Clarificarea problemei primatului papal din primele trei veacuri creștine

Problema primatului papal pe baza scierilor din primele trei veacuri creştine a fost amplu documentată de preotul şi profesorul bihorean Ştefan Lupşa în studiul întitulat „Primatul Sfântului apostol Petru în literatura primelor trei veacuri creștine”, publicat în revista teologică Mitropolia Moldovei, Iaşi, XVIII (1942), nr. 12, pp. 635-722 (şi în extras Iaşi, Editura secţiei culturale a Mitropoliei Moldovei, 1943, 90 p.)

În introducerea acestei lucrări autorul expune pe scurt doctrina „bisericii romano-catolice” despre primatul petrin, care se bazează în susținerea acestei teorii pe textele de la Matei 16. 16-19

Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri”

și Ioan 21. 15-17

Deci după ce au prânzit, a zis Iisus lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui: Paşte mieluşeii Mei. Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele. Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele,

învățând că Petru a primit jurisdicție peste toți ceilalți apostoli și că a fost primul episcop al Romei.

În capitolul I al secțiunii I, autorul arată că în nicio operă a părinților apostolici sau postapostolici nu se vorbește despre „primatul” Sfântului Apostol Petru.

Din Învățătura celor 12 apostoli sau Didahia rezultă egalitatea tuturor apostolilor, ei formând autoritatea imediat următoare după Mântuitorul Iisus Hristos în Biserică. În întreg cuprinsul Didahiei nu este amintit numele Sfântului Apostol Petru cu atât mai puțin să se vorbească despre „papismul petrin”. Părinții apostolici scot în evidență în lucrările lor egalitatea tuturor sfinților apostoli, atât în ceea ce privește puterea harică, cât și drepturile bisericești, fără să amintească câtuși de puțin de „instanța intermediară a papalității petrine”[13].

Sfântul Clement Romanul, în Epistola către Corinteni, face un scurt istoric al ierarhiei Bisericii creștine, menționându-i toate treptele ierarhice fără să amintească însă despre existența oficiului papal în ierarhia Bisericii, accentuând că după Hristos în ordine ierarhică urmează apostolii care sunt egali între ei.

Sfântul Ignatie al Antiohiei, Papia și Sfântul Policarp al Smirnei consideră pe Petru egal cu toți ceilalți apostoli. Nici chiar apocrifele Noului Testament nu fac referire la papismul petrin.

În capitolul II, părintele Lupșa arată poziția apologeților față de papismul petrin.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful numește pe Petru în lucrările sale „unul dintre învățăcei, unul dintre apostoli”[14], iar Tațian, elevul lui, interpretează textul de la Matei 16,18 în sensul că Petru este piatra, adăugând că Petru este și ceea ce nu vor birui porțile iadului.

Sfântul Irineu al Lionului laudă mărturisirea lui Petru de la Matei 16.16, dar când vorbește despre temelia Bisericii odată spune că este Sfântul Duh, altădată că este o piatră (Hristos) cu 12 stâlpi (apostolii), însă nicăieri nu spune că ar fi Petru. Prin faptul că Irineu nu vorbește niciodată despre versetele 18 și 19 de la Matei cap. 16 deducem că pentru creștinii primelor veacuri erau fără însemnătatea papistă care li se dă astăzi.

Sfântul Clement Alexandrinul, în lucrarea Schițe, aduce unele informații despre Sfântul Iacov, fratele Domnului, dar și despre Petru, arătând că, deși apostolii au fost prețuiți de Domnul, au renunțat la scaunul de episcopi ai Ierusalimului în favoarea lui „Iacov cel Drept”. Prin aceasta, Clement arată, în mod indirect, că de vreme ce Sfântul Petru era apostol nu putea fi și episcop, care era un grad inferior celui de apostol.

În lucrarea Stromate, Sfântul Clement precizează egalitatea tuturor apostolilor prin cuvintele: „Apostolii, revendicându-și întâietate, Iisus Hristos le dădu porunca egalității zicând: Trebuie să deveniți copii.”[15]. În ceea ce privește pretenția papalității la funcția de căpetenie a întregii Biserici, Clement răspunde acestei probleme astfel: „Dacă avem un Dumnezeu, unul avem și pedagog,… o Biserică…, iar dacă, precum zice Scriptura, unul e Învățătorul în ceruri (Mt.23.8), cei de pe pământ toți se vor numi învățăcei” și „Atunci devenim preoți, dacă suntem Biserica, primindu-l adică pe Hristos de cap”[16].

În ceea ce privește textul de la Matei 16,16, Clement îl interpretează astfel: „Amândouă, temelie și clădire, sunt Hristos prin care e începutul și sfârșitul”[17].

Concluziile ce se desprind din secțiunea I sunt că în perioada primelor două secole creștine teoriile papismului petrin sunt complet necunoscute. Sfântul Petru este prezentat de către toți sfinții părinți numai ca unul dintre apostoli sau cel mult întâiul între ei. Oficiile puterii și ale ierarhiei bisericești sunt prezentate în totalitate în ordinea ivirii lor, fără să fie menționat undeva oficiul papalității.

