Organizația Mondială a Sănătății susține că bărbații pot – și ar trebui – să facă și avorturi

24 Ianuarie 2019 (C-Fam / Centrul pentru Familie și Drepturile Omului) – Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat îndrumări medicale privind avortul, menite să reflecte cele mai recente dovezi științifice din domeniu. Cu toate acestea, schimbarea cea mai vizibilă a fost mai degrabă culturală decât medicală. Acest nou raport a început prin a insista că nu numai femeile pot rămâne însărcinate, ci și femeile care cred că sunt bărbați, adică ”acelea cu identități diferite de gen”.

De asemenea, ghidul a indicat că avortul trebuie furnizat într-o manieră care promovează sănătatea și drepturile omului, ”inclusiv sexul și egalitatea de gen”, ceea ce implică o distincție clară între cele două.

Într-o contradicție aparentă, introducerea ghidului citează formularea ONU că ”indivizii și cuplurile” au dreptul de a decide distanța dintre și momentul [aducerii pe lume a] copiilor, totuși în următoarele 72 de pagini cuplurile nu sunt menționate nici măcar o dată. În plus, mama este menționată ca ”persoană însărcinată”.

În cazul adolescenților și al avortului, raportul îi consideră pe părinți nimic mai mult decât niște bariere, care trebuie evitate. În cazul în care legea interzice ceea ce textul descrie ca fiind ”ceea ce este în interesul superior al pacientului dumneavoastră adolescent”, ghidul îi îndeamnă pe lucrătorii medicali: ”bazați-vă pe experiența dumneavoastră și pe sprijinul personalului de îngrijire și informat, pentru a găsi cea mai bună modalitate de a echilibra obligațiile legale cu obligațiile dvs. etice”.

Dacă un angajat din domeniul sănătății se opune avortului pe motive de conștiință, ghidul oferă doar sugestia translatării locului de muncă, spre asistente medicale, moașe, farmaciști, în timp ce alți angajați din domeniul sănătății ar putea ”reduce povara” și ar asigura un acces neîngrădit la avort. Într-un ghid tehnic și politic anterior, din 2012, privind ”avortul în condiții de siguranță”, OMS a indicat că cei care refuză pe motive de conștiință trebuie să ofere o [altă] recomandare în timp util. Dacă acest lucru este imposibil, OMS insistă ca respectivul să ”asigure avortul, pentru a salva viața femeii sau pentru a preveni deteriorarea sănătății acesteia”.

Având în vedere modul în care excepțiile de sănătate din legislațiile naționale au fost interpretate, în așa măsură încât să creeze un drept de facto pentru avortul la cerere, angajații din domeniul asistenței medicale, care se opun avortului, ar putea rămâne cu protecție puțină.

Guvernele au convenit la Conferința de la Cairo în 1994 că problema avortului ar trebui lăsată în seama fiecărei țări, dar în cazul în care este legal, ar trebui să fie ”sigur”. Cu toate acestea, OMS citează ”standardele privind drepturile omului” stabilite de experți, cum ar fi specialiștii raportori și organismele de monitorizare a tratatelor, care au un istoric lung în a ordona țărilor să își liberalizeze legile privind avortul.

Chiar și așa, după cum demonstrează critica C-Fam asupra ghidului OMS din 2012, privind ”avortul sigur”, obiectivul de a proteja sănătatea și siguranța femeilor este adesea prezentat ca fiind secundar scopului de a face avortul accesibil pe scară largă.

Îndrumarul recent lansat continuă aceasta tendință, afirmând că femeile își pot auto-induce propriile avorturi, adăugând că acest fapt poate fi o ”împuternicire pentru indivizi” și ”conduce […] la o utilizare mai bună a resurselor de sănătate” (n.t.: desigur, dacă femeia intră în comă din cauza complicațiilor, foarte ușor poate primi diagnosticul de moarte cerebrală, iar ”resursele” ei vor fi gestionate bine, nu se vor irosi). Chiar și ghidul din 2012 a fost mai prudent pe această temă, caracterizând avortul auto-indus ca fiind nesigur, respectiv ar putea provoca complicații și, eventual, un rezultat secundar vătămător, din cauza restricțiilor legale (n.t.: dacă nu moare, sărmana de ea, înainte).

Acest ghid actualizat va fi probabil bine primit de cei care vând pastile pentru avort prin poștă – o practică recunoscută în contextul internațional, care este promovată acum în Statele Unite – și care astfel primesc acoperire instituțională de la nimeni alta decât OMS.