nu mai avem parte de prezumția de nevinovăție în fața dovezilor ADN ce ne plasează la locul crimei, tehnologia de detectare comportamentală ce ne interpretează temperatura corpului și ticurile faciale ca suspicioase, și dispozitivele de supraveghere ce ne verifică datele biometrice, plăcuțele de înmatriculare și ADN-ul comparându-le cu o bază de date de infracțiuni neelucidate și potențiali infractori în creștere.

Achiziția dubioasă a guvernului și utilizarea ADN-ului pentru a identifica indivizi și a “soluționa” cazuri a atras atenție în ultimii ani.

Până nu de mult, guvernul era obligat cel puțin să respecte niște minime restricții în cee ce privește când, unde și cum acesta poate accesa ADN-ul cuiva. Asta s-a schimbat în urma mai multor hotărâri ale Curții Supreme ce au pregătit terenul pentru percheziții nemotivate și au anunțat pierderea vieții private la un nivel celular.

Cu certitudine, era destul de dificil să încerci să-ți protejezi viața privată în urma hotărârii Curții Supreme din 2013 în Maryland v. King ce a asemăna prelevarea de ADN cu fotografierea și amprenatea suspecților atunci când sunt reținuți, astfel permițând guvernului să colecteze mostre de ADN de la persoane ce au fost arestate.

Opoziția Judecătorului Antonin Scalia în Maryland v. King merită citită nu doar ca o lecție de istorie asupra celui de-al Patrulea Amendament dar și pentru critica tendinței statului polițienesc de a justifica fiecare încălcare a libertăților noastre ca fiind necesară pentru securitate.

Precum a notat Scalia:

“Soluționarea cazurilor neelucidate este un obiectiv nobil, dar ocupă un loc mai scăzut în panteonul american de obiective nobile față de protejarea cetățenilor noștri de percheziții nemotivate… Să nu vă înșelați: Ca o consecință cât se poate de previzibilă a deciziei de astăzi, ADN-ul vostru poate fi prelevat și introdus într-o bază de date națională dacă sunteți vreodată arestați, în mod just sau nedrept, și pentru orice motiv. Hotărârea de astăzi va avea cu siguranță efecte benefice în soluționarea mai multor cazuri; dar la fel ar avea-o și prelevarea de mostre ADN de la oricine care zboară cu avionul (cu siguranță Admnistrația de Securitate a Transportării are nevoie să cunoască “identiatea” publicului care zboară), aplică pentru un permis de conducere sau frecventează o școală publică. Poate că construirea unui asemenea panoptic genetic este înțeleaptă. Însă mă îndoiesc că oamenii mândri ce au scris carta libertăților ar fi atât de dornici să-și deschidă gura pentru inspecție.”

Decizia Curții de a menține hotărârea Curții de Apel din Maryland în Raynor v. Maryland, ce a stabilit esențial că indivizii nu au dreptul la viața privată atunci când vine vorba de ADN-ul lor, i-a lăsat pe americani și mai vulnerabili în fața guvernului, ce le poate accesa, analiza sau păstra ADN-ul fără cunoștința sau permisiunea lor.

Deși Glenn Raynor, suspectat de viol, a acceptat să fie interogat de poliție, el a refuzat să acorde o mostră de ADN.

Nici o problemă. Poliția prelevat materialul genetic de pe scaunul în care Raynor a șezut.

ADN-ul lui Raynor a corespuns, iar astfel un suspect a fost condamnat.

Precum s-a avertizat în Curtea de Apel din Maryland, “o persoană ce dorește să-și mențină profilul ADN privat trebuie să-și desfășoare activitățile într-un costum de protecție închis ermetic… În conformitate cu decizia majorității o persoană nu mai poate vota, participa într-un juriu, sau obține un permis de conducere fără a-și face disponibil materialul gentic pentru colectarea și codificarea sa de către stat.”

Însă prin refuzarea sa de a audia cazul, Curtea Supremă și-a acordat aprobarea tacită pentru ca agenții guvernamentali să colecteze reziduurile de ADN, fiind asemănate cu amprenele sau culoarea părului, ochilor sau a pielii.

În timp ce tehnologia amprentelor a creat un moment de răscruce pentru poliție în ceea ce privește abilitatea lor de a soluționa cazuri, tehnologia ADN a fost proclamată de către agențiile de poliție ca glonțul magic.

Este ceea ce poliția numește “amprentarea modernă”.

Totuși spre deosebire de aprente, ADN-ul relevă totul despre “cine suntem, de unde venim și unde mergem”.

Cu o unealtă atât de puternică la dispoziția lor, era inevitabil ca colecția de ADN a guvernului să devină o pantă alunecoasă către intruziunea guvernamentală.