În capitolul I al secțiunii a II-a, autorul tratează cuprinsul pseudoclementinelor, o colecție de scrieri apărute în secolul al II-lea, arătând că acestea au avut o influență deosebită asupra lui Tertulian, care a pus într-o oarecare măsură bazele papismului petrin, și asupra papei Ștefan I, cel care a vrut să profite pentru prima dată de această teorie.

În baza capitolului XVI din Epistola lui Clement, unde Petru îl sfătuiește pe acesta „Fiecăruia spre ajutor să-i stai în frunte ca unul care ești însărcinat cu grija tuturor”[18], au pretins papii de la Roma jurisdicție universală pentru scaunul de la Roma. Însă expresia tuturor se referă la toate stările în care se împărțeau credincioșii din sânul comunității romane”[19], după cum rezultă din context.

Într-o altă lucrare apocrifă, Faptele lui Petru, se vorbește despre „fratele Petru”, de unde deducem că Petru nu avea o condiție superioară celorlalți apostoli , acest lucru rezultând și din alte apocrife.

În capitolul II este prezentată poziția lui Ipolit și a lui Tertulian referitoare la papismul petrin. Ipolit mărturisește egalitatea tuturor apostolilor arătând că pe cei 12 se întemeiază Biserica. Alunecarea lui Tertulian spre erezia papală se face prin falsificarea textului de la Matei 16.19 , traducând în loc de „îți voi da cheile împărăției” cu „ți-am dat cheile împărăției” afirmând prin aceasta că numai Petru a primit puterea de a lega și dezlega. Despre acest lucru scrie Lupșa că este „abuz și mistificare”[20]. Astfel, „s-a mai găsit un eretic, alături de autorul pseudo-clementinelor, ca să pregătească drumul ereziei papiste”[21].

În capitolul III, Lupșa prezintă concepțiile Sfântului Ciprian, Ștefan și Firmilian referitoare la supremația lui Petru.

Influențat de Tertulian, al cărui ucenic a fost, Sfântul Ciprian credea că la Matei 16,18-19 nu numai că i s-au promis lui Petru „cheile împărățiilor cerurilor” ci chiar i s-au dat în acel moment, lansând astfel falsele teorii că Petru a fost ales de Domnul ca simbol al unității episcopatului și a Bisericii și că a deținut pentru un timp singur puterea bisericească, mai exact până la Înviere, când au primit-o și ceilalți apostoli. Autorul face apoi o anliză amănunțită a expresiilor cipriene principalis, Petri cathedram şi unitas sarcedotalis, pentru a demonstra că Sfântul Ciprian susținea primatul roman. Teoriile greșite ale Sfântului Ciprian au avut ca efect susținerea și pretenția papilor de la Roma asupra primatului petrin.

De la Sfântul Ciprian ne-a rămas în traducere bizantină un răspuns al Mitropolitului Firmilian al Cezareei Capadociei referitor la intențiile papiste ale episcopului Romei Ștefan I. În această epistolă Firmilian combate pretențiile papei Ștefan referitoare la primatul papal, neadmițând posibilitatea existenței unui vicar care să asigure unitatea Bisericii.

Din răspunsurile pe care le dă Firmilian pretențiilor papiste ale lui Ștefan I deducem că acesta este cel dintâi susținător al papismului roman cu argumente petrine.

În ultimul capitol al lucrării, autorul prezintă părerile lui Origen și ale ucenicului acestuia Victorin referitoare la primatul papal. După ce arată că Origen „a realizat minunea de-a întruni în scrisul său cele mai mari contradicții”[22], stând și la baza a două erezii hristologice, monofozismul şi nestorianismul, Lupșa prezintă părerea acestuia în legătură cu citatul de la Matei 16,18-19 ca fiind ortodoxă, dar în interpretarea textului de la Matei 18,18 Origen se contrazice, afirmând că Petru trebuia să aibă ceva special în plus față de ceilalți.

Adevărata învățătură ortodoxă cu referire la așa-zisul primat papal o exprimă episopul Victorin, fost elev al lui Origen, care afirmă, în comentariul său la Apocalipsă, că piatra de temelie a Bisericii este Hristos, de la care și prin care se întemeiază Biserica, iar cei 12 apostoli, inclusiv Petru, sunt porțile cetății mistice, care este Biserica.

Note:

[13] Ştefan Lupşa, Primatul Sfântului Apostol Petru în literatura primelor trei veacuri, Iași, 1943, p. 11.
[14] Idem, p. 13-15
[15] Vladimir Guetté, Papalitatea eretică, apud. Ștefan Lupșa, Primatul…, p. 28
[16] Pedagogul, I, 5 I, M.G. 7, 260 și 269 – 72, apud. Ștefan Lupșa, Primatul. .., p. 28-29
[17] Stromate, VII, 10, 55, citat la H. Koch: Cathedra Petri, Giesseri, 1893, p. 37, apud. Ștefan Lupșa, Primatul.. ., p. 29
[18] Friederich, Zur altesten Gesch das Primates, Bonn, 1879, p. 192, p. 170, apud. Ștefan Lupșa, Primatul…, p. 37
[19] Ștefan Lupșa, Primatul…, p. 37
[20] Idem, p. 50.
[21] Idem, p. 52.
[22] Idem, p. 77.