Pomenirea Sinodului al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681) impotriva monotelitilor

Sinodul al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)

Despre cele doua lucrari ale lui Hristos

Impotriva monotelitilor

Fiul Cel Unul Nascut si Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, Cel facut om intru toate asemenea noua, afara de pacat, Hristos Adevaratul nostru Dumnezeu, a propovaduit cu tarie prin cuvintele Evangheliei: Eu sunt lumina lumii. Cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8, 12), si iarasi pacea Mea va dau voua (Ioan 14, 27). Lasandu-se calauzit cu dumnezeiasca intelepciune, invatandu-ne pacea prin aceste dumnezeiesti cuvinte, prea blandul nostru imparat, atlet al Ortodoxiei, potrivnic al heterodoxiei, reunind acest Sfant Sobor Ecumenic, a adunat trupul intreg al Bisericii. Pentru aceea, Sfantul nostru Sinod Ecumenic, dupa ce a alungat ratacirea necredintei care s-a aratat in ultima vreme si urmand fara abatere calea cea dreapta a Sfintilor Parinti cunoscuti, a conglasuit cu cele cinci [sfinte] Sinoade Ecumenice [de pana acum]; adica [fiind de acord] cu cei 318 Sfinti Parinti adunati la Niceea impotriva smintitului Arie; cu sinodul celor 150 de barbati purtatori de Dumnezeu adunati la Constantinopol impotriva lui Macedonie, luptatorul impotriva Duhului Sfant, si Apolinarie cel rau credincios; de asemenea [si acordul cu] cel dintai sinod al celor 200 de cinstiti barbati adunati la Efes impotriva lui Nestorie, cel cu minte de iudeu, si cu cei 600 de barbati de Dumnezeu insuflati, adunati la Calcedon, impotriva lui Eutihie si Dioscor, cei urati de Dumnezeu; si, mai mult inca, cu Sfantul Sinod al cincilea care s-a adunat aici impotriva lui Teodor al Mopsuestiei, Origen, Didim si Evagrie, si impotriva scrierilor lui Teodoret contra celor douasprezece capete ale vrednicului Chiril, si impotriva epistolei catre Maris Persul, epistola pusa pe seama lui Ibas. Marturisind intru totul fara innoiri dumnezeiestile hotarari ale bunei credinte si respingand invataturile rau credincioase, Sfantul nostru Sinod Ecumenic, insuflat de Dumnezeu, pecetluieste Crezul marturisit de catre cei 318 Parinti si intarit de catre cei 150 de Parinti cugetatori de Dumnezeu, Crez pe care celelalte Sfinte Sinoade l-au primit si l-au intarit cu bucurie spre nimicirea oricarei rataciri ucigatoare de suflet.

(Urmeaza Crezul de la Niceea si Constantinopol): Credem?

Sfantul Sinod ecumenic a hotarat: pentru desavarsita cunoastere si intarire a credintei ortodoxe acest Crez ortodox al harului dumnezeiesc ar trebui sa fie indestulator; dar fiindca incepatorul rautatii nu a incetat de la inceput sa gaseasca un conlucrator in sarpe si prin el sa introduca veninul in firea omeneasca, tot asa si acum n-a incetat sa gaseasca unelte potrivite pentru a-si indeplini voia, adica pe Teodor, fost episcop de Faran, pe Serghie, pe Pyrhos, Pavel si Petru, care au ocupat scaunul intaistatatorilor cetatii imparatesti [Constantinopol], si Honorius, fost papa al vechii Rome, Chir, fost episcop al Alexandriei, Macarie, de curand asezat pe scaunul Antiohiei, si ucenicul sau, Stefan. Prin acestia, [diavolul] n-a incetat sa starneasca tulburari in intreaga Biserica, semanand in poporul ortodox, prin invataturi noi, erezia unei singure vointe si a unei singure lucrari in cele doua firi ale Unuia din Sfanta Treime, Hristos adevaratul nostru Dumnezeu; [erezie] care se potriveste cu kakodoxia [smintita ratacire] a rau-credinciosilor Apolinarie, Sever si Themistie, care ravneste cu cuget viclean sa nimiceasca si desavarsirea intruparii Aceluiasi si Unicului Domn Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, aratand blasfemiator lipsa de vointa si nelucrarea in trupul Sau insufletit [cu suflet rational].

A ridicat atunci Hristos, Dumnezeul nostru, un imparat credincios, un nou David, gasindu-l barbat dupa inima Sa, care n-a dat – dupa cum sta scris – somn ochilor sai si dormitare genelor sale, pana ce nu a gasit prin acest Sobor al nostru, sfant si de Dumnezeu adunat, desavarsita propovaduire a dreptei credinte, dupa Cuvantul lui Dumnezeu: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 20).

Acest Sfant Sinod Ecumenic a primit cu credinta si cu bratele deschise propunerea facuta de catre Preasfintitul si Preafericitul papa al vechii Rome, Agathon, imparatului nostru dreptmaritor si preacredincios, Constantin, [propunere] care i-a respins nominal pe cei care au propovaduit si au invatat, dupa cum s-a spus mai sus, o singura vointa si o singura lucrare in iconomia lui Hristos Cel intrupat, adevaratul nostru Dumnezeu.

La fel a primit si propunerea sinodala a Sfantului Sinod al celor 125 de episcopi iubitori de Dumnezeu [adunati] sub acelasi preasfintit papa, [propunere] facuta de imparatul nostru de Dumnezeu inteleptit, ca fiind de acord cu Sfantul Sinod de la Calcedon si cu Tomosul Preasfintitului si Preafericitului papa al vechii Rome, Leon, catre sfantul Flavian, [papa Leon] pe care acest Sinod l-a numit stalp al Ortodoxiei; si in acord [de asemenea] cu epistolele sinodale scrise de fericitul Chiril catre episcopii din Rasarit impotriva lui Nestorie.

Urmand asadar celor cinci Sfinte Sinoade Ecumenice si alesilor Sfinti Parinti, [Sinodul de fata] hotaraste si marturiseste intr-un glas ca Domnul nostru Iisus Hristos [este] adevaratul nostru Dumnezeu, Unul din Sfanta Treime cea de-o-fiinta si de viata facatoare, desavarsit in dumnezeire si, de asemenea, desavarsit in omenitate; acelasi Dumnezeu adevarat si om adevarat alcatuit din suflet rational si trup; de-o-fiinta cu Tatal dupa dumnezeire si de-o-fiinta cu noi dupa omenitate, intru toate asemenea noua afara de pacat (cf. Evrei 4, 15), Cel dupa dumnezeire nascut din Tatal mai inainte de veci si la plinirea vremii, pentru noi si pentru a noastra mantuire, [nascut] dupa omenitate din Sfantul Duh si din Maria Fecioara [cea care este] cu indreptatire si dupa adevar Nascatoare de Dumnezeu.

Unul si acelasi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Nascut, in doua firi, fara amestecare, fara schimbare, fara impartire si fara despartire, fara ca deosebirea firilor sa se piarda din pricina unimii, ci mai degraba pastrandu-se insusirile fiecarei firi, unite intr-o singura persoana si intr-un singur ipostas; nu impartindu-se sau despartindu-se in doua persoane, ci Unul si Acelasi Fiu, Unul Nascut, Dumnezeu Cuvantul, Domnul Iisus Hristos, precum au vestit de la inceput proorocii, si El insusi, Iisus Hristos, ne-a invatat [despre Sine] si precum ne-a predanisit noua Crezul Sfintilor Parinti.

[Noi] propovaduim la fel, dupa invatatura Sfintilor Parinti, ca in El sunt doua voiri sau vointe firesti si doua lucrari firesti, fara despartire, fara schimbare, fara impartire si fara amestecare. Si cele doua vointe firesti nu sunt, cum au zis ereticii necredinciosi, potrivnice una alteia, ci vointa Sa omeneasca urmeaza celei atotputernice si dumnezeiesti, fara a i se impotrivi sau rezista, ci mai degraba supunandu-i-se. Caci a trebuit ca vointa cea trupeasca sa fie miscata de vointa dumnezeiasca si supusa ei, dupa [cum spune] preainteleptul Atanasie (cf. PG 25, XXVII). Caci precum trupul Sau este numit si trupul lui Dumnezeu Cuvantul, tot asa vointa Sa trupeasca este numita si este [cu adevarat] a lui Dumnezeu Cuvantul, precum El insusi spune: M-am coborat din cer nu ca sa fac voia Mea, ci voia Tatalui care M-a trimis. El numeste a Sa voia proprie, de vreme trupul a fost al Sau.

Caci in acelasi fel precum trupul Sau insufletit, preasfant si preacurat nu a fost nimicit prin indumnezeire, ci a ramas intre limitele sale si rostul sau, tot astfel si vointa Sa omeneasca [fiind] indumnezeita nu s-a nimicit, ci mai degraba a fost salvata, dupa cum spune [sfantul] Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul: “Caci vointa [trupeasca a] Mantuitorului nu este potrivnica lui Dumnezeu, fiind cu totul indumnezeita” (Grigore de Nazianz, Oratio XXX, 12; PG 36, 117).

[Noi] preamarim doua lucrari firesti nedespartite, neschimbate, neimpartite si neamestecate in Domnul nostru Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, adica o lucrare dumnezeiasca si o lucrare omeneasca, dupa cum Leon Cuvantatorul de Dumnezeu, spune lamurit: “Fiecare fire lucreaza in comuniune cu cealalta ceea ce ii este propriu, Cuvantul lucrand cele ce sunt proprii Cuvantului si trupul savarsind cele ce sunt proprii trupului” (Leon I, Tomus ad Flavianum). Caci noi nu suntem de acord [ca ar exista] o singura lucrare dupa fire a lui Dumnezeu si a fapturii [firea omeneasca a lui Hristos], ca sa nu ridicam faptura la fiinta divina si nici sa coboram maretia firii dumnezeiesti la nivelul fapturilor.

Caci noi recunoastem ca minunile si patimirile sunt ale Unuia si Aceluiasi dupa una sau cealalta dintre firile Sale care stralucesc intr-un singur ipostas, precum a grait vrednicul Chiril. Pazind intru-totul neamestecarea si nedespartirea, marturisim totul in putine cuvinte: crezand ca Unul din Sfanta Treime este si dupa intrupare Domnul nostru Iisus Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, marturisim ca cele doua firi stralucesc intr-un singur ipostas in care a aratat minunile si patimirile, dupa iconomie, din timpul petrecerii Sale [in lume], nu dupa inchipuire, ci intru adevar.

Deosebirea firilor este recunoscuta intr-un singur ipostas dupa aceea ca si una si alta voiesc si lucreaza ceea ce le este propriu, una in comuniune cu cealalta. Pentru aceasta noi marim doua vointe si doua lucrari firesti, caci sunt impreuna lucratoare spre mantuirea neamului omenesc.

Acestea fiind statornicite de catre noi cu mare grija si scumpatate, hotaram ca nu ii este ingaduit nimanui sa alcatuiasca o alta marturisire de credinta, sau sa scrie, sau sa compuna, sau sa cugete, sau pe altii sa-i invete [asemenea].

[Iar] cei care vor indrazni sa alcatuiasca, sa raspandeasca, sa invete sau sa transmita un alt Crez celor ce voiesc sa se converteasca de la ratacirile paganesti sau de la cele iudaicesti sau de la oricare alta erezie si la cunostinta adevarului sa vina, sau vor [indrazni] sa introduca expresii noi sau cuvinte nascocite pentru a rasturna cele hotarate de noi, daca sunt episcopi sau clerici sa fie caterisiti, [inlaturati] episcopii din episcopie si clericii din cler, iar daca sunt monahi sau laici, sa fie anatema.

Preluare Sinodul al saselea Ecumenic de la Constantinopol (680-681)