Vortexul polar a lovit Chicago. Temperaturile au scăzut până la -46 de grade Celsius

Author:

Câteva mii de zboruri au fost anulate, şcolile au fost închise, serviciul poştal şi-a oprit livrările, iar unele secţii de poliţie s-au transformat în refugii pentru oamenii străzii în timp ce vânturile arctice au venit miercuri cu temperaturi negative record în mare parte din vestul SUA.

Miercuri seara, cel puţin opt decese au fost atribuite temperaturii scăzute, printre care un bătrân care a căzut pe jos încercând să intre în casă, un bărbat lovit de un bulgăre de zăpadă şi un cuplu refugiat într-un autovehicul, au precizat autorităţile americane, citate de The Guardian.

Şcolile au fost închise miercuri şi joi în multe oraşe americane, printre care şi Chicago, oraş care găzduieşte al treilea cel mai mare sistem şcolar din ţară.

Deşi motto-ul Serviciului Poştal al SUA spune „nici zăpada, nici ploaia, nici întunericul nopţii” nu îi va opri din drum, acesta şi-a suspendat activitatea în unele state.

Temperaturile din Chicago au scăzut miercuri până la -30 de grade, uşor peste minimul istoric al oraşului stabilit în ianuarie 1985, în timp ce Dakota de Nord s-a confruntat cu temperaturi de -37 de grade, iar unele părţi din Minnesota au atins recordul de -48 de grade.

„Cred că suntem martori ai unui eveniment istoric în desfăşurare”, a declarat Ricky Castro, meteorolog la Seviciul Naţional de Meteorologie (NWS) din Illinois, citat de BBC.

NWS a avertizat populaţia care iese afară din casă că degereturile pot să apară în mai puţin de zece minute în locurile cu temperaturi extreme.

Multe oraşe americane se confruntă şi cu problema locurilor de adăpost pentru oamenii străzii, unele voci spunând că aproape niciodată nu sunt destule paturi în adăposturi pentru toate persoanele.

„Îmi este frig şi teamă”, a declarat Tony Neeley, o persoană fără adăpost din Chicago, citat de New York Times, marţi seara. Autorităţile din Michigan au declarat că adăposturile din oraş au devenit rapid „supraîncărcate”, zeci de oraşe transformând clădirile guvernamentale, bisericile, liceele şi sediile ONG-urilor în centre de primire al oamenilor străzii.

Tot miercuri, cel puţin 2.700 de zboruri au fost anulate.
Potrivit CBS, unii oameni de ştiinţă care studiază fenomenele climatice susţin că vortexul poate fi cauzat de temperaturile în creştere din zona Polului Nord. CBS News a explicat că, în timpul unei ierni obişnuite, vânturile reci ale vortexului polar se menţn, de obicei, în straturile medii spre superioare ale atmosferei. Este posibil ca lipsa aerului rece care să vină spre sud în această perioadă a iernii să însemne că o cantitate mare din el a fost eliberată în acelaşi timp.

Potrivit Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice, volatilitatea vortexului este destul de normală, însă severitatea lui este ieşită din comun.

CBS News informează că un nou studiu indică faptul că un vortex polar mai ondulat şi mai volatil ar putea să fie alimentat de temperaturile în creştere din zona Arctică, unde un fenomen cunoscut ca „amplificare arctică” presupune că temperaturile cresc aici de două ori mai repede decât în alte părţi ale lumii şi gheaţa se topeşte într-un ritm îngrijorător.

SUA fac economie la gaz. Companiile GM, Fiat şi Ford opresc producţia

General Motors a anunţat că va suspenda temporar activitatea a 11 fabrici din Michigan, precum şi a Centrului Warren Tech, după ce furnizorul local de utilităţi a făcut un apel la economisirea gazelor naturale, în contextul temperaturilor extrem de scăzute, relatează Reuters. Şi Fiat Chrysler Automobiles a oprit activitatea în două uzine.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Consumers Energy, unitate a CMS Energu Corp a solicitat GM să îşi oprească activitatea, din cauza frigului şi a unui accident la o staţie de compresare.

Într-un mesaj video postat pe Facebook CMS Energy CEO Patricia Poppe a spus că marile companii, printre carre Fiat Chrysler, Ford şi GM au fost de acord să întrerupă producţia. CEO-ul a spus că reducerile marilor companii nu sunt de ajuns şi a recomandat celor 1,8 milioane de clienţi din Michigan să reducă pe cât posibil temperaturile din locuinţe, pentru a proteja spitalele sau maternităţile.

Alerte pentru reducerea consumului de gaze naturale au fost transmise către locuitorii din Michigan şi pe telefoanele mobile.

3 thoughts on “Vortexul polar a lovit Chicago. Temperaturile au scăzut până la -46 de grade Celsius”

  1. Lasa ca se voteaza legi impotriva normalitatii si a bunului simtz in multe state din SUA! Le doresc toate cele bune! Dumnezeu nu doarme!

  2. Dupa ce baietii au testat ani de zile tehnologiile HAARP in Groenlanda – sub pretextul spionarii URSS, au impanzit locul cu paduri de antene – ne miram acum ca in Groenlanda gheata se topeste si ca in Arctica a crescut temperatura. Si vorbim de incalzire globala cand lumea inregistreaza temperaturi negative record si cand se fac studii despre Intunecarea Globala. Ceva e putred.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X