Legatura dintre homosexualitate si subminarea Ortodoxiei în Ucraina

Subversiunea sexuală a Ucrainei

După unda de șoc provocată de decizia bombă a președintelui american Donald Trump de a retrage trupele americane din Siria și de a împuțina forțele americane în Afganistan, plus demisia secretarului apărării, James Mattis, și Brett McGurk, trimisul special al Coaliției anti-ISIS [sic: nu contează cine a creat ISIS în primul rând…], vedem deja progresul. Steagul sirian a fost ridicat peste Manbij, în timp ce kurzii se luptă pentru protejarea Damascului împotriva amenințării forțelor turcești.

Încă nu am ieșit la liman. Având în vedere „orgia strigătelor și aranjamentelor”, „strigătele colective îngrozitoare ” emise de Washington, o întoarcere de la Statul profund și de la bipartizanul Washington este inevitabilă și posibil iminentă. Un atac chimic tip steag fals pus pe socoteala guvernului sirian, dar care a fost comis de jihadiști (probabil pregătit cu asistență din partea serviciilor MI6 britanice) rămâne un pericol zăbovitor. De asemenea, este imprevizibilă următoarea mișcare a Israelului, ale cărui avioane cu reacție care operează în spațiul aerian libanez au lovit ținte lângă Damasc, urmând ordinul de retragere al Trump. La rândul său, Siria și Rusia au răspuns prin cercetarea extinderii protecției aeriene în Liban și declarând că următoarele lovituri israeliene asupra Siriei vor provoca contraatacuri asupra obiectivelor din interiorul Israelului. Pericolul de escaladare nu trebuie subestimat.

Dar marea îngrijorare rămâne Ucraina. Având în vedere vânătoarea de vrăjitoare Rusiagate (a influenței rusești din interiorul altor state n.t.) de peste doi ani, cea mai toxică umilire împotriva retragerii din Siria a lui Trump este faptul că este un mare „cadou” pentru președintele rus Vladimir Putin. Așa cum reiese din răspunsul unanim al occidentului la incidentul de la Strâmtoarea Kerch din noiembrie, președintele ucrainean Petro Poroshenko știe că poate face aproape orice și că orice răspuns rusesc va fi pus pe socoteala Rusiei.

Poroshenko are un meniu de decizii. El poate să se întoarcă la Marea Azov și la strâmtoarea Kerci, o posibilitate tentantă dacă britanicii (care sunt la rădăcina Rusiagate și care sunt cel puțin la fel de disperați de a preveni o detentă Washington-Moscova care este Poroșenko) sunt suficient de proști, sau destul de cinici (ei nu îi numesc Perfidiosul Albion degeaba), pentru a risca viața marinarilor Majestății Sale într-o confruntare cascadorească în care Moscova are o mărime covârșitoare a puterii. De asemenea, Poroșenko ar putea lansa un atac asupra Donbas-ului. Forțele de la Kiev au ocupat recent cea mai mare parte a „zonei gri ” care separă forțele de la linia de încetare a focului din Minsk. Există, de asemenea, preocupări legate de rapoartele de substanțe chimice stocate la Mariupol (hei, dacă o provocare chimică funcționează în Siria, de ce nu Ucraina?).

Dar cea mai probabilă cale pentru Poroșenko ar putea fi un atac asupra Bisericii canonice ortodoxe ucrainene, care este o parte autonomă (auto-guvernantă) a Bisericii Ortodoxe Ruse. Urmând ceea ce unii deja îl numesc Sinodul tâlhăresc de la Kiev din 15 decembrie, care intenționa să creeze o biserică „autocefală” (independentă) condusă de „Mitropolitul” Epifanie (Dumenko) printr-o fuzionare a grupurilor schismatice, Poroșenko și Parlamentul ucrainean se mișcă cu îndemânare să desființeze Biserica canonică de statutul său juridic și să predea proprietățile sale către biserica falsă a lui Dumenko (care de fapt nu este independentă, ci este supusă Patriarhiei de Constantinopol). Sunt pregătite liste de mănăstiri pentru sechestru. Clerul canonic este cercetat și hărțuit de SBU, succesorul Ucrainean al vechiului KGB sovietic. Orice rezistență sau tulburări pe care le vor provoca aceste acțiuni sunt deja puse pe seama, mai înainte de a se întâmpla,  – ați ghicit – pe Putin și Biserica canonică.

