X

10 februarie: S-a nascut Părintele JUSTIN Pârvu. Câți mai merg pe linia Părintelui și câți l-au lepădat și îl defaimă?

”…Noi am avut soarta aceasta nefastă să avem niște creștini căldicei, cărora chipurile le-a plăcut mai mult liniștea.
Pentru că întâistătătorii noștri ne-au dat mereu cu liniștea, cu pacea, cu cumințenia – virtute pusă la mare cinste în educația religioasă ateist-comunistă.
Dar această falsă cumințenie ne-a acoperit toate neghinele pătrunse cu vicleșug în sânul Bisericii noastre și de atâtea bălării aduse din Răsărit și din Apus, nu am mai avut ochi să le vedem, sau poate că a fost mai comod să le astupăm.”

extras din Părintele Justin Pârvu,”Biserica și noile erezii”

Să știți că nu rămâne neîntrebat la judecată nici un creștin-ortodox, despre ce a lucrat el în viața lui de toate zilele. Nu o să-l întrebe câte averi sau câte moșii și cu câte sisteme economice a colaborat! O să te întrebe: „Ce ai făcut tu pentru Hristos, ce ai făcut pentru botezul tău, ce ai făcut pentru numele tău de creștin?”. Acestea vor fi întrebate. Și atunci sigur că vom da răspuns fiecare după ceea ce am făcut, după ceea ce am mărturisit. Că, după cum spune Evanghelia: „dacă v-ați lepădat înaintea oamenilor de numele Meu, și Eu mă voi lepăda înaintea îngerilor Domnului”. Și iată că aceasta este misiunea noastră de ortodocși, să mărturisim și dacă se poate, să murim pentru această frumoasă învățătură a Evangheliei. Care a fost viața Mântuitorului? 33 de ani pe pământ, persecuții, prigoane, ucideri, răstignire și Învierea. Așa e și neamul nostru, mergem cu toții în această suferință, în această greutate, ca neamul nostru să învieze prin Hristos. Dumnezeu să vă călăuzească!

Cuvânt rostit către un grup de pelerini, mai 2008, mănăstirea Petru Vodă.

Sfinte Părinte Justin rugămu-te să mijlocești la tronul Sfintei Treimi pentru a ne ține uniți pe Calea cea strâmtă, cea anevoioasă, cea de mijloc, cea mântuitoare a lui Hristos și împreună cu Sfinții Părinți de la Sfintele Sinoade Ecumenice povățuiește-ne cum trebuie să ducem lupta cea bună cu păcatul, patima și ereziile.

Categorii
Părintele Justin Pârvu
cuvinte cheie
NOTĂ OrtodoxINFO

Articole asemănătoare

6 comentarii

  1. Cei care nu s-au lepădat sunt cei care i-au urmat și îi urmează în continuare, vietuitorii celor două mănăstiri, care sunt moștenirea sa. Ei îi urmează în continuare lui Hristos. Simplu, dacă înțelegeți. Cei care s-au lepădat sunt parelnicii ucenici de pe internet. Înțelegeți!

    1. Asa e cand te spovedesti la Hariton, dl. prof. Acestia il urmeaza mai mult pe Teofan, caci au depus armele si nu mai au nicio atitudine fata de propovaduirea continua a ereziei cu capul descoperit a minciuno-mitropolitului. Osa zicem fara sa exageram si fara sa judecam. Dumnezeu sa le dea cu adevarat duhul si curajul Parintelui.

  2. Reproduc cuvintele Parintelui Iustin pe care le-am auzit prin intermeiul unui Parinte nepomenitor: ,,Uite, chilia aceasta, in patul acesta in care stau eu, vor veni ecumenistii si vor stapani peste Manastirea aceasta”. Profetia Sfiniei Sale se mplineste intocmai prin nefericitul Hariton care si-a vandut sufletul. Profetia se mplineste si prin nefericitul Pamvo, mai-marele Schitului Radeni, ctitorit la indemnul Parintelui Iustin. Pamvo, mai poti avea liniste cand iti pleci capul pe perna? Frumoasa stareta de la Manastirea Paltin, te simti bine in hora ecumenista, in care te-a atras nefericitul Teofan si pe care il slujesti cu devotament. Chiar n-ai simtit ca te indrepti spre dezastru?

