Sancțiuni de distrugere în masă: Războiul SUA împotriva Venezuelei

Sancțiuni de distrugere în masă: Războiul Americii împotriva Venezuelei

America caută să controleze Venezuela, deoarece se află în vârful intersecției strategice a țărilor din Caraibe, America de Sud și Centrală. Controlul națiunii a fost întotdeauna o modalitate remarcabil de eficientă de a proiecta puterea în aceste trei regiuni și în afara lor.

Din prima clipă în care Hugo Chavez a preluat mandatul de președinte, Statele Unite încearcă permanent să răstoarne mișcarea socialistă a Venezuelei, folosind sancțiuni, încercări de lovituri de stat și finanțarea partidelor de opoziție. La urma urmei, nu este nimic mai nedemocratic decât o lovitură de stat.

Raportorul special al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, Alfred de Zayas, a recomandat, cu doar câteva zile în urmă, investigarea de către Curtea Penală Internațională, a sancțiunilor economice împotriva Venezuelei, ca posibilă crimă împotriva umanității, comisă de America

În ultimii cinci ani, sancțiunile americane au eliminat Venezuela de pe majoritatea piețelor financiare, ceea ce a făcut ca producția locală de petrol să scadă. În consecință, Venezuela a înregistrat cea mai mare scădere a nivelului de trai, față de orice țară din istoria latino-americană înregistrată.

Înainte de sancțiunile americane, socialismul în Venezuela a redus inegalitatea și sărăcia, în timp ce pensiile s-au mărit. În aceeași perioadă de timp, în America, s-a petrecut absolut invers. Președintele Chavez a canalizat veniturile din petrolul Venezuelei în cheltuielile sociale, cum ar fi asistența medicală gratuită, educația, rețele alimentare subvenționate și construcția de locuințe.

Pentru a înțelege pe deplin de ce America dă naștere războiului economic asupra poporului Venezuelei, trebuie să analizăm relația istorică între sistemul petro-dolar și Sancțiunile de Distrugere în Masă: înainte de secolul al XX-lea, valoarea banilor era legată de aur. Atunci când băncile împrumutau bani, ele erau constrânse de mărimea rezervelor lor de aur. Dar, în 1971, președintele SUA Richard Nixon a eliminat din țară standardul legat de aur. Nixon și Arabia Saudită au ajuns la un acord Petrol pentru Dolari, care va schimba cursul istoriei și va deveni cauza principală a nenumăratelor războaie pentru petrol. Conform acestui acord petro-dolar, singura monedă în care Arabia Saudită ar putea să-și vândă petrolul era dolarul american. Regatul Saudit garantează, în schimb, că profiturile sale din petrol vor reveni în trezoreriile guvernamentale americane și în băncile americane.

În schimb, America a promis să doteze regimul familiei regale saudite cu protecție militară și echipament militar.

A fost începutul a ceva cu adevărat măreț pentru America. Accesul la petrol a definit imperiile secolului al XX-lea și acordul petro-dolar a fost cheia ascensiunii Statelor Unite ca unică putere mondială. Mașina americană de război funcționează, este finanțată și există prin protejarea petrolului.

Amenințările oricărei națiuni pentru a submina sistemul petro-dolar sunt văzute de Washington ca echivalente ale unei declarații de război împotriva SUA.

În ultimele două decenii, Irakul, Iranul, Libia și Venezuela au amenințat că vor vinde petrolul în alte valute. În consecință, toate acestea au făcut obiectul unor sancțiuni schiloditoare, din partea S.U.A.

De-a lungul timpului, sistemul petro-dolar s-a răspândit dincolo de petrol, iar dolarul american a devenit încet, dar sigur, moneda de rezervă pentru tranzacțiile globale pentru majoritatea bunurilor și mărfurilor. Acest sistem permite Americii să-și mențină poziția dominantă de singură superputere mondială, în ciuda faptului că are o datorie în creștere, de 23 000 de miliarde de dolari.

Cu minerale în valoare de miliarde de dolari în pământ și cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, Venezuela ar trebui să fie nu numai bogată, ci și oamenii ei să fie invidiați de lumea în curs de dezvoltare. Dar națiunea este în esență falită, deoarece sancțiunile americane i-au tăiat de la sistemul financiar internațional și [aceasta] a costat economia 6 miliarde de dolari, în ultimii cinci ani. Fără sancțiuni, Venezuela și-ar putea reveni cu ușurință, prin exploatarea colaterală a unor resurse abundente sau a rezervei de aur de 8 miliarde de dolari, pentru a obține împrumuturile necesare impulsionării economiei.

