De ce mor mai marii lumii de grija Venezuelei?

Weekend-ul ce tocmai s-a încheiat a fost deosebit de zbuciumat prin prisma evenimentelor care se întâmplă în Venezuela și care țin prima pagină a tuturor agențiilor de știri. Trebuie să menționăm că adevărata miză a chestiunii este deosebit de importantă: Venezuela deține cele mai mari zăcăminte de petrol ale lumii.

Evident, toate marile puteri ale planetei sunt interesate de aceste resurse, aceasta fiind cheia prin care putem descifra toate acţiunile lor de la sfârșitul de săptămână incheiat. Pe de altă parte, apa la moară a tuturor pretendenților la bogățiile Venezuelei a fost dată tocmai de clasa politică de până acum a acestei țări care, prin apropierea imbecilă față de marxism, a dus țara pe marginea prăpastiei. Astfel, indiferent de ceea ce se afirmă în aceste zile, manifestațiile din Venezuela nu sunt creația vreunui cutare serviciu de informații, ci în primul rând aparțin prostiei guvernării lui Chavez și Maduro. Abia după ce clarificam acest adevăr, putem discuta despre implicarea unor forțe obscure într-o răscoala ce este pe deplin justificată de scăderea dramatică a nivelului de trai.

Pe de altă parte, a două miză, secundară, este reprezentată de izgonirea dictaturilor de stânga din America Latină. Este vorba aici desigur despre Venezuela și Cuba. În acest demers sunt implicate desigur SUA, dar și Brazilia, cu noul sau președinte „de dreapta”, Jair Bolsonaro, care nu i-a invitat la ceremonia învestiturii sale de la începutul acestei luni nici pe „dictatorul cubanez” Miguel Diaz-Canel, nici pe „dictatorul venezuelean” Nicolas Maduro – menționând că afirmațiile dintre ghilimele aparțin președintelui Braziliei. Bolsonaro chiar a dezvoltat ideea: „La urma urmei, (preluarea președinției n.n.) este o sărbătoare a democraţiei. Acolo (Cuba și Venezuela n.n.) nu există alegeri, iar dacă au loc, sunt suspectate de fraudă”. Președintele Braziliei are dreptate.

Revenind la subiectul articolului, propun cititorilor un scurt rezumat privind evenimentele legate de Venezuela și desfășurate la sfârșitul de săptămână ce tocmai s-a încheiat. Vom observa că în culisele internaționale, lupta pentru „câștigarea” Venezuelei se dau între UE, SUA, China, Brazilia și Rusia. Să începem cu Uniunea Europeană.

Sâmbăta trecută, Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a avertizat că Uniunea Europeană va schimba abordarea în privinţa recunoaşterii legitimităţii Administraţiei din Venezuela în cazul în care nu vor fi convocate alegeri prezidenţiale în următoarele zile.

„În lipsa unui anunţ în următoarele zile privind organizarea unor noi alegeri cu garanţiile necesare, Uniunea Europeană va trece la noi acţiuni, inclusiv în privinţa recunoaşterii conducerii ţării. Uniunea Europeană reiterează susţinerea deplină pentru Adunarea Naţională, care este organismul democratic legitim din Venezuela. Reafirmăm convingerea profundă că o soluţie democratică integrantă reprezintă singură cale sustenabilă pentru depăşirea actualului impas politic.”

A COMUNICAT MOGHERINI

De menționat că Germania, Franţa, Spania l-au somat și direct pe Nicolas Maduro să convoace alegeri prezidenţiale în Venezuela. Aceste state au anunţat sâmbătă după-amiază că ar putea să îl recunoască pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei, în cazul în care Administraţia Nicolas Maduro nu va convoca în următoarele opt zile alegeri prezidenţiale anticipate.

Făcând o paranteză, trebuie totuși menționat faptul că în actualul context al vestelor galbene, pretențiile Franței sunt de o demagogie teribilă: oare președintele Macron, având în vedere amploarea protestelor din ultimul timp, de ce nu se gândește la alegeri prezidențiale anticipate? De altfel, președintele venezuelean Nicolas Maduro a respins ultimatumul lansat de UE, descriind țările europene drept nerușinate.

„Ar trebui să retragă acest ultimatum, nimeni nu ne poate da nouă un ultimatum”, a declarat ferm Maduro.

Statele Unite ale Americii sunt mult mai tranșante în privința crizei din Venezuela: Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, că fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Ca o replică la adresa SUA, Maduro a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice a Venezuelei cu SUA şi a oferit personalului american 72 de ore pentru a părăsi țara. Avertismentele SUA au continuat prin consilierul pe securitate al Casei Albe, John Bolton:

„Orice violență sau intimidare împotriva personalului diplomatic american, asupra liderului democrat al Venezuelei, Juan Guaido, sau a Adunării Naționale ar reprezenta un grav atac la statul de drept și va fi urmată de un răspuns semnificativ”.

De partea cealaltă a baricadei, Kremlinul a anunţat că îl consideră pe Maduro preşedintele legitim al Venezuelei. Moscova a avertizat Statele Unite că ingerinţele în Venezuela sunt „inacceptabile”, catalogând drept „extrem de periculoase” declaraţiile SUA privind o posibilă intervenţie militară. Moscova a arătat că SUA susţin protestele care au generat o criză politică în Venezuela. Sergei Ryabkov, adjunct al ministrului de Externe din Rusia, a declarat:

„Avertizăm împotriva unei intervenţii militare. Considerăm că ar fi un scenariu catastrofic, care ar clătina fundaţia modelului de dezvoltare pe care îl vedem acum în America Latină”.

Turcia, Siria şi Iranul, dar – foarte important – și China, au exprimat susţinere pentru regimul Nicolas Maduro. Există zvonuri și privind contractori militari privați ce efectuează misiuni speciale pentru Rusia, care s-au deplasat în Venezuela în ultimele câteva zile pentru a consolida securitatea președintelui Nicolas Maduro.

Ce se va întâmpla deci în Venezuela? Ei bine, există un proverb care spune astfel: apa din depărtare nu poate stinge focul din apropiere. Acest lucru poate fi valabil chiar și în epoca globalizării. Venezuela are prea mulți dușmani apropiați (SUA, Brazilia), iar epoca în care țările din America Latină cochetau în masă cu comunismul s-a stins. Altă pildă bună în această situație este aceea a gazului turnat peste foc, în acest caz combustibilul fiind politicile economice ale regimului din Venezuela. Cu alte cuvinte: întrebarea nu este dacă va cădea Maduro, ci când va cădea.