Pe Părintele Atanasie de la Petru Vodă l-am cunoscut în primăvara anului 2006. Era pentru prima dată când ajungeam la mănăstirea Petru Vodă, împreună cu soţul meu (atunci eram doar prieteni) şi cu alte câteva cunoştinţe. Pe drum îmi fusese foarte rău, poate din cauza vitezei, poate din cauza emoţiilor…cine ştie?
Am ajuns târziu la mănăstire, cred că era unu noaptea pentru că am mers direct la slujbă. A doua zi starea de indispoziţie continua. Soţul meu îl cunoştea pe Părintele Atanasie; mai vorbise de câteva ori cu dumnealui şi ştia că este responsabil cu „cabinetul” medical.
M-am lăsat greu convinsă să mergem la părintele şi să-l rugăm să-mi dea un medicament împotriva stării de rău care mă cuprinsese. Îmi era ruşine să-l deranjez pe părintele cu problemele mele. Părintele ne-a întâmpinat zâmbind, aşa cum aveam să descopăr mai târziu că era starea sa normală: numai un zâmbet şi o mângâiere.
Am intrat în chilia sa, plină de cărţi şi medicamente. După ce m-a întrebat care sunt simptomele, a găsit un medicament potrivit, apoi a luat o cană cu apă, un fel de carafă de sticlă, prin care se vedea o apă tulbure… Mie îmi era aşa de greu să mănânc pe la mănăstiri din cauza că aveam impresia că vasele nu sunt suficient de bine spălate, dar cu timpul mi-am mai revenit. Însă atunci mă gândeam în sinea mea: acum dacă tot l-am deranjat pe părintele va trebui să beau ce îmi dă. Nu aveam cum să refuz, deşi gândul la apa aceea murdară şi stătută îmi făcea greaţă. Părintele s-a uitat la mine zâmbind, a luat cana, a turnat într-un pahar, a clătit, apoi a aruncat apa ţi mi-a turnat în pahar suc Fanta, preferatul meu pe atunci. Parcă acum îl aud cum spune: „Pentru matale avem Fanta”… Am rămas fără cuvinte…
De atunci încolo, de fiecare dată când ajungeam la Petru Vodă treceam şi pe la Părintele Atanasie. De fiecare dată stătea de vorbă cu noi şi ne dădea diferite sfaturi. Îmi era aşa de drag… Avea o prezenţă care te făcea să uiţi toate supărările. Odată ne-a dat şi mie şi soţului câte o carte și cu toate că eram căsătoriţi, a ţinut să ne dea câte un exemplar fiecăruia. A scris apoi câte o dedicaţie. Soţului i-a scris: „De multe ori o rană gravă / E mai uşor de suportat/ Decât o vorbă plină de otravă/ Care ucide în noi un gând curat”. După ce a văzut dedicaţia soţul mi-a zis: ”vezi cum m-a citit părintele, ştie că mă aprind repede la mânie!”. Mie mi-a scris: „Doar aripile îngerilor buni/ Pot fi aşa de albe şi uşoare/ Ca mâna-ntinsă în semn de împăcare/ Ce domoleşte în noi adânci furtuni”. Cele două dedicaţii par a fi replica uneia către cealaltă.
În 2008, pe 1 martie, ne pregăteam să plecăm la biserică. Fiica noastră urma să intre în rândul creştinilor prin Taina Sfântului Botez. Am primit telefonul unui prieten care tocmai se întorcea de la Petru Vodă. Părintele Atanasie se stinsese din viaţă. Lacrimi mari mi-au inundat faţa. Nu erau lacrimi de deznădejde, dar îmi dorisem aşa de mult ca părintele să o cunoască pe Teodora. Când am fost ultima dată la Petru Vodă înainte de a naşte mi-a dat atâtea sfaturi medicale în ceea ce priveşte creşterea copilului mic. Mi-a recomandat chiar şi o carte. Şi iată că în aceeaşi zi fiica noastră se năştea pe pământ prin baia Sfântului Botez, iar Părintele Atanasie se năştea în Cer, fiind prohodit de îngeri. De fiecare dată când ajungem la Petru Vodă obişnuim să trecem şi pe la cimitir să aprindem câte o lumânare pentru părinţii dragi de acolo: Părintele Gheorghe Calciu şi Părintele Atanasie.
Părinte Atanasie, pomeneşte-ne şi pe noi, nevrednicii!
Părintele Atanasie de la Petru Vodă – „În viaţă operăm cu trei categorii de valori: esenţiale, importante şi secundare. Esenţială este credinţa şi legătura cu Dumnezeu, care-i dau omului verticalitate, echilibru, pace. Importante sunt familia şi profesia. Secundare sunt cele care ţin de biologic: reproducere, nutriţie, distracţie… Şi închei cu amărăciune: Problema majoră este că azi oamenii trăiesc în secundar…!”