  3. Mai este o categorie, care e cea mai periculoasa:

    Cei care s-au lepadat de invatatura Parintelui Justin, dar nu il defaima:

    Un interviu „a la ric”

    https://www.activenews.ro/stiri-social/Interviu-exclusiv-cu-Parintele-Hariton-Negrea-staretul-Manastirii-Petru-Voda-Centenarul-Parintele-Justin-Parvu-trebuie-sa-ne-aduca-jertfa-si-daruirea-fratilor-romani-pentru-fratii-romani-154547

    Nimic din temele pt care a luptat Parintele Justin. Zero despre acte electronice, ecumenism, vaccinare, ML…
    Da’ Daniel e laudat:
    ” În anul 1990 i se arată îngerul Domnului și îl îndeamnă să ceară binecuvântarea Mitropolitului Moldovei IPS Daniel pentru începerea ctitoriilor, deși avea atunci vârsta de 70 de ani. Putem vorbi despre reușita Părintelui Justin că aparține lui Dumnezeu cu binecuvântarea Ierarhului locului și cu ajutorul creștinilor binevoitori.”

    Maama, ce s-ar fi facut Parintele Justin fara Daniel…:)

    Oricum, zici ca si Hariton a facut facultatea de aburit.

    Incheie bine:
    „Testamentul Duhovnicului este clar: Rugăciune, Pocăință, Ascultare, Unitate.”
    Doar ca uita sa zica la sfarsit si „in Adevar”.

  4. Dialog pe whatsapp asta seara cu un preot ecumenist din Ramnicu Sarat.
    Mi-a trimis un citat din Arsenie Boca.

    [20:17, 2/10/2019] Eu: Un ratacit, V. Un mare ratacit. Leapada-te de el cu viteza luminii.
    [20:19, 2/10/2019] Preot: Nu judec, sa nu fiu judecat……
    [20:21, 2/10/2019] Eu: „Nu judec,sa nu fiu judecat……” Asa intretineti ecumenismul, asa intretineti deciziile din Creta 2016, asa interpretati gresit poruncile si tineti lumea in intuneric. Veti da socoteala. Eu voi da socoteala pentru mine.
    [20:22, 2/10/2019] Eu: Nu va e frica si rusine? ma cutremur.
    [20:25, 2/10/2019] Eu: Iesi public si declara in biserica ca intrerupi pomenirea lui Ciprian. condamna Sinodul din Creta, lasa-te prigonit si vei deveni mucenic.
    [20:32, 2/10/2019] Preot: Sinodul din creta nu mi a schimbat liturghia cu nimic…si nu a avut nici o influență asupra slujbelor bisericii ortodoxe romane,,cand va avea ,vom fi multi care vom lua atitudine…..va spălat creierul cel rau..prin câțiva răzvrătit ai bisericii…….trăiți viața bisericii ,si veti vedea viața cea veșnică……
    [20:37, 2/10/2019] Eu: Ai avut ocazia să taci și să faci ce trebuie. Ai ratat-o.
    Nu mie îmi vei da socoteală pentru viclenia în care trăiești.
    Voi vreți doar pacea și unitatea bisericii în minciuna ereziei care pregătește unirea cu catolicii.
    E așa de mare distanța de la Rîmnic la București ca lucrurile să se vadă atât de diferit?
    Hora pe care o faci cu preot B și cu preot C o să vă ducă pe toți trei în iad.
    Ce mă oftică este că preotul C o duce și pe mama în iad.
    Aveți curaj să vă așezați la o masă în Rîmnic cu mine și cu D? Te asigur că vom folosi doar cuvinte.

    Preot:
    In nici un caz nu ma asez la masa cu ” dreptii „….care doar judeca si iau din context….iar pe din?untru un mare gooool…Sa l l?s?m pe Dumnezeu sa ne judece….ca noi nu o sa ajungem niciodat? la un consens….pt ca unii suntem ai lui DUMNEZEU ?i unii ai diavolului….Judec??ile lui DUMNEZEU sunt mari si altele decat ale oamenilor….noi trebuie sa ne rug?m si sa nu judec?m….sa ne vedem de mantuirea noastr? si viata noastra sa i mantuiesc si pe ceilalti…iart?-m? eu sun un mare p?c?tos……Doamne ajutane sa fim pe calea Ta…..

    [21:03, 2/10/2019] Preot: Apropo, D e un om deosebit….dar nu am auzit despre el decat ca judeca preoții, si pe cei ce nu sunt de acord cu el….altceva ,nimic….eu nu l cunosc decat din auzite….Dumnezeu sa i ajute….sa se roage si pt.noi păcătoși, căci noi chiar consideram ca avem nevoie….
    [21:09, 2/10/2019] Eu: Păi nu am niciun gând să ajung la vreun consens pe tine. Am înnebunit? Să mă duc la iad împreună cu tine?
    Vino-ți în fire. Respinge erezia. Dacă tu te duci singur la iad asta e o treabă. Dar enoriașii pe care ii păstorești vor merge în iad pe mâna ta.

    Constat că eminamente nu ești catehizat. Dacă erai catehizat ai fi trăit un conflict interior generat de învățăturile sfinților părinți din ultimii 2000 de ani care se opun acțiunilor clericilor ecumenisti de astăzi. Măcar pune mâna pe carte ca să te vindeci si prin efortul tău nu numai prin rugăciunile mele și ale lui D. Sau ale altora.

    Mai de folos îți este ție să te apuci din nou de afaceri și să mai faci ceva milostenie decât să te lași amestecat În mizeria ecumenista al cărei capăt de linie este inevitabil iadul.
    [21:14, 2/10/2019] Eu: Și mai ai grijă de o treabă. Voi preoții de astăzi suferiți de o boală catolică: infailibilitatea. Nu frățioare. Nu sunteți infailibili. Sunteți călăuze către rai și către iad. După cum lucrați.

    [21:22, 2/10/2019] Preot: Ai dreptate dreptii (voi) nu au stat niciodată la masa cu pacatosii (noi)….dar ar fi cazul sa mai citesti pilda vameșul si a fariseului…….
    Noi lucram smeriti si cu frica de DUMNEZEU si ne rugăm să ne ajute Dumnezeu si pe noi si pe enoriașii nostrii sa ne ierte pt.judecatile noastre greșite …..nu ne băgați pe toti in aceeasi oală….ca iar judecati greșit….si repet, judecățile lui DUMNEZEU sunt altele decat ale oamenilor…

    [21:22, 2/10/2019] Eu: Minți. Nu te cred.

    [21:24, 2/10/2019] Eu: Ți se pare cumva că eu studiez ortodoxia din mersul trenurilor? Oare nu am citit și eu despre cum sunt judecățile lui Dumnezeu față de judecățile pământenilor? În ceea ce privește erezia nu mai avem nimic de discutat. Te lepezi și gata.
    [21:24, 2/10/2019] Preot: Decat sa ma judeci,mai bine te ai ruga si pt.mine…eu chiar am sa o fac de azi pt ca simt ca te frământă adevărul si numai DUMNEZEU il stie …nou doar ne rugăm să fim în adevăr….

    [21:26, 2/10/2019] Eu: Viața ta se împarte în două momente:
    1. înainte să ți se spună limpede în față despre erezia ecumenismului concretizată în Creta cu participarea ierarhului pe care îl pomenești.
    2. După ce ai aflat. Din acest moment nu vei mai avea îndreptățire în fața lui Hristos.

    Iar eu chiar voi da socoteală pentru mine dacă am făcut judecată.

    [21:27, 2/10/2019] Preot: Ierarhul meu nu a fost in creta….iarăși nu esti in adevăr….
    [21:28, 2/10/2019] Eu: Îmi bat capul cu tine de ceva timp. Cat de salvator era pentru tine să vorbești cu tine însuți și să-ți pui problema că mântuirea ta se află într-un mare pericol. Să fii sănătos.
    Ortodoxia nu este apartenența la un partid din care ți-e teamă că vei fi dat afară
    [21:31, 2/10/2019] Preot: Păi dacă ierarhul meu nu a fost in Creta…inseamna ca nu suntem in erezie…sau toată biserica e in erezie …ca nu mai inteleg nimic…
    [21:32, 2/10/2019] Eu: Intr-adevar nu intelegi nimic. Primul care trebuia sa condamne erezia din Creta trebuia sa fie el. Pe cine pomeneste?
    [21:37, 2/10/2019] Preot: Doamne ajută, prietene….Pt.ca te frământă adevărul….sper sa l găsești intr o zi….dar ca sa începi să l găsești trebuie in primul rand sa renunți sa mai judeci si sa i iubești și pe păcătoși….asa cum face si Dumnezeu…după aceasta vor cunoaste ca sunteti ucenicii mei… dacă va veti iubi unii pe alții…..seara buna…viata luminată in Domnul HRISTOS…
    [21:40, 2/10/2019] Eu: Pentru tine e simplu. M-ai categorisit schismatic și judecător, m-ai băgat într-un sertar și ți-ai liniștit conștiința. Nu te interesează de suferințele preoților colegi de-ai tăi din episcopia lui Ciprian care au generat prilej de dezbatere asupra acestui nenorocit de sinod tâlhăresc. Îți urez succes.
    PS. Da, pot să mă rog și să iubesc pe desfranati, bețivi, mincinoși și alți păcătoși cu păcate lumești. Celor care colportează erezia le dau toată dragostea mea spunându-le adevărul ca să iasă din această nenorocire. Dacă tu o percepi ca pe o lipsă de iubire asta nu mai e problema mea.

    [21:43, 2/10/2019] Preot: https://youtu.be/BUSScAi3WnI
    [21:43, 2/10/2019] Preot: Te rog asculta de 2 ori aceasta predică….si apoi vorbim…multumesc frumos…Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.