Opozantul Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei, s-a declarat vineri, într-un interviu acordat AFP, pregătit, dacă va fi cazul, să autorizeze o intervenţie militară americană pentru a-l forţa pe şeful statului Nicolas Maduro să părăsească puterea şi a pune capăt crizei umanitare din ţară.
“Vom face tot ce este necesar, tot ce trebuie să facem pentru a salva vieţi omeneşti, pentru ca să nu mai moară copii”, a declarat opozantul, recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de peste 40 de ţări, cu Statele Unite în primul rând.
“Vom face tot ce este posibil. Evident, este o întrebare foarte polemică, dar, făcând uz de suveranitatea noastră, exercitându-ne prerogativele, vom face ce este necesar”, a adăugat Juan Guaido.
El a răspuns la întrebarea de a şti dacă va utiliza competenţele lui legale în calitate de preşedinte al parlamentului şi preşedinte interimar pentru a autoriza o eventuală intervenţie militară străină.
“Aici, în Venezuela, fiecare zi care trece se numără în vieţi omeneşti”, a adăugat opozantul.
Grava criză economică ce loveşte această ţară producătoare de petrol a antrenat o severă penurie de hrană şi medicamente. Peste două milioane de venezueleni au fugit din ţară cu începere din 2015, potrivit statisticilor ONU.
sa stim bine cum stam si cu Sfantul Munte Athos. Care-i realitatea
https://www.aparatorul.md/sapte-monahi-parasesc-manastirea-vatoped-din-muntele-athos-dupa-vizita-delegatiei-schismatice-ucraineane/
treaba cu ucraina separa si mai limpede apele intre credinciosi, biserici, parinti etc. (nu stiu cum se face ca se separa exact cum au fost inainte)
Se vad zorii razboiului…