Toate cele 50 de state își dețin acum propriile baze de date ADN, deși protocoalele diferă de la stat la stat. În tot mai mare măsură, multe din datele din băncile de date locale sunt transferate la CODIS (Sistemul Indexului ADN combinat), baza de date ADN masivă a FBI-ului, prin care se identifică și urmăresc cetățenii americani de la naștere până la moarte.

Până și spitalele au intrat în joc prelevând și stocând ADN-ul nou-năcuților, adeseori fără cunoștința sau consimțământul părinților. Aceasta face parte din evaluarea genetică obligatorie a nou-născuților. Cu toate acestea, în multe state ADN-ul este stocat pe termen nelimitat.

Ce implică asta pentru cei născuți în zilele noastre este includerea într-o bază de date ce conține informații detaliate despre cine sunt, care este ascendența lor, ce îi așteaptă pe viitor, inclusiv înclinațiile lor de a fi supuși, lideri sau delicvenți.

Pentru restul dintre noi, este doar o chestiune de timp până când guvernul ne obține ADN-ul, fie prin programe obligatorii desfășurate de poliție sau corporații, accesări fără mandat a ADN-ul familial acordat serviciilor genealogice precum Ancestry și 23andMe, sau prin colectarea ADN-ul rezidual.

Toate aceste servicii genealogice fascinante ce-ți permit să-ți trasezi arborele genealogic pot fi folosite de asemenea împotriva ta și a celor dragi ție. Precum explică profesorul Elizabeth Joh, “Atunci când îți oferi ADN-ul, poți deveni un informator genetic pentru restul familiei tale.”

Deși o mare parte din dezbaterea publică, eforturile legslative și provocările legale din ultimii ani s-au axat pe protocoalele în cadrul cărora poliția poate colecta în mod legal ADN-ul unui suspect (cu sau fără un mandat de perchezitie și dacă la momentul arestării sau a punerii sub acuzare), întrebarea cum ar trebui gestionat ADN-ul rezidual s-a strecurat fără prea multă dezbatere și opoziție.

Totuși precum notează omul de știință Leslie A. Pray:

“Cu toții lăsăm în urma noastră ADN rezidual, lăsând urme ale identității noastre practic oriunde am merge. Investigatorii utilizează ADN-ul lăsat pe chiștoace, telefoane, clanțe, tastaturi, pahare și numeroase alte obiecte, fără a menționa conținutul genetic prezent în picături de fluide corporale, precum sângele și sperma. Gunoiul tău este o potențială mină de aur pentru astfel de materiale. Tot acest ADN rezidual sau abandonat poate fi preluat de către investigatori în speranța de soluționa cazuri neelucidate. Sau, dacă scenariul viitor descris la începutul acestui articol poate constitui un indiciu, ADN-ul rezidual poate fi de asemenea inclus într-o bancă de date universală de ADN secretă.”

Ceea ce înseamnă asta este că dacă ai neșansa să lași urme de ADN în preajma locului în care a fost comisă o infracțiune, deja ai un dosar undeva într-o bază de date statală sau federală – deși poate fi un dosar fără nume.

Precum relatează revista Forensic, “Pe măsură ce agenții de poliție devin tot mai conștienți de potențialul ADN-ului rezidual, aceștia apelează la el în tot mai mare măsură. Din nefericire, unii dintre ei nu au fost îndeajuns de selectivi atunci când au procesat scenele infracțiunilor. Dimpotrivă, ei au procesat orice s-a aflat la locul infracțiunii, înaintând 150 sau mai multe mostre pentru analiză.”

Chiar și mostre vechi preluate de la scenele infracțiunilor și cazuri “reci” sunt dezgropate și exploatate pentru profilurile lor de ADN.

Astăzi, ajutată de mașini și automatizare, procesarea de ADN, analiza și raportarea necesită mai puțin timp și poate scoate la iveală toate felurile de informații, ajungând până la culoarea ochilor și rudele cuiva. Incredibil, o companie este specializată în crearea de “portrete” pe baza mostrelor ADN de la suspecți necunoscuți ce sunt apoi comparați cu indivizi cu profiluri genetice similare.

Dacă încă nu ai unit punctele, permite-mi să-ți arăt calea.

Folosind deja tehnologia de supraveghere pentru a transforma întreaga populație americană în potențiali suspecți, tehnologia ADN în mâinile guvernului va completa tranziția la o societate de suspecți în care nu putem decât să așteptăm să fim corelați cu o infracțiune.

Nu ne mai putem considera nevinovați până la proba contrarie.

Desigur, sunt aceia care vor indica utilizările în scopuri pozitive ale ADN-ului în justiția penală, precum cazurile în care cineva condamnat la moarte a fost absolvit de o infracțiune ce nu a comis-o, și nu se pot nega practicile benefice pe alocuri.