Unde este guvernul Statelor Unite, acel mare promotor al drepturilor omului și al libertăților religioase? Făcându-le galerie desigur. În ziua Sinodului tâlhăresc, Ambasada SUA la Kiev a trimis pe Twitter felicitări în engleză și în ucraineană (nu în limba rusă, desigur, limba Untermenschen (a sub-oamenilor- non arieni – termen nazist n.t.)). Secretarul de stat Mike Pompeo a adresat un apel personal lui Dumenko ca „șef nou ales al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei Mitropolitul Epifanie”. Ambasadorul SUA, Marie Yovanovitch, l-a felicitat pe Dumenko personal. Când începe necazul, nu există nici un mister de ce parte va lua guvernul american, sau cel puțin Departamentul de Stat, când se aleg apele.

S-ar putea să te întrebi de ce? În afară de caracterul impropriu al Statele Unite de a lua părți într-o chestiune de guvernare internă a Bisericii Ortodoxe, de ce Departamentul de Stat este atât de hotărât să promoveze o acaparare de putere politică evidentă de către Poroșenko, pe schismatici și pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului?

Răspunsul scurt este că este vorba strict de geopolitică. Din punctul de vedere al Departamentului de Stat, Biserica Ortodoxă Rusă – și, prin urmare, Biserica ortodoxă autonomă canonică – nu este altceva decât un instrument de putere diminuat al Kremlinului. Potrivit unei persoane recent cunoscătoare față de problemele relevante, dar totuși considerată autoritate de către Departamentul de Stat:

„Biserica, la rândul său, acționează ca un braț de putere diminuat al statului rus, exercitând autoritatea sa în moduri care ajută Kremlinul să răspândească influența Rusiei atât în ​​vecinătatea imediată a Rusiei, cât și pe tot globul. Kremlinul ajută Biserica, de asemenea depunând eforturi pentru a-i spori influența. Vladimir Yakunin, unul din cercul interior al lui Putin și un membru devotat al ROC(BORu), a facilitat în 2007 reunirea ROC(BORu) cu Biserica Ortodoxă Rusă în Exil (care s-a separat de Patriarhia Moscovei la începutul perioadei sovietice, pentru a nu fi cooptată de noul stat bolșevic, care reunire a sporit considerabil influența și autoritatea lui Kiril [Patriarhul Moscovei]  în afara Rusiei. Putin, laudând acest eveniment, a remarcat corelația creșterii autorității ROC(BORu) în străinătate cu propriile sale obiective internaționale: „Reînvigorarea unității bisericești este o condiție crucială pentru renașterea unității pierdute a întregii „lumi rusești”, care a avut întotdeauna credința ortodoxă ca una din temeliile sale.”

Prin urmare, slăbind „brațul de putere diminuată al statului rus”, slăbește statul rus.

Dar, din păcate, lucrurile nu se opresc aici.

Autorii actualei politici americane anti-ruse, anti-ortodoxe cunosc, sau simt cel puțin instinctiv, că revigorarea simfoniei Bisericii-Stat a Rusiei după opt decenii nu este doar o alianță politică convenabilă, ci este o sursa profundă de putere spirituală, morală și socială. Acest lucru, este reflectat, de exemplu, în comentariile calde ale lui Putin cu privire la dedicarea unui monument la Moscova lui Aleksandr Soljenitsyn, nașul recunoscut al restaurării Rusiei ca țară creștină, la centenarul nașterii scriitorului.

În simfonia renăscută a Rusiei, președintele și Patriarhul vorbesc ca unul:

„La culmea Războiului Rece, era obișnuit ca conservatorii americani să eticheteze Uniunea Sovietică declarată oficial ateistă ca pe o „națiune fără Dumnezeu”.

„La mai mult de două decenii, istoria a făcut cerc complet, deoarece Kremlinul și aliații săi din Biserica Ortodoxă Rusă aruncă aceeași acuzații către Occident.

„Multe țări euroatlantice s-au îndepărtat de la rădăcinile lor, inclusiv de la valorile creștine”, a afirmat președintele rus Vladimir Putin într-un discurs important recent. „Politicile care sunt urmărite pun la același nivel o familie multi-copil și un parteneriat între persoane de același sex, o credință în Dumnezeu și o credință în Satana. Aceasta este calea spre degradare. „[. . . ]

„Punctele de vedere ale domnului Putin asupra Occidentului au fost reluate luna aceasta de către patriarhul Kirill I al Moscovei, liderul Bisericii Ortodoxe, care a acuzat țările occidentale că se angajează în „dezarmarea spirituală” a poporului lor.

„În particular, Patriarhul Kirill a criticat legile din câteva țări europene care împiedică credincioșii să afișeze la locul de muncă simboluri religioase, inclusiv cruci pe coliere.

„Direcția politică generală a elitei [politice occidentale]  poartă, fără îndoială, un caracter anti-creștin și anti-religios”, a afirmat patriarhul în comentariile sale transmise televiziunii controlate de stat.