Pentru a înțelege pe deplin natura insidioasă a crizei venezuelene, este necesar să se înțeleagă apariția sancțiunilor economice. La începutul celui de-al doilea război mondial, președintele Truman a emis un ordin pentru bombardierele americane să arunce ”Fat Man” și ”Little Boy” (numele bombelor atomice) deasupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, ucigând instantaneu 140.000 de oameni. Imaginile groaznice, care s-ai ivit din moloz, au fost difuzate prin intermediul televizoarelor din întreaga lume și au provocat o nemulțumire fără precedent. Reacția politică i-a determinat pe factorii politici de decizie din SUA să elaboreze o armă mai subtilă de distrugere în masă: sancțiunile economice.

Termenul ”arme de distrugere în masă” (WMD) a fost definit pentru prima dată de Organizația Națiunilor Unite în 1948 ca

”arme explozive atomice, arme cu materiale radioactive, arme chimice și biologice letale și orice arme dezvoltate în viitor care au caracteristici comparabile în efect distructiv cu cele ale bombei atomice sau ale altor arme menționate mai sus”.

Sancțiunile sunt, în mod clar, cea mai mortală armă de distrugere în masă, a secolului al XXI-lea.

În 2001, administrația SUA ne-a spus că Irakul avea arme de distrugere în masă; Irakul era un stat terorist; Irakul avea legături Al-Qaeda. Dar nimeni nu a demonstrat nimic [din toate acestea]. De fapt, America știa deja că singurele arme de distrugere în masă pe care Saddam le-a avut nu erau de natură nucleară, ci mai degrabă chimice și biologice. Singurul motiv pentru care au știut acest lucru în prealabil, a fost că America i-a vândut armele lui Saddam, să le folosească împotriva Iranului, în 1991.

Ceea ce administrația americană nu ne-a spus, a fost că Saddam Hussein fusese un aliat puternic al Statelor Unite. Principalul motiv pentru răsturnarea lui Saddam și impunerea sancțiunilor asupra populației din Irak, a fost faptul că Irakul s-a descotorosit de vânzările ”Dolari pentru Petrol”.

Organizația Națiunilor Unite estimează că 1,7 milioane de irakieni au decedat din cauza sancțiunilor lui Bill Clinton; dintre care 500.000 erau copii. În 1996, un jurnalist a întrebat-o pe Madeleine Albright, fost secretar de stat american, despre aceste rapoarte ale ONU, în special despre copii. Principala responsabilă a politicii externe a Americii, Albright, a răspuns:

”Cred că este o alegere foarte grea, dar prețul – credem că merită prețul.”

În mod evident, politicile de sancțiuni ale U.S. nu sunt, pe scurt, decât sancțiuni de stat, tip genocid.

În ultimii cinci ani, sancțiunile au determinat scăderea cu 40% a veniturilor pe cap de locuitor în Venezuela, ceea ce reprezintă un declin similar celor care au îndreptat spre război Irakul și Siria, până la escaladarea conflictelor armate. Milioane de venezueleni au trebuit să fugă din țară. Dacă America este atât de preocupată de refugiați, Trump ar trebui să înceteze să continue politicile externe dezastruoase care le creează efectiv. Sub Chavez, Venezuela a avut o politică de primire a refugiaților. Președintele Chavez a transformat Venezuela în cea mai bogată societate din America Latină, cu cea mai bună egalitate a veniturilor.

Un alt lider mult mai discreditat, care a folosit bogăția petrolului pentru a-și îmbogăți poporul, doar pentru a fi supus unor sancțiuni severe, este Muammar Gaddafi. În 1967, colonelul Gaddafi a moștenit una dintre cele mai sărace țări din Africa; totuși, până când a fost asasinat, Gaddafi a transformat Libia în cea mai bogată națiune din Africa. Poate că cea mai mare crimă a lui Gaddafi, în ochii NATO, a fost încercarea lui de a renunța la vânzarea petrolului libian în schimbul dolarilor americani și de a stabili vânzările de țiței într-o nouă monedă comună africană, acoperită în aur. De fapt, în august 2011, președintele Obama a confiscat 30 de miliarde de dolari de la Banca Centrală din Libia, pe care Gaddafi i-a alocat pentru înființarea unei bănci centrale africane și a monedei Dinarul African, cu acoperire în aur.

Africa are cea mai rapidă creștere a industriei petroliere din lume, iar vânzările de petrol într-o monedă comună africană ar fi fost deosebit de devastatoare pentru dolarul american, economia Statelor Unite și, în special, pentru elita responsabilă de sistemul petro-dolar.

Din acest motiv, președintele Clinton a semnat infamul ”Act al Sancțiunilor Iranului și Libiei”, despre care Fundația pentru Copii a Națiunilor Unite a spus că a provocat suferințe pe scară largă în rândul civililor, prin ”limitarea severă a livrărilor de combustibil, a accesului la numerar și la mijloacele de refacere a stocurilor de alimente și medicamente esențiale”. În mod evident, sancțiunile SUA sunt arme de distrugere în masă.

Nu cu mult timp în urmă, Irakul și Libia au fost cele mai moderne și seculare două state, din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cu cele mai înalte standarde regionale de trai. În zilele noastre, intervenția militară a Statelor Unite și sancțiunile economice au transformat Libia și Irak în două dintre națiunile cele mai eșuate din lume.

“Ei doresc să profite de petrolul Libiei și nu le pasă de viața poporului libian”, a remarcat Chavez în timpul intervenției occidentale în Libia în 2011.

În septembrie 2017, președintele Maduro a înfăptuit promisiunea lui Chavez, de a lista vânzările de petrol în Yuan, în locul dolarului american. Săptămâni mai târziu, Trump a semnat o serie de sancțiuni criminale împotriva poporului din Venezuela.

Luni, consilierul american pentru securitatea națională, John Bolton, a anunțat noi sancțiuni ,care în mod esențial au furat 7 miliarde de dolari companiei petroliere proprietate de stat a Venezuelei. La acea conferință de presă, Bolton a luminat cinic un notepad care afișa amenințător ”5.000 de militari pentru Columbia”. Când a fost confruntat de către mass-media, cu privire la aceasta, Bolton pur și simplu a spus:

“Președintele Trump a declarat că toate opțiunile sunt pe masă.”

Presa americană este, fără îndoială  cea mai coruptă instituție din America. Mass-media acestei națiuni se poate bălăcări pentru politicile interne ale lui Trump, dar când vine vorba de începerea războaielor pentru petrol în străinătate, ei cântă într-un unison remarcabil. Fox News, CNN și New York Times, toate au îndemnat națiunea la război împotriva Irakului, pentru armele fictive de distrugere în masă, în timp ce America folosea de fapt sancțiuni de distrugere în masă împotriva poporului irakian. Au făcut-o în Libia și acum o fac, din nou, în Venezuela. Democrația și libertatea au fost întotdeauna perdeaua de fum în fața expansiunii capitaliste pentru petrol, iar presa occidentală deține mașina de fum. Războiul economic se desfășoară de mult timp împotriva Venezuelei, dar războiul militar este acum iminent.

Trump tocmai l-a angajat pe Elliot Abrams, în calitate de trimis special al SUA pentru Venezuela, el având o istorie lungă și toridă în America Latină. Abrams a pledat vinovat pentru că a mințit în fața Congresului, despre afacerea Iran Contra, care a implicat America în finanțarea bandelor mortale de rebeli comuniști, acesta fiind cel mai grav scandal din epoca Reagan. Abrams a fost ulterior grațiat de George Bush Senior. Noul om american de legătură în Venezuela a mințit, de asemenea, și despre cea mai mare ucidere în masă din istoria recentă a Americii Latine, făcută de forțele americane instruite în El Salvador.

Nu este nimic mai nedemocratic decât o lovitură de stat. Raportorul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, Alfred de Zayas, a subliniat că obiectivul Americii în Venezuela este ”să zdrobească acest guvern și să introducă un guvern neoliberal, care va privatiza totul și va vinde, multe corporații de tranziție așteptând să câștige profituri enorme, iar Statele Unite sunt conduse de corporații transnaționale”.

Încă din 1980, Statele Unite s-au transformat, în mod constant, din statutul de țară de creditori de top din lume în cea mai îndatorată țară din lume. Dar datorită cererii artificiale globale uriașe a sistemului petro-dolar pentru dolari americani, America își poate continua expansiunea militară exponențială, deficitele record și cheltuielile neîngrădite.

Cele mai mari exporturi ale Americii obișnuiau să fie bunurile fabricate, produse cu mândrie în America. Astăzi, cel mai mare export al Americii este dolarul american. Orice națiune, cum ar fi Venezuela, care amenință acest export, se va întâlni cu cel de-al doilea cel mai mare export al Americii: armele, printre care se numără pe loc fruntaș și sancțiunile de distrugere în masă.