Cu toate acestea, precum în cazul înregistrărilor camerelor corporale și altor tehnologii proclamate ca fiind măsuri de control împotriva abuzurilor, pentru persoana obișnuita – în special una condamnată de o infracțiune – pentru a solicita și a obține acces la testarea ADN, aceasta trebuie mai întâi să se îmbarce într-o bătălie juridică anevoioasă și costisitoare prin birocrație, procurorii, legislaturile și poliția opunându-se la fiecare pas.

Asta duce la un scenariu în care avem la dispoziție puține căi de apărare în fața acuzațiilor, în special atunci când suntem “acuzați” de tehnologie, și chiar mai puțină protecție împotriva colectării ADN-ului de către guvern în același mod în care ne interceptează convorbirile telefonice, emailurile și mesajele text.

Și totuși dacă nu există limite pentru oficialii guvernamentali de a-ți accesa ADN-ul alături de tot ce acesta spune despre tine, atunci unde tragi linia?

Pe măsură ce tehnologia ușurează lucrurile tot mai mult pentru guvern de a-ți citi gândurile, memoriile, visele, peisajul devine cu atât mai distopic.

Cu întregul sistem guvernamental trecând la un mod pre-crimă orientat la detectarea și urmărirea celor ce “ar putea” să comită o infracțiune înainte de a avea o intenție, si cu atât mai puțin o oportunitate de a o face, nu este atât de exagerat să ne imaginăm un scenariu în care agenții guvernamentali (FBI, poliția locală, etc.) vizează potențiali infractori pe baza predispoziției genetice de a “cauza probleme” sau relația lor cu dizidenți precedenți.

La fel de îngrijorător: dacă oamenii de știință pot cu ajutorul ADN-ului să urmărească somonul pe parcusul a sute de mile de pârâuri și râuri, cât de ușor ar putea fi pentru agenții guvernamentali să cunoască nu numai oriunde am fost și cât timp am stat în fiecare loc ci și să ne colecteze ADN-ul reziual și să-l adauge la baza de date deja în plină dezvoltare?

Ca de fiecare dată, vor fi acele voci – desigur binevoitoare – insistând că dacă dorim să salvăm următoarea fată de la a fi violată, răpită sau ucisă, atunci trebuie să acordăm guvernului toate uneltele necesare pentru a prinde infractorii înainte ca aceștia să comită infracțiuni.

Dacă ții la cineva ești îndeosebi vulnerabil în fața acestui raționament. Desigur, nu dorim să ne vedem soțiile măcelărite, prietenele violate, fiicele răpite și supuse la tot felul de atrocităti.

Dar cum rămâne cu toate acele cazuri în care tehnologia s-a dovedit greșită, fie prin eroare umană sau intervenții? Se petrece mai des decât ni se dă de înțeles.

De exemplu, David Butler a petrecut opt luni în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o după ce ADN-ul său ar fi fost găsit asupra victimei și înregristrarea camerei de supraveghere l-a plasat în vecinătatea scenei crimei. În mod convenabil, ADN-ul lui Butler era inclus în dosarul pe care l-a prezentat în mod voluntar în decursul unei investigații în urmă cu câțiva ani în asupra unei tâlhării la casa mamei sale. Cazul părea pus la punct pentru toată lumea cu excepția lui Butler ce își declara nevinovăția. Numai că dovezile ADN și înregistrările erau eronate: Butler era nevinovat.

Totodată, în ciuda insistenței guvernului că ADN-ul este infailibil, reporterul New York Times Andrew Pollack a demonstrat că dovezile ADN pot fi de fapt falsificate. Cercetătorii israelieni “au produs mostre de sânge și salivă conținând ADN de la altă persoană decât cea care a donat sângele și saliva”, a precizat Pollack. “Au arătat de asemenea că dacă au acces la profilul ADN dintr-o bază de date, ei pot produce o mostră de ADN ce corespunde profilului fără a obține țesuturi de la persoana respectivă.”

Pericolul, avertizează omul de știință Dan Frumkin, e că scenele crimelor pot fi concepute cu ADN falsificat.

Dacă ești genul de persoană ce are încredere implicită în guvern și refuză să creadă că ar comite ceva ilegal sau imoral, atunci posibilitatea ca oficiali guvernamentali – în special poliția – să întrebuințeze mostre de ADN falsificate pentru a influența concluzia unui caz poate părea bizară.

Însă, precum a arătat istoria – și precum am evidențiat în cartea mea Câmpul de luptă America: Războiul asupra americanilor – probabilitatea ca guvernul să acționeze într-un fel ce nu este numai ilegal ci și imoral nu este o chestiune de “dacă”, ci “când.”