„Am trecut printr-o epocă de ateism și știm ce înseamnă a trăi fără Dumnezeu”, a spus Patriarhul Kirill. „Vrem să strigăm la întreaga lume,’Opriți-vă!'” [„Cine e ‘fără Dumnezeu’ acum? Rusia spune că este SUA: Putin abordează problema valorilor tradiționale „, a declarat Marc Bennetts, The Washington Times, 28 ianuarie 2014]

Astfel de sentimente nu prea au trecere la elitele occidentale pentru care parteneriatele de același sex, deplânse de Putin (și plasate de el la același nivel moral cu credința în Satana), sunt considerate ca un semn a iluminării sociale. De aceea, o parte inseparabilă a „alegerii europene” pe care poporul Ucrainei o făcea în timpul „Revoluției demnității” din 2014 este acceptarea pe scară largă a ” valorilor europene”, inclusiv genul de „Mândrie” simbolizat de marșurile LGBT organizate împotriva obiecțiilor creștine din Orașele ortodoxe precum Atena, Belgrad, București, Kiev, Odessa, Podgorica, Sofia și Tbilisi. (Retineți că, după marșul de la Odessa din luna august din acest an, un preot al Bisericii canonice vizat de Poroșenco a stropit strada cu Sfânta Agheasmă.)

Este greu de evaluat exact cât de semnificativă este componenta morală/sexuală a subminării Ortodoxiei în Ucraina, dar nu există nici o îndoială că este un factor. Există o legătură curioasă între promovarea moralității sexuale non-tradiționale și post-creștine și susținerea pseudo-bisericii schismatice sponsorizată de Poroșenko și Patriarhul Bartolomeu.

Pentru început, oficiali relevanți ai guvernului american care încurajează schismaticii bisericii sunt, de asemenea, cei mai în față și vizibili în Ucraina în promovarea agendei LGBT. Site-ul ambasadei americane de la Kiev afișează declarația lui Pompeo în numele tuturor americanilor că „Statele Unite se alătură oamenilor din întreaga lume pentru a sărbători luna mândriei Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender și Intersex (LGBTI) și își reafirmă angajamentul de a proteja și apăra drepturile omului, inclusiv ale persoanelor LGBTI”. Chiar la momentul acestei scrieri, comunicatul de presă care descrie apelul secretarului către „Mitropolitul” Dumenko apare chiar sub mesajul „Luna Mândriei”.

Ambasadorul Yovanovitch a mers cu adevărat și mai departe – la propriu. Nu numai că a scris pe Twitter mesajul pentru evenimentul Pride, ci a participat și la paradă (și a luat cu dânsa 60 de membri ai ambasadei și membri ai familiei împreună cu ea!) Cu mândrie mărșăluind în spatele drapelului american. Banii dvs. din taxe în lucrare! (Trebuie să vizionați videoclipul postat de HromadskeUA , un canal mass-media ucrainean „independent”, finanțat, printre altele, de Ambasada SUA, Ambasada Canadei și Fundația Renașterii Internaționale a lui George Soros, deși rapoartele financiare citate de HromadskeUA nu mai par a fi disponibile.) Ambele remarci ale lui Yovanovitch din videoclip și din textul postat definesc o legătură explicită între „libertatea” schimbării regimului din 2014 și noua moralitate sexuală (autotranslație Google din limba ucraineană):

„Atmosfera este minunată. Este important pentru noi pentru că mentinem drepturi egale. În 2014, oamenii din Ucraina au fost în favoarea libertății, iar aceasta este o continuare organică – ambasadorul SUA, Marie Yovanovich, merge la columna Marșului Egalității. Și împreună cu dânsa aproximativ 60 de reprezentanți ai ambasadei americane.”

Localnicii au făcut rapid aceeași conexiune. „KyivPride„, un grup local de susținători LGBT, susținut (surpriză, surpriză) de Ambasada SUA, guvernul canadian, ambasada germană, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Freedom Houston s-au grăbit a saluta crearea noii pseudo – biserici, fără îndoială, reflectând evlavia profundă a membrilor grupului. După cum a fost postat de OrthoChristian.com, organizația a publicat un mesaj pe mai multe platforme, inclusiv Facebook și Instagram, astfel:

‘KyivPride felicită toți credincioșii ortodocși ai LGBTI pentru formarea unei Biserici ortodoxe ucrainene unite și independente și le reamintește tuturor că dragostea nu face rău altora! De asemenea, rețineți că articolul 35 din Constituția Ucrainei prevede: „Toată lumea are dreptul la libertatea filosofiei personale și a religiei. Acest drept include libertatea de a practica sau de a nu practica nici o religie.” Drepturile omului mai presus de toate!’

Nu în ultimul rând, este implicarea anumitor elemente marginale în Biserica ortodoxă în sine, plus cel puțin un element care nu-i atât de neînsemnat. Așa cum a avertizat acest analist în urmă cu câteva luni, criza bisericească ucraineană facilitează agitația morală anti-creștină a unor voci marginale „ortodoxe” precum „Ortodoxia în dialog„, „Centrul de studii creștine ortodoxe” al Universității Fordham și The Wheel. După cum arată Anatoly Karlin, „mulți dintre cei mai mari susținători ai autocefaliei ucrainene din Occident sunt în toate intențiile și scopurile SJWs (abreviere în engleză – luptători pentru justiția socială n.t.). Site-ul Ortodoxia în Dialog, de exemplu, dorește ca Ortodoxia să ajungă în pas cu vremurile și să înceapă sfințirea căsătoriilor homosexuale:

„Ne rugăm pentru ziua în care ne putem întâlni cu viitorul nostru partener în biserică, sau putem aduce partenerul nostru la biserică.

„Ne rugăm pentru ziua în care angajamentul nostru de-a lungul vieții, monogamă față de partenerul nostru poate fi binecuvântat și sfințit în și de Biserică.

„Ne rugăm pentru ziua în care putem explora ca Biserică, fără condamnare, cum putem să ne trăim cel mai bine în Hristos viața noastră în Hristos în căutarea sfințeniei, curăției și iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu și a aproapelui.

„Ne rugăm pentru ziua în care preoții noștri nu mai călătoresc în jurul lumii pentru a ne condamna și a-și bate joc de noi și a ne folosi pe post de țap ispășitor.

„Ne rugăm pentru ziua în care Biserica cea sfântă, sobornicească și apostolească a lui Hristos încetează să mai fie dulapul nostru cel mai deșert”.

Din păcate, Mitropolitul Ioan (Zizioulas) din Pergam nu este marginal deloc. Considerat unul dintre cei mai proeminenți intelectuali ortodocși din lume, scaunul său din Asia Mică a fost lipsit de creștini timp de multe decenii, un exemplu trist al „târgurilor putrede” care alcătuiesc Patriarhia de Constantinopol, în afară de afirmațiile extravagante ale autorității universale bazate pe o realitate imperială care a murit cu secole în urmă. Mitropolitul Ioan este unul dintre cei mai importanți apologeți în afirmarea pretențiilor fictive ale Constantinopolului asupra Ucrainei în pregătirea Sinodului tâlhăresc.

Nu este surprinzător că există motive să presupunem că Mitropolitul Ioan împărtășește, de asemenea, opinia revizioniștilor despre moralitatea sexuală. Așa cum acest analist a fost informat recent de o sursă bisericească credibilă:

‘Am un prieten care tocmai s-a întors de la o conferință academică din Grecia. El mi-a povestit despre un incident la sinodul din Creta [și anume, probabil o referire la avortonul din 2016 „Sinodul Ecumenic al optulea”] în care [Mitropolitul Ioan] Zizioulas în spatele ușilor închise a predicat cu multe argumente episcopilor despre modul în care este nevoie ca ei să sprijine agenda LGBT și căsătoria homosexuală. Cât de mult [Patriarhia Ecumenică] împinge această agendă, deși în liniște?’

Acest raport nu este în contradicție cu opinia publică a Mitropolitului. După cum a comentat un blogger ortodox în 2015 :

Un alt exemplu de răsturnare gravă a învățăturilor Sfinților Părinți este viziunea asupra homosexualității a lui [Mitropolitul Ioan] Zizioulas, citată de o publicație anglicană („Tablet”): „Când ridic chestiunea homosexualității, el susține că Biserica Greacă este în mod tradițional flexibilă și se ferește de judecăți pe astfel de probleme (!!!), dar acum devine din ce în ce mai fundamentalistă – datorită Influenței occidentale”. Deci, după Zizioulas, tradiția ortodoxă nu condamnă homosexualitatea, dar condamnarea acestui păcat ar fi o influență protestantă! Ce ar fi spus Sf. Ap. Pavel, Sf. Ioan Gură de Aur și toți sfinții Bisericii Ortodoxe despre aceste afirmații grave și blasfemiatoare?

Pentru a rezuma, ne putem aștepta ca criza din Ucraina să se înrăutățească, cu agende geopolitice și morale maligne, care își pun amprenta. Nu este ușor să rezolvi ceea ce în cele din urmă ar putea avea impactul cel mai mortal.