Procurorii DNA Braşov au transmis, la cererea instanţei de la Curtea de Apel Braşov, un document prin care justifică modalitatea de calcul a sumei de 246.505 lei ceea ce reprezintă mandatele de supraveghere tehnică şi de siguranţă naţională, dar şi supravegherile operative.
„În ceea ce priveşte actele legate de modul de stabilire a cheltuielilor efectuate cu punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, precizăm că în conformitate cu prevederile art. 272 Cod procedură penală, organul de urmărire penală a realizat o apreceiere/estimare echitabilă şi proporţională a costurilor pe care le-au presupus activităţile desfăşurate în cauză, inclusiv cele pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, avându-se în vedere elemente de cost) pentru minutul de înregistrare şi ora de supraveghere ambientală/operativă) anterior cunoscute şi utilizate în alte cauze, fără a exista pentru această cauză o comunicare a unor astfel de date, elemente ori acte din partea SRI”, se arată în document.
Mai departe, procurorii DNA explică faptul că au interceptat un anumit număr de minute, pe care le-au înmulţit cu 2,57 lei minutul.
„Referitor la mandatele de supraveghere tehnică şi de siguranţă naţională (interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice), în această cauză, în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi de siguranţă naţională, a rezultat trafic audio interceptat şi înregistrat în total 51.340,35 minute în cazul mandatelor de supraveghere tehnică şi respectiv 514,47 minute în cazul mandatelor de siguranţă naţională ceea ce au totalizat un cost de 133.270 lei”, se arată în document.
Astfel, calculul oferit de procurori este:
– 51.340,35 minute x 2,57 lei/minut = 131.945,29 (mandate supraveghere tehnică).
– 514,47 minute x 2,57 lei/minut = 1322,99 lei (mandate supraveghere naţională).
DNA precizează că din totalul traficului audio interceptat şi înregistrat au fost ataşate cauzei şi înaintate instanţei de judecată aproximativ 122 minute obţinute în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi respectiv 514,47 minute obţinute în urma punerii în executare a mandatelor de siguranţă naţională.
„Referitor la activităţile de investigaţii, verificări şi supraveghere operativă realizate în această cauză, menţionăm faptul că în cauză au fost efectuate investigaţii, verificări şi supravegheri operative/mediu ambiental necesar confirmării unor date privind locuinţa efectivă, mediile frecventate, locul de muncă, contactele, localizarea efectivă, activitatea derulată la un moment dat ori într-un anumit interval de timp şi eventual anturajul persoanelor investigate şi care s-au valorificat fie prin întocmirea de procese verbale în care s-au consemnat rezultatul activităţilor, fie doar în transmiterea de date şi informaţii de interese necesare desfăşurării unor activităţi procedurale, la care au totalizat un cost de 113.235 lei”, se arată în document.
– 24 ore x 314 lei/oră = 7536 lei (supraveghere operativă din 19.11.2015).
– 96 ore (24 ore x 4 persoane) x 314 lei/oră = 30.144 lei (verificări, investigaţii şi supravegheri operative Truică Remus, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei şi Andronic Dan Cătălin realizate în proximitatea efectuării percheziţiilor domiciliare şi valorificate prin comunicarea/transmiterea de date şi informaţii de interes).
– 75.555 lei reprezintă costul estimat al celorlalte investigaţii şi verificări suplimentrare care, deşi au fost efectuate în scopul documentării aspectelor investigate, nu au avut rezultatul scontat şi deci nu au fost valorificate ori concretizate prin întocmirea unor materiale ori transmiterea de date şi informaţii